Un frumos fragment dintr-o cuvantare a unui parinte :

“Omul care poate să facă bine şi nu-l face, este o fiinţă josnică. A nu face parte săracului din cele ce rămân peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia. Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta. Bogaţii procură săracilor mijloace pentru hrană, iar săracii mijlocesc pentru mântuirea lor (bogaţilor). Fără nenorocire poţi intra în Împărăţia Cerurilor, dar fără milostenie, nu! Este absolut imposibil să ajungi fără milostenie măcar până la porţile cerurilor. Fără milostenie, însăşi rugăciunea este fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie? Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică - „Dă Doamne” - când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai? Cu ce gură vei spune: „auzi-mă Doamne”, când tu însuţi nu-l auzi pe sărac, sau mai adevărat pe Hristos, care strigă spre tine prin sărac? Aşa cum ne purtăm noi cu aproapele, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi. L-ai dispreţuit pe sărac? Şi Dumnezeu te va dispreţui pe tine. N-ai deschis celui ce bătea? Nu ţi se vor deschide nici ţie porţile împărăţiei lui Dumnezeu “