Pagini

miercuri, 27 decembrie 2023

APA CEA VIE ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


🙏 Bucuria mea, asa spune proorocul David, cel iubit de Dumnezeu, care era plin de bogatii, cu minte geniala, foarte bland, cu vointa tare: “Cum doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu” (Psalm 41:1-2). Indestulat cu toate cele dupa care tanjeste inrobitul suflet omenesc, regele David a simtit ca setea sufletului sau nu s-a stins cu acestea, ci dimpotriva, a crescut intr-atat incat nici toata lumea nu i-o poate alina. In lumea aceasta el se simtea: “In pamant pustiu si neumblat si fara apa” (Psalm 62:3). Asta inseamna ca hrana trupeasca nu satura sufletul, nici bautura trupeasca nu-i stinge setea. Trupul este din pamant si din pamant primeste hrana. Sufletul insa este viu, si este insetat de Viata, dar Viata aceasta se afla doar la Dumnezeul cel viu: “Eu sunt Calea, Adevarul si VIATA” (Ioan 14:6). A spus Domnul Iisus Hristos: “Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea” (Ioan 7:37) si ne cheama in Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa, fiindca, doar acolo si numai acolo, putem primi APA CEA VIE, prin Sfintele Taine: BOTEZ, MIRUNGERE, CUNUNIE RELIGIOASA, SFANTUL MASLU, SPOVEDANIE si IMPARTASANIE!

  Sfantul Parinte, Ilie Cleopa, ne indeamna asa: "Pentru mantuire sunt necesare trei lucruri. Primul: RABDARE; al doilea: RABDARE; al treilea: RABDARE, dar iti mai trebuie ceva: MILOSTENIE. Nu trebuie sa dai vaca! Nu ti-a cerut Dumnezeu vaca, niciodata! Doamne, fereste! Nici vitelul! Dar, sticla de lapte trebuie s-o dai! Si inca un lucru, mai trebuie: RUGACIUNEA. Pasul si Dumnezeu! Fara rabdare, fara milostenie si fara rugaciune nu se poate mantui omul!" Sfantul Parinte, Iosif Isihastul ne sfatuieste asa: "Faptul ca ai cazut nu inseamna ca te-a parasit Dumnezeu. Ci, pentru ca ai multa mandrie lumeasca, multa slava desarta, te lasa Mantuitorul Hristos sa gresesti si sa cazi. Sa inveti din toate slabiciunile tale, sa le simti pe propria-ti piele, si sa ai apoi ingaduinta si rabdare cu cei care cad." Fericitul Ieronim, care a trait mai mult de 30 de ani in pestera din Betleem, dimineata, inainte de a-si incepe lucrul de zi cu zi, statea de vorba cu Iisus Hristos, Cel nascut in Betleem si-i spunea: ,,Pruncule, pruncusor iubit, cum suferi tu pe paie? Vreau sa-ti daruiesc ceva". Si incepea sa-i enumere: vreau sa-ti dau si asta, si asta, dar pruncul ii raspundea: "Ieronim, toate ale tale, ale lumii le am". Si atunci el spunea: ,,Doamne, atunci ce sa-Ti dau?" Iar Mantuitorul i-a raspuns: ,,Ieronim, da-mi pacatele tale! (adica, spovedeste-te cu cainta si sinceritate). Eu, pentru asta am venit, sa ridic pacatele lumii, sa daruiesc libertate, sa daruiesc viata din belsug oamenilor".

🙏 Bucuria mea, lasand la o parte duhul lumii, adevaratul motiv al sarbatorilor de iarna, este Iisus Hristos, Nasterea Lui. Cel mai mare dar pe care il putem primi de Craciun, nu se afla nici in brad, nici sub brad, ci in Sfantul Potir (Sfanta Impartasanie). "Cu ce voi rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie? Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema" (Psalm 115:3-4) . De aceea, am sa-ti adresez cea mai frumoasa declaratie de iubire: "Sa te pomeneasca Dumnezeu, cand va veni intru Imparatia Sa." Hristos s-a nascut! Adevarat s-a nascut! 

                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                              Preot Ioan 🛎

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DOAMNE IARTA PACATELE MELE ...SI ALE NEAMULUI MEU....