BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Cea mai sfântă săptămână a creştinilor – Săptămâna Patimilor
Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor este săptămâna de la sfârșitul Postului Paștilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paștilor. Se mai numește și Săptămâna Mare.
Istoric
Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: “…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.
Săptămâna Patimilor
După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare.
Duminica Floriilor
Prima zi a Săptămânii Patimilor începe cu Vecernia de sâmbătă seara, care conduce spre slujba Intrării Domnului în Ierusalim de a doua zi dimineața (Duminică). Hristos își face intrarea triumfală în Ierusalim, fiind primit cu ramuri de palmier (la români credincioșii aduc la biserică ramuri de salcie), ca un împărat; astfel se vestește venirea pe pământ a Împărăției Cerurilor.
Saptamana Patimilor - Martea Mare
“Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor.
Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.”
(Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 25, versetele 1-13)
In Martea Mare din Saptamana Patimilor Domnului, Sfintii Parinti au randuit sa se citeasca Pilda celor zece fecioare. Aceasta pilda ne prezinta zece fecioare, cinci "intelepte" si cinci "neintelepte", care se pregatesc pentru nunta. In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine "mire", iar Apostolii poarta numele de "prietenii mirelui". Mireasa lui Hristos este Biserica.
In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta.
Astfel, prin cuvintele "fecioarele au iesit in intampinarea mirelui", nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.
Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele "neintelepte" (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut. Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele "care erau gata de nunta" si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: "Doamne, Doamne, deschide-ne noua".
Mirele le raspunde: "Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi". Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: "Nu recunosc chipul meu in voi", deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: "Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului".
Hristos a dorit ca prin aceasta pilda sa ne descopere importanta pregatirii in vederea judecatii de apoi. Candelele aprinse simbolizeaza faptele bune, care trebuie sa arda pana la sfarsitul lumii, adica pana la sfarsitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacara este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta. Ea nu se poate imprumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfantul Serafim de Sarov sustine ca lampile goale simbolizeaza absenta darurilor Sfantului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinte puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fara sa fi facut un rau aproapelui, au pacatuit pentru ca nu s-au ingrijit de lumina din suflete.
Nu exista osanda mai grea decat aceea de a-I ramane necunoscut lui Hristos.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca somnul reprezinta moartea, iar strigarea de la miezul noptii, "Iata, mirele vine", reprezinta trambita arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemati la judecata.
In nasterea duhovniceasca, mai intai murim si mai tarziu ne bucuram de unirea cu Mirele Hristos ("Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii" - Romani 6, 4). Vietuirea duhovniceasca este diferita de vietuirea lumeasca. De aceea, viata duhovniceasca nu incepe cu nunta, ci cu moartea.
Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .
Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: "De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni"
