sâmbătă, 11 februarie 2012

INCREDEREA IN DUMNEZEU

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!
Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.

- Ei, lasă, femeie – a încercat să o liniştească omul – lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule – zise atunci femeia sa – da’ ce poate fi bine când – uite! – nu avem unde sta peste noapte?!

În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.

Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.

- Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? “Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine.”

“Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine. ”

Niciun comentariu:

Arhivă blog

Etichete

"Fiţi înţelepţi ca şerpii... " (1) 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI (1) 10 sfaturi pentru barbati (1) 100 POVETE ORTODOXE (1) 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI (1) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC (1) ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi) (1) ACATISTE (6) Adormirea Maicii Domnului (1) AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE (2) AICI GASESTI ICOANE CU MAICA DOMNULUI (2) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (6) AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE (26) AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR (1) AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE (1) APA SFINTITA (4) Arsenie Boca (1) Articole Apopei Roxana (1) AU NEVOIE DE AJUTOR (9) Biblia - Cartea vieţii (1) Biblia cea adevărată (1) Biblie scrisă cu litere de aur acum 1500 de ani (1) Biciul lui Dumnezeu (1) Binecuvântarea părintilor asupra copiilor (1) BISERICI (27) BISERICI TIMISOARA (9) BOBOTEAZA (1) C a s a s u f l e t u l u i (1) candelă şi mântuire (1) CANONUL ŞI PRAVILA (1) Cartea cu cele douăsprezece vineri... (1) Carti de Psihoterapia Ortodoxa - PSIHOLOGIE CRESTINA (1) Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? (1) cea mai grea poruncă? (1) CELE 10 PORUNCI (1) CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE (1) CITATE DE INTELEPCIUNE (1) CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE (6) Completare la cateheza despre Lumânare (1) Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ (1) COMPORTAREA IN BISERICA (1) Copii si Capcanele iadului (1) CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ (1) CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni (1) CUGETARI SI CITATE ORTODOXE (1) Cum inseala diavolul pe om (1) Cum ne imbracam cand mergem la biserica... (1) CUM SA NE RUGAM (29) CUM SE FACE UN POMELNIC (2) Cum se vede Dumnezeu (1) Cum trebuie sa ne închinăm în biserică (1) CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SLAVA DEŞARTĂ (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE DESPRE SFANTUL MASLU (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE VALENTINE’S DAY (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST (1) Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI (1) Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos (1) CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T (1) Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? (1) Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă (1) DESPRE P R O S T I T U Ţ I E (1) DESPRE P ĂC A T U L B E Ț I E I (1) Despre Rugaciunea - Tatal nostru (1) DESPRE A C U P U N C T U R A (1) DESPRE ACTELE CU CIP (1) DESPRE ARTA SI RELIGIE (1) DESPRE ASCULTARE (1) DESPRE ATEISM (1) DESPRE AVORT (6) DESPRE BETIE (1) DESPRE BOALA (3) DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ (1) DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL (1) DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR (1) Despre credinta (1) DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE (26) DESPRE DESFRANARE (1) DESPRE DISCOTECĂ (1) Despre Duhul Sfant (1) DESPRE EGOISM (1) DESPRE EUTANASIE (1) DESPRE FEMEIA CRESTINA (1) DESPRE FERICIRE (2) DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR (2) DESPRE INCINERARE (2) DESPRE INGERUL PAZITOR (1) DESPRE INVIDIE SI URA (1) DESPRE IUBIRE (2) Despre iubirea de aproapele (1) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (6) DESPRE LACRIMI (1) DESPRE LUMANARI (3) DESPRE MAICA DOMNULUI (5) Despre mama creştin-ortodoxă (1) DESPRE MANDRIE (1) DESPRE MANIE (1) DESPRE MANTUIRE (3) Despre masturbare (1) DESPRE METANII (3) DESPRE MINCIUNA (1) DESPRE MOARTE (4) Despre O.Z.N.-uri (1) DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC (1) DESPRE P Ă C A T (1) DESPRE PACAT (1) DESPRE PARASTASE (1) DESPRE PATIMILE OMULUI (3) DESPRE PLANSURI (1) DESPRE POCAINTA (2) DESPRE POCĂINTĂ .PREOT IOAN (1) DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE (1) DESPRE POMENILE SI RUGĂCIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI (1) DESPRE POST (12) DESPRE PREOTUL DUHOVNIC (1) Despre puterea Sfintei Cruci (1) Despre păcat (1) Despre rugăciune (4) DESPRE SARINDARE (2) DESPRE SECTARI (1) DESPRE SFANTA LITURGHIE (1) DESPRE SFANTA TREIME (1) DESPRE SFINTENIE SI FARMECE (5) DESPRE SFINTI (32) DESPRE SLAVA DESARTA (2) DESPRE SUFLET (2) DESPRE TAINA MIRUNGERII (1) DESPRE TALISMAN (1) DESPRE TAMAIE (4) DESPRE VALENTINE’S DAY (1) DESPRE VEDENII SI DIAVOLI (25) Despre vise (1) DESPRE VRAJI (4) DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE (1) DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU (1) DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN (25) DIVERSE (4) DOAMNE! (1) Doamne-ţi bat la uşă (1) Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! (1) DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE (19) DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) (1) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci (1) Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? (1) DUMNEZEU ŞI OMUL (1) Eu nu ştiu Doamne (1) FALSII STAPANI (1) FAMILIA (1) FEMEIA CANANEIANCA (1) FERICIRILE (9) FLORIILE (2) FLORILE LA ICOANE (2) GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN (1) Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) (1) HRANA PENTRU SUFLET (1) ICOANE FACATOARE DE MINUNI (3) ICOANE SI INGERASI (1) Iertarea aproapelui (1) INCINERARE SAU INHUMARE (1) Intampinarea Domnului (1) INTERVIURI (2) INTERZIS...FEMEILOR ! (1) INVATATURA ORTODOXA (1) INVATATURI CRESTINE (132) INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI (1) INVĂTĂTURĂ DE CREDINTĂ ORTODOXĂ - CE ESTE SFÂNTA SCRIPTURĂ (1) INĂLTAREA SFINTEI CRUCI (2) ISTORIOARE DUHOVNICESTI (1) Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? (1) La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? (1) LITURGHIA CATEHUMENILOR (1) MANASTIRI (16) MANGAIE-NE (1) Maxime si cugetari crestine (1) MESAJE DIN APOCALIPSA (2) MILOSTENIE (7) MILĂ SI MILOSTENIE (1) Minunea ce s-a făcut de Icoana Domnului nostru Iisus Hristos (1) MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT (2) Minunea Taborică (1) MINUNI (16) MINUNI DIN ZILELE NOASTRE (5) MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA (1) MUZICA ORTODOXA (1) Mândria spirituală (1) Nașterea Domnului (Crăciunul) (1) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE (1) O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA (1) OAMENI CU CARE NE MANDRIM (1) OBICEIURI DE SFINTELE PASTE (5) Oile şi caprele (1) PACAT SAU NU? (4) PARACLISUL MAICII DOMNULUI (1) PARASTASELE SI FOLOSUL LOR (1) PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU (1) PARINTELE IOSIF TRIPA (1) PARINTELE IUSTIN PARVU (1) PAROHIA VIILE TIMISOARA (1) Pedeapsa (1) Pentru scaparea de demoni (1) PILDA (2) PILDE (310) PILDE CRESTINE (24) Pilde pentru suflet (6) POEZII (69) POEZII CU CAMELIA CRISTEA (1) POEZII CU MOS CRACIUN (1) Poezii pentru Dumnezeu (4) POIEZIOARE (1) Pomelnicul - cum trebuie scris şi care e rostul său (1) POMENI SI SARINDARE (1) Pomenirea celor 40 000 de mucenici (1) Pomenirea celor adormiti (1) POMENIREA MORTILOR (2) POVESTIRI DIN PATERIC (1) POVESTITE DE SFINTI (9) PREOT GEORGE ISTODOR (9) PREOT IOAN (1) PREOTUL DUHOVNIC (2) PREVIZIUNI ALE SFINTILOR (5) PROFETII (1) Prohodul Adormirii Maicii Domnului (2) PSALMI. (1) PUTEREA SFINTEI CRUCI (2) PUTEREA CUVANTULUI (1) PUTEREA RUGACIUNII (21) PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR (1) RUGA LA CEAS DE SEARA : (1) Rugaciune pentru izbavire de boala (1) Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh (1) RUGACIUNEA DE MULTUMIRE (2) RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. (1) RUGACIUNI (84) RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA (1) Rugăciune (1) Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama (1) RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON (1) Rusaliile (1) Răspuns înţelept (1) SAITURI IMPORTANTE (1) SARBATORI (23) Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) (1) Sclavia modernă (1) SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX (1) SFANTUL MASLU (4) SFANTUL VASILE CEL MARE (1) SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI (2) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (12) SFATURI DESPRE IERTARE (2) SFATURI DUHOVNICESTI (90) SFATURI ORTODOXE (1) SFATURI PENTRU PARINTI (1) SFATURILE LUI VALERIU POPA (1) SFINTELE TAINE (1) SFINTI (1) Sfânta Treime (1) SMERENIA (1) Smerenia ş i semnele smereniei (1) SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE (1) SPUSE DE SFINTII PARINTI (69) Statornicia în credinţă (1) STATUS DESPRE VIATA (1) Sufletul copilului : sincer şi curat....! (1) SUPERSTITII (3) Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! (1) Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate (1) TAINA NUNTII (1) TAINA SFINTEI SPOVEDANII (3) TRADITII (1) Treptele rugăciunii (1) TROITA comoară a culturii arhaice româneşti (1) Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 (1) URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian (1) Versuri de Horațiu Stoica (2) VIATA DUPA MOARTE (7) VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA (2) ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA (1) ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ (1) Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan (1) ÎNFRICOȘĂTORUL CEAS AL MORȚII ȘI VIAȚA DUPĂ MOARTE (1) Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament (1) Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă (1) Învăţături ortodoxe şi greșeli sau superstiții băbești despre naştere şi Taina Sfântului Botez (1) Învăţături patristice (1) Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi (1) Şi-n seara asta (1) “Hristos a inviat (1)

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Bară Video

Loading...

Google+ Badge

Sfantul Isaac Sirul

Zi si noapte sa nu inceteze in inima ta aceasta rugaciune:
"Doamne,izbaveste-ma de intunericul sufletului"..
Caci acesta este scopul intregii rugaciuni proprii treptei cunoasterii.Un suflet intunecos e un al doilea iad(seol),dar o inteligenta luminoasa e tovarasa serafimilor.

ICOANE M.D.


CUM SA NE RUGAM

Intrebat-au unii pe avva Macarie, zicand: cum suntem datori sa ne rugam? Le-a zis lor batranul: nu este trebuinta a vorbi multe, ci a intinde adeseori mainile si a zice – Doamne, precum vrei si precum stii, miluieste! Iar de le sta razboi asupra, ziceti - Doamne, ajuta-mi! Si El stie ce e de folos si face cu noi mila.





O IARTA-MI TE ROG ,DOAMNE


O, iarta-mi te rog Doamne, atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu sa ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer, Iti cer intr-una sa faci Tu voia mea,
Iti cer sa alungi necazul, sa-mi lasi un loc in rai
Si sa-mi slujesti in toate sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai
Gindindu-ma ca daca Iti cint si Te slavesc
Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce-mi doresc
O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga
Si invata-ma ca altfel sa stau in fata Ta
Nu tot cerindu-Ti Tie sa fii tu robul meu
Ci Tu cerindu-mi mie, iar robul sa fiu eu
Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga
E sa doresc ca-n toate sa fie voia Ta!

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.