Ca albina sau ca musca?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                              (aranjament Preot Ioan)

              „Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri

strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: Dacă vei întreba o muscă:

«Sunt flori în locul acesta?», ea îţi va spune: «Nu ştiu. Ci ştiu

numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie,

necurăţii...», şi îşi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar

dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăţie în locul

acesta?», ea îţi va spune: «Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri.

Aici locul este plin de flori bine mirositoare...», şi îşi va enumera

o grămadă de flori de grădină şi sălbatice.

                Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, în timp ce

albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă“.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina,

iar alţii cu musca. Cei care seamănă cu musca în orice situaţie

caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici

un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există.

Omul stricat gândeşte, pe toate le interpretează de-a stânga şi le

vede anapoda. În timp ce acela care are gânduri

bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va

pune în minte gândul cel bun.

             Odată un copil de clasa a şasea a venit la

Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam

de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să

văd ce vrea. „Ce este, voinice?“ , îl întreb.

„Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?“ mă

întreabă. „Vreau să-l văd pe Părintele Paisie“. „Aceasta este,

dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări“, îi spun. „Se vede

că s-a dus ca să cumpere pentru cineva“, îmi spune el cu gând

bun. „Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au

terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi

nici măcar nu ştiu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o

să plec de aici“. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi

iarăşi a spus cu gând bun: „Îl obosim pe Părintele“. „Dar ce vrei

cu el?“, l-am întrebat din nou. „Vreau să iau numai

binecuvântarea lui“, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei,

copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu

bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce

va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea“. Dar acel copil

punea mereu gândul cel bun. „În sfârşit, îi spun, eu voi mai

aştepta puţin, ce vrei să-i spun?“. „Am să-i dau o scrisoare, îmi

spune, dar voi aştepta să iau şi binecuvântarea lui“. Aţi văzut?

        Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus:

„Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări“, iar sărmanul a

suspinat şi a lăcrimat. „Cine ştie, poate s-a dus să cumpere

pentru cineva“. Alţii citesc atâtea, iar acela, un copilaş de clasa a

şasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul şi el să şi-l

facă şi mai bun şi să tragă o concluzie mai bună. M-am minunat de

aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!“

(Cuviosul Paisie Aghioritul).

RUGĂCIUNE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care Arhiereu al nostru Te-ai făcut ca să Te poţi aduce pe Tine Însuţi jertfă pentru răscumpararea noastră din blestemul legii şi din robia păcatului, Cel care înaintea înfricoşătoarelor Tale patimi, în rugăciunea Ta arhirească ai cerut:
“Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea”, Cel care la patruzeci de zile de la Învierea Ta Te-ai înalţat la cer, ajuta-ne ca, la vremea de Tine hotărâtă pentru fiecare, toţi să fim împreună cu Tine şi să ne bucurăm de vederea slavei pe care Ţi-a dat-o dintru început Tatăl.
Dumnezeule, Mântuitorul nostru, Cel Care în timp ce Te înalţai de aici la cer ca să şezi de-a dreapta Tatălui cu trupul Tău pe care L-ai îndumnezeit, binecuvântând pe ucenicii întristaţi i-ai mângâiat trimiţând peste ei făgăduinţa Tatălui, că cei ce vor sta în cetate vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus, îmbracă-ne cu puterea harului şi pe noi, cei care Te aşteptăm stând în Biserica Ta, Ierusalimul cel de sus, pe care ni l-ai lăsat nouă, creştinilor, mai tare decât orice cetate din lumea aceasta, nebiruită nici de porţile iadului.
Aducându-ne aminte de cruce, de groapă, de Înviere, de Înalţarea Ta la cer, Te rugăm, Mântuitorule, ajută-ne ca păşirea noastră pe urmele Tale să fie spre urmarea Ta şi în duh, în toate, la bine şi la rău, prin împlinirea cuvintelor ce ni le-ai lăsat prin Sfântă Evanghelia Ta şi astfel să nu venim goi şi fără de roade când ne vei chema la Tine, ci pe toate ale vieţii noastre să Ţi le putem întoarce şi să le poţi primi ca ale Tale dintru ale Tale. Amin

Anii durerilor au inceput

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Parintele Proclu: “Anii durerilor au inceput
23-09-2007



“Le-am spus la mulţi că amu toţi diavolii au ieşit din iad, sunt pe faţa pământului. Odată a venit un autobuz la Mânăstirea Sihăstria cu oameni îndrăciţi. S-a întâmplat că, în timpul acela, să fie vreo 4-5 ani de atunci, eram şi eu acolo. Şi am văzut cum ieşea din cursa aceea fiecare om chinuit de duhuri şi când ieşeau ei, eu mă simţeam ca la gura iadului. Era acolo cineva care se vindecase prin Sfântul Maslu, prin rugăciune, prin smerenie şi post de duhuri rele şi omul acela îi adunase pe toţi ca să-i aducă la mănăstire. Omul acela o zis aşa:

„Vezi lumea asta, numai şoferul nu-i îndrăcit, încolo toţi sunt îndrăciţi. I-am adus la Sfântul Maslu“.

Şi eu am zis:

„Vai de mine, ce s-a întâmplat? Nenorocire mare, că-i iad pe faţa pământului, dacă îi chinuie aşa de grozav“.

Şi el a răspuns:

„Toţi aceştia avem crime, avorturi...”

şi a spus o mulţime de păcate pe care le săvârşiseră aceia.

„Ce zici, ne va mântui Dumnezeu sau nu?“.

Eu i-am spus:

„Hristos a venit pentru cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu“.

Apoi i-am sfătuit cum să se mărturisească, pentru că persoanele care au duhuri obişnuiesc să dea vina pe altul, că, uite, eu din cauza cutăruia sufăr, că cineva a trimis duhurile cu vrăji şi au intrat în mine şi mă chinuie. Le-am răspuns că nu trebuie să mai spună vorba asta, ci să spună aşa: „Pentru păcatele mele!“ Că nu-i mai mare vrăjitorul ca Dumnezeu, dar Duhul Sfânt aşa ne ajută, pe măsura smereniei. Şi orice i s-ar întâmpla omului, să zică aşa: „Pentru păcatele mele!” Să nu zic niciodată că din cauza cutăruia eu sufăr, nu, pentru că, de spun aşa, atunci ispitele se îndelungă, Duhul Sfânt vine cu întârziere sau defel, dacă n-am smerenie. Şi voi fi pedepsit şi chinuit de duhuri, că Dumnezeu nu mă va ajuta şi le îngăduie să mă muncească. Cu cât dau vina pe mine, cu cât mă smeresc şi caut să fac rugăciune tot timpul, începe să mă ajute.

Dacă adorm cu mintea împrăştiată, foarte puţin mă ajută sau defel. Secretul aicea stă: un creştin, ori un călugăr, ori un preot care are năcazuri, acela va reuşi care doreşte să adoarmă cu mintea în rugăciune. Dacă eu m-am rugat zi şi noapte, iar când m-am culcat, am adormit cu mintea în altă parte, degeaba m-am ostenit. Totodată trebuie să mă învăţ a ierta.

Astă toamnă au venit aici, la mine, trei domni. Stăteau acolo, în faţa mea, dar nu zicea nici unul nimica. Se uitau la mine şi tăceau. Măi, mare comedie, am gândit eu, mai ales că mai aştepta cineva la poartă. Şi, ce să vezi, le-am zis:

„Domnii mei, să ştiţi, fiindcă aţi venit până ici, plată aveţi, că v-aţi ostenit. Cătaţi un adevăr, dar nu-l veţi găsi. Eu sunt un om păcătos şi dacă mor amu, diavolii mă iau. Nu-mi place cum trăiesc. Dar nici lui Dumnezeu nu-i place cum trăiesc eu“.

Unul dintre ei a zis aşa:

„Dacă dumneata spui că te ia diavolul la iad, noi ce vom face?“

Le-am răspuns:

„Treaba dumneavoastră! Vă priveşte! Sunteţi oameni deştepţi, nu ca mine prost. Da, eu să fiu în locul dumneavoastră, aş căuta un duhovnic bun şi m-aş duce la mărturisit. Şi acel duhovnic a să mă înveţe cum să mă mărturisesc, cum să mă smeresc şi a nu da vina pe altul. Şi când voi merge la biserică să pun în minte că toţi de acolo sunt mai buni decât mine iar eu sunt cel mai păcătos şi nevrednic. Dacă îmi pun astfel de gânduri şi zic şi o rugăciune în taină, fără să ştie lumea de acolo ce gândesc eu, şi stau în biserică aşa cum aş fi în faţa lui Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt îmi va lumina mintea şi îmi va descoperi cum trebuie să caut veşnicia. Dar cât timp eu mă uit de sus în jos la ceilalţi, mai bine nu m-aş duce acolo. Însă dacă ascult Sfânta Liturghie cu mult dor de Dumnezeu, Duhul Sfânt nu mă va părăsi. Dumneavoastră vă ajunge dacă puteţi păstra porunca aceasta: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Dacă fac bine la altul, eu simt că Dumnezeu nu mă lasă în părăsire. Dar dacă eu caut să-l jumulesc, să-l tulbur, să-l năpăstuiesc, atunci Duhul Sfânt mă va lăsa în părăsire“.

Să ştiţi că aşa îi îndemn pe mulţi: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Cum, un lucru care mie nu-mi place, pe acela să-l fac eu omenirii? Ori cu cine m-aş întâlni să nu aibă de plâns din cauza mea.

De multe ori, când diavolul dă năvală asupra mea, îl mai sperii pe suflet: „Să ştii că dacă nu vreau să rabd aicea, ce voi face în iad cu dracii?” Atunci se trezeşte sufletul şi caută să repare. Uite, cugetarea la moarte e un lucru minunat. Aşa spune un Sfânt Părinte: „O, moarte, mai bine te-aş numi viaţă. De câte ori cuget la moarte se trezeşte sufletul“.

Acestea vi le spun, pentru că au dat năvală toţi diavolii din iad pe faţa pământului. Unde sunt doi-trei creştini, caută să-i tulbure, să bage în duşmănie. Multe duhuri bagă în capul creştinilor bănuieli, păreri. De aicea se iau la ceartă, se fac crime, Doamne fereşte, ce-au mai ajuns creştinii!

– Încotro merge lumea aceasta, Părinte?

– Ăăă, fiecare unde vrea! Care la iad, care la rai, cultul e liber. Prin cineva, am înţeles aşa, că Bunul Dumnezeu nu vrea să robească voia omului. Îl lasă să facă exact ce vrea el. Că are Sfânta Scriptură, are Biserica şi nu poate zice nimeni: „Doamne, eu n-am ştiut!” Nu. Omul e liber, chiar rău de vrea să facă, nu-i oprit. Dar după ce a făcut acel rău, cafeaua o ia. N-o ia când vrea el, îţi stă mintea în loc când o primeşte. Dar, dacă se pocăieşte, dacă îi pare rău şi caută îndreptare, poate să scape nepedepsit, că bunul Dumnezeu e prea bun.

Dar atâta vă spun: când o să auziţi că Biserica Ortodoxă a fost robită de alte credinţe, să ştiţi, să nu mai aşteptaţi altceva, că este sfârşitul lumii. Unii Părinţi aşa au spus: ‘Bunul Dumnezeu atâta ţine Pământul cât a fi oameni sfinţi’. Când nu vor mai fi, grăbeşte sfârşitul.

Anii durerilor au început. Asta vă spun, au început. Îmi pare rău de timpul pierdut, că am văzut un Părinte care, atunci când era să moară şi au venit monahii să-şi ia rămas bun de la el, a fost găsit tare mâhnit. L-au întrebat: „Părinte, de ce eşti aşa mâhnit? Te temi de moarte?” „Nu“, le-a răspuns el, „acesta-i drumul. Dar îmi pare rău de timpul pierdut. Dacă îl foloseam, acum aveam o bucurie şi o mulţumire în suflet“. Mi-a rămas în minte problema asta cu timpul pierdut. (…)

– Spuneaţi că unii merg la iad, alţii la rai. Care este calea raiului?

– Toţi care duc viaţă de pocăinţă au apucat pe drumul de-a dreptul. Iară care vrea să trăiască în distracţii şi cu bunătăţi, aceia se află pe un drum foarte pe înconjurate, la capătul căruia apar mai multe drumuri şi nu vor şti pe care să ajungă unde trebuie. Amu, cine s-a trezit, n-are altceva de făcut decât să plângă. A nu plânge ce e aicea, ci a plânge ce ne aşteaptă la judecată. Uite, asta-i! Vai de capul meu, felul cum sunt nu-mi place şi pace bună”.



(Sursa: Revista “Credinta ortodoxa”)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/23/parintele-proclu-anii-durerilor-au-inceput/