Se afișează postările cu eticheta PREVIZIUNI ALE SFINTILOR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PREVIZIUNI ALE SFINTILOR. Afișați toate postările

vineri, 10 februarie 2012

O întâmplare minunată a părintelui Arsenie Boca în Sfântul Munte

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!
parintele arsenie boca2Între manuscrisele Părintelui Arsenie Boca a fost găsită și dezvăluirea mult așteptată a unei întâmplări minunate din perioada petrecută la mănăstirile din Athos, care redă cu scrisul părintelui și în stilul său inconfundabil unele din nevoințele și trăirile sale inedite din acele locuri sfinte. Facem mențiunea că această povestire a fost publicată și în cartea ”Catisme athonite”, însă datorită valorii inestimabile a conținutului său duhovnicesc, de taină, o tipărim și în această lucrare.
În Sfântul Munte, părintele a lucat atât la chilia Sfântului Ipatie, unde a curățat curtea și a rânduit grădina, împreună cu Părintele Dometie Trihenia, preoțit din 1937, cât și la schitul Prodromul, unde a lucrat la treptele de pe drumul îngust care coboară la peștera Sfântului Atanasie, loc despre care se vorbește și în povestirea părintelui, redată mai jos:

 Treptele Sfântului Atanasie Athonitul
Lucram de câteva zile să reconstruim treptele care coboară dinspre schitul Prodromul la peștera Sfântului Athanasie. Peștera se afla aproape în buza mării, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucăţi de rocă destul de tare şi pe care o fasonam cu daltă şi cu barosul. Lucram cu Porfirie şi Dometie de la chilia Sfântul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Părintele Arsenie Mandrea, stareţul Prodromului. Pentru mine era un fel de plată sau troc ca să mi se îngăduie să copiez din biblioteca bogată în manuscrise pe Părinţii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vlădica Nicolae Bălan şi de la Părintele Profesor Dumitru Stăniloaie. Trebuia să facem muncă de ocnaşi, spărgeam şi fasonam dalele de piatră apoi le trăgeam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bâte rotunde din lemn de castan şi nişte capete de funii, foste parâme ale corăbiilor din cea trecută vreme, ce miroseau a mare, a alge şi a pește. Mi-era o sete şi o foame, gura mi-era năclăită şi amară, soarele ne bătea dar nu ne prea încălzea în timpul ce greu se desprimăvăra, de început de aprilie. Mă gândeam la sfinţii de pe Muntele Sinai care şi ei au cărări în trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Încercam să-mi aduc aminte din liceu câte trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300. Porfirie care era mai solid ca mine îmi strigă în ureche:
- Pune mâna Ziane, că-mi rupe bolovanul laba piciorului; tu Dometie ce faci? Te-o bătut soarele în cap? Ţine cu forţă!
M-am trezit din reverie şi mi-am opintit muşchii din toate puterile. Greu canon aveam. Canonul nu e greu dacă te ajută Maica Domnului - Panaghia, Doamna şi Stăpâna Muntelui sfânt. Dometie începu să cânte: Axion Estin. Vrednică eşti, un fel de Ave Maria.
- Şi cu rugăciunile PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Sfântului Athanasie Athonitul, care şi el a murit când s-a dărâmat schela şi i-a căzut bolta în cap, Doamne miluiește-ne şi ne mântuieşte pe noi păcătoşii. Prinde bine Ziane, că deseară mâncăm o ciorbă de rădăcini îndulcită cu miere din butoiul fratelui Gavriil, dacă ne facem treaba.
- Amin, rosti sec Porfirie. Dometie, tu vrei să fii al doilea Cucuzel pe Sfântul munte? Dacă vrei să te îndumnezeieşti, bine, fă-o, că şi eu vreau, dar nu mi se pare corect să ne ţii fără un strop de apă. Omul trebuie să bea zilnic doi litri de apă, aşa zice medicul de la Vatoped, Siluan, noi nu am avut toţi trei un litru astăzi. Du-te şi adu nişte apă de mare să-mi ud gura, fugi! Încă n-ai venit?
- Eşti prea dur frate Porfirie cu Părintele Dometie, e mai slăbuţ el de constituţie, am intervenit eu. Priveam în jos după Dometie care mergea de parcă zbura. Marea se învolbura şi lovea în valuri înspumate stâncăria de pe faleză. Cred că va trebui să ne ducem să facem o baie de apă sărată până mai e soare. Mă dor şi pe mine oasele, mi-a intrat igrasia şi răceala zidurilor pe care le-am pictat. Chiar vroiam să te întreb frate Porfirie, ce meserie ai avut înainte să te tundă în călugărie?
treptele athanasieAm fost mecanic de utilaj greu. Părintele stareţ Arsenie m-a întrebat ce meserie am şi aşa am ajuns maistru constructor de trepte în piatră. Ai grijă Ziane cum te propteşti în coada ţapinului că dacă o rupi nu mai am alta aici, şi o să te trimit sus în păduricea schitului să tai una nouă.
- Am tăiat vreo cinci cozi şi le-am pus la uscat luni când tu erai la moara de lemn, adică la gater, lângă Mănăstirea Iviron, aşa că mâine o să mai montăm două ţapine!
- Ştii că îmi placi diacone de la Sibiu, chit că nu prea ai voce să cânţi, dar te duce mintea!
- Am vrut să mă fac aviator. Dar ca să intru la Cotroceni la şcoala de aviaţie îmi trebuiau bani mulţi şi mama nu avea de unde să-mi dea nici dacă-şi vindea casa. Singura şcoală unde urma să primesc bursa a fost la teologie. Şi cu toate că eram un copil credincios de mic nu m-am simţit vrednic să mă fac preot. Mama voia să mă însoare.
- Dar tu nu şi nu! Nu te-ai însurat, dar cum eşti diacon? Te-a hirotonit celibatar?
- Da, m-a hirotonit pe încredere că nu o să mă însor după ce am primit treapta diaconiei. Ia spune ai adus scripetele pe care ţi l-am cerut dacă tot ai fost la moara de lemn de lângă Iviru? M-am gândit că dacă nu găsim acest scripete, trebuie să facem unul, lucram cu unelte rudimentare.
- Cum ai zis? Nu am auzit acest cuvânt şi nu l-am găsit în nici un ceaslov.
- Rudimentum, pavimentum, ornamentum, postamentum, testamentum, instrumentum, sacramentum…
- Eşti poet? Nu te juca! Ţine bine coada că se dezvârte vârtejul şi ne plezneşte de ne rupe mâinile. Crezi că e uşoară călugăria aici la Sfântul Munte? Şi mai ducem şi o sărăcie lucie că ne ţin grecii cum vor ei, în ciuda ajutoarelor pe care voievozii noştri romani le-au trimis aici la Sfântul Munte. Îmi place să cred că dacă facem scripetele pe care mi l-ai desenat o să ridicăm mai uşor lespezile astea. Am să mă duc mâine şi am să fur un scripete de la Meghisti Lavra, am văzut eu că aveau vreo trei în depozitul de lângă Arsana unde acostează vaporul când vine cu butoaiele cu ulei şi vin de la Atena.
- Dar furtul este un păcat, interveni Dometie care tocmai ajunse cu căldarea în care avea apă de mare.
- Bine ai venit cu apă sărată, ia dă să-mi spăl puţin gura.
Porfirie îşi scufunda palmele în găleata şi bău din pumni apa sărată.
- Mai lasă-mi şi mie, am zis, nu o bea toată.
În vreme ce Porfirie se spală, Dometie recita: “Când vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptăţile tale ci şi de toată dreptatea ta! Când stai în faţa Domnului eşti mai presus de lumea aceasta, mai presus de trăncăneala şi cârteala vieţii; ai, cu un cuvânt, ceva din liniştea mai presus de lume a lui Dumnezeu.”
- Amin, zise Porfirie, nu te ştiam aşa patericos, din ce Părinte al patericului ai scos cuvântul acesta de folos? Parcă nu ai fi fiu de cioban de la Tilişca, măi Dometie!
- Din Sfântul Arsenie care a pustnicit în pustia Schetică de lângă Nil din Egipt. El era unul care tăcea mult şi aşa, prin trezvie, îşi alegea gândurile şi vorbele îndepărtându-le pe cele rele şi fără de folos. Cu harul Prea Sfântului Duh a ajuns la isihie încă de tânăr.
Se lăsă o tăcere plăcută, Porfirie nu mai zicea nimic, mai mult ca sigur că, cugeta în mintea lui mai puţin şcolita în ale teologiei, cumpănea vorbele pe care le rostise Dometie. Erau vorbe cu greutate. Dometie rupse tăcerea:
- Mă trimitea tata cu oile pe la noi pe sub munte. Acolo într-o viroagă era casa unui călugăr plecat de la Foltea din Sălişte. Era un fel de stână din piatră acoperită cu nişte căpriori de brad puşi unul lângă altul şi acoperiţi cu pământ bătut. Părintele Achim era mic de statură, cam crăcănat şi cu o barbă până la genunchi. Avea nişte ochi albaştri ca marea, aşa cum îi are Părintele diacon Zian.
- Mama mea, Creştina avea ochii albaştri, (mama Părintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a hărăzit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceţi?
- Nu ştiu, răspunse Porfirie, tu eşti cu mai multă şcoală ca mine. Ori îi scrii ori nu-i scrii ea tot se gândeşte la tine, că e mamă.
- Trimite-i o scrisoare că se va bucura să primească din Grecia şi se va lăuda la vecini cu băiatul ei care a ajuns la Sfântul Munte, Grădina Maicii Domnului.
- Aşa o să fac, dacă zici tu, Dometie.
- Părintele acela de la noi, Achim, m-a învăţat să citesc şi mi-a dat cărţile lui să mă uit prin ele. Când mergeam cu oile, ieşea şi el la deal cu traista, ne opream şi mă învăţa. A fost tatăl meu duhovnicesc. La el a venit un Părinte de aici de la Sfântul Munte ca să meargă prin sate să adune pomeni şi pomelnice pentru restaurarea mănăstirii Zografu unde este steagul lui Ştefan cel Mare cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Aşa am auzit eu de Sfântul Munte pentru prima oară, aveam doar 13 ani. El era român şi trăia intre greci. Mai întâi a fost la chilia Naşterii Maicii Domnului pe moşia Mănăstirii Vatoped, şi l-a avut duhovnic pe Nicodim, ucenicul schivnicului Arsenie. Acest Arsenie era mare sculptor în lemn şi marmură. De la el au rămas multe obiecte frumos lucrate, cruci, candele, potire, felinare, vase de flori…a lucrat şi două sculpturi legendare: ”Răstignirea” şi ”A doua venire”, vreme de 15 ani.
- Am auzit şi eu de Arsenie acesta dar nu l-am văzut, vorbi şi Porfirie. Se spune că pe Arsenie l-a luat Maica Domnului sub mantie şi l-a dus pe vârful Athonului ca să completeze numărul celor 7 pustnici care se roagă pentru pacea lumii şi trăiesc fără mâncare şi fără apă, doar cu cuvântul lui Dumnezeu.
- Te cred, interveni Dometie, am auzit şi eu într-o zi de hramul Sfântului Munte şi de această tradiţie, pe 6 august, când am urcat în vârf. Vorbeau nişte pustnici care stăteau la lumina unui opaiţ chiar sub vârf într-o peşteră să se odihnească. Era pe la ora 4 dimineaţa, eu eram cu Pelaghie, un ucenic al lui Evghenie Vulgaris. Acesta citea dintr-o carte scrisă de Ilie Miniat. Părintele Evghenie avea vreo 80 de ani şi s-a suit pe munte până în vârf. El s-a dus la sihaștrii care povesteau în peşteră şi am auzit că a murit Părintele Hrisogan din cei 7 stâlpi neclintiţi ai Athosului şi că va fi înlocuit de Arsenie sculptorul. Se zice că printre cei 7 stâlpi ai Ortodoxiei era şi veghetorul Părinte Varnava, dascăl al rugăciunii lui Iisus şi românii Martinian, Iona şi Teofilact care s-au rânduit unul pe altul în ceata celor 7. Aceştia toţi erau sculptori: făceau linguri, făceau căni şi doniţe, cofăiaşe pentru ulei sau vin.
- Dar de Părintele Iona ai auzit tu, întreba Porfirie, a fost un om cu şcoala multă, a tradus două cărţi ale Sfântului Nicodim Aghioritul: “Războiul nevăzut şi pază celor 5 simţuri”. Desena şi frumos. Am văzut desenat trupul omului şi inima scoasă din trup şi plămânii. Practica rugăciunea inimii, pe respiraţie şi pe şezutul în scăunel.
- Zise Dometie: oamenii din ziua de astăzi nu au harul lui Dumnezeu. Şi dacă uneori au puţin har ei îl îndepărtează prin gândurile rele. Atunci diavolii stau cu ei.
- Ptiuhh, ucigă-l Sfânta Cruce! rosti Porfirie. Nu e bine să aminteşti de necuratul, că uite m-am lovit la picior şi mi-am spart şi bocancul. Părinte Ziane, de ce n-ai adus o pereche de bocanci noi din România?
Eu tăceam, şi ascultam pe aceşti părinţi minunaţi athoniți. Soarele apunea dinspre vârful muntelui. În lumina lui puteam vedea undeva pe peretele muntelui o chilie atârnată ca un cuib de rândunea. Se vedea şi o figură de om care intra şi ieşea în acel cuib minunat atârnat de peretele muntelui. Din poziţia de unde lucram noi nu prea puteai vedea multe. Înspre mare nu aveai ce vedea pentru că marea aici este foarte neliniştită, sunt curenţi marini şi vapoarele nu se apropie căci s-ar scufunda. Dacă ne imaginăm Sfântul Munte ca un vapor, locul unde lucram noi la peştera Sfântului Athanasie ar fi prora vaporului, adică vârful acestuia. Parcă citindu-mi gândurile Dometie spuse cu glasul lui dulce şi cântat:
- Mari şi minunate sunt lucrurile tale, Doamne, că Tu toate cu înţelepciune le-ai făcut! Aici e un loc sfânt, aici a venit Maica Domnului cu Sfântul Ioan Evanghelistul purtaţi de furtună. În loc să ajungă în Cipru la Lazăr cel înviat a patra zi de Domnul Iisus care era Episcop acolo, au ajuns cu corabia aici. Au căzut statuile idoleşti şi dracii au ieşit din ele strigând: A venit Maica Domnului, să fugim!
Treptele Sfântului Athanasie - DOAMNE MILUIEŞTE şi ajută-ne să terminăm treptele, zise Porfirie.
- Maica Domnului face multe minuni, zise Dometie. Maica Domnului din icoana Portăriţa, care a venit plutind pe mare, i-a redat vederea unui Părinte, Nectarie. Iar Maica Domnului din icoana Axion Estin l-a scăpat de la înec pe călugărul Dorotei când se răsturnase luntrea în care pescuia şi el era înghiţit de valuri. Dar să vedeţi cum s-a întâmplat: Dorotei era păzitorul şi lumânărarul acestei icoane în biserica Protatonului din Karies. Când se scufunda în mare a strigăt din adâncul inimii: Maica Domnului, eu, slujitorul tău, mai mulţi ani te-am slujit şi te-am păzit, acum auzi-mă şi Tu pe mine că mă prăpădesc în valuri.
- Se înserase de-a binelea şi mai aveam de transportat două lespezi. Când te rogi şi vorbeşti despre sfinţi şi mai ales despre minunile Maicii Domnului munca ta are un spor nebănuit. Lucrul sporea ca în poveşti. Aşa fac toţi călugării athoniți, în timp ce lucrează la ascultarea pe care le-a rânduit-o stareţul şi vorbesc despre oameni luminaţi şi sfinţi. Lucrul sporeşte când Dumnezeu miluieşte.
Dometie zise:
- Am ajunat toată ziua, mi-i sete cred că am vedenii, văd mereu o făptură acolo sus pe zid la chilia aceea şi ştiam că e părăsită. Este curios sau este o minune. Acum parcă are figură de leu, acum parcă are de om, voi nu vedeţi?
- Să te lămurească diaconul Zian că el e pictor, eu sunt un simplu călugăr fără școală.
- Da, am intrat şi eu în discuţie, cei 4 Sfinţi evanghelişti au câte o fiinţă lângă ei ca simbol şi chintesenţă a mesajului din Sfânta Evanghelie pe care a scris-o fiecare. Sfântul Matei, care a fost vameş înainte să-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Îngerul. Marcu are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.
Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti: “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri şi o ai pe suflet. Ştiu că eşti fecior şi că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru că eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăşire.”
Noi tocmai ne opinteam toţi trei să împingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să împingi la deal este neasemănat de greu. Am simţit deodată că se uşurează povara şi bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească.
Dometie sesiza şi el ce se întâmplă şi exclamă: Născătoare de Dumnezeu! A venit Sfântul. Într-adevăr lângă noi era o făptură parcă om, parcă fiară, cu barba până la pământ şi un păr ca o coamă de leu. Împingea cu noi la bolovan. El era cel care făcea ca bolovanul să meargă parcă tras de cineva de sus. Rosti:
- Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu…
Avea o voce îngerească, nici ţipătoare, nici răguşită dar plăcută. Mi-am adus aminte de un tenor care cânta în corul catedralei mitropolitane din Bucureşti. Toţi cântam “Cuvine-se cu Adevărat”. Vocea mea care nu era exersată la cântat a căpătat inflexiuni melodice şi scotea sunete plăcute pe care nici eu nu le cunoșteam până atunci. Cânta şi Porfirie cu vocea lui de bas iar Dometie ne întrecea pe toţi. Eram ca în rai. Patru făpturi care pe buza unei prăpăstii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea însă îmi zbura în satul meu natal la Vața de Sus. O vedeam pe mama îngenunchiată la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roagă şi cum plânge cu poza mea în mână. Făptura de lângă mine, cu barba lungă îmi spuse:
- Pe mama ta o cheamă Creştina şi e văduvă. Când te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului şi bisericii.
M-am cutremurat, că aveam lângă mine un Sfânt, un Prooroc care-mi ştie trecutul şi numele.
- Părinte, cum te cheamă şi cine eşti? întrebă Porfirie.
Străinul nu răspunse.
- “Nu vă temeţi de Părintele Stareţ Arsenie că nu vă pedepseşte pentru că nu v-aţi dus la vecernie. Ştiaţi că cei nouă stâlpi ai Athosului vin anul acesta de Sfintele Paşti să slujească Sfânta Liturghie în schitul Prodromul? Unul dintre ei este Părintele Matei din Karacalu, un om foarte smerit care slujeşte Liturghia zilnic prin chili şi prin colibe unde este un Sfânt Antimis. Va sluji Liturghia până la ultima lui suflare. Anul acesta de Paşti va ninge pe vârful Athonului. O să ne vedem de Înviere. Frate Zian, nu uita să-i scrii mamei tale.”
Eu nu mă mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Părintele sau fratele care vorbise s-a făcut nevăzut dintr-o dată. Parcă mă atrăgea ca un magnet să mă uit după el. Era deja noapte. Nu mai puteam să mă uit după el. Porfirie punea uneltele una lângă alta, ca să le avem mâine dimineaţă în ordine. Dometie era cuprins de o plăcută emoţie şi ca întotdeauna, cânta un imn. Se auzi vocea făpturii care tocmai plecase, a preabunului Părinte; Nu ştiam cum îl chema, dar eram atras înspre în sus şi am început să urc repede. Poteca se lumina de o lumină albăstruie ca de arc electric, lumină care venea de la făptura minunată ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastră. După mine urca Porfirie gâfâind, şi apoi Dometie cântând. Sfântul nostru ne lumina drumul spre vârful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat căci noaptea se lăsase şi fără lumină ne-am fi prăvălit în abis şi ne-am fi pierdut vieţile. Porfirie zise:
- Sunt de zece ani pe Sfântul Munte şi nu am trăit nici o minune până astăzi, dar astăzi mi s-a arătat milă lui Dumnezeu prin acest Sfânt. Stai Preasfinte, şi nu fugi, căci vedem lumina ta ca pe un far călăuzitor şi putem urca muntele fără să cădem în prăpastie.
- Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii săi, vorbi şi Dometie în psalmi. Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc şi cu proorocie, căci ţi s-a vorbit ţie de sus.
Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfântă emoţie şi de o căldură nemaitrăită. Îmi făcea bine, căci din pricina frigului care se lăsase la malul mării, eram îngheţat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de Dafin. Sfântul nostru se depărta dar încă ne lumina cu făptura lui Îndumnezeită. Vedeam poteca ce duce către schitul Prodromul. Sfântul mergea înaintea noastră, dar parcă sărea ca o roată de foc, ca o pasăre înroşită. În spatele meu, Părintele Porfirie se închina şi recita ritmic, gâfâind: “Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Dometie cânta: “Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi”. Dâra de lumina intră înaintea noastră pe poarta mănăstirii, şi noi după ea. Ajunşi în poarta care tocmai se închidea, ne trezi din revelaţie vocea bărbătească a Părintelui stareţ Arsenie Mandrea, venit el însuşi să închidă porţile mănăstirii.
- Câte trepte aţi lucrat, părinţilor?
- Unsprezece, răspunse Porfirie.
- Bine, consemnă stareţul Arsenie. Puteţi merge să cinaţi la trapeză. Domnul să fie cu voi. Să vă treziţi când începe utrenia cu catismele.
- Amin, concluziona Dometie.
Am alergat la spălător şi ne-am spălat cu apă rece, înghiţind şi câteva guri, dar parcă nu-mi era sete, deşi nu băusem toată ziua nici o gură de apă. Nu băusem nici din apa sărată, aceea pe care o adusese Dometie din mare. M-am dus în camera mea şi m-am întins pe patul tare, athonit, pe burtă, ca ciobanii, căci şi oasele mă dureau şi muşchii de efortul zilei.
Sufletul însă îmi era luminat şi fericit. Astăzi pe Sfântul Munte al Athosului am trăit prima minune, am întâlnit un sfânt. O pară de foc. Mi-am zis în gând “Tatăl nostru” , şi mi-am însemnat patul, făcând cu mâna dreaptă semnul sfintei cruci. Apoi m-am cufundat într-un somn adânc.

Sursa: "Se umplu măsurile și se plinesc vremile" - Părintele Arsenie Boca

luni, 2 ianuarie 2012

Serafim de Sarov si profetiile fratelui Alexandru




DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!      
 


Serafim de Sarov este sfantul la care a fost condus Arsenie Boca de catre Fecioara Maria pe Muntele Athos. Desigur ca atunci cand s-a intamplat aceasta minune Sarov trecuse in lumea cealalta de aproape 100 de ani.

Dumnezeu a vrut sa ne lege de acest sfant al Rusiei nu intamplator ci dintr-un motiv tainic.

Arsenie se roaga la Dumnezeu sa-i trimita un duhovnic pentru a fi intitat in isihasm si a primi un indrumator in tainele secrete ale mantuirii. Se roaga dar in zadar. Abia cand se roaga Fecioarei Maria aceasta ii apare si ii raspunde conducandu-l, transportandu-l prin minune intr-o padure la acest sfant al Rusiei numit Serafim de Sarov.

Nu intamplator unul din cei mai mari sfinti ai Romaniei, Arsenie Boca are acest traseu spiritual.

Deloc intamplatoare este si minunea cand Iisus ii vorbeste si ii spune sa nu-L mai picteze si sa mearga sa picteze in inimile oamenilor căci timpul este aproape…

Dar Arsenie nu asculta.

Deloc intamplator Romania este numita Gradina Maicii Domnului.

In Imparatie este o ordine si o ramificatie spirituala. Sau in Casa Domnului exista mai multe camere iar ortodocsii de pana acum au mers , in marea lor majoritate, in subordinea si in camera Fecioarei Maria.

Asa cum piatra din capatul unghiului acestei cladiri a mantuirii este Hristos, la fel fiecare camera are o alta piatra unghiulara care este un mare sfant sau inger, in cazul nostru Fecioara.

Voi spuneti la fel ca vechii evrei, Noi ne inchinam lui Moise si Moise este tatal nostru, dar tatal si mama voastra este fiinta care va naste pe voi in Hristos si Dumnezeu Tatal.

Desigur marea majoritate nu vor intelege acestea ci abia tarziu peste sute de ani cand vor ajunge in Cer.

Eu va spun ca Tatal abia acum a deschis si populeaza cea mai mare camera a Palatului Hristic din Imparatia divina.

Voi sunteti locuitorii acestei camere si voi faceti parte dintr-o mladita care in eternitate va aduce cel mai mare rod si va ingloba cele mai multe lumi ale infinitului mantuind si aducand vestea cea buna a noului plan dumnezeiesc.

Si ce-mi pasa mie ca nu intelegeti si nu vreti sa intelegeti, dar printre voi se afla cativa ingeri nemuritori pe care Dumnezeu ii va face stalpi ai acestui nou lacas ai Imparatiei divine. Si pentru ei Dumnezeu vorbeste si ii calauzeste spre misterele si tainele Sale.

Nu aveti unde sa va duceti si veti bate pasul pe loc sute de ani, pentru ca voi credeti, nu-i asa, ca Dumnezeu vrea sa impingeti pietre de moara ce nu le puteti nici macar clinti, ca sa faceti muschi si sa fiti astfel sanatosi si voinici.

Si peste sute de ani in care veti trai chiar mai multe vieti, murind de mai multe ori in aceasta lume si apoi in cealalta, vor fi trimisi la voi altii care vor fi fost nascuti de fii fiilor celor de care trebuia sa ascultati.

Intelegerea voastra este mica si lumeasca.

Este drept ca Fecioara poate fi numita comantuitoare, dar fecioara nu este ea insasi decat o mladita a viţei divine.

Cunoasterea si intelegerea sunt un mare dar, ele nu pot fi o obligatie. Ramaneti asadar in necunoastere daca dispretuiti lumina si asteptati ca sa muriti ca sa intelegeti mai multe, daca lumea asta nu este buna pentru a va desavarsi.

Dar istoria se repeta. Asa cum Iisus a venit intai cu daruri pentru evrei, invintandu-i la nunta uniunii cu Dumnezeu, si acestia n-au venit, la fel de data asta cei chemati sunt cei care tot repeta Iisus in jos si Iisus in sus si isi fac cruci toata ziua.

Dar ei nu vor veni. Ei deja au ridicat obstacole de netrecut. Ei il asteapta pe antichrist sa faca minuni…

Si atunci Dumnezeu va ridica pe cei care vor raspunde chemarii si vor fi fiinte care vor beneficia de o glorie si gratie fara margini, spulberand intr-o zi distante de mii de ani si urcand acolo unde nici nu ar fi visat ca este posibil. Astazi sa fiti oameni si maine ingeri, asta este un zbor nemaivazut si de aceea trebuie sa faceti sacrificii si sa invatati sa fiti umili, detasati si plini de iubire inca de aici. Trebuie sa reusim sa il cuprindem pe Dumnezeu chiar de aici si astfel sa-l intelegem si sa-l slujim spre fericirea si extazul miriadelor de fiinte din spatiul infinit.
Patroana spirituala a lui Serafim de Sarov este Fecioara Maria. Tocmai de aceea Fecioara l-a condus pe Arsenie chiar la Serafim.

Nu exista alt secret al mantuirii decat Iubirea.


Dumnezeu pune iubire in inimile voastre pentru cei mai mari decat voi atunci cand trebuie sa primiti binecuvantarea si calauzirea lor si pentru cei mai mici atunci cand trebuie sa le dati acestora binecuvantare si calauzire. Si pentru cei egali cu voi pentru ca sa deveniti una si sa va bucurati de Dumnezeu

Dumnezeu nu se poate revarsa in voi decat prin iubire, de aceea aprindeti-va inimile degraba si ardeti pentru El.

Oricand iubiti sunteti una cu cel pe care il iubiti sau cu duhul Lui. Iubirea se aseamana si cu o mareee. Ea poate fi tot timpul dar uneori este mai intensa si alteori se retrage pentru a reveni apoi iarasi.

Iar aceasta iubire nu se poate revarsa in noi decat daca ne unim si vointa , nu numai inima cu cea a lui Iisus.

Dumnezeu il iubeste si pe ingerul cazut dar nu se poate revarsa in el deoarece acesta nu-si uneste vointa cu vointa divina.

De ce sunteti oare copii, acestea au fost regulile si legile spirituale dintotdeauna.

Nu se poate sa faceti ce vreti si sa urcati in cer. Dumnezeu trebuie sa coboare in voi si sa va purifice facandu-va instrument al Lui si abia apoi urmeaza mantuirea.

Dumnezeu nu glumeste si nici nu se joaca cu voi. Daca stiti ca un mesaj vine de la El si ati fost avertizati in acest sens, El va trece la metode mai sigure si la semne mai ferme, pentru ca de relatia cu El depinde totul si cu siguranta ca il deranjeaza sa il alsati sa astepte cu bratele intinse si mai ales daca nu il ascultati. Neascultarea este sursa si originea dezastrului infernului. Iar orgoliul este cel care a provocat neascultarea. Pentru ca este fascinant pentru ingerul cazut sa il puna in incurcatura si sa il determine chiar pe Cel care este Causa Causorum. Din acest orgoliu se hraneste vointa lui rea.

Nu luptati impotriva cui nu trebuie. Iata profetiile acestui frate calugar Alexandru care si ele spun ca va fi o federatie a tuturor statelor lumii.

V-ati gasit voi mari apostoli sa luptati impotriva Uniunii Europene si impotriva celor care se straduiesc sa faca sa functioneze aceasta uniune. Sa ii multumim lui Dumnezeu ca suntem in Uniune si sa ii multumim mai ales daca suntem ultimii din Uniune, intr-adevar acest loc este privilegiat deoarece ai nevoie de multa umilinta ca sa fii ultimul si sa nici nu iti doresti macar sa fii primul.

Profetiile unui calugar.

Dupa un razboi pustiitor, “Noul Ierusalim” va fi in Romania

Fratele Alexandru a prorocit inca din 1955 caderea comunismului, revolutia din '89, atentatele din 11 septembrie si aparitia monedei unice in Europa.

“Rapit cu duhul”

“In toata tara sunt numai patru exemplare, dactilografiate dupa manuscrisul original al fratelui Alexandru”, spune femeia, scotand dintr-un dulap un vraf de coli ministeriale legate si prinse in coperti. Veronica Holhos, sau sora Veronica, sustine ca prin 1985 a intrat in posesia unei copii a prorocirilor scrise de un misterios calugar roman. “N-as da cartea asta pentru o casa!”, marturiseste ea. Cel caruia i se spunea “fratele Alexandru” a fost un mistic ortodox, despre care se stiu foarte putine. A facut puscarie politica in timpul comunismului, iar dupa eliberare nu ar mai fi fost primit in randul clerului. Se pare ca ar fi continuat sa slujeasca, acasa sau in locuintele oamenilor. A murit prin 1995, ultimii ani din viata petrecandu-i la Bucuresti, in garsoniera pusa la dispozitie de o credincioasa. Pe prima pagina a prorocirilor sale, el relateaza ca, la 1 iunie 1955, in timpul rugaciunii de dimineata, a fost “rapit cu duhul”. In aceasta stare i s-ar fi aratat Sfantul Serafim de Sarov, care i-a comunicat ca are misiunea de a transmite un “mesaj intregului neam omenesc”. Viziunile fratelui Alexandru ar putea starni zambete daca unele din profetiile sale nu s-ar fi adeverit. Cine ar fi indraznit, in anii ‘50, sa spuna ca “Rusia se va prabusi ca putere si poporul rus se va elibera prin credinta”? Sau ca “deasupra Bucurestiului va flutura drapelul sfartecat, iar poporul se va rascula”?

“Pamantul va arde”

Si mai socanta e anticiparea monedei unice europene: “Va fi un cataclism care va zgudui America, apoi, dupa cateva luni, Europa va introduce moneda unica imparateasca”, scrie calugarul. Asa s-a si intamplat. La nici 4 luni dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, euro a devenit moneda Uniunii Europene! Toate aceste semne premerg, dupa fratele Alexandru, o catastrofa planetara: “In curand, pamantul va arde, punandu-se in joc cele mai nimicitoare arme din istoria omenirii, iar un sfert din omenire va muri (...). Turcia va pieri in cea mai mare parte, Spania de asemenea, iar multe dintre insulele de pe glob vor fi cautate in zadar. Cetatea Vaticanului va fi amenintata, dar nu atacata. Palestina va fi pradata, dar nu de razboi”.

Fara vrajitorii, fumat si betie

Dupa acest haos se va forma o federatie a statelor lumii, care, dupa mai multe incercari de a-si gasi un sediu, se va instala in... Romania! Liderul acesteia ar urma sa fie un om “credincios, cu respect, corect, muncitor, smerit, bland, bun si intelegator”. La mica distanta de Bucuresti, “din daramaturile trecutului” se va inalta prima capitala a lumii unite, iar centrul ei administrativ si spiritual se va numi “Noul Ierusalim”. Romania va interzice, pe teritoriul sau, vrajitoria, fumatul si betia. Cei care injura de cele sfinte vor fi pedepsiti prin lege, iar duminicile si zilele de sarbatoare vor fi riguros respectate.

Biserica-gigant

Sediul noii ordini mondiale va fi o “cetate circulara impartita in sectiuni, apartinand diferitelor natiuni, pentru a vedea egalitatea si dragostea infaptuita”. In mijloc va trona Biserica Mantuirii Neamurilor, rotunda “asemenea unei coroane imparatesti”, inalta de 300 de metri, in care vor incapea 1.500.000 de suflete. “Planul cetatii se va da prin descoperire divina”. Biserica va fi construita numai din marmura alba, de catre... americani, iar sub imensa cupola va exista chiar un mic orasel. Cele 51 de locuinte ale preotilor “neprihaniti in duh” vor fi adevarate buncare. “Un resort urias va roti aceste locuinte, astfel incat ele sa nu poata fi violate de atacatori”. Poate ca acestea sunt simple scorniri. Insa nu poate sa nu dea de gandit faptul ca multe din prevestirile fratelui Alexandru - prabusirea URSS, revolutia romana sau moneda unica europeana - au devenit deja realitate.

Cine a fost Sfantul Serafim de Sarov

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut in 1759. La zece ani s-a vindecat in mod miraculos, rugandu-se in fata unei icoane a Maicii Domnului. La 19 ani a mers la manastirea Sarov, iar 15 ani mai tarziu a decis sa se retraga in padure. Dupa ce a fost stalcit in bataie de talhari, s-a rugat timp de 1001 zile si nopti, stand in genunchi pe o piatra din fata chiliei sale. A petrecut 13 ani in izolare si tacere absoluta. Se spune ca dupa aceasta a dobandit darul “inainte-vederii”. A murit in 1833 si este considerat ocrotitorul Rusiei.

Intalnirea cu fratele Alexandru

Sora Veronica locuieste la Oradea, e pensionara si si-a dedicat viata credintei. Ea spune ca l-a cunoscut pe fratele Alexandru la Timisoara, in 1990, dupa mai bine de cinci ani de cand ii citise prorocirile. Atunci, calugarul i-a spus ca menirea ei e sa ridice o biserica. Cateva luni mai tarziu, a vizitat-o pe neasteptate. “Stia ca descoperisem locul vechii manastiri de la Voievozi si m-a intrebat de ce nu m-am apucat de lucru”, isi aminteste femeia. El a avertizat-o ca ii e dat sa construiasca manastirea, dar nu se va bucura de munca ei. Asa s-a si intamplat. La scurt timp dupa zidirea primelor chil

ii, sora Veronica a fost fortata sa paraseasca lacasul.

luni, 21 februarie 2011

Doua profetii…


Doua profetii…

Multi au aflat despre aceasta profetie o postez si eu pentru ca chiar daca nu se va implini. poate ne va face sa ne pregatim sufleteste pentru orice evenimente triste

Profeție despre România anului 2011:

Pustnici cu vieţuire îngerească din Munţii Rarău şi Giumalău – jud. Suceava

Munţii Rarău şi Giumalău (vârful Muntelui Rarău are o înălţime de 1651m, iar vârful Muntelui Giumalăul, de I857m) au fost, din străvechi timpuri, aleşi de pustnici, pentru sihăstrie şi desăvârşire, fiind mai îndepărtaţi de lume.
INTRA AICI PENTRU A CITI COMPLET..
http://gerik64.wordpress.com/2011/02/06/doua-profetii/ doua profetii.....Multi au aflat despre aceasta profetie o postez si eu pentru ca chiar daca nu se va implini. poate ne va face sa ne pregatim sufleteste pentru orice evenimente triste.
(…) Una din surori, ascultând această discuţie, a întrebat:
- Ce să fac, Părinte? Tare n-aş vrea să ajung vremurile acelea!
- Tu eşti încă tânără, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele.
Atunci sora, îngrozită, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând:
- Părinte, mi-e frică, ce să fac?
- Păi, tu alege una din două, sau cele cereşti sau cele pământeşti.
Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.
Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.
O soră l-a întrebat pe Părintele:
- Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?
- Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile.
Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului şi în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparaţiile în biserica noastră să mai îngăduiţi, fiţi modeşti şi cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugaţi mai mult şi să umblaţi la biserică atâta timp cât încă se mai poate, şi mai ales să veniţi la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediţi cât mai des şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, şi Dumnezeu vă va întări.
Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui şi pe evreii care vor refuza să primească ştampila lui antihrist şi vor exclama că: asta e amăgire şi minciună, că acesta este necuratul şi nu Mesia nostru, şi nu-l vor recunoaşte de mesia.
———
În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”
Şi vor alege de împărat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânată evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânaţi, din neamul împărătesc, şi va fi „el” frumos pentru cei necredincioşi, iar cei dreptcredincioşi îi vor vedea faţa lui adevărată: urâtă şi înspăimântătoare. Când se va plimba în mantie împărătească prin grădină cu mama sa, şi se va gândi cum va fi el în viitor să-şi conducă împărăţia, deodată se va deschide pământul, va izvorî apă, iar din apă va sări ceva, şi lui îi va părea că cineva e în spatele lui şi se va întoarce cu faţa înapoi să vadă. Atunci va vedea ceva groaznic, o grozăvie, şi, de frică, va deschide gura să ţipe; atunci diavolul se va sălăşlui în el şi din acel moment el va deveni antihrist.
Nu o dată Părintele ne spunea: „antihristul va fi încoronat la Ierusalim. Acum însă diavolul este legat în iad, dar Dumnezeu îl va dezlega şi el se va sălăşlui în împăratul-antihrist“.
***
“Parintele spunea ca in ultimul timp cine va chema numele lui Dumnezeu se va mantui. Mai ales cei feciorelnici vor intregi numarul ingerilor cazuti“.
“Pe cei slabi, Dumnezeu ii va lua, iar altii se vor curata prin boli. Unii, care la razboi isi vor inmuia pacatele lor in sange, vor fi numarati cu mucenicii. Iar pe cei mai puternici Dumnezeu ii va lasa sa se intalneasca “
——————————————————————————————-Am vazut aceste doua profetii care ne dau multe de gindit.noi suntem cei de pe urma toti vom trece prin aceste valuri de pedepse.Domnul Iisus Hristos sa ne dea puterea sa trecem peste ele si sa ne mintuim.

Profeţiile lui Gupta Swami despre România

Profeţiile lui Gupta Swami despre România

 Nu postez de obicei decit profetii ortodoxe dar este izbitor de asemanatoare aceasta profetie cu cele ale parintelui Zosima as ca o expun publicului interesat si pe aceasta dar cu rezerve.

//
Necunoscut publicului român, profesorul indian e celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător, el profeţind, cu o acurateţe extraordinară, evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutul noului mileniu: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea şi execuţia cuplului Ceauşescu. Din această cauză, de-a lungul timpului, indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne. Chiar şi Elena Ceauşescu a apelat la Gupta Swami în 1983, însă, deranjată de prezicerile acestuia, soţia dictatorului l-a obligat pe guru să părăsească urgent ţara. Aflat în vizită în Bucovina “trimis de viitor”, gurul indian a făcut o serie de profeţii cutremurătoare care, dacă se vor adeveri, vor schimba faţa României şi a planetei.
Ceauşeasca m-a făcut şarlatan
“Românii care m-au abordat nu s-au interesat decât de propriul lor viitor. Ultima a fost Elena Ceauşescu, dar nu i-a plăcut viitorul pe care i l-am prezis. M-a făcut şarlatan şi peste două zile eram invitat să părăsesc România. Acest lucru se întâmpla în anul 1983. Un înalt personaj din Guvernul României, care a participat în calitate de revoluţionar în procesul soţilor Ceauşescu (a refuzat să precizeze numele acestuia) mi-a mărturisit cu oarecare teamă, că printre şuşotelile Elenei cu Nicolae ( la proces ) a distins de două ori, foarte clar, numele meu. Probabil acţionau târziile regrete.”
Moartea actualului preşedinte va declanşa o explozie socială
“Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei.
Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.”
Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu
“Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău.
Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi
Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală.
Din acest haos însângerat, România va ieşi purificată.”
Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase
“Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare… şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.”
România – pilonul noii orânduiri internaţionale
“Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet.
Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma caruia vor disparea
http://gerik64.wordpress.com/2011/02/06/doua-profetii/ doua profetii.....Multi au aflat despre aceasta profetie o postez si eu pentru ca chiar daca nu se va implini. poate ne va face sa ne pregatim sufleteste pentru orice evenimente triste.

vineri, 10 decembrie 2010

Mesaj de la editorul cartii “Pustnicii nevazuti ai Athosului”, in care au aparut prorociile despre masacrul din 2011


Sunt editorul cartii Pustnicii nevazuti.
In aprilie 1999, am fost in Sfantul Munte Athos, unde l-am cunoscut pe mh. Vlasie Cipriotul care lucra la cartea Pustnicii de pe Athon.
I-am spus ca scriu si editez carti religioase ortodoxe, rugandu-l sa-mi permita tiparirea cartii Pustnicii… in Romania. I-am spus ca am aflat ca se afla Pustnici cu vietuire ingereasca si pe Muntele Rarau. Mi-a dat binecuvantarea.
La prima editie a cartii, am mentionat intr-o nota de subsuol, existenta pustnicilor cu vietuire ingereasca si pe Muntele Rarau.
Dupa aceasta m-am intalnit cu fratele Ioan, care mi-a spus ca i-a cunoscut personal pe Pustnicii Zosima si Zinon, si am inregistrat pe telefon mobil prorocirile despre Romania din anul 2011.
In luna mai 2009, m-am intalnit din nou cu mh. Vlasie Cipriotul si i-am cerut binecuvantarea ca la editia a II a a cartii Pustnicii… sa adaug ce am aflat de la fratele Ioan, despre Pustnicii de pe Rarau. Am primit binecuvantarea si am tiparit cartea.
In legatura cu prorocirile, daca ne pocaim, se vor schimba in bine. Vezi cartea prorocului Iona din Sfanta Scriptura.
Criza financiara si economica se agraveaza pe plan mondial deci si in Romania.
Fostul ministru de finante, Vladescu a spus : Criza din 1933 s-a rezolvat abia dupa al III-lea Razboi Mondial, iar criza actuala este mult mai grava.
Este vorba de o reimpartire a lumii, piete noi de desfacere si influenta, energie, petrol. etc.) iar acest lucru se va face cu Razboi: NATO contra Rusia si China. Prin instalarea scutului antiracheta, NATO va detine suprematia mondiala. De aceea Rusia va fi nevoita sa inceapa razboiul, prin Caucaz, Turcia, Dardanele.
In Romania lucreaza in sfera productiva aproximativ 3 milioane de oameni, care prin impozitele platite, TVA, impozite pe profit… trebuie sa sustina financiar aprox. 14 milioane de oameni: 6 miliane de pensionari, 1,2 milioane de bugetari, 4 milioane de copii, 1 milion de someri, 1,5 milioane de romi…
Fondul de pensii a fost cheltuit, 40 miliarde de euro, si daca Romania se va redresa economic, trebuie aproximatit 30 de ani ca sa fie refacut. Deci, numai pentru a plati pensiile, Romania trebuie sa imprumute in fiecare an, 4 miliarde Euro. timp de 30 de ani. Romania are o datorie de 40 miliarde de euro, si trebuie sa imprumute anual 8 miliarde de euro. De aceea ne comanda FMI. Cine mai crede ca vom putea returna sau obtine alte imprumuturi, pastrandu-ne independenta?
Ce a fost bun in Romania s-a vandut iar profitul merge in strainatate. Afirmatiile guvernatilor ca ne redresam sunt simple gogosi. Tarile ordodoxe si-au pastrat independenta pentru ca erau in CAER. Cei saraci se ajutau intre ei. O data cu deschiderea granitelor, am intrat in concurenta cu tarile puternic industrializate: Japonia, SUA, Germania, Franta, China… Cu ce produse putem noi concura?
Intr-un templu masonic, grupul Bildeberg si-a propus reducerea populatie mondiale de la 6,7 miliarde la 0,5- 1 miliard de oameni. (prin e-uri, virusi, razboaie, vaccinuri etc.)
Pr. Argatu Ilarion, are o prorocire in care spune ca a fost rapit cu duhul si in Bucuresti a vazut pe strazi masini stationand, fara soferi. A intrat intr-un apartament si a vazut o masa cu farfurii… Pe scaune erau numai hainele oamenilor. Este posibil sa fie un atac cu bombe nucleare cu neutroni, care distrug numai ce este viu.
Specialistii spun ca ne aflam foarte aproape de un cutremur devastator.
In legatura cu cele doua prorociri, pentru pacatele noastre, poate fi cutremur, revolta,razboi…
Oamenii se curatesc de pacate cu harul Duhului Sfant prezent in Sfintele Taine sau daca nu Dumnezeu ingaduie pedeapsa: razboi, revolte, cutremure, inundatii…
Important este sa ne pocaim, ca sa fim pregatiti. Pentru ca si in razboi, si in calamitati tot Dumnezeu conduce.
Deci sa nu ne panicam. Sa participam in fiecare sarbatoare la Sfanta Liturghia, sa ne rugam, sa postim, sa facem milostenie, sa ne spovedim, sa ne impartasim…
In scurt timp va urma prigoane impotriva Bisericii Ortodoxe. Pr. Arsenie Boca spune ca prima prigoana va fi financiara. Se vor pune taxe si impozite, iar bisericile, schiturile si manastirile care nu pot plati vor fi inchise.
Crestinul este ostas al lui Hristos. Pe timp de pace se pregateste de razboi. Sa invatam sa folosim armele noastre crestine, de care se cutremura tot iadul: smerenia, Sfintele Taine (spovedania, Sfanta Impartasanie), rugaciunea, postul, milostenia, rugaciunea. Cand incepe razboiul, sa fim pregatiti sa luptam duhovniceste unde va ingadui Dumnzeu sa fim: pe campul de lupta, in padure, in manastiri, in inchisori…
Cum vom trai fara cipuri, fara alte compromisuri?
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Daca vom avea credinta si faptele credintei, Dumnezeu ne va da putere, sanatate, copii buni, ne va hrani duhovniceste si trupeste.
Cum a trait poporul evreu in pustia Egiptului, copii, femei, batrini, bolnavi timp de 40 de ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu care ii hranea din cer cu mana cereasca, cu prepelite iar apa izvora din stanca.
Pentru ca nu avem darul unirii firesti, precum il au ungurii, romii, grecii… crucea noastra a romanilor ortodocsi este smerenia, dragostea, iertarea, rabdarea. Sa nu ne punem nadejdea in oameni, ci numai in Dumnezeu. Grecii care au salarile de 2000-3000 de euro, au facut mai multe greve generale care au paralizat toata tara.
La noi, daca printr-o masura guvernamentala, (se reduc 25% salariile bugetarilor, creste TVA la 24%, taxa Forfetari) fiind afectate veniturile lunare a peste 10 milioane de oameni, care au salarii si pensii de 150-200 euro, la o greva participa cateva mii de oameni.
Cred ca urmeaza un important exercitiu inainte de venirea lui Antihrist.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale şi a tuturor Sfintilor mantuieste-ne pe noi.
ierodiacon Cleopa

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină