duminică, 22 aprilie 2012

Despre moartea celor iubiti

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...


Sfanta lucrare de-o viata, continuata in duhul persoanei dragi care nu se mai afla printre noi. Posibilitatea de a intelege Taina cea mare a lui Dumnezeu din relatiile ce le avem unii cu altii. Iubirea suprema fata de om, in contul celui drag care nu mai este. Pentru intelegerea concreta a vietii ne-a fost data rugaciunea "Tatal nostru". Neimpartasiti nu avem ratiunea de a zice ca suntem. Despre inima desavarsit iertatoare. Disciplina si dreapta masura a dragostei.
*
Pe Dumnezeu nu L-a vazut nimeni, in sensul ca, ce are Tatal pentru noi, nimeni nu poate vedea in afara Lui. Dragostea in care ne are Dumnezeu, acesta e nevazutul pentru oameni si vazutul numai pentru Hristos. "Uitati-va la Mine si la ceea ce fac Eu si il veti vedea pe Tatal, pentru ca Eu fac numai ce vad ca are Tatal odihna sa implinesc." El ne-a adus secretul Tatalui: iubirea Lui intru care ne-a zidit si pe care ne invata sjo avem.
Au trecut zece zile de la moartea doamnei si nu ma mai opresc de acum incolo sa ma crut de la ceva parandu-mi-se greu, fiindca valoarea ei e atat de mare incat nu mai face sa pun in cumpana alte griji. Cu gandul la atitudinea ei scumpa ce-o avea in adancul sufletului pentru noi, as cheltui orice. Nimic nu ma mai poate opri sa iubesc pe toata lumea, absolut la fel. in contul ei nu pot avea alta atitudine fata de om decat a iubirii supreme. Orice as da, nu sunt capabil sa umplu pretentia mea de a fece totul in numele ei. Ospitalitatea, cu care sunt dator, e de asa fel incat as polei totul cu ce este mai pretios, ca sa-i pot Primi pe oameni in casa, in numele ei.
Cele spuse despre sotia mea, constituie un fel de iconita a modului cum decurge relatia intre Mantuitorul si Tatal: "Voi nu-L stiti pe Tatal, Eu il stiu si pentru El Ma chinui sa fac orice, fiindca numai Eu cunosc cum vrea Tatal sa fie lucrurile. De dragul Lui, Ma silesc sa fac toate cate Mi le cere."
La Botez s-a auzit Tatal graind: "Acesta-i Fiul Meu cel iubit; il iubesc pentru ca El stie ce am pentru voi." Mantuitorul i-a spus la Botez lui Ioan Botezatorul: "Sa plinim toata dreptatea, odihnindu-L pe Tatal care ne vrea ascultandu-L."
Acestea sunt lucruri pe care, daca le intelegi, nu-ti mai vine sa te plangi ca e greu a le implini. De aceea a si zis: "Jugul Meu e bun si sarcina e usoara gandindu-Ma pentru ce fac toate cate le fac."
Iubirea Tatalui pentru oameni e de asa fel, incat orice jug e usor; nimic nu se pune-n cumpana cu valoarea pretentiei ce o are El in daruirea Sa. "Mi-ai dat sa le dau viata definitiva, desavarsita, iar viata inseamna sa ajunga ei a te cunoaste pe Tine, singurul ce detii valoarea omului, a vietii. Sa te cunoasca cum ii iubesti pe oameni, aceasta e viata vesnica; sa te cunoasca cat esti de mare in dragostea de oameni." Omul, traind, e in stare sa faca absolut totul. A trai este a cunoaste cum iubeste Tatal. Daca cunosti pe Tatal, stii sa traiesti, totul e clar in orice ai face.
Le repet acestea, cu inima arsa de incercarea asta, cand lipseste duhul celei care da valoare a ceea ce este aici, si nu pot concepe ca ar lipsi pentru ca atata convingere a adancit doamna in mine despre sensul valorii omului, incat nu socotesc ca ea nu-i prezenta acum. A plecat, dar ce stiu eu despre ea aceea nu poate lipsi de aici - duhul pretentiei ei fata de oameni - si pentru a mentine duhul ei in casa, nimic nu-mi este greu. Cum imi atrage, chiar si acum cand nu mai este in viata, doamna, atentia la exigenta care trebuie s-o am in misiunea mea, tot asa a atras atentia si Mantuitorul: "Am venit sa dau viata oamenilor si fiti atenti, viata este sa-L cunoasca oamenii pe Tatal Meu intru dragostea Lui, si pe Mine care Il stiu pe Tatal Meu".
Numai asa traieste omul cu adevarat; atunci va face totul, dandu-si cu bucurie si viata. E cutremurator lucru, cum iti tremura inima de grija ca nu esti vrednic sa stai inaintea duhului de daruire al lui Dumnezeu. Cand ai descoperit minunatia acestei daruiri dumnezeiesti, nu te mai plangi de ceva. De exemplu: de dragul valorii ce stiu ca o are pentru mine prezenta doamnei, aici, am un anumit spor in a nu-mi mai parea greu de a intelege, ingadui si iubi pe tot omul.
Inima poate deduce, dintr-un caz ca acesta, ce a spus Mantuitorul: "Uitati-va la Mine, ceea ce va aduc de la Tatal Meu e atat de minunat incat nu mai e cazul sa va mai plangeti de nimic." Tot asta ne asigura mereu.
Avem posibilitatea ca, dintr-o pilda oarecum mica, dintr-o iconita mica de traire, sa intelegem Taina cea mare. Daca exista asa ceva, apoi cum va fi de mare Taina lui Dumnezeu?! Daca de la lucrurile mici, pentru care suntem sensibili traindu-le, ne ridicam atentia la cele ce le are El gatite pentru noi, oare nu merita sa nu ne mai plangem niciodata de greutati? Daca pentru omul acesta stiu ca, toata viata oricat as face n-am facut destul, atunci in mare inseamna ca simtirea aceasta pot s-o am pentru Dumnezeu si pentru Taina Lui.
Aici sa facem legatura. "Jugul Meu e bun si sarcina usoara", acea sarcina pentru care s-a rugat: "daca se poate, sa treaca de la Mine" si pe care a socotit-o pana la urma ca e usoara, nemaifiind cazul sa se gandeasca la ea, in fata Tatalui, incat pe Cruce a spus: "Fie voia Ta", dandu-ne indemnul sa-l imprimam si sa se starneasca si in inima noastra acel "Fie voia Ta, care mi-ai dat viata!" Fata de dragostea Ta, nimic nu se poate pune in cumpana. Precum in tot cuprinsul cel necuprins al dragostei lui Dumnezeu, este duhul valorilor, asa sa fie si in inima noastra, apreciat, duhul valorii dragostei.
Rugaciunea "Tatal nostru" e duhul gandirii noastre de fiecare clipa. "Fie voia Ta, vederea Ta, aprecierea Ta fie intru toate stapana in mine", fapt pentru care, ca sa o putem implini, ne-a sugerat: da-ne impartasirea cu Tine (painea cea de toate zilele), ca sa stim aprecia valoarea vietii noastre si sa ne hranim cu parerea Ta despre viata, sa ne simtim impartasiti cu painea care esti Tu, Doamne. De loc nu se refera la painea hranei, ci la Sfanta impartasanie. Nu cu paine, ci cu tot cuvantul ce vine de la Dumnezeu, cu parerea lui Dumnezeu despre valori sa manevram in mintea noastra. Ca sa intelegem viata cum o vede Dumnezeu, ne e data rugaciunea "Tatal nostru".
Pentru ca azi sa exist corect, cum ma vede Tatal ca trebuie sa exist, da-ni-Te pe Tine noua, dupa cuvantul Tau (caci Tu ai zis: "Fara Mine nu puteti trai!"), Tu esti painea judecatilor noastre, oferita-n dar pentru a fi noi in stare sa apreciem cu Tine valoarea dragostei Tatalui nostru, care ne iubeste. Si sa nu cadem in ispita de a subaprecia aceasta parere dumnezeiasca despre viata, impachetandu-ne cu alte ratiuni.
In privinta asta, am subliniat, de la Ioan: "Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine. Cuvantul ce vi l-am spus, nu e de la Mine ci de la Tatal, care ramane in Mine si face lucrurile Sale." E un citat cu atata greutate! "Eu sunt". Ni s-a recomandat pe Sine drept viata: "Eu sunt, in masura in care sunt in Tatal. Daca n-as fi in Tatal, nu as putea zice ca sunt. Fiintarea Mea e ascultarea de Tatal. Daca nu-i prind motivul pentru care ascult, nu am dreptul sa ma consider ca sunt".
A fi, deci, inseamna a-L vedea pe Tatal in iubirea Lui, a-L vedea fiind, la care fel de-a fi sa aderam din toata inima. A zice "Hristos" inseamna a zice "in Tatal" iar eu ca om daca zic ca sunt, nu pot zice asta decat daca sunt in Fiul, care in Tatal este. Eu nu pot fi decat ce este Fiul, ce este Hristos. De aceea, dimineata, ma trezesc fiind in invierea lui Hristos, pe care o are de la Tatal. Dimineata, trebuie sa declar si eu ca sunt, numai pentru ca sunt in Hristos, altfel degeaba incepe ziua, fiindca eu nu exist. E atat de necesar, e insasi porunca vietii ca, trezindu-ma dimineata, sa ma regasesc deja traind in Hristos.
Sunt viu pentru ca este El in mine. Sa-ti aduci grabnic aminte ca esti impartasit cu Hristos; ne impartasim, ca sa putem trai real si sa putem zice dimineata ca suntem. Daca nu sunt impartasit, nu am ratiunea de-a zice ca sunt. Ma trezesc viu, dar nu pot zice de mine ca sunt, daca nu ma gasesc in El. Chiar Mantuitorul o spune: "Eu sunt in Tatal si Tatal in Mine." Infricosator de important! Nici Tatal nu ar fi, daca nu ar fi in Fiul, daca nu ar iubi. Tatal este, pentru ca e Fiul iubind cu iubirea Lui. Dupa modelul acesta si noi: "Tot ce fac, fac pentru valoarea dragostei Tatalui - o spune Mantuitorul - tot ce fac, o fac gandindu-Ma la asta."
Cum v-am zis in pilda mica de la inceput, ca ii vad pe toti oamenii cu o dragoste suprema, pentru ca ma trimite valoarea pe care-o stiu eu ca este si a ramas in sufletul meu de la cea care nu mai este printre noi. Sigur, astea nu se pot spune in vorbe, ci numai in traire. Prin vorbe, gresesti. "Nu e chiar asa cum spui" se mai plangea cateodata, saracuta, prinsa in valtoarea grijilor si a greutatilor de tot felul. Si Mantuitorul s-a plans de greutate, dar s-a biruit pe Sine si L-a pus pe Tatal in fata.
Pentru iubirea Lui de oameni, stiuta numai de El, a putut Mantuitorul rosti: Fie voia Ta! Asta o cerem si noi in "Tatal nostru": pentru a fi voia Ta in mine, da-Te pe Tine mie, ca sa-i fac voia lui Dumnezeu. Doamne, cat de departe este intelegerea acestei Taine! Cat de anemic se intelege ca nu painea e viata ta, ci Hristos cu care te-ai impartasit.
"Cuvantul pe care-L spun, de la Tatal il spun; El intru Mine ramane si face lucrurile Sale ramanand in Mine; aproba ce exprim Eu. Cum sunt Eu in Tatal ca sa pot fi ce sunt, si Tatal e ceea ce este, fiind in Mine". Sa intelegem si intorsatura asta: "Tatal face lucrurile Lui, cu gandul la Mine. El face, ceea ce-i cer pentru voi, apreciindu-Ma pe Mine, pentru ca stie ca Eu pentru voi fac tot ce-mi cere".
M-a socat acest lucru, pentru ca noi indeobste ramanem cu atentia doar pentru prima fata a problemei: "Eu sunt in Tatal", in vreme ce: "Si Tatal in Mine", neglijam complet. Realitatea ca si Tatal face la fel, asta nu o receptionam. Mantuitorul a voit sa scoata in evidenta valoarea ascultarii. Intru ascultarea Fiului lui Dumnezeu, noi ne nastem din nou, se naste viata adevarata. Ascultarea e taina vietii. Si Tatal asculta de Fiul, pentru ca vede in Fiul valoarea noastra pe care o detine in aceeasi masura ca si El. Tatal asculta de propria Sa propunere. Dupa ce-am conceput, urmeaza sa ascult de propria mea initiativa. Tatal asculta de propria Sa initiativa intru care a trimis pe Fiul sa ne dea viata.
Ma intorc la iconita despre care v-am vorbit: din felul de a gandi la ea (la sotie) imi iau forta de a face orice, pe baza a ce stiu. Dupa ce stiu cum a fost un suflet, eu nu mai pot sa ma comport altfel decat in duhul a ceea ce-am aflat despre cel care nu mai este. Asa face si Fiul cu Tatal, si Tatal cu Fiul; "Eu in Tine, Tu in Mine si ei in Noi".
Stiind valoarea ce-ti porunceste tie, in duhul acelei valori te daruiesti si tu la fel. Asta e viata: a lucra gandindu-te la valoarea celuilalt. Cand am un om in fata, ma gandesc la valoarea ce i-o da Cel care in inima lui e valoare. Fac totul, fara sa crut nimic. Dragostea are o dublura, este din doua paturi, totdeauna. Faci totul pentru altul, cu gandul la Dumnezeu. Pentru altul, faci altuia; pentru tine, de dragul tau, fac bine si celuilalt. Eu pentru tine, si tu pentru mine, cum face Tatal. "Cereti orice de la Tatal, fiindca Eu fac. Tatal face pentru ca Ma pune pe Mine sa fac."
Dragostea e impaturita. In gestul dragostei ce-l avem de la Mantuitorul, se cuprinde Sfanta Treime in ascultarea unul pentru altul: Tatal face Fiului, Fiul asculta de Tatal si Duhul Sfant sustine ceea ce face Fiul ascultand de Tatal. Persoanele Sfintei Treimi lucreaza in colaborare sustinandu-Se reciproc. Noi, in iubire, il sustinem pe Tatal care ne iubeste asa cum a aratat si inteles Fiul, Duhul Sfant ajutandu-ne sa realizam.
La Sfanta Liturghie, preotul se roaga Tatalui: "Trimite pe Duhul Tau cel Sfant ca sa faca painea aceasta Trupul Hristosului Tau, pentru a ne innoi si a ne naste din nou, iarasi si iarasi". Innoirea vietii noastre, clipa de clipa, se face prin Sfanta Impartasire a duhului nostru cu Hristos. Dimineata, deja Domnul Hristos s-a cuminecat cu valoarea mea. Sunt luat in primire, dupa voia Tatalui. Ma trezesc sub sfatul Sfintei Treimi, ma trezesc direct in motivatia vietii ce-o are Sfanta Treime pentru mine.
In acest scop, se impune a nu imi permite sa port in inima nimic murdar, ce nu corespunde cu pretuirea dumnezeiasca. In amintirea mea despre vreun om, nu am voie sa pastrez o parere rea, contrara celei pe care Dumnezeu o are. Sa nu-l port pe om murdar in inima mea, aducandu-mi aminte: "asta-i hotul, nemernicul pe care-l stiu eu". Sa nu-mi permit o astfel de simtire. Nu leg raul de persoana, ci de voia lui Dumnezeu. Pe loc imi dau seama, apreciez ca nu asa ar fi trebuit sa fie omul acesta, dar ma inteleg cu Dumnezeu asupra lui nelegand de omul in cauza murdaria ce-o vad. "Iarta-ne noua, precum si noi iertam". Ce-mi doresc eu mie, ii doresc si lui, exact. Nu port pe nimeni murdar. Asta e legea dragostei si asta-i viata cea adevarata! "Fericiti cei cu inima curata!"
- Cum il vad aceia?
- Se uita la Dumnezeu, nu la cel murdar. Sunt fericiti ca se uita la fata Lui cand vad un om. Il spal cu mine pe om, ma fac spalatoare, stergatoare; ii dezlipesc omului murdaria, nu i-o atribui lui, vad numai pe Dumnezeu. Teoretic, stiu ca murdaria nu i se potriveste omului, insa nu-l vad in inima mea afectat de propria-i rautate. Il spal cu hotararea mea, il despart de asa-zisa murdarie si astfel omul apare in fata mea asa cum il vede Dumnezeu. Nu-l vad batjocorindu-ma. Depun efortul acesta, de rupere de inima mea. Il spal cu bunavointa mea, cu care-l vad incadrat in punctul de vedere al Tatalui, care punct de vedere il are Fiul. Ma atasez vederii Lui.
Il spal pe om cu mana lui Dumnezeu, la care eu ader. Cu bunavointa Lui sterg si usuc. Il spal cu inima mea - pe care mi-o fac spalatoare - si cu bunavointa - pe care o fac stergatoare. Aceasta "stergatoare" tinteste la "Fiti desavarsiti ca Tatal Meu!" Desavarsirea ne iarta, ne spala. Mantuitorul spala picioarele ucenicilor dar le si usuca, le sterge, incat sa nu mai fie strop de murdarie. Mantuitorul ni se adreseaza noua cu increderea ca o putem face si noi. "Pe El sa-L ascultati. Sa va faceti inima desavarsit iertatoare." Tot ce ai inteles, sa pui in valoare. De aceea, in fata acestei viziuni e de inteles de ce-l apreciaza pe vames (vis-a-vis de fariseu). Nu-l defaima pe nici unul, dar spune ca atitudinea fariseului nu este deloc ceea ce trebuie sa fie omul cand intra in Biserica.
Socotesc ca-l putem pune cu litera mare acest lucru: "nu-mi permit sa port in mine pe nimeni murdar," gandind ca acela si acela e asa, sau asa. In fata lui, am numai datoria de a-i acorda valoarea Celui ce l-a pus in viata. Cand il vad viu, vad opera lui Dumnezeu, nu stricaciunea cu care el isi darama propria-i valoare. Il pastrez in inima mea, curat ca Dumnezeu. Asta vrea sa sugereze prin: "Fericiti cei curati cu inima!"
Ce grozav lucru este de a ne pastra direct din mana lui Dumnezeu. "Ai Tai erau si Mi i-ai dat Mie si Eu i-am grijit". Asa ii pastra pe oameni, luandu-ne pe noi pacatosii din mana Tatalui, cu vederea valorii noastre de la Tatal sugerata; in felul acesta ne privea Mantuitorul si asta inseamna a trai.
Spalarea picioarelor inseamna: ce fac altii, voi iertati; iertati-le greselile. "Ceea ce vedeti voi pe altii facand, spalati-le toate acestea, ca si Mine. Cu inima Mea, devenita a voastra prin Sfanta Impartasanie, spalati toate relele altora, precum fac Eu cu ale voastre". Ne-am impartasit cu El, purtam inima Lui. Numai modul acesta de-a judeca este corect.
De aceea, intr-un fel anume spus savarsim si pomenirea mortilor. In contul valorii lor, sa nu ne fie greu de a face orice, intrucat valoarea lor e infinit de mare (cum va spusei de doamna). Cam asa se intelege rostul pomenirii. Se si zice: "Fac cutare lucru, ca asa a facut el", sau: "Doamne iarta-l, asa ar fi trebuit sa faca, si eu asa il tin minte ca si cand le-a facut; socotesc ca Dumnezeu l-a izbavit". Pot sa-l despart de eventualele lui greseli, tinandu-l minte cu valoarea ce i-a dat-o Dumnezeu in viata. In contul celor adormiti, noi perfectionam ceea ce eventual a lipsit.
- Sufletul se duce la cer?
- Nu o cunoaste nimeni Taina aceasta. Esentialul este acesta: Se afla in mana lui Dumnezeu, care l-a dezlipit de tot ce nu a fost din ceea ce ar fi trebuit sa fie.
- Vedem, dupa moarte, chipul slavei lui Dumnezeu?
Parintele Miron Mihailescu - Nimeni nu-L vede, decat Hristos. "Voi incredeti-va in Mine, care va chem, iar mai departe lasati pe Mine. Ma vedeti pe Mine si astfel il vedeti pe Tatal. Apreciati ce vedeti la Mine si astfel il vedeti pe Dumnezeu."
Nu am nevoie sa ma uit la Dumnezeu, eu deja sunt in El. "Eu in voi si voi in Mine." Ma fac una cu vederea lui Dumnezeu, fiind eu in Hristos si prin aceasta vedere dumnezeiasca ii vad pe oameni ca Dumnezeu. Ne-o cere Mantuitorul: "Uitati-va la Mine si faceti si voi la fel. Atunci vedeti." Noi il vedem cu mintea, nu ca pe-o persoana distincta. Suntem in Dumnezeu si El in noi.
Astea sunt Taine, pe care nu avem nevoie sa le intelegem. Ne facem una cu El si nu mai avem trebuinta de altceva. Cu Dumnezeu, deodata, vedem totul. Ce clarificare mai strasnica e decat aceasta? Suntem in El, de aceea si cere: "Iertati si voi ca Mine. Eu ma uit la Tatal Meu, cum este El; uitati-va si voi la Tatal, prin vederile Mele, incat sa faceti ce face El, care va iarta".
Nu pot ierta, necrezandu-L pe Dumnezeu care, in inima mea, imi impune: "nu se poate sa nu ierti, fiindca Eu asa te tin pe tine, iertat. Fii si tu ca Mine". Intri pur si simplu in mentalitatea lui Dumnezeu. "Eu nu judec pe nimeni. In Dumnezeu vad pe Dumnezeu. Fara Mine nu ma puteti urma. Eu ma fac voua ceea ce trebuie sa fiti voi". Iar in ultimul Lui cuvant (din rugaciunea de la Cina cea de Taina) spune: "Eu voi fi in ei, Parinte, ca sa te vada in dragostea Ta, asa cum te vad Eu."
- Citeam undeva ca unui om induhovnicit, Mantuitorul i s-a aratat in chipul icoanei.
- Mantuitorul nu e de acord. "O singura icoana va dau: invierea. Ea sa va determine sa credeti in Mine. Vin cu promisiunea ce v-am facut-o, ca voi fi in voi cu Tatal."
Spune simplu, de ne cutremuram. Acestei minti nenorocite ii incredinteaza asemenea lucruri infricosate. "Eu inviat, voi fi in voi si nu mai aveti nevoie de nimic altceva. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut pe cuvant". Se face multa vorbarie si speculatie, pentru a ne usura oarecum raspunderea de a privi sensul vietii noastre, ca Domnul Hristos. Ne adresam cu scoboramantul acesta: "Doamne iarta-ma, ca nu pot!" Mantuitorul nu a inteles asa, ci a spus: "Desavarsit ca Tatal Meu sa iubiti, deoarece si Eu fac asa". El nu scuza nedesavarsirea. Iertarea e altceva: iertarea e desfiintarea din mine a bazei raului si inlocuirea ei cu El insusi, e transpunerea Lui in locul nostru, prin jertfa Lui.
Cand ierti, Mantuitorul pretinde sa ierti ca El. Cat de putin atenti suntem la aceste valori, pe care ni le imbie Sfanta Evanghelie, in cadrul Sfintei Liturghii in care ne impartasim cu Dumnezeu; daca ne impartasim cu El, se asteapta sa vedem cu El, deci perfect. De aceea e necesara problema impartasirii, s-o punem bine la punct si sa nu ne simtim suficienti fara intelegerea ei perfecta.
Mantuitorul nu face scoboramant. Daca nu ai putut, e altceva. Nu porti purta pe cineva in spate, de exemplu, dar ce poti, ridici. Ce ni se pare noua ca nu putem, face El. Important e sa-ti formezi inima si sa nu o mai lasi sa acumuleze uraciuni de genul: "Apoi ala, lasa ca-l stiu eu!" Pe cati nu i-ai innegrit cu parerile tale, si ei erau ai lui Dumnezeu, pentru care striga Dumnezeu la tine ("ai grija, sunt ai Mei"), atentionandu-te, asa cum v-am spus alta data ca m-a strigat omul acela necunoscut, de pe peron (in vreme ce eu ma aflam in trenul care deja se pusese in miscare): "Parinte, roaga-te pentru Mihai al meu!"
Cata grosime de greseala avem adunata, in necunostinta de cauza. Cata forta iti trebuie sa accepti pe cineva pe care nu-l poate iubi nimeni, te deranjeaza si te necajeste! Doamna, saraca, era pusa adeseori in situatia de-a primi in casa pe cate cineva, pentru care nu puteai avea decat sila. Il primea, dupa care il punea si la masa. Isi facea problema: "eu trebuie sa-l primesc cum se cuvine si nu prea sunt in stare". Voia, uneori, s-o crut de obligatia asta. Ma ingrijora, dar intotdeauna un anume bun simt biruia, desi ii era si ciuda pe el (pe bunul simt) ca o punea in situatia sa le faca acestea. Parca ii era necaz pe propria ei inzestrare. Intuia necesitatea de a ti le insusi cum trebuie, indatoririle acestea fata de om. Instinctiv simtea ca pentru om trebuie facut mult mai mult decat o cerea situatia in cauza. Era o lupta in ea, ca de altfel in noi toti. Va spun asta, ca pe-o sugestie. Chiar daca nu avea convingerea necesara, dadea pana la urma drumul la bunul simt din adanc. Ii era sila ca-i era sila. Omul are aceasta chemare de a colabora cu Dumnezeu.
Nu o pot inlocui nicicum pe doamna. Am un fel de gol permanent. Pe de alta parte, de dragul acestei taine, imi vine sa iau pe toata lumea in brate.
- Sunteti o minune, parinte !
- Daca o spui, efectul va fi asupra ta. Vei fi cu adevarat ceea ce te minunezi. Revin, deci: Cand ai impulsul de a intipari pe cineva cu vreo umbra, s-o arzi (umbra) si sa-l retii numai pe el, despre care a zis Mantuitorul: "Mi l-ai dat ca al Tau, Parinte, ca sa-l grijesc."
Mi-e asa drag de voi. Iata, pot sa ma incumet a va opri pe loc si sa discutam lucruri pe care sa le folosim in comun. "Eu in voi si voi in Mine". De pe pozitia noastra a spus-o, ca sa putem intelege Taina dragostei. Se cuvine, deci, sa stim ce avem de facut, pentru a ne salva din superficialitatea, usuratatea si desertaciunea-n care ne scufundam uneori. Cum asteapta Mantuitorul sa speli pe altul, sa te speli pe tine. "Pe noi insine si unii pe altii". Sa nu mai fie nevoie ca cineva sa-ti spuna cum sa razi, cum sa te imbraci, cum sa vorbesti, ci toate sa izvorasca din tine ca o porunca, din adancul duhului intelegerii.
Duhul e cel care face viu, trupul nu foloseste la nimic. Duhul te face sa simti: "Eu in Tine si Tu in Mine". Nu dezbatem in scoala vorba Mantuitorului: "Eu in Tine si Tu in Mine, Noi in ei si ei in Noi." Ca fulgerul se impune cuvantul Lui. Daca El zice asa, apoi numai asa e de gandit si trait.
Cum e sfatul Sfintei Treimi, asa sa fie si sfatul nostru. Tainic, in inima ta, sa-l porti pe om curat si numai asa. Te manifesti firesc fata de el, nu exagerat, fara control. Te acomodezi dupa masurile pe care le vezi. Daca nu observi intelepciune, te prezinti in masuri retinute dar deschise. Vorbesti atent, fiind gata de ajutor, sa simta ca are un suflet adevarat langa el; asta o manifesti, dar sa nu treci la gesturi exagerate (exagerate, dupa parerea oamenilor).
Sa nu te expui ca sa-si bata cineva joc de dragostea lui Dumnezeu din tine, atunci cand nu-ti pricepe gestul. Poti fi deschis si plenar la indemana omului, fara sa fii exagerat. Firescul dragostei nu supara pe nimeni. Sa nu pui in insistenta ceva exagerat si sa impui, cumva vrand sa subliniezi fortat. Sa te afli mereu in modul firesc in care ti-ai cultivat toata frumusetea dragostei. Cum e floarea frumos inflorita si nu deranjeaza pe nimeni, nu-si intoarce tendentios corola, atunci cand trece cineva, tot asa sa poti fi si tu cu fiecare, fara sa-i zgarii ochii.
Ce e omul, pe baza citatului: "Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine, reciproc?" Fiintarea noastra intru Hristos o avem de la Tatal. Noi suntem dragoste dumnezeiasca intrupata, pentru ca suntem de fapt Hristos intrupat, de aceea ne-am impartasit cu El. In fata lui Dumnezeu, noi suntem in locul lui Hristos care, fiind expresia dragostei lui Dumnezeu, de la sine inteles ca si noi impreuna cu El, in El, suntem la fel. Esti justificata in ceea ce ai afirmat adineaori, spunandu-ne ca ai vrea sa ai libertatea sa marturisesti tuturor faptul ca ii iubesti pe toti.
Dragostea dumnezeiasca se cere libera sa lucreze, nu inabusita. E minunat lucru. Acest preaplin de daruire, noi l-am cultivat luandu-l din sugestiile Mantuitorului: "Uitati-va la Mine!" Toti care ne-am uitat la El, am vazut explozia dorintei Lui de daruire. Suntem bombe, gata de explozie a manifestarii ascultarii de Dumnezeu, ravnitori de a iubi oamenii ca Dumnezeu, deci situandu-ne la inaltimea iubirii Lui, dar cu disciplina Lui. S-o folosim cum trebuie si unde trebuie, dragul meu, pentru ca simtamintele tale nobile de dragoste sunt calitati dumnezeiesti, dezvoltate in tine prin Hristos care te lucreaza.
Cele ce a dezvoltat Domnul Hristos in tine, tu sa nu le arunci, pentru a calca oamenii pe ele. Daca cineva are nevoie de dragostea ta, mori pentru el, fara masuri, dar unde intampini o rezistenta sau dispret fata de ce e Dumnezeu, acolo stai cu retinerea ingrijita, ca sa nu fii interpretat gresit, dupa rautatea lui. El nu-i cultivat de Hristos si, neavand pe Hristos in el, nu iti receptioneaza dragostea ca atare. "Daca pe Mine ma iubiti, va va iubi Tatal Meu, pentru ca va vede iubindu-Ma". Ne da de gandit.
Iubirea noastra trebuie sa fie cu disciplina dumnezeiasca; daca iubesti dumnezeieste nu cazi in exagerari, in gesturi fara duh in ele. Gesturile fara control nu sunt chiar dovezi de dragoste adevarata, nefiind disciplinate de frumusetea dragostei lui Dumnezeu. Aceea e o dragoste dezordonata; expui dezordonat frumusetea dragostei lui Dumnezeu si-L batjocoresti oarecum pe Dumnezeu. Sa existi discret, ca o floare care frumos se deschide si nu minte.
Ideea aceasta s-o retinem: Noi suntem dragoste dumnezeiasca, pentru ca omul e dragostea intrupata a Tatalui. Este intruparea lui Hristos, care El e dragostea Tatalui in, noi. Intruparea dragostei Tatalui in Hristos, o traim si noi cei care suntem intrupati in aceeasi Taina. Zice Mantuitorul atat de duios (suspect de duios pentru noi, care intoarcem pe dos lucrurile): "Eu Te-am cunoscut si acestia au cunoscut (adica tu si eu si noi toti). Le-am facut cunoscut numele Tau, Parinte, faptul ca Tu esti dragoste. Si voi mai face cunoscut numele Tau in viitor, fiind Eu dragoste in ei, pentru ca iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei".
E testamentul Lui: "suntem destinati sa fim dragoste dumnezeiasca." Asta a urmarit Mantuitorul, ca iubirea cu care L-a iubit Tatal s-o avem si noi. De aici decurg toate celelalte: te vei manifesta ca atare, fiind cu duhul tau la indemana binelui aproapelui tau. Daca esti cultivat dumnezeieste in dragoste, automat iti vei disciplina manifestarile tale, incat omul nu are ce sa vada rau la tine, exceptie facand aceia pe care ii deranjeaza dragostea, deoarece nu-L au pe Hristos in ei.
Repet, vei fi ca o floare care nu e ostentativa si inmiresmeaza pe fiecare, fara a sili pe nimeni sa o bage in seama. Intervine aici bunul tau simt: ce stii despre Hristos, aceea iti insusesti si nu sari peste ceea ce nu ai vazut la El, in Evanghelie. Daca L-ai pipait bine pe Hristos din Evanghelie, aceasta infloreste in tine in mod odihnitor. "Parinte, iti promit ca, fiind in ei, ii voi invata pe oameni sa iubeasca."
Ceea ce am inteles eu de la sotia mea, a fost o disciplina severa; nu a putut sa-si manifeste simtamintele, le-a trait in ea, doar eu i le-am citit. Era foarte sensibila pentru frumos, insa nu indraznea sa se manifeste: i se parea ca lucrurile acestea nu se inteleg printre oameni. Ce n-a putut ea, si ar fi dorit (dar nu s-a priceput) totusi sa manifeste, ma simt acum dator sa pot eu realiza pe linia dragostei de oameni.
De multe ori simtea ca vreau sa-i iau in brate pe toti si se temea de indisciplina, sa nu trec in asa ceva, dar, intr-un adanc anume, fara sa inteleaga, a inteles. A trait intr-o ascultare dura, suportandu-mi cate-un gest (vorbeam timp indelungat cu oamenii) si fiindu-i frica nu care cumva sa fie vatamat Dumnezeu prin eventuala indisciplina a sufletului meu.
Pe fiece particica din fiinta doamnei, merita sa se zideasca o biserica, asa simt. Ceea ce nu mi-a permis ea, atunci, acum ma simt dator sa manifest, sunt liber sa arat toata pretuirea mea. A fost un suflet apasat de canonul smereniei. As face odajdii din bietele ei hainute. Nu mai zic la cate ma indeamna sa fac respectul pentru ea.
Daca doamna a fost retinuta si nu a pretins nimic (nu-si permitea bucurii), as razbuna aceasta saracie de pretentii, iubind si mangaind orice fata omeneasca ivita-n cale. Vreau s-o razbun cu adevarat si imi dau drumul cu voi, in fata carora nu ma tem sa-mi arat simtamintele. Cu altii e mai greu. Poate nici nu pot fi inteles, dar voi v-ati deschis, sincer interesati, framantului meu de-o viata pentru Taina lui Dumnezeu.
Va pot spune, fiecaruia, fara teama: "te iubesc". Se impune, de fapt, ca disciplina doamnei s-o am si eu. Daca rostesc: "scumpule", o fac din plinul dragului si al respectului pentru ea, care nu s-a putut manifesta si o razbun asigurandu-te cat de drag ii era si ei de tine, chiar daca nu a afirmat-o niciodata. Ti-o spun eu acum, fara strangerea de inima ca arunc margaritarele pe jos. Ma asociez cu inaltimea disciplinei ei (in ce priveste dragostea), dar imi dau drumul acolo unde am curajul, unde mi se ofera inimi deschise..
Sa ma port pe mine - spalare, aceasta-i convingerea de ultima ora si o instalez in suflet razbunand-o pe doamna; sa-i fie si ei drag, acolo unde este, vazand cat de drag imi e de oameni, in contul ei. Numai unor inimi curate le poti spune lucrul acesta.
Vreau sa fie si testamentul meu: asa sa ma tineti minte, iubindu-va dumnezeieste, cu iubirea lui Dumnezeu pe care m-am straduit s-o afirm de la inceput pana la sfarsit, in toti anii mei de consum pentru frumusetea acestei Taine. Toata viata am trait-o in tensiunea de a scoate la iveala dragostea dumnezeiasca pe care Dumnezeu vrea s-o vada inflorind in noi. Mantuitorul, nu degeaba zice: "Parinte, sa fie si ei ca Mine iubindu-Te; pentru asta voi fi in ei."
Misiunea mea, ca preot, este de a atrage atentia asupra acestei lucrari, ca ne face dragoste dumnezeiasca cum este El, nici mai mult nici mai putin. "Fiti desavarsitii!" Am incredere cand iti spun: "dragul meu" ca tu stii ce zic si in taina imi raspunzi exact, masura pe masura. Chiar de nu mi-o poti arata, te cred, si tot asa sa ma crezi si tu pe mine, ca, nestiind pana unde sa-ti arat cum si ce sunt, tu sa fii insa incredintat cat de desavarsit eu am pentru tine dragostea lui Dumnezeu, marea Lui gingasie; sa invatati din ea daca puteti, si asa sa ma tineti minte. Maine, poate nu ne mai vedem. Sa zic acum mai departe si eu: sa ma razbunati in ceea ce n-am putut, dar voi ati simtit ca v-as fi spus.
Va dati seama ce minunat e sa pot vorbi cu voi, in "halul" acesta de desavarsit simt al increderii? In adancul Tainei in care este doamna, sa se poata bucura de simtirea mea; sa-i razbun canonul pe care si l-a purtat, de a fi mereu cu masurile grijii de a nu depasi binele.
Copilasi! Nu stiti voi cat de scumpi va vede Dumnezeu, pe tine, si pe tine, si pe toti. De o viata urmaresc taina ochiului lui Dumnezeu, in toate zilele oprindu-ma pe cuvintele Lui din Evanghelie si citindu-I dragostea. S-a acumulat asa un dor in mine, de a-i ingramadi pe toti ca-ntr-o traista si a pune capul acolo, ca pe o perina.
Iertati-ma, dar sa stiti ca nu mi-am pierdut nici mintea, nici masurile. In mod sigur, Hristos ar vrea sa-ti foloseasca sufletul si sa faca din el dragostea Lui. Disciplina Lui este de a face totul, nu Pana undeva anume. Nu aveti voi, fiecare in parte, un anume dor secret de a da tot, absolut tot, cauzei lui Dumnezeu? Sta ascuns, inca nedisciplinat complet, acest dor de a-L bucura pe Hristos, asa cum L-a bucurat Maria Magdalena cand a vazut-o cum il cauta, chiar si mort fiind El. Mantuitorul stia cat L-a inteles de bine si a raspuns dorului ei: "Maria, Ma cauti? Iata sunt"!
Va chem si eu pe nume, la fel, pe fiecare la rand, asa cum sunteti acum, ca intr-un pluton gata de a porni la atac impotriva raului din lumea aceasta. Fiecare se chinuie cu firea lui ca sa poata asculta de Hristos, si eu va citesc pe toti si imi e atat de drag de voi, atat de drag.
Parintele Miron Mihailescu

„Când mă băteau, eu mă rugam“

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

În zilele Paştelui de anul acesta mi-a revenit în minte discuţia pe care am purtat-o cu câţiva ani în urmă cu Anton Ţânţu, care a petrecut aproape 18 ani prin mai multe închisori. Tăria credinţei, puterea rugăciunii, acceptarea crucii - sunt doar câteva dintre valorile care m-au impresionat în povestea vieţii lui.


Când l-am cunoscut în Iaşi, avea 86 de ani. Între timp a trecut la Domnul. Purta cu sine drama suferinţelor din închisori. Condamnat în total la 30 de ani, a fost închis de două regimuri şi a cunoscut anchetele şi tortura. Avea 35 de ani când a intrat în închisoare şi împlinise 56 când a fost eliberat a doua oară. Din când în când, în timp ce povestea, îi dădeau lacrimile.

Prima dată a fost arestat în anul 1943 în regimul lui Antonescu. Lucra la Ploieşti, era contabil. I-au dat zece ani pentru "activitate politică interzisă". L-au dus la închisoarea militară din Ploieşti şi de acolo la Aiud, Alba Iulia, Sibiu şi din nou Aiud.

După 1946 a venit în închisoare conducere comunistă. Situaţia s-a înăsprit: s-au suspendat toate: scrisori, pachet...

Îşi aminteşte de ultimul Paşte înainte de a se instala comuniştii. A fost o sărbătoare de neuitat. În anul 1945, în prima zi de Paşte, au cântat "Hristos a înviat" şi au primit mâncare mai bună. După ce-au venit comuniştii nu s-a mai putut. "Dacă aveai încredere că în celulă nu este nici un informator, te rugai în cadru restrâns de trei-patru, câţi erau în celulă. Dacă nu aveai siguranţă, fiecare făcea Paştele în inima lui", mi-a spus dl Ţânţu.

A învăţat multe rugăciuni scriindu-le pe talpa bocancului. "Curăţam şi lustruiam talpa bocancului şi apoi o dădeam cu un strat subţire de săpun înmuiat în apă. Cu o bucăţică de sârmă scriam o rugăciune. După ce o învăţam bine o ştergeam şi scriam altele." I-am cerut să-mi spună o rugăciune învăţată în vremurile acelea. Mi-a zis una lungă.

Cel mai greu în închisoare a fost în timpul foametei; erau toţi secătuiţi. Primeau în loc de ceai un fel de terci foarte subţire, până ce s-a terminat făina de porumb. Atunci i-au lăsat trei-patru zile flămânzi. Ajunsese un fel de schelet. Nu mai putea să se mişte.

L-au dus să lucreze la linia ferată de la Fabrica de Ciment din Bicaz şi apoi la Oneşti, la construirea rafinăriei de petrol. Comuniştii căutau ca aceste lucrări să apară ca o operă a lor. La anumite intervale de timp veneau UTC-işti îmbrăcaţi în salopete, cu steaguri roşii şi cântece. Pe deţinuţi îi retrăgeau într-o văgăună, să nu fie văzuţi. Căţăraţi pe schele, UTC-iştii erau filmaţi, apoi plecau. Lucrarea era a lor.

A fost eliberat în 1952. În toamna anului 1956, când începuse revoluţia din Ungaria, a fost arestat din nou. Ancheta a fost groaznică: bătăi şi torturi de nedescris. "Când eram sub aceste bătăi crunte, eu mă rugam. Ei vedeau probabil că bolborosesc ceva şi, crezând că vreau să vorbesc, mă lăsau din bătaie şi spuneau: "Vorbeşte, vorbeşte!" Dacă nu spuneam nimic, mă luau din nou, mă udau cu apă şi tot aşa... Îmi crăpa pielea, sângeram şi maiorul spunea: "Mai dă-i, mai dă-i şi din partea mea!"... Şi acum se mai cunosc semnele care s-au cicatrizat." Acuzat de "crimă contra ordinii sociale", a primit 20 de ani de muncă silnică. De la Ploieşti, a fost dus la Jilava şi apoi la Aiud.

Mi-a vorbit despre cei pe care i-a cunoscut în închisoare. L-au impresionat Petre Ţuţea, preotul ortodox Grevenea, generalul Logojeanu.

A fost eliberat la 22 august 1964. Când a ajuns acasă, soţia nu l-a mai primit. Forţată de Securitate, divorţase de el. De la Miliţie i-au spus că nu mai are ce căuta în Ploieşti. Având rude în Iaşi, a venit în acest oraş. L-am întrebat dacă i-a iertat pe cei care l-au făcut să sufere. "Părinte, mi-a răspuns el, sunt nevrednic şi neputincios. N-am purtat ură, n-am avut sete de răzbunare, dar în mintea mea, uneori, mă gândeam că ar merita."

Ascultându-i pe cei ce au purtat crucea suferinţelor prin închisori, ne întărim, ne reamintim unde duce un sistem fără Dumnezeu şi realizăm cât de important este să păstrăm o conştiinţă trează. Pentru asta avem nevoie de mărturiile acestor oameni.

 http://www.ziarullumina.ro/articole

vineri, 20 aprilie 2012

Praznicul Izvorului Tămăduirii la Maglavit: Biruinţa credinţei peste cortina uitării

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...


Credincioşi din toate colţurile ţării suntaşteptaţi la Mănăstirea Maglavit de praznicul „Izvorul Tămăduirii”, hramul sfantului aşezămant monahal. Sfânta Liturghie va fi oficiată cu acest prilej de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
 
       Mănăstirea Maglavit, situată la numai câţiva km. de drumul naţional Calafat-Severin, a constituit, în urmă cu mai bine de şase decenii, un simbol al efervescenţei pelerinajului ortodox în Oltenia. Totul a pornit de la viziunea ciobanului Petrache Lupu, un localnic gângav, care, după acest moment, a început să propovăduiască în chip minunat Evanghelia lui Hristos cu limbă de apostol. Chiar dacă au existat numeroase voci contestatare asupra autenticităţii celor întâmplate la Maglavit, puterea rugăciunii celor mulţi a străbătut dincolo de timp, aşezând aici un frumos locaş de închinare al cărui hram îl serbăm în fiecare an de praznicul Izvorul Tămăduirii. Din rânduiala lui Dumnezeu, locul a fost închinat slujirii monahale, astăzi fiind chinovie de maici, condusă de monahia Maria Popescu.           
                    Locaş închinat lui „Dumnezeu Tatăl şi Sfânta Fecioară” 
       Piatra de temelie pentru Biserica Mănăstirii Maglavit a fost aşezată la data de 14 septembrie 1935, de episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului. Lucrările au fost întârziate însă până în 1938, datorită instabilităţii solului. Hramul iniţial a fost hotărât după prima viziune a lui Petrache, „Dumnezeu Tatăl şi Sfânta Fecioară”. Tot atunci s-a statornicit ca, lângă noua biserică, să se ridice şi un corp de chilii pentru cei cinci călugări, conduşi de preacuviosul ieromonah Arsenie Sofronie, ucenic al marelui mitropolit Irineu Mihălcescu. 
                                              Candela credinţei, la Maglavit 
       Venirea celui de al doilea război mondial a pus o altă piedică în construirea Mănăstirii Maglavit. În timpul opresiunii comuniste lucrările au fost cu totul stopate, construcţia rămânând la nivelul solului. Din când în când, fără să ştie cineva, o femeie simplă din sat, venea şi aprindea aici o candelă. Prin ea, Dumnezeu a dus mai departe făclia speranţei. Vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu a reluat lucrările în anul 1995, rânduind aici pe părintele protos. Vladimir Dărângă, astăzi mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Craiova, cu ascultarea de a duce la bun sfârşit cele începute de înaintaşi. Încetul cu încetul, zidurile au început să crească, cei ce altădată aflaseră aici vindecare s-au reîntors şi cortina tăcerii s-a ridicat de pe locul binecuvântării. Părintele îşi aminteşte astăzi de toate încercările prin care a trecut mănăstirea: „În 1948 comuniştii au încercat să mascheze locul minunii prin ruinarea construcţiei începute şi prin interzicerea accesului în zonă. Cu toate acestea, evlavia credincioşilor a păstrat în continuare candela aprinsă la Maglavit, şi când spun acestea mă refer şi la propriu, pentru că în subsolul bisericii, acolo unde fusese buturuga pe care i S-a arătat Dumnezeu lui Petrache, există şi acum un stâlp care are agăţată de el o candelă. Ei bine, acea candelă era permanent aprinsă de credincioşii evlavioşi care veneau aici aproape în fiecare zi. Ţin minte că în sat a trăit până de curând o bătrână care, ani de zile, s-a ocupat până la ridicarea mănăstirii, de aprinderea acestei candele cu bani primiţi de la diferiţi oameni”.
În amintirea vindecărilor minunate săvârşite aici, s-a hotărât ca viitoarea biserică să poarte şi hramul „Izvorului Tămăduirii”.
Cu câţiva ani în urmă, din binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu, au fost deshumate din cimitirul parohial osemintele lui Petrache Lupu şi aşezate de-a dreapta bisericii, în aşteptarea întâlnirii în trup cu Hristos Domnul, la ceasul Învierii celei de Obşte.

 (Sursa: editia de Oltenia a ziarului Lumina)

AM FOST DE MULTE ORI LA MANASTIREA MAGLAVID...MI-A PLACUT TARE MULT...A STAT MULTI ANI NETERMINATA, DUMNEZEU SA IL BINECUVANTEZE PE DOMNUL BECALI...CA A REUSIT SA O TERMINE...DOAMNE AJUTA! ATASEZ CATEVA POZE FACUTE CU CATIVA ANI IN URMA ACOLO...








Saptamana Luminata

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

Saptamana care urmeaza praznicului Invierii Domnului este numita Saptamana Luminata.

 In vechime, Botezul era savarsit in noaptea de Pasti. Cei botezati erau numiti "luminati" si purtau haine albe in toata saptamana de dupa Pasti. Sunt persoane care afirma ca de la purtarea hainelor albe, aceasta saptamana a primit numele de Saptamana Luminata.

Daca privim mai adanc, putem marturisi ca in aceasta perioada toate s-au umplut de lumina sfanta a Invierii Domnului. Sa ne amintim ca in noaptea Sfintelor Pasti, se sting in biserica toate luminile. Numai candela de pe Sfanta Masa din Sfantul Altarramane aprinsa. Spatiul intunecos este chipul mortii si al iadului in care a coborat Hristos cu sufletul Sau. Candela aprinsa de pe Sfanta Masa este sufletul viu si indumnezeit al Mantuitorului coborat la iad.

Preotul adreseaza chemarea "Veniti sa primiti lumina!" tuturor, nu doar anumitor persoane. Pe toti ne cheama sa facem trecerea de la intunericul mortii, la lumina vietii vesnice. Iar aceasta trecere este exprimata prin aprinderea tuturor lumanarilor de la o singura lumanare. De aceea Biserica vesteste de Sfintele Pasti: "Acum toate s-au umplut de lumina: cerul si pamantul si cele de sub pamant". Iata de ce Biserica numeste aceasta saptamana ca fiind Saptamana Luminata. Ea ne cheama sa purtam in noi lumina Invierii lui Hristos si in aceasta lumina sa ne imbratisam unul pe altul si sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi.

Randuieli speciale in Saptamana Luminata

In Saptamana Luminata, zilele de miercuri si vineri sunt zile cu "harti". Biserica ne ofera dezlegare la mancarurile de dulce datorita Invierii Domnului. Conform Tipicului Sfantului Sava, miercurea si vinerea, in perioada cuprinsa intre Invierea Domnului si Duminica Tuturor Sfintilor (prima dupa Rusalii), avem "dezlegare la peste".

De la Invierea Domnului si pana la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar inchinaciuni.

Incepand din Duminica Sfintelor Pasti si pana la Inaltarea Domnului, la Liturghie se canta Axionul Pastilor: "Ingerul a strigat …", iar credinciosii se saluta cu cuvintele: "Hristos a inviat!” si raspund: "Adevarat a inviat!"

In Saptamana Luminata nu se citeste Psaltirea.

In aceasta saptamana nu se fac parastase pentru cei trecuti la cele vesnice. Amintim ca incepand cu praznicul Intrarii Domnului in Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiti. Aceste slujbe sunt reluate dupa Duminica Tomii. Acest lucru nu inseamna ca ei sunt dati uitarii. Sa nu pierdem din vedere ca Biserica ii pomeneste pe acestia in cadrul oricarei Sfinte Liturghii. Chiar si in Saptamana Patimirilor cei adormiti sunt pomeniti in cadrul Sfintei Liturghii din Joia cea Mare, apoi de praznicul Invierii si la orice Sfanta Liturghie de dupa Sfintele Pasti.

Dupa binecuvantarea de inceput de la Vecernie si Utrenie, se canta troparul "Hristos a inviat din morti..." (de trei ori) si stihurile Pastilor. In vremea rostirii stihurilor, preotul cadeste cele patru laturi ale Sfintei Mese si intreg Sfantul Altar.

Slujbele de inmormantare din Saptamana Luminata sunt oficiate dupa o randuiala speciala. Slujba inmormantarii este inlocuita de slujba Invierii. Asadar si cantarile acestei slujbe vorbesc de biruinta Vietii asupra mortii.

Marti, in Saptamana Luminata, au loc uscarea si sfaramarea Sfantului Agnet, sfintit in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile din Sfanta si Marea Joi, din Saptamana Patimilor. Amintim ca in Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat.

Al doilea Agnet este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce este sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

In vinerea din Saptamana Luminata, de Izvorul Tamaduirii, se obisnuieste ca dupa otpustul Sfintei Liturghii sa se savarseasca slujba sfintirii celei mici a apei.

Hristos a Inviat!

Adrian Cocosila


miercuri, 18 aprilie 2012

INVATATURI ...DESPRE GANDURI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...


Deoarece sunt multi cei care se lupta cu gandurile necurate si mai multi aceia care nu arareori "se pierd" in valmasagul razboiului cu ele, s-a facut o incercare prin care crestinul ce se nevoieste sa inteleaga ce sunt gandurile, de unde provin ele, care sunt urmarile lor si cum pot fi ele infruntate.

1. Nevointa aspra.

S-a spus de multe ori ca pentru cel ce se roaga rugaciunea este o fapta dinamica, folositoare si placuta lui Dumnezeu.
Acest fapt adevarat il irita pe diavol si-l face sa lupte impotriva celui ce se roaga. De aceea credinciosul care doreste unirea sa cu Dumnezeu, intalneste piedici diavolesti organizate in sisteme capabile si de o ofensiva infricosator de bine programata.
Din pricina acestei ofensive programate rugaciunea devine uneori o fapta obositoare, care pricinuieste o osteneala mai mare decat oricare alta lucrare. De aceea, unul dintre parintii pustiei subliniaza: "Nu exista osteneala mai mare decat a se ruga cineva lui Dumnezeu. A se ruga cineva pana la ultima sa suflare, cere nevointa". Si nu numai rugaciunea este aceea care oboseste, ci mai ales razboiul indarjit al diavolilor este ceea ce face rugaciunea mai obositoare.

Mania diavolilor impotriva celor ce se roaga este vadita. Razboiul viclenilor diavoli impotriva celor ce se roaga este de doua feluri: la vedere si nevazut, pentru incepatori si pentru cei desavarsiti.

La incepatori foloseste de multe ori si razboiul vazut. Foloseste sunete, obiecte, pricinuieste zgomote ca sa-i poata distrage de la rugaciune.

Totusi si pe incepatori si pe cei desavarsiti ii lupta mai ales prin ganduri.

Asadar, cel ce a inceput lupta impotriva gandurilor, si-a luat asupra sa o nevointa aspra deoarece gandurile constituie piedica cea mai mare pe care o intampina omul in curatirea si desavarsirea sa duhovniceasca. Si la aceasta desavarsire nu se ajunge altfel, decat numai prin chemarea neincetata a numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Iar chemarea trebuie sa fie atat de deasa, incat, asa cum subliniaza Sfantul Grigorie Teologul "e mai de preferat sa pomeneasca cineva pe Dumnezeu, decat sa respire".

Dar mai exista si razboiul launtric, nici un razboi nu este atat de salbatic, precum acela al unui gand viclean ce se cuibareste in sufletul nostru si ne razboieste de acolo. Toate cele ce provin dinlauntrul nostru sunt mai grele decat cele ce ne ataca din afara. Cariul ce se naste in lemn, roade mai mult miezul lemnului. Bolile ce se nasc dinlauntrul nostru sunt viclene si pricinuiesc o catastrofa mai mare decat cea pricinuita de cauze exterioare.

Statele de asemeni nu au fost distruse atat de mult de dusmanii exteriori, precum au fost distruse de cei dinlauntru.

Asadar, sufletul nu poate fi distrus atata de masinatiile ce vin din afara, precum de bolile ce se sadesc inlauntrul nostru, adica de gandurile necurate si hulitoare.

2. Gandurile si provenienta lor.

Ce sunt gandurile si de unde provin?

Cand spunem ganduri, nu intelegem prin aceasta in mod simplu cugetele, ci chipurile si reprezentarile sub care se infatiseaza ele de fiecare data insotind cugetarile corespunzatoare. Deci chipurile impreuna cu cugetarile se numesc ganduri.

Prima si cele mai de temelie pricina a gandurilor in om este pacatul stramosesc. Pana atunci mintea omului era neimpartita la alte lucruri, fiind atintita numai la Dumnezeu, insa din clipa savarsirii pacatului stramosesc a inceput sa lucreze gandul tagaduirii si in continuare toate celelalte ganduri.

A doua cauza care pricinuieste gandurile in om sunt organele simturilor, atunci cand acestea nu sunt conduse de mintea cea stapanitoare. Dar mai ales auzul si vederea. Astazi, indeosebi, datorita tehnologiei simturile primesc mult mai multe iritatii decat mai demult. De aceea si lupta cu gandurile este mai puternica.

Al treilea motiv sunt patimile care exista in om. De la acestea diavolii iau pricina sa miste impotriva noastra gandurile cele rele.

Al patrulea motiv si cel mai insemnat sunt diavolii. Sfantul Grigorie Sinaitul subliniaza in mod explicit si pregnant: "Gandurile sunt cuvintele diavolilor si inainte-mergatoarele patimilor".

Inca si Sfantul Isaac Sirul spune ca gandurile starnesc si "vointa naturala" ce exista in noi insine, precum si inclinatiile ce le are sufletul nostru.

In mod deosebit razboiul acesta este mai puternic la monahi, care de multe ori ajung la lupta corp la corp cu diavolul in timpul atacului gandurilor viclene. De aceea Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca razboiul acesta este mult mai greu decat razboiul cel simtit.

Gandurile viclene pot aparea de asemenea si din temperamentul trupului, dar si din dieta zilnica, precum si din miscarile trupului insusi.

Gandurile necurate provin din motivele de mai sus.

3. Calatoria spre tara pacatului.

Pacatul se poate vedea la exterior ca un simplu fapt, ca un accident sau ca o oarecare alta intamplare. Dar pentru punerea in practica a acestui fapt au premers actiuni repetate. Ca sa se savarseasca o ucidere, de pilda, in mintea omeneasca au premers mii de cugetari si planuri. Pana sa ajunga la savarsirea uciderii mintea omeneasca a devenit un intreg cartier militar.

Asa se intampla si cu savarsirea oricarui alt pacat. In atelierul ce se numeste minte omeneasca, a premers un intreg studiu si nenumarate actiuni, desigur fara ca cineva sa priceapa ceva.
Si inceputul a pornit de la un gand simplu. Dar sa mergem mai departe pe drumul catre tara pacatului dupa atacul acelui gand simplu.
De faptul ca prin mintea noastra trece in mod simplu o cugetare simpla sau un chip nu suntem noi raspunzatori si nici nu este greu sa le stam impotriva. Dar din clipa in care vom deschide usa acestei cugetari si vom incepe sa discutam cu ea, sa luam aminte la gandul acesta, atunci el se poate inradacina intru noi si atunci poate deveni un gand care tinde sa ne stanjeneasca.

Gandul care este lasat sa se dezvolte si sa se instapaneasca astfel devine calauza spre pacat.

Sa urmarim putin aceasta calatorie care pe plan spiritual este foarte asemanatoare cu ceea ce este mersul si evolutia bolii in trupul omenesc. Si precum pentru a ajunge cineva la spital, dupa cum am spus mai sus, au premers diferite alte schimbari in organismul uman, asa si pentru a ajunge cineva la savarsirea pacatului a premers un razboi mare, o multime de schimbari in acest atelier, care este mintea omeneasca. Si precum pentru nasterea unui copil a premers o intreaga lucrare, de la zamislire pana la purtarea in pantece timp de noua luni, tot asa si pentru pacat premerge un mecanism complicat: zamislirea gandurilor, purtarea in pantece a pacatului si nasterea lui.

Sfantul Nicodim Aghioritul considera ca gandul este inceputul, centrul, radacina din care rasare tulpina, ramurile si intregul copac al pacatului.

Raul incepe de la primul gand si se mareste continuu. Atunci cand cineva arunca o piatra intr-o fantana, unduirea pricinuita de caderea ei pricinuieste la inceput un cerc mic, cercul cel mic in continuare pricinuieste altul mai mare, acesta, altul si mai mare, pana cand valul ajunge la pereti. Asa se intampla si cu pacatul. Inainte de savarsirea lui premerg mecanisme si actiuni succesive.

4. Treptele pacatului.

Astfel putem distinge trei stadii in cadrul calatoriei spre tara pacatului:

a. atacul

b. consimtirea

c. robia.

Cum functioneaza acest mecanism?

Functioneza astfel: Un oarecare gand viclean - al slavei desarte, al iubirii de argint, al clevetirii etc. - vine in mintea omului. Diavolul lucreaza prin imaginatie si prezinta chestiunea cat se poate mai atractiva. In felul acesta atacul devine mai atragator si mai puternic.

Pana in acest punct omul nu este raspunzator. Asadar un atac, un asalt al vrajmasului sau, mai simplu, o bataie in usa constituie primul stadiu. Iar starea aceasta este normala. Caci este cu neputinta sa existe om care sa nu primeasca atacul. Sfantul Efrem Sirul spunea ca precum in gradina, in chip firesc, impreuna cu plantele bune rasar si buruienile, sau precum insulele sunt lovite de jur imprejur de valuri, asa si omul neaparat va veni in contact cu atacurile gandurilor.

Stadiul luptei cu pacatul incepe de aici incolo. Inceputul luptei este atacul. Daca omul il indeparteaza din mintea sa fara sa conlucreze deloc cu el, atunci se izbaveste si scapa de urmarile nenorocite ce urmeaza. Dar daca primeste convorbirea cu gandul cel viclean care mai inainte in mod simplu i-a batut in usa, pricinuieste prietenia si atunci ajunge la consimtirea pacatului, care este stadiul al doilea in savarsirea pacatului.

De acum omul, avandu-se pe sine ca actor principal, savarseste pacatul in adancurile nepatrunse ale sufletului sau. Judeca, huleste, desfraneaza, preadesfraneaza, savarseste ucidere si alte nenumarate fapte rele, si face tot ceea ce isi poate inchipui mintea omeneasca.

Dupa aceasta nu ramane nimic altceva fara numai stadiul al treilea al pacatului, care este savarsirea activa a lui de catre om, a carui minte mai inainte a devenit roaba gandului pe care iata de acum nu-l mai poate stapani, ci ea este stapanita de el.

Astfel gandul care a inceput cu o simpla bataie in usa, cu un atac, a inaintat, prin deschiderea usii, la consimtire si in cele din urma neputand fi biruit, a sfarsit prin savarsirea pacatului.
Aceasta este calatoria spre pacat, care incepe printr-un simplu gand.

5. Patimile - izvorul gandurilor viclene.

Pana la moarte, in tot acest timp in care sufletul se afla in trup, nu este cu putinta ca omul sa nu aiba ganduri si razboi.

Pricina de baza a gandurilor este razboiul diavolului. Cele mai multe dintre ganduri sunt diavolesti. Scopul diavolului este sa-l arunce pe om in pacat, fie cu cugetarea, fie cu fapta. Sfantul Macarie Egipteanul numeste consimtirea cu gandurile viclene, preacurvie duhovniceasca. De aceea si spune: "Pazeste-ti sufletul tau curat, deoarece este mireasa lui Hristos".

De cele mai multe ori gandurile seamana cu un "curent de apa" inaintea caruia omul de multe ori intra in panica. De aceea diavolii mai intai ne lupta cu gandurile si dupa aceea cu lucrurile. Daca cedam in ele atunci incet-incet ne inbrancesc in pacatul cu fapta.

Sfantul Ioan Damaschin ne spune ca gandurile principale ale rautatii sunt opt. Sa le enumeram:

a. al lacomiei pantecelui

b. al desfranarii

c. al iubirii de argint

d. al maniei

e. al mahnirii

f. al plictiselii

g. al slavei desarte

h. al mandriei.

Altcineva ne va spune ca patima cea mai de seama a omului din care provin toate celelalte patimi este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este dragostea si grija nerationala fata de noi insine. Aceasta este patima omului contemporan. Din iubirea de sine izvorasc trei ganduri principale: al lacomiei pantecelui, al slavei desarte si al mandriei. Din aceste trei ganduri provin toate celelalte.

6. Categoriile de ganduri.

Cele citate mai sus se refera la gandurile viclene. Insa, in afara de acestea exista si ganduri bune si desarte sau ganduri omenesti. Gandurile bune vin de la Dumnezeu.

Dar cum le vom deosebi de gandurile viclene?

Un oarecare frate a intrebat pe Avva Varsanufie despre subiectul acesta si a primit raspunsul urmator: "Atunci cand gandul te indeamna sa faci ceva dupa voia lui Dumnezeu si ai bucurie in a face aceea si o intristare care i se impotriveste, afla ca e de la Dumnezeu. Iar gandurile de la diavoli sunt tulburate si pline de intristare".

Deci gandurile ce vin de la Dumnezeu, pricinuiesc in om o pace si bucurie launtrica. Si dimpotriva, gandurile ce vin de la diavolul sunt pline de tulburare si mahnire.

7. Gandurile - inceputul razboiului.

In general, asa cum am spus si mai sus, gandurile sunt inceputul razboiului diavolului impotriva noastra. Si razboiul incepe prin atacul gandului, inainteaza la consimtire si sfarseste prin savarsirea pacatului.

Aceasta este calatoria si evolutia gandurilor care vin mai ales de la diavol si de la om.

8. Viclenia diavoleasca.

Sa vedem asadar, cum este atacat omul de ganduri, sau ce mod folosesc diavolii ca sa ne atace prin ganduri.

Viclenia diavolilor care vor sa semene inauntrul nostru o mie si unul de ganduri necurate, este de nedescris. Diavolul exploateaza si cel mai neinsemnat fapt al vietii noastre, sau cazul cel mai neprobabil, sau iscodeste modul cel mai ciudat pentru ca sa ne intineze.

Mai intai de toate, inainte de a ne arunca in pacat, ne aduc ganduri ca Dumnezeu este iubitor de oameni.
Iar dupa pacat ne bombardeaza cu gandurile ca Dumnezeu este aspru si neindurator, ca sa ne arunce in deznadejde.

9. Gandurile de hula.

Dupa aceea diavolii incearca sa ne intineze clipele sfinte, precum sunt rugaciunea, Sfanta Euharistie, sau ne arunca ganduri de hula impotriva lui Dumnezeu.
Deci acest preanecurat de multe ori ne arunca ganduri hulitoare in vremea slujbelor sfinte si mai ales in aceea a Sfintei Liturghii, silindu-ne sa hulim pe Domnul si cele sfinte. Adica satana vine in ceasul in care se savarseste taina Sfintei Liturghii si ne baga diferite ganduri de hula: cum ca cele sfintite nu sunt Trupul si Sangele lui Hristos, ca ceea ce primim nu este nimic. Sau ne aduce ganduri si mai necuviincioase si necurate, pe care ne rusinam sa le spunem.
Sfantul Ioan Scararul ne spune ca un monah era luptat de aceste ganduri de 14 ani intregi. Nici un gand nu este atat de greu de spovedit ca gandurile hulei care il poate duce pe om si la deznadejde.
Acest razboi il avea si avva Pamvo si "rugand pe Dumnezeu pentru aceasta a auzit de sus o voce dumnezeiasca spunandu-i: "Pamvo, Pamvo, nu te mahni pentru pacate straine, ci ingrijeste-te de faptele tale".

Aceste ganduri de hula si necurate au luptat si pe alti barbati mari si drepti, precum pe Sfantul Meletie Marturisitorul. Si lucrul acesta il adeveresc Sfintii Petru al Alexandriei si Pafnutie Marturisitorul. Sfantul Petru al Alexandriei povesteste ca "in vreme ce marturiseam credinta in Hristos si-mi munceau trupul cu diferite chipuri si-l ardeau cu foc, diavolul dinlauntrul meu il hulea pe Dumnezeu".

Sfantul Nicodim Aghioritul subliniaza ca gandurile acestea provin mai ales din judecata aproapelui, din mandrie si din pizma diavolilor. De aceea arma cea mai buna impotriva lor este smerenia si prihanirea de sine.

10. Siragul gandurilor.

In Scara Sfantului Ioan Sinaitul se spune urmatoarele: "Sa bagam de seama si vom afla ca atunci cand suna trambita duhovniceasca (clopotul de rugaciune) se aduna fratii in chip vazut si vrajmasii in chip nevazut. De aceea stand langa pat, unii dintre acestia, dupa ce ne-am desteptat ne indeamna sa ne intindem iarasi in pat zicand: "Mai stai pana ce se vor ispravi cantarile incepatoare si vei merge la biserica dupa aceea. Unii apoi, stand noi la rugaciune ne scufunda in somn; altii ne impung in stomac mai mult ca de obicei, altii ne atrag mintea la ganduri urate; altii ne indeamna sa ne rezemam de perete, socotindu-ne slabiti; ba uneori fac sa vina peste noi multe cascaturi". Altii ne aduc aminte de conturi si contracte si de dobanzi bancare. Si astfel, in loc sa plecam de la biserica folositi sufleteste, plecam pagubiti, fara sa fi auzit nici macar lucrurile cele mai elementare. Si in timp ce de multe ori in vremea rugaciunii mintea noastra este plina de ganduri necuviincioase, indata ce se termina rugaciunea, toate dispar.

Stie diavolul folosul ce vine din rugaciune si de aceea incearca s-o murdareasca.
Iar daca vom birui pe diavol prin multe nevointe, atunci ne aduce ganduri de mandrie schimband tactica si spunandu-ne ca, am sporit - chipurile - in virtute, deoarece, de pilda, au disparut toate gandurile de desfranare.

Gandul acesta, ca am biruit pe diavolul seamana cu un sarpe care este ascuns in murdaria mandriei. In adancul inimii noastre exista gand viclean.

Exista diavoli care intineaza sufletul nostru imediat cum ne culcam. Exista si altii care ne intineaza prima noastra cugetare, adica atunci cand abia ne sculam din somn. Diavolul nu pierde niciodata ocazia sa ne lupte.

Uneori ne aduce ganduri impotriva parintelui nostru duhovnicesc, alteori ne spovedim, si, dupa spovedanie, ne intineaza cu amintirea pacatelor ce le-am spovedit ca sa ne duca la deznadejde. Alteori iarasi ne arunca in pacat si dupa aceea ne aduce ganduri sa invatam si pe altii a pacatui.


In linii generale, acestea sunt gandurile pe care le pricinuieste diavolul.

Gandurile pricinuite de om insusi

Mintea omului este ca un caine care pururea da tarcoale macelariei. Caci precum cainele se duce la macelarie sa rapeasca vreo bucata de carne sau precum unui prieten al mancarurilor ii place sa vorbeasca mereu despre ele, asa este si mintea omului. De multe ori se hraneste cu intelegeri necuviincioase si necurate.

Un monah care nu are nimic si nici nu doreste nimic (si prin extensie un crestin), nu este deranjat in rugaciunea sa de cele ce le are. In vremea rugaciunii nu-i vin in mintea sa problemele legate de lucrurile ce le are. In timp ce unul iubitor de agoniseala va avea inchipuiri si ganduri ale lucrurilor materiale atunci cand se roaga.

Omul necumpatat, adica rob pantecelui are cugetari si ganduri pline de idoli necurati. Sfantul Ioan Scararul aduce si un exemplu. Asa cum multimea balegarului da nastere la viermi, asa si multimea mancarurilor naste caderi, ganduri necurate si vise necurate. Lacomia pantecelui este pentru gandurile desfranarii ceea ce este untdelemnul pentru foc.

De aceea Sfantul Ioan Sinaitul, scriind Scara, dupa cuvantul despre lacomia pantecelui, in chip intelept a asezat cuvantul despre desfranare "deoarece - spune el - cred ca aceasta este maica aceleia".

Adica, de unde provin gandurile viclene? Daca un om traieste bine, are toate conforturile si nu se osteneste, nici nu se nevoieste deloc, atunci un om ca acesta e foarte firesc sa aiba ganduri de desfranare, care vor sfarsi in fapte. Si iarasi, cand omul isi are simturile nestapanite si vede oarecare persoana, sau atinge cu mana pe cineva, sau aude ceva necuviincios, atunci este ca si cum ar deschide el insusi usa gandurilor necurate. Desigur in cazul acesta ajuta si firea omului care inclina spre aceste ganduri.

Inca si neascultarea fata de fagaduintele date lui Dumnezeu naste "depozit de ganduri", adica mintea omului devine depozitul gandurilor rele. Aceleasi ganduri le creeaza si neascultarea de parintele nostru duhovnicesc.

De multe ori curiozitatea omului de a cerceta tainele lui Dumnezeu creeaza ganduri de hula, ba chiar si pe acela ca Dumnezeu este nedrept si partinitor. Caci unora le da vedenii si minuni, iar altora nu le-au dat nimic.

11. Legatura gandurilor.

Exista insa si ganduri care provin si de la om si de la diavol. Acestea sunt ganduri unite - legate, combinate.

Am vazut - spune Sfantul Ioan al Scarii - pe unii mancand cu lacomie si nefiind luptati indata. Si pe altii intalnindu-se si avand legaturi cu femeile si in vremea aceea sa nu aiba nici un gand viclean. Dar in vremea in care se credeau in pace si siguranta in chilia lor au suferit vatamare neprevazuta. Firea i-a imbrancit sa manance si sa bea cu indestulare si sa priveasca cu patima. Satana a exploatat asta si i-a aruncat in pacat.

In linii generale acestea sunt gandurile ce vin de la om si de la diavol.

In tot acest razboi exista o scara: atac, unire, consimtire si robie. Vrajmasul il ataca pe om cu un gand simplu sau cu un chip. Cand il primeste, atunci se face consimtirea. Incepe impreuna-vorbirea cu gandul. Din momentul acesta incepe responsabilitatea omului. Dupa aceea omul consimte cu placere sa infaptuiasca ceea ce-i spune gandul si la sfarsit se robeste de patima.

12. Urmarile gandurilor.

Cand gandul petrece mai mult timp in noi, ne facem robi in straduinta noastra si toata stradania ni se indreapta spre alipirea de lucrurile zidite si spre dorinta de a le dobandi numai pe acestea. Astfel mintea omului se dezleaga de hrana cea vesnica. Si cand mintea omului se va departa cu desavarsire de Dumnezeu, atunci devine "sau fiara, sau diavol", lucru pe care il vedem petrecandu-se in societatea de astazi. Gandul omului s-a lipit numai de pamant si nu se gandeste deloc la cer, avand ca rezultat indobitocirea omului si indumnezeirea tehnicii in orice forma ar fi ea. Cand omul nu se lupta impotriva gandului sau, atunci se face rob pacatului.

Gandurile ne macina si ne zdrobesc creandu-ne probleme si in relatiile noastre personale.

Gandurile intra si ne intineaza sufletul, il intoxica si il otravesc. Aceasta este lupta celui viclean. Si dupa aceste sageti otraveste tot sufletul - spune Isihie prezviterul.

Prin primirea gandurilor diavolul dobandeste stapanirea si il poate duce pe om chiar si la sinucidere, doarece omul nu mai poate rezista puterii diavolului.

Gandul spurcat arunca la pamant sufletul omului.

Cel ce simte supararea continua a gandurilor si se arde de poftele carnii, dovedeste ca se afla departe de mireasma Duhului.

Se pierde indrazneala catre Dumnezeu. Cand mintea intra in discutie cu gandurile necurate, atunci indrazneala catre Dumnezeu se pierde. Dumnezeu nu poate avea comuniunea cu omul a carui minte se intineaza mereu cu ganduri necurate si viclene, exact asa cum ticalos este acela care fiind inaintea unui stapanitor pamantesc isi intoarce fata de la el si vorbeste cu vrajmasii aceluia.

Gandurile necurate despart pe Dumnezeu de om. Dumnezeu nu isi descopera tainele Sale omului ce este stapanit de ganduri necurate.

Fiindca gandurile despart pe om de Dumnezeu, de aceea, ca urmare creeaza si alte felurite anomalii trupesti: nelinistea, nesiguranta, precum si alte boli trupesti isi au cauza din ganduri. Lucrul acesta l-au constientizat chiar si medicii, fapt pentru care dau porunca sa nu ne gandim la diferite lucruri si sa nu ne suparam.

Un gand il poate face pe om sa nu doarma toata noaptea. De aceea spunem ca gandurile il tulbura pe om si chiar ii distrug nervii. Avva Teodor spunea: "Vine gandul si ma tulbura".

Acestea, pe scurt, sunt consecintele gandurilor viclene. Trebuie insa sa vedem si modalitatile de infruntare a acestor ganduri, care vin mai ales de la diavolul.

13. Infruntarea gandurilor.

Cum se poate elibera cineva de ganduri? Sfintii Parinti ai Bisericii noastre ne-au aratat diferite moduri de infruntare a gandurilor.

Sfantul loan Gura de Aur ne sfatuieste sa nu le exprimam, ci sa le inecam in tacere. Deoarece si fiarele si taratoarele atunci cand cad in vreo groapa, daca afla vreo iesire inspre sus, urca si, de obicei, devin mai salbatice. Dar daca raman mereu inchise inlauntru, usor se pierd si dispar.

La fel se intampla si cu gandurile spurcate. Daca afla vreo iesire cu ajutorul gurii prin mijlocirea cuvintelor, aprind flacara launtrica. Iar daca sunt inchise cu tacerea, slabesc, se topesc ca de foame si dispar repede.

a. Primul mod de infruntare este cugetarea: "Cum sa fac acest mare rau si sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu?" (Fac. 39, 9). Atunci cand ne tulbura vreun oarecare gand necuviincios, sa ne gandim ca nu se pot ascunde de Dumnezeu nici cugetele cele mai mici si mai lipsite de importanta.

Cercetarea legii lui Dumnezeu si cugetarea la cele pe care le-a facut Dumnezeu pentru noi precum si la bunurile viitoare, micsoreaza gandurile viclene si le face sa nu afle loc inlauntrul nostru.

b. Spovedirea lor. Precum sarpele, atunci cand iese din culcusul lui, alearga sa se ascunda, asa si gandurile viclene, prin spovedanie, pleaca de la om. Trebuie sa stim ca nimic nu pricinuieste atata bucurie diavolilor, ca tainuirea gandurilor.

c. Smerirea sufletului si osteneala trupeasca in tot timpul, locul si lucrul, ajuta pe om ca sa nu aiba ganduri necurate.

d. "Ingrijeste-te sa te eliberezi de patimi si indata vei alunga gandurile de la mintea ta", subliniaza Sfantul Maxim Marturisitorul. Adica, pentru a se elibera cineva de desfranare, trebuie sa se osteneasca trupeste si sa posteasca; ca sa elibereze de manie si mahnire, trebuie sa dispretuiasca slava si necinstea; ca sa se elibereze de tinerea de minte a raului, trebuie sa se roage pentru cel ce l-a mahnit.

Nu putem impiedica gandurile sa nu vina, insa putem sa nu le primim. Daca nu putem impiedica ciorile sa zboare pe deasupra noastra, putem insa sa le impiedicam sa nu-si faca cuiburi pe capetele noastre.

Dar sa ascultam putin pe Sfantul Vasile cel Mare ce spune referitor la razboiul acesta: "Trebuie ca atacurile acestea sa le infruntam cu grija si veghe sporita, precum face atletul care evita loviturile luptatorilor prin precautie atenta si incovoierea trupului si sa incredintam sfarsitul razboiului si evitarea loviturilor rugaciunii si ajutorului de sus.

Si chiar daca vrajmasul cel viclean ne aduce imaginatiile lui cele viclene in timpul rugaciunii, sufletul nostru sa nu-si intrerupa rugaciunea si sa nu creada ca este responsabil de atacurile viclene ale vrajmasului, precum si de imaginatiile ciudatului facator de minuni. Dimpotriva, sa se gandeasca la faptul ca gandurile acestea se datoreaza obrazniciei descoperitorului rautatii, sa-si mareasca durata de ingenunchieri si sa-L roage pe Dumnezeu sa distruga zidul gandurilor necuviincioase, pentru ca astfel, fara de impiedicare sa se apropie de Dumnezeu.

Iar daca influenta vatamatoare a gandului devine mai puternica din pricina obrazniciei vrajmasului, nu trebuie sa ne infricosam, nici sa ne lasam de nevointa la mijlocul ei, ci sa rabdam pana atunci cand Dumnezeu, vazand insistenta noastra, ne va lumina cu harul Sfantului Duh care pe vrajmas il pune pe fuga iar mintea noastra o umple de lumina, asa incat gandul nostru sa slaveasca pe Dumnezeu cu pace si bucurie netulburata".

In general Sfintii Parinti au trei moduri de infruntare a gandurilor necurate:

a. Rugaciunea

b. impotrivirea

c. Dispretuirea (defaimarea)

a. Rugaciunea

Este cu neputinta ca incepatorul sa alunge singur gandurile. Lucrul acesta este un semn al celor desavarsiti.



Rugaciunea mintii "Doamne lisuse Hristoase. Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul" este arma cea mai puternica, necesara celui ce vrea sa biruiasca gandurile. "Cu numele lui Iisus biciuieste pe vrajmasi, caci nu este arma mai puternica in cer si pe pamant" - ne spune Sfantul Ioan Scararul.

"Cugetarea in adancul inimii, continua si cu intelegere, cu sete si cu credinta a numelui Cel preadulce al lui Iisus adoarme toate gandurile cele rele si desteapta pe toate cele bune si duhovnicesti. Si de acolo, din inima, de unde mai inainte ieseau ganduri viclene, ucideri, desfranari (Mt. 15, 19), precum a spus Domnul, acum ies ganduri bune si cuvinte de intelepciune si de har".

b. Impotrivirea

Rugaciunea este pentru incepatori si neputinciosi. Iar cei care se pot lupta sa foloseasca impotrivirea, care obisnuieste sa astupe gura diavolilor. In felul acesta Domnul nostru a biruit cele trei mari razboaie ce i le-a pus inainte diavolul sus, pe munte. Senzualitatea prin "nu numai cu paine va trai omul", slava desarta prin "sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau", si iubirea de arginti prin "numai Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti" (Mt. 4, 10).
Sfintitul mucenic Petru Damaschin ne spune referitor la acestea: "Cand diavolii iti aduc vreun gand de mandrie, atunci sa-ti aduci aminte de gandurile necuviincioase pe care ti le spuneau si smereste-te. Iar cand iti vor aduce ganduri necuviincioase sa-ti aduci aminte de acele ganduri de mandrie si sa le biruiesti in felul acesta, incat nici sa nu deznadajduiesti din pricina gandurilor necuviincioase, nici sa te mandresti din pricina celor bune".

Astfel cand un oarecare cuvios batran era luptat de ganduri de mandrie, isi spunea gandului sau: "Batrane, vezi-ti desfranarile tale", si razboiul inceta.

Exista cazuri cand cineva isi mobilizeaza toate puterile duhovnicesti, toate gandurile bune si totusi nu poate alunga un gand rau. Care este pricina? "Deoarece mai intai am primit sa judecam pe aproapele". Am judecat pe fratele nostru si gandul nostru a pierdut puterea ce-o avea mai inainte.

Uneori suntem fara minte, de aceea ne stapanesc gandurile.

Insa de cele mai multe ori nu avem puterea sa ne luptam impotriva gandurilor, deoarece cedam atacurilor lor, primim astfel de rani duhovnicesti care nu se vindeca nici chiar cu trecerea unui mare interval de timp.

De aceea e mai bine sa scape cineva prin puterea rugaciunii si a lacrimilor, deoarece:

- sufletul nu are intotdeauna aceeasi putere, in al doilea rand

- diavolul are experienta multor mii de ani, in timp ce a noastra este foarte limitata si, incercand sa ne impotrivim, vom fugi biruiti si raniti, caci mintea noastra iarasi se intineaza cu imaginatia necuviincioasa

- alunga mandria si arata smerenie cel ce scapa la Dumnezeu in ceasul razboiului gandurilor si se marturiseste pe sine nevrednic, smerit si neputincios in a se lupta, si numai pe fisus Hristos tare si puternic in razboi, deoarece El ne-a spus: "indrazniti, Eu am biruit lumea" (In. 16, 33), adica patimile, gandurile si pe diavolul.

c. Dispretuirea (defaimarea)

Daca ne ocupam cu gandurile ce ni le aduce vrajmasul, niciodata nu vom putea face vreun bine, caci va fi razboit de acela.

Dispretuirea, si faptul de a nu se ocupa cineva cu gandurile vrajmasului este arma cea mai puternica si ea constituie lovitura cea mai tare data diavolului. Trebuie sa consideram gandurile lui ca ganganiile, ca latraturile cateilor, ca niste tantari si in cel mai rau caz, ca vuietul avionului, sau ca nimic, deoarece:

- credem in puterea marelui nostru Conducator Iisus Hristos

- credem ca dupa Crucea si moartea Domnului nostru, diavolul nu mai are nici o putere impotriva noastra, ci este slab si neputincios dupa cele scrise: "Vrajmasului i-au lipsit sabiile pana in sfarsit" (Ps. 9, 6).

Mai mare biruinta impotriva diavolilor si rusinare a lor nu exista ca dispretuirea, deoarece cel ce a ajuns la punctul acesta este inarmat cu harul lui Dumnezeu si ramane neatins de ganduri si diavoli.

Acestea sunt cele trei moduri de infruntare a gandurilor ce vin mai ales de la diavolul.

In completare am putea spune ca pomenirea mortii este un mijloc foarte puternic pentru biruirea gandurilor. Ea nepricinuieste dureri de inima pentru pacatele noastre si ne pazeste mintea de ganduri. Cel ce socoteste ziua ce-o parcurge ca ultima zi a vietii sale, va limita intr-un grad foarte mare gandurile necuviincioase.

Stai la masa si mananci? Sa ai pomenirea mortii, ca sa nu te ispiteasca lacomia pantecelui.

Noi insine sa zugravim in mintea noastra imaginea mormintelor ca sa stergem de la noi nesimtirea ce ne stapaneste.

Staretul Siluan, ultimul sfant oficial al Sfantului Munte, spunea: "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui". In modul acesta nici un gand nu se va incuiba inlauntrul nostru.

Ce mod trebuie sa folosim noi ca sa scapam "de mucenicia cea indelungata si mult chinuitoare", asa cum caracterizeaza Sfantul Teodor Studitul lupta cu gandurile?

Sa urmam tactica Sfantului Ioan Colov, care a incercat toate modalitatile.

Acest mare nevoitor al duhului ne sfatuieste urmatoarele: "Asemenea sunt unui om care sade sub un copac mare si vede multe fiare si taratoare venind spre dansul. Si cand nu va putea sa stea impotriva lor, alearga sus in copac si scapa. Asa si eu stau in chilia mea si vad cugetele cele viclene venind impotriva mea. Atunci ma urc in copacul vietii, la Dumnezeul meu, prin rugaciune, si ma izbavesc de vrajmasul".

***

Acest articol nu constituie un studiu amanuntit privitor la subiectul cel atat de important al gandurilor, ci este o predica ce s-a tinut cu catva timp mai inainte. Daca din aceasta lucrare mica se va folosi cineva, sa se roage si pentru cei care s-au ostenit intru alcatuirea ei.

ierom. Benedict Aghioritul

luni, 16 aprilie 2012

Ouale rosii de Paste

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

Un alt simbol al Sfintei Sarbatori Pascale este reprezentat de ouale rosii. Bucurie pentru adulti, dar mai ales pentru copii, de Paste, toate ouale din casele oamenilor capata o alta culoare. Fie ca sunt vopsite in mod natural cu foi de ceapa si cu frunze lipite pentru diverse forme, fie ca se folosesc vopselele multicolore gasite in orice magazin, ouale rosii se vor gasi de sarbatori pe orice masa si vor da un plus de culoare acestor zile.
Alaturi de pasca, friptura de miel si cozonaci, ouale reusesc sa imbogateasca masa de sarbatori, iar zilele de dupa Inviere incep cu ciocnitul oualor.
oua de Paste
oua de Paste
De regula, ouale de Paste simbolizeaza buna dispozitie, bunavestire, regenerarea vietii, dar si durerea sacrificiului si sangele Mantuitorului nostru. Sunt foarte multe legende legate de ouale rosii. De la ouale puse in fata crucii lui Iisus, oua care au fost stropite de sangele acestuia, pana la cele cu care unii crestini se spala dimineata (acestea sunt puse intr-un bol si pret de cateva zile, inlocuiesc sapunul). Iar cea mai importanta legatura a oulalor cu aceasta sarbatoare sta in bucuria cu care poti spune, atunci cand le ciocnesti:
Christos a inviat!
Adevarat a inviat!
In perioada Pastelui si pana la Rusalii, portile Raiului sunt deschise, iar mortii din iad sunt si ei lasati sa se odihneasca. Familiile care pastreaza vechiile traditii de Pasti pun ouale langa icoane sau in hrana vitelor sau le impart pentru pomenirea celor morti. Tot ouale rosii ii aduna si pe cei vii. Totodata, arta decorarii oualor reprezinta atat un simbol etnic, cat si estetic si cultural. Se spune ca oul alb este vindecat prin decorare.
Se pierde legenda oualor colorate si decorate apoi, pentru ca li se atribuie o valoare crestina care considera mai importanta daruirea acestora decat modul in care au fost decorate. Gestul daruirii oualor rosii a fost deschis in Evanghelia dupa Luca. Din unele legende se constata ca ouale rosii reprezinta pietrele cu care a fost lovit Iisus.
incondeierea oualor
incondeierea oualor
Inca din a doua zi a Saptamanii Mari, dar mai ales joia, vinerea si sambata, se incepe vopsitul oualor. In trecut, primavara se sarbatorea Anul Nou si, odata cu renasterea naturii, isi facea loc si simbolul oului primordial, ocazie cu care se inroseau oua.
Unele oua care erau sfintite in noaptea de Inviere, daca nu erau date rudelor, se pastrau langa icoane pana in anul urmator, de Paste.

Semnificatia si decorarea oualor rosii in lume

In Bucovina, ouale specifice Sarbatorii Pascale, sunt numite "merisoare" si, in functie de culoarea cu care sunt vopsite, capata alt nume, precum: albastrele, rosete, verdete.
Ouale incondeiate raman cele mai frumoase si dorite oua de Pasti, iar obiceiul se practica tot in Bucovina. Oualesunt scufundate in bai constante de culoare si, cu ajutorul cerii topite, se deseneaza cu o chisita (bat de lemn cu o palnie in capat) forme interesante. Motivele folosite pentru a da "viata oualor" sunt floarea de Paste, cararea ciobanului, braul popii, un bradut, frunza de stejar, pestele, coarnele berbecului, creasta cocosului, grebla, sapa.
Deocrarea oualor de Paste
Deocrarea oualor de Paste
Diferitele culturi au dezvoltat niste metode proprii in decorarea oualor de Pasti. In Grecia, se fac schimburi si se daruiesc oua caramizii, pentru a comemora sangele lui Hristos. In cateva parti din Germania si Austria, in Joia Mare, se fac oua verzi. Iar popoarele slave isi decoreaza ouale cu aur si argint.
Austriecii cu un simt estetic special pregatesc diferite modele, fixand plante sau ferigi pe oua, inainte de fierbere. Polonezii si ucrainienii decoreaza ouale cu modele cat mai simple. O arta a decorarii oualor este foarte cunoscuta in Ucraina si se numeste pysanki (a scrie, a proiecta). Pentru pictarea oualor in acest stil este nevoie de indemanare.
In Germania si alte tari nordice, precum Finlanda, ouale sunt decorate, dar continutul acestora este eliminat, pentru a fi apoi agatate in arbusti, unde vor sta pe intreaga durata a Sarbatorilor.
Armenii decoreaza ouale cu imagini si simboluri religioase. La sarbi este cunoscut faptul ca ouale faberge au fost comandate de tarul Alexandru al III-lea al Rusiei pentru a surprinde de sarbatori pe sotia sa, Maria Feodorovna.

 Free Pics Funny Pics Funny Pics
See more funny images here!

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină