INCĂ MAI ESTE LOC LA CRUCE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Incă mai este loc la cruce,
Si pentru tine dragul meu,
 Si pentru tine la Golgota,
A murit Fiul Lui Dumnezeu.

  Oare n-auzi tu soapta-i blandă,
Intoarce-te biet păcătos,
Să scapi de iad si de osandă,
Te cheamă glasul lui Hristos!
 
Cat vei mai sta in nepăsare,
Cate-ai facut nu ti-e deajuns?
 Vor curge iar lacrimi amare,
Din ochii blanzi ai lui Iisus.
 
Nu mai e timp de amanare,
Grăbeste-te amicul meu,
E poate ultima strigare,
 Impacă-te cu Dumnezeu!
 
 E poate ultima chemare,
E poate chiar salvarea ta,
Incă mai este loc pe cruce,
Si pentru Tine nu uita!
         
             Preot Ioan.                      

SE POT BOTEZA COPIII ÎN POSTURI?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Mă întreabă un domn dacă se poate boteza în posturi. Se poate boteza oricând, pentru că Botezul se face în interesul pruncului, nu al participanților ca martori oculari la Sfânta Taină. Nu se poate obiecta că Botezul produce bucurie, iar bucuria este interzisă în posturi! Bucuria unui Botez este duhovnicească: "Bucuria că a venit om pe lume", cum zice Domnul nostru. Bucuria că un prunc a devenit fiu al lui Dumnezeu, frate al Domnului și templu al Duhului Sfânt. Să nu se obiecteze că Botezul este motiv de petrecere, iar petrecerea este interzisă în posturi! Pentru că nu pruncul cere petreceri și desfătări, ci "neamul acesta desfrânat și păcătos"! Neamul acesta doritor de desfătări, ca și bogatul Evangheliei lui Lazăr: "Se desfăta în toate zilele, în chip strălucit", sau cel căruia i-a rodit țarina: "Bucură-te suflete al meu.. Mănâncă, bea, veselește-te"! Deci nu-i de vină încreștinarea pruncului pentru obiceiurile sodomice și pre-potopice ale ortodocșilor de azi.
Falșii creștini din zilele noastre vor găsi mereu prilejuri și justificări pentru petreceri "strălucite". Preoții nu recomandă botezurile în posturi, datorită așa-ziselor "cumetrii", adică a bairamurilor care le urmează. Ei cred că a aproba un Sfânt Botez în post echivalează cu a da binecuvântare pentru petrecere. Eu însă le spun clar: "Este dreptul pruncului de a deveni fiu al lui Dumnezeu. Dar nu este și dreptul vostru de a batjocori sfântul post, luând în râs poruncile Duhului Sfânt transmise prin regulile bisericești! Așa că voi aduceți pruncul la Botez, apoi faceți cum vă taie capurile. Voi veți răspunde la judecata lui Hristos. Eu nu vă dau binecuvântare pentru petrecere lumească"!
Domnul să ne lumineze pe toți, amin.

Preot Sorin Croitoru, Mantova, Italia

Dragostea Domnului

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mâncase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afara de întinderea nesfârsita de nisip dogoritor, nu se vedea decât urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata însa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si când mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme pe nisip, când eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut în genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a îndurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pâna când într-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut în genunchi a privit în spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pasilor sai.
- Doamne, a spus omul îndurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decât doua urme în nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blândete:
- Pentru ca, pâna acum, Eu te-am dus în brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, încins de lumina soarelui, cazuse în nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, în timpul somnului fusese gasit de o caravana. Câtiva negustori îl ridicasera si îl stropira cu apa. Atunci când a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
- Binecuvântat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
- Am vazut niste urme în nisip, si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau într-adevar urmele tale.
- Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a îndurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se îngrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa îi ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mântuiti. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.

Fericirea veşnică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

(aranjament preot Ioan)

- Va să zică ai venit pentru fericirea veşnică? întrebă Judecătorul.

- Da - îi răspunse sufletul de curând ieşit din trup.

- Ai greşit adresa - continuă Judecătorul.

- Staţi… nu-i aici raiul? - a întrebat

sufletul, proaspăt trecut prin graniţa morţii.

- Ba da - îi răspunse Judecătorul.

- Jos pe Pământ mi s-a promis că aici voi

primi în dar fericirea veşnică.

- Ne pare rău, ai fost informat greşit.

- Am fost informat greşit?! Dar preotul îmi zisese că dacă mă rog

dimineaţa şi seara, dacă merg în fiecare duminică la Sfânta

Liturghie, dacă mă spovedesc şi mă împărtăşesc cel puţin de patru

ori pe an, dacă ţin post miercurea şi vinerea şi ţin şi cele patru

posturi mari ale anului, dacă împlinesc cele zece porunci, să am

nădejde căci cu mila lui Dumnezeu voi ajunge în rai şi voi primi

fericirea veşnică!

- Eşti în rai, eşti binevenit, dar trebuie să mănânci din merindele

tale: să trăieşti fericirea pe care ai adus-o de pe Pământ.

- Nu este corect: pe Pământ n-aş putea zice că am fost fericit…

- Ne pare rău…

- Şi nu se poate să primesc aici fericirea?

- Ne pare rău: nu.

- De ce nu?

- Fiindcă aşa e regula.

- Care regulă?

- Cea instituită de Dumnezeu Tatăl.

- Nu pot să cred că Tatăl este atât de crud!

- Păi nu e crud.

- Nu e?

- Nu.

- Dar cum aşa?

- Tatăl a instituit următoarea regulă: fiecare trebuie să-şi

construiască propria sa fericire.

- Cum adică?

- Simplu: aşa cum un culturist îşi clădeşte muşchii, tot aşa cel care

caută fericirea, trebuie s-o construiască singur.

- Nu mi se pare corect!

- Treaba ta.

- Totuşi, ce pot face acum?

- Poţi să te duci înapoi, deoarece corpul tău se află încă în stadiul

morţii clinice.

- Bine, şi ce fac dacă merg înapoi?

- Exersezi fericirea.

- Exersez fericirea? Şi cum fac asta?

- Trebuie să găseşti propriile tale metode. Cei mai mulţi încearcă

prin iubire. Poţi să-ţi îndrepţi iubirea spre Sfânta Treime şi spre

apropele tău.

- Îţi pot explica prin funcţionarea inimii biologice. Îţi aminteşti

probabil că inima pompează sânge în trei

direcţii: are un circuit care alimentează

partea corpului care se află mai jos de

inimă, un al doilea circuit care irigă tot ce se

află mai sus decât inima, şi un al treilea

circuit prin care trimite sânge în propriile

sale ţesuturi.

Vezi, funcţionarea inimii este simbolul modului în care este

indicat să-ţi administrezi iubirea.

Circuitul de jos nu este altceva decât

iubirea direcţionată spre oameni.

Circuitul de sus este simbolul iubirii prin

care poţi comunica cu Dumnezeu, cu

Maica Domnului şi toti Sfinţii. Iar cel deal

treilea circuit, cel prin care inima asigură energia necesară

propriei sale funcţionări, pentru mântuirea sufletului tău.

Când ajungi să conştientizezi razele iubirii care ies din inima

ta, poţi să redirecţionezi o parte din ele spre tine însuţi. Este

indicat să păstrezi proporţiile definite de inima ta biologică. Prin

circuitul mare, cel care porneşte spre partea de jos a corpului,

trimiţi iubire spre toţi ceilalţi. Prin circuitul mic, cel care porneşte

în sus, comunici cu Dumnezeu cu Sfinţii îngeri, cu Sfinţii

arhangheli, cu heruvimii, serafimii, şi aşa mai departe.

Fii sigur că vei primi de la ei mai mult decât reuşeşti să le oferi tu

lor. Şi ai dreptul şi la cel de-al treilea circuit, ca să poţi funcţiona

şi tu…

- Oh, ce simplu e!

- Da, e simplu ca bună ziua!

- Şi ce-mi mai recomandaţi, ce să fac când ajung jos?

- Caută să identifici ce anume îţi produce bucurii reale. Caută să

lărgeşti această lista. Bine, îţi recomand să te menţii în limita

bunului simţ. Dacă o depăşeşti, rişti să-ţi strici fericirea. Şi

exersează cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii.

Şi încă un lucru: spune „Te iubesc“ cât mai des, dar întotdeauna

din toată inima.

- Deja mă simt fericit!

- Mă bucur pentru tine! Însă totuşi m-aş bucura dacă te-ai duce

înapoi şi ai exersa acolo jos, ca să vii aici sus, întărit în credinţa şi

plin de iubire când îţi vine rândul.

- Vă mulţumesc - mă simt atât de fericit!

- Fericirea ta e şi fericirea mea şi îţi mulţumesc pentru că mi-o dai

- încheie Judecătorul.

Sufletul dezîntrupat se umplu de încredere în viitor şi plonja înapoi în

corpul său aflat pe cearşaful alb al clinicii de reanimare. Aparatele

electrice conectate la corpul său începuseră

să semnalizeze reapariţia vieţii. Încet, se

auzi un oftat, ca o adiere de vânt. Tiptiltiptil,

inima începea să bată.

Electrocardiograma desena o curbă tot mai

armonioasă. Ochii pacientului încă nu se

deschiseseră, dar pe faţa lui se aşternu o

linişte divină. Doctorii răsuflaseră uşuraţi. Se gândiseră la marea

minune: viaţa. Un pacient reîntors din înalt valora pentru ei cât un

nou-născut.

- Tipul, mai mult ca sigur a învăţat ceva, acolo Sus - zise unul

dintre doctori.

- Pai da… nu cred ca s-a întors datorită electroşocului, că îmi

pierdusem încrederea în el, la un moment dat – adăugă un alt

doctor.

Crucea creștinilor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

În copilărie pe strada mea era o cruce veche din lemn, destul de meticulos sculptată. Timpul i-a șters cu palmele-i zbârcite literele crestate pe care nimeni nu le mai putea desluși. Totuși, crucea veche era icoana bătrânilor mei. Când o priveau, de fapt ea îi privea. Și-n liniște de isihie le grăia pe limba ce numai purtătorii de golgote o pot înțelege…
Icoane sunt multe. Ele sunt povești pe care ni le spune lumea de sus, spunea eseistul Christi Crăciun. Zugrăvesc nu doar chipuri, ci și destine. Mereu diferite. Crucea e singură. Mai mult. Ea e icoana ce rămâne pretutindeni neschimbată. Ea schimbă, dar nu se schimbă.
Icoanele vorbesc celor care nu au urechi. Celor ce nu vor să audă. Crucea vorbește celor ce nu vor să vadă! Când o privești, pe ea atârnă lumea spre care noi trebuie să urcăm. Prin Golgota. Dar ca s-o urci întâi trebuie să-ngenuchezi! Să te faci plan înclinat, aeroport pe care să alunece Duhul coborât din înalt.
Crucea e o busolă a sufletului. Sub ea nu te pierzi, cu ea nu te poți rătăci. Verticala ei te urcă mereu spre Tatăl, orizontala ei te-ndrumă spre semeni. Sub Cruce, nimeni nu e singur!
Crucea nu e estetică, ci etică. Frumosul se poartă la gât, dar bunătatea tronează în inimi! Când privești crucea nu poți decât să o admiri. Sau să o critici. Dar cine poate vreodată să șteargă măcar o picătură din sângele ei!
De ceva timp am văzut cum crucea veche de pe strada mea a dispărut! Cineva a vrut să reducă la tăcere cea mai grăitoare icoană din lume! Paler zicea că se teme mai mult de absența lui Dumnezeu. Am spus bisericii că de acum înainte noi trebuie să fim și cruci și icoane! Cine nu duce o cruce deja a murit. Iar moartea nu vine odată cu bătrânețea, ci cu uitarea, ca să-l citez pe Garcia Marquez.
Arătați lumii că nu ați murit! Simbolul iubirii nu e inima, ci Crucea!
Iisus cu voi !

Preot Dani Marius Sfart