Maica Domnului Tămăduiește-ne!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Primește, Preabinecuvântată și Preaputernică Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, aceste rugăciuni, pe care le aducem ție acum cu lacrimi noi, nevrednicii robii tăi, ce înălțăm cu umilință cântare înaintea icoanei tale celei de tămăduiri purtătoare ca uneia ce ești aici de față și iei aminte la ruga noastră: că cererile le împlinești, necazurile le ușurezi, celor bolnavi sănătate le dăruiești, pe slăbănogi și neputincioși îi tămăduiești, din îndrăciți dracii izgonești, pe cei năpăstuiți din necazuri îi izbăvești, pe leproși îi curățești și pe prunci îi miluiești; încă, Doamnă Stăpână, din legături și din temnițe slobozești și patimile cele de multe feluri le vindeci, că toate sunt cu putință mijlocirii tale pe lângă Fiul Tău, Hristos Dumnezeul nostru.

O, Maică Prealăudată, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Nu înceta rugându-te pentru noi nevrednicii robii tăi, care te slăvim și te cinstim și ne închinăm cu umilință preacuratului tău chip, având nădejde neclintită și credință neîndoită în tine, Pururea Fecioară, Preaslăvită și Neprihănită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Izvorul Tamaduirii

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

            In vinerea din Saptamna Luminata, crestinii ortodocsi sarbatoresc Izvorul Tamaduirii. Aceasta sarbatoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecuta cu un orb. Inainte de a fi imparat, Leon cel mare a gasit intr-o padure un orb, care i-a cerut apa. La indemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului sa bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.

Pentru a multumi Maicii Domnului, cand a ajuns imparat, Leon cel Mare a ridicat in apropierea izvorului o biserica unde s-au savarsit apoi multe minuni. Aceasta Biserica, situata in vechiul cartier Vlaherne, se mai vede si astazi in Istanbul.

Icoana pictata de Arsenie Boca

Sarbatoarea Izvorul Tamaduirii s-a generalizat in Biserica Ortodoxa in timpul secolelor V - VI.

In toate bisericile si manastirile ortodoxe, dupa oficierea Sfintei Liturghii, se savarseste slujba de sfintire a apei, dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Izvorul Tamaduirii de la manastirea Dervent

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.
Nu pot cuprinde si aduce aminte tot ce am vizitat,asa ca apelez la un ghid cu manastirile si bisericile ce adapostesc sau au ca hram-Izvorul Tamaduirii

În ţara nostră sunt mai multe izvoare considerate făcătoare de minuni şi tămăduitoare:

• Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbata de Sus, com. Voila, jud. Braşov – izvor şi fântână tămăduitoare;
• Mănăstirea Bucium, sat Bucium, com. Şinca, jud. Braşov – izvor tămăduitor (sub care se zice că sunt moaşte ale Sf. Ioan Botezătorul)
• Mănăstirea Izbuc, sat Ponoarele, com. Cărpineţ, jud. Bihor – izvorul “Izbuc”
• Mănăstirea Prislop, sat Silvaşu de Sus (Haţeg), com. Prislop, jud. Hunedoara – izvor tămăduitor (tot aici se află şi mormântul părintelui Arsenie Boca)
• Mănăstirea Râmeţ, com. Râmeţ, jud. Alba – izvor tămăduitor în paraclis

Izvorul Tamaduirii din manastirea Ghighiu

• Schitul Posaga, com. Posaga, jud. Alba – izvor tămăduitor
• Schitul Călugăra, com. Ciclova Montană (Oraviţa) – izvor tămăduitor în biserică
• Mănăstirea Izvorul Miron, sat Româneşti, com. Tomeşti, jud. Timiş – izvor tămăduitor cu ape termale
• Mănăstirea Săraca, com. Şemlacu Mic, jud. Timiş – izvor tămăduitor
• Schitul Vasiova, oraşul Bocşa, jud. Caraş Severin – izvor tămăduitor în capelă
• Schitul Valiug de pe Muntele Semenic, jud. Caraş Severin – lac sfânt
• Mănăstirea Brâncoveni, com. Brâncoveni, jud. Olt – izvor tămăduitor
• Schitul Pătrunsa, com. Bărbăteşti, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor
• Schitul Pahomie, com. Cheia, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor (Izvorul Frumos)
• Mănăstirea Bistriţa, com. Costeşti, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor ce picură în peştera Sf. Grigorie (Vânturariţa), Galeria Asceţilor
• Mănăstirea Frăsinei, com. Muereasca, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor (al Sf. Calinic)
• Schitul Jgheaburi, sat Piscu Mare, com. Stoeneşti, jud. Vâlcea – izvor cu ape sulfuroase, tămăduitor în Vinerea de după Paşte
• Schitul Horăicioara, com. Crăcaoani, jud. Neamţ – izvor tămăduitor

• Fântâna din satul Smeeni – apă tămăduitoare
• Biserica “Greceasca”, Brăila, jud. Brăila – izvor tămăduitor
• Mănăstirea Dervent, com. Ostrov, jud. Constanţa – izvor tămăduitor (al Sf. Andrei)
• Mănăstirea “Peştera Sf. Ap. Andrei” , comuna Ioan Corvin, jud. Constanţa – izvoare tămăduitoare (ale Sf. Andrei)
• Mănăstirea “Sf. Ioan Casian”, comuna Târguşor, jud. Constanţa – izvor tămăduitor
• Mănăstirea “Sf. Maria – Techirghiol”, Techirghiol, jud. Constanţa – izvor tămăduitor
• Mănăstirea Cetăţuia, com. Cetăţeni, jud. Argeş – izvor tămăduitor în altar, ce curge de la data “Izvorului Tămăduirii” până la 15 august, “Adormirea Maicii Domnului”

• Mănăstirea Robaia, com. Muşateşti, jud. Argeş – izvor tămăduitor
• Mănăstirea Nămăieşti, lângă Câmpulung Muscel, jud. Argeş – izvor tămăduitor
• Mănăstirea Glavacioc, sat Glavacioc, com. Ştefan cel Mare, jud. Argeş – izvor tămăduitor
• Biserica “Sf. Nectarie Taumaturgul şi Sf. Calinic de la Cernica – a Izvoarelor de Leac”, sat Vâlcele/Crâmpoţani, com. Merişani, jud. Argeş (DN Piteşti – Curtea de Argeş) – 7 izvoare tămăduitoare (pe locuri de putere vechi; regula “tăcerii” pe o rază de 1 km de jur împrejur)
• Fântâna din satul Prodăneşti, com. Ioneşti, jud. Argeş – apă tămăduitoare
• Fântâna din satul Glambocu (lângă Piteşti), jud. Argeş – apă tămăduitoare
• Mănăstirea Ghighiu (lânga Ploieşti) – izvor tămăduitor
• Biserica din satul Parepa-Ruşani, com. Colceag, jud. Prahova – fântână tămăduitoare (la locul unei Teofanii din 1935)
• Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti – izvor tămăduitor (la intrare)
• Biserica “Sf. Gheorghe – Mărţişor” – izvor tămăduitor (vizavi de fosta Măn. Văcăreşti)
Imformatia am preluat-o din ghidul editat de editura Sophia

Izvorul Tamaduirii in iconografie

In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.

Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: "De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie" (In. 4, 10; In. 7, 38).
Icoana „Izvorul Tamaduirii” a Maicii Domnului, vineri In Saptamana Luminata este unul din praznicele iubite de cei aflati in nevoi fizice.
Am sa insist in continuare pe originea locului din Istambul,locuri vizitate de mine.

Icoana „Izvorul Tamaduirii” Infatiseaza realitatea existentei unui izvor minunat, In apropiere de Constantinopol (Istanbul), cunoscut Inainte de sec. V. In Icoana, central, apare un potir urias din piatra, cu apa, din care rasare Preasfanta Fecioara cu Pruncul Sfant In brate. In unele variante ale icoanei, potirul are marginea de sus In forma de cruce – si, conform unelor surse, asa aveau forma vasele de botez din primele secole crestine.

Izvorul Tamaduirii ,manastirea Brancoveni

Langa Maica Domnului, In cateva reprezentari iconografice ale „Izvorului Tamaduirii”, apar si Sfintii Arhangheli, iar la baza potirului cu apa sunt multi oameni veniti pentru revigorare sufleteasca si trupeasca.

Asadar, se stia din vechime ca langa Poarta de Aur a Constantinopolului curge un izvor unde se Intampla minuni. Locul era pazit de Nascatoarea de Dumnezeu. Se afla Intr-o dumbrava de chiparosi, dar cu trecerea timpului apa izvorului s-a tulburat si el a cazut In uitare.

Intr-o zi, viitorul rege Leo (Leon) Marcellus, razboinicul, a trecut prin dumbrava si a Intalnit un om orb care se dezorientase. El l-a ajutat si s-a dus sa caute apa pentru orbul Insetat. A auzit o voce care i-a spus „Leon, nu cauta departe, apa e aproape”. Cu toate acestea, Leo nu a gasit izvorul prea curand

. Din nou vocea i-a zis: „Rege Leo, mergi si afla izvorul, cu care sa potolesti setea omului. Dar apoi unge ochii lui cu noroi de la izvor, si atunci veti afla cine sunt eu, care de mult timp binecuvintez acest loc. Apoi In scurt timp te voi ajuta sa ridici aici o biserica In numele meu, iar toti cei care vor veni aici, chemand numele meu cu credinta, vor primi raspuns la cererile lor, si eu Ii voi vindeca.”

Leo a facut Intocmai, iar orbul si-a recapatat vederea. El s-a Intors In Constantinopol, slavind puterea rugaciunii Maicii Domnului pentru credinciosi.

Izvorul tamaduirii din biserica cu acelasi hram din Istanbul

Evenimentul s-a petrecut In timpul Imparatului Marcian (391-457).
Dupa el, a urmat la tron Leo (Leon) Marcellus (457-473), care nu a uitat acea voce si acea vindecare, si nici acea profetie cu privire la el Insusi (ca va ajunge rege). El a ordonat ca izvorul sa fie curatat de mal, sa se construiasca terasamente pentru a-l izola de alte izvoare din apropiere, iar apa a fost captata Intr-un bazin mare, de piatra, circular. Mai sus de acesta s-a ridicat o biserica In cinstea Maicii Domnului.

Izvorul a fost numit de Imparat „datator de viata” sau „tamaduitor”. Un alt Imparat, Iustinian cel Mare (527-565), a beneficiat de harul izvorului. El suferea de edem. Intr-o noapte, a auzit o voce care i-a spus: „Rege, nu te vei Insanatosi pana cand nu vei bea din izvorul meu”. Regele nu stia despre ce izvor este vorba si a cazut In deznadejde. Pe parcursul zilei, Maica Domnului i-a vorbit iarasi si i s-a aratat: „Rege, mergi la izvorul meu, bea si vei primi sanatate, ca mai Inainte”. Bolnavul a ascultat voia Maicii Domnului, a gasit izvorul, a baut, si s-a Inzdravenit. Langa biserica ridicata de Leo (Leon), a ridicat un alt maret lacas, devenit manastire.

In sec. XV, cand Constantinopolul a cazut In mainile turcilor, biserica de la izvorul tamaduirii a fost distrusa, iar materialele de constructie folosite la ea au fost preluate pentru moscheea sultanului Baiazid. Locul bisericii a fost acoperit cu pamant si piatra, Incat nici macar urma fundatiei nu s-a mai cunoscut. Zona Invecinata s-a transformat In cimitir musulman, iar langa ruinele bisericii a fost postata o santinela, ca niciun crestin sa se mai apropie.
Treptat, interdictia s-a ridicat, iar crestinii au ridicat o noua bisericuta la izvor. Dar si aceasta a fost daramata, In 1821. S-au Incercat noi curatari ale izvorului si s-au consemnat noi minuni (zece din perioada 1824-1829).

Izvorul Tamaduirii ,manastirea DERVENT

In timpul sultanului Mahmud, ortodocsii aflati sub ocupatie au primit dreptul de a savarsi liber serviciile religioase. Atunci s-a ridicat pentru a treia oara o biserica la izvor. In 1835 ea a fost sfintita de patriarhul ecumenic Constantin, In sobor. Langa ea s-a construit si un spital, ca si o casa pentru saraci. Musulmanii au Inceput sa respecte locul si sa primeasca si ei ajutor de la „izvorul Maicii Domnului”, a carui apa ei o numesc „apa Sfintei Maria”. Ultima distrugere a bisericii s-a facut In 1955, tot de catre turci. In prezent la izvor este ridicata o mica biserica, iar izvorul lucreaza pana azi tamaduiri.
zvorul ajuta oameni din toate categoriile sociale: regi, patriarhi, dar si oameni simpli, de toate religiile. Se cunosc cazuri de vindecari In randul armenilor, catolicilor si musulmanilor.

Pe langa evenimentele relatate, legate de izvorul real, tamaduitor, Icoana prezinta Potirul cu apa cea vie – Hristos, Izvorul vietii vesnice.

Sarbatoarea de astazi este mai mult decit celebrarea unei minuni, pentru ca in lumea de dupa Invierea lui Hristos, o simpla fintina a devenit locul unei prezente. Izvorul din Constantinopol nu mai e un simplu izvor, o apa buna de baut. E un loc al cerului. Pentru ca, dupa ce Iisus s-a inaltat promitind totusi ca ramine pe pamint, fiecare loc de aici, de jos, este un semn al unui loc de sus. Si legatura cu cer, scara pe care urca sufletul, este fiecare dintre noi, aflat in relatia personala cu Mintuitorul Hristos. Multi crestini ies astazi la mormintele celor dragi pentru a da de pomana, a ingriji locurile de veci.

sursa Marian Pios

Izvorul tămăduirii. Săptămâna luminată

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

          Astăzi este sărbătoarea luminată numită „Izvorul Tămăduirii”. Această sărbătoare dedicată Maicii Domnului este strâns legată de sărbătoarea Învierii. Este foarte importantă, întrucât ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii. Odată cu primul Paşte, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândeşte pretutindeni sămânţa vieţii şi a învierii. Dacă omenirea este incapabilă să-şi găsească drumul de întoarcere la Dumnezeu, dacă în lume se acumulează forţele distrugătoare ale răului şi ale morţii, dacă nesiguranţa şi frica marchează scurgerea zilelor noastre, să privim încrezători la Maica noastră din ceruri. Ea se apleacă astăzi asupra acestei generaţii bolnave, cu iubirea pe care o mamă o are faţă de fiii cei mai neajutoraţi şi expuşi pericolelor.
Să nu ne descurajeze uscăciunea care cuprinde astăzi lumea păcătoasă, că Maica Domnului răspândeşte pretutindeni roua iubirii sale materne. Dacă ura însângerează străzile noastre, dacă păcatul îngheaţă inimile multora, iar lumea se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, să privim spre Domnul Înviat şi spre Maica Învierii
Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte de o minune săvârşită prin apa unui izvor, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Peste acel izvor, s-a construit o biserică numită „Izvorul Tămăduirii” şi multe minuni s-au săvârşit acolo spre bucuria celor bolnavi şi îndureraţi. Acest izvor material ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre, pe Maica Domnului, la care găseşte speranţă, mângâiere şi încurajare tot sufletul întristat şi necăjit.
În Constantinopol, Istanbulul de astăzi, dincolo de zidurile vechii cetăţi a Sfântului Constantin, în apropierea Porţii Silivri, se ascunde cu smerenie sub pământ, în tainiţa unui paraclis din veacul al cincilea, o apă binecuvântată de Maica Domnului care a dat Ortodoxiei una dintre cele mai strălucitoare şi mai iubite sărbători: Izvorul Tămăduirii.
De-a lungul timpului, şi-au primit vindecare de la acest izvor numeroşi creştini, amintiţi în Sinaxar: împăratul Leon Înţeleptul şi soţia sa, Teofana, Patriarhul Ştefan, fratele împăratului, Patriarhul Ioan al Ierusalimului, împăratul Roman Lecapenul şi mulţi alţii. Datorită acestor vindecări miraculoase, în acest loc s-a născut sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care s-a răspândit în scurt timp în toată lumea ortodoxă.
Astăzi, deşi aflat în inima islamului, izvorul este adăpostit între zidurile înalte ale unui ansamblu monahal, îngrijit de Patriarhia Ecumenică. Mănăstirea poartă pe chipu-i alb urmele suferinţei lăsate de pustiirea otomană. Curtea aşezământului este pavată cu dale mari de marmură, pietre funerare de pe mormintele grecilor din oraş, profanate şi distruse de turcii otomani. Toate se aştern ca un covor de jertfă sub picioarele ostenite ale pelerinilor către intrarea în paraclisul subteran ce tăinuieşte izvorul vindecător. Cu fiecare pas pe treptele abrupte şi măcinate de timp ce duc spre izvor, pelerinul coboară în istoria veacului al cincilea, când împăratul Leon cel Mare a construit paraclisul.
Izvorul este împrejmuit de un edificiu realizat în marmură albă, străjuit de o icoană în care este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul în braţe, înconjurată de îngeri, stând deasupra unei fântâni. De asemenea, sunt reprezentaţi împăratul cu garda sa şi patriarhul însoţit de alţi episcopi, soldatul Leon şi orbul în fundal, iar la baza fântânii, un paralitic ce îşi primeşte vindecarea.
În bazinet înoată câţiva peşti aurii despre care se spune că sunt acolo de sute ani, fiind întotdeauna aceiaşi la număr şi de aceeaşi mărime. Nimeni nu ştie să explice cum rezistă în aceste condiţii sau cu ce se hrănesc. O veche legendă spune că, la 1453, în momentul cuceririi Constantinopolului de către turci, un călugăr prăjea câţiva peşti în tigaie în apropierea izvorului. Când un alt părinte a venit să-l anunţe de căderea oraşului sub stăpânire otomană, călugărul a răspuns că va crede acest fapt doar dacă peştii revin la viaţă, moment în care peştii au sărit din tigaie în izvor şi au început să înoate. După această legendă şi-a luat numele şi cartierul Balikli, în care se află astăzi Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii“, „balikli“ însemnând în limba turcă „locul unde înoată peştii“.
Tot în paraclisul subteran se află minunata icoană a praznicului Izvorul Tămăduirii, a cărei vechime atinge perioada de aur a Bizanţului şi despre care se spune că „se curăţă singură“. Orice intervenţie asupra ei în vederea restaurării este „respinsă“ de icoană. În ciuda umezelii din biserică şi a vechimii ei, şi-a păstrat nealterate calităţile, iar analizele făcute asupra ei au dovedit calităţi de refacere inexplicabile ştiinţific.
Ansamblul monahal mai cuprinde o biserică impunătoare construită în secolul al XIX-lea şi cimitirul în care sunt înmormântaţi peste 20 dintre patriarhii ortodocşi ai Constantinopolului, între ei aflându-se şi patriarhii ecumenici care au susţinut demersul Bisericii Ortodoxe Române pentru obţinerea autocefaliei în anul 1885 şi pentru ridicarea la rangul de Patriarhie în anul 1925.
Zadarnic au dorit drepţii Vechiului Testament să-L vadă pe Izbăvitorul Cel făgăduit, Care să zdrobească pe şarpele cel cumplit. Zadarnic a curs sângele ţapilor şi viţeilor în curţile templului lui Solomon. Pământul se putea tângui pentru Dumnezeul pierdut: „L-am căutat, dar nu L-am aflat. L-am strigat, dar nu mi-a răspuns” (Cânt. 5, 6).
Însă, aşteptarea şi nădejdea patriarhilor, drepţilor şi proorocilor se împlineşte, pentru că zorile mântuirii se arată prin Preacurata Fecioară Maria din Nazaretul Galileei. De aceea, o numeşte Biserica „luceafăr de dimineaţă”, căci precum luceafărul vesteşte apropiata venire a soarelui, tot aşa naşterea Fecioarei a vestit apropiata venire în lume a Soarelui dreptăţii, Hristos Domnul.
La praznicul Naşterii Preacuratei, creştinii cântă aşa:
„Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru; şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.
Maica Domnului este aceea care prin viaţa ei neprihănită a pregătit ospăţul împăcării noastre cu Dumnezeu. Ea este Mireasa Duhului Sfânt, care L-a purtat în pântece pe Acela Care ne-a deschis raiul, pe Hristos Care cu însuşi sângele Său ne-a curăţit ca să slujim Dumnezeului Celui viu (cf. Evr. 9, 12-14).
Pentru că este Mama lui Iisus, a putut deveni şi Mama noastră. Şi precum şi-a îndeplinit bine rolul de Mamă faţă de Fiul ei dumnezeiesc, tot aşa îşi îndeplineşte acum datoria de Mamă faţă de noi toţi, fiii ei. Aceasta o face în Biserică, unde Maica Domnului ocupă locul central, aşa cum s-a întâmplat în ziua de Rusalii, când, Duhul Sfânt pogorându-Se, ea se afla în mijlocul Apostolilor.
Dacă Biserica e Trupul lui Hristos, ea e inima lui Hristos, e centrul vieţii create, punctul de întâlnire a cerului cu pământul. Prezenţa Maicii Sfinte în Biserică ne conferă calitatea de prunci ai ei şi fraţi ai Domnului,
„că dacă Domnul nu Se ruşinează să ne numească fraţi ai Săi, oare se va ruşina Maica Domnului să ne numească fiii ei?” – întreabă Nicolae, mitropolitul Krutiţelor.
Icoana Sfintei Treimi o are în faţă pe Fecioara Maria, care rămâne de-a pururi nedespărţită de Fiul ei, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar pe bolta bisericilor sunt reprezentate cele două mari scaune împărăteşti, al Fiului în cupola turlei, al Mariei în cupola Altarului, al Pantocratorului şi al Panaghiei. Căci Fecioara Maria este steaua ce vesteşte Soarele dreptăţii – Hristos.
Atâta vreme cât El păstrează trupul luat din Fecioara Maria, această Mamă a Lui participă alături de Fiul ei la suferinţa omenirii, uşurând-o. Spre a ne convinge de puterea formidabilă pe care o are ea în faţa tronului Dumnezeirii, este suficient să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Damaschin, care zice:
„Tu, Preasfântă Fecioară, eşti mai de preţ decât întreaga creaţie, că doar din tine singură Creatorul a primit pârga firii noastre omeneşti. Trupul Său l-a făcut din trupul tău, sângele Său din sângele tău. Dumnezeu S-a hrănit cu laptele tău, iar buzele tale au fost atinse de buzele lui Dumnezeu”. De aceea, pe pământ pentru credincioşi, Maica Domnului este „haina celor goi de îndrăzneală”, fiind însă şi „podul care trece la cer pe cei de pe pământ”.
Între cer şi pământ, între Dumnezeu şi om, Maica Domnului este
„bunăvoirea lui Dumnezeu către noi cei muritori…, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu”.
Iar sus la tronul slavei dumnezeieşti, aceeaşi Maică Sfântă este
„îmblânzirea Judecătorului Celui drept, iertarea multor greşiţi şi adevărata picătură care risipeşte mânia lui Dumnezeu”
faţă de cei păcătoşi. În ziua Judecăţii, Maica Domnului va sta în genunchi înaintea Fiului ei şi va zice:
„Doamne, Dumnezeule şi Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar de a greşit, dar pururea a cerut să mă rog Ţie; deci iartă-l şi fă cu el milă!”.
Dreptul Judecător o va asculta pentru că „mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului”. Părinţii Sinodului ecumenic din Efes (431) ne-au învăţat să ne adresăm Preacuratei astfel:
„Preasfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii!”.
Încă din primele veacuri, Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în lumea creştină, care o socoteşte cea dintâi rugătoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi. Pictorii se inspiră din cea mai ideală frumuseţe pentru ca s-o zugrăvească şi îngenunchează când îi pictează faţa. Poeţii îi dedică cele mai adânci şi mai sublime versuri. Oratorii şi scriitorii bisericeşti, precum şi Sfinţii Părinţi, în scrierile şi cuvântările lor, se întrec spre a-i împleti cele mai frumoase cununi de laudă.
Naţiunile, ţările, oraşele, cetele călugăreşti, familiile creştine, credincioşii o aleg ocrotitoare a lor pe aceea care este „plină de har” şi „binecuvântată între femei”. Se cuvine să o iubim pe Maica Sfântă, conştienţi că, în taina plină de bucurie a maternităţii sale, noi, fiii ei, aflăm izvorul încrederii şi al speranţei noastre.
Poporul român, care s-a născut creştin, aduce la picioarele Maicii Domnului cele mai sfinte sentimente de recunoştinţă pentru felul în care a lucrat ea în mijlocul acestui neam. Românii adevăraţi simt în Preacurata Fecioară o adevărată Maică, la care pot să-şi plângă durerea şi să-şi spună toată nevoia şi necazul. În această privinţă, părintele Gala Galaction grăieşte astfel:
„Aceasta este mana duhovnicească cu care s-a hrănit neamul nostru, în veacurile zbuciumatei sale epopei.
Pe Născătoarea de Dumnezeu cu dumnezeiescul Prunc la sân au zugrăvit-o de-a pururi iconarii noştri, au învăluit-o în nori de tămâie şi de rugăciune preoţii noştri, au privit-o în catapeteasmă părinţii noştri, au ţinut-o sub căpătâi mamele noaste, au iubit-o şi au sărutat-o copiii noştri, au implorat-o şi au preacinstit-o neam de neamul nostru.
Aşa ne-au dat-o Apostolii străvechi, care ne-au venit de peste Dunăre şi din Bizanţ. Aşa ne-a învăţat Biserica dreptmăritoare a Răsăritului. Aşa s-a închegat psihologia noastră şi evlavia noastră”.
În aceste vremuri tulburi, Preasfânta Fecioară este pentru noi creştinii Maica iubirii, iertării şi milei. Dacă omenirea este incapabilă să-şi găsească drumul de întoarcere la Dumnezeu, dacă în lume se acumulează forţele distrugătoare ale răului şi ale morţii, dacă nesiguranţa şi frica marchează scurgerea zilelor noastre, să privim încrezători la Maica noastră din ceruri.
Ea se apleacă astăzi asupra acestei generaţii bolnave, cu iubirea pe care o mamă o are faţă de fiii cei mai neajutoraţi şi expuşi pericolelor. Ea priveşte astăzi cu durere la mulţimea nesfârşită a celor păcătoşi, la tinerii amăgiţi şi trădaţi de societatea actuală, la adulţii deveniţi sclavi ai egoismului şi ai urii, la fiii Bisericii deveniţi căldicei din cauza indiferenţei şi a necredinţei, şi tuturor le spune: „Eu sunt Mama speranţei voastre!”.
Cu mâinile sale neprihănite adună toate suferinţele şi imensa mizerie a omenirii şi le prezintă la Fiul ei dulce, ca Acesta să coboare asupra lumii fluviul iubirii Sale îndurătoare.
Binecuvântată să fie Preasfânta Fecioară, care ni L-a adus pe Domnul în lume, al cărei pântece curat s-a făcut vas al infinităţii dumnezeieşti. Slăvit să fie Fiul ei biruitor, Care a rânduit-o pe Născătoarea de Dumnezeu ca Mamă bună şi iubitoare a tuturor creştinilor. Să ne bucurăm că Domnul Înviat a luat-o lângă Sine pe Maica Sa, care este o adevărată Apărătoare în nevoi şi un adevărat Izvor de binefaceri.
De aceea, Biserica îi cântă:
„Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri aducem noi robii tăi. Ca una ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”.
Iar în această zi de sărbătoare, Biserica îi cântă:
„Cu adevărat tu eşti izvor de apă vie, Stăpână! Că bolile cele cumplite ale sufletelor şi ale trupurilor le speli numai cu atingerea ta, ceea ce ai izvorât pe Hristos, apa de mântuire”.
Iubiţii mei,
Să nu ne descurajeze uscăciunea care cuprinde astăzi lumea păcătoasă, că Maica Domnului răspândeşte pretutindeni roua iubirii sale materne. Dacă ura însângerează străzile noastre, dacă păcatul îngheaţă inimile multora, iar lumea se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, să privim spre Domnul Înviat şi spre Maica Învierii.
Poetul Ioan Alexandru spune:
„Maica şi Pruncul sunt de ajuns/Acest pământ în veci să fie uns”.
Această ungere cerească am primit-o toţi care ne-am adunat astăzi în acest locaş de închinare, luând parte la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Am adus la picioarele Preacuratei toate nevoile, durerile şi lacrimile noastre. Maica Domnului, care este bucuria celor necăjiţi, cu siguranţă ne-a auzit şi va mijloci pentru noi înaintea Altarului ceresc.
De aceea, îi mulţumim pentru ocrotirea ei şi-i zicem: „Bucură-te, Stăpână, ceea ce eşti Izvorul apei vieţii cel nesecat!”. Amin”. (postat pe fb de ioan monahul)