marți, 2 decembrie 2014

Troiţa românească, biserică în miniatură şi emblemă a identităţii noastre

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

TROIŢA – comoară a culturii arhaice româneşti



În vreme ce termenul uzual de troiță este acceptat în limbajul cotidian ca denumire a unor lucrări de artă realizate, în principal, din lemn, lucrări ce sunt clasificate de către specialiști, în mai multe tipuri, în funcție de formă, material și conținut, monumentul troiță își are originea dintr-un cumul de conjuncturi ce țin de un trecut pe cât de îndepărtat, pe atât de complex. Orice referire la trecutul monumentului troiță converge spre un simbol primordial în care s-au concentrat multe concepții mitologice ale omenirii.
Coloana cerului, termen ce trădează un sens ancestral, vine din tradiția multimilenară a autohtonilor spațiului Daciei și constituie un produs specific agropastoral de foarte puțin timp studiat.



Procesul de reconstituire a acestui termen important al mitologiei românești a fost și este un lung și sinuos drum de investigații, sondaje, interpretări și comparații ale celor care și-au dedicat întreaga viață studiului creației artistice a poporului român.
Unii au studiat în mod științific, alții au aplicat cu talent influențe ale tiparului genetic moștenit, așa cum a făcut Constantin Brâncuși atât în operele cât și în căutările fără finalizare din crochiurile sale.
A supune unui studiu amănunțit un element atât de complex ar însemna să fie desfășurată o vastă culegere de repere (cum este termenul de coloana a cerului) și o și mai vastă munca de interpretare și corelare a problemelor întâlnite, rezultând o retrospectivă, pe cât de bogată, pe atât de controversată datorită demersului în sine.
Un punct de plecare ar fi latura mitologiei populare delimitată sub denumirea de mitologia botanică, ea însăși derivată din mitologia cosmogonică.



Astfel, am putea trasa traiectoria termenului de coloană a cerului, ca fiind o transformare a termenului de arbore cosmic, arbore sacru, stâlp ce susține lumea într-un mod tainic, transcedental, cu atribute ce au favorizat perpetuarea tradițiilor străvechi în cadrul creștinismului primordial.
Nu facem o disecare a complexului de credințe populare, deoarece ne vom afunda într-o zonă foarte vastă prin complexitatea ei, îndelung studiată de Wilhelm Mannhardt, continuator al lui Angelo de Gubernatis, de James Frazer autorul unei sinteze monumentale de mitologie ancestrală.
Unul dintre cei mai prolifici etnologi români este Romulus Vulcănescu, cel care în repetate ediții a redat studiile sale despre etnografia românească. Lucrarea cea mai completă despre simbolul coloanei cerești este cartea editată de Academia Română în 1972, lucrare în care este cuprinsă esența studiilor autorului asupra celui mai vechi simbol ce s-a păstrat, prin metamorfoză, pe teritoriul României.



Iată de ce voi apela, în mod constant, la această lucrare și voi reda succint, o prezentare a monumentului troiță, ca urmaș al coloanei cerului și ca un produs autohton ce ne definește ca popor.
Dacă ar fi să facem o cronologiei a reprezentărilor coloanei cerului, putem apela la o redare succintă și lămuritoare a lui R.Vulcănescu, tabel în care schițează tranziția figurării, în funcție de materialul utilizat și epocă.



Studiul a confirmat ca s-a plecat de la ideea de pădure sacră în cadrul căreia se află, o zonă privilegiată, un luminiș în care se adună o colectivitate cu ocazia ritualurilor tradiționale.



Aici se află un arbore sacru, un intermediar între divinitate și om, în jurul căruia, cu timpul s-au creat incinte, altare sau temple.

De aceea s-au descoperit două laturi ale cultului arborelui sacru, ulterior denumit stâlp al cerului, două laturi ale credinței ancestrale privind ciclurile în care se desfășoară cronologia și viața.
În primul rând, sunt stâlpii ciclului calendaristic, categorie din care fac parte: stâlpul de sec, stâlpul de arminden sau maialul, stâlpul de sânedru și stâlpul de plugușor, elemente ce fac parte din tradiția populară românească până în zilele noastre.
În al doilea rând sunt stâlpii ciclului vieții din care fac parte: stâlpul de naștere, stâlpul de nuntă, stâlpul de judecată și stâlpul funerar.
Acest stâlp funerar este cel mai răspândit și sunt mai multe denumiri ce se referă la ceremonialul înmormântării: bradul mortului, sulița sau stâlpul mortului. Se observă deja, prin denumirea de sulița sau stâlp, ca forma simbolului tinde spre stilul stilimorf.



Dacă încercăm să formăm o tipologie cronologică, pornim de la două tipuri de coloane: cele din piatră și cele din lemn. Este figurat pe Columna lui Traian, palusul dac ce a rămas până în zilele noastre sub forma colonetei funerare, mai ales la sate, în mediul rural, în paralel cu reprezentările în piatră sub formă de stea utilizate în mediul urban. Dealtfel, cippușii romani s-au adaptat imediat la tradiția anteromană.
Imaginea stâlpilor dacici a stârnit controverse, unii le-au atribuit funcțiuni structurale, de susținere a palisadelor de fortificare, alții negând, au tras concluzia și așa a rămas, că sunt elemente separate structurilor de apărare, mult mai finisate și cu diverse însemne ce le atribuie, pe bună dreptate un sens mitic special. În plus, aceste colonete aveau partea superioară acoperită de un astragal, un element nefolosit în fortificațiile dacice.



Deoarece exprimarea artistică este un element definitoriu al unei opere, se cuvine să remarcăm, în continuare, tipologia artistică a stâlpilor cerești.
Prima categorie este a coloanelor suplicatorii, în forma de Y, forma cea mai veche descoperită la români. Este forma ce derivă în mod direct din trunchiul copacului sacru și este datată încă din perioada premergătoare epocii bronzului, prezenta apoi, în epoca fierului și în cea romană, figurată pe monumentele de piatră.



A doua categorie este cea a coloanelor comisurale, în forma de T, cea mai răspândită formă și cea care a fost asemănată cu irminsulul popoarelor germane, asemănare care a fost pusă pe seama izvoarelor comune ce le dețin aceste forme simbolice. Din această categorie a derivat troița comună, cu forma cea mai des întâlnită în zilele noastre, troița maramureșană fiind bine reprezentată, datorită păstrării tradiției populare din nordul României.
Categoria comisurală este și ea împarțită în două: vială și funerară, în funcție de destinație. Monumentele viale erau amplasate la răspântii de drumuri și limite de hotar și constituiau, pe lângă menirea sacră și repere facile de orientare, foarte des utilizate, chiar și în actele oficiale.



A treia categorie este cea a coloanelor discofore, cu o multitudine de forme , în functie de cultul pentru care au fost făurite. Astfel sunt coloanele solare, lunare, stelare și coloanele iconale. Din categoria coloanelor solare, fiind cele mai răspândite, au rezultat crucea inscrisă în cerc și roata valahă cu brațele crucii depășind limita cercului.

Mai trebuie amintite și formele de troițe ce sunt denumite monumente ediculare, asemanatoare celor romane denumite “aedes compilates”.

Ele au generat forme diferite în provinciile istorice ale țării. Astfel în Transilvania sunt sub formă de baldachin, în Oltenia sub forma de pridvor iar în Muntenia în formă de capelă.
În funcție de conținutul simbolic transmis, există două categorii de coloane :
succedanee: își schimbă forma, păstrând conținutul simbolic vechi.
simulacre: în forma concretă veche sau disimulat-veche, care transmite un nou conținut simbolic.
Continuînd această enumerare destul de sumară și expeditivă, merită prezentată și derivarea din tipurile de bază, un alt mod de studiu și de clasificare a coloanelor cerești.

Dacă privim din punct de vedere artistic, avem, deasemenea, sintetizată o paralelă a evoluției acestor monumente, ce sunt denumite, într-un mod generic troițe.

Perioada feudală este marcată de existența succedaneelor și simulacrelor în paralel cu coloana cerului. Construirea lor era marcată de reguli stricte de desfășurare a lucrărilor, presupunea un adevărat rit ce prevedea ca toate etapele să fie realizate într-un anume mod și nu se permiteau abateri de la forma creațiilor anterioare. Pe măsură ce ne apropiem de începutul secolului XX, creațiile de stâlpi ai cerului, de succedanee și simulacre, nu mai poartă interesul mitologic de a influența pe om. Ele sunt cel puțin niște izvoare de inspirație artistică, purtătoare de elemente ornamentale și aspecte stilistice.
Este un drum lung de aici inspre înapoi, când coloana cerului în Y simboliza ascensiunea forței telurice spre infinit, când colana cerului în T simboliza suportul terestru al universului.

Iată că am derulat, destul de grăbit, clasificări realizate după mai multe criterii și din unghiuri de vedere diferite, genealogic, cronologic, teritorial, tipologic, simbolistic, toate formând o imagine aproape completă despre fenomenul ce a generat monumentul troiță, aceste date fiind necesare unor categorii distincte de cercetători, fie ei arheologi, etnologi sau istorici de artă și de ce nu, entuziaști neprofesioniști, iubitori de istorie sau de folclor.
Este un mod de clasificare destul de complex dar foarte util pentru înțelegerea răspândirii unor elemente de artă populară, în special, și cunoașterea istoriei naționale, chiar și la modul schematic, în general.

Oricare ar fi modul de abordare al problemelor legate de coloana cerească, avem de-a face cu un simbol specific românesc, ce se poate suprapune, prin formele evoluate, cu unul din elementele de reper ale României, un veritabil brand de țară, pe lângă alte câteva, exclusiv acea frunză atât de mediatizată și pe drept cuvânt, contestată.
Iată de ce, putem așeza troița românească, alături de poarta maramureșană, de arhitectura religioasă și populară. Si pornind din alta ordine de idei putem considera un Brâncuși atât un veritabil punct de atracție pentru străinii căutători de frumos, cât și un redutabil ambasador al culturii românești.



„Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până şi bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci [troiţa] se făcea toată slujba. Ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic.” (Nicolae Iorga)
Numărul foarte mare de cruci şi troiţe care umplu drumurile satelor noastre vădesc cinstirea deosebită pe care a acordat-o mereu ţăranul român principalului semn creştin. În vremurile vitrege care s-au abătut peste el de-a lungul istoriei, poporul român, format, în măsură covârşitoare, din ţărani, ar fi fost sortit dispariţiei dacă nu ar fi rămas tare în credinţa sa. Ţăranul român, făuritor şi păstrător al fondului nostru spiritual şi identitar, este cel care ni i-a dat pe marii noştri intelectuali şi sfinţi, dar şi pe marii noştri ostaşi eroi, cel care a îndurat jertfelnic vitregiile istoriei purtându-şi cu demnitate crucea, până la sacrificiul total, pentru a duce neamul mai departe. Suntem, astfel, datori să ne întoarcem către ţăran, având întipărit în inimi îndemnul lui Horia Bernea: „Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii!” şi avertismentul unui mare înţelept al poporului român, care spunea: „Vai lumii aceleia care şi-a pierdut ţăranii! ”.



In tineretile mele aveam o vorba.Cum musulmanii trebuie macar odata in viata trebuie sa faca un pelerinaj la Mecca,tot la fel crestinii ar trebui ca macar odata in viata sa ridice o troita.Costurile sun minime iar efectele maxime.E de preferat locuri izolate de lume,unde oamenii nu isi permit,sau chiar pe carari de munte la intersectia potecilor.
Dumnezeu sa ne ajute!

http://ro.netlog.com/piosmarian/photo/setid=419...- 
Trimiteți un comentariu

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.