duminică, 30 septembrie 2018

De ce avem pagube în gospodărie?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Auzim adesea: Nu-mi merge deloc bine! Sau Nu se leagă nimic de casa mea! Sau Parcă e un făcut!
Când întâmpinăm greutăți în chivernisirea eficientă a gospodăriei, a salariului, a „averii” (câtă mai este și ea), e bine să te întrebi: De ce mi se întâmplă oare? Clarvizionar și țintind la rădăcină adâncă, părintele Arsenie Boca enumără câteva pricini ale pagubei „din curte” cum o numește el.
1. Când drăcuiești, se împlinește cuvântul; cui i-ai dat l-a luat.
2. Dacă lucrezi duminica, te lipsești de binecuvântarea lui Dumnezeu. Și cum toate ale noastre sunt una, se pierde nu numai ceea ce s-a lucrat duminica, ci și din cele agonisite în zilele de lucru.
3. Atașamentul excesiv, pătimaș, de cele materiale mâhnește pe Dumnezeu, pentru că este ignorată grija de suflet. Și cum sufletul este mai prețios, Domnul îngăduie pagube, pentru a ne determina să reevaluăm prioritățile.
4. Depinde și de proveniența lucrului. Dacă posesorul anterior a obținut din furt, sau, oricum, din câștig necinstit, sau are o viață departe de Domnul, duhul acesta se imprimă și în lucrurile materiale. E bine, așadar, să facem semnul crucii peste cumpărături și achiziții și, periodic, să facem aghiazmă.
5. Dacă ți se fac vrăji, și nu ai o viață duhovnicească bună, care să le facă ineficiente, ele își fac efectul inclusiv asupra  bunurilor materiale.
6. Dacă te-au blestemat părinții sau dacă s-au făcut păcate grele în locuința ta, de către tine sau vechii locatari, atmosfera este una „prietenoasă” pentru duhurile rele.
Avem însă un mare curaj: dacă ne alipim de Dumnezeu, Îi cerem ajutorul și Îi primim binecuvântarea, nimic rău nu poate rezista în fața atotputerniciei Lui. 
„Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.”  (Psalmul 22, 4)
http://www.sihastriaputnei.ro/recomandari/de-ce-avem-pagube-gospodarie

vineri, 21 septembrie 2018

PĂCATUL AVORTULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



                                                Pentru ce se căsătoresc oamenii?

     Pentru a îndeplini trei scopuri: să înmultească neamul omenesc, să se ajute reciproc, să stârpeascâ patimile desfrânării. Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele trei scopuri, fac un mare păcat. Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel al înmultirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vietii, ci îsi programează câti copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un copil sau doi să se nască si restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă crimă este avortul, când mama îsi omoară propriul copil. Nici animalele nu fac asa ceva, dimpotrivă nasc câti pui le dă Dumnezeu si îi iubesc foarte mult. Toate păcatele se pot ierta, spun Sfintii Părinti, dar păcatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor osteneli, nevointe, al unei pocăinte care pot dura viata întreagă. Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei prunci avortati plâng înaintea lui Dumnezeu si cer răzbunarea sângelui vărsat de mamă. Cel mai mare bine pe care-1 poti face în viată, ca om căsătorit, este să dai viată mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai da de pomană, oricâtă nevointă ai face în viată, nu este mai mare lucru ca atunci când dai viată unui om. Toti Sfintii din ceruri cu toti îngerii si întregul cer se bucură când se naste un copil. Singură mama poate să facă o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da nastere unei fiinte umane. Dacă refuză a da nastere, a da viată, refuză ea însăsi a avea viată vesnică. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică faptul că nu nasc copii mai multi datorită contextului în care trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească si să-i crească. Insă aceasta este o mare cursă pe care le-o întinde satana. Trebuie să fim constienti că Dumnezeu niciodată nu va da voie să se nască un copil fară a avea asigurată bucătica lui de pâine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor să se întâmple asa. Atunci când nu avem credintă în Dumnezeu se produce nefirescul, nenaturalul. Atunci când cineva avortează nu are credintă în Bunul Dumnezeu, în faptul că El este deasupra si va ocroti acel copil; lipsind credinta în Dumnezeu se ajunge la păcatul pruncuciderii, adică al avortului.

Smerenia

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


✞✤Altceva este să vrei să fii monah, și altceva este să fii bun de monah✞✤

Odată au lipsit de la chilia amândoi bătrânei, spune Părintele Porfirie. Am văzut atunci o păsărică cum ciupea boabele de struguri. Îndată am luat o bucățică de lemn și am sculptat această imagine. Era frumos. Păsărica, cu aripile deschise, era ca vie, iar strugurele parcă era natural. Când a venit Starețul, i-am arătat cu bucurie ceea ce am făcut.

– Ce este aceasta? m-a întrebat. De unde ai luat binecuvântare?

Și îndată a rupt-o în două.

– Chiar așa? Și nu te-ai mâhnit, Gheronda?

– Nu m-am mâhnit deloc. Am înțeles că trebuia să întreb. Și îndată m-am mustrat pe mine.

– Mie, Gheronda, îmi vine foarte greu să întreb. Când merg la Mănăstire prefer să nu fac nimic, decât să mă smeresc și să întreb.

– Acolo eu am petrecut viață paradisiacă, pentru că nu am făcut nimic de la mine, ci mereu întrebam. Știi, viața monahală, nu înseamnă libertate, liniște, lipsă de preocupare, ci strâmtorare, smerenie, supunere. Altceva este să vrei să fii monah, și altceva este să fii bun de monah. Adică, dacă cineva nu începe cu o puternică dragoste pentru Hristos și numai pentru El, poate înnebuni. Înțelegi cele pe care ți le spun?

– Desigur, Gheronda. Cred că înțeleg.

– Omul, în starea primitivă și sălbatecă în care trăia, era singur. Făcea orice voia. Rădăcinile sălbăticiei există înlăuntrul nostru. Mulți – mai ales femeile – caută singurătatea ca să se dezlege de supunerea față de părinții lor, pentru a trăi singuri, așa cum vor ei. Dar aceasta nu este viață monahicească. Alții merg la Mănăstire cu aceste însușiri ale sălbăticiei omului primitiv, dar de îndată ce încep certările, îndemnurile la ascultare și supunere, nu le mai place și spun „Nu mă înțeleg” și pleacă. Și în cele din urmă ajung singuri cu voile lor. Iar aceasta se întâmplă mai ales la femei.


Calauza Ortodoxa

joi, 20 septembrie 2018

Fiul Omului n-a venit sa piarda, ci sa mantuiasca

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


„Caută cu milostivire Doamne spre acest semn al crucii pe care credincioșii robii Tăi, din osârdie și din credința cea tare și dragostea cea către Tine, au făcut-o spre însemnarea biruinței Fiului Tău. Binecuvinteaz-o și o sfințește pe ea, și o umple de puterea și binecuvântarea lemnului aceluia, pe care a fost pironit prea Sfântul Trup al Domnului nostru Iisus Hristos, Unul-Născut Fiul Tau, prin care puterea diavolului s-a călcat, și noi pământenii slobozenie am dobândit și vieții ne-am învrednicit”
„Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei”. „Crucea este apărătoarea întregii lumi, Crucea este înfrumuseţarea Bisericii, Crucea este puterea împăraţilor, Crucea este întărirea credincioşilor, Crucea este slava îngerilor şi rana demonilor”.
Imaginea Crucii este înfricoşătoare pentru demoni şi ca semn al lui Hristos, este cinstită de creştini. Domnul i-a arătat-o pe cer Împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-şi un stindard în formă de cruce, împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină. Fiind ajutat prin Crucea Domnului, împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de viaţă făcătoare; şi Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi. Multe vindecări şi alte minuni s-au făcut şi se fac atât prin Crucea Domnului, cât şi prin imaginea ei. Prin ea, Domnul păzeşte poporul Său de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
O, dacă am cunoaşte adevăratul sens şi însemnătatea tuturor acestor necazuri! Din nefericire, printre noi se află mulţi oameni care nu doresc să cunoască adevărata însemnătate mântuitoare a propriilor suferinţe. Neluând în seamă învăţăturile pe care le trimite Dumnezeu prin necazuri, aceşti oameni continuă să rămână mândri şi îngâmfaţi. Ei doresc sa fie în continuare lăudaţi, proslăviţi, să fie consideraţi cei dintâi între semeni pentru mintea lor, pentru faptele lor bune.
Asemenea creştini nu vor să ştie de cuvintele Apostolului Pavel, care, fiind înzestrat cu multă înţelepciune, cu toate darurile Sfântului Duh şi cu desăvârşire morală, spunea despre sine că este cel dintâi dintre toţi păcătoşii din lume. Aceşti creştini nu vor să ştie nici de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos însuşi, care, mai mult decât orice şi mai înainte de orice, ne cere smerenie, atunci când spune: „Veniţi la Mine… şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”. Ce fel de odihnă este aceasta pe care Domnul o promite celor smeriţi? Este vorba de odihna faţă de păcate, odihna faţă de patimi, este bucuria dumnezeiască, fericirea Raiului în împărăţia lui Hristos cea cerească. Această odihnă o cere prin rugăciunile ei Sfânta Biserică în slujbele de înmormântare, pentru toţi creştinii ortodocşi adormiţi, spunând: „Odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului Tău…”, sau: „Odihneşte, Doamne, sufletul adormitei…”, sau: „Cu sfinţii odihneşte…”. Dar cum să ne dăruiască Domnul odihnă de la toate suferinţele şi necazurile noastre, dacă noi nu ne smerim? O, dacă noi am înţelege adevărata şi cea mai înaltă filozofie a Crucii Domnului şi anume smerenia lui Hristos! Nu degeaba marele Sfânt părinte al Bisericii, Macarie Egipteanul, spune că smerenia este esenţa întregii creştinătăţi. Noi trebuie, nu numai să înţelegem cu mintea această filozofie mântuitoare, ci să o pătrundem cu toată inima, cu toată fiinţa şi cu toată viaţa noastră. Atunci Domnul va face în aşa fel, încât darurile Crucii Domnului să fie ale noastre. Atunci Domnul nu ne va lipsi pe noi de bucuria Sa dumnezeiască, ne va face să simţim în viaţa noastră puterea Crucii şi a semnului Crucii în lupta cu păcatul, cu patimile şi cu toate necazurile. Această putere a Crucii a arătat-o Domnul, încă în Vechiul Testament, nu o dată, prin mari minuni săvârşite de drepţii Săi. Aşa, marele conducător al poporului israelit, proorocul Moise, a însemnat cu toiagul în chipul Crucii Marea Roşie şi a săvârşit o mare minune: apa s-a despicat şi poporul evreu a trecut prin fundul mării ca şi pe uscat, iar egiptenii cu faraonul lor, ispitindu-se, au pierit în valurile acelei mări.
Diavolul are o aşa putere, încât într-o clipă ne-ar sfărâma de nu ar fi cu noi Dumnezeu, însă, cu cât noi ne depărtăm de buna vieţuire după Dumnezeu, ne dăm singuri în mâna diavolului. Cu toţii suntem făptuitori ai uciderii pe care a făcut-o Cain asupra lui Abel.Cain a fost strămoşul fiilor oamenilor, iar Abel era cel ce aducea jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, preînchipuindu-L pe Hristos. Cu toţii suntem autori ai acestei fapte a lui Cain, căci pentru răutatea noastră a fost răstignit Hristos. Aflându-ne ucigaşi de Dumnezeu, vom spune: „Acum ce vom face, căci Dumnezeu era apărătorul nostru, acum diavolul ne va ucide când va vrea el”. Aşa a spus Cain: oricine mă va întâlni mă va ucide, însă milostivul Dumnezeu a pus semn lui Cain ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare. De aceea puterea celui rău este oprită de puterea acestui semn. Iezechiel ne spune că, atunci când Ierusalimul a căzut în cele mai cumplite fărădelegi, îngeri nimicitori aveau să ucidă fără cruţare pe toţi, în afară de cei însemnaţi de îngerul lui Dumnezeu. La fel, Apocalipsa ne vorbeşte despre îngerul care avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas mare, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru. La Mirungere, cel botezat este însemnat cu semnul Sfintei Cruci, spunându-se: „Pecetea darului Sfântului Duh”. Prin Botez, este scos din blestemul strămoşesc şi este înfiat de către Dumnezeu, i se pune nume şi de acum el face parte din poporul lui Dumnezeu, este creştin, este chemat la nunta mântuirii. Moise cu toiagul a despărţit apele Mării Roşii şi a scos poporul din ţara blestemului. Drumul nostru din ţara robiei, din ţara păcatului şi până la pământul făgăduinţei este însăşi viaţa noastră. El este presărat cu încercări în care mulţi vor cădea. Mulţi, cârtind în viaţa aceasta, nemulţumiţi de ceea ce au, cad într-o răutate întunecată a minţii, înseşi gândurile lor se transformă în şerpi otrăvitori, care le ucid sufletul. Dar (iarăşi şi a câta oară?) Dumnezeu nu ne părăseşte. Dumnezeu, Care caută ca prin orice lucru să ne mântuiască, a făcut un lucru de care s-au mirat şi s-au cutremurat toate puterile cereşti. Când cineva se îndrăgosteşte de altcineva, spun tinerii, vrea să fie băgat în seamă, să i se audă vocea, să apară în prim plan, să se afişeze. Şi au iubit oamenii păcatul, de aceea s-a înălţat şarpele în pustie pe un stâlp, şarpele reprezentând păcatul, s-a înălţat ca o arătare a „comorii omeneşti”, a valorii pe care o pui pe soclu. Păcatul a fost înălţat de oameni şi Dumnezeu S-a pus în locul lui. S-a suit Dumnezeu pe Cruce, S-a înălţat precum oarecând şarpele în pustie, „S-a afişat” în faţa tuturor ca un îndrăgostit şi a spus: „Iubiţi-Mă. Iată, am capul plin de sânge, părul vâlvoi, mâinile însângerate; am alergat după voi, străjerii m-au întâlnit şi m-au rănit, vălul mi l-au luat cei ce păzesc zidul”. Atât de mult a iubit Hristos lumea, încât „în noaptea în care a fost vândut, mai vârtos Însuşi pe Sine S-a dat pentru viaţa lumii: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu”. Atât de mult a iubit Hristos lumea, încât ne-a însemnat în palmele Sale (cf. Isaia), braţele le-a întins spre noi în semn de îmbrăţişare, o îmbrăţişare eternă. Pe Cruce a arătat Hristos cât de mult a iubit lumea, Crucea a fost patul Său de dragoste. S-a culcat şi a dormit un somn greu şi dintr-o coastă a Sa a ieşit viaţa oamenilor, mântuirea oamenilor, noua Evă: Biserica celor vii. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume. Răstignirea pe Cruce a fost lucrarea pentru care Hristos a fost slăvit şi încununat. Din tot ceea ce a făcut Hristos pe pământ, acesta a fost punctul culminant, prin această jertfă ni s-au răscumpărat păcatele. Puţin lucru este pentru Cel Atotputernic să facă minuni şi tămăduiri, îngerii nu s-au mirat de aceasta, căci era ceva obişnuit, s-au mirat însă atunci când au văzut pe Stăpânul tuturor, pe Cel Care ţinea toate şi avea putere peste toate, smerindu-Se pe drumul Crucii, Împăratul fără coroană, fără haina de împărat, bătut şi batjocorit de oameni.
Pentru aceasta a venit Hristos pe pământ, pentru a aduce această jertfă. Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Şi noi ne rugăm să ne izbăvească Dumnezeu din necazurile noastre, din scârbe şi din boli, dar pentru aceasta ne-am născut – ne-am născut pe acest pământ pentru a pătimi, şi noi nu ne suntem de ajuns nouă înşine pentru a ne mântui, ci patima lui Hristos împlineşte, desăvârşeşte neputinţa noastră. Crucea este lauda lui Hristos, jertfa ce a adus-o în dragostea Sa pentru oameni. Ea nu este unealta pe care a fost torturat Hristos, aşa cum spun ereticii, ci este arma ce s-a întors împotriva celui ce o mânuia, este laţul în care s-a prins cel care l-a întins, este groapa în care a căzut cel care a săpat-o. Diavolul nu poate să o sufere pentru că îi aminteşte de cea mai mare înfrângere a sa. Ce nebunie – spune el – era un copil, era în mâinile mele, cu arma mea ameninţam tot poporul Său, şi iată-mă la pământ cu capul tăiat… de un copil, ce ruşine. Diavolul se cutremură şi se îngrozeşte, nesuferind a mai vedea vechea armă a sa, căci cu ea a fost înfrânt. De aceea, Crucea este semnul bucuriei pentru creştini, iar dacă la praznicul Înălţării Sfintei Cruci este post, este pentru că postul ne face mai curaţi şi astfel prăznuim aşa cum trebuie acest praznic, iar nu în ospeţe şi beţii. Înainte de a doua venire a lui Hristos se va arăta pe cer semnul Fiului Omului .Întrebaţi-i pe cei ce defaimă crucea care este acest semn. Precum împăratul, când venea într-o cetate, întâi trimitea sceptrul său ca să se vestească venirea sa, aşa se va arăta acest sceptru al lui Hristos vestind venirea Sa, sceptru care mai întâi a aparţinut diavolului, dar care apoi a fost luat de Hristos ca un trofeu de război şi aşezat la loc de cinste în Biserică. Crucea este steagul creştinilor; proorocul Isaia: El va ridica steag pentru neamuri şi, având un trecut atât de glorios, care aduce slavă lui Dumnezeu, ar fi o nebunie să ne ruşinăm a face cruce. Ea este lauda lui Hristos, aşa cum spune şi Apostolul: iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în crucea lui Hristos. Iar noi, afară de Crucea aceasta materială pe care o purtăm la gât, să o purtăm cu demnitate şi pe cea spirituală, Crucea vieţii, pe care o ducem fiecare la locul nostru de trai:Crucea călugărilor, înconjuraţi în vremea noastră de tot felul de ispite, într-o vreme când viaţa duhovnicească s-a răcit şi mângâierile harului sunt tot mai rare; Crucea căsătoriţilor, confruntaţi cu necazuri fără ieşire: beţie, certuri, copii care sunt obraznici oricât i-ai educa, pentru că sunt contaminaţi de ceilalţi şi de duhul de astăzi al vieţii destrăbălate; Crucea tinerilor, confruntaţi cu un asalt al destrăbălării, când, dacă nu bei, nu fumezi, nu desfrânezi, nu te porţi violent, îţi spun că eşti prost… dar proştii se numără la urmă, atunci când va ieşi sufletul din trup; Crucea bătrânilor, care în suferinţele bătrâneţii privesc nedumeriţi la o lume care parcă în vremea lor nu era aşa, era altfel. Oriunde ne-am duce – la şcoli, în ţări străine – să ne purtăm Crucea noastră aşa cum este, căci o ducem numai până la cimitir şi acolo se termină drumul Crucii, se termină greutăţile vieţii acesteia, şi să iubim această Cruce, pentru că, chiar dacă este grea, ea ne mântuieşte. “Ortodoxia este si trebuie sa fie intru totul: si dreapta credinta si plinatate a credintei; unitate a intregii credinte. Sfanta Scriptura ne descopera: “Cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor”. Iar Apostolul previne : “Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat de toate poruncile”. Putem intelege, ca e de ajuns gresirea sau calcarea uneia ca sa pierd curatia si intregimea adevarului. Crucea lui Hristos inseamna iubire; mai profund, descopera iubirea dumnezeiasca fata de noi. E o adanca legatura intre iubirea dumnezeiasca si cruce. Aici in extrema umilire si suferinta a crucii s-a descoperit negraita iubire si slava a Fiului lui Dumnezeu devenit Om. Iubire care ramane deci neschimbata, ca a Tatalui, care “rasare soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei pacatosi”; care ramane aceeasi in orice conditie, chiar cand este rastignita. Pentru cei din vechime, iubirea isi avea temeiul in iubirea de sine : “sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Hristos le descopera ucenicilor: “Asa sa va iubiti unii pe altii, cum v-am iubit Eu pe voi”. Fiul este trimis de Tatal sa descopere aceasta iubire dumnezeiasca, care este daruire de sine pentru implinirea, pentru salvarea celuilalt, care e numai slujire. “Fiul Omului, spune Hristos, n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi”.Aceasta e calitatea dumnezeiasca, noua, a iubirii Lui si pe care o descopera crucea. Aceasta slujire prin cruce a Domnului este mantuitoare. Sfantul Apostol Petru spune : “El a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemn” . El, fara de pacat, poarta, sufera pentru pacate. Arhiereul Legii vechi, cand aducea jertfa pentru pacat si impacare, punea mana pe capul victimei, punea pacatele asupra ei, pentru ispasire. In acest inteles biblic, Arhiereul Legii noi, Iisus Hristos poarta asupra Sa vinovatia noastra ca victima, jertfa, ispasire. Spune si Sfantul Pavel : “Pe Cel ce n-a cunoscut pacat L-a facut pacat pentru noi… ca noi sa ne facem dreptatea lui Dumnezeu printr-Insul”. „Cu ranile Lui v-ati vindecat” adauga Sfantul Petru. Fiul este trimis la “ai Sai din lume pe care i-a iubit pana la capat”. Deci cu iubire pana la extrem, pana la cruce. De altfel, aici se si descopera fiinta ultima a iubirii : “Nimeni nu are mai mare dra¬goste ca aceasta decat ca viata sa si-o puna pentru prietenii sai” spune lisus. Aceasta este esenta jertfei, a crucii Domnului si ratiunea ei de a fi in acelasi timp : iubirea. Si prin ea se implinesc si dreptatea dumnezeiasca si sfintirea noastra. Pe cruce Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat. Crucea Domnului este mai mult decat o ispasire a Lui in locul nostru, ca “loctiitor”, reprezentant al nostru. Prin insasi intruparea Sa ca Om are loc un schimb de vieti. Fiul lui Dumnezeu ia firea, viata noastra cu tot ce este al ei, cu nevoile sau pacatul ei. Si nu este de conceput sa iubesti real fara sa cunosti, sa simti, ca pe ale tale bucuriile, mai ales durerile, incercarile celorlalti, sau ceea ce, dupa Sfanta Scriptura numim: pacatul, suferinta, moartea. Si cu cat intelegi mai mult existenta, viata, cu atat iubesti si suferi mai mult. Domnul sfinteste lumea incepand cu Sine, cu trupul Sau, in iubirea Sa. In insasi purtarea crucii, in jertfirea Sa, Domnul desfiinta pacatul si sfintea faptura. Toata viata Domnului este purtare a crucii si desfiintare a pacatului. Si intruparea Sa, a Celui care “in chipul lui Dumnezeu fiind, ia chip de rob”, si nasterea in pestera, si faptul ca El „prin care toate s-au facut” vietuind pe pamant “nu are unde sa-si plece capul”; si hulirea din partea fariseilor ca „strica legea”, sau “ca sta la masa cu vamesii si pacatosii”, El, “plinitorul legii”, si Cel “fara de pacat…” etc.
Dar crucii, iubirii, ii urmeaza viata. Asa cum viata naste din iubire, din cruce naste o noua viata, invierea. Crucea descopera aceasta bogatie – de daruri si de intelesuri. Ea este fundamental descoperire a iubirii dumnezeiesti. Domnul spune : “Cine va cauta sa-si scape viata sa o va pierde ; iar cine o va pierde, o va dobandi”. Desigur, nu este vorba aici de pierdere, de desfiintare a fiintei, a constiintei, a chipului divin din noi, caci “Fiul Omului n-a venit sa piarda, ci sa mantuiasca”. Este vorba de lepadare si de pierdere a iubirii patimase de sine, a raului, a ceea ce a devenit stricacios in noi, “pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata”. E vorba de rastignirea unei lumi si firi vechi pentru a obtine in schimb, cum spune Mantuitorul, “o dobanda”, un “castig”, mai multa “viata”, un plus de existenta. “A muri este castig”, zice Sfantul Pavel; “Grauntele de grau… daca moare, multa roade aduce”. Invierea este deci o imbogatire a persoanei, a vietii; este o noua stare si calitate a fiintei, a fapturii, a trupului, care in Hristos Cel inviat devine “duhovnicesc, nestricacios, nemuritor”. Iar crucea e calea si usa spre aceasta noua viata. De aceea Biserica o preamareste : “Bucura-te, Cruce vistierul vietii; bucura-te, Cruce, vasul luminii; bucura-te, Cruce, usa tainelor !” Amin
 (postat de Ioan Monahul pe f.b)

marți, 18 septembrie 2018

Rugăciune la revărsatul zorilor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Doamne Cel Veșnic și Facatorule a toate,
Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viață,
Care ai revărsat peste mine harul Botezului și pecetea Duhului Sfânt.
Care ai sădit în mine dorința de a Te cauta pe Tine,
Singurul, adevăratul Dumnezeu, ascultă rugaciunea mea.
N-am viață, nici lumină, nici bucurie, nici înțelepciune, nici tărie fără numai în Tine, DumnezeuleDin pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.
Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi:
"Tot ce veți cere în rugăciune cu credință, veți primi" și "Orice veți cere în numele Meu, voi face vouă".

De aceea, îndrăznind să Te chem:
Păzește-mă de orice prihană a trupului și a duhului.Învață-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvintează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice. Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc și să lucrez în toată vremea spre slava Ta, cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândețe, pace, curaj și înțelepciune, dându-mi de-a pururi seama de prezența Ta.
Doamne, Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, și dă-mi să umblu în fața Ta fără păcat.
Tu, Doamne, Tu stii cele de care am nevoie.
Cunosti orbirea si nestiinta mea,cunosti neputinta si stricaciunea sufletului meu, dar nici durerea si intristarea mea nu-ti sunt ascunse tie.
De aceea, Te rog,asculta rugaciunea mea si prin Duhul Tau Cel Sfant invata-ma calea pe care sa merg;
Har atunci cand vointa mea ticaloasa ma va conduce pe alte carari; nu ma cruta,Doamne,ci sileste-ma sa ma intorc la tine.
Prin puterea iubirii Tale, fa-ma sa ma tin cu tarie de ceea ce este bine.
Pazeste-ma de tot cuvantul sau fapta care strica sufletul; de orice porniri care nu gasesc buna placere inaintea Ta,si-l ranesc pe semenul meu.
Invata-ma ce trebuie sa spun si cum trebuie sa vorbesc.Daca e voia Ta sa nu raspund, fa-ma sa tac in duh de pace,,sa nu intristez,nici sa-i ranesc pe semenii mei.
Aseaza-ma in calea poruncilor Tale si pana la ultima mea suflare sa nu ma lasi sa ratacesc departe de lumina indreptarilor Tale,ca poruncile Tale sa fie singura lege a fiintei mele pe acest pamant in veci.
      Doamne, rogu-te,ai mila de mine.Pazeste-ma in intristarea si nenorocirea mea, si nu ascunde calea mantuirii de la mine.
In nebunia mea, Dumnezeule,cer de la Tine lucruri multe si mari.Dar imi aduc pururi aminte de rautatea mea,de ticalosia si josnicia mea.
Miluieste-ma!
          Nu ma departa de la Fata Ta din pricina nevredniciei mele.Ci sporeste in mine constiinta acestei nevrednicii si da-mi mie,celui mai rau dintre oameni,sa Te iubesc pe Tine asa cum ai poruncit:din toata inima mea si din tot sufletul meu si din tot cugetul meu si cu toata taria mea: din toata fiinta mea.
Da,Doamne, prin Duhul Tau Cel Sfant, invata-ma dreapta judecata si cunostinta.Da-mi sa cunosc adevarul Tau inainte de a intra in mormant.
        Tine-ma in viata in aceasta lume ca sa-ti pot aduce pocainta dupa vrednicie.Nu ma lua la jumatatea zilelor mele,da-mi de veste dinainte,ca sa-mi pot pregati sufletul sa vina inaintea Ta.
        Fii cu mine,Doamne, in acel ceas infricosator si da-mi bucuria mantuirii Tale.Curateste-ma de toate gandurile tainice,de toata rautatea ascunsa intru mine.Si da-mi raspuns bun la scaunul Tau de judecata.

                                                                                                                                   AMIN

INVATARURI DESPRE MORALA din FILOCALIA 1 (Sfantul Antonie cel Mare).

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


   "Sufletul curat, bun fiind, se lumineaza de Dumnezeu. Atunci mintea cugeta cele bune si da nastere cuvintelor iubitoare de Dumnezeu. Dar daca se intineaza sufletul de patimi, isi intoarece Dumnezeu fata de catre el, mai bine zis, sufletul insusi se desparte pe sine de Dumnezeu. Atunci vrajmasii draci, intra in cuget si pun inaintea sufletului fapte necuviincioase: preacurvii, ucideri, rapiri, profanari de cele sfinte si cele asemenea, cate lucruri ale dracilor.
    Cei ce cunosc pe Dumnezeu, sunt plini de toata buna vointa si dorind cele ceresti, dispretuiesc cele pamantesti. Unii ca acestia nu plac multora, dar nici nu le plac multe. De aceea sunt nu numai urati, ci si luati in ras de multi smintiti. Ei insa rabda toate in saracie, stiind ca cele ce par multora rele, pentru ei sunt bune. Caci cel ce intelege cele ceresti crede lui Dumnezeu, stiind ca toate sunt fapturile voii Lui. Cel ce insa nu le intelege, nu crede niciodata ca lumea este zidirea lui Dumnezeu si ca a fost facuta pentru mantuirea omului.
    De ce a facut omul? Ca, intelegand fapturile lui Dumnezeu, sa-L vada dintr-insele si sa-l preamareasca pe Cel ce le-a zidit pentru om. Iar mintea cea placuta lui Dumnezeu este un bun nevazut, daruit de Dumnezeu celor vrednici, in urma purtarii celei bune”.
   Bucuria mea, exemplul nostru absolut de SFINTENIE, IUBIRE, SMERENIE, RABDARE, BUNATATE... este Iisus Hristos, Mantuitorul sufletelor noastre. Daca suntem foarte atenti cand citim Noul Testament, vom observa ca Viata lui Iisus Hristos, intre NAȘTERE si MOARTE a fost un sir neintrerupt de UMILINTE si LIPSURI.

                                                                                                                                   Preot Ioan 

joi, 13 septembrie 2018

SUNT SĂTUL!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


de Preot Sorin Croitoru 

Sunt sătul de guri bogate,
(Sunt sătul întâi de-a mea..)
De intenții declarate: 
"Dacă Domnul o să vrea"..

Nu știu cum, dar când e vorba
Despre alții, Dumnezeu
Parcă nu vrea niciodată,
Dar cu noi.. El vrea mereu!

Ne mințim cu nonșalanță 
Cu aceste formulări,
Dar, se vede de departe,
N-avem chef de implicări!..

Fapte, nene, fapte bune,
Nu intenții și atât..
Nu ne cere Domnul totul,
Dar să facem cât de cât..

Cei mai mulți dintre creștinii
Care Raiul l-au pierdut
Au promis o viață-ntreagă:
"O să fac..", dar n-au făcut!

miercuri, 12 septembrie 2018

De ce nu avem bănci în biserică ?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                  »


Strana este un obiect de cult, el aflandu-se in biserica si fiind sfintit odata cu sfintirea acesteia. Stranile din lemn, frumos sculptate, avand pe ele cruci si vulturi bicefali, insirate de-a lungul peretilor bisericii, ne sunt tuturor cunoscute. Din pacate insa, nu toti mai cunoastem si rostul acestora.

Cand omul zilelor noastre intra in biserica si vede stranile, el nu se poate gandi decat la un singur lucru, si anume la “scaune”. Doar lucrarea diavolului de inselare nu este alta decat a perverti toate intelesurile si a denatura adevaratele sensuri ale lucrurilor. Stranile nu sunt insa doar niste simple scaune, fiecare om avand dreptul la un asemenea “loc privilegiat”. Din pacate nici macar crestinii nu mai inteleg rostul acestor locuri de odihna a neputintelor trupului.

Aceasta intelegere gresita a lucrurilor o vedem acolo unde, in multe biserici, s-a ajuns la practica straina dreptei credinte, ca fiecare sa isi monopolizeze cate un astfel de “scaun”. Daca un crestin nou venit in parohie se aseaza intr-o strana oarecare, aproape cu siguranta, putin mai incolo, el va fi ridicat – politicos sau nu – de catre “un domn” sau de catre “o doamna”, posesori “de drept” ai acelui loc.
                                                                 Ce este strana? 

Strana este un pogoramant facut oamenilor din dragoste, iar nu ceva absolut necesar vietii liturgice si cei duhovnicesti. Strana este un loc al celor neputinciosi cu trupul, iar nu al tuturor. Strana este locul unde se vede dragostea lui Dumnezeu fata de om si fata de neputintele acestuia. Bancile si scaunele sunt bune pentru batrani si pentru bolnavi, caci ei nu se pot jertfi mai mult decat atat, neputand tine pasul cu cei tineri.

                           Strana / stranile sau “de ce bisericile noastre nu au banci” ?

Bisericile nu sunt pline de banci, precum salile de teatru sau de cinematograf, deoarece aici nu avem spectacol, ci jertfa, dragoste si Impartasanie, aici avem despatimire, lupta cu patimile si nevointa, aici avem mangaiere, unire cu Dumnezeu si cu semenii. Precum Persoanele Sfintei Treimi sunt una, tot asa sunt chemati si oamenii sa devina una, iar aceasta mai greu se poate realiza stand pe scaune, fiecare pe “bucatica” lui de banca, decat stand in picioare, umar langa umar, intr-o unire din ce in ce  mai mare.
Daca L-am vedea pe Hristos pe Cruce, am mai putea sta pe scaun, in fata Lui ?!
Cu siguranta, nici un crestin nu ar mai avea indrazneala de a sta asezat pe scaun, in acel moment. Oricat de nuputincios ar fi trupul omului, el s-ar nevoi pentru un ceas ori doua in a sta drept, in picioare, sau in genunchi, in acele momente minunate.
Hristos este pe Cruce, in fata noastra, doar ca nu mai avem noi inimi simtitoare. Mergem la biserica fara sa simtit faptul ca Fiul lui Dumnezeu se aduce neincetat Jertfa pentru pacatele noastre. Oare cum ne privesc Tatal si Duhul Sfant, atunci cand noi stam pe scaune, asezati cat mai comod, si privim aproape mecanic randuiala slujbei ?! Cred ca se uita la noi cu mila si cu durere, datorita impietririi inimilor noastre.

In fata Sfantului Altar, unde se afla Trupul si Sangele Domnului, nu poti sta pe scaun sau pe banca, atata timp cat nu te-au parasit puterile trupului. A sta pe banca in fata lui Dumnezeu, fiind in putere si nesuferind de nici o neputinta mare, este lipsa de bun simt. Daca atunci cand intra in camera directorul sau un inspector de serviciu, imediat te ridici in picioare, cu atat mai mult, atunci cand Hristos se jertfeste pe Sfanta Masa, nu poti si nu ai voie sa stai “comod”. El este pironit, iar omul nostru sta pe scaune cu spatar, cat mai comod.

In catacombe nu cred ca erau banci, nici scaune. Nu cred ca acei crestini, care asteptau din clipa in clipa mantuirea, ar fi simtit nevoia de a sta pe scaune. Tot asa, nici noi nu ar trebui sa simtim nevoia de a sta jos in timpul Sfintei Liturghii.

Spun aceasta deoarece stiu ca mai toti dintre noi putem face aceasta. Daca ar fi sa stam la o coada, la magazin, pentru un produs aflat la reducere, ori la un meci de fotbal, cu siguranta nici nu am simti oboseala din picioare sau spate. Aceasta este lucrarea diavolului, care ne da sa ne simitim tare neputinciosi, atunci cand incercam sa stam la toata slujba.

In unele dintre tarile apusene, in bisericile nou-construite, s-au pastrat bancile, specifice acelor locuri. Aceasta se datoreaza insa oamenilor de acolo, care nu sunt obisnuiti cu smerenia popoarelor ortodoxe, nici cu nevointa acestora, si carora le-ar fi fost mai greu fara unele mici mangaieri trupesti. Cand vor intelege insa dragostea lui Hristos, vor renunta singuri la banci.

Dupa cum zicea un prieten: “Daca Adevarul este propovaduit, nu ne vom tulbura din cauza unor banci.” Sunt biserici, mai ales in Ardeal, dar si in alte locuri, unde s-au introdus banci si scaune foarte multe. Nu cred ca prezenta in sine a bancilor este un lucru daunator, insa laxismul si delasarea pe care acestea ajung sa le “propovaduiasca” pot fi tare daunatoare.

Pentru aceasta, este bine a pastra dreapta credinta intru toate, pana in cele mai mici detalii ale ei. Sunt multe lucruri al caror inteles nu il mai cunoastem, insa mintea si inima noastre trebuie “schimbata”, iar nu cele pe care nu le mai pricepem. Astfel, daca astazi primim o mica inovatie, maine ne tenteaza o alta, iar poimaine inca vreo doua-trei, uite asa, incet incet, ajungem sa schimbam totul. Si apoi ce vom face, ne vom mai numi oare “pastratori ai dreptei credinte” ?!

Statul in picioare ajuta la pastrarea atentiei si adunarea mintii !

A sta in picioare ajuta foarte mult la pastrarea mintii in biserica, la adunarea inimii si la lupta cu gindurile. Trezvia este cu mult mai usor de pastrat in momentul in care trupul sta drept, in picioare. Sezand pe scaun, crestinul trebuie sa lupte mai mult cu imprastierea mintii si cu ratacirea inimii spre fel de fel de planuri lumesti, fiind asezat cu trupul intr-o pozitie mai comoda.
A sta jos in timpul sfintelor slujbe nu ne este de folos. Statul cat mai comod nu-ti poate da stare de smerenie si inima simtitoare fata de Jertfa ce are loc in Sfantul Altar, ba mai mult, iti poate da chiar moleseala si stare de somn.
Sa ne intrebam, oridecate ori ne aflam in biserica, adunati la sfintele slujbe:

Cum am sta daca L-am vedea in fata noastra pe Hristos ?!

Si sa ne raspundem, pana ce vom ajunge sa simtim:

Hristos e in fata noastra, doar ca noi nu mai avem ochi vazatori si inimi simtitoare !



Teodor Danalache,
http://www.crestinortodox.ro

O.Z.N-urile, MARE MINCIUNA!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


   Abandonand credinta in Iisus Hristos, oamenii foarte slabi in credinta isi cauta "Mantuitori" printre extraterestri. "Sa nu tratam cu usurinta fenomenul O.Z.N. A ne juca cu el este ca si cum ne-am juca cu magia neagra. Acest fenomen ii seduce pe nevrotici, pe creduli, pe imaturi si pe cei necredinciosi si poate duce la schizofrenie paranoica, demonomanie sau chiar la sinucidere. Cea mai usoara curiozitate la adresa fenomenului O.Z.N. se poate transforma intr-o OBSESIE DISTRUCTIVA" (John Lee - O.Z.N. - Operatiunea Calul Troian).

 Aparitiile O.Z.N.-urilor sunt fenomene diavolesti, vechi de cand lumea: "Insusi Satana se preface in inger al luminii" (2 Corinteni 11:14). Intrebare: Daca planeta noastra a fost vizitata de extraterestrii inainte de Intruparea lui Hristos, de ce n-au venit sa se inchine Lui asa cum au venit magii de la rasarit? N-au venit pentru ca pe draci ii arde puterea dumnezeiasca.

 Sa nu uitati ca: Nestiinta,  Uitarea si Ignoranta, sunt 3 uriasi care ne duc in Iad.
                                                                                                       Preot Ioan.

O BIBLIE ÎNGĂLBENITĂ..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


de Preot Sorin Croitoru

O Biblie îngălbenită,
Găsită într-un vechi sertar,
Mi-a mulțumit c-a fost găsită,
Umplându-mă de-atunci de har..

Eu nu aș fi crezut vreodată
Că-n slova ei se-ascund comori
Și că citind-o, dintr-o dată
Începi încetișor să zbori!..

Nu-i Biblie ca orișicare,
E călăuza mea spre Cer:
Mi-ajută mintea ca să zboare
Mai sus decât aș vrea să sper..

Citind-o seara fără pripă,
(Nu văd de ce să mă grăbesc..),
Ea mă ridică într-o clipă
În fața Tronului ceresc!

Devine sufletul în mine
Incandescent de-atâta har,
Aprins de vocile divine
De serafimi cu ochi de jar!

Pe tron de heruvimi domnește
Hristos în cer și pe pământ.
El de la serafimi primește
Cântarea dulce "Sfânt, Sfânt, Sfânt"..

De când a coborât Cuvântul,
Luându-Și Trupul omenesc,
Puterile, cu tot avântul,
Cu mare drag slavoslovesc,

Căci cine L-a văzut pe Fiul,
Îl vede și pe Tatăl Lui,
Dar și pe Duhul ce Se-arată
Ca Slavă-n jurul Domnului..

La toate-acestea mă ridică
Scriptura mea cu scoarțe verzi,
O Carte care pare mică,
De intri însă-n ea, te pierzi..

Această Carte minunată
Mi-a fost cel mai frumos cadou..
De aș mai fi copil o dată,
Aș vrea să o găsesc din nou!
amin

RUGĂCIUNEA SFINTEI CRUCI...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

...a Preasfintitului Macarie Drăgoi învațată de la bunica sa, pe când copilarea la poalele Munților Țibleș, acesta spunea:
„Bunica nu știa carte, dar m-a învățat rugăciunea care mi-a marcat copilăria.
Sfântă Cruce a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru corn de casă.
Sfânta Cruce armă tare,
Feri-mă de supărare;
Sfântă Cruce armă dulce,
Fii cu mine încotro m-oi duce;
Sfântă Cruce a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru cornuri de casă.
Dumnezeu îi cu noi la masă,
Maica Sfântă-i la fereastră,
Îngerii împrejur de casă,
Maica Sfântă îi cu poala întinsă
Și pe noi toți ne cuprinsă.
Cruce în patul nost,
Dumnezeu îi la capul nost,
Dumnezeu ne-o apărat,
De vrăjmașul necurat,
De șarpele înveninat,
De iadul întunecat.
Sfântă Cruce, păzește-mă
Maică Sfântă, acoperi-mă,
Înger bun, trezește-mă,
Doamne, mântuiește-mă.
Amin!
sursa

Ioan Gavris

marți, 11 septembrie 2018

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul-liliecilor,Valcea











BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Pestera Sfantulyui Grigore Decapolitul



Privire spre Manastire Bistrita,Valcea,din pestera Grigore Decapolitul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, aflata in purtarea de grija a maicilor de la Manastirea Bistrita - judetul Valcea, ocupa un loc particular printre celelalte pesteri din tara noastra. Numele acesteia nu vine de la locul de nevointa al sfantului, ci de la faptul ca aici se adaposteau, in vreme de necaz, Sfintele sale Moaste.

Aspectelor naturale, ca pozitia intre stanci abrupte, drumul greu accesibil si intrarea caracteristica, se adauga si importantul rol avut in istoria poporului roman, impletindu-si existenta cu viata stramosilor nostri. Chiar in prima atestare documentara, ea apare ca loc de adapost si refugiu in fata urgiilor revarsate peste glia strabuna.

La inceput, vatra de sihastrie a pustnicilor de pe Valea Bistritei, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul devine, in a doua jumatate a secolului al XV-lea, salvatoarea tezaurului si a locuitorilor sfintei manastiri fondate de boierii Craiovesti. Demult ,de foarte mult timp vroiam sa traiesc experienta vizitarii acestei pesterii ce adaposteste doua lacase de cult.

Cu ocazia zilele de 1 mai am ales cazarea la Horezu fiind nod pentru multe plecari.

Mi-am impartit obiectivele pe zile,si astazi aveam de vizitat trei manastiri ,plus aceasta pestera.

Am inceput cu manastirea Horezu,loc de odihna al sufletului,apoi urmeaza in traseu Bistrita si pestera ca mai apoi sa ajungem la manastire la Arnota.

Citisem tot ce trebuie vazut,ce obiective sunt mai importante si mai eles programul diferitelor obiective,ca muzee,pesterii magazine cu suveniruri.

Dupa vizitarea manastirii Horezu am mers intins spre manastirea Bistrita,ajutati si de drumurile relativ bune dintre localitatile adiacente DN.

Acum nu stiu cum sa va povestesc despre manastirea Bistrita si pestera ce apartine de ea.Am trait intens lucruri deosebite,in consecinta trebuie sa ma decid daca va povestesc despre trairi sau despre istoria acestor locuri.

Toata aceasta calatorie de 5 zile a stat sub semnul timpului.Din ce am sa va povestesc despre lucrurile vizitate o sa constatati ce vreau sa spun.
Am ajuns la manastire,am urcat in clopotnita,ne-am invartit ,am respirat aerul manastirii.
Merg sa caut punctul de plecare al cararuii ce urca spre manastire.
Stupoare,programul era pana la 16 si multe grupuri se intorceau fiind 16`10.
Boscodoresc ceva despre ghinion,despre timpul pierdut la Horezu si despre faptul ca pe Google scris ca se inchide la 18.
Consoarta imi spune sa urcam,caci*la norocul tau precis se intampla ceva de bine*
Gafaind de la atata urcus ne asternem cu speranta la drum.Ce te faci insa cu toti ce coborau si spuneaU CA MAICUTELE AU INCHIS PESTERA SI AU PLECAT*LA CULES DE PLANTE*?
In fine spunem ca deja de o jumatate de ora am escaladat,macar sa terminam si sa vedem Cheile bISTRITEI DE SUS,DESI ERAU CAM 30 GRADE.
Mergand cam pe branci vad de la nivelul solului o poala de maicata.Cat lat,dau saru*mana de binete si intreb de sanatate.Cand ma vad maicutele ,burete imbibat cu apa,ma intreaba cu ce scop,si ii raspund
-Iaca ,poate ma invredniceste Dumnezeu,vin de departe sa vad si eu pestera.le povestesc ca am vizitat pesterile din Marile Lavre din Ukraina,de una de alta.
Pline de flori,frunze,numai zambet imi spun ca e inchisa pestera si ca la ele sunt cheile.Intr-un gest de inconstienta cad in genunchi de oboseala si de ruga,simt stanca dura pe rotula si mai ca ma apuca plansul de disperare.
-Si pe mine cum ma ajuta Domnul sa merg la cele sfinte in pestera???



Intrarea in pestera Liliecilor,Grigore Decapolitul

Vazand ca stiu ce vreau si nu pentru lilieci vreau sa vad pestera,pline de ras si bun simt se indura si imi spun ca ma ajuta ele,si se intorc sa vad si eu pestera.

Mare noroc ,caci in spate se mai stransese un grup de 10 oameni ce vroiau sa vada liliecii.

Nu ma mai durea nimic,eram fresh,nici nu stiu cand am urcat.Tonusul maicutelor era molipsitor.Din vorba in vorba parca eran frate si sora,se vede treaba ca a fost treaba aranjata,caci una din ele studia pictura iar cealalta botanica,doua lucruri ce le stapanesc bine.

Galeriile intunecoase rasfirate inlauntru ei, amenajate cu multa iscusinta de calugarii bistriteni, devin cele mai sigure tainite pentru comorile de arta, documente ctitoricesti si voievodale, creatii culturale si de spiritualitate ortodoxa. Fara ea, "multe dintre comorile pastrate s-ar fi risipit ca cele din alte manastiri”, afirma Alexandru Odobescu.



Culoarul de acces in pestera

De-a lungul istoriei, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul ocroteste viata unor personalitati ilustre si ofera spatiu de pustnicie pentru numerosi calugari, retrasi in acea singuratate, unde practicau asceza monahala si creau valoroase opere culturale, iar in bisericutele din stanca, oficiau sfintele slujbe pentru folosul intregii omeniri.

Mai presus de orice, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul evoca un fragment din zbuciumata istorie a poporului roman, care a infruntat obstacolele si a biruit greutatile, strabatand cu intelepciune si darzenie drumul vietii, desi uneori a fost mai prapastios decat cel care urca peste stanci spre Pestera.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - de-a lungul istoriei

Potrivit unei traditii consemnate de arhimandritul Chiriac Ramniceanu, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul a fost descoperita de "un cioban vanator, mai inainte de a fi fost zidita sfanta Manastire Bistrita”.

Cunoscuta din vechime, documentar este mentionata abia la inceputul secolului al XVII-lea. De atunci si pana astazi, numerosi oameni de stiinta si cultura au facut interesante comunicari despre acest spatiu subteran, bogat in evenimente istorice si trairi spirituale, apartinand stramosilor nostri.



Primul care vorbeste despre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este mitropolitul Matei al Mirelor, refugiat aici din egumena de la Manastirea Dealu, fiind constrans de evenimentele provocate de navalirea in Tara Romaneasca a principelui Transilvaniei Gabriel Bathory (1608-1613), la finele anului 1610.

In Cronica sa, citim: "Iar noi, orfani de domn, in spelunci si munti, cum zice Pavel, si in gaurile pamantului ascunzandu-ne, temandu-ne de infatisarea lui Bathory Gabor; lipsiti, apasati, maltratati, asteptand vreme de bace, daca va fi voia lui Dumnezeu; stapaniti deci de aceste lipsuri grozave si luptandu-ne cu ele, mergand din loc in loc si intorcandu-ne, am venit in Manastirea zisa Bistrita, unde afland o pestera foarte mare, in care nu puteau patrunde vrajmasii.”

La mijlocul secolului al XVII-lea, pestera este vizitata de arhidiaconul Paul de Alep. In opera sa, conceputa cu ocazia calatoriei sale, ca insotitor al patriarhului Macarie al Antiohiei prin Tara Romaneasca, scrie: "Cand ne-am urcat sa vedem acea pestera, ne-am suit pe o singura poteca, unul cate unul, pe un urcus greu, avand in dreapta noastra o prapastie inspaimantatoare pana jos la albia raului. Din aceasta cauza, pe cea mai mare parte a drumului, ei pun alustrade prinse din copac in copac. Am ajuns la acel loc cu mare greutate si cu multa osteneala.



La poarta sunt doua ferestruici de fier, prin care am patruns ca animalele, in patru labe; si am continuat sa inaintam de-a lungul tunelului, unul cate unul, la lumina tortelor, pana ce eram aproape morti de oboseala. In sfarsit, am iesit intr-un loc intins si neted, unde am cercetat cu evlavie biserica cladita intr-o mare infundatura ce comunica cu exteriorul, si alaturi de ea este o chilie curata, locuita intotdeauna de un calugar.

Langa biserica, la rasarit, este o alta infundatura mare, care comunica cu exteriorul si cu valea, unde, dupa cum se spune, numai in zori patrunde o raza de soare. In pestera este un izvor cu apa limpede, care curge mereu din plin. Acest loc nu are nimic de jur imprejur, ci numai un munte inalt si rapos, care se ridica dincolo de rau.”

Calatorul antiohian mai precizeaza ca, in vremuri de primejdie, domnitorul tarii trimite aici sotia si avutiile sale, iar aprovizionarea se face prin deschizatura dinspre Cheile Bistritei, cu ajutorul unui scripet.

Ajuns mitropolit al Tarii Romanesti, Neofit I Cretanul (1738-1753), intreprinde doua calatorii pastorale prin tara, in anii 1746 si 1747, vizitand si Eparhia Ramnicului. Ierarh cu multiple preocupari culturale, redacteaza, in drumul sau un interesant "Jurnal”, care cuprinde valoroase insemnari despre monumente si localitati, precum si numeroase inscriptii si pisanii bisericesti.



In prima sa calatorie, mitropolitul ajunge si la Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, despre care noteaza: "Mai sus putin de manastire, ca la un sfert de ora, si tot pe malul drept al raului Bistrita, ce curge de la miazanoapte la miazazi, se afla o pestera foarte sigura, in care am intrat si noi, si ne-am minunat; fiindca intrarea ei este intr-un loc rapos, si inlauntru nu poate intra cineva decat plecandu-se; apoi la vreo doi stangeni de asemenea intrare, se intalneste o poarta de fier, si la alti cinci stangeni alta poarta de fier. Mergand insa cineva si mai inlauntru, afla lumina si atata spatiu ca ar putea sa incape peste doua mii de oameni. Aici se afla inlauntru si doua biserici si izvor de apa, sezand si un ieromonah pentru serviciul divin. Si ca sa zic pe scurt, aceasta pestera este o fortificatie pentru locuitorii de acolo.”
In anul 1769, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este mentionata intr-un hrisov emis de Grigorie III Ghica (1763-1769), voievodul Tarii Romanesti. Izbucnind razboiul ruso-turc (1768-1774), egumenul de la Manastirea Bistrita, ieromonahul Grigorie (1768-1774), ascunde in pestera moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, pentru a nu fi profanate sau rapite.

Tara Romaneasca intrase sub stapanirea beligerantilor, iar manastirile erau jefuite. Din aceasta cauza, la 12 septembrie, domnitorul imputerniceste conducerea manastirii sa caute "in tara” patru oameni de incredere spre "a-i randui paza la pestera, unde se afla Sfintele Moaste ale Sfantului Cuvios Parinte Grigorie Decapolitul”.



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Tot in secolul al XVIII-lea, pestera este mentionata in "Genealogia Cantacuzinilor”. Redactorul ei, banul Mihai Cantacuzino, tratand despre fondarea Manastirii Bistrita, relateaza ca este zidita la "poalele unui munte inalt, in care munte este o pestera foarte ciudata. Are intr-insa trei garliciuri, si toate razbat intr-o larga spartura in coasta muntelui, la care loc se lumineaza pestera. Dar a intra sau a iesi pe la acea spartura nu se poate, pentru ca in toate partile, si in sus si in jos, este rapa, ca si cum ar fi muntele intr-adins taiat, si impotriva sparturii este alt munte rapos, printre care munti curge apa Bistritei, cazand din piatra in piatra, are o vedere frumoasa si face un sunet nostim. In maidanul acelei sparturi, pot incapea ca la saptezeci de oameni. Sunt doua odai si doua paraclise in pestera, in care, dupa ce banul Barbu Basarab a imbatranit, s-a calugarit si acolo a schivnicit pana la moartea sa.”

Poposind la Manastirea Bistrita in anul 1858, scriitorul Alexandru Pelimon (1822-1881), cunoscut pentru calatoriile sale, este condus de ieromonahul Roman la monumentele din zona: Manastirea Bistrita, Schitul Papusa, Cheile Bistritei si Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul.

Ulterior, "pestera a fost locuita, in vremile vechi si uitate, de pustnicii de prin aceste parti, si se poate admite chiar ca, ea sa fi fost locuita, cu mult mai inainte de oameni preistorici, de asa numitii locuitori ai pesterilor".


Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

In continuare, el mentioneaza "ruinele a doua paraclise, unul zidit, avand si chilii imprejur, si altul sapat in piatra", iar "calugarii asceti, care locuiau in acel mic schit, scoteau apa cu urciorul legat de funie, din apa Bistritei care trece prin fundul acestei prapastii."

De asemenea, autorul mai precizeaza ca: "in vremuri de grea cumpana, de navaliri dusmane, de urgie si de jafuri, de sabie si foc, aici se ascundeau calugarii de la Manastirea Bistrita, cu odoarele pretioase, cu actele si documentele, cu cartile si manuscrisele Manastirii", dar acum "totul este in ruina. Pestera nu mai este astazi locuita de oameni."

Astazi a ajuns adapostul liliecilor care, ziua in numar enorm de mare, stau atarnati unul de altul ca niste candelabre si de peretele ce compune tavanul pesterii, iar noaptea, umplu spatiul dimprejur, culegand nictiridele de tot felul."

La sfarsitul secolului al XIX-lea, pestera este vizitata de scriitorul si publicistul Alexandru Vlahuta (1858-1919) care face o calatorie prin tara. Impresiile culese le publica in anul 1901 sub titlul "Romania pitoreasca”, unde scrie despre pestera urmatoarele: "Chiar din spatele manastirii intri in Cheile Bistritei, in lumea prapastiilor si valtorilor: tot muntele e crapat de sus pana jos, si pe fundul acestei taieturi, intre inaltii pereti de piatra, s-azvarle Bistrita, vijelios batandu-si apele de stanci, c-un zgomot asurzitor.



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

In peretele din dreapta, la o inaltime ametitoare, deasupra torentului se deschide Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul. O potecuta cu trepte scqbite in piatra te duce de-a lungul cheilor, pe sub creasta muntelui, la gura unei vizuini inguste, prin care de abia te strecori si mergi taras prin intunerec ca vreo zece pasi pana dai sub o bolta inalta care primeste putina lumina de afara prin crapaturile peretelui din dreapta; apoi te cobori pe sfarmituri de piatra in tinda pesterii, la paraclisul Sfantului Grigorie; de aici se despart doua hrube adanci, intunecoase; una "a liliecilor", unde intr-adevar huzuresc acesti zburatori ai noptii ca in propriul lor domeniu, alta "a chiliei", care te suie prin tot felul de cotituri la o chilioara parasita, cu icoane sterse, cu pereti afumati, acoperiti de vechi pisanii - urmele pustnicilor care, retrasi de lume, si-au inchis viata de bunavoie in tainitele acestea umede si intunecoase."

La intrare, o usa captusita cu fier, asezata in tocuri groase de stejar si intarite in stanca, infatiseaza vizitatorului, deja tulburat de inaltimile fioroase din trecere, o deschizatura intunecoasa sub stanci. Treci apoi intr-o intrare mai joasa de un stat de om, asa ca pentru a inainta trebuie pe unele locuri sa-ti incovi mult corpul.

Strans de stanci intr-un spatiu asa de mic, o icoana de nimicnicie ti se infatiseaza in minte, si o infiorare zguduitoare te cuprinde, si cand ai pierdut nadejdea de a da de sfarsitul acestei intrari subpamantene, deodata napraznic spatiul se largeste si se inalta infatisand privirii incaperi indemanatice, locuinte ale unor fiinte fantastice din pestera."



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Mai departe mergi prin intortocheatele galerii in fundul carora gasesti o biserica in miniatura, sapata in peretii grotei, in care se mai pastreaza urmele chipurilor zugravite si ale sfintelor impartiri, precum si mica ascunzatoare din dreapta tamplei. In aceasta pestera si, indeosebi, in aceasta bisericuta, de foarte multe ori s-au ascuns si pastrat Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, toate odoarele sfintite si tot avutul transportabil al sfintei Manastiri Bistrita.

Spre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul se pleaca din Manastirea Bistrita. In partea vestica a ansamblului arhitectonic, cateva coloane de piatra cioplita prefateaza gangul deasupra caruia se inalta monumentala clopotnita.

Conditiile actuale permit vizitatorului sa admire natura inconjuratoare, cu frumuseti si forme fantastice, mai ales ca "nici o zona nu se impune in relief cu atata personalitate, nu imprima peisajului vigoare si farmec ca rocile calcaroase", cum afirma un mare cunoscator al frumusetilor patriei noastre.

In fata deschiderii inguste si joase, care duce spre o lume subterana, necunoscuta, in sufletul fiecaruia se nasc sentimente si emotii greu de exprimat; traite intim, marturisite sau redate in scris, amintesc de arhidiaconul Paul de Alep care recunoaste ca: "Nu ne venea sa dam crezare simturilor noastre cand am iesit la lumina zilei si ne-am coborat din nou la manastire."



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Chiar la intrare, impresioneaza usa, pavaza contra nepoftitilor. In vechime, cand pestera adapostea numeroase obiecte artistice si culturale de valoare inestimabila, intrarea era foarte bine pazita. La mijlocul secolului al XVII-lea, mitropolitul Neofit I mentioneaza doua usi. El scrie: "La vreo doi stanjeni de la intrare se intalneste o poarta de fier, si la alti cinci stanjeni, alta poarta de fier."

Peste o suta de ani, Alexandru Pelimon relata ca "la gura grotei" se afla "o portita", despre care, francezul Lancelot zice ca era "usa ferecata cu fier". Ghenadie Enaceanu, cu ocazia vizitei din anul 1890, spune ca: "La gura, are tocul si usa ferecate in fier."

In anul 1903, o descriere mai amanuntita face episcopul Atanasie Mironescu, consemnand ca, "la intrarea in pestera, o usa captusita cu fier, asezata in tocuri groase de stejar si intarite in stanca, infatiseaza vizitatorului, deja tulburat de inaltimile fioroase din trecere, o deschizatura intunecoasa sub stanci."

Relatare asemanatoare aflam si la protoiereul Meletie Rautu, care mentioneaza "o usa stramta de stejar, captusita cu placi de fier". Un locuitor al Bistritei, Baranguta Damian, povesteste ca usa respectiva a fost azvarlita de un raufacator in albia raului, unde a stat mult timp, apoi a disparut. Ulterior a fost confectionata usa actuala din tevi metalice, cu o cruce de fier aplicata, montata intr-un toc solid, fixat intre stanci. In vechime, pentru asigurarea pazei din launtru, usile erau baricadate prin interior cu bare mari de lemn.



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Arhidiaconul Paul Alep este primul care descrie "intrarea anevoioasa" in pestera. Unii au numit-o "un fel de anticamera, cu o lature deschisa deasupra prapastiei"; altii, "un tunel foarte jos, care nu-ti permite mersul normal, ci numai foarte aplecat".

Mitropolitul Neofit I precizeaza ca "intrarea ei este intr-un loc rapos", unde nu poate patrunde "cineva, decat aplecandu-se", iar Grigore Alexandrescu spune ca "intraram pe branci ca intr-o vizuina". Alexandru Odobescu scrie ca "se intra de-a buselea printr-o crapatura ingusta", iar in Romania pitoreascacitim ca e o intrare ingusta, "prin care de-abia te strecori, si mergi taras prin intuneric ca vreo zece pasi".

Impresii asemanatoare au si ierarhii ramniceani. Episcopul Ghenadie vedea "o intrare larga numai de un metru patrat", iar episcopul Atanasie, "o intrare mai joasa de un stat de om, asa ca, pentru a intra, trebuie, pe unele locuri, sa-ti incovoi mult corpul".



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Emotiile traite dupa ce treci de usa de la intrare sunt pline de intensitate.
Dupa urcusul anevoios intri cu toata fiinta in pestera,simtindu-te inghitit.racoarea face bine dar elanul ti se estompeaza curand,caci culoarul este foarte ingust si plafonul jos.Strans de stanci intr-un spatiu asa de mic, o icoana de nimicnicie ti se infatiseaza in minte si o infiorare zguduitoare te cuprinde, si cand ai pierdut nadejdea de a da de sfarsitul acestei intrari subpamantene, deodata spatiul se largeste si se inalta, infatisand privirii incaperi indemanatice, locuinte ale unor fiinte fantastice din pestera.




Strabatand anevoios, in prezent ca in trecut, culoarul scund si ingust, lung de aproximativ 30 de metri, aplecat de spate pana ajunge gura la genunchi, patrundem in "Sala Mare" a Pesterii Sfantului Grigore Decapolitul. Inlauntru, adancul intunecat se mareste si vagaunile misterioase se despart in mai multe parti. Unite toate, la inceput formeaza o imensa catedrala deschisa spre rasarit.

Cert este ca, de-a lungul mileniilor, apele Bistritei au daltuit-o in stanca, la altitudinea de 850 metri.

Raportata la alte pesteri din tara noastra, este relativ mica, de 250 de metri lungime; nu are stalactite, nici stalagmite, acele minunatii subpamantene, care atrag si farmeca turistii. Se stie ca unele pesteri au fost numite chiar dupa aceste capodopere naturale, ca cea a "Pagodelor" din carstul Buila-Vanturarita, sau altele, inlauntrul carora, cercetatorii au descoperit "catedrale", "domuri", "biserici", "altare", "amvoane", ori sali ale "minunilor", ale "tacerii", sau "lumea framantata", "morminte" etc.



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie-altarul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul ofera toate acestea in realitate, anume: doua bisericute, adevarate bijuterii ale artei religioase medievale, unde s-au inchinat voievozi si ierarhi, calugari si multime de credinciosi, iar la sfintele altare au liturghisit ieroschimonahi iubitori de liniste si sfintenie, transfomand pestera intr-o adevarata "sala a tacerii" spirituale.Exista un loc de profunda meditatie, unde in noapte perpetua se zamislesc ganduri curate de viata si cultura bisericeasca. Din "amvoanele" bisericutelor s-a vestit Evanghelia Mantuitorului nostru Iisus Hristos, iar mormintele unor sihastrii pestereni se pastreaza tainic prin ungherele intunecate ale acestui spatiu subteran.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul prezinta o importanta deosebit de mare si prin elementele sale istorice, prin completarile si functionalitatile atribuite ei de catre om, caz aproape unic in tara noastra.

Odata ajunsi in Sala mare interiorul Pesterii se viziteaza fara dificultati. Culoarul de patrundere conduce intr-o "galerie principala”, asemenea unei sali spatioase. Inaintea unei "scari”, cam la 10 metri, se afla o "lespede suspendata”; de pe ea se ajunge intr-un "culoar infundat”, reprezentand "etajul superior” al pesterii. Din "galeria principala”, se urca un mic "prag” si se patrunde intr-un "culoar”, unde se gaseste "izvorul” - doua mici fire de apa.
La izvorul acesta de apa se ajunge totusi numai de catre cunoscatori,eu mergand cu maicuta sa imi arate.Astazi izvorul este secat.



De aici izvorea apa inainte

Punctele de atractie ale Pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul, in jurul carora s-a desfasurat o vasta activitate culturala si spirituala cu rezonante istorie, sunt cele doua bisericute. Din "galeria principala”, culoarul stang, duce in directia vestica, unde este situata "Bisericuta Ovidenia”, si tot in acel punct, o scara coboara spre est, catre "deschizatura mare” a pesterii, unde este amplasata "Bisericuta Sfintii Arhangheli”.

Biserica Ovidenia - Peştera Liliecilor (Sfântul Grigore Decapolitul) – Bistriţa

Cel mai vechi monument istoric aflat în Peştera Liliecilor este bisericuţa Ovidenia. Se presupune că prima biserică din peşteră a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea, aceasta ruinându-se în secolul al XIV-lea, când călugării au părăsit peştera şi au construit biserica Bolniţa, în vremea egumenului de la Tismana.

Biserica Ovidenia a fost ctitorită între anii 1633-1635, dar ultimele cercetări au stabilit că a fost construită în acelaşi timp cu aducerea moaştelor Sfântului Grigore Decapolitul la mănăstirea Bistriţa, în anul 1497. Ctitorul bisericuţei se consideră a fi egumenul Macarie, al cărui portret votiv se află pe peretele nordic, alături de cel al egumenului Daniil, ultimul dintre restauratori (1828, după altele în 1609 şi 1769). Restaurări ulterioare au mai fost făcute în anii 1944-1945 şi 1977-1978.






Biserica a fost construită atât pentru a servi drept lăcaş de cult, dar mai ales pentru a fi „tainiţă” a mănăstirii. Aici au fost ascunse, în repetate rânduri, moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, odoarele mănăstirii şi chiar bunurile de preţ ale domnitorilor acelor vremuri, când ţara se afla în pericol. În acest scop, a fost construită o firidă, între peretele galeriei peşterii şi zidul vestic al bisericii, a cărei intrare era prin altar, şi care se zidea şi se masca după ce bunurile de preţ erau ascunse acolo. Acestei ascunzători i se datorează păstrarea până în zilele noastre a numeroase cărţi de valoare şi a altor obiecte de artă cu care se mândresc muzeele de astăzi.

Biserica este construită la capătul unui mic diverticul ce se desprinde din galeria principală a peşterii, într-un loc ascuns, fiind greu de observat, şi este construită parţial din zid de cărămidă, parţial cioplită în pereţii galeriei.

Datorită conformaţiei galeriei, nu respectă specificul bisericilor ortodoxe, având altarul dispus spre nord-vest. Este alcătuită doar dintr-un naos de dimensiuni modeste (3 x 2,20 m) şi dintr-un altar, iar în pereţii laterali au fost decupate firide ce simulează ferestrele.



Dupa atata intuneric,dupa atata umezeala,dupa tata monotonie policroma,in momentul in care intri in biserica te simti ca in pictura din stanga intrarii oricarei bisericii-In rai,unde este multa lumina,reprezentata prin alb,si multa culoare.
Zidurile sunt pline de o energie fantastica,te impresoara de cum intri te simti ca in interiorul unui flux magnetic.
Este o senzatie rara,sa vezi lumina si culoare dupa atata intuneric.trebuie sa astepti putin ,sa te linistesti ,sa-i lasi pe curiosi sa plece sa vada lilieci si apoi sa imbratisezi zidurile.iti simti efectiv viata cum te inconjoara,ca si cum ai intra intr-un lichid.te cuprinde o stare de liniste si fericire si parca nu exista timp,parca ai putere de intelegere asupra timpului.
Am facut cateva foto si in altar.Desi m-au asteptat majoritatea am zabovit ceva in acesta bisericuta cu maicutele.
Este o senzatie unica,parca esti in fata Domnului la judecata si iti spune ca este un pacatos dar El in bunatatea Lui ti-a contabilizat doar faptele bune.
Cred ca de aici rezida fericirea.
Stand de vorba cu maicutele mi-au confirmat aceleasi stari.De mult nu am mai dat de asemenea oameni ai biserici,parca ne stiam de o viata,se legau frazele intre noi.
Imi dadeau o energie fantastica bunatatea si voia lor buna,discutam despre pictura,plante medicinale,sfinti cu viata lor,despre bucatarie,despre orice,ca intre vechi prieteni.



Pictura, executată în stil bizantin, este destul de prost păstrată, atât din cauza umezelii din peşteră, cât şi a turiştilor care şi-au lăsat „urmele” pe zidurile bisericii. Având în vedere anul ctitoriei, se poate presupune că ar fi opera aceloraşi meşteri zugravi care au pictat şi biserica Bolniţa (Dobromir şi ucenicii Dumitru şi Chirtop).

Dechiderea, numita "Fereastra Pesterii", aflata la 30 de metri deasupra albiei raului Bistrita, permite patrunderea luminei zilei si chiar a razelor soarelui, care incalzesc si lumineaza o parte a spatiului.

Potrivit opiniilor emise de unii specialisti in domeniul istoriei nationale si bisericesti, in Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul exista un locas de cult mult mai vechi decat cele de astazi. Virgil Draghiceanu presupune ca aici a luat fiinta una dintre cele mai vechi asezari bisericesti de la noi din tara, care ar coincide cu "inceputurile vietii noastre nationale si bisericesti", iar parintele Dumitru Balasa considera ca: "Sihastrii olteni au ridicat din timpuri necunoscute un altar de inchinaciune in aceasta pestera."



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

Ideea o gasim chiar in secolul al XVII-lea la arhidiaconul Paul de Alep care, referindu-se la inceputurile Manastirii Bistrita, scria: "Originea intemeierii sale este aceasta: un vechi pustnic, deosebit prin virtutile sale, a gasit in varful acestui munte care se ridica dinspre miaza-noapte, deasupra manastirii, gura unei pesteri si, cu indemanare si staruinta, a deschis poteci care duceau acolo si a facut in pestera o biserica spre slava Sfantului Mihail."

Pe temeiul afirmatiilor mentionate, se poate sustine ca primul altar crestin a fost zidit in "fereastra pesterii", unde pustnicii aveau unele conditii mai bune, datorita luminii si aerului curat. Semnificativ este si faptul ca, in naosul Bisericutei Sfintii Arhangheli, pe peretele nordic, langa catapeteasma, este zugravit chipul Sfantului Mare Mucenic Procopie care ne aminteste, potrivit traditiei, de un vechi schit, anterior secolului al XV-lea. N-ar fi exclus ca relatarea lui Paul de Alep sa priveasca tocmai acel schit.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

Odata insa cu noua organizare a monahismului ortodox roman, realizata de Sfantul Nicodim de la Tismana in secolul al XIV-lea, pestera isi pierde din importanta ca centru pustnicesc. Sihastrii o parasesc si zidesc in apropierea ei Bisericuta cu hramul Schimbarea la Fata, sub influenta curentului isihast adus de la Sfantul Munte Athos, iar schitul din pestera s-a ruinat odata cu trecerea anilor.

Daca numele fondatorilor bisericutelor din Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul pot fi stabilite pe temeiul documentelor, identificarea pictorilor care au zugravit sfintele locasuri ridica numeroase dificultati.

In perioada cand a fost construita Biserica Ovidenia, la Manastirea Bistrita activa renumita echipa de zugravi, formata din Dobromir si ucenicii sai, Dumitru si Chirtop. De la ei, au invatat arta picturii chiar unii dintre monahii bistriteni, ajungand la inalte nivele de perfectiune.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

Este suficient a semnala existenta celor doua "icoane imparatesti", pastrate in pronaosul bisericii mari, realizate la inceputul secolului al XVI-lea, opere remarcabile apartinand unui maestru anonim. De asemenea, impodobirea unui Tetraevanghel, donat de postelnicul Marcea in 1519, sau Tetraevanghelul scris din porunca egumenului Misail ieromonahul in 1537, sau impodobirea Evangheliarul slavon, tiparit in 1512 de ieromonahul Macarie si descoperit in fondul de carte veche din Manastiriea Bistrita; toate acestea dovedesc activitatea unor pictori si miniaturisti, formati sub indrumarea unui mare artist, stapan pe arta desenului si a culorii.

Bisericuta Sfintii Arhangheli a fost pictata in trei randuri. Profesorul Valentin Saca relateaza ca, "in extrema nordica a zonei mediane a absidei altarului, o spartura existenta in zid a dat la iveala trei straturi de pictura cu decor geometrico-floral asemanator". Primul strat de pictura dateaza din secolul al XVII-lea, contemporan cu edificarea locasului, fiind realizat de un autor necunoscut.

In decursul timpului, pictura din Biserica Sfintii Arhangheli a suferit anumite refaceri sau retusuri. Prima interventie are loc in anii 1781-1782, potrivit datei din inscriptia iui "Daniil ot Pestera": 7290. Nici autorul interventiei picturale nu este cunoscut.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

In zona, activa atunci zugravul "popa Ioan"; de la el se pastreaza o icoana cu Sfantul Grigorie Decapolitul in Biserica din Ciorobesti, realizata in anul 1775. Probabil este "Efrem zugravul", care picteaza in 1779 Biserica Schitului 44 de Izvoare din Pietreni, ctitoria ieromonahului Stefan, egumenul Bistritei. Si acolo, ca la Sfintii Arhangheli, alaturi de Stefan egumenul se afla si Grigorie proegumenul.

A doua revenire asupra picturii are loc in anul 1829, datorita unui incendiu produs in 1828, pe vremea schivnicului Ilarion, cand bisericuta si chilia cad prada flacarilor. Opinia profesorului Valentin Saca, potrivit careia, "se pare - aprecierea ramane sub rezerva - ca autorul celei de a doua refaceri mari a fost ieromonahul zugrav Partenie, care a zugravit si cele doua icoane", se adevereste, cu precizarea ca zugravul era numai "monah".

Din "Pomelnicul mare" al Manastirii Bistrita, aflam ca acest calugar, numit Partenie Zoba, a desfasurat o vasta activitate artistica. In Biserica Bolnita a Episcopiei din Ramnicu Valcea se pastreaza "icoanele imparatesti", singurele salvate in 1847, cand s-a produs devastatorul incendiu al orasului; pe una dintre ele, o inscriptie se refera la monahul zugrav, avand urmatorul cuprins: "Aceste patru icoane s-au facut cu toata cheltuiala Prea Sfintiei Sale chir Climent, episcopul Ramnicului, la leat 7257 (1748-1749), si s-au prefacut acum prin osardia lui Partenie monah, Iosif si Climent, 1819."



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

La manastire, zugraveste biserica mare, restaureaza patru icoane pastrate in "tinda bisericii" si retuseaza chipurile sfintilor care au fost degradate de turci; a spalat tampla bisericii si a zugravit cismeaua. Cu privire la pestera, se precizeaza ca monahul Partenie "a zugravit doua icoane.. si biserica si dinafara". Deci, acest document dovedeste limpede ca ultima interventie la pictura din Biserica Sfintii Arhangheli apartine monahului bistritean Partenie Zoba, terminata la 20 decembrie 1829, cand s-a consemnat in pomelnic.

Insa prima atestare documentara o avem de la arhidiaconul Paul de Alep, din anul 1657. Scriind despre Biserica Sfintii Arhangheli, noteaza ca, "alaturi de biserica se afla o chilie curata, locuita permanent de un calugar"; documentele nu i-au pastrat insa numele.

Pentru identificarea unor calugari sihastri pestereni, un mare sprijin vine de la "Pomelnicul” Manastririi Bistrita. Copiat, dupa cel vechi, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, include in cuprinsul sau si "Pomelnicul Sihastriei Pestera”; el a fost identificat dupa cel al lui Macarie ieroschimonahul si al lui Daniil, despre care exista documente ca au sihastrit acolo.



Prezentarea unor pustnici din Pestera Sfantului Grigorie infirma opinia unora, potrivit careia, "aici au trait si s-au savarsit de-a lungul secolelor cativa pustnici cu viata sfanta ale caror nume s-au uitat de urmasii lor." Evident, numarul lor este mult mai mare, dar ii prezentam pe cei pastrati in documentele de epoca: schimonahii Dionisie, Pahomie, Ionichie si Mihail; ieroschimonahul Macarie; ieromonahii Rafael si Dionisie; monahii Dosoftei si Daniil; ieroschimonahii Athanasie, Antonie si Teofil; schimonahii Leontie, Ioanichie, Cleopa si Chiriac; ieroschimonahul Ioanichie; ieroschimonahul Iacov; schimonahul Ilarion si ieromonahii Varnava Lasconi si Varlaam.

Astfel, dupa infiintarea "Institutului de Speologie din Cluj”, in anul 1920 - primul de acest gen din lume - insusi fondatorul sau, savantul Emil Racovita (1868-1947), insotit de colaboratorii sai apropiati - francezii Rene Jeannel, zoolog specialist, si Pierre-Alfred Chappuis, hidrobiolog - efectueaza aici cercetari stiintifice, incununate de rezultate exceptionale, pestera intrand in literatura de specialitate, in anul 1929.

Cercetarile de bio-speologie descopera o bogata fauna cavernicola, favorizata de marile cantitati de "guano" provenit de la coloniile liliecilor stabiliti in tavanul galeriilor; spatiile prezentand cea mai estica aparitie de fauna troglobionta din Carpatii Meridionali, fapt ce le atribuie o importanta bio-speologica deosebit de mare.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

HABITAT ÎN BEZNĂ

Traficul turistic este aproape interzis în timpul în care liliecii sunt în perioada de maternitate. Pentru a-i feri de accidente, maicile scot din circuitul turistic peştera şi nu mai ţin slujbe la cele două capele din grotă. „Puii se ţin de spatele mamelor, se agaţă cumva, iar dacă ele se sperie, există riscul ca puii să cadă şi să moară. De aceea trebuie evitată deranjarea lor“, explică Monica Huidu pericolele la care sunt expuşi nou-născuţii dintr-o colonie. Cele două luni de „maternitate“ sunt respectate întocmai şi este un moment în care speciile pot fi contorizate. „Literatura de specialitate a consemnat vreo nouă specii în urmă cu douăzeci şi ceva de ani. Acum, dacă mai sunt vreo trei, patru. La ultima monitorizare, specialiştii au observat cam 600 de exemplare într-o colonie.

Habitatul este în progres, dar au fost şi momente când se numărau 30- 40 de exemplare pe specie“, spune Florin Stoican, preşedinte al asociaţiei care a înfiinţat Parcul Naţional Buila - Vânurariţa. „Locuitorii“ constanţi din peşteră sunt greu de identificat, deoarece specialiştilor le este greu să stabilească dacă sunt chiriaşi „de-o zi“ care se adăpostesc de lumina soarelui sau dacă locul este pentru ei un fel de „acasă“.



Cunoscand valoarea si importanta acestui monument natural si ale celor doua monumente de arta bisericeasca, urmeaza ca prin purtarea de grija a conducerii sfintei manastiri sa fie restaurat intregul ansamblu si redat circuitului de valori culturale si artistice al patrimoniului spiritual din tara noastra.

Iesim tarziu din pestera,cu impresii si priviri interiorizate.Discutam despre viata in pestera si o maicuta ne marturiseste ca ea era in vizita la prietena ei novice in pictura,si ca ea se nevoia in munti,intr-o mica pestera.Mi-a crescut inima de admiratie fata de acest om,si am plecat sa culegem plante medicinale.vrem sa nu mai tinem carararea si sa ne arate splendoarea muntilor.Ajungem intr-o poiana de meri infloriti,ne arata un parau cu apa extraordinara,bem ne saturam si luam o sticla cu noi.Aoi ne arata o bisericuta veche,ne plimbam printre merii infloriti tot discutand si afland unii de la ceilalti despre viata bisericeasca.
Foarte destepte si pline de invataminte,deschise la nou ne explica tot ce pot legat de manastire.
Intr-un tarziu facem schimb de mailuri,facem reverente si ajungem jos la manastire.Deja intrarea in biserica nu mai suscita interes,iL descoperisem prin pestera pe Domnul din noi,am creat o legatura sufleteasca intre noi magica.
Si ca totul sa culmine ,una din maicute aranjeaza si mergem sa mancam impreuna.Bucurie fara margini,una ca mai stateam impreuna la discutie,doi ca mancam fiind lihniti si trei ca aveam ocazia sa mancam cu maicutele.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

Mancare de exceptie,bucurii nespuse.Promit ca raspund pozitiv invitatiei maicutei de a venii doua saptamani sa o ajut cand va fi de rand la bucatarie.
Ce bucurie mai mare sa am eu pacatosul decat sa fac de mancare acestor reprezentate ale Domnului.
Un vis a fost implinit in acea zi.
De aici pleaca viata mea mai departe,aceasta zi fiind o borna.
Plecam in ceruri dar cu masina pe pamant la manastire la Arnota,dar nimic parca nu mai conteaza.
Am castigat doua suflete prietene si mai mult mi-am regasit sufletul meu.
Dumnezeule iti multumesc ca ai coborat din mintea mea in inima.



Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul din biserica manastirii Bistrita,Valcea









Publicat de Cersesc lumina pentru cei din in tuneric

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină