SPOVEDANIE DE GOLAN

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Până nu demult credeam că eu
Le ştiu pe toate şi sunt ateu,
Şi nici prin gând nu îmi trecea
Care este de fapt calea mea,

Să mă convingi nu prea puteai.
Orb cu trufie şi mălai,
Prin întuneric rătăceam,
Cu alcool şi droguri petreceam.

Mai mult tutun decât mâncare,
Dar şi mâncare grupa mare.
Acest poem este în limbaj,
Nu e artă dar nici derapaj,

Harul mă îndeamnă să le spun,
Nu sunt nebun, nu sunt nici bun,
Spunând mă curăţ de păcat
Şi îmi promit să nu mai fac.

De mic fiind un năzdrăvan,
Eu aveam mapă nu ghiozdan,
Furam mâncare şi creioane,
Clanţe să facem chiuşoare,

Minţeam profesori, părinţi, fraţi,
Mult am minţit, să mă iertaţi!
La meditaţii mai chiuleam,
Cu banii biliard jucam,

Iar când examene au venit
Picat am fost şi umilit.
Nici asta nu m-a înduplecat
Să fiu mai bun, să fiu curat.

Cu egoism speram la bine,
Tot ce iubeam era la mine.
Dacă îmi făceai vreo supărare
Tot ce voiam e răzbunare.

Nicio bătaie nu am ratat,
Pe interval am dat, am luat.
Când am ajuns la domnişoare,
Destrăbălare, desfrânare,

Multe din ele le-am iubit,
Dar şi mai multe am chinuit,
Îmi amintesc tot, cu ruşine,
Te rog, tu, să mă ierţi pe mine!

Să nu mai zic de onanie,
Cu greu am scăpat din robie.
Alcoolul, parcă, le adăpa,
Certuri, mânii el închega.

Lene mi-a fost de când mă ştiu,
Şi iată că acum vă scriu.
Mulţi cu gând bun m-au angajat,
I-am fraierit şi i-am sfidat,

Iertaţi-mă vă rog! Regret!
N-am fost corect, nu am fost drept,
Înşelăciuni am săvârşit,
De mită eu nu m-am ferit.

Am profitat cât am putut
De om sărac, de om avut.
Falsificam adeverinţe,
Acte, facturi, chiar şi chitanţe.

Împrumutam şi nu dădeam,
Sau de îi dădeam, întârziam.
Propietăţi nu am respectat,
Am piratat, am copiat.

Examene eu am plătit,
Sau de colegi înlocuit,
Te rog să ierţi şi ştiu că poţi!
Mă voi ruga pentru voi toţi.

Cu rude am dat-o în îmbrânceli
Şi în tot felul de alte sminteli.
Nici de răbdare nu am ştiut,
Totul să fac în grabă am vrut.

În mizerabila-mi mândrie
M-am zvârcolit ca porcul în albie.
Nu am ştiut ce e ascultarea,
Şi când să dau aveam uitarea,

Cu parteneri sau angajaţi,
Şi artişti neremuneraţi,
Iertaţi-mă vă rog, şi voi!
În alt mod vă voi da înapoi.

Baruri şi cluburi am deschis,
De multe ori eu le-am închis.
Pe mulţi alţii am instigat
La desfrânat şi consumat.

Am judecat atâţia fraţi,
Mai buni, mai simpli, mai curaţi,
Invidie şi laşitate,
Şi multe vorbe aruncate.

Nici de iertat nu am iertat
Cum trebuia să fac de fapt.
Foarte mult ţara mi-am iubit
Şi pe străini am prigonit

Fără motiv adevărat,
Doar că erau din alt aluat.
Ţigani, săraci şi cerşetori,
I-am alungat de atâtea ori.

Şi mamei mele îi greşeam,
Deşi o iubeam o supăram.
Te rog să ierţi ce a fost mamă!
Voi face bine, să n-ai teamă!

Sub lege nu am fost supus,
Doar răzvrătire am adus.
Am protestat, am ofensat,
Am înjurat, am agresat,

Am complotat, am duşmănit,
Dar cel mai grav… că L-am hulit.
Sunt vinovat de blasfemie,
Păcat mai grav ca alte o mie.

Această Carte cumpărată
S-a dovedit adevărată.
Am început să simt, să ştiu,
Că Dumnezeu e aici, e viu!

Am plâns… mult plâns… am suspinat…
Ceva în mine s-a schimbat.
El m-a chemat, eu m-am rugat,
Şi m-a iertat.

Versuri de
Horațiu Stoica

Sfânta Treime

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: - Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă? - Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm. Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate. „Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie!”

                                                                                                          (Sfântul Ioanichie).

Binecuvântarea părintilor asupra copiilor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Părinţii sunt stăpâni peste copii şi au mare putere asupra lor. Ei îşi pot încredinţa copiii lui Dumnezeu dar vai de părinţii aceia care îşi bleastămă copiii. Biserica îi învaţă pe copii să-şi cinstească părinţii iar aceştia să se roage pentru copiii lor. În Biserica noastră Creştin Ortodoxă există o rugăciune de binecuvântare care poate fi zisă de părinţi asupra copiilor:”Doamne Iisuse Hristoase ,Fiul lui Dumnezeu, binecuvîntează, sfinţeşte, ocroteşte pe acest copil al meu cu puterea făcătoare de viaţă a Crucii Tale. Amin!
Aşa cum luăm noi binecuvântarea de la preotul bisericii sau de la duhovnicul nostru tot aşa trebuie să ne binecuvântăm copiii. Dumnezeu a dat privilegiul oamenilor de a-şi binecuvânta copiii şi de a chema numele Lui peste copii. Ei sunt un dar de la Dumnezeu şi trebuie lăsaţi să vină la Domnul. Iisus a binecuvântat copiii. Iată ce se relatează în Noul Testament:"I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Iisus acest lucru, S-a mâniat, şi le-a zis: Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat va spun că oricine nu va privi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea! Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei” (Marcu 10:13-16). ”Copiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecului este o răsplată de la El” (Psalmul 127:3)
În Vechiul Testament Dumnezeu porunceşte lui Moise ca părinţii să-şi binecuvinteze copiii ”Domul a vorbit lui Moise şi a zis: Vorbeşte lui Aron şi fiilor lor şi spune-le:”Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi: Domnul să te binecuvinteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să se îndure de tine! Domnul să-ţi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea! Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel şi Eu îi voi binecuvânta.”(Numeri 6:22-27)
Este foarte important ca binecuvântarea să se facă prin vorbire pentru ca să audă copiii vorbele părinţilor lor. Tot ce rostim asupra copiilor prinde rădăcină în sufletul lor. Dacă ne dorim că să avem copii buni şi ascultători şi vom rostii cuvinte prin care zicem ce ne dorim, ei aşa vor devenii. Cuvintele părinţilor au mare putere asupra copiiilor. Biserica ne învaţă că trebuie să binecuvântăm prin vorbirea noatsră şi să nu răspundem la rău prin rău.”Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la această aţi fost chemaţi, să moşteniţi binecuvântarea”(1 Petru 3:9).Ca şi părinţi sau ca şi biserică trebuie să facem faţă chemării noastre de a aduce binecuvântarea în viaţa celor din jurul nostru, în viaţa copiilor noştri.
Aşa cum spune Sfântul Pavel orice copil este un mântuitor; mărturiseşte pe părinţii de bătrâneţe neputincioase, mântuieşte viaţa de peire, mântuieşte nadejdia gata să cadă în deznadejdie, mântuieşte neamul , mântuieşte viitorul, mântuieşte virtuţiile creştine, mântuieşte mama care l-a cules din cer şi l-a adus în acesta lume văzută”.
Unul dintre cei mai mari scriitori ai omenirii, Dostoievski pune în gura stareţului Zosima cuvinte unice ca făcând parte din tratamentul duhovnicesc:” Iubiţi mai cu osebire pruncii, căci ei sunt fără prihană, ca îngerii din cer şi trăiesc pentru a ne umple sufletul de duioşie şi pentru a ne curăţi inimile noastre păcătoase luminând asupra noastră ca un semn ceresc. Vai de cel ce umileşte un prunc. Copilul este binecuvântarea iubirii lui Dumnezeu pentru cei care s-au căsătorit din dragoste şi-şi consacră slujirea lor vieţii şi nu morţii. Prin gândurile şi prin credinţele pe care le vom transmite copiiilor de fapt creem o realitate în care vom trăi împreună cu ei .Cum copacul îşi extrage seva din pământ pentru ca mai pe urmă să o transmită şi ramurilor aşa şi noi părinţii care ne extragem binecuvântarea din rădăcina dumnezeiască trebuie să o transmitem copiilor pentru ca ei să ducă o viaţă curată şi armonioasă.

Roxana Apopei