miercuri, 19 februarie 2014

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
 Motto: „Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme (smirnă sau tămâie). Această tămâiere neîntreruptă se va face pururea înaintea Domnului din neam în neam“ (Ieşirea30:8). 

                                                                               PREOT  IOAN
                                 Iubiţi credincioşi, 

    Tămâia a fost folosită din toate timpurile şi de toate popoarele. În America Centrală tămâia aparţine aceluiaşi simbolism ca sângele, seva şi ploaia. Fumul de tămâie, ca şi norul, izvorăşte din spiritul sfânt. Nor şi fum sunt două cuvinte înrudite în limbile din America Centrală. De aici şi ritualurile celor ce aduc ploaia care înalţă spre cer nori de fum (magie imitativă). Triburile maya quiche au folosit tămâia provenită din copal (un copac), în toate ceremoniile lor religioase pentru a goni spiritele rele. Cartea Chilam Balam din Chumayel spune că tămâia este răşina cerului şi mirosul ei este atras spre mijlocul cerului. Până în zilele noastre la triburile chorti, preoţii merg în procesiune să ardă tămâie la miezul nopţii pentru a grăbi căderea primelor ploi. Folosirea pipei păcii la Pieile-Roşii din America pecetluieşte o alianţă sau un  tratat, prin prezenţa divinităţii în urma trimiterii fumului spre înălţimile cerului. În China antică se considera că fumul produs de rugul funerar poartă cu sine sufletul defunctului. În ritualurile hinduse, tămâia este legată de elementul aer despre care se spune că ar reprezenta percepţia conştiinţei. Dacă fumul de tămâie este folosit la modul artificial de anumite experienţe ale yoghinilor, în schimb arderea bastonaşului parfumat serveşte mai degrabă, în metodele budiste de meditaţie, la măsurarea timpului... Se poate vorbi deci, de un obicei universal al tămâierii cu aceeaşi valoare simbolică: el leagă pe om de divinitate, uneşte finitul cu infinitul, muritorul cu cel nemuritor.
    Mulţi fraţi de-ai noştri, stând în Sfânta Biserică Ortodoxă, văd cum preotul aduce Domnului mireasma tămâiei, dar nu pricep pentru ce
De aceea, în câteva cuvinte vom explica ce înseamnă tămâia şi ce mare folos sufletesc, ne aduce ea. 
    TĂMÂIA este un produs lichid, obţinut prin crestarea cojii libanului (arbore exotic), şi care în contact cu aerul se solidifică. Termenul tămâie îl întâlnim de două ori în Noul Testament:
          1. În Evanghelia după Matei (2:11) citim că magii (craii) de la Răsărit, călăuziţi de stea, căutau pe Pruncul Iisus şi pe Mama Lui. Ajungând la Betleem, au căzut la picioarele Lui, I s-au închinat, aducându-I ca daruri: 
 Aur - ca unui Împărat; 
 Tămâie - cu unui muritor; 
 Smirnă - cu unui Dumnezeu.
    2. În Apocalipsă (5:8; 8:3) se vorbeşte de patru fiinţe şi douăzeci şi patru de bărbaţi care se închină Mielului (adică lui Iisus Hristos), având fiecare alăută şi cădelniţe de aur pline cu tămâie pe care o aduc ca jertfă, alături de îngeri, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor. Şi tot în Apocalipsă (18:13) se arată că tămâia se comercializează pentru utilitatea ei în cult. Grăuncioarele de tămâie puse în cădelniţă sau întro căţuie, pe cărbuni înalţă un fum ce aduce un miros foarte plăcut ce ne înalţă sufleteşte. Întâlnim cuvântul „tămâiere“ în expresiile: „ceasul tămâierii“ (Luca 1:10), când « s-a arătat lui Zaharia îngerul Domnului în dreapta altarului tămâierii » (Luca 1:11).
SMIRNA este o substanţă extrasă din scoarţa unui arbore exotic (Stirax benzoin) care răspândeşte un miros plăcut, caracteristic. Este întrebuinţată, ca şi tămâia, în cultul nostru ortodox.
    3 Termenul de smirnă este folosit de trei ori în Noul Testament: 1. Magii de la Răsărit venind să se închine Pruncului Împărat Iisus: „I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă“ (Matei 2:11). 
 2. Înainte de a fi răstignit pe cruce, Lui Iisus: „I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat “ (Marcu 15:23). 
 3. Trupul lui Iisus mort, coborât de pe cruce, a fost îmbălsămat cu „amestecul de smirnă şi aloe“ (Ioan 19:39) adus de Nicodim.      CĂDELNIŢA este un mic recipient de metal, legat cu trei lănţişoare care se unesc în partea de sus într-un mâner şi este folosită la tămâierile prevăzute de tipic. Folosirea cădelniţei şi a tămâiei sau smirnei este moştenită din cultul Vechiului Testament. Cele dintâi cădelniţe folosite de creştini erau însă simple căţui din pământ (argilă, ceramică) ori metal cum se mai folosesc şi astăzi în mod frecvent. O cronică anonimă ne spune că împăratul Iustinian ar fi dăruit Bisericii Sfânta Sofia din Bizanţ 30 de cădelniţe din aur împodobite cu pietre scumpe. După patriarhul Gherman al Constantinopolului (secolul VIII), cădelniţa simbolizează omenitatea Mântuitorului, focul simbolizează divinitatea, iar fumul de tămâie simbolizează mireasma Duhului Sfânt. Căuşul (arzătorul) căţuii, cădelniţei reprezintă pântecele feciorelnic al Maicii Domnului, care a purtat într-însul cărbunele cel Dumnezeiesc, Hristos. Totodată, cădelniţa aminteşte şi de Altarul tămâierii din Cortul Mărturiei şi apoi din Templu (Evrei 9:4).
    Fiecare icoană se cădeşte (o tămâiem) de trei ori în numele Sfintei Treimi.
    FUMUL TǍMÂIEI închipuie rugăciunea noastră, care, dacă e făcută cu toată evlavia, se înalţă către Dumnezeu ca fumul din jertfa strămoşului nostru Abel, fiul lui Adam: „Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui“ (Facerea 4:4). De aceea, Psalmistul David spune atât de frumos: „SĂ SE ÎNDREPTEZE RUGĂCIUNEA MEA, CA TĂMÂIA ÎNAINTEA TA; RIDICAREA MÂINILOR MELE, JERTFĂ DE SEARĂ“ (Psalm 140:2). În popor se spune: „Cum e sfântul (aşa e) şi tămâia, cum este omul aşa sunt şi faptele lui“. 
 Mirosul plăcut al tămâiei este asemănat în Sfânta Scriptură cu mai multe lucruri: 
Sfântul Apostol Pavel aseamănă însăşi Jertfa Mântuitorului cu o jertfă de tămâie, când spune că El S-a dat pe Sine ca jertfă lui Dumnezeu: „SPRE MIROS DE BUNĂ MIREASMĂ“ (Efeseni 5:2).
 ► Tămâia închipuie şi aromatele (smirna şi aloe) bine mirositoare pe care le-a adus Nicodim pentru îngroparea Mântuitorului (Ioan 19:39). Mirosul ei înseamnă şi buna mireasmă a învăţăturilor creştine, pe care o aduc în lume, spre înviorarea sufletească a oamenilor şi spre trezirea lor din păcate.
 ► Tot cu mireasma tămâiei este asemănată şi buna mireasmă a darurilor pe care le dau creştinii ca ajutor Bisericii şi preoţilor: „Un miros de bună mireasmă, bineplăcută lui Dumnezeu“ (Filipeni 4:10-19). 
Tămâia este icoana mirosului de bună mireasmă a rugăciunilor evlavioase şi unul dintre cele mai preţioase daruri ce se aduc înaintea lui Dumnezeu: «Căci de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri», zice Domnul Dumnezeu (Maleahi 1:11). 
Însuşi Dumnezeu a poruncit să se ardă tămâie în Biserică, la sfintele rugăciuni: „A aşezat jertfelnicul cel de aur în cortul adunării, înaintea perdelei. Şi a aprins pe el tămâie mirositoare cum poruncise Domnul lui Moise“ (Ieşirea 40:26-27). Însă nici un dar nu este primit de Dumnezeu şi mai ales tămâia când omul nu este împăcat cu fratele său: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi mai întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind adu darul tău“ (Matei 5:23-24). Nu este primit darul nici când omul rămâne în păcatele sale şi nu vrea să se pocăiască şi nici când se răzvrăteşte împotriva preotului (Iuda 11).
 ► Proorocul Maleahi a profeţit că preoţii tuturor neamurilor vor aduce tămâie curată lui Dumnezeu (Maleahi 1:8-12). Tămâia curată, adusă de mâini neîngreunate de păcate este plăcută lui 5 Dumnezeu: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta“. DIAVOLUL SE ÎNDEPĂRTEAZĂ când tămâiem, (de aici şi zicala populară : „Fuge ca dracul de tămâie“) aşa cum s-a întâmplat atunci când Tobie luând căţuia a tămâiat şi diavolul simţind mirosul s-a depărtat (Tobit 6:17) şi MÂNIA DOMNULUI ÎNCETEAZĂ: „Şi a zis Moise către Aaron: Ia-ţi cădelniţa, pune în ea foc de pe jertfelnic, aruncă în ea tămâie şi du-o repede în tabără şi te roagă pentru ei, că a ieşit mânie de la faţa lui Dumnezeu şi a început pedepsirea poporului» (Numerii16:46). Biserica Legii celei noi are şi ea altar („Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar..“- Matei 5:23) şi rânduială de cult ca şi cea veche.
 ► Aşadar, noi, creştinii, trebuie să aducem (după posibilităţi) între altele şi daruri de tămâie sau smirnă la altar, unde preoţii le vor folosi pentru preamărirea lui Dumnezeu. Tămâierea înseamnă şi darul Sfântului Duh, a Cărui trimitere se cere de la Dumnezeu Tatăl. Aceasta se vede şi din rugăciunea pe care o spun preoţii când binecuvântează tămâia: „TĂMÂIE ÎŢI ADUCEM ŢIE, HRISTOASE DUMNEZEUL NOSTRU, ÎNTRU MIROS DE BUNĂ MIREASMĂ DUHOVNICEASCĂ, PE CARE PRIMINDO ÎNTRU JERTFELNICUL TĂU CEL MAI PRESUS DE CERURI, TRIMITE-NE NOUĂ HARUL PREA SFÂNTULUI TĂU DUH“.
► Tămâind icoana Mântuitorului, arătăm astfel lui Dumnezeu închinarea noastră cea mai smerită şi mai fierbinte numită ADORARE
► Atunci când preotul tămâiază spre icoana Maicii Domnului îi arătăm prin aceasta o cinstire mult mai mare decât aceea arătată Sfinţilor şi care se numeşte VENERARE
► Când preotul tămâiază în Biserică Sfintele Icoane ale Sfinţilor se arată prin aceasta o CINSTIRE deosebită.
 ► Iar când preotul tămâiază pe oamenii din Biserică sau din casa unde face o rugăciune cere prin aceasta ca Dumnezeu să-i sfinţească prin darul Sfântului Duh şi să-i ajute în toate necazurile şi nevoile lor.
 ► Tămâia este şi un dar, o jertfă adusă de noi lui Dumnezeu. Un astfel de dar, respectiv smirnă şi tămâie, împreună cu daruri în aur, au adus Mântuitorului, la naştere, Magii de la Răsărit (Matei 2:11). În Noul Testament găsim scris despre Proorocul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul: „A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să 6 tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii era afară şi se ruga“ (Luca 1:9-10). În Apocalipsa se arată că: „cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului (Iisus Hristos), având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa 5:8).

       Câteva mărturii ale Sfinţilor Părinţi despre tămâiere 

SFÂNTUL IUSTIN MARTIRUL, care a murit pe la anul 167 d.Hr., ne spune că în vremea sa, jertfa Sfintei Liturghii era însoţită de tămâieri cu bune miresme (Dialog 28, 29, 41). 
SFÂNTUL CLEMENT, Episcopul Alexandriei (Pedagogul 2:8), ne spune că în Sfânta Biserică se tămâia mult pe atunci, împlinindu-se astfel prezicerea proorocului Maleahi (Maleahi 1:8-12). FERICITUL TERTULIAN arată că tămâia se întrebuinţa foarte mult şi în vremea aceea; şi mai ales la îngroparea creştinilor se aprindea multă tămâie, ca semn al rugăciunii şi al mângâierii şi uşurării celui adormit. Tot el ne spune că tămâia alungă şi mirosurile neplăcute din casă, aducându-ne astfel, pe lângă sănătatea sufletească şi pe cea trupească.
 SFÂNTUL IPOLIT, episcopul portului roman de la gurile Tibrului (235), zice într-o scriere a sa că „Bisericile plâng cu multe lacrimi, fiindcă nu li se aduc jertfe , nici tămâieri“.
       În veacul al V-lea, o femeie evlavioasă lăsase la moartea soţului ei multe daruri pentru săraci şi cumpărase multă tămâie ca să fie adusă ca jertfă lui Dumnezeu cu prilejul îngropării ei. Toate acestea le-a lăsat în grija unui bărbat ce se chema Dioscur. Acesta n-a vrut să aducă jertfă tămâia lăsată, de aceea a fost mustrat de Sfinţii Episcopi adunaţi în anul 451 în Sinodul de la Calcedon, deoarece prin canonul 3 apostolic se arată că tămâia este o jertfă bine primită înaintea Domnului. 

                   Tămâierea în timpul Sfintei Liturghii 

        Tămâierea este aşa de însemnată, încât ea se face la toate rugăciunile mai de seamă pe care le rosteşte preotul. În vremea Sfintei Liturghii ea se face de patru ori: 
1. Cea dintâi tămâiere e cea din vremea când se pregătesc prescurea şi vinul pentru a fi prefăcute apoi în Trupul şi Sângele Domnului. Fumul acelei tămâieri înseamnă întunericul ce s-a făcut peste tot pământul în timpul răstignirii Domnului. 
2. A doua, se face în timpul citirii Apostolului. Prin ea se arată buna mireasmă a învăţăturilor dumnezeieşti predate nouă prin Sfinţii Apostoli, în tot locul unde au predicat ei (2 Corinteni 2:14).
 3. A treia tămâiere se face în timpul cântării „Heruvicului“. Aceasta închipuie norii pe care va veni Fiul lui Dumnezeu după cum zice El Însuşi: „ ŞI ATUNCI VOR VEDEA PE FIUL OMULUI VENIND PE NORI CU PUTERE ŞI CU SLAVĂ MULTĂ“ (Luca 21:27). 
4. A patra tămâiere se face la Axion, adică atunci când preotul spune din altar: „Mai ales pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria“.

                                Iubiţi credincioşi, 

          La toate popoarele lumii, chiar dacă sunt necreştine, se întâlneşte cultul tămâierii (fie că folosesc beţişoare parfumate, lemn de santal etc.) şi iată că acum după aproape 2000 de ani de credinţă sfântă ortodoxă au venit sectele să ne înveţe că nu este bine să tămâiem. Deşi există dovezi biblice clare pentru tămâiat, sectanţii refuză să facă acest lucru fiindcă crucea, apa sfinţită şi tămâia sau smirna îi arde pe diavoli şi pe slujitorii lor. Nu vă lăsaţi amăgiţi de ei, fiindcă niciodată nu a existat o epocă populată cu atâţia învăţători falşi ca secolele XX şi XXI, atât de bogată în lucruri materiale, dar atât de săracă spiritual. Numai într-un singur loc poate fi găsit izvorul adevăratei învăţături, curgând de la însuşi Dumnezeu, nesecat de secole şi veşnic cristalin: în Sfânta Biserică Ortodoxă. Înţelegând folosul mare şi înţelesurile adânci pe care le avem din fapta tămâierii, să aducem şi noi ca şi magii, tămâie la sfintele rugăciuni.

         După exemplul din Biblie, să aducem şi noi jertfă înaintea Domnului smirnă sau tămâie şi în nici-un caz răşină. Această răşină este un clei care se culege de pe coaja molizilor şi care prin ardere scoate fum afectând pictura Bisericii, cădelniţa, veşmintele şi plămânii celor din Biserică. Să ne ferim ca de foc să ne afumăm casa, icoanele, şi pe toţi ai noştri cu fumul urât de Dumnezeu şi otrăvitor al tutunului, căci banul dat pe tutun este pâinea pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi pe care noi o aruncăm! Deci să ne silim şi noi să ne înmiresmăm viaţa cu buna mireasmă a tămâierilor sfinte acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.



 BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Arhimandrit Ilie Cleopa, Călăuză în credinţa ortodoxă, Tipografia centrală Chişinău; Părintele Serafim Rose, Mai aproape de Dumnezeu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003; Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969; Jean Chevalier, Alain Gheerbrand, Dicţionar de simboluri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.
Trimiteți un comentariu

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.