BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Îmi aduceţi la cunoştinţă, cu prostească bucurie, că fiica dumneavoastră a fost aleasă „Miss”. Ca şi cum aţi aştepta să vă şi felicit. Mie îmi e ruşine şi să scriu despre acest lucru, iar în loc de felicitări vă fac cunoscută profunda mea compătimire.
Nu ştiu de ce mai spuneţi în scrisoare: „Pentru fiica mea, ca fată educată, lucrul acesta este foarte măgulitor”. Căci, ce se poate spune despre educaţi şi needucaţi în zilele noastre? Între numeroasele crize contemporane, criza educaţiei este una dintre cele mai importante. Cine ştie care poate fi numită cu mai mult temei educată: o damă de la oraş sau o ciobăniţă sfioasă de la munte! În această privinţă nu se va ajunge la o înţelegere până ce nu ne vom întoarce la concepţia despre educaţie a poporului şi nu vom spune, în armonie cu multele milioane de glasuri ale poporului: educat (obrazovan) este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice poziţie ar ocupa şi orice grămadă de cunoştinţe ar avea în cap.
În satele noastre din Şumadia, despre frumuseţe se şopteşte, iar despre caracter se vorbeşte cu voce tare. Asta vine din conştientizarea adâncă de către popor a faptului că frumuseţea este un lucru trecător şi care nu depinde de om, în vreme ce caracterul este un lucru netrecător şi care depinde de om. Ştiţi, oare, cântecul popular despre Miliţa fecioara? Ce minunat le-a răspuns unor linguşitori: „Nu-s din iele ca să adun norii, ci-s fecioară să privesc în faţă!”
Concursurile moderne de „Miss” sunt un obicei al vechilor popoare latine. În fapt, este doar un comerţ abil disimulat cu prostituate. Aţi urmărit soarta multelor „Miss” din Europa? Ce trist! Căsnicii stranii, copii din flori – sărmanii copii! –, procese senzaţionale între soţi, sinucideri. Iată, priviţi rubrica la care sunt înscrise de obicei „reginele frumuseţii”! Oare şi fiica dumneavoastră?… Mai bine i-aţi fi dat să citească actul despre moartea eroică a tatălui ei în Ţer-Planina decât să o fi expus la un concurs pestriţ şi primejdios. Cine vă poate garanta că marea dumneavoastră bucurie nu se va preface grabnic într-o nespusă întristare şi în ruşine? O ruşine, de vă veţi închide în cameră şi vă veţi ascunde faţa cu mâinile de lumina soarelui. Şi veţi şti că vecinii chicotesc răutăcios, şi asta vă va rupe şi mai mult inima.
Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. Ea a fost biruită de Sfântele Ecaterina şi Varvara, Anastasia şi Parascheva şi multe altele, care au cunoscut în lăuntrul lor o frumuseţe mai înaltă decât cea a trupului lor. Dar va putea, oare, să o biruie fiica dumneavoastră, care este lipsită de o vedere duhovnicească puternică şi care s-a expus o dată de bunăvoie la târgul frumuseţii? Să-i ajute Dumnezeu, Puternicul! Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc.
Negustorii americani de filme au născocit – cu totul din capul lor, mai mult pentru comerţ – că Iuda vânzătorul era cel mai frumos dintre cei doisprezece apostoli. Asta, fireşte, nu se poate dovedi cu nimic în lume, afară, poate, de sfârşitul lui Iuda. Precum aţi auzit şi aţi citit negreşit, sfârşitul lui a fost asemănător cu cel al unora dintre reginele şi regii moderni ai frumuseţii. Acest „frumos” Iuda, după ce L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu, s-a coborât la pârâu şi s-a spânzurat. Şi aruncând arginţii în templu, a ieşit şi s-a spânzurat.
Cine merge la plimbare departe cu diavolul, greu se mai întoarce la calea dreaptă.
Ce să vă sfătuiesc? Măritaţi-vă fiica cât mai degrabă, şi cu cât mai modest, cu atât mai bine. Cu un brutar sau cu un cizmar. Fireşte, dacă acel om cinstit se va hotărî să ia asupra sa o răspundere ca aceasta. Aşa puteţi trage nădejde că veţi trăi să vă bucuraţi de nepoţi legiuiţi, şi veţi da mulţumită lui Dumnezeu. După atotputernicia Sa, Făcătorul îl poate opri pe om ca să nu cadă pe calea lunecoasă pe care a apucat-o din neştiinţă ori slăbiciune. Fie ca El să vă stea într-ajutor dumneavoastră şi celor pe care îi iubiţi cel mai mult pe lume, copiilor dumneavoastră!
Nu ştiu de ce mai spuneţi în scrisoare: „Pentru fiica mea, ca fată educată, lucrul acesta este foarte măgulitor”. Căci, ce se poate spune despre educaţi şi needucaţi în zilele noastre? Între numeroasele crize contemporane, criza educaţiei este una dintre cele mai importante. Cine ştie care poate fi numită cu mai mult temei educată: o damă de la oraş sau o ciobăniţă sfioasă de la munte! În această privinţă nu se va ajunge la o înţelegere până ce nu ne vom întoarce la concepţia despre educaţie a poporului şi nu vom spune, în armonie cu multele milioane de glasuri ale poporului: educat (obrazovan) este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice poziţie ar ocupa şi orice grămadă de cunoştinţe ar avea în cap.
În satele noastre din Şumadia, despre frumuseţe se şopteşte, iar despre caracter se vorbeşte cu voce tare. Asta vine din conştientizarea adâncă de către popor a faptului că frumuseţea este un lucru trecător şi care nu depinde de om, în vreme ce caracterul este un lucru netrecător şi care depinde de om. Ştiţi, oare, cântecul popular despre Miliţa fecioara? Ce minunat le-a răspuns unor linguşitori: „Nu-s din iele ca să adun norii, ci-s fecioară să privesc în faţă!”
Concursurile moderne de „Miss” sunt un obicei al vechilor popoare latine. În fapt, este doar un comerţ abil disimulat cu prostituate. Aţi urmărit soarta multelor „Miss” din Europa? Ce trist! Căsnicii stranii, copii din flori – sărmanii copii! –, procese senzaţionale între soţi, sinucideri. Iată, priviţi rubrica la care sunt înscrise de obicei „reginele frumuseţii”! Oare şi fiica dumneavoastră?… Mai bine i-aţi fi dat să citească actul despre moartea eroică a tatălui ei în Ţer-Planina decât să o fi expus la un concurs pestriţ şi primejdios. Cine vă poate garanta că marea dumneavoastră bucurie nu se va preface grabnic într-o nespusă întristare şi în ruşine? O ruşine, de vă veţi închide în cameră şi vă veţi ascunde faţa cu mâinile de lumina soarelui. Şi veţi şti că vecinii chicotesc răutăcios, şi asta vă va rupe şi mai mult inima.
Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. Ea a fost biruită de Sfântele Ecaterina şi Varvara, Anastasia şi Parascheva şi multe altele, care au cunoscut în lăuntrul lor o frumuseţe mai înaltă decât cea a trupului lor. Dar va putea, oare, să o biruie fiica dumneavoastră, care este lipsită de o vedere duhovnicească puternică şi care s-a expus o dată de bunăvoie la târgul frumuseţii? Să-i ajute Dumnezeu, Puternicul! Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc.
Negustorii americani de filme au născocit – cu totul din capul lor, mai mult pentru comerţ – că Iuda vânzătorul era cel mai frumos dintre cei doisprezece apostoli. Asta, fireşte, nu se poate dovedi cu nimic în lume, afară, poate, de sfârşitul lui Iuda. Precum aţi auzit şi aţi citit negreşit, sfârşitul lui a fost asemănător cu cel al unora dintre reginele şi regii moderni ai frumuseţii. Acest „frumos” Iuda, după ce L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu, s-a coborât la pârâu şi s-a spânzurat. Şi aruncând arginţii în templu, a ieşit şi s-a spânzurat.
Cine merge la plimbare departe cu diavolul, greu se mai întoarce la calea dreaptă.
Ce să vă sfătuiesc? Măritaţi-vă fiica cât mai degrabă, şi cu cât mai modest, cu atât mai bine. Cu un brutar sau cu un cizmar. Fireşte, dacă acel om cinstit se va hotărî să ia asupra sa o răspundere ca aceasta. Aşa puteţi trage nădejde că veţi trăi să vă bucuraţi de nepoţi legiuiţi, şi veţi da mulţumită lui Dumnezeu. După atotputernicia Sa, Făcătorul îl poate opri pe om ca să nu cadă pe calea lunecoasă pe care a apucat-o din neştiinţă ori slăbiciune. Fie ca El să vă stea într-ajutor dumneavoastră şi celor pe care îi iubiţi cel mai mult pe lume, copiilor dumneavoastră!
(din „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – Scrisori misionare”, Sophia, 2002)
