„CHIPUL ROMÂNESC“ AL MAICII DOMNULUI :

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE! SA VA FIE ASCULTATE RUGACIUNILE!


Icoanele lui Grigorescu, expuse la Iaşi
Bogdan Cronţ

http://www.ziarullumina.ro/articole;1915;1;70579;0;Icoanele-lui-Gri...

Mănăstirea Agapia, din judeţul Neamţ, este împodobită spre nemurire de icoane, tablouri şi compoziţii murale realizate de pictorul Nicolae Grigorescu între anii 1858 şi 1861, pe când avea doar 20 de ani. Văzând o icoană a Maicii Domnului pictată de Grigorescu, maica stareţă din acele vremuri a Mănăstirii Agapia, Tavefta Ursache, a rămas impresionată de talentul pictorului şi i-a încredinţat lucrarea de executare a picturii interioare a bisericii.

Deşi avea doar 20 de ani când a început să picteze interiorul bisericii de la Mănăstirea Agapia, Nicolae Grigorescu a reuşit, cu extraordinarul său geniu artistic, să făurească aici o operă de mare valoare, în care a îmbinat cu succes tradiţia bizantină cu stilul neoclasic şi arta populară românească. Încă din tinereţe, Nicolae Grigorescu a fost un "vânător" de privelişti, colindând uneori prin sate, văi şi dealuri cât era ziua de lungă, în încercarea de a cuprinde cu privirea, şi apoi cu pensula, cât mai mult din frumuseţea peisajului, dar şi a sufletului românesc. Tocmai de aceea, în realizarea figurilor de sfinţi de la Agapia, artistul s-a inspirat din chipurile monahiilor de la mănăstire, ale copiilor, ţăranilor şi ţărăncilor din satele vecine sau ale vizitatorilor, reuşind, astfel, să picteze icoanele din catapeteasmă, tablourile şi compoziţiile murale într-o concepţie nouă, apreciată de critici drept "un stil românesc al picturii religioase".

Cum a ajuns Grigorescu să picteze biserica Mănăstirii Agapia



Cea mai mare restaurare, atât a Bisericii "Sfinţii Voievozi", cât şi a incintei Mănăstirii Agapia, a avut loc între anii 1840 şi 1865. În anul 1858, Nicolae Grigorescu a participat la un concurs organizat pentru pictarea bisericii, la care au mai luat parte şi pictorii N. Lefteriu şi Louis Girardelli. Lucrarea cu care s-a prezentat Nicolae Grigorescu a fost "Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus în braţe", înconjurată de îngeri, icoană ce se păstrează şi astăzi în muzeul mănăstirii. Impresionată de frumuseţea icoanei şi de renumele de care se bucura Nicolae Grigorescu în calitate de meşter zugrav, stavrofora Tavefta Ursache, stareţa din acele vremuri de la Agapia, avea să-i încredinţeze acestuia decorarea murală a întregii mănăstiri, care avea o suprafaţă de aproape două mii de metri pătraţi, contra sumei de două mii de galbeni şi a "trei odăi de şezut". Potrivit înţelegerii, tânărul pictor îşi asuma o serie de îndatoriri speciale, cum ar fi aceea de a zugrăvi icoanele de pe catapeteasmă "chiar cu mâna me" sau de a face icoanele împărăteşti pe o "tablă de aramă ce ni se va da de monastire". Drept ajutoare, Nicolae Grigorescu l-a luat pe meşterul italian Luis Girardelli, zugrav de ornamente, şi pe fratele său Ghiţă, cu care mai lucrase şi în alte ocazii.

"Chipul românesc" al Maicii Domnului



Printre icoanele, tablourile şi compoziţiile murale realizate de Nicolae Grigorescu la Biserica "Sfinţii Voievozi" a Mănăstirii Agapia se numără "Drumul Crucii", "Ruga în grădina Ghetsimani", "Punerea Mântuitorului în mormânt", "Cina cea de Taină", "Intrarea Mântuitorului în Ierusalim" sau "Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus", una dintre cele mai cunoscute şi apreciate picturi ale marelui artist, pentru realizarea căreia se spune că a folosit ca model o ţărancă din satul Filioara, intenţionând, astfel, să redea ceea ce el numea "chipul românesc al Maicii Domnului".

Cine vrea să-l cunoască pe Nicolae Grigorescu să viziteze Mănăstirea Agapia



Timp de o lună, din 29 martie până pe 29 aprilie, la Muzeul Unirii din Iaşi este expusă colecţia de icoane realizate de pictorul Nicolae Grigorescu pentru Mănăstirea Agapia, în cadrul unei expoziţii intitulată "Grigorescu - Artă sacră". De menţionat că este pentru prima dată când aceste icoane au părăsit incinta mănăstirii pentru a fi prezentate într-o expoziţie. Vernisajul evenimentului a avut loc joi, 29 martie, şi încă din prima zi a atras numeroşi iubitori ai artei religioase. Prezentă la vernisajul expoziţiei, stavrofora Olimpiada Chiriac, stareţa Mănăstirii Agapia, a subliniat faptul că "cine doreşte să cunoască în profunzime arta sacră a lui Grigorescu trebuie neapărat să viziteze Mănăstirea Agapia".
De asemenea, în cuvântul adresat cu acest prilej, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a remarcat "lumina cerului din picturile lui Nicolae Grigorescu".

"Nicolae Grigorescu a încercat să coboare ceva din frumuseţea cerului pe pământ. Mulţi spun că a reuşit acest lucru, alţii, din cauza unei oarecare îndepărtări de stilul bizantin clasic, pe care îl întâlnim foarte mult în realizarea icoanelor, spun că nu. Indiferent de aceste păreri, nu putem să nu sesizăm totuşi lumina cerului din arta religioasă semnată de Nicolae Grigorescu. Şi mai târziu, în picturile lui se simt o anumită sensibilitate, o anumită candoare, un duh aparte, toate izvorâte din sufletul său sensibil, din dragostea lui de natură şi de oameni, dar şi din experienţa de viaţă sacră cu care s-a întâlnit în cele două mănăstiri pe care le-a pictat, Zamfira şi Agapia, experienţă care a prins rădăcini în sufletul său. "Viaţa lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viaţă simplă, tăcută, ordonată, o viaţă puternică, închinată toată artei lui. În arta lui găsim iubirea de bine, de adevăr şi de frumos", spunea Alexandru Vlahuţă despre Nicolae Grigorescu. Iar dacă înlocuim cuvântul "artă" cu Dumnezeu, vom vedea definiţia aproape deplină a vieţuitorului în mănăstire. "O viaţă simplă, tăcută, ordonată, o viaţă puternică, închinată toată Lui Dumnezeu. În Dumnezeu el îşi găseşte iubirea de bine, de adevăr şi de frumos"", a subliniat IPS Teofan.

DUMNEZEU PE CINE IUBESTE.IL SI BATE,DAR NU ESTE AUTORUL RELE

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE! SA VA FIE ASCULTATE RUGACIUNILE!

Multe sunt felurile invataturilor; ne-au fost aratate prin David, sfantul psalmist, de Duhul, Care a lucrat prin el. Uneori profetul David ne istoriseste propriile sale suferinte, spunandu-ne ca a suferit cu barbatie necazurile abatute asupra lui, iar, prin exemplul sau, ne lasa o invatatura invederata de rabdare, ca atunci cand spune: “Doamne, pentru ce s-au inmultit cei ce ma prigonesc?”; alteori ne arata bunatatea lui Dumnezeu si iuteala ajutorului Lui dat celor care-L cauta cu adevarat, zicand: “Cand Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptatii mele”, rostind cuvinte care au aceeasi putere ca si cele ale profetului Isaia, care zice: „Inca graind tu, va zice: “Iata, aici sunt”, adica: „N-am terminat de a-L chema, ca Dumnezeu m-a si auzit inainte de sfarsitul chemarii mele”.

Iarasi David, aducand rugaciuni si cereri lui Dumnezeu, ne invata chipul in care pacatosii trebuie sa-L imblanzeasca pe Dumnezeu: “Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri, nici cu iutimea Ta sa ma certi”, in Psalmul al doisprezecelea arata prelungirea incercarii, cand spune: “Pana cand, Doamne, ma vei uita pana in sfarsit?”. Si in tot psalmul acesta ne invata sa nu ne descurajam cand suntem in necaz, ci sa asteptam bunatatea lui Dumnezeu si stim ca Dumnezeu, printr-o iconomie oarecare, ne lasa in necazuri, , hotarand masura suferintelor dupa credinta pe care o are fiecare.

Dupa ce David a spus: “Pana cand, Doamne, ma vei uita pana in sfarsit?” si: “Pana cand iti vei intoarce fata Ta de la mine?”, se indreapta indata spre rautatea celor care nu cred in Dumnezeu, care, daca au o mica piedica in viata, nu mai pot suferi starea grea in care se gasesc si incep sa se indoiasca in mintea lor, intrebandu-se daca exista un Dumnezeu, Care poarta grija de cele de aici, daca vede viata fiecaruia, daca imparte fiecaruia dupa merit.

Apoi, cand vad ca situatia lor nedorita se prelungeste, incolteste in ei gandul cel rau si hotarasc in inimile lor ca nu exista Dumnezeu: „Zis-a cel nebun intru inima sa: “Nu este Dumnezeu”. Infigandu-se, deci, acest gand in mintea lor, incep sa pacatuiasca fara sa mai tina seama de nimic. Daca nu este cineva care sa conduca lumea, daca nu este cineva care sa rasplateasca dupa merit cele savarsite in viata, cine-i mai poate impiedica sa asupreasca pe sarac, sa ucida pe orfani, sa omoare pe vaduva si pe strain, sa faca orice fapta nelegiuita, murdarindu-se cu patimi necurate si ticaloase si cu toate poftele dobitocesti? De aceea David, ca o urmare a ideii nebunesti ca nu exista Dumnezeu, a adaugat: “Stricatu-s-au si urati s-au facut intru indeletnicirile lor”. Ca e cu neputinta ca cei ce se indeparteaza de calea cea dreapta sa nu aiba in sufletele lor boala uitarii de Dumnezeu.

II

Pentru ce popoarele pagane au fost lasate in seama mintii lor ratacite si fac ceea ce nu se cade?

Nu pentru ca au spus: “Nu este Dumnezeu”? Pentru ce au cazut in patimi rusinoase, pentru ca femeile au schimbat intrebuintarea fireasca a firii in una impotriva firii, iar barbatii au savarsit lucruri rusinoase cu barbatii? Nu pentru ca au schimbat slava nestricaciosului Dumnezeu in inchipuiri de pasari, de animale cu patru picioare si de taratoare? Cu adevarat, deci, cel care spune ca “nu este Dumnezeu” este nebun, lipsit de minte si de intelegere.

Asemanator acestuia si tot atat de nebun este si acela care spune ca Dumnezeu este autorul relelor. Spun ca amandoi savarsesc un pacat tot atat de mare, pentru ca amandoi tagaduiesc pe Cel Bun: unul spunand ca nu exista Dumnezeu, iar celalalt hotarand ca Dumnezeu nu este bun. Daca Dumnezeu este cauza relelor, atunci e evident ca nu e bun si, deci, si o afirmatie si alta duc tot la tagaduirea existentei lui Dumnezeu.

De unde bolile?, se intreaba ei. De unde mortile premature? De unde distrugerile complete ale oraselor? De unde naufragiile, razboaiele, ciuma? Acestea sunt rele, spun ei, si sunt toate fapte ale lui Dumnezeu. Deci, pe cine altul putem socoti pricinuitor al acestor rele daca nu pe Dumnezeu?

CONTINUARE aici.. http://paisiee.blogspot.com/2012/03/dumnezeu-p...

Doamne ajuta..