sâmbătă, 13 decembrie 2014

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă


       Motto: „Biserica Ortodoxă este o corabie, iar creştinii care merg la
       Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor prin
                       Taina Sfintei Spovedanii“ (Sfântul Nicodim).
                                                                                             Preot Ioan
                                    Iubiţi credincioşi,
                  Denumirea de „Bisericăvine de la grecescul „ekklesia“,
          sinonimul său în limba latină fiind, „ecclesia“ care se traduce prin
                               „comunitatea celor chemaţi“.
                                Ce ne învaţă Biserica?
             Noi învăţăm că norma, sau mai bine zis dreptarul credinţei, este
învăţătura predată de Biserică, iar această învăţătură se întemeiază pe
Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie. Deci, ortodocşii, spre deosebire
de sectanţi, care se folosesc numai de Biblie, mai folosesc şi un al
doilea izvor, „Sfânta Tradiţie“. Noi, ortodocşii, avem ca dovadă
pentru Sfânta Tradiţie mai multe versete biblice, spre exemplu: Ţine
dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu
credinţă şi cu iubirea ce este în Iisus Hristos“ (2Timotei 1:13).
„Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi
învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră(2Tesaloniceni

2:15). În timp ce LA CULTELE RELIGIOASE, care au ca
fundament numai Sfânta Scriptură, aceasta le grăieşte fiecăruia,
individual şi în mod diferit, de unde şi varietatea şi mulţimea cultelor
religioase, LA ORTODOCŞI, norma de credinţă o stabileşte
Biserica, înlăturându-se astfel individualismul şi părerile proprii
asupra credinţei, pentru că „BISERICA ESTE STÂLP ŞI
TEMELIE AL ADEVĂRULUI“ (1Timotei 3:15).

         Cuvântul Biserică“ are un singur înţeles?

Cuvântul Biserică are mai multe înţelesuri şi, pentru că sectanţii îl
înţeleg greşit, vom enumera mai jos cele trei înţelesuri adevărate:
1. Prin „BISERICĂse înţelege IERARHIA SUPERIOARĂ ÎN
TOTALITATEA EI (diaconi, preoţi şi episcopi).
2. Prin „BISERICĂse mai înţelege şi TOTALITATEA
CREDINCIOŞILOR CARE SUNT BOTEZAŢI ÎN HRISTOS.
3. Prin „BISERICĂse înţelege în acelaşi timp şi LOCAŞUL DE
ÎNCHINARE SAU DE CULT DIVIN PUBLIC.

     Se poate înţelege prin Biserică ierarhia superioară?

Da, şi o dovadă în acest sens avem cuvintele
MÂNTUITORULUI, cu privire la pedepsele disciplinare şi cu
forurile competente care aplică aceste pedepse: „De-ţi va greşi ţie
fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur, şi de te va
asculta ai câştigat pe fratele tău, iar de nu te va asculta, ia cu tine
încă doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de
nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de
Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş(Matei 18:15-17). Deci,
este vorba de următoarele pedepse succesive:
        1) mustrarea între patru ochi;
        2) mustrarea în faţa a doi sau trei martori;
        3) mustrarea din partea Bisericii;
        4) excomunicarea sau scoaterea din Biserică.
Prin urmare cuvântul „Bisericăare şi acest înţeles, cel de
ierarhie superioară. În scripturile mai vechi, expresia „spune-l
Bisericii“ este tradusă cu „spune-l soborului“. Rămâne lucru
neîndoielnic că Biserică înseamnă aici „păstorii cei mai mari“, adică
Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor episcopii.

 Prin „Biserică“ se poate înţelege totalitatea credincioşilor?

În Noul Testament, cuvântul Biserică are uneori şi acest înţeles:
Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu
au toate aceeaşi lucrare, aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos
şi fiecare suntem mădulare unii altora(Romani 12:4-5). Acest
„trup“ este BISERICA şi „EL (HRISTOS)este „capul trupului“,
adică al Bisericii (1Coloseni 1:18).

                       Există oare mai multe biserici
                   aşa cum spun azi cultele religioase?

               Biserica este UNA, căci UNUL este Întemeietorul şi Capul ei:
IISUS HRISTOS, care a numit-o „BISERICA MEA“ (Matei 16:18)
şi i-a pus temelie, ce rămâne aceeaşi pentru toate veacurile: „Nimeni
nu poate pune altă temelie“ (1Corinteni 3:11). Biserica fiind numită
„TRUPUL LUI HRISTOS“, nu poate fi decât una singură, după cum
unul este şi Trupul Celui care a întemeiat-o. Şi apoi chiar asta a fost
voinţa Întemeitorului ei: „Ca toţi să fie una“ (Ioan 17:21), iar
unitatea Bisericii rezultă şi din unitatea de CREDINŢĂ, de NĂDEJDE
şi de DRAGOSTE, pe care se întemeiază în lume: „ESTE UN
DOMN, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ“ (Efeseni 4:5).

                În concluzie, nu poate fi vorba de „Biserici“, ci de
     „BISERICĂ“, exceptând cazul când se au în vedere organizaţii
                  locale mai restrânse sau parţiale ale Bisericii.

                         De ce „Biserica“ este sfântă?

             În primul rând Biserica este sfântă, pentru că întemeietorul ei,
Hristos, este sfânt. El este izovorul sfinţeniei noastre: Pentru că şi cel
ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc, dintr-unul sunt toţi; de aceea nu se
ruşinează să-i numere pe ei fraţi(Evrei 2:11). Apoi Hristos, care este
Arhiereul „SFÂNT FĂRĂ DE PATĂ(Evrei 7:26) a sfinţit Biserica
prin sângele Lui, potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel: „Hristos
a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească prin
cuvânt, după ce a curăţit-o prin baia botezului şi ca să o înfăţişeze
Sieşi, Biserică măreaţă, neavând întinăciune sau zbârcitură ori altceva
de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană(Efeseni 5:25-27)
şi a făcut-o izvor de sfinţenie pentru cei ce se sfinţesc(Evrei 10:10-
14). Ba chiar Hristos a înzestrat-o cu mijloace sfinţitoare - adică
Sfintele Taine - alături de învăţătura cea sfântă (Cuvântul lui
Dumnezeu) care, în ansamblu, sfinţesc pe oameni.

              Dar în Biserică sunt numai oameni sfinţi?

        Biserica, înţeleasă ca instituţie sau aşezământ Dumnezeiesc, este
Sfântă. Dar asta nu înseamnă că din ea fac parte numai oameni sfinţi.
Mântuitorul a asemănat-o cu lanul ce cuprinde grâu şi neghină şi
numai la sfârşitul lumii vor fi aleşi cei buni din cei răi (Matei 13:24-
43). Iar Sfântul Apostol Pavel a asemănat-o cu o casă mare în care
sunt şi vase de cinste şi vase de necinste (2Timotei 2:20). Deci, şi
oamenii păcătoşi, dacă sunt botezaţi în Hristos şi nu s-au lepădat de
credinţa în El, sunt membri ai Bisericii. Sunt membre bolnave, dar
sunt membre ale aceluiaşi trupal Domnului.

       De unde rezultă faptul că Biserica este sobornicească?

    Biserica este sobornicească pentru că are menirea de a se întinde
peste toată lumea şi cuprinde în sânul ei pe toţi oamenii, din toate
neamurile, potrivit poruncii Mântuitorului către Sfinţii Apostoli:
„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în
numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19). Am
putea spune că Biserica este „staulul“ menit să cuprindă, „toate oile
de pretutindeni“ (Ioan 10:16). Se numeşte sobornicească pentru că
ea se conduce prin soboare (sinoade) ecumenice din care fac parte
episcopii din toată lumea. Hotărârile acestor sinoade sunt norme
sigure pentru credinţa şi viaţa Bisericii pentru că sunt date de cei
cărora Hristos le-a dat toată puterea şi cu care va rămâne până la
sfârşitul veacurilor: ... iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la
sfârşitul veacului. Amin“ (Matei 28:20). Este adevărat că în textul
biblic este vorba de Sfinţii Apostoli, dar odată cu ei trebuie să
înţelegem şi pe urmaşii lor legiuiţi, care sunt episcopii, deoarece
numai prin aceştia va putea fi Hristos cu noi până la sfârşitul
veacurilor.

                De ce spunem că Biserica este apostolească?

            Spunem aşa, pentru că este zidită pe temelia Apostolilor, piatra
din vârful unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. „Zidiţi fiind pe temelia
Apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind
Însuşi Iisus Hristos“ (Efeseni 2:20). Este apostolească, pentru că este
răspândită în lume de Apostolii Domnului, se conduce după normele
rânduite de ei şi în conformitate cu învăţăturile sfinte, iar preoţia ei
are continuitate apostolică neîntreruptă.

             Este Biserica alcătuită din mai multe părţi?

      Da, ea este alcătuită din două părţi: una văzută sau pământească, a
celor vii şi alta nevăzută. Amândouă alcătuiesc laolaltă o unitate,
având acelaşi Cap, pe Iisus Hristos, după cuvântul Apostolului: „Căci
nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare
pentru sine, căci de trăim pentru Domnul trăim, şi de murim
pentru Domnul murim, deci, fie că trăim, fie că murim, suntem ai
Domnului“ (Romani 14:7-9). Cei ce trec din viaţa aceasta nu sunt
morţi cu totul. Sufletele lor sunt vii şi sunt sub stăpânirea aceluiaşi
Stăpân.
Nu putem crede că ei, odată trecuţi din viaţa aceasta încetează a
mai face parte din Biserica lui Hristos. Despre nemurirea sufletelor şi
stăpânirea lui Dumnezeu asupra lor Mântuitorul ne-a învăţat: „Eu
sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul
lui Iacov. Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor“ (Matei 22:32).
Drept urmare, aceştia nu pot fi morţi şi cu sufletul, fiindcă Dumnezeu
nu este al morţilor, ci al viilor. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că lui
Iisus tot genunchiul I se pleacă „al celor cereşti şi al celor
pământeşti şi al celor de dedesubt“ (Filipeni 2:10). Deci, este vorba
de lumea cerească, lumea pământească şi de cea a sufletelor rele,
îndepărtate de Hristos.

         Din cine se compune Biserica celor vii, care mai este
                           numită şi luptătoare?

            Biserica luptătoare se compune din păstori sau conducători şi
popor sau turmă. Mântuitorul ne-a învăţat că El este Stăpânul şi că a
încredinţat conducerea unor iconomi, care vor da socoteală despre
buna conducere a lor. Din următoarele cuvintele ale Sfântului Apostol
Pavel înţelegem că iconomii sau conducătorii, pe care i-a pus Hristos
în Biserica Sa, sunt preoţii, cărora Apostolul le zice: „Luaţi aminte
de voi şi de toată turma, întru care, Duhul Sfânt v-a pus pe voi
episcopi ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu
însuşi scump sângele Său“ (Fapte 20:28). „Aşa să ne socotească pe
noi fiecare om, ca slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai tainelor lui
Dumnezeu“ (1Corinteni 4:1). Deci, în chip nevăzut, Biserica este
condusă de HRISTOS, Care este „CAPUL EI, dar în chip văzut,
ca organizaţie socială este condusă de episcopi şi preoţi.
Cultele religioase ne reproşează că Biserica lui Hristos
este sfântă (Efeseni 2:26-27). Şi atunci din ea nu pot face
parte decât cei sfinţi.
         Denumirea de „SFINŢI“ se referă la cei care au primit în ei pe
Duhul Sfânt prin Botez şi care au menirea de a duce o viaţă sfântă
(1Corinteni 1:2). Cuvântul „SFÂNT“, în Vechiul Testament, însemna
ceva ce era pus deoparte, ales, deosebit, închinat lui Dumnezeu. Căci
al Meu este tot întâi-născutul lui Israel, de la om până la dobitoc
pentru că Mi l-am sfinţit Mie(Numerii 8:17). Cuvântul „SFÂNT“ în
Noul Testament numeşte pe creştinul botezat în Hristos, care este
sfânt după menirea lui de a se sfinţi tot mai mult, adică de a-şi închina
viaţa lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne spune că nu există om fără de
păcat sau sfânt în înţelesul strict şi absolut al cuvântului. Căci nu este
om drept pe pământ care să facă binele şi să nu păcătuiască
(Eccleziast 7:2). Deci, Biserica lui Hristos este sfântă, dar nu prin
membrii este sfântă, după cum rezultă din versetul următor: „Bisericii
lui Dumnezeu celei care este în Corint, credincioşilor sfinţiţi în
Iisus Hristos, celor chemaţi să fie sfinţi“ (1Corinteni 1:2).

     Cultele religioase spun că sfinţii trebuie să se separe de
   cei păcătoşi, potrivit celor spuse de Sfântul Apostol Pavel:

„V-am spus să nu aveţi amestec cu vreunul, care frate fiind
cu numele, este desfrânat sau zgârcit... cu unul ca acesta
nici să nu şedeţi la masă: ,,smulgeţi pe cel viclean din
mijlocul vostru (1 Corinteni 5:11-13). Deci, creştinii trebuie
să excludă din comunitatea lor pe cei răi şi păcătoşi pentru
a alcătui o biserică într-adevăr sfântă.
Din aceste versete nu rezultă faptul că, din Biserică fac parte
numai cei sfinţi şi nici nu se exclude posibilitatea celor păcătoşi de a fi
membri ai Bisericii deoarece, nu există oameni fără de păcat. În acest
caz, nimeni n-ar putea face parte din Biserica lui Hristos. A exclude pe
cineva din Biserică, adică a-l da satanei, înseamnă a lucra împotriva
voinţei lui Dumnezeu „CEL CE VOIEŞTE CA TOŢI SĂ SE
MÂNTUIASCĂ ŞI LA CUNOŞTINŢA ADEVĂRULUI SĂ
VINĂ (1 Timotei 2:4). Nici chiar Mântuitorul nu S-a separat de
păcătoşi, S-a apropiat de ei, a stat chiar împreună cu ei la masă, ca
dovadă cuvintele: „N-au trebuinţă de doctori cei sănătoşi, ci cei
bolnavi, căci n-am venit să chem pe drepţi, ci pe cei păcătoşi la
pocăinţă(Luca 5:30-32).

           Are cuvântul „Bisericăşi înţelesul de locaş sfânt
                          menit cultului divin public?

                       Da, numele de Bisericăîn înţelesul acesta de locaş de
închinare, îl întâlnim în Faptele Apostolilor, acolo unde ni se spune că
Pavel şi Varnava, ajungând în Antiohia „au stat acolo în Biserică,
învăţând mult popor“ (Faptele Apostolilor 11:26). Sfântul Apostol
Pavel scrie creştinilor din Corint următorul cuvânt de mustrare: „Aud
că la adunările voastre din Biserici, între voi sunt dezbinări, şi în
parte o şi cred“ (1 Corinteni 11:18). Aceloraşi corinteni le dă porunca
aceasta: „ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile să tacă în adunările
bisericeşti... Căci rău şade unei femei să vorbească în Biserică“. În
textele de mai sus este clar şi evident că înţelesul cuvântului
Bisericăeste de locaş de adunare pentru cultul public.

            Îi sunt plăcute lui Dumnezeu locaşurile sfinte?

      Desigur, căci aşa i-a zis lui Moise: „Să-Mi faci locaş sfânt şi voi
locui în mijlocul lor“ (Ieşirea 25:8). David, după ce a făcut
jertfelnicul la porunca Îngerului, a zis: „Iată casa Domnului
Dumnezeu“ (1 Paralipomena 22:1). Deşi acestea se referă la Vechiul
Testament, totuşi, acelaşi Dumnezeu este şi al nostru, al creştinilor, iar
poruncile privitoare la zidirea templului nu s-au schimbat.

            Vor exista Biserici până la sfârşitul lumii?

       Chiar în pragul sfârşitului lumii, Biserici, în înţelesul de locaşuri
de închinare, vor exista. Despre Antihrist ni se spune că se va trufi,
„înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau este
făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze în templul lui
Dumnezeu şi pe sine să se dea «dreptul Dumnezeu»“ (Apocalipsa
13:6).
Cultele religioase ne reproşează că bisericile nu sunt locaşuri
ale lui Dumnezeu precum este scris: „Cel Preaînalt nu locuieşte în
temple făcute de mâini, precum zice proorocul: Cerul este tronul
Meu şi pământul aşternutul picioarelor Mele, ce casă îmi veţi zidi
Mie? - zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele? (Faptele
Apostolilor 7:49-49).
Sfântul Apostol Pavel, ca şi odinioară Proorocul Isaia, combate
mentalitatea iudeilor respectiv a păgânilor, de a crede că Dumnezeu
poate fi închis între zidurile unui templu oarecare şi că nu se găseşte
decât acolo. Dumnezeu este bun şi este pretutindeni. Dacă am admite
tâlcuirea cultelor religioase, ar trebui să constatăm o contradicţie între
vorbă şi faptă, atât la Mântuitorul, cât şi la Apostolul Pavel, care au
cercetat adeseori templul din Ierusalim, cinstindu-l ca pe o casă sau
locaşul lui Dumnezeu.
                                   Iubiţi credincioşi,

   Să nu uităm cuvintele Sfântului Ciprian: „Cine nu are Biserica de
mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată“. Aceste cuvinte sunt
adevărate, pentru că în Biserică este atmosferă de sfinţenie, este
mângâierea, întărirea şi biruinţa sufletului. Te cutremură o emoţie
sfântă , când, ca trecător, o găseşti deschisă în cale şi intri în ea. Aici
este altarul de jertfă şi locul sfânt în care se aduce Jertfa Golgotei în
chip nesângeros, apoi „jertfa buzelor“ şi jertfa cea bine plăcută lui
Dumnezeu, adică: duhul umilit, inima înfrântă şi smerită. Amin!

      Completare la cateheza Sfânta Biserică Ortodoxă
                 Ce trebuie să spunem când trecem pe lângă o
                              Sfântă Biserică Ortodoxă

               Trecând prin Bucureşti cu maşina am fost nevoit să opresc la
culoarea roşie a semaforului. Mi-am aruncat ochii şi am văzut o Sfântă
Biserică. Pe trotuarul de vis-a-vis în dreptul Sfintei Biserici s-a oprit o
femeie ce venea de la piaţă, având în ambele mâini câte o plasă. Şi-a
pus plasele jos, s-a întors cu faţa către Sfânta Biserică, a făcut trei
metanii mici (închinăciuni cu plecare până la pământ) închinându-se,
apoi şi-a luat plasele şi a plecat liniştită către casă. Am fost profund
impresionat de credinţa acestei femei. În tramvai, în autobuz, în
maşina particulară sau pe stradă puţini călători se mai închină când
trec prin dreptul Sfintelor Biserici.

     Când trecem pe lângă o Sfântă Biserică, noi creştii ortodocşi
ar trebui (dacă este bărbat să-şi scoată căciula sau pălăria din cap)
să ne întoarcem cu faţa către ea şi să zicem închinându-ne:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile
Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, mântuieşte-mă pe mine,
păcătosul (păcătoasa)“.
Apoi dacă ştim hramul Bisericii respective să zicem (spre
exemplu) închinându-ne din nou: „Sfinte Nicolae, mare făcătorule
de minuni, roagă-te la Dumnezeu şi pentru mine, acum, în ceasul
morţii şi în ceasul judecăţii mele. Amin!“
Şi în continuare să-l rugăm tot pe Sfântul al cărui hram îl
poartă Biserica să mijlocească pentru mântuirea tuturor celor
dragi ai noştri, închinându-ne iar (spre exemplu): Sfinte Nicolae,
roagă-te la Dumnezeu şi pentru mântuirea robilor lui Dumnezeu:
Teoctist Patriarhul, Episcopul locului (numele), preotul duhovnic
la care v-ati spovedit (numele),... numele părinţilor, ai naşilor,
moşilor, ai copiilor, fraţilor, cumnaţilor, verilor, cunoscuţilor şi al
celor care v-au făcut sau v-au dorit rău în viaţă.
Când trecem pe lângă un cimitir, de mare folos ne-ar fi şi
nouă şi celor morţi dacă am spune aşa: „Doamne, Iisuse
Hristoase, Dumnezeul nostru, iartă păcatele tuturor celor care
sunt adormiţi în cimitirul acesta şi când voi muri şi eu să mă ierţi
şi pe mine“.

La fel să ne rugăm şi atunci când călătorim şi în drumul
nostru vedem pe marginea drumului crucea cuiva care a murit
probabil în accident de maşină (spovedit şi împărtăşit sau poate
nespovedit şi neîmpărtăşit): „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul
nostru, iartă-l pe acela care a adormit aici şi când voi muri şi eu să
mă ierţi şi pe mine“.
Toate rugăciunile pe care le înălţăm cu tot sufletul pentru cei
adormiţi sunt primite acolo sus la cer şi aduc uşurare celor pe care
i-am pomenit, chiar dacă nu le ştim numele tuturor. Şi apoi, dacă ne
rugăm pentru cei morţi, cândva când vom fi şi noi morţi, alţii se vor
ruga pentru sufletele noastre, după zicala: Ce faci, ţi se va face, adică
te-ai rugat pentru alţii, atunci din rânduiala lui Dumnezeu şi alţii se
vor ruga pentru tine. Amin!
Cei care spun „Eu am credinţa mea, nu am nevoie să merg la
Bisericăau „o credinţă goală. Trebuie să spunem că numai
apropierea de credinţă şi de Sfânta Biserică poate readuce liniştea
într-un suflet răvăşit, apropiindu-l de armonia sa originară.

            Sfânta Biserică Ortodoxă, izvor al vieţii

       Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin: -Voi,
creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te
mai duci la Biserică, să asculţi Sfânta Liturghie şi predica, când
oricum Îl vedem peste tot. -Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţa
Îl văd peste tot şi prin toate. Însă, priveşte! Chiar dacă aerul este
încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără
setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem
la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea
trupului cu apa proaspată şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm
setea sufletului cu apa datătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui
Dumnezeu.



                      Călătorule, opreşte-te, pleacă-ţi genunchii şi înalţă o
rugăciune o rugăciune cu Maica Domnului şi cu toţi Sfinţii către
Milostivul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi mântuirea
sufletelui tău.
Căci iată ce spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Veniţi la
mine cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul
Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi
smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre“ (Matei 11: 28-
29).
                             AI MARE GRIJĂ:

1. Să fii împăcat cu toţi.

2. Să vii de la începutul slujbei.

3. Să te închini cu evlavie la Sfintele Icoane.

4. Să săruţi Sfinţii din icoane pe faţă, la icoana Maicii
Domnului mâinile iar la icoana Mântuitorului numai picioarele.

5. Femeile şi fetele să fie îmbrăcate cuviincios şi cu capul
acoperit.

6. Să aduci un mic dar la Sfântul Altar: prescură, lumânări,
tămâie, untdelemn, vin şi un pomelnic pentru cei vii şi cei morţi.

7. Să te aşezi la locul tău: bărbaţii în partea dreaptă iar
femeile în partea stângă.

8. Să nu vorbeşti în timpul slujbei.

9. Să nu ieşti afară din Sfânta Biserică, numai în caz de mare
nevoie.

10. Dacă a început slujba nu mai ai voie să te închini pe la
Sfintele icoane, nici să mai duci daruri la Sfântul Altar pentru a
nu tulbura slujba.

11. Să asculţi cu multă atenţie Sfânta Liturghie.

12. Cei ce se împărtăşesc, după ce cântă la strană: Unul Sfânt,
Unul Domn, Iisus Hristos, se închină la chipul cel din icoana pusă
Iconostas, apoi îşi cer iertare celor din jur, aprind lumânarea şi se
apropie de Sfântul Altar.

13. Când preotul iese cu Sfântul Potir, te aşezi în genunchi şi
zici în gând, o dată cu el rugăciunea: Cred Doamne şi mărturisesc
că Tu eşti cu adevărat... şi celelalte care urmează şi apoi treci în
faţa Sfântului Potir pentru a primi Sfintele Taine.

14. Te întorci prin partea stângă şi iei Anafură.

15. Mergi la locul tău şi când ajungi acasă să nu uiţi să citeşti
rugăciunile de mulţumire de după Sfânta Împărtăşanie.

16. În ziua în care te-ai împărtăşit nu ai voie să mai săruţi
icoanele, să arunci ceva din gură.

17. După terminarea slujbei, mergi acasă, faci trei
închinăciuni şi să zici rugăciunea: Cuvine-se cu adevărat...

18. Să povesteşti şi la ce din casă (care din motive
binecuvântate n-au fost la Sfânta Biserică) tot ce-ai auzit din Sfânta
Evanghelie, din predica spusă de preot şi din Apostol.

19. Aşezându-te la masă să spui mai întâi rugăciunea „Tatăl
nostru“.

20. Cugetă la viaţa veşnică.

                            Frate creştine ortodox!

                  Stai neclintit în credinţa şi dragostea ta pentru Sfânta
Biserică Ortodoxă în care ai fost botezat, în care ai primit de mic
Sfânta Împărtăşanie, în care bunicii ori părinţii te-au dus de
mână când erai copil, spre a-ţi călăuzi paşii, pe calea Domnului.
Sfânta Biserică Ortodoxă să fie în inima ta şi inima ta să fie în
Sfânta Biserică Ortodoxă.
Căci Sfintele Biserici Ortodoxe care sunt răspândite pe
plaiurile ţarii tale sunt slova sfântă de aur şi de sânge din cartea
neamului tău. În jurul lor se odihnesc de veacuri oasele
strămoşilor tăi răposaţi. În preajma lor s-au înmormântat
durerile neamului nostru şi în mireasma Sfântului Altar s-au
înfiripat şi păstrat nădejdile lui.
Iar atunci când trupul tău va fi un pumn de ţărână în fundul
unui mormânt necunoscut, mama ta spirituală (Sfânta Biserică
Ortodoxă) îţi va păstra numele cu sfinţenie în pomelnicul ei. Căci
Sfânta Biserică Ortodoxă singură în pomenirile şi rugăciunile ce
le va înălţa către Bunul Dumnezeu, va mai pomeni un nume pe
care lumea poate îl va fi uitat: numele tău!... (Încă ne rugăm
pentru toţi cei adormiţi din nemul nostru, stămoşi, moşi, părinţi,
fraţi, surori, soţi, soţii, fii şi fiice şi pentru toţi cei dintr-o rudenie cu
noi).
Îndeplineşte-ţi toate îndatoririle faţă de Biserica ta, ca un fiu
credincios al ei, pentru ca aici numele tău şi veşnica ta amintire să
fie pomenite şi păstrate cu cinste şi recunoştinţă, iar acolo în
ceruri Dumnezeu să te odihnească împreună cu Sfinţii Săi în
fericirea cea veşnică a Raiului.

Trimiteți un comentariu

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.