Plânsul de neînţeles

Omul trebuie sa aiba un motiv sa plânga. Daca nu plânge de greutaţi sau de bucurie, dar plânge, este considerat a fi bun de internat. Nu mai ai nevoie de explicaţii când ştii ca cineva plânge pentru ca locuinţa i-a luat foc, ca cineva drag i-a murit sau de bucurie ca cel iubit are parte de împliniri. Dar ca sa plângi pacatele, e de neînţeles. Şi ramâne de neînţeles pentru cel care nu a simţit niciodata ca înstrainarea de Dumnezeu nu este adevarata viaţa.
    Împartaşim cu uşurinţa starea celui ce plânge din cauza banilor, a carierei, a privilegiilor şi a celor asemenea acestora. Şi ne este uşor, pentru ca plânsul din astfel de situaţii este cel al nefericirii, tristeţii, neajunsurilor prin care şi noi am trecut poate sub alte chipuri.
      Dar cel care îşi plânge pacatele, îţi ramâne strain. Plânsul sau e de neînţeles. Plânge zâmbind. Nu suspina. Îţi pare ca e un plâns comandat, unul care a fost cerut sa sensibilizeze oamenii şi care trebuie remunerat. Şi nu-l poţi înţelege pe acest om şi nici plânsul sau pentru ca te gândeşti la lucruri trecatoare şi nu veşnic vii. Îţi pare ca e un plâns fara rost, pentru ca te afli pe un teritoriu neumblat. Plânsul pacatelor e mai mult decât o secreţie glandulara. Este "altceva”. Este marturia împartaşirii de Viaţa.
În acest sens, Sfântul Simeon Noul Teolog spune ca precum plânsul nou-nascutului la ieşirea din pântecele mamei sale arata ca este viu - caci daca nu plânge se spune ca nu e viu, asemeni, viu duhovniceşte este cel ce plânge atunci când renaşte duhovniceşte.
             Este trist ca oamenii nu vad ceea ce este mai important în viaţa: plânsul pacatelor. Totul este direcţionat împotriva plânsului. Pâna şi religia este perceputa ca un calmant, ca ceva care nu trebuie sa mai lase loc plânsului, pe motiv ca Dumnezeu ne vrea veseli şi nu trişti. E adevarat ca în Împaraţia Cerurilor nu intram trişti, dar plânsul pacatelor nu este plânsul pe care îl întâlnim la tot pasul. Plânsul pacatelor este un plâns curat, unul al întâlnirii cu Dumnezeu în stare de adânca înduioşare. Sa nu va ramâna necunoscut, aduce numai mângâiere.

Doamne, ajuta!