CRUCEA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 

             ,,Aşa cum prin ea a fost sfinţit trupul Domnului, la fel se sfinţesc prin ea trupurile noastre şi    raporturile noastre cu lumea însăşi. Noi obţinem această sfinţire prin puterea lui Hristos în care persistă crucea ca prelungire a atitudinii Sale înfrânate, răbdătoare, fără de păcat, iubitoare faţă de lume, ca laudă a lui Dumnezeu prin ea, ca dăruire de Sine Tatălui în toate raporturile Lui cu lumea. Pentru aceea, în Biserica Ortodoxă toate persoanele şi toate lucrurile sunt sfinţite prin cruce. Creştinii, însemnându-se cu semnul crucii, cer pe de o parte de la Hristos puterea de a se comporta ca şi El cu curăţie şi cu bărbăţie, faţă de lume, pe de altă parte manifestă voinţa lor de a se ridica prin efortul lor, în întâmpinarea acestei puteri, de a slăvi pe Dumnezeu, în toate faptele, şi în purtarea tuturor greutăţilor în lume şi chiar în preajma morţii lor, de a vieţui şi de a muri lui Dumnezeu, de a se manifesta în toate ca o jertfă vie oferită lui Dumnezeu. Făcându-şi semnul crucii, ei „se închină“ lui Dumnezeu, se dedică Lui, precum se dedică toate făcând semnul crucii peste ele. În acest sens, Bisericile sfinţesc toate prin cruce: apa cu care stropeşte pe credincioşi, mâncărurile, casele, grădinile şi câmpurile cu roadele lor, darurile oferite lui Dumnezeu, căci prin toate ei pot să primească în ei înşişi puterea crucii lui Hristos care să le facă viaţa înfrânată, răbdătoare, iubitoare, sfinţită, închinată lui Dumnezeu. Prin toate crucea sfinţeşte viaţa lor; prin toate e curăţită viaţa şi închinată lui Dumnezeu, întrucât aceste mijloace de existenţă sunt făcute transparente pentru Dumnezeu împreună cu ei şi mijloace prin care li se comunică puterea Lui. Crucea îi pune pe credincioşi prin toate în legătură cu Hristos Cel Care a înviat prin suportarea cu putere şi fără de păcat a morţii Lui. Prin cruce toate sunt oferite ca darul lui Dumnezeu, ca ei înşişi.Toate slujbele bisericeşti încep şi se săvârşesc prin semnul crucii, devenind sfinţitoare şi dătătoare de putere, prin puterea crucii; toate rugăciunile se termină prin semnul crucii, toate gesturile principale ale cultului sunt însoţite de semnul crucii. Căci puterea însăşi a lui Hristos coboară prin semnul crucii, întrucât El însuşi este invocat prin acest semn, în starea Lui de înviere, în care a rodit puterea crucii Lui. Şi prin acest semn credincioşii vin în întâmpinarea puterii lui Hristos, făgăduind prin el de a se oferi lui Dumnezeu ca jertfă curată, asemenea lui Hristos şi din puterea lui Hristos, a se comporta cu multă curăţie în toate faptele lor din lume. Pentru aceea, semnul crucii este însoţit întotdeauna de invocarea Sfintei Treimi. Căci Ea este aceea care lucrează mântuirea oamenilor şi de la Ea coboară puterea lucrătoare a lui Dumnezeu în lume, tot darul desăvârşit, pentru a sfinţi şi transfigura lumea şi viaţa omenească. Ea (puterea) este aceea care se face transparentă prin cruce în lume.
   Crucea este puterea purificatoare a Creaţiei lui Dumnezeu pentru că prin semnul ei făcut cu credinţă şi voinţa unei vieţi curate în lume, credinciosul se deschide puterii Duhului lui Hristos, care s-a comportat cu desăvârşită curăţie în lume şi a întărit corpul Său în sfinţenie prin puterea Duhului Sfânt, evitând păcatul în toate formele lui egoiste şi suportând moartea din iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni. Crucea ne aduce această putere a lui Hristos pentru că amintindu-ne de crucea Lui, noi voim să ne comportăm în lume asemenea Lui, eliberaţi de pasiunile egoiste, într-un duh de cumpătare, de pace, de armonie cu ceilalţi, de deschidere faţă de lucrarea lui Dumnezeu în noi.
„Crucea este armă contra diavolului“, cântă Biserica Ortodoxă. Ea este o armă contra tuturor ispitelor şi uneltirilor diavolului; contra pasiunilor noastre, care ne împing la certuri, la lupte între noi, la exclusivism. Crucea este arma contra diavolului pentru că întăreşte în noi duhul de sacrificiu, de comuniune cu Dumnezeu şi între noi înşine. Crucea, ca frână împotriva pasiunilor egoiste şi exclusiviste, ca frână contra alipirii lacome la creaţia văzută ca singura realitate, poate aduce o contribuţie de mare importanţă pentru înfăptuirea unei păci în spiritul Evangheliei, dând acesteia un fundament interior de neclintit.

      Crucea se dovedeşte singurul mijloc prin care creaţia se naşte sau trece la forma nouă de existenţă, prin care este văzut Dumnezeu ca Cel ce este totul în toate. Numai pe această cale vom ajunge la ospăţul suprem, care este cunoştinţa îmbelşugată a Logosului dumnezeiesc, deplin transparent, într-un dialog direct şi deplin clar cu El. Atunci această creaţie va fi văzută în El şi în noi, ca un conţinut comun al dialogului, ca un transparent total subţiat prin care El se va face desăvârşit cunoscut prin noi toţi în toată bogăţia Sa dată nouă şi noi înşine deplin transparenţi unii altora şi uniţi între noi. Dar această stare se va înfăptui graţie crucii lui Hristos, acceptată ca cruce a noastră. Numai în lumina şi în puterea crucii, care se va arăta pe cer ca semnul Fiului Omului, la a doua venire a Lui întru slavă (Matei 24, 30), creaţia va apărea, la sfârşit, ca „un cer nou şi ca un pământ nou“, în care locuieşte dreptatea desăvârşită (Apocalipsa 21, 1).
(Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae )