duminică, 1 aprilie 2012

DUMNEZEU PE CINE IUBESTE.IL SI BATE,DAR NU ESTE AUTORUL RELE

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE! SA VA FIE ASCULTATE RUGACIUNILE!



Multe sunt felurile invataturilor; ne-au fost aratate prin David, sfantul psalmist, de Duhul, Care a lucrat prin el. Uneori profetul David ne istoriseste propriile sale suferinte, spunandu-ne ca a suferit cu barbatie necazurile abatute asupra lui, iar, prin exemplul sau, ne lasa o invatatura invederata de rabdare, ca atunci cand spune: “Doamne, pentru ce s-au inmultit cei ce ma prigonesc?”; alteori ne arata bunatatea lui Dumnezeu si iuteala ajutorului Lui dat celor care-L cauta cu adevarat, zicand: “Cand Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptatii mele”, rostind cuvinte care au aceeasi putere ca si cele ale profetului Isaia, care zice: „Inca graind tu, va zice: “Iata, aici sunt”, adica: „N-am terminat de a-L chema, ca Dumnezeu m-a si auzit inainte de sfarsitul chemarii mele”.

Iarasi David, aducand rugaciuni si cereri lui Dumnezeu, ne invata chipul in care pacatosii trebuie sa-L imblanzeasca pe Dumnezeu: “Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri, nici cu iutimea Ta sa ma certi”, in Psalmul al doisprezecelea arata prelungirea incercarii, cand spune: “Pana cand, Doamne, ma vei uita pana in sfarsit?”. Si in tot psalmul acesta ne invata sa nu ne descurajam cand suntem in necaz, ci sa asteptam bunatatea lui Dumnezeu si stim ca Dumnezeu, printr-o iconomie oarecare, ne lasa in necazuri, , hotarand masura suferintelor dupa credinta pe care o are fiecare.

Dupa ce David a spus: “Pana cand, Doamne, ma vei uita pana in sfarsit?” si: “Pana cand iti vei intoarce fata Ta de la mine?”, se indreapta indata spre rautatea celor care nu cred in Dumnezeu, care, daca au o mica piedica in viata, nu mai pot suferi starea grea in care se gasesc si incep sa se indoiasca in mintea lor, intrebandu-se daca exista un Dumnezeu, Care poarta grija de cele de aici, daca vede viata fiecaruia, daca imparte fiecaruia dupa merit.

Apoi, cand vad ca situatia lor nedorita se prelungeste, incolteste in ei gandul cel rau si hotarasc in inimile lor ca nu exista Dumnezeu: „Zis-a cel nebun intru inima sa: “Nu este Dumnezeu”. Infigandu-se, deci, acest gand in mintea lor, incep sa pacatuiasca fara sa mai tina seama de nimic. Daca nu este cineva care sa conduca lumea, daca nu este cineva care sa rasplateasca dupa merit cele savarsite in viata, cine-i mai poate impiedica sa asupreasca pe sarac, sa ucida pe orfani, sa omoare pe vaduva si pe strain, sa faca orice fapta nelegiuita, murdarindu-se cu patimi necurate si ticaloase si cu toate poftele dobitocesti? De aceea David, ca o urmare a ideii nebunesti ca nu exista Dumnezeu, a adaugat: “Stricatu-s-au si urati s-au facut intru indeletnicirile lor”. Ca e cu neputinta ca cei ce se indeparteaza de calea cea dreapta sa nu aiba in sufletele lor boala uitarii de Dumnezeu.

II

Pentru ce popoarele pagane au fost lasate in seama mintii lor ratacite si fac ceea ce nu se cade?

Nu pentru ca au spus: “Nu este Dumnezeu”? Pentru ce au cazut in patimi rusinoase, pentru ca femeile au schimbat intrebuintarea fireasca a firii in una impotriva firii, iar barbatii au savarsit lucruri rusinoase cu barbatii? Nu pentru ca au schimbat slava nestricaciosului Dumnezeu in inchipuiri de pasari, de animale cu patru picioare si de taratoare? Cu adevarat, deci, cel care spune ca “nu este Dumnezeu” este nebun, lipsit de minte si de intelegere.

Asemanator acestuia si tot atat de nebun este si acela care spune ca Dumnezeu este autorul relelor. Spun ca amandoi savarsesc un pacat tot atat de mare, pentru ca amandoi tagaduiesc pe Cel Bun: unul spunand ca nu exista Dumnezeu, iar celalalt hotarand ca Dumnezeu nu este bun. Daca Dumnezeu este cauza relelor, atunci e evident ca nu e bun si, deci, si o afirmatie si alta duc tot la tagaduirea existentei lui Dumnezeu.

De unde bolile?, se intreaba ei. De unde mortile premature? De unde distrugerile complete ale oraselor? De unde naufragiile, razboaiele, ciuma? Acestea sunt rele, spun ei, si sunt toate fapte ale lui Dumnezeu. Deci, pe cine altul putem socoti pricinuitor al acestor rele daca nu pe Dumnezeu?

CONTINUARE aici.. http://paisiee.blogspot.com/2012/03/dumnezeu-p...

Doamne ajuta..

Niciun comentariu:

Arhivă blog

Etichete

"Fiţi înţelepţi ca şerpii... " (1) “Hristos a inviat (1) 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI (1) 10 sfaturi pentru barbati (1) 100 POVETE ORTODOXE (1) 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI (1) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC (1) ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi) (1) ACATISTE (6) Adormirea Maicii Domnului (1) AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE (2) AICI GASESTI ICOANE CU MAICA DOMNULUI (2) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (6) AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE (26) AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR (1) AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE (1) APA SFINTITA (4) Arsenie Boca (1) Articole Apopei Roxana (2) AU NEVOIE DE AJUTOR (9) Biblia - Cartea vieţii (1) Biblia cea adevărată (2) Biciul lui Dumnezeu (1) Binecuvântarea părintilor asupra copiilor (1) BISERICI (27) BISERICI TIMISOARA (9) BOBOTEAZA (1) C a s a s u f l e t u l u i (1) candelă şi mântuire (1) CANONUL ŞI PRAVILA (1) Cartea cu cele douăsprezece vineri... (1) CĂRTI (1) Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă (1) Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? (1) Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? (1) cea mai grea poruncă? (1) CELE 10 PORUNCI (1) CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE (1) Cele trei cete diavolesti (1) CITATE DE INTELEPCIUNE (1) CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE (6) Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ (1) Completare la cateheza despre Lumânare (1) COMPORTAREA IN BISERICA (1) Copii si Capcanele iadului (1) CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ (1) CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni (1) CUGETARI SI CITATE ORTODOXE (1) Cum inseala diavolul pe om (1) Cum ne imbracam cand mergem la biserica... (1) CUM SA NE RUGAM (29) CUM SE FACE UN POMELNIC (2) Cum se vede Dumnezeu (1) Cum trebuie sa ne închinăm în biserică (1) CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SLAVA DEŞARTĂ (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE DESPRE SFANTUL MASLU (1) CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE VALENTINE’S DAY (1) Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST (1) Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI (1) De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? (1) DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ (1) DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM (1) DESPRE V E Ş N I C I E (1) DESPRE P ĂC A T U L B E Ț I E I (1) DESPRE P R O S T I T U Ţ I E (1) Despre Rugaciunea - Tatal nostru (1) DESPRE A C U P U N C T U R A (1) DESPRE ACTELE CU CIP (1) DESPRE ARTA SI RELIGIE (1) DESPRE ASCULTARE (1) DESPRE ATEISM (1) DESPRE AVORT (6) DESPRE BETIE (1) DESPRE BOALA (3) DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ (2) Despre bunătate (1) DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL (1) DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR (1) Despre credinta (1) DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE (27) DESPRE DESFRANARE (1) DESPRE DISCOTECĂ (1) Despre droguri (1) Despre Duhul Sfant (1) DESPRE EGOISM (1) DESPRE EUTANASIE (1) DESPRE FEMEIA CRESTINA (1) DESPRE FERICIRE (2) DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR (2) Despre Halloween (1) DESPRE INCINERARE (2) DESPRE INGERUL PAZITOR (1) DESPRE INVIDIE SI URA (1) DESPRE IUBIRE (2) Despre iubirea de aproapele (1) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (6) DESPRE LACRIMI (1) DESPRE LUMANARI (3) DESPRE MAICA DOMNULUI (5) Despre mama creştin-ortodoxă (1) DESPRE MANDRIE (1) DESPRE MANIE (1) DESPRE MANTUIRE (3) Despre masturbare (1) DESPRE METANII (3) DESPRE MINCIUNA (1) DESPRE MOARTE (6) Despre O.Z.N.-uri (1) DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC (1) DESPRE P Ă C A T (1) DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă (1) DESPRE PACAT (1) DESPRE PARASTASE (1) DESPRE PATIMILE OMULUI (3) Despre păcat (1) DESPRE PLANSURI (1) DESPRE POCAINTA (2) DESPRE POCĂINTĂ .PREOT IOAN (1) DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE (1) DESPRE POMENILE SI RUGĂCIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI (1) DESPRE POST (13) DESPRE PREOTUL DUHOVNIC (1) Despre Psaltire (1) Despre puterea Sfintei Cruci (1) Despre rugăciune (5) DESPRE SARINDARE (2) DESPRE SECTARI (1) DESPRE SFANTA LITURGHIE (1) DESPRE SFANTA TREIME (1) DESPRE SFINTENIE SI FARMECE (5) DESPRE SFINTI (32) DESPRE SLAVA DESARTA (2) Despre smerenie (1) DESPRE SUFLET (2) DESPRE TAINA MIRUNGERII (1) DESPRE TALISMAN (1) DESPRE TAMAIE (4) DESPRE VALENTINE’S DAY (1) DESPRE VEDENII SI DIAVOLI (25) Despre vise (1) DESPRE VRAJI (4) DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE (1) DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU (1) DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN (26) DIVERSE (4) Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! (1) DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE (19) DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) (1) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci (1) Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? (1) DUMNEZEU ŞI OMUL (1) Eu nu ştiu Doamne (1) FALSII STAPANI (1) FAMILIA (1) FEMEIA CANANEIANCA (1) FERICIRILE (9) FLORIILE (2) FLORILE LA ICOANE (2) GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN (1) Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) (1) HRANA PENTRU SUFLET (1) ICOANE FACATOARE DE MINUNI (3) ICOANE SI INGERASI (1) Iertarea aproapelui (1) INĂLTAREA SFINTEI CRUCI (2) INCINERARE SAU INHUMARE (1) Intampinarea Domnului (1) INTERVIURI (2) INTERZIS...FEMEILOR ! (1) INVATATURA ORTODOXA (1) INVATATURI CRESTINE (132) INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI (1) INVĂTĂTURĂ DE CREDINTĂ ORTODOXĂ - CE ESTE SFÂNTA SCRIPTURĂ (1) ISTORIOARE DUHOVNICESTI (1) Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? (1) ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ (1) Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan (1) ÎNFRICOȘĂTORUL CEAS AL MORȚII ȘI VIAȚA DUPĂ MOARTE (1) Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament (1) ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI (1) Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă (1) Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi (1) Învăţături ortodoxe şi greșeli sau superstiții băbești despre naştere şi Taina Sfântului Botez (1) Învăţături patristice (1) La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? (1) LITURGHIA CATEHUMENILOR (1) MANASTIRI (16) Maxime si cugetari crestine (1) Mândria spirituală (1) MESAJE DIN APOCALIPSA (2) MILĂ SI MILOSTENIE (1) MILOSTENIE (7) MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT (2) Minunea Taborică (1) MINUNI (17) MINUNI CU IISUS HRISTOS (1) MINUNI DIN ZILELE NOASTRE (5) MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA (1) MUZICA ORTODOXA (1) Nașterea Domnului (Crăciunul) (1) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE (1) O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA (1) OAMENI CU CARE NE MANDRIM (1) OBICEIURI DE SFINTELE PASTE (6) Oile şi caprele (1) PACAT SAU NU? (4) PARACLISUL MAICII DOMNULUI (1) PARASTASELE SI FOLOSUL LOR (1) PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU (1) PARINTELE IOSIF TRIPA (1) PARINTELE IUSTIN PARVU (1) PAROHIA VIILE TIMISOARA (1) PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR (1) Pedeapsa (1) Pentru cei ce nu pot avea copii (1) Pentru scaparea de demoni (1) Peştera celor veşnic osândiţi (1) PILDA (2) PILDE (310) PILDE CRESTINE (25) Pilde pentru suflet (6) POEZII (71) POEZII CU CAMELIA CRISTEA (1) POEZII CU MOS CRACIUN (1) Poezii pentru Dumnezeu (5) POIEZIOARE (1) Pomelnicul - cum trebuie scris şi care e rostul său (1) POMENI SI SARINDARE (1) Pomenirea celor 40 000 de mucenici (1) Pomenirea celor adormiti (1) POMENIREA MORTILOR (2) POVESTIRI DIN PATERIC (1) POVESTITE DE SFINTI (10) PREOT GEORGE ISTODOR (9) PREOT IOAN (2) PREOTUL DUHOVNIC (2) PREVIZIUNI ALE SFINTILOR (5) PROFETII (1) Prohodul Adormirii Maicii Domnului (2) PSALMI. (1) PSIHOLOGIE CRESTINA (1) PUTEREA SFINTEI CRUCI (2) PUTEREA CUVANTULUI (1) PUTEREA RUGACIUNII (21) Răspuns înţelept (1) RUGA LA CEAS DE SEARA : (1) Rugaciune pentru dobandirea de prunci (1) Rugaciune pentru izbavire de boala (1) Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh (1) RUGACIUNEA DE MULTUMIRE (2) RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. (1) RUGACIUNI (84) RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA (1) Rugăciune (4) Rugăciune pentru bolnavi (1) Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama (1) Rugăciunea minții (1) RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON (1) Rusaliile (1) SAITURI IMPORTANTE (1) SARBATORI (23) SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK (1) Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! (1) Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate (1) Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) (2) Sclavia modernă (1) SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX (1) SFANTUL MASLU (4) SFANTUL VASILE CEL MARE (1) SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI (3) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (12) SFATURI DESPRE IERTARE (2) SFATURI DUHOVNICESTI (90) Sfaturi duhovniceşti (1) SFATURI ORTODOXE (1) SFATURI PENTRU PARINTI (1) SFATURILE LUI VALERIU POPA (1) Sfânta Treime (1) Sfinte sărbători (1) SFINTELE TAINE (1) SFINTI (1) SMERENIA (1) Smerenia ş i semnele smereniei (1) SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE (1) SPUSE DE SFINTII PARINTI (69) Statornicia în credinţă (1) STATUS DESPRE VIATA (1) Sufletul copilului : sincer şi curat....! (1) SUPERSTITII (3) TAINA NUNTII (1) TAINA SFINTEI SPOVEDANII (3) TRADITII (1) Treptele rugăciunii (1) TROITA comoară a culturii arhaice româneşti (1) Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 (1) URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian (1) Versuri de Horațiu Stoica (3) VIATA DUPA MOARTE (7) VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA (2) Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul (1) ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA (1)

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.