Pagini

miercuri, 12 iunie 2013

DESPRE MANTUIRE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Iubiţi credincioşi, 
Marele fizician italian Marconi spunea: „Ştiinţa singură nu poate 
explica multe lucruri, mai ales taina existenţei omeneşti. De când a 
început a gândi, omul s-a muncit cu întrebările: cine este, de unde vine 
şi unde merge după moarte“. De fapt omul se teme în mod continuu ca 
viaţa lui să nu fie fără sens. Aşadar, încearcă permanent să-şi 
demonstreze lui însuşi şi altora că are valoare. Iubeşte laudele despre el 
(căzând în păcatul slavei deşarte) şi se teme de ofense (nu ştie să rabde).
Caută numai cele ale lui (egoismul este rădăcina tuturor patimilor) şi 
invidiază succesele altora (păcatul zavistiei)... Cel ce nu cunoaşte sensul 
vieţii sale (vede viaţa prin prisma trăirii de zi cu zi), se aseamănă cu acea 
persoană care ar merge în gară dorind să călătorească. Casiera l-ar 
întreaba: „Unde doriţi să mergeţi?“ Persoana ar spune: „Nu ştiu, daţi-Scopul vieţii creştineşti 
mi un bilet oriunde!“ Casiera l-ar întreba din nou: „Vă rog să vă
hotărâţi, fiindcă nu vă pot da bilet până nu-mi spuneţi clar direcţia, 
data, ora şi clasa de vagon la care doriţi să călătoriţi!“ Persoana ar 
insista spunând: „Nu contează, bilet să fie!“ Iar casiera i-ar spune în 
final, pe bună dreptate: „Domnule dragă, după câte înţeleg eu, este 
foarte clar şi deosebit de grav că dumneavoastră nu ştiţi încotro 
mergeţi!“. Mântuirea constă în mult sfat. De aceea spuneau Sfinţii 
Părinţi: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească“.
La întrebarea: „Cum să ne mântuim?“, un părinte a răspuns: „Aveţi 
învăţătura lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, împliniţi-o cu fapta şi vă
veţi mântui. Pentru mântuire înainte de toate trebuie pocăinţă
sinceră şi împlinirea poruncilor. Trebuie să căutăm, să plângem şi 
harul va veni“. Aşadar depinde de voinţa noastră dacă ne vom mântui 
sau nu. Să ne lăsăm în toate în voia lui Dumnezeu, cei care tânjim după
mântuire, să strigăm către Domnul: „Mântuieşte-mă, Doamne, aşa cum 
ştii Tu Însuţi!“ şi atunci ne va mântui Domnul nostru Iisus Hristos. De 
fapt Iisus, în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Omul 
trebuie să aibă mereu în faţa ochilor săi idealul după care tinde, să ştie de 
unde vine şi unde merge : sufletul său vine de sus din cer şi se va 
întoarce la sfârşitul vieţii tot în cer, acolo unde îşi are obârşia. După cum 
exploratorii care năzuiau spre pol erau întorşi în permanenţă cu faţa spre 
steaua polară, tot aşa şi creştinul trebuie să aibă mereu în faţă  STEAUA 
MÂNTUIRII. Aflând sensul vieţii lui, omul priveşte cu alţi ochi 
realitatea din jurul lui şi cu atât mai mult viaţa lui proprie. Toată viaţa 
creştinului trebuie să fie un efort permanent de ascensiune spirituală, 
având în faţă cele două culmi mântuitoare: Golgota şi Taborul. 
Mântuirea este o refacere în har a lumii sau, altfel spus, mântuirea 
săvârşită de Hristos înseamnă eliberarea omului din răul în care căzuse 
prin Adam şi Eva. Răul consta în alterarea firii umane, în întunecarea 
minţii cu privire la adevărul religios, în slăbirea voinţei care înclină mai 
mult spre cele rele decât spre cele bune, în ruperea legăturii harice cu 
Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos îşi înfăptuieşte opera 
mântuitoare sub întreit aspect: ca PROFET, ca ÎMPĂRAT şi ca
ARHIEREU. Aceste trei demnităţi oamenii le au doar separate şi numai 
la Hristos laolaltă şi fiecare în gradul suprem: ca profet - învăţând, adică
aducând revelaţia desăvârşită a fiinţei, voii lui Dumnezeu şi a operei lui 
mântuitoare; ca împărat - biruind puterile răului şi conducând pe om 
spre destinaţia lui adevărată; ca arhiereu - refăcând legătura dintre om Scopul vieţii creştineşti 
şi Dumnezeu, împăcând prin jertfă pe Dumnezeu cu omul. Ori 
restabilirea comuniunii dintre Dumnezeu şi om se numeşte, obişnuit, 
împăcare, mântuire. PetreŢuţea spunea că „omul care nu crede în 
Dumnezeu este un animal muritor care vine de nu ştie unde şi se duce 
nu ştie unde“. Iubiţi credincioşi, să ne cutremurăm de măreţia mântuirii 
noastre şi pentru că auzim mereu în ecteniile Sfintei Liturghii îndemnul: 
„Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“, să răspundem 
din tot sufletul „Ţie, Doamne!“ şi să ne trăim viaţa cu convingerea că
aici pe pământ totul are un rost dumnezeiesc. 
Se spune că un credincios cu mare dragoste de Dumnezeu 
mergea adesea să viziteze cimitirele spre a învăţa să folosească mai 
bine timpul şi privind mormintele zicea: „Dacă aceşti morţi ar 
putea să revină la viaţă ce n-ar face ei pentru viaţa veşnică, iar 
eu, care dispun de atâta timp, ce fac pentru mântuirea sufletului 
meu?“


DOAMNE ATOTŢIITORULE PĂRINTE, FIULE VEŞNIC ŞI 
DUHULE SFINTE, TREIME DE TREI ORI SFÂNTĂ, 
CĂLĂUZEŞTE-NE PAŞII ÎN MAREA VIEŢII CEA 
ÎNVOLBURATĂ ! AMIN!

Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Preot Liviu Brânzaş, Raza din 
Catacombă; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti,1995; 
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2006. 

Primit prin mail de la Parintele Ioan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DOAMNE IARTA PACATELE MELE ...SI ALE NEAMULUI MEU....