Bucuria mea, Sfantul Parinte, Ambrozie de la Optina, vorbind despre intristare, spune asa: "Tristetea vine din ingamfare si de la diavol. A fi crestin inseamna sa nu fii mahnit, sa nu judeci pe nimeni, sa nu superi pe nimeni si cu toti sa fii respectuos. Pentru mireni, radacina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru calugari – iubirea de sine. Tristetea vine din ingamfare si de la diavol. Vine din ingamfare cand nu ni se face voia, cand ceilalti nu vorbesc despre noi asa cum am vrea si, de asemenea, vine din ravna de a depune eforturi peste puterile noastre. Omul e ca un gandac: cand e cald ziua si e soare el zboara, se mandreste si bazaie: „Toate padurile si luncile sunt ale mele!“. Iar cand soarele dispare, cand vine frigul si bate vantul, gandacul isi pierde indrazneala, se lipeste de o frunzulita si zice, vantului: „Nu ma impinge jos!“. Intristarea mai este numita si "moartea sufletului". Intristarea pentru o scurta perioada de timp intra in limita firescului, dar cand devine indelungata, intra in sfera patologica si se numeste DEPRESIE. Depresia, are la baza putina credinta sau necredinta in Dumnezeu. Depresia, este adusa de un diavol care atunci cand tabaraste asupra sufletului, il intuneca in intregime, nu-i mai ingaduie sa-si faca rugaciunile, sa posteasca, sa mearga duminica la Sfanta Liturghie, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca, nu-l lasa sa fie bun, bland, rabdator si smerit fata de toti cei din jur si ii pricinuieste scarba fata de toate lucrurile si fiintele din jurul lui. Intristarea tulbura toate gandurile omului spre mantuire, facandu-l ca pe un iesit din minti si dandu-i ganduri de deznadejde care pot duce chiar la SINUCIDERE. Minunat este cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Siluan Athonitul: "Cum as putea, Doamne, sa nu Te caut?
Cu toate acestea, Tu cel dintai m-ai aflat. Tu esti Cel ce mi-a daruit experienta blandetii Duhului Tau cel Sfant, si atunci sufletul meu Te-a indragit. Fiindca sufletul care L-a cunoscut pe Domnul nu-L poate uita si-L doreste cu putere, fiindca, intru El se afla viata si toata bucuria noastra. Sufletul care a pierdut darul Harului tanjeste dupa Stapanul sau si varsa lacrimi, asemenea lui Adam, cand a fost alungat din gradina Raiului; si in clipa aceasta nimeni nu-i poate da mangaiere, in afara de Dumnezeu. Sufletul este asemenea logodnicei; Domnul, asemenea Mirelui; se iubesc unul pe altul fierbinte si suspina unul dupa altul. In marea Sa iubire, Domnul tanjeste dupa sufletul nostru si se intristeaza daca nu se afla intr-insul loc pentru salasluirea Sfantului Sau Duh." Sfantul Parinte Arsenie Boca spune ca: "Sufletul trist este un suflet cu luminile stinse!" De aceea va indemn sa aveti totdeauna "luminile aprinse". Si nu uitati porunca: Bucurati-va si iarasi zic voua bucurati-va!
Amin si Aliluia!
Preot Ioan
Preot Ioan
.
