Sfintele icoane nu sunt idoli !

Ce este o icoană?

O icoană este o imagine (de obicei bi-dimensională) reprezentând pe Domul Iisus Hristos, sfintii, îngerii, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria bisericii.
Sf. Grigore Dialogul (Papa al Romei la aprox. 590-604), vorbea despre icoane ca fiind Scriptura pentru analfabeti:

"Ceea ce scrisul prezinta cititorilor, imaginea prezinta celor neînvatati care o privesc, caci în ea si cei ignoranti vad ce ar trebui sa urmeze; în ea pot citi analfabetii" (Epistola catre Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53).

Celor care sugereaza ca acest fapt nu mai este relevant în epoca noastra le aducem aminte de rata mare a analfabetismului pe care o avem în epoca noastra, într-un segment major al populatiei... copiii.
   Icoanele ne ridica mintile de la cele pamântesti la cele ceresti. Sf. Ioan Damaschinul a scris, "prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual". Prin pastrarea memoriei celor pictati în icoane, suntem inspirati sa-i imitam. Sf. Grigore de Nissa (aprox. 330-395) povestea cum nu putea trece pe langa o icoana cu Avraam care-l jertfea pe Isaac "fara sa verse lacrimi". Într-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al Saptelea Sinod Ecumenic, "Daca unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit si i-a produs lacrimi, cu atat mai mult ea va aduce cainta si-i va face bine celui simplu si needucat".

Se închina ortodocsii la icoane?

Crestinii ortodocsi se roagă în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.

Fac icoanele minuni?

Pentru a pune aceasta întrebare într-o perspectiva corecta, sa încercam mai întâi sa raspundem la câteva întrebari: Facea chivotul legamantului minuni (vezi Iosua 3:15, 1 Samuel 4:6, 2 Samuel 11-12)? Vindeca sarpele de arama pe cei muscati de serpi (Numeri 21:9)? Au înviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Imparati 13:21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5:15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi si au scos draci (Fapte 19:12)?

Raspunsul la aceste întrebari este DA, într-un anumit fel. Totusi, ca sa fim mai corecti, Dumnezeu a fost Cel care a ales sa faca minuni prin aceste obiecte. În cazul chivotului si a sarpelui de arama, avem de-a face cu imagini prin care s-au facut minuni. Dumnezeu a facut minuni prin ramasitele profetului Elisei, prin umbra unui sfant si prin lucruri care au fost doar atinse de un sfant. De ce? Pentru ca Dumnezeu cinsteste pe cei ce Il cinstesc (1 Samuel 2:30), Îsi gaseste placerea în a face minuni prin sfintii Lui, chiar si pe aceste cai indirecte. Faptul ca Dumnezeu poate sfinti lucruri materiale nu trebuie sa surprinda pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce îl atingea (Exod 29:37). A respinge adevarul ca Dumnezeu lucreaza prin lucruri materiale înseamna a cadea în Gnosticism.
Prin urmare, da, într-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteste pe cei ce-L cinstesc.

Care este diferenta dintre închinare si venerare?

Crestinii ortodocsi nu se închina la icoane în sensul în care cuvântul închinare este folosit în limba moderna.

Crestinii ortodocsi venereaza icoanele, ceea ce înseamna ca le respecta pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca respecta pe cei pe care îi reprezinta. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezinta aceaasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.

Acesta a fost felul de gândire al celui de al Saptele Sinod Ecumenic, care a decretat în al sau Oros:

"Acesta fiind cazul, urmand calea împarateasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - caci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfant, care se afla în ea - decidem în mod corect si dupa o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si impodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie avand acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe strazi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Caci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sarutând imaginea si sa ne marturisim veneratia (proskenesin), nu adevarate închinare (latreian) care, dupa credinta noastra este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tamaie si lumanari, dupa obiceiurile înaintasilor nostri. Caci cinstea data imaginii se adreseaza prototipului, iar persoana care venereaza o icoana venereaza pe cel reprezentat de ea. Într-adevar, aceasta este învatatura Sfintilor nostrii Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capat la celalalt al pamântului."

Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si saruta Tora înainte sa o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, înainte sa citeasca Scriptura în sinagoga.Primii crestini au înteles si ei aceasta distinctie. În Martirajulul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan, si al carui martiraj a fost descris de credinciosii bisericii lui, care au fost martori), ni se spune cum unii au cautat sa-l influenteze pe magistratul roman sa nu le dea voie sa ia trupul Sfântului Martir
     "ca nu cumva, s-a spus, ei sa renunte la cel rastignit si sa înceapa sa se închine la acesta. Aceasta s-a facut la îndemnul iudeilor, care au urmarit si când era sa-l luam din foc, ei nestiind ca era imposibil pentru noi sa renuntam la Hristosul care a suferit pentru mântuirea întregii lumi - desi fara pacat - sau sa ne închinam altuia. Caci Lui, care este Fiul lui Dumnezeu, ne închinam, dar pe martiri îi cinstim doar ca pe ucenici si imitatori ai Domnului care merita aceasta pentru neegalata lor dragoste fata de Împaratul si Învatatorul lor... Atunci sutasul, vazand impotrivirea iscata de iudei, l-a pus în mijloc si l-a ars dupa obiceiul lor. Dupa aceea noi i-am luat oasele, care erau mai de pret decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul curat, si le-am asezat într-un loc potrivit; unde Domnul ne va îngadui sa ne adunam dupa cum putem, cu bucurie, si sa sarbatorim martirajul lui aducandu-ne aminte de cei care s-au luptat deja si pregatindu-i pe cei care vor avea de luptat" (Martirajul lui Polycap 17:2- 3; 18:1-3).

Nu interzice Porunca a Doua icoanele? Se pune întrebarea ce înseamna "chipul cioplit" în Porunca a doua? O întelegere literala ar însemna ca toate imaginile din Templu calcau aceasta porunca. Cea mai buna metoda sa aflam ce însemnau cuvintele evreiesti folosite aici este sa aflam ce însemnau ele pentru evrei. Când acestia au tradus-o în greaca, au folosit cuvantul "eidoloi", adica "idoli". Cuvantul evreiesc pesel nu este niciodata folosit cu privire la imaginile din Templu. Este deci clar ca pasajul se refera la imagini pagâne, si nu la imagini în general. Sa privim cu atentie pasajul din Scriptura:

"Să nu-ţi faci chip cioplit (adică idol), nici o înfătisare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pamânt sau în apele mai pe jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor si sa nu le slujesti (închini)." (Exod 20:4-5a).

Dacă interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu calcau aceasta porunca. Daca însa le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare. Mai mult decât atât, daca textul se refera la toate imaginile, atunci chiar si carnetul meu de conducere este un idol si o încalcare a acestei porunci. Una din doua: ori fiecare protestant care are carnet de conducere este un idolatru, ori icoanele nu sunt idoli. Lasând de o parte pentru moment semnificatia cuvintelor "chip cioplit", sa vedem ce ne spune de fapt textul. Sa nu faci x, sa nu te închini la x, sa nu slujesti la x. Daca x = imagine, atunci însusi Templul calca porunca. Daca x = idol, atunci nici Templul, nici icoanele ortodoxe nu calca porunca. Nu interzice Deuteronom 4:14-19 orice înfatisari ale lui Dumnezeu? Cum putem deci admite icoane ale lui Hristos? Acest pasaj îi învata pe evrei sa nu-si faca o înfatisare falsa a lui Dumezeu, pentru ca nu L-au vazut; dar noi, crestinii credem ca Dumnezeu S-a întrupat prin persoana lui Iisus Hristos, deci putem înfatisa "ce am privit" (1 Ioan 1:1). Dupa cum a spus Sf. Ioan Damaschinul:

"În vechime, Dumnezeul neîntrupat si nemasurat nu a fost niciodata înfatisat. Dar acum ca Dumnezeu a fost vazut în trup si a vorbit cu oamenii, acestia pot face o înfatisare a lui Dumnezeu asa cum L-am vazut. Nu ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a coborât sa locuiasca în materie, care mi-a pregatit mântuirea prin intermediul materiei. Nu voi înceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a daruit mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu."

Având în vedere împotrivirea iudeilor fata de imagini, cum au putut primii crestini sa accepte icoane? Icoane pot fi gasite nu numai în catacombele crestine, ci si în cele evreiesti din aceleasi perioade. Putem vedea, de exemplu, icoanele evreiesti bine pastrate de la Dura-Europos, un oras distrus de persieni în mijlocul secolului al treilea (ceea ce ne da o idee cât de recente ar fi putut fi). Uneori, în mod gresit, conceptiile lui Iosefus cu privire la icoane sunt considerate ca fiind cele prevalente la evrei în acea perioada. Unul din textele mult citate este acela care se refera la rascoala care a avut loc atunci când romanii au pus un vultur imperial pe poarta Templului. Acest episod nu este atât de simplu cum ar crede unii. Acei evrei erau zeloti. Iosephus, care povesteste aceste evenimente, a fost el însusi unul dintre ei, dar a trecut mai târziu de partea romanilor. El ne spune cum romanii au plasat acest vultur la intrarea în templu, iar poporul l- a dat jos, privindu-l ca pe un sacrilegiu. Întrebarea este însa ce i-a înfuriat pe evrei, imaginea în sine, ori faptul ca romanii o plasasera pe poarta Templului. Conceptile lui Iosephus erau atât de extreme încât el considera ca pâna si înfatisarile de animale de pe Marea de Arama din Templul lui Solomon ar fi fost pacatoase (Antichitati VIII,7,5). Atitudinea generala a iudeilor fata de arta religioasa nu era de fapt atât de iconoclasta. În Talmudul palestinian gasim scris (în Abodah Zarah 48d) "În zilele lui Rabbi Jochanan oamenii au început sa picteze imagini pe ziduri, iar el nu i-a oprit" si "În zilele lui Rabbi Abbun oamenii au început sa creeze imagini în mozaicuri, iar el nu i-a oprit". Targumul Pseudo-Ionatan repeta porunca împotriva idolilor, dar adauga, "o coloana cioplita cu imagini si înfatisari poti sa-ti faci, dar sa nu te închini la ele". Cele mai vechi scrieri evreiesti pe care le avem contin ilustratii. Printre acestea sunt imagini cu scene biblice, asemanatoare cu cele gasite la sinagoga din Dura Europos (si cu cele din biserica aflata alaturi de aceasta sinagoga) care a fost îngropata în secolul al treilea, când persienii au distrus orasul (vezi "Escavatiile de la Dura-Europos conduse de Universitatea Yale si de Academia Franceza de Inscriptii si Litere", Raportul Final VII, Partea I-a, Sinagoga, de Karl H. Kraeling). Este demn de remarcat ca cele mai timpurii icoane din catacombe erau în majoritate scene din Vechiul Testament si icoane ale lui Hristos. Predominanta scenelor din Vechiul Testament arata ca aceasta nu era o practica pagâna introdusa de anumiti convertiti, ci una evreiasca, adoptata de crestini. Daca icoanele sunt atât de importante, cum de nu le gasim în Scriptura? De fapt le gasim în Scriptura - si înca în multe locuri! Observati cât de frecvente erau ele în Cort si apoi în Templu. Existau imagini de heruvimi:

Pe chivot - Ex. 25:18

Pe perdelele din Cort - Ex. 26:1

Pe perdeaua din Sfânta Sfintelor - Ex. 26:31

Doi heruvimi în Locul Sfânt - 1 Imparati 6:23

Pe pereti - 1 Imparati 6:29

Pe usi - 1 Imparati 6:32

Pe alte lucraturi din Templu - 1 Imparati 7:29,36 Existau deci icoane încotro îti întorceai ochii. Chiar daca admintem ca icoanele sunt un fel de Scriptura, unde era scris evreilor sa le venereze? Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste "Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, caci este Sfânt!”. Sa observam ca aici cuvântul “închinare” este acelasi cu cel folosit în Exodul 20:5, unde ni se porunceste sa nu ne închinam la idoli. Ce este "asternutul picioarelor Lui"? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legamântului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tau de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!" Este interesant ca aceasta expresie este folosita în slujba din biserica referitor la Cruce, si legatura nu este întâmplatoare - pentru ca pe Chivot, între heruvimi se afla capacul ispasirii, peste care era stropit sângele jertfelor pentru pacatele poporului (Exod 25:22, Levitic 16:15). Nu a fost Sarpele de Arama distrus tocmai pentru ca poporul îl venera? Daca te uiti atent la pasajul acesta (2 Împarati 18:4), observi ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl respecta, ci pentru ca îl transformasera într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan. Nu au existat oare iconoclasti în biserica, chiar înaintea protestantilor? Atunci când discutam despre icoane este important sa avem în vedere ca doua chestiuni separate sunt adesea confundate: 1. Ne este permis sa facem sau sa posedam icoane? 2. Ne este permis sa le veneram? Din Vechiul Testament este clar ca raspunsul la amândoua este DA. Protestantii se opun venerarii icoanelor, dar de obicei nu se opun oricaror imagini, altfel nu ar avea carti ilustrate, televizoare sau tablouri. În afara de grupul Amish, cu greu poti gasi un alt grup protestant care sa se opuna în mod consecvent tuturor imaginilor. Protestantii se opun de obicei venerarii imaginilor, dar este interesant ca, daca ar fi consecventi, argumentele si dovezile aduse de ei se potrivesc oricaror imagini. Iconoclastii, adesea citati de protestanti, aveau de fapt o ideologie opusa acestora. Pe de o parte, iconoclastii au anatemizat pe toti cei care "îndraznesc sa înfatiseze… cu materiale si culori…” pe Hristos sau pe Sfinti – protestantii cad în aceasta categorie. Pe de alta parte, ei au mai anatemizat si pe cei care “nu marturisesc pe pururea fecioara Maria ca adevarata Nascatoare de Dumnezeu, mai presus de orice creatura vazuta sau nevazuta, si nu cauta, printr-o credinta sincera, cererile ei adresate lui Dumnezeu pe care L-a purtat…”. Ei au anatemizat si pe “oricine care neaga folosul pomenirii Sfintilor” (NPNF2, Vol. 14, p. 545f). De fapt, protestantii s-ar afla mult mai mult sub anatema iconoclastilor decât ortodocsii. Protestantii aproba faptul ca iconoclastii se opuneau venerarii icoanelor, dar venerarea în sine nu era o problema pentru iconoclasti. Ei se împotriveau venerarii icoanelor pentru ca se împotriveau icoanelor. Ei nu se opuneau venerarii altor obiecte sfinte – de fapt venerau Crucea fara nici un fel de rezerve (Jaroslav Pelikan, Spiritul crestinismului rasaritean (600, 1700), Chicago: University of Chicago Press, 1974, p.110). Protestantii mai citeaza anumiti parinti ai bisericii ca sa-si sustina pozitia. Cele mai multe dintre aceste citate nu fac decât sa respinga idolatria, si nu au nimic de-a face cu icoanele. În putinele cazuri în care sensul ar parea sa fie acesta (unele scrieri continând adaugiri facute chiar de iconoclasti), o interpretare consecventa ar cere respingerea oricaror imagini (nu numai a icoanelor din biserica). Nici unul dintre aceste texte nu atinge subiectul venerarii. Canonul Sinodului din Elvira este adesea citat în sprijinul pozitiei iconoclaste. În canonul 36, se declara, "Se stabileste ca în biserici sa nu fie picturi, pentru ca ceea ce este adorat nu poate fi pictat pe pereti". Chiar si protestantii admit ca întelesul acestui canon nu este atât de clar cât s-ar parea. Nu se stie care a fost cauza acestui canon, nici ce încerca el sa previna, fapt recunoscut chiar si de protestanti:

"…(canonului 36 al sinodului din Elvira) nu i se poate da prea mare importanta, rostul lui nefiind cunoscut" (Edward James Martin, O istorie a controversei iconoclaste, London: Society for the Promotion of Christian Knowledge, 1930, p.19)

Prin cuvintele folosite, acest canon nu poate fi interpretat ca o condamnare generala a imaginilor. Nu este clar ce se interzicea si, mai ales, de ce. Diferitele interpretari variaza de la o interdictie a imaginilor în biserica, pâna la încercarea de a feri icoanele de pagâni (posibil, dat fiind ca acest sinod s-a întrunit în timpul persecutiilor). În oricare caz, se stie ca icoanele au fost folosite în bisericile spaniole atât înainte, cât si dupa acest sinod, fara nici un fel de controverse cunoscute. În orice caz, sinodul a fost unul local, niciodata proclamat la nivel ecumenic.

Scrisă de părintele John Whiteford.

Doamne ajută să ne fie spre folos duhovnicesc şi spre luminarea minţii!

DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

Fraţii mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să ştiţi că suntem pe pământ străin şi călători. Auziţi ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ şi străin ca toţi părinţii săi. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naştere şi asfinţim prin moarte.Sfântul acela, dumnezeiescul Iov, zice aşa: Din pântecele maicii mele am căzut în groapă. Aţi auzit? Atât i s-a părut viaţa pe pământ, după 400 de ani. Că, după bătaia aceea Dumnezeu i-a mai dăruit 140 de ani de viaţa, după ce l-a încercat cu atâtea chinuri şi boli; şi atât i-a părut, că din pântecele maicii sale a sărit în groapă. O săritura i-a părut viaţa.

Voi nu auziţi cu ce ne aseamănă Duhul Sfânt? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Şi iarăşi: Zilele lui ca umbra trec. Şi iarăşi: Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.

Şi iarăşi zice: S-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Şi iarăşi: Zilele anilor noştri ca pânza păianjenului. Cu pânza păianjenului s-au asemănat zilele vieţii noastre. Adică, cât este de slabă pânza păianjenului, aşa-i de slabă viaţa noastră pe pământ; suntem umbra, vis şi floare pe pământ!

Dumnezeu zice lui Isaia: Ascultă, proorocule, strigă şi zi aşa înaintea poporului: Tot trupul omului este iarbă şi toată slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Deci, să nu punem bază pe viaţa aceasta, că-i umbră şi vis.

Ştiţi ce rămâne în veci? Sufletul. Trupul vedeţi că se face ţărână. Că îngropăm şi dezgropăm morţii şi se fac în puţină vreme ţărână. Mai ales după o vreme nici oasele nu mai rămân; toate se fac nimic.

Asta-i şi porunca cea dintâi, că pământ eşti şi în pământ vei merge. Dar sufletul nu moare niciodată. Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh şi nu poate să moară. Aşa l-a făcut Dumnezeu.

Dar, ca să ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul, am să vă spun care-i drumul sufletului imediat după moarte, după tradiţia Bisericii Ortodoxe.

De când murim şi până la 40 de zile, când are loc judecata particulară a sufletului şi se hotărăşte de Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, până la judecata de apoi, este un timp de tranziţie, adică un timp provizoriu, pentru drepţi şi pentru păcătoşi.

Când moare omul şi când îşi dă sufletul, în clipa aceea apar în faţa lui atâţia diavoli, câte păcate a avut omul şi atâţia îngeri sfinţi, câte fapte bune a avut el în viaţă. Aşa arată Sfântul Efrem Sirul.

Şi este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune. Şi este o mare luptă şi de aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: "Uite, câţi diavoli au venit!".

A văzut la Agapia Veche, părintele Eftimie, cu o săptămână înainte de a muri, cum se luptau îngerii cu diavolii pentru suflet, zicând: "Uite cum se luptă! Îngerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap şi-i lovesc pe draci. Uite cum fug!"

Cu o săptămână înainte a spus când va muri, căci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau maicile. Dar nu toţi văd taina aceasta, şi să o poată spune; o văd, dar nu o pot spune.

Atunci în ceasul morţii are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care îl aveţi de la Botez şi să ziceţi aşa: "Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine păcătosul sau păcătoasa!".

Pentru că acest înger, nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii. El călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile şi îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.

Auziţi ce zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Şi iarăşi zice: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dânsul şi-i va izbăvi pe ei. Deci este clar că îngerul este cel ce ne păzeşte şi în viaţa de acum şi după ce murim, până la 40 de zile.

Vine acel înger şi zice: "Daţi-vă la o parte, diavolilor! Eu ştiu viaţa acestui suflet, de când s-a născut şi până acum". Şi îngerul, venind, începe a vorbi cu sufletul aşa: "Nu te teme, frate suflete!" Sfântul Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru că şi îngerul şi sufletul sunt fiinţe raţionale, de sine stăpânitoare, cuvântătoare şi sunt duhuri, cum zice Sfânta Evanghelie: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu.

Iată trupul tău! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tău, aceasta-i casa ta în care ai stat până acum. Cu acesta te-ai zămislit în pântecele maicii tale, cu acesta ai trăit 20, 60, 80, câţi ani a vrut Dumnezeu să-ţi dea pe pământ; că la Dumnezeu este viaţa, iar nu la noi.

Ia aminte, frate suflete, când va suna trâmbiţa judecăţii de apoi, într-o clipeală a ochilor are să învie acest trup, cum îl vezi, şi ai să intri într-însul şi ai să mergi la judecată, cum spune Apostolul Pavel: Toţi vor sta înaintea divanului judecăţii lui Iisus Hristos, ca să ia fiecare după cum a lucrat, bine sau rău.

Îngerul păzitor îi aduce iar aminte: "Iată, frate suflete, când erai copil mic - sau copiliţă mică - te-a trimis mama să aduci o căldare de apă sau să aduci zarzavat din grădină, sau să aduci gâştele de la păscut, sau să faci o treabă cât de mică în ogradă. Uite, aşa gândeai tu atunci; aşa înţelegeai tu atunci". Şi începe să-i aducă aminte din mica copilărie ce bine a făcut el cu trupul acesta şi ce rău a făcut. "Uite aşa ai făcut, când erai în clasa întâi la şcoală, în a doua, a treia; uite aşa făceai! După ce ai ieşit în lume, când erai fată mare sau flăcău, când te-ai însurat sau măritat, uite aşa făceai". Şi-i aduce aminte din pruncie şi până la moarte în fiecare zi şi ceas ce a făcut. Că sufletul, după ce iese din trup, foarte tare ţine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai îngreunează pământul, nici trupul ca să uite. Toate le vede ca o oglindă.

Aceasta se întâmplă în ziua întâi după moarte.

Ziua a doua după moarte se întâmplă un lucru mai înfricoşat. În ziua a doua după moarte îl ia îngerul păzitor şi-l duce pe unde a umblat omul toată viaţa. Atunci se întâmplă ceea ce spune în Psaltire: Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura.

Toată icoana vieţii omului se descoperă a doua zi după moarte. Dar ai să spui: "Părinte, cum poate sufletul omului să meargă într-o zi pe unde a mers toată viaţa?"

Sufletul înconjoară pământul cât ai clipi din ochi. Sufletul nostru şi îngerul păzitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune în Biblie: Alerga-vor, Doamne, în grabă şi mai repede ca razele fulgerelor, sufletele drepţilor se vor întoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel şi în multe locuri.

Sufletul este fiinţă gânditoare şi nici nu am zis cu limba un cuvânt şi cu gândul am şi înconjurat pământul mai înainte de a-l pronunţa; uite cum aş spune eu acum: Pekin, New York, Moscova, Bucureşti, Sihăstria.

Aşa de repede merge sufletul, după ce ieşim din trup. Şi nu-i o greutate să se ducă el, în ziua a doua, cu îngerul pe unde a umblat toată viaţa. El numai gândeşte şi a şi ajuns în locul acela, căci merge ca gândul.

Şi unde-l duce în ziua a doua? Îl duce pe unde a umblat omul toată viaţa, şi-i arată unde a făcut bine şi unde a făcut rău. Şi nu-i arată decât adevărul.

"Uite, aici ai jucat, aici te-ai îmbătat, aici ai desfrânat cu atâtea femei sau cu bărbaţi; aici ai înjurat, aici ai fumat, aici ai avortat atâţia copii, aici ai ocărât, aici ai furat, aici ai cântat, aici te-ai lenevit, aici te-ai răzbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai bătut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit şi te-ai împărtăşit cu nevrednicie!"

Şi-i arată şi faptele bune: "Uite, suflete, aici ai mers la biserică; aici ai ascultat cuvântul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei săraci, aici ai învăţat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele cărţi, aici ai mers la biserică, aici ai răbdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvânt de folos la altul, dincolo ai făcut milostenie, ai îmbrăcat pe cel gol, ai adăpat pe cel însetat, ai primit pe cel străin".

Îi arată toate, toate, şi sufletul săracul nu poate zice nimic, că nu-i arată decât adevărul, pentru că îngerul nu poate să mintă. Îi arată şi cele bune şi cele rele.

Şi se minunează sufletul foarte şi îl întreabă pe înger:
- Sfinte îngere, cum de ştii tu acestea toate?
- Cum să nu ştiu, dacă pururea am fost cu tine! Tu ai mâncat, eu nu pot mânca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai băut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate mânca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz - cum zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Că dacă nu aş fi fost eu cu tine, diavolii ar fi făcut mare prăpăd, împreună cu vrăjmaşii tăi văzuţi şi nevăzuţi. Eu te-am apărat şi pururea am fost lângă tine şi mereu am scris ce gândeşti tu. Că eu ştiu gândurile tale şi ce vorbeşti tu şi ce faci tu, bine sau rău".

Asta se întâmplă în ziua a doua. Îl duce îngerul păzitor pe suflet pe unde a umblat toată viaţa.

Iar în ziua a treia după moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede că plânge mama, plânge sora sau soţia sau soţul. Vede că plâng neamurile după el şi îi pare rău. Dar nu mai are grija noastră; el se gândeşte atunci numai la el, şi zice: "Ei rămân pe pământ şi se vor pocăi, că mai au vreme să facă fapte bune. Dar eu unde mă duc? Cine mă va ajuta pe mine acolo?"

Şi aşa merge ziua a doua pe unde a mers toată viaţa. Iar în ziua a treia, lucru şi mai înfricoşat. I se mai dau îngeri însoţitori sufletului nostru şase îngeri purtători de lumină şi cu cel de la Botez, sunt şapte, ca să treacă înfricoşatele vămi ale văzduhului.

Aţi auzit de cele 24 de vămi ale văzduhului. Se fac slujbe pentru cei ce vor să aibă milă de la Dumnezeu şi să-i scape de duhurile întunericului din văzduh.

Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala şi Sfânta Împărtăşanie, precum şi împăcarea cu toţi. Iar imediat după moarte se face 40 de zile Sfânta Liturghie şi parastase cu dezlegări şi milostenie la cei săraci, care ajută sufletul cel mai mult când trece vămile. Că Biserica, fiind mama noastră spirituală, se roagă acum pentru bietul sufletcare-i fiul ei după dar din Botez, să treacă uşor atunci vămile văzduhului.

Ce se întâmplă până ce va trece sufletul vămile văzduhului? Atunci vede omul cât de folos îi era lui să fie mărturisit curat de păcate. Dacă nu ar fi lăsat Dumnezeu între El şi noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mântui. Că zice Apostolul Iacov că: Toţi multe greşim şi nimeni nu-i fără păcat.

Dar între noi şi Dumnezeu s-a lăsat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; aţi auzit că zice la mărturisire: "De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, după rânduiala Tainelor creştineşti".

Acum vede sufletul cât de folos îi era, dacă era mărturisit, când trece vămile.

De aceea, vă rog să ţineţi minte: Cănd vezi că s-a îmbolnăvit în casă mama, sora, fratele, soţia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce întâi doctorul; întâi adă preotul şi-l spovedeşte curat de toate păcatele.

Omul trebuie să se spovedească obligatoriu de patru ori pe an toată viaţa, în cele patru posturi, cât trăieşte el, dar mai cu seamă când vezi că s-a îmbolnăvit rău. Atunci cheamă preotul repede să-l spovedească. Nu cănd i s-a legat limba sau şi-a pierdut conştiinţa; ci din vreme, când are mintea clară şi ţine minte. Şi-i spune: tată, mamă, băiete, spune tot ce-ai făcut!

Pune-l să scrie pe un caiet, dacă ştie, şi să-şi aducă aminte tot, că dacă ai reuşit să faci o spovedanie bună, ai câştigat sufletul lui. Că ce spun sfinţii Părinţi? Chiar de a avut cineva păcate de moarte foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. El stă în iad numai până se curăţă de păcat, pentru că spune Sfânta Evanghelie: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor.

Ai auzit ce spune un sfânt?

El a văzut o mare de flăcări şi din marea aceea ieşeau porumbei albi ca zăpada şi zburau la cer. Şi acolo era iadul şi auzea ţipete şi vaiete. "Cum, Doamne, din foc ies porumbei?" s-a întrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepţi, care s-au curăţit prin canon stând în iad şi şi-au plătit tot ce aveau de plătit. Pentru că Biserica intervine de pe pământ cel mai mult prin Sfânta Liturghie. Că jertfa şi răscumpărarea noastră se face prin sângele lui Iisus Hristos. Cum zice şi Apostolul: Sângele Lui ne curăţă de orice păcat.

Creştinul, dacă a murit mărturisit şi dacă, Doamne fereşte, are păcate grele şi nu şi-a făcut canonul, el îşi face canonul dincolo, în iad. Dar din iad îl scoate Biserica prin Sfânta Liturghie, prin dezlegări şi milostenie şi tot la rai merge.

Iar dacă a murit cineva nespovedit din tinereţe şi a avut păcate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. Toate slujbele care se fac pe pământ pentru un asemenea suflet, foarte puţin îl ajută, fiindcă nimic necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor.

Aşa au aşezat dracii vămile că, dacă ar putea, nici unul să nu treacă la cer. Ştiţi de ce au ei ura şi zavistia asta pentru oameni? Pentru că sufletele drepţilor completează numărul din care au căzut ei. Lumea asta atât o ţine Dumnezeu - cum arată Sfântul Simeon Noul Teolog - până se va împlini numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor. Nu citiţi la Psaltire?

Până se împlineşte numărul îngerilor care au căzut, că au fost foarte mulţi; a treia parte din îngeri, cum zice Apocalipsa: Am văzut un diavol mare, roşu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pâmănt.

A căzut o treime de îngeri din toate cetele; şi din heruvimi şi din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gând cu satana, ca să se facă asemenea lui Dumnezeu. Şi de aceea au atâta ură diavolii, că ştiu că fiecare suflet, dacă trece la cer, cum spune Evanghelia: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu, va fi în locul lor şi le va lua dregătoriile.

De aceea stau în văzduh şi zic: "Iată pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor să treacă pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul!". Şi atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate diavolilor să stea în calea sufletelor, căci Dumnezeu, este şi drept, nu numai milostiv, şi au făcut aceste staţii sau vămi, între cer şi pământ, ca să arunce în iad pe cei ce mor nepocăiţi, în grele păcate.

Şi iată cum sunt aşezate: Vama întâi este pentru vorbirea de rău; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru mânie, apoi lăcomia şi aşa mai departe, de la cele mai mici păcate, până la cele mai mari.

Şi cine n-a vorbit de rău?Cine nu s-a mâniat? Cine nu s-a lăcomit? Cine nu s-a lenevit? Cine n-a băut un pahar mai mult în viaţă? Sau cine n-a căzut cu gândul, cu imaginaţia şi chiar cu fapta în desfrânare în beţie, îndoială în credinţă şi în celelalte păcate trupeşti sau sufleteşti, cum citim în viaţa Sfintei Teodora?

Aţi văzut ce a spus Sfânta Teodora, când a ajuns la vama beţiei?
"Mă minunam foarte că dracii îmi aduceau aminte de toate paharele de rachiu şi de vin pe care le-am băut în viaţă. Şi-mi arătau şi când am băut, în ce clipă şi cu cine am fost şi de câte ori m-am îmbătat şi de câte ori am băut. Şi îi întrebam pe sfinţii îngeri:
- Cum de ştiu diavolii toate acestea?
- Dacă ei au fost îngeri!"

Să ştiţi, însă, că de la Botez, pe lână îngerul bun, care stă de-a dreapta creştinului, mai ai un înger din ceata stăpânilor iadului, un diavol care stă pe umărul stâng. Acela scrie tot ce ai făcut tu rău şi ce ai vorbit tu rău şi de toate păcatele ce le-ai făcut în viaţă. Iar îngerul bun scrie şi cele bune şi cele rele, cum spune acolo. Aşa crede Biserica lui Hristos.

Acum să vedem ce se întâmplă cu sufletul celui mărturisit, când vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate păcatele omului. Nu le mai găseşte scrise! Atunci diavolii urlă, răcnesc şi se mănie că pe acest suflet care avea păcate mari, avorturi, preacurvii, furturi, înjurături, beţii şi altele, nu-l mai găseşte scris cu nimic. Când creştinul a fost dezlegat de preot pe pământ, Duhul Sfânt a şters de acolo toate păcatele lui. Cuvântul lui Hristos care zice: Tot ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat şi în cer. N-aţi auzit? Ce va lega el pe pământ, este legat şi în cer.

Deci, spovedania, taina aceasta este aşa de mare, încât are putere să-l cureţe pe om de orice păcat, să-i dezlege toate păcatele. Numai dacă omul a fost cuminte în viaţă, dacă s-a spovedit curat, acela trece uşor înfricoşatele vămi ale văzduhului a treia zi.

Şi i se cântăresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt în formă de pietre scumpe, iar faptele cele rele în formă de pietre simple sau alte greutăţi.

Sufletul este foarte înţelept. El vede singur încotro merge. Dacă la vămi vede că trag păcatele mai greu, începe a plânge foarte şi a se întrista, mai ales că vede la vămi mii de diavoli care vor să-l răpească la fiecare vamă. Şi-i zice îngerul păzitor:
- Nu te teme, frate suflete, că nu ştii judecăţile lui Dumnezeu! Nu te teme!

Sufletul se bagă sub aripile îngerilor, când vede atâtea mii de draci. Un drac atât este de urât că dacă ar veni aici unde stăm noi acum, cum este el în iad, nu mai rămâne unul viu. Toţi muirm de atâta urâciune şi spaimă a îngerului căzut. Iar sufletul, când vede atâtea mii de draci se bagă sub aripile îngerului şi zice:
- Domnii mei îngeri, nu mă lăsaţi! Tare mă tem de aceştia!
Şi-i zic îngerii:
- Nu te teme, frate suflete, că eşti cu noi! Noi suntem garda lui Dumnezeu, care te însoţim pe tine! Doamne fereşte, la 40 de zile să nu cumva să cazi în mâinile lor! Dar acum n-ai grijă, că noi te păzim!

În ziua a treia sufletul nostru trece vămile văzduhului şi exact a treia zi, când a ieşit din trup, în aceeaşi clipă ajunge prima dată la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.

Şi ce vede el acolo? Că Sfânta Scriptură spune: Pe Dumnezeu nimeni odinioară nu L-a văzut. Dar ce vede sufletul atunci? Că pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a văzut toată lumea. Şi n-a fost Dumnezeu? L-a văzut Avraam, L-a văzut Moise; dar L-a văzut cu pogorământ, după închipuire, cum a vrut să se arate. Dar fiinţa lui Dumnezeu nimeni nu a văzut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Fiinţa lui Dumnezeu este inaccesibilă oricărei minţi raţionale din cer şi de pe pământ.

Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi, când ajunge prima dată la tronul lui Dumnezeu? Iată ce vde, după mărturisirea Sfinţilor Părinţi. Vede strălucind o lumină negrăită, de miliarde de ori mai tare ca soarele, şi mireasma Duhului Sfânt. Aude cântările heruvimilor şi serafimilor şi apar nişte nori de aur azurii, mergând spre răsărit şi îngerii îngenunchează pe ei, împreună cu sufletul.

Şi odată se opresc în loc către răsărit. Că de aceea, să ţineţi minte, ne închinăm la răsărit când facem rugăciunile; pentru că tronul lui Dumnezeu este la răsărit. N-ai văzut ce zice Sfânta Scriptură? Şi au sădit rai în Eden spre răsărituri. N-aţi auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-aţi auzit ce spune Psaltirea, pe care o aveţi în casă? Dumnezeu s-a suit peste cerurile cerurilor, spre răsărituri. Deci, la răsărit este tronul Sfintei Treimi.

Şi se opresc norii aceştia şi îngerii care satu în genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia zi aude acest glas pe limba lui Adam: "Duceţi sufletul acesta în Rai şase zile". Că şase zile trece sufletul nostru prin Rai, cu iuţeala gândului. Atunci îngerii cei buni îl iau cu iuţeala fulgerului şi-l duc către grădinile Raiului.

Când ajunge sufletul acolo cu îngerii, nimeni nu poate spune ce frumuseţe este. Şi atunci vede acolo că o floare din Rai, cum spune Sfântul Andrei, este mai scumpă decât toate popoarele lumii, decât toate podoabele şi bogăţiile veacului de acum; pentru că aceea floare are viaţă şi niciodată nu se mai vestejeşte sau nu moare.

Acolo vede el, cum am zis, "Raiul desfătării", "Palatul Noului Sion", "Ierusalimul ceresc" şi câte spune Sfânta Scriptură.

Dar o negrăită bucurie este când sufletul aude cântările a milioane de îngeri, de heruvimi şi de drepţi, care cântă acolo. Apoi vede corturile drepţilor, despre care se spune la panahidă, cum spune şi Sfântul Cosma, care a fost prin Rai. Numai acolo câtă frumuseţe este!

Ajunge în nişte livezi, nişte pometuri care n-au margini. Apar nişte pomi cu frunza de aur, cu florile de aur şi sub fiecare pom este un cort şi în cort este o masă de aur, şi în pomii aceia cântă păsări ale căror aripi nimeni nu poate spune cât de frumoase sunt; şi acele păsări nu mai mor în veacul veacului.

Şi se minunează sufletul, că la unul cortul este de argint, la altul este de mărgăritar, la altul este de iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, la altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de safir şi de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsă.

El vede că şi mesele nu-s toate la fel. Şi copacii rodesc pe o singură ramură câte 70 feluri de roade. Cântă şi frunzele pomilor, cântă şi florile lor, cântă şi păsările; curg râuri de miere şi de lapte prin livezile acelea ca oglinzile.

Este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie când trece sufletul prin Rai alta este. Se întâlneşte cu neamurile lui.

Voi, fraţilor, să ştiţi că din neamul nostru avem şi în Rai, avem şi în iad, că Dumnezeu este drept. Cine a făcut rău, s-a dus în iad; cine a făcut bine, s-a dus în Rai. Şi acolo în Rai nu cunoşti când ai ajuns, numai pe bunicul sau pe străbunicul.

Dacă te-aş întreba acum pe mata: "Cunoşti pe străbunicul de 300 de ani în urmă?" De unde să-l ştii! Că de-abia dacă îl cunoşti pe cel de 50-60 de ani în urmă. Acolo în Rai, însă, se cunosc oameni unii cu alţii. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Mă întrebi dacă se cunosc sufletele în Rai? Ia aminte la Evanghelia cu bogatul şi săracul Lazăr. Când a murit bogatul şi când a murit Avraam? Cu mii de ani înainte şi se cunoşteau şi vorbeau".

Acolo în Rai îţi ies înainte neamurile toate care sunt la bine şi au palate de aur şi pietre scumpe şi livezi şi zic: "Măi, nepoate, măi! tu eşti al cutăruia, tu eşti a cutăreia, din ţara cutare, din satul cutare. Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit înaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu eşti al cutăruia, tu nu ne cunoşti pe noi, dar noi te cunoaştem. Noi ştim unde mergi tu. Tu mergi la judecata particulară a sufletului. La 40 de zile se va hotărî cu tine unde mergi, în Rai sau în iad.

De vei afla milă la Dumnezeu şi te va da la bine, să vii la locaşurile noastre, că iată ce frumuseţi avem aici; ce palate şi ce minunăţii, pe care nu poate să le înţeleagă omul.

Şi aşa îl petrec neamurile lui şi îngerii, mergând prin Rai şase zile.

Sufletul atunci uită cu totul că a trăit pe planeta asta, că a avut mamă, că a avut soră, că a avut frate... Că el vede acolo alte bucurii, străine cu totul de lumea asta trecătoare. Şi atunci îngerul de la Botez, când vede că el se bucură tare, căci acolo nimeni nu poate sta întristat de atâta bucurie, se apropie de el şi-i spune aşa, dacă ştie că este drept: "Frate suflete, iată, la 40 de zile ai să vii să ocupi un loc de aici!"

Iar dacă-l ştie că-i păcătos îi zice: "Frate suflete, nu te bucura; nu te-am adus să rămâi aici. Te-am adus să vezi ce-ai pierdut în puţină vreme cât ai trăit pe pîmânt, dacă n-ai avut frică de Dumnezeu şi nu te-ai mărturisit şi n-ai postit şi n-ai mers la biserică şi n-ai făcut fapte bune!"

Când aude sufletul că nu va rămâne în Rai - căci el credea că va rămâne acolo în veci - cât de mare bucurie este în Rai, el se mâhneşte şi începe a plânge cu amar.
- Cum, n-am să rămân aici? întreabă el pe îngerul său păzitor.
- Nu! îi răspunde îngerul. Pe aici treci numai să vezi în puţină vreme ce-au câştigat oamenii cu frica lui Dumnezeu şi ce-au pierdut cei necredincioşi, care nu s-au închinat lui Dumnezeu!

Aşa trece sufletul şase zile prin Rai şi cu trei, care au fost până au ajuns la tronul Sfintei Treimi, se fac nouă. Iar la nouă zile vin iarăşi, ca fulgerele cerului pe nori, îngerii, şi-l duc înaintea Preasfintei Treimi, în lumina cea neapropiată gânditoare. El nu vede pe Dumnezeu, că nici heruvimii nu-L văd; numai lumină şi lumină negrăită, care nu se poate spune.

Şi se opresc norii aceştia şi la nouă zile aude acest cuvânt, dacă sufletul este drept: "Acest suflet să aibă desfătarea şi bucuria cea fără margini a celor nouă cete îngereşti!" Iar dacă-i păcătos: "Sufletul acesta să nu aibă parte de fericirea şi slava celor nouă cete îngereşti!" Acest cuvânt îl aude la nouă zile şi apoi aude, zicând: "Duceţi sufletul acesta prin iad 30 de zile".

Atunci îl iau îngerii şi-l întorc către miazănoapte şi către apus, la locurile iadului, care nu au margine. Şi atunci sufletul, când îl duc îngerii la iad, vede acolo ce spune Sfânta Scriptură: "Iadul cel mai de jos", "Fântâna adâncului" şi "Iezerul de foc" de la Apocalipsă. Acolo vede el viermele cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pământesc şi care n-are margine adâncimea lui.

Acolo vede el întunericul cel mai dinafară, cel mai dinăuntru, scrâşnirea dinţilor şi tartarul, câte mai auziţi la Sfânta Liturghie şi în Scriptură.

Şi când vede el atâtea feluri de munci şi atâtea feluri de draci, vede acolo muncindu-se şi neamuri de-a lui, cum vedea mai înainte în Rai. Şi neamurile ştiu pe unde trece şi-i ies înainte şi strigă către el:
"Frate, nepotule, vărule, moşule, matale te duci la judecata particulară. Te rugăm din inimă, adu-ţi aminte de noi şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, dacă te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de atâţia ani, de 200 de ani, de 300 de ani, de 500 de ani fiecare!"

După cum se bucura sufletul mai înainte în Rai, că şi-a văzut neamurile lui la bine, acum se scârbeşte de aceste neamuri ale lui, care, pentru păcatele lor, au fost rânduite la osândă.

Şi trec cele treizeci de zile prin iad şi cu nouă care au fost când s-a întors din Rai sunt 39 de zile. Iar în a 40-a zi ăl iau îngerii şi-l duc a treia oară la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, în lumina cea neapropiată, gânditoare, spre închinare.

Şi atunci, la 40 de zile, aude acest glas în limba aramaică a lui Avraam, dacă sufletul este drept: "Duceţi acest suflet în Gan Eden!", adică în desfătare şi bucurie fără margini; iar dacă, Doamne fereşte, este păcătos aude: "Duceţi sufletul acesta în Şeol sau Hades", adică în iad şi în muncă.

Îngerii lui Dumnezeu, cât sunt de buni şi preamilostivi, însă, dacă le dă poruncă Dumnezeu să-l ducă la greu, îl duc în iad.

Dacă ar vedea atunci cineva cum se roagă sufletul nostru la îngeri, când vede că-l duc la chinuri, ar plânge temeliile pământului. Se bagă sub aripile îngerilot şi zice:
- Îngerii lui Dumnezeu, cei preasfinţi, cei preabuni, nu mă lăsaţi! Unde mă duceţi?Într-ale cui mâini mă duceţi? Cine ar să mă mai scoată pe mine de acolo? Cine mai are milă acum de mine?Cine ştie de pe faţa pământului în ce chinuri mă duc eu acum?

Iar îngerii plâng şi-i spun:
- Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem poruncă. Nu putem face nimic mai mult, decât cum porunceşte Ziditorul: să te ducem la bine sau la rău!

Şi-l duc, dacă, Doamne fereşte, sufletul a trăit rău, în păcate şi fără pocăinţă la rău sau dacă-i bun şi a păzit poruncile Domnului, îl duc la Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele.

Aceasta se întâmplă la 40 de zile după moarte. De aceea Biserica, mama noastră cea duhovnicească, are mare grijă să facă pomeniri după fiecare mort la 3 zile, la 9 zile şi la 40 de zile, pentru că atunci se hotărăşte unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.

De la 40 de zile mai rămâne o singură portiţă deschisă pentru suflet. Dacă sufletul a fost în credinţa ortodoxă adevărată şi a fost fiu adevărat al Bisericii lui Hristos, şi dacă n-a căzut în vreo sectă sau în alte rătăciri, sau păcate grele şi dacă a fost spovedit şi împărtpşit, Biserica îl poate scoate din chinurile iadului prin sfintele slujbe şi prin milostenie.

Biserica este mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi la dumnezeiescul Botez prin apă şi prin duh. Biserica este stâlpul şi întărirea adevărului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsă.

De aceea, are mare îndrăzneală către capul ei din ceruri care este Hristos. Aţi auzit ce spune Hristos în Evanghelie: Eu sunt buciumul, viţa - adică trunchiul copacului - şi voi sunteţi ramurile; toată viţa care rămâne întru Mine, aduce roadă multă, iar care nu rămâne întru Mine, în foc se aruncă.

Deci, băgaţi de seamă! Cine nu rămâne în Biserică, nu rămâne în trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserică, toţi sectanţii care au ieşit şi au împânzit lumea - căci sunt peste 800 de secte numai în Europa - aceştia sunt neghină în grâu, aceştia sunt seminţele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina Ta? Dar de unde are neghină? Un om vrăjmaş, adică diavolul a făcut aceasta.

Sectanţii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricaţi la minte şi la credinţă, prin care satana vrea să rătăcească şi pe alţii. Să nu-i ascultaţi! Cine s-a rupt de Biserică, s-a rupt de trupul lui Hristos.

Ia să vă dau o imagine: Dacă copacul acesta ar fi încărcat cu flori până în vârf sau cu roade, un copac roditor, şi dacă o mlădiţă s-a rupt de acolo cumva şi a căzut cu greutatea roadelor sale jos, mai rodeşte aceea? Ce se întâmplî? Se usucă şi o punem pe foc.

Aşa-i sufletul care s-a rupt de Biserică. S-a rupt de trupul lui Hristos. Că Biserica este, cum spune marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos.

Şi acea mlădiţă, acel suflet care s-a rupt de Biserică, în veacul veacului nu mai rodeşte şi nici mântuire nu are. Pentru că Duhul Sfânt şi seva Duhului Sfânt, vine numai prin punerea mâinilor, de la Apostoli la episcopi, de la episcopi la preoţi şi de la preoţi se lucrează în rândul credincioşilor prin Tainele care le-a hotărât Dumenzeu să le lucreze preotul, ca iconom al Tainelor lui Dumnezeu. Pe altă cale nu vine Duhul Sfânt în Biserică.

Feriţi-vă! Fugiţi cât puteţi, ca de diavoli, de acei care vă învaţă să nu vă închinaţi Sfintei Cruci, sau Maicii Domnului, sau să nu mergeţi la Biserică, sau să nu ascultaţi de preot. Aceia vin cu satana în inimă şi-n minte, să vă rupă de Biserică, de adevărul nostru dogmatic, de credinţa noastră ortodoxă, care este neschimbată de 2000 de ani, de la Hristos.

Acum sectele au ieşit ca ciupecile după ploaie, şi toate sectele au venit mai mult din Occident. Cele mai multe au venit de la oameni bolnavi la minte. Eu am o sectologie care s-a tipărit la Bucureşti, şi-am arătat şi istoricul, de unde au venit, cu ce scop au venit. Vin cu scopul să ne strice şi credinţa şi neamul, să ne piardă sufletele!

Nu ieşiţi din corania mântuirii. Nu plecaţi din Biserica lui Hristos. Biserica este mama noastră duhovnicească. Ea ne-a născut prin apă şi prin duh, la Botez. Deci, să cinstiţi Biserica şi pe preoţi şi pe arhierei şi pe Sfântul Sinod.

Ţineţi-vă de Biserica noastră cea de totdeauna. Să fiţi creştini buni şi cetăţeni buni, şi să împliniţi porunca Sfântului Apostol Pavel: Daţi celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frică, şi nimănui cu nimic să nu rămâneţi datori.

Se spune la Epistola către Romani: Tot sufletul să se supună stăpânirii celor mai înalte, că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu. Şi iar spune: Cel ce nu se supune stăpânirilor, legii lui Dumnezeu se împotriveşte.

A ieşit o sectă blestamată, foarte periculoasă pentru ţară şi Biserică, care se cheamă "Martorii lui Iehova". Aceştia sunt cei mai înverşunaţi împotriva conducerii de stat şi a Bisericii. Să fugiţi ca de diavoli, ca de satana de aceştia! Aceştia, nu numai că nu sunt creştini, dar sunt mai răi decât toţi păgânii. Că nu recunosc nici Biserica, nici statul şi nu cred în Hristos.

Păziţi-vă de orice sectă, rămâneţi fii ai Bisericii lui Hristos, cum au fost părinţii şi bunicii voştri şi strămoşii din veac.

Rămâneţi în Biserică, ţineţi-vă de mama noastră, care este Biserica. Că, doamne fereşte, chiar dacă omul merge la iad pentru păcatele lui, Biserica îl poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri, prin milostenii şi prin jertfe.

Fără Biserică nu este mântuire! Cine a ieşit din Biserică, nu mai are pe Hristos, că Biserica este trupul lui Hristos. Cine a oeşit din Biserică, nu mai este fiu după dar al lui Dumnezeu din Botez, ci este fiu al satanei, căci s-a rupt de la mama lui duhovnicească şi a luat-o după capul lui şi s-a pierdut.

Dumnezeu să vă ajute. Cu aceasta închei şi vă rog din toată inima să aveţi frica lui Dumnezeu, să nu uitaţi rugăciunea, şi să vă rugaţi şi pentru noi păcătoşii. Amin.

Părintele CLEOPA

Confluente religioase / "Mortii" se arata - de Dimitri Dudko

Se spune ca multi se plang acum, mai ales femei, ca noaptea vin mortii.
O femeie si-a ingropat barbatul. Da, a suferit mult, a plans. Nu putea dormi.
La miezul noptii, a auzit pe cineva punand o cheie in usa, tarait de picioare; cineva a venit la patul ei.
" Valia, eu sunt."
Ea a sarit cu frica. Da - in fata ei se afla barbatul ei, care murise. Au inceput sa vorbeasca.
In noaptea urmatoare ea a asteptat cu mare frica. El a venit si noaptea urmatoare.
Oamenii i-au spus: Visezi. Oamenii cu carte i-au spus: Ti se pare asta din cauza suferintelor. Psihiatri au luat-o sub observatie...
Dar ce inseamna asta la urma urmei? Omul este normal in esenta, dar se petrece ceva ce nu este normal. Halucinatii... Dar ce este o halucinatie? Sau este cumva vreun fel de aratare?

Iata o fiica. Mama ei a murit de mult. Ea nu se mai gandeste la mama ei, dar pe neasteptate mama ei vine, mai intai singura, apoi cu un fel de copii.
Fiica a fost dusa la spital si tratata. Dar pentru ce a fost tratata? Intelegem noi ce se petrece aici?

Iata o femeie care este foarte tulburata si se gandeste sa-si puna capat zilelor. Este trista. Pe neasteptate vine cineva si intra la ea.
" Vera, la ce te gandesti?" Incep sa vorbeasca deschis si sincer.
Femeia se linisteste. Cea care a venit pleaca. Femeia isi vine in sine si se gandeste: cum a venit ca doar e tarziu? Se uita la ceas. E doua. Merge la usa, dar usa incuiata.
In ziua urmatoare face verificari. Femeia care venise noaptea, era moarta de multa vreme. Asta inseamna ca venise din alta lume.
Necredinciosii vor spune ca au fost halucinatie, o inchipuire bolnavicioasa...
Cand oamenii nu stiu ce sa spuna, atunci zic: halucinatie, inchipuire. Dar asta lamureste ceva?
Sa mai dau un exemplu:
Un pilot se prabuseste si femeia lui are un vis: " Da-mi doua ruble."
Femeia nu da nici o atentie. Are acelasi vis de mai multe ori. Incepe sa se ingrijoreze.
Unii spun: Nu da atentie. Dar asta nu o linisteste. Inainte, ea nu mersese la biserica si nu se gandise la Dumnezeu. Dar acum, se indreapta catre oamenii bisericii. Acestia o sfatuiesc sa faca o panahida. Ea nu stie cum sa o faca. Ei o lamuresc. Ea cere preotului sa-i faca celui mort o panahida si intreaba:
- Cat costa?
- Doua ruble.

In vremea noastra, hotarele dintre aceasta lume si cealalta lume s-au facut mai confuze. Am incetat sa ne mai gandim la invierea din morti si de aceia mortii nu ne dau odihna..
Ce este moartea? Exista viata acolo? Atata vreme cat totul pare in regula cu noi, nu ne gandim la aceste lucruri. Dar sunt situatii, cand pe neasteptate, hotarele acestei lumi se rup si omul vede ceva care mai tarziu ii rastoarna intreaga constiinta.

Un om pe nume Uekskuell s-a pomenit dintr-odata intr-o alta lume. Inainte fusese ateu, nu credea in viata dupa moarte.
Si-a vazut trupul din care iesise, iar in jurul lui erau adunati oameni. Nu-si dadea seama de ce se aduna oamenii acolo. Caci el nu se afla acolo, ci aici... Voia sa le spuna oamenilor asta, dar glasul sau se pierdea in gol. Ei nu-l auzeau. A vrut sa-i atinga cu mana, dar mana lui a trecut prin ei fara sa-i atinga..
Cand s-a intors inapoi in trupul sau, s-a lepadat de toate desfatarile si si-a inchinat viata lui Dumnezeu.
Se intampla astfel de lucruri sa ne mai aduca in simtiri.
Lumea de dincolo de mormant aproape ca o atinge pe a noastra, parca ar fi la o departare de noi de numai o fractiune de milimetru; dar nu ne unim in intregime cu aceasta lume.
Omul nu este numai acest trup, materie, tarana. Omul este alcatuit din trup si suflet. Iar sufletul nu moare ca trupul; el vede si stie toate

Cîteva dintre îndrumarile duhovniceşti din scrisorile lui Valeriu Gafencu

"Cît sînt de fericit cînd simt vorbind spiritul crestin! În viaţa aceasta credinţa e totul. Omul fără credinţă e mort. Atîta timp cît Dumnezeu veghează asupra lumii, nici un rău nu va putea zdruncina fondul moral şi adînc creştin al sufletelor curate şi însufleţite de dragoste nemarginită pentru adevăr şi aproapele...
Viaţa aceasta este trecătoare. Şi tot ceea ce e legat de ea este trecător. Să ne zidim sufletele, să le întarim cu virtuţile creştineşti, nu pentru viata aceasta, ci pentru cea viitoare. Patria noastră cea sfîntă şi vesnică, unde ne vom regasi cu toţii după moarte, este Cerul. Să staruim ca în viaţa aceasta să ne învrednicim prin faptele, vorbele, atitudinea şi gîndurile noastre, de Cer.
Nu există fericire adevărată decît în Iisus Hristos. Pe aceea căutaţi să o realizaţi...
Voi aveţi un întreptar de viaţă - calea creştină - şi după acest îndreptar călăuziţi-vă paşii."...

Femeile pot intra in biserica la perioada lunara

 
Femeia are voie să intre în biserică chiar şi în perioada aceasta, iar dacă se simte nedemnă sau necurată poate apela la duhovnic să-i dea dezlegare să intre sau să nu intre. Să nu mai facem de capul nostru. Să nu facem dogme din gura satului sau din zvonul băbesc…,,Ideea necurăţiei femeii în perioada ciclului menstrual este una ce ţine de tradiţia iudaică şi de Vechiul Testament. Nicăieri în Noul Testament nu se spune că femeia este oprită de la a intra în biserică în perioada ciclului…” a spus ÎPS NIFON al Târgoviştei, ierarh care s-a pronunţat ferm în favoarea primirii femeii la Liturghie. 

Sfinţii părinţi, asupra acestui subiect 

Tradiţia bisericii ortodoxe are la bază învăţătura sfinţilor părinţi bisericeşti care s-au expus diferite asupra participării femeii la slujbele bisericii când are ciclul menstrual. Astfel, Sf. Dionisie al Alexandriei scrie astfel: 

Iar în privinţa femeilor, care au curăţirea lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele aşa, să intre în casa lui Dumnezeu, socotesc că şi a întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele fiind credincioase şi cucernice n-ar îndrăzni aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de Trupul şi de Sângele lui Hristos; căci nici ceea ce avea curgerea sângelui de 12 ani, nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga, oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, şi a se ruga spre a dobândi ajutor; iar cel ce nu este cu totul curat şi cu sufletul şi cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte, şi de Sfintele Sfinţilor. (Canonul 2 al Sf. Dionisie al Alexandriei (+264)) 

Sf. Ioan Postitorul scrie în canonul 28 astfel: 

Femeile cele cu scurgeri de sânge obişnuite lor, să nu se atingă de cele sfinte până în a şaptea zi, dispune canonul 2 al Sf. Dionisie ca şi al 7-lea al lui Timotei. Acestea porunceşte pe legea veche, ba nici să se împreuneze cu bărbaţii, care să se întâmple ca din acestea să se nască slabi, bolnavi cei zămisliţi atunci. De aceea şi dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl copilului celui lepros, deoarece din cauza neînfrânării lui n-a aşteptat curăţirea femeii. Iar ceea ce se va necinsti în timpul necurăţiei sale şi se va atinge de dumnezeieştile taine, poruncesc a fi neîmpărtăşiţi 40 de zile. 

Autorul acestui canon face referinţă la anumite cazuri care nu sunt menţionate în cele 39 de cărţi canonice ale Vechiului Testament. Sf. Atanasie cel Mare spune că interdicţa aceasta pentru femei de a intra în biserică la perioada ciclului menstrual este un vicleşug al diavolului care provoacă întrebări şi flecării ce trebuiesc înlăturate. Iată textul întreg ale celor spuse de Atanasie cel Mare: 

Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune şi curate; fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic şi necurat; că după cum zice Apostolul, „ai lui Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc” (II Corinteni 2,15). Dar fiindcă săgeţile diavolului sunt diferite şi de multe feluri, şi pe cei mai curaţi la minte se nevoieşte a-i tulbura, şi opreşte pe fraţi de la străduinţele obişnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate şi spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru şi să întărim mintea celor mai simpli. “Toate sunt curate celor curaţi, iar celor necuraţi şi conştiinţa şi toate le sunt spurcate” (Tit 1, 15). Dar mă minunez de vicleşugul diavolului, căci fiind el stricăciune şi pieire, stârneşte gânduri la aparenţă curate; iar ceea ce se face este mai curând cursă ori ispitire, căci precum am zis mai înainte, pentru ca să reţină pe cei străduitori de la zelul obişnuit şi mântuitor şi pentru ca să se pară că a învins în această privinţă, întrebuinţează astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viaţă, ci provoacă întrebări şi flecării, care trebuiesc înlăturate. Căci, spune-mi mie, iubite şi prea cucernice, ce păcat, sau necurăţie, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot aşa ca şi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreţia ce se elimină prin nări, şi pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe şi despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viaţă. Şi apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor lui Dumnezeu, după dumnezeieştile Scripturi, cum se putea face din puterea curată un lucru spurcat! “Dacă suntem neam al lui Dumnezeu, după Faptele dumnezeieşti ale Apostolilor (17, 28-29), apoi nimic necurat nu avem în noi”; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firei, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim şi pe aceasta. Însă fiindcă cei ce vreau să grăiască împotriva celor ce se numesc drepte, sau mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu, se referă şi la cuvântul evanghelic, după care “nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies”, trebuie să se mustre şi această nesocotinţă a lor, că nu o voi numi întrebare. Fiindcă înainte de toate, nefiind întăriţi, în neştiinţa lor, vatămă Scripturile. Iar cuvântul divin este aşa: Fiindcă iarăşi unii au asemenea îndoială asupra mâncărilor, însuşi Domnul, dezlegând neştiinţa lor, adică dând în vileag eroarea lor zice că: „Nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele ce ies; apoi adaugă: şi de unde ies? şi răspunde: din inimă; căci se ştie că acolo sunt visteriile rele ale gândurilor spurcate şi ale celorlalte păcate. Iar Apostolul învăţând mai pe scurt despre aceasta zice: “Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 8, 18). Şi de ar zice cineva acum desluşit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat; se poate că şi doctorii, ca măcar de la cei din afară să se ruşineze, în privinţa aceasta vor răspunde că celui ce trăieşte i s-au dat oarecari ieşiri indispensabile spre a elimina prisosinţa scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii, şi mucoasele cele ce se elimină din cap, şi ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canalelor de sămânţă este aceea. Aşadar, ce fel de păcat este în faţa lui Dumnezeu, o bătrânule prea iubitor de Dumnezeu, când însuşi Stăpânul cel ce a plăsmuit vietatea a voit şi a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieşiri?… (Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare (+373))

PERVERSIUNILE SEXUALE sunt mari pacate … Educatia sexuala ne invata ca multe dintre ele sunt cat se poate de normale

1. Preacurvarii (Cei căsătoriti, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari.) , homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu sotia lui desfrânând in chipul arătat mai sus.), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), 15 ani să nu se împărtăsească.
2. Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriti sau văduvi desfrânează.), sapte ani să nu se împărtăsească.
3. Cine va curvi cu sora lui de un tată si de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăsească.
4. Cine va curvi cu nora sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăsească.
5. Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăsească.
6. Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăsească.
7. Cine va curvi cu nasa care l-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăsească.
8. Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama nasei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia, cu doi frati, 11 ani să nu se împărtăsească.
9. Cine va curvi cu mama vitregă si cine a desvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se împărtăsească.
10. Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), să nu se împărtăsească 15 ani; la fel si femeia se canoniseste dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fară voia ei), 6 ani să nu se împărtăsească.
11. Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăsească.
12. Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăsească; iar de are copii si are sub 40 de ani, 5 ani să nu se împărtăsească. Dacă a trecut de 40 de ani si are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie.
13. A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiat-o, acea căsătorie să se desfacă si 8 ani să nu se împărtăsească.
14. Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăsească.
15. Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreste.
16. Cel ce a facut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată si să facă câte o sută de mătănii pe zi, si cu mare căintă în suflet hotărându-se de a nu mai gresi; se poate împărtăsi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineste canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăsească.
17. Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurătiei ei, să nu se împreune cu bărbatul si nici în biserică nu poate să intre, însă ia anaforă si aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a facut bine, atunci mai prelungeste timpul până s-a facut deplin sănătoasă. In duminici si sărbători, miercuri si vineri si în cele patru sfînte posturi de peste an, sotul ei si sotia să se păstreze în curătie ( Pentru duminici si sărbători sotul si sotia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 si până duminică orele 17. Cei căsătoriti dorind să se împărtăsească la praznice, sărbători duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. fără împreunare înainte si trei zile după împărtăsanie. Cei tineri. însă, de curând căsătoriti, pot să se împărtăsească cu trei zile de curătie mai înainte de a se împărtăsi, si o zi după aceea.).
18. Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele si facând câte o sută de mătănii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.

   Cititi va rog si:
CAT DE PACATOSI SUNTEM … Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie si canonisirea lor după Sfîntele Canoane
   Iata si detaliile:
   CURVIA LAICILOR
454. – Se numeste curvie, pacatul sexual facut de un barbat si o femeie, a caror fapta se numeste simpla curvie sau desfranare. Daca unul este necasatorit, el face simpla curvie, iar cel casatorit savarseste preacurvie sau adulter, sau rasdesfranare si se canoniseste fiecare dupa situatia si fapta sa. In Vechiul Testament curvia se pedepseste cu moartea: “Daca fata s-a dovedit a nu fi fecioara, sa se scoata la usa tatalui sau si sa fie ucisa cu pietre, pentru ca a savarsit nelegiuire in Israel. Sa se curete astfel raul din mijlocul poporului” (Deut. 22.13-21). Unirea casatoriei legiuite are de scop nasterea de copii, pe cand prin curvie se infaptuieste numai pacatul osandirii de sine si de altul. “Fugiti de curvie! Orice pacat pe care il face omul, este in afara de trup, dar cine curveste intr-al sau trup pacatuieste. Oare nu stiti ca trupul vostru este biserica Duhului Sfant, care locuieste intru voi si pe care l-ati primit de la Dumnezeu?” (I Cor. 6,1S-19). Curvarii, imparatia lui Dumnezeu, nu o vor vedea (I Cor. 6,9-10; Gal. 5,19-21; Efes. 5,5; Apoc. 21,8).
455. -”Daca cineva, dorind femeie, se va inclina sa se culce cu ea, dar dorinta nu s-a implinit, invederat este ca a fost ajutat de harul lui Dumnezeu“. -Neocez.4.
456. -”Cel ce s-a intinat in somn cu patima scurgerii, o zi se opreste de la impartasanie, va citi psalmul 50 si va face 50 de metanii si astfel se socoteste ca s-a curatit de intinaciune” I. Post. 8.
457. -”Cel ce s-a intinat cu trupul fiind treaz, se opreste de la impartasanie sapte zile, citind in fiecare zi psalmul 50 sifacand 50 de metanii” I. Post. 9
458. .-”Cel ce a facut malahie, se canoniseste 40 de zile, hranindu-se cu mancare uscata si facand in fiecare zi cate o suta de metanii”. -I. Post. 10.
459.-”Iar amestecarea provocarii cu altii, ca ceea ce este o malahie indoita, se canoniseste pana la 80 de zile”. I. Post.11 .
460. -”Daca vreun cleric, mai inainte de hirotonie, a cazut in malahie, poate nestiind ca numai pentru aceasta nu se va opri de la preotie, mai intai sa se canoniseasca indeajuns si apoi sa fie hirotonisit. Iar, daca va face acest pacat dupa hirotonie, dupa ce va inceta de a mai pacatui, fiind canonisit dupa cuviinta, la un an sa i se dea sa slujeasca cele preotesti. Dar daca si dupa ce va cunoaste pacatul, ar mai repeta aceasta gresala de doua sau de trei ori, sa nu mai slujeasca ca preot, ci sa treaca in dreapta citetilor”, I. Post. 12
461.  -”Insa si femeile vor primi canonisirea pentru malahie, care s-a sarutat si pipait cu un barbat, fara a fi stricata. I. Post. 13.
462. – Canonul al patrulea al Sf. Grigore de Nisa, pe cel curvar il afuriseste pe un timp de noua ani de la sfintele taine, iar canonul al 59-lea al lui Vasile cel Mare, pe timp de sapte ani”. I.Post. 14; s. Aten. IV, p. 437.
463. -”In canonul al 21-lea al Sf. Vasile, pe cel ce este insurat cu o femeie si cade in curvie, merita sa fie canonisit indoit mai mult decat cel ce nu are femeie si este stapanit de aceasta patima ” I. Post. 15.
464. -”Canonul 4, al Sf. Grigore de Nisa, izgoneste de la impartasanie pe preacurvar pe timp de optsprezece ani. Canonul 58 al Sf. Vasile ii ingaduie sa se impartaseasca dupa cincisprezece ani. Canonul 20 Ancira dispune ca, canonisirea sa se termine dupa sapte ani. Noi socotim ca unul ca acela, dupa trei ani sa se impartaseasca, numai cu conditia ca, dupa ceasul al noualea (15) zilnic, sa manance mancare uscata si sa faca 250 metanii. Iar, de va fi neglijat si nu va implini aceasta, va astepta sfarsitul timpului hotarat de Parinti”. 1. Post. 20.
465. -De va pacatui cineva cu o pagana, evreica, turcoaica, sau eretica neavand sotie legitima, se canoniseste trei ani, mancand hrana uscata dupa ora a noua (15) si facand zilnic cate 200 de metanii. La fel se canoniseste si femeia care nu are sot legitim, daca va pacaiui cu evreu, turc, eretic sau armean. Daca barbatul care are sotie si, femeia care are barbat legitim, ar pacatui cu astfel de persoane pagane sau eretice, se canoniseste patru ani sau cinci ani, mancand hrana uscata dupa ceasul al noualea (15) si facand zilnic cate 250 metanii”. -1. Post.
466. -”Daca o femeie ar pacatui cu un famen, se canonisesle trei ani, mancand hrana uscata dupa ora a noua (15) si facand zilnic cate 300 de metanii” I. Post. 64.-
467. -”Cand apostolul zice: Daca vreun frate va fi numit desfranat, cu acesta nu trebuie a sta la masa (I Cor. 5,11), se vede ca nu zice cu acela pe care il stiu unul sau doi ca este desfranat, ci cu acela pe care toti il stiu ca este defranat. Pacatele facute fara rusine in public, atrag o mai mare osanda. (pentru sminteala pubiica). Nichifor 37.
468. -”Stricarile cele facute prin deplina silire, sa ramana fara canonisire; deci si sclava, daca se va silui de stapanul sau, este necanonisita“. -Sf. Vasile. 49.-
469. -”Curvarul va fi neimpartasit cu sfintele taine sapte ani; Doi ani tanguindu-se, doi ascultand, doi ingenunchind, si numai unul stand impreuna, iar in al optulea an, va fi primit la impartasire” Sf. Vasile 59.-
470. -”Iata cum trebuie sa se aprecieze pacatele, care izvorasc din placere si miscarea patimilor. Unii le impart in preacurvie si simpla curvie. Cei mai scrupulosi au socotit si curvia egala cu preacurvia, pentru ca insotirea cea legiuita a barbatului cu femeia este numai una, Deci, tot ceea ce este ilegal, este nedrept si contra legilor si, tot cel ce ia altuia, inseamna ca se bucura de ceea ce nu este al sau (furt moral). Dumnezeu n-a dat barbatului decat o singura femeie, iar femeia nu poate sa aiba decat un singur cap. Legea naturii nu ingaduie decat placerea casatoriei legitime, celor ce stiu sa-si stapaneasca vasul trupului lor in sfintenie si cinste, asa cum spune apostolul (I Tes. 4, 4). Insa a lua ceea ce este al altuia, insemneaza a lua o femeie care nu este a sa, chiar cand ea n-are barbat. Deci, cand se cerceteaza indeaproape si, curvia nu este prea departe de preacurvie, de aceea si Scriptura zice: “Nu fii prea-mult timp cu cea straina” (Prov. 5,20).
“Totusi, parintii au socotit ca slabiciunile celor neputinciosi trebuiesc tratate cu ingaduinta si potrivit cu aceasta distinctie generala, ei au zis ca curvia este o supunere sub navala poftelor, care nu face nedreptate altei persoane si, ca preacurvia este o nedreptate facuta altuia”.
“Stricarea dobitoacelor si pederastia este ceva asemanator, adica o preacurvie contra naturii, (animalelor si oamenilor) carora li se face nedreptate. Pentru toate aceste feluri de pacate, se aplica acelas fel de tratament, pentru ca cel pacatos sa se curete de aceste murdarii, lepadandu-se de josnicia poftelor”.
“Intrucat prin curvie, nu se face nedreptate altuia, s-a prescris numai o jumatate din timpul pocaintei, decat cel pentru preacurvie, stricarea dobitoacelor, sau curvia cu barbatii, adica sodomia, pentru ca aceste pacate au o dubla vinovatie: a placerii lor personale oprite si nedreptatea facuta altuia (a celuilalt barbat sau animal).
“De asemenea si canonisirea va fi diferita. Se va pedepsi mai usor cel ce de buna voie isi marturiseste pacatul, cu toate ca nu este stiut de nimeni si care deja (inainte de spovedanie) si-a inceput vindecarea poftelor sale pacatoase, dand dovada de o adevarata pocainta. Insa, cel care a fost descoperit de altii, va fi osandit la o pocainta mai lunga si, nu i se va da voie sa se impartaseasca, decat dupa ce se va curati pe deplin”.
“Canoanele pedepsesc pe curvari, ca trei ani sa fie inlaturati de la rugaciunile obstesti, alti trei ani sa asculte si, apoi alti trei ani sa ingenunche cu cei pacatosi si, apoi (dupa noua ani), se va invrednici de sfintele taine”.
“Cei ce au dat dovada de o pocainta mai serioasa, vor putea fi scutiti de o parte a pocaintei, asa cum duhovnicii vor socoti ca este mai de folos pentru mantuirea credinciosilor. Acestia vor putea fi primiti mai curand la Sfintele Taine, in urma incercarilor si a canonisirilor la care au fost supusi. Insa, dupa cum este oprit de a arunca margaritarul inaintea porcilor (Matei 7,6), adica de a da sfintele taine cu usurinta, tot asa este o nedreptate de a opri de la sfintele taine pe cel ce s-a lepadat de pacate cu toata hotararea, prinlr-o curata pocainta”.
“Preacurvia, precum si toate celelalte pacate (curvia cu dobitoace sau sodomia), se vor canonisi ca si curvia, dublandu-se cele trei stadii de pocainta (adica 18 ani). Totusi, se va tine seama de felul pocaintei fiecaruia, pentru a i se iconomisi corect timpul ca sa ajunga la impartasirea sfintelor taine”, -Sf. Gr. de Nisa 4.
471 …”Cu privire la femeile robite si necinstite de barbati trupeste, sa nu se canoniseasca toate la fel. Daca viata vreuneia, mai inainte, era necinstita, dupa ochii celor ce curvesc, precum este scris, este invederat ca depriderea obiceiului curvesc, se socoteste ca a fost urmata si in vremea robiei si, unele ca acestea nu trebuie, prea lesne impartasite. Insa, daca vreo femeie, mai inainte traia in neprihanire, dovedindu-se a trai in curatie si departe de orice banuiala, iar acum din sila si grea nevoie a cazut sub batjocura; cu privire la una ca aceasta, avem pilda in Deuteronom, despre o fecioara, pe care un om a gasit-o la camp si, silind-o s-a culcat cu ea. “Sa nu-i faceti nimic, zice Scriptura, ca ea nu a facut pacat de moarte, caci pacatul ei se aseamana cu omul caruia s-ar ridica vecinul lui si l-ar omori; acea fecioara a strigat dupa ajutor, dar nu a fost nimeni ca s-o scape (Deut. 22, 26-27). Asa se judeca si acest caz”. -Sf. Gr.; Neocez. 1.
   CURVIA – PREACURVIA
472. -Curvia se numeste preacurvie, cand cineva lasa sotul legitim si se duce la altul. In Vechiul Testament se pedepsea cu moartea. “Daca un om preacurveste cu o femeie maritata, daca preacurveste cu sotia aproapelui sau, omul acela si femeia sa fie pedepsiti cu moartea” (Lev. 20, 10; Deut. 22,22). In Noul Testament nu se mai da pedeapsa cu moartea trupeasca, dar s-a legiuit pentru preacurvari moartea sufleteasca, adica, osanda in muncile vesnice daca ei nu se pocaiesc: “Nu va inselati singuri: nici curarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii, imparatia lui Dumnezeu nu o vor vedea” (I Cor. 5, 9-10; Gal 5,21; Ev. 12,14)
473. -”Barbatul care nu stie ca femeia sa preacurveste, n-are pacat , insa daca el stie pacatul ei si n-o indreapta si nici ea nu se pocaieste, ci staruie in pacat, el se face vinovat de pacatul ei si partas la preacurvie si de aceea el trebuie sa o lase. Daca ea se pocaieste, barbatul poate s-o primeasca, insa nu de multe ori, caci pentru robii lui Dumnezeu este numai o pocainta. … Daca cineva pacatuieste mereu si se pocaieste si se joaca de-a pocainta si de niciun folos nu este pocainta pentru un astfel de om, caci cu greu va dobandi viata“ Herma, Pastorul 1-4
474. -”Dupa hotararea Domnului, nimanui nu-i este iertat sa se desparta de sotia sa, decat numai din motive de preacurvie (Matei 5,32), care de asemenea priveste atat pe barbati cat si pe femei. Insa, obiceiul nu este chiar asa, fiindca femeile sunt mai nedreptatite, caci apostolul zice, ca cel ce se lipeste de o femeie preacurva, se face un trup cu ea (1 Cor. 6,16). Iar Ieremia zice, ca femeia de se va impreuna cu alt barbat, sa nu se mai intoarca la sotul ei, ca spurcandu-se cu altul, spurcata sa ramana (Ier. 3, 1). Si iarasi: Cel ce va tine o femeie preacurva este un om fara de minte si nelegiuit, (Pilde 18, 23). Iar obiceiul ne arata ca femeile pot sa tina pe barbatii lor chiar daca ei au curvit sau preacurvit. Femeia care traieste cu un barbat lasat de sotia lui, nu stiu daca ar fi socotita preacurva. Pentru ca aici vina se rasfrange asupra femeii care si-a lasat barbatul si deci a rupt casatoria; chiar daca ea a fost batuta si nedreptatita, trebuie ca sa rabde si mai mult ca sa nu se desparta. Nicaieri nu s-a obijnuit ca femeia sa se desparta de barbatul necredincios, chiar daca el ar fi desfranat, ci sa rabde pana la sfarsit. Ca ce stii, o, femeie, daca iti vei mantui barbatul? (I Cor. 7, 6). Dar, femeia care isi lasa barbatul si se duce dupa altul, este preacurva, iar barbatul parasit de ea, este tolerat si alta femeie care locuieste acum cu el, ea nu este de osandit. Insa, daca barbatul din initiativa lui, despartindu-se de sotia sa si va lua alta el este preacurvar, fiindca o face pe ea sa fie preacurva, cit si femeia care vietuieste cu dansul de asemenea este preacurva, fiindca a tras la ea barbat strain” – Sf. Vasile 9.
475. -”Daca un barbat casatorit nu se multumeste cu sotia sa si ar cadea in preacurvie, el va fi canonisit mai aspru dupa gravitatea pacatului sau. Insa nu avem un canon, care sa-l osandeasca ca preacurvar, daca eL a pacatuit cu o femeie nemaritata. Dar pentru femeie se spune: Preacurva spurcandu-se nu se va mai intoarce la barbatul ei (Ier. 3, 1), caci daca o va primi el este lipsit de minte si nelegiuit (Pildele 18, 22). Dimpotriva, despre barbatul care a preacurvit, nu se spune ca el sa fie lepadat de femeia sa, ci ea il va tine si dupa ce a preacurvit. Sotul trebuie sa alunge pe sotia sa preacurva, insa acestei oriaduieli cu greu i se va gasi explicatie, insa asa este obiceiul pana acum”, – Sf. Vasile 21.
476. -”Parintii au oprit de a face cunoscuta in public femeia care a preacurvit si care s-a spovedit din evlavie, de teama de a nu fi expusa primejdiei. Insa, ei au poruncit ca ea trebuie sa fie oprita de la impartasire pana ce isi va implini vremea pocaintei” – Sf. Vasiie 34.
477. -”Daca femeia si-a parasit barbatul, se cuvine a cerceta cauza acestei parasiri si daca, ea nu este indreptatita sa-l lase ea va trebui sa fie canonisita, iar barbatul va fi fara vina, fara a fi oprit de impartasire cu biserica”. Sf.Vasile 35.
478. -”Barbatul care a luat femeia altuia, dupa ce ea ii va fi luata prin judecata, el va fi canonisit ca un preacurvar (15-18 ani), iar daca se casatoreste cu alta libera, nu se osandeste” Sf.Vasile 37
479 -”Femeia care traieste cu un barbat preacurvar si ea este preacurva in toata vremea” Sf. Vasile 39.
480. -”Preacurvarul va fi oprit de la impartasire cincisprezece ani: Patru ani va plange la usa bisericii, cinci ani va asculta, patru ani va ingenunchea si doi ani va sta cu credinciosii, apoi va primi sfanta impartasanie dupa 15 ani” Sf.Vasile 58.
481. -”Femeia care preacurveste, sau barbatul care va preacurvi, se canonisesc sapte ani, dupa treptele cele randuite, dupa care vor fi impartasiti” Ancira 20.
482. -”Femeia care isi paraseste barbatul si se duce dupa altul este preacurva, dar cum arata Sf. Vasile (9, 21), intemeindu-se pe Ieremia 3, 1, care zice ca femeia care se duce dupa alt barbat, sa nu se mai intoarca la barbatul cel dintai, ci spurcandu-se, spurcata sa ramana. Si iarasi: Cel ce ia o preacurva este nebun si nelegiuit (Prov. 16, 23). Deci, daca se va dovedi ca femeia a fugit, fara motiv, de la barbatul ei, barbatul lasat este vrednic de iertare si comuniune cu biserica, iar ea, de pedeapsa. Barbatul care isi va parasi sotia lui legitima si va lua alta, dupa hotararea Domnului (Luca 16,18), el este supus canonisirii preacurviei. Sfintii Parinti au hotarat ca acestia un an sa planga, doi ani sa asculte, trei ani sa ingenuncheze si al saptelea an sa stea impreuna cu credinciosii si daca se vor pocai cu lacrimi, sa se invredniceasca de darurile sfintei impartasanii” VI ec.87.
483. -”Cel ce tine femeie fara de lege (adica rudenie), nu numai din cliros sa se goneasca, ci inca si din biserica, pana ce se va desparti de ea si dupa ce se va desparti, sa se canoniseasca, ca un amestecator de sange” -ILT, 82.
484. -”Cel ce stie ca-i curveste muierea si el tot o tine in casa si se face ca nu stie nimic si, o lasa de a face preacurvie, atunci se cheama ca el o inchiriaza si se va pedepsi pentru indoita curvie” ILT, 131.
485 -”Muierea de-si va lasa barbatul ei si va lua altul…, sa aiba pocanie noua ani sa faca in toate zilele 36 metanii; numai paine sa manance luni, miercuri si vineri. Barbatul care a luat-o, acelasi canon are”… PBG, 66.
486. -”Nu poate intra in preotie candidatul a carui sotie a preacurvit, dupa spusa canonului al optulea de la Neocezareea. Se hotaraste ca femeia care a preacurvit dupa hirotonia sotului, sa fie lasata, sau sotul sa se lase de preotie” (daca mai vrea sa o mai tina de sotie ) -Sf. I. Post. 21.
   CURVIA-SODOMIE
487. -”Curvia -sodomie este pacatul pe care il face barbat cu barbat sau barbat cu femeie cand nu vor sa aiba copii. El este pacat strigator la cer. “Strigatul (dreptatii dumnezeiesti) impotriva Sodomei si Gomorei s-a marit foarte si, pacatul lor este foarte greu” (Fac. 18,20). “Daca cineva se va culca cu un barbat asa cum se culca cu o femeie, amandoi au facut o mare uriciune, de aceea ei trebuie pedepsiti cu moartea, iar sangele lor sa cada asupra capului lor” (Lev.-120-20, 13; Deut. 23,17; Rom. 1, 26, 32). Sodomitii si Gomoritii, adica cei ce fac spurcaciuni in gura, imparatia lui Dumnezeu nu o vor vedea” (I Cor. 5, 9-10).
488. -”Cel ce va umbla cu femeia peste fire, cinci ani si preot sa nu se faca”. – Molitfelnic
489. -”Asa sa canonisesti si pe femeie de va fi fost cu voia ei, iar de va fi fost cu sila, mai usor s-o canonisesti, insa cum vei pricepe tu sila ei”. -Molitfelnic –
490. -”Cine curveste cu muierea pe unde nu e treaba, ce se cheama pe sezut, 4 ani, 150 metanii pe zi. Iar, de se va face cu muieri mai multe aceasta si mai multa invatatura sa i se dea; asijderea tot pacatul sa se numere si sa se socoteasca cate este si cum este, ca una este o muiere, iar alta sunt doua muieri, iar alta sunt trei muieri si altele multe. Asijderea muierii unul este pacatul cu un barbat si altul cu doi barbati si altul trei baibati si alti multi barbati”-PBG,84.
491. -”Sodomitii, curvarii cu animale, ucigasii, fermecatorii, preacurvarii, idolatrii, vrajitorii, toti sunt vrednici de aceeasi pedeapsa; drept aceea, aplica la toti acestia acelasi tratament (15 ani). Sa nu te indoiesti a primi pe cei ce au facut pocainta timp de treizeci de ani pentru ca ei au curvit din nestiinta. Nestiinta, marturisirea de buna voie si lungimea timpului, ii arata a fi iertati de Dumnezeu, fiindca aproape un veac de om au stat sub stapanirea satanei ca sa se invete a nu mai face pacate, iata dar, ca in acest caz, trebuie sa poruncesti duhovnicilor, pentru a-i mai primi cat mai curand, mai ales ca ei se marturisesc cu lacrimi induiosatoare si duc o viata vrednica de mila” – Sf. Vasile 7.
492. -”Cel ce a facut sodomie cu parte barbateasca, se va canonisi ca cei ce fac preacurvie, adica cincisprezece ani” -Sf. Vasile 62.
493. -”Canonul al patrulea al lui Grigore de Nisa exclude de la impartasire 18 ani pe cel ce face sodomie, iar canonul ni 62-lea al lui Vasile cel Mare, 15 ani. Insa noi socotim ca trei ani sa se excluda de la impartasire, daca unul ca acesta plange si posteste zilnic si seara mananca mancaruri uscate si face doua sute de metanii. Iar, daca se deda mai mult lenevirii, sa implineasca 15 ani”. -I. Post. 29.
494. -”Daca cineva face sodomie cu doi frati , deasemenea se canoniseste (50) patru ani, daca mananca uscat dupa ceasul al noulea din zi si face zilnic cate trei sute de metanii”. -I. Post. 51
495. -”Daca cineva face sodomie cu ginerele sau, se canoniseste patru ani, daca mananca hrana uscata dupa al noualea ceas din zi si face cate doua sute de metanii”, -I. Post. 52.
496. -”Daca cineva face sodomie cu fratele sau, se canoniseste opt ani, daca mananca hrana uscata dupa ora a noua din zi si face in fiecare zi cate patru sute de metanii”. – Sf. Ioan Post. 53.
497. -”Daca vreun frate mai mic, ar suferi sodomie de la altul mai mare, fara sa faca si el sodomie, se canoniseste trei ani, daca mananca hrana uscata dupa ora a noua din zi, facand cate o suta de metanii”. -I. Post. 54.
498. -”Daca cineva face sodomie cu sotia sa, se canoniseste opt ani, daca mananca hrana uscata dupa ora a noua din zi si sa faca in fiecare zi cate doua sute de metanii”. I. Post. 65.
499. -”Cel ce face sodomie cu sotia lui, acela preot sa nu se faca, ci numai sa se desparta de tot de dansa si daca se va desparti atunci, sa se canoniseasca cinsprezece ani si sa nu se impartaseasca”. -ILT, 231.
500. -”Pacatul sodomiei se osandeste cu doua judecati: biserica ii afuriseste, iar judecata lumeasca ii osandeste la moarte si trupul i se arde in foc”, -ILT, 333.
501. -”Sodomitenii se considera mai rau decat ucigasii, fiindca e cu mult mai bine de a muri, decat a trai in halul acesta. Ucigasii despart sufletul de trup, dar acestia, impreuna cu trupul ucid si sufletul. Orice fel de pacat nu se poate compara cu aceasta grozava nelegiuire si daca, cei ce patimesc de aceasta boala ar simti grozavia acestei pofte pacatoase, ar prefera ca mai bine sa moara de o mie de ori, decat sa faca aceste pacate… Unul ca acesta este vrednic de batut cu pietre si de femei si de barbati, caci a nedreptatit si a defaimat ambele sexe”. Sf. Ioan Hrisostom, Rom. Om. a V- a
   CURVIA CU RUDE SPIRITUALE
502. -”Pentru ca rudenia spirituala este mai mare decat legatura inrudirii trupesti, noi am cunoscut ca in oarecare localitati, unii (nasi) primesc copiii din sfantul si mantuitorul botez si dupa aceasta, mamele acestora ramanand vaduve, ca cumetri intra cu ei in legatura de casatorie. Hotaram ca de acum incolo, sa nu se mai faca aceasta. Iar, daca dupa hotararea acestui canon, s-ar mai gasi unii care ar mai face aceasta, mai intai sa se desfaca de insotirea nelegiuita, iar apoi sa se supuna canonisirilor pentru curvie”. -VI ec. 53.
503. -”Cine va curvi cu nasa sa noua ani sa se pocaiasca, metanii in zi 150. Cine cu fina sa ce a botezat, 12 ani si metanii 300″. -PBG, 86.
504. -”Cine va curvi cu mama nasei sale, ani 11; iar cu nasa, 20″. -Molitfeinic.
505. -”Iar la fina-sa, care-i cade fata sufleteasca ani 20″ -ILJ, 330.
506. -”Daca va curvi cineva ai fiica-sa cea de botez o data, se canoniseste opt ani, iar de mai multe ori zece ani, daca va manca-uscat dupa ora a noua si va face cate cinci sute de metanii mari” -I. Post. 57.
507. -”Daca va curvi cineva cu cumatra-sa, sa se canoniseasea opt ani si sa faca in fiecare zi cate trei sute metanii mari”, -I. Post. 58.
   CURVIA CU RUDENII
508. -”Curvia cu mama, sau a fetei cu taica-sau, in Vechiul Testament erau pedepsite cu moartea: “Daca cineva se va culca cu sotia tatalui sau si astfel descoperea goliciunea tatalui sau, omul acela si femeia aceea, sa fie pedepsiti cu moartea si sangele lor sa cada asupra copilului lor” (Lev. 20, 21). In Noul Testament, acest pacat s-a considerat cu totul starpit, insa nu lipsesc cazuri de astfel de pacate. “De se va afla cineva cu mama sa vitrega, 12 ani sa nu se impartaseasca, daca face si alte canonisiri: post, metanii, milostenii, iar daca este neglijent 20 de ani sa stea neimpartasit”. ILT, 330.
509. -”Cel ce curveste cu mama sa vitrega (mastera), se va supune aceleasi canonisiri ca si cei ce curvesc cu surorile lor” (20 ani). Sf. Vasile 79.
510. -”De va pacatui cineva cu mastera (mama vitrega), se canoniseste 3 ani, daca posteste pana seara, cand va manca hrana uscata si va face zilnic cate 500 de metanii”. I. Post. 49.
511. -”Daca va curvi cineva cu fiica-sa odata, se canonisesle 5 ani, iar de va cadea de mai multe ori 5 si 7 ani, daca va manca uscat dupa ora a noua ( = 15) si in fiecare zi va face cate 500 de metanii mari”. I. Post. 55.
512. -”Daca va curvi cineva cu maica-sa o data, se canoniseste 7 ani, iar de mai multe ori, 12 ani daca va manca uscat dupa ora a noua si va face cate 500 de metanii mari”. I. Post. 56.
513. -”Daca cineva se va spurca cu muierea tatalui sau, ce este mastera sa, sa se canoniseasca 9 ani, sa manance sec, iar sambata si impartasire numai doi ani, daca va manca hrana uscata dupa ora a noua si va face cate 300 de metanii in fiecare zi. Daca va fi lenes, sa plineasca anii cei hotarati de Parinti”. -I. Post. 25.
521. -”Cel ce va curvi sa nu se impartaseasca, astfel:
-cu sora sa, 20 de ani;
-cu vara sau soacra, 11 ani;
-cu vara buna, 10 ani;
-cu vara a doua, 9 ani;
-cu fina-sa, 20 de ani;
-cu sotia fratelui sau, sau cu doua surori, sau cu doi frati, 11 ani;
-cu mama vitrega, 12 ani;” -ILT, 330 si Trebnic p. 519.
522. -”Curvia cu vara sau cu varul sau, este un pacat mai mare decat simpla curvie si, mai mic decat cu sora si deci, canonisirea va fi intre aceste doua cazuri, adica intre 10-15 ani”. Cel ce va curvi “cu vara a doua, 9 ani” va fi neimpartasit. Totul atarna de repetarea pacatului, sminteala produsa si hotararea de indreptare (ILT, 330 si Trebnic p. 519).
523. -”De va curvi cineva cu vara sa primara, se canoniseste doi ani, daca mananca uscat dupa ora a noua si in fiecare zi facand cate 500 de metanii mari”. -l. Post. 60.
524. -Curvia cu soacra este un pacat greu: “Daca cineva se va culca cu fata si cu mama ei, aceasta este o nelegiuire si trebuie sa fie arsi in foc si el si ele, ca sa se starpeasca aceasta nelegiuire” (Lev. 20, 14). “Blestemat sa fie cel ce se va culca cu soacra sa” (Deut. 27,23).
525. -”De va curvi cineva cu mama logodnicei lui, ani 14 si nunta aceea sa nu se faca, iar de s-a facut nunta, sa nu se desparteasca”. -Molitfelnic-.
526. -Acelorasi canonisiri (Sf. Vasile 75, 76), se va supune si cel ce curveste cu soacra sa, nefiind despartit de sotia sa, dupa legea care zice: “Cele intarite la inceput sa ramana neschimbate in toate imprejurarile”. Dar sfantul sinod de acum hotaraste, ca cei ce savarsesc un astfel de pacat blestemat, sa fie opriti de la impartasanie 6 ani, canonisindu-se astfel: “sase luni sa nu manance carne, mergand totdeauna la slujbele bisericii – daca nu se vor imbolnavi sau vor avea vreo alta nevoie grea- cand vor sta afara din biserica plangand si rugandu-se lui Dumnezeu sa le ierte nelegiuirea. In acest timp sa nu ia nici anafora, nici agheasma, afara de cazul cand va ” fi vremea iluminarii (Botezul Domnului) si ridicand numai painea in numele Sfintei Treimi (panaghia mesei, artos) s-o manance cu evlavie, ca drept simbol al iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Sa nu indrazneasca a saruta sfintele icoane cu buzele, ci numai piedestalul lor. In timpul celor sase ani sa faca in fiecare zi cate 100 de metanii afara de sambata si duminica. In fiecare miercure si vinere sa se indestuleze cu mancare uscata, infranandu-se de la peste, ulei si vin. In primii doi ani sa stea la fundul bisericii si sa asculte sfanta slujba. In ceilalti trei ani si jumatate, sa stea impreuna cu ceilalti credinciosi, si sa se roage. Si astfel, dupa sfarsitul celor sase ani sa se invredniceasca de Sfanta Impartasanie. “Dar trebuie sa se oblige sa se faca milostenii, dupa putinta, mai ales miercurea, si vinerea. In timpul cand s-a infranat de la anumite mancari sa dea cele iconomisite la saraci, cerand de la ei sa se roage lui Dumnezeu pentru el”. -” Sa dea in fiecare saptamana cate o liturghie, sa nu minta, sa nu jure, caci acest obicei il duce la calcarea de juramant”. -”In caz de boala si de moarte, sa i se dea Sfanta Impartasanie, dar insanatosindu-se, sa-si urmeze mai departe canonul dat, in care se afia mai inainte de a se imbolnavi si impartasi. Sa-si franga inima cu plangere fierbinte si sa se curateasca cat mai bine, de pacatul cel greu care-i apasa sufletul”. -1. Post. 26.
527. -”Daca va curvi cineva cu maica si cu fiica, se canoniseste 4 ani, mancand uscat dupa ora a noua si in fiecare zi sa faca cate 300 de metanii mari”, I. Post. 50.
528. – “Iar, daca se va intoarce spre soacra-sa, sa se canoniseasca 15 ani si in toate zilele cate 160 de metanii”. -PBG,8.
529. -”Daca cineva va lua o femeie, si va zacea cu dansa si, dupa aceea se va spurca si cu soacra-sa, acea soacra sa iasa si sa se calugareasca intr-o manastire si, sa slujeasca lui Dumnezeu pentru sufletul ei; iar acel barbat sa petreaca cu muierea lui si sa robeasca drept acelea pacate in 15 ani, ca sa i se ierte”. – PBG, 90.
530 -”Curvia intre cumnati este greu osandita (Lev. 18, 16; 20, 21). Sf. Ioan Botezatorul a mustrat pe Irod ca luase pe sotia fratelui sau, pentru care propovaduire a fost martirizat” (Matei 14,4). -”Cine va cuni cu muierea fratelui sau, 11 ani sa nu se impartaseasca”. -ILT, 330. :
531. -”Curvia cu doua surori, sau o femeie cu doi frati, este un pacat greu; daca pacatul curviei simple este asa de aspru canonisit cu atat mai mult, cand el ia proportii intre rude”. Deci, “femeia care va curvi cu doi frati, 11 ani sa nu se impartaseasca”. -ILT.330.
532. -”Iar, daca vreo femeie ar cadea in curvie cu doi frati, se canoniseste 3 ani, daca va manca uscat dupa om a noua si va face in fiecare zi cate 300 de metanii”, -I. Post. 63.
533. -”Muierea de va zacea cu doi barbati si vor fi doi frati buni, sau un barbat cu doua surori, un om ca acela sa se pocaiasca pana la moarte si, la moarte sa se impartaseasca pentru iubirea de oameni, daca se va lasa de amandoua muierile, adica de amandoua surorile si sa nu mai aiba pe nici una dintre ele, sau muierea de va lasa pe amandoi fratii si astfel, este primita aceasta pocanie daca se vor pocai, iar de nu, desarta le este pocainta”, -PBG, 48.
   CURVIA CU DOBITOACE
534. -”Curvia cu dobitoace este o mare nelegiuire. Unirea sexuala legitima, are ca scop nasterea de copii. Ori curvia cu dobitoace este o fapta animalica: “Daca un om se culca cu o vita sa fie pedepsiti si el si vita cu moartea. Daca o femeie se apropie de o vita ca sa curveasca cu ea, sa se ucida si femeia si vita; sangele lor sa cada asupra capului lor”; (Lev. 20,15-16). “Daca cineva va curvi cu un dobitoc… sa aiba pocanie cincisprezece ani si metanii cate cinci sute pe zi, iar acel dobitoc sa fie dat spre mancare cainilor “. -PBG, 84
535, -”Cei ce au pacatuit sau pacatuiesc cu dobitoace, avand o varsta mai mica de douazeci de ani, sa cada in genunchi cincisprezece ani, apoi sa stea la rugaciune cu ceilalti, inca cinci ani si apoi, ( dupa 25 de ani), sa se atinga de Sfintele Taine. Dar, sa li se cerceteze bine felul lor de viata in timpul canonisirii si numai asa sa li se ingaduie impartasania. Iar, daca unii vor mai continua, pacatul nestapanirii, sa fie supusi canonisirii  continue”.
“Iar cei ce au trecut peste aceasta varsta si sunt casatoriti si au cazut in acest pacat, sa inghenunche douazeci si cinci de ani si apoi, astfel sa stea la rugaciune cu ceilalti, apoi mai implinind inca cinci ani de stare la rugaciune dupa 30 de ani sa fie primiti la impartasanie”.
“Iar, daca unii sunt casatoriti si au pacatuit (cu dobitoace) fiind in varsta peste cincizeci de ani, sa se invredniceasca impartasirii la iesire din viata”. -Ancira 16.
536. -”Cei ce curvesc cu dobitoace, devenind, ca niste leprosi, (molipsind si pe altii); sfantul sinod a hotarat ca acestia sa se canoniseasca in a se ruga afara de biserica, cu iernaticii in curte”. -Ancira 17- ,
537. -”Cel ce curveste cu animale ca un pagan, marturisindu-se de buna voie, va respecta aceeasi canonisire” (c. 58, ani 15). -Sf. Vasile 63-
538. -”De va cadea cineva in pacate cu dobitoc de mai multe ori, avand femeie, se canoniseste opt ani; iar, de n-are femeie si odata, sau de doua ori, sau mai mult de trei ori a cazut, se canoniseste trei ani, daca va manca uscat dupa ora a noua si va face cate 300 de metanii mari. Aceste canonisiri se dau si femeii care va pacatui cu dobitoc”, -I.Post. 59
539. -”Preacurvarii, cei ce au pacatuit cu dobitoace, ucigasii si altii de acest soi, daca isi vor marturisi din propria lor vointa pacatele lor, care nu sunt cunoscute in public se opresc de la impartasanie si se canonisesc, dar li se ingaduie sa intre in biserica si sa stea la Liturghie numai pana la rugaciunea celor chemati. Iar, daca pacatele lor sunt cunoscute in public, atunci se vor canonisi dupa canoanele bisericesti, adica nu vor intra in biserica, ci vor sta afara la usa, cu cei ce plang si asculta in tinda”. – Nichifor 29.
540. -”Curvia cantaretului se canoniseste mai greu decat a mireanului simplu, fiindca si el este de un grad superior duhovnicesc. “Citetul, (cantaretul), care s-ar impreuna cu logodnica sa inainte de nunta, va fi oprit un an (de la impartasanie si slujba), apoi se va primi la slujba, dar nu va fi inaintat la preotie. Iar, daca se va impreuna pe ascuns cu o femeie straina, va fi oprit de la slujba (de cantaret). Asemenea si slujitorul paraclisier”. – Sf. Vasile 89.
   CURVIA CLERICULUI
541. -”Curvia clericului este un pacat grav, fiindca persoana preotului ca om, trebuie sa fie floarea evlaviei crestine, alesul Domnului, lumina lumii prin invatatura si sarea pamantului printr-o inalta tinuta morala” (Matei 5,12-14). In legea lui Moise, de asemenea, s-au oprit astfel de pacate pentru preoti” “Sa nu-si ia de sotie o curva, sau o femeie necinstita, sau lasata de barbat, caci ei sunt sfinti. Sa fie socotit sfant, fiindca el aduce jertfa Dumnezeului tau… Daca fiica unui preot va curvi, necinsteste pe tatal sau si sa fie arsa in foc” (Lcv.2i, 7-9). Mai tarziu preotii s-au dedat la pacate grele, dar pedeapsa Domnului trebuia sa vina peste ei si peste popor: “Preotii calca legea mea si imi pangaresc lucrurile mele sfinte. Nu fac nicio deosebire intre ce este sfant si ce nu este sfant, nici nu mai invata pe oameni sa faca deosebire intre ce este necurat si ce este curat. Se departeaza de la poruncile Mele si Eu sunt defaimat intru slujba lor” (Iez, 22, 26; Osea. 6, 9; Ier. 8,11; 13,10).
542, -”Episcopul, prezbiterul sau diaconul, prinzandu-sa in curvie, in juramant nedrept sau furt, sa se cateriseasca (de la altar) dar, sa nu se afuriseasca (ca crestin) caci spune Scriptura: “Nu vei pedepsi de doua ori pe om pentru aceeasi fapta” (Numeri 1, 9). Asemenea si ceilalti clerici (anagnosti, cantareti, s.ai). -Apost. 25.
543. -”Daca vreun episcop, prezbiter sau diacon, ipodiacon, anagnost sau psalt, sau portar, ar preacurvi cu femeia afierosita lui Dumnezeu (calugarita), sa se cateriseasca, ca cel ce a stricat mireasa lui Hristos, iar de va fi mirean, sa se afuriseasca”. -VI ec. 4.
544. -”Femeia vreunui mirean care a preacurvit, de se va vadi, unul ca acela (desi nevinovat), nu mai poate fi hirotonisit. Iar, daca dupa hirotonie va preacurvi, este dator sa o lase. Iar, de va vietui mai departe cu ea, nu mai poate sluji cele sfinte”. -Neocez.8,
545. -”Preotul, care a pacatuit trupeste mai inainte de a se hirotonisi si dupa ce a fost hirotonisit, isi va marturisi de voie pacatul, sa nu mai liturghiseasca ramanand numai celelalte slujbe pentru ravna evlaviei sale. Ca multi zic ca hirotonia iarta celelalte pacate (dar nu si al curviei). Dar daca el insusi nu va putea fi dovedit, atunci el insusi ramane la judecata constiintei sale”. -Neocez. 9.
546. -”De asemenea si diaconul de va cadea in acelasi pacat al curviei, sa ramana in treapta slujitorului (cantaretului bisericesc)”. -Neocez. 10.
547. -”Diaconul care a curvit dupa diaconie, va fi lepadat de la diaconie. Fiind degradat in randul mirenilor nu se va opri de la impartasanie, caci este un vechi canon (Apost. 25), in care se spune ca cei cazuti din vreo treapta, sa se supuna numai la o singura pedeapsa, dupa cum socotesc cei batrani, uimind acelei legi care zice ca nu vei pedepsi de doua ori pentru acelasi pacat” (Numeri l, 9). Socot ca este si alt motiv: “Mirenii, care au fost afurisiti se primesc iarasi intre credinciosi la locul de unde au cazut. Iar diaconului, i se da pedeapsa caterisirii definitive odata pentru intotdeauna. Deci, fiindca nu i se mai da iarasi diaconie, in aceasta caterisire consta toata pedeapsa lui, asa cum este aratata in asezamintele bisericii. – Pentru mantuirea personala, cea mai sigura vindecare este indepartarea de pacat. Drept aceea, cel ce pentru placerile trupului a cazut din har (F. Ap. l, 25; Gal. 5, 4; Ev. 12, 25), iar prin sfaramarea inimii si prin tot felul de nevointe s-a indepartat de acele placeri, care l-au facut nevrednic si care l-au dus la ruina sufleteasca, va da dovada de vindecarea sa” (Matei 26, 75; F. Ap. 8, 22, 24; II Tim. 2, 25-26). Deci, noi trebuie sa tinem socoteala de amandoua situatiile si de indatoririle respectarii (i Regi 2, 22) legilor canonice si de indatoririle obiceiului ingaduitor. Clericii care nu se mentin intru desavarsire, printr-o tinuta morala, sa-si capete mantuirea dupa chipul predanisit de viata obsteasca a mirenilor” Sf. Vasile 3.
548. -”Diaconita care a curvit cu un necredincios, poate fi primita la impartasire, numai dupa ce se va pocai timp de sapte ani, daca in acest timp ea traieste in deplina curatenie. Iar, paganul care s-a facut crestin, voind sa ia in casatorie pe acea diaconita, dar savarseste iarasi pacatele paganatatii anterioare, el este un apostat moral. Asadar, noi nu mai ingaduim ca trupul diaconitei caterisite sa fie dat intrebuintarii trupesti, (adica sa se mai casatoreasca), fiind sfintit. -Sf. Vasile 44.
549 -”Diaconul care-si va spurca buzele sarutand o femeie, apoi marturisindu-se de aceasta, se va opri de la Liturghie pentru o vreme, dar i se va ingadui sa se impartaseasca cu cele sfinte la rand cu ceilalti diaconi; la fel si preotul. Iar de se va dovedi ca a pacatuit mai mult pana la curvie, in orice fel de trepta ar fi, se va caterisi. Sfantul Vasile 70.
550. -”Fiindca Ierax acuza pe un oarecare (preot) ca s-a facut vinovat de curvie si deci, este nevrednic de a fi cleric, insa episcopul Apolos a afirmat ca atunci nu s-a prezentat ca martor contra lui nimeni, sa se cerceteze acest caz. Daca se va arata vreun martor vrednic de credinta si se va dovedi vinovatia, ca martori vrednici de credinta, sa se scoata din biserica, (cateriseasca) (C. 3), iar de este vrednic de preotie si se va dovedi curat, sa ramana in cler”. -Teofil 9.
551. -”Canonul al treizecilea al lui Vasile cel Mare hotaraste ca clericul, cel ce curveste sa se cateriseasca, dar sa nu se si afuriseasca”, -l Post. 18.
552. -”Daca sotia preotului sau diaconului ar face preacurvie, se canoniseste trei ani, cu conditia ca sa manance uscat dupa ceasul al noualea din zi si sa faca zilnic cate trei sute de metanii. Una ca aceasta se canoniseste mai greu decat alte preacurve, ca omoara duhovniceste pe barbatii lor, facandu-se prin acest fel de pacat, pricina caterisirii din preotie. Iar sotii lor, daca voiesc sa le mai aiba de sotii, sa se cateriseasca din preotie. Iar daca voiesc sa aiba preotia, trebuie sa se desparta de ele ,-mai inainte de a se impreuna cu ele dupa ce au preacurvit, potrivit cu canonul al optulea al sinodului din Neocezareea”. -I. Post. 62.
553. -”Preotul de va curvi sau preacurvi, sau sodomie facand sau cu dobitoace sau cu pasari pacatuind sau cu femeia lui curvind peste fire, sau cu vraji umbland, sa nu mai fie preot, canonul al 81-lea al marelui Vasile”. -Molitfelnic.
554. -”Preotul de va cadea cu o muiere, afara de a lui, numai sa se paraseasca de preotie si sa fie in pocanie”. PBG, 35.
   CURVIA MONAHULUI
555. -”Curvia monahului este un pacat mai mare decat al mireanului, fiindca monahul este logodit cu biserica Domnului prin fagaduintele depuse in fata sfantului altar si deci, pacatul, lui se socoteste ca o preacurvie. Orice monah are o chemare de la Domnul care i-a dat si un har deosebit (Matei 19, 11; Cor. 7,2,20), insa, cei ce nu stiu cum sa se pazeasca si cum sa conlucreze cu acest har, dedandu-se la un trai bun, instrainarea de rugaciune, mandrie si legaturi cu lumea pusa in slujba pacatului, cad din har, adica, Domnul le ridica harul iar ei, ramanand doar cu puterile lor se prabusesc in diferite pacate. (I Regi. 2, 22; Gal. 4, 5). Altora le ridica harul, pentru ca sa le arate lor cat sunt de slabi, cazand in unele pacate mai mult sau mai putin grele, sa-i aduca la smerenia conservatoare de har si sa-i intareasca in lupta cu ispitele. Altora li se ridica harul intr-o masura mai mica sau mai mare, ca din lupta de sine, cu lumea pusa in slujba pacatului si cu diavolul sa se incununeze, fara a cadea in pacate. Este sigur, ca sufletul sincer, smerit intru adancul inimii si ravnitor intru a sluji Domnului, chiar daca se clateste in anumite momente harul il paraseste (Neocez. 3;I Cor. 9,24-27; 12, 1-30; 15, 10; Efes. 3, 7-8). De aceea, caderea in curvie a monahului se datoreste, caderii lui din har sub diferite forme ale iconomiei lui Dumnezeu, de care duhovnicul trebuie sa tina seama de la caz la caz. Indreptarea deplina si lacrimile amare usureaza canonisirea, iar nepasarea o ingreuiaza”. (Matei 26,75).
556. -”Femeia care a depus votul fecioriei si a cazut din fagaduinta, va implini timpul pacatului pentru preacurvie (15 ani). Aceeasi canonisire se da si celor ce fagaduiesc ca vor trai viata monahala si cad in curvie”. -Sf. Vasile 60.
557. -”Canonul 60 al Sf. Vasile, pe monahiile sau pe femeile care traiesc dupa canonul monahal si care curvesc, se supun canonisirii pentru curvie (15 ani), caci ele sfarama legatura cu mirele lor Hristos. Canonul S. VI ec. 44, hotaraste ca monahul care curveste, sa se canoniseasca ca curvarii. Noi, randuim ca cel ce curveste sa nu se impartaseasca doi ani, daca isi va da silinta sa manance zilnic paine uscata dupa ora a noua (15) si sa faca zilnic cate 250 de metanii. Daca va fi neglijent (in a implini acest canon), sa implineasca timpul canonisirii hotarat de parinti”, -I. Post. 16.
558. -”Calugarita care a fost necinstita (cu sila) de oameni barbari si necumpatati, dar viata ei anterioara a fost curata, sa se canoniseasca 40 de zile. Daca viata ei anterioara a fost intinata sa fie canonisita pentru curvie”. -Nichifor 21.
559- “Cine va curvi cu calugarita, noua ani si metanii 150 in fiecare zi, iar de o va insela acel om si mai vartos ii va lua calugaria de la dansa, de se va face mireanca, unii ca aceia sa nu se pricestuiasca pana la moarte. Iar de se va intoarce acea calugarita, iar, la viata monahala, sa se pocaiasca noua ani. De va fi femeie culta si va fi cu voia ei, una ca aceia sa se pocaiasca 12 ani, iar acel om noua ani”. -PBG. 85.
   Comentariu saccsiv:
   Asadar, in limbaj modern, sa nu faci sex inaintea casatoriei, sa nu-ti inseli sotul sau sotia, sa nu practici sexul oral, anal, zoofilie, sa nu te masturbezi. Multi incepatori nici nu stiu ca unele dintre acestea sunt pacate … Lipsesc din lista, practicile uro, scato, necrofilia, pedofilia, dar desigur, fiind cumplite, probabil ca s-ar incadra spre maxim.
   Cititi va rog si profetia:
ARHIM. FILOTHEI ZERVAKOS: Mare urgie va veni, mai ales din cauza desfrâului si a avorturilor
   Cititi va rog articolul:
http://laurentiu.elenaworld.net/2009/08/sexul-si-limba-romana-18/
   Apar acolo niste dialoguri intre fete de 11 sau 14 ani, de o perversitate … Nu am putut sa le citesc pe toate.
   Nu stiu care este proportia celor ca ele, probabil in crestere alarmanta. Dar ne facem ca nu vedem, ca nu auzim, ca nu exista …
   Multi factori au adus la starea asta nefericita si consider ca trebuie abordata cat mai serios chestiunea. Unul din ei este chiar SISTEMUL:
Campanie pro MASTURBARE in Spania: “Placerea sta in mainile tale”
Din ciclul SA FACEM TOTUL PENTRU STRICAREA CELOR MICI: jocul MY MINX
EDUCAREA voit gresita a copiilor, componenta esentiala in formarea OMULUI DE TIP NOU, cetateanul cimentat in material, fara idealuri, consumatorul-unealta pefect
Indemn UNESCO: copiii vor invata despre MASTURBARE la 5 ani si despre AVORT la 12 ani
REVOLUTIA SEXUALA ne indeamna sa-i invatam pe copii despre sex dar sa nu-i invatam sa se infraneze …
VIDEO: Actuala DEGENERATIE de copii
VIDEO: Cum se promoveaza homosexualitatea in scoli …
VIDEO: Dansuri erotice cu copii


 INTRA SI AICI ...
 http://desprespovedanie.blogspot.com/