Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul-liliecilor,Valcea











BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Pestera Sfantulyui Grigore Decapolitul



Privire spre Manastire Bistrita,Valcea,din pestera Grigore Decapolitul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, aflata in purtarea de grija a maicilor de la Manastirea Bistrita - judetul Valcea, ocupa un loc particular printre celelalte pesteri din tara noastra. Numele acesteia nu vine de la locul de nevointa al sfantului, ci de la faptul ca aici se adaposteau, in vreme de necaz, Sfintele sale Moaste.

Aspectelor naturale, ca pozitia intre stanci abrupte, drumul greu accesibil si intrarea caracteristica, se adauga si importantul rol avut in istoria poporului roman, impletindu-si existenta cu viata stramosilor nostri. Chiar in prima atestare documentara, ea apare ca loc de adapost si refugiu in fata urgiilor revarsate peste glia strabuna.

La inceput, vatra de sihastrie a pustnicilor de pe Valea Bistritei, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul devine, in a doua jumatate a secolului al XV-lea, salvatoarea tezaurului si a locuitorilor sfintei manastiri fondate de boierii Craiovesti. Demult ,de foarte mult timp vroiam sa traiesc experienta vizitarii acestei pesterii ce adaposteste doua lacase de cult.

Cu ocazia zilele de 1 mai am ales cazarea la Horezu fiind nod pentru multe plecari.

Mi-am impartit obiectivele pe zile,si astazi aveam de vizitat trei manastiri ,plus aceasta pestera.

Am inceput cu manastirea Horezu,loc de odihna al sufletului,apoi urmeaza in traseu Bistrita si pestera ca mai apoi sa ajungem la manastire la Arnota.

Citisem tot ce trebuie vazut,ce obiective sunt mai importante si mai eles programul diferitelor obiective,ca muzee,pesterii magazine cu suveniruri.

Dupa vizitarea manastirii Horezu am mers intins spre manastirea Bistrita,ajutati si de drumurile relativ bune dintre localitatile adiacente DN.

Acum nu stiu cum sa va povestesc despre manastirea Bistrita si pestera ce apartine de ea.Am trait intens lucruri deosebite,in consecinta trebuie sa ma decid daca va povestesc despre trairi sau despre istoria acestor locuri.

Toata aceasta calatorie de 5 zile a stat sub semnul timpului.Din ce am sa va povestesc despre lucrurile vizitate o sa constatati ce vreau sa spun.
Am ajuns la manastire,am urcat in clopotnita,ne-am invartit ,am respirat aerul manastirii.
Merg sa caut punctul de plecare al cararuii ce urca spre manastire.
Stupoare,programul era pana la 16 si multe grupuri se intorceau fiind 16`10.
Boscodoresc ceva despre ghinion,despre timpul pierdut la Horezu si despre faptul ca pe Google scris ca se inchide la 18.
Consoarta imi spune sa urcam,caci*la norocul tau precis se intampla ceva de bine*
Gafaind de la atata urcus ne asternem cu speranta la drum.Ce te faci insa cu toti ce coborau si spuneaU CA MAICUTELE AU INCHIS PESTERA SI AU PLECAT*LA CULES DE PLANTE*?
In fine spunem ca deja de o jumatate de ora am escaladat,macar sa terminam si sa vedem Cheile bISTRITEI DE SUS,DESI ERAU CAM 30 GRADE.
Mergand cam pe branci vad de la nivelul solului o poala de maicata.Cat lat,dau saru*mana de binete si intreb de sanatate.Cand ma vad maicutele ,burete imbibat cu apa,ma intreaba cu ce scop,si ii raspund
-Iaca ,poate ma invredniceste Dumnezeu,vin de departe sa vad si eu pestera.le povestesc ca am vizitat pesterile din Marile Lavre din Ukraina,de una de alta.
Pline de flori,frunze,numai zambet imi spun ca e inchisa pestera si ca la ele sunt cheile.Intr-un gest de inconstienta cad in genunchi de oboseala si de ruga,simt stanca dura pe rotula si mai ca ma apuca plansul de disperare.
-Si pe mine cum ma ajuta Domnul sa merg la cele sfinte in pestera???



Intrarea in pestera Liliecilor,Grigore Decapolitul

Vazand ca stiu ce vreau si nu pentru lilieci vreau sa vad pestera,pline de ras si bun simt se indura si imi spun ca ma ajuta ele,si se intorc sa vad si eu pestera.

Mare noroc ,caci in spate se mai stransese un grup de 10 oameni ce vroiau sa vada liliecii.

Nu ma mai durea nimic,eram fresh,nici nu stiu cand am urcat.Tonusul maicutelor era molipsitor.Din vorba in vorba parca eran frate si sora,se vede treaba ca a fost treaba aranjata,caci una din ele studia pictura iar cealalta botanica,doua lucruri ce le stapanesc bine.

Galeriile intunecoase rasfirate inlauntru ei, amenajate cu multa iscusinta de calugarii bistriteni, devin cele mai sigure tainite pentru comorile de arta, documente ctitoricesti si voievodale, creatii culturale si de spiritualitate ortodoxa. Fara ea, "multe dintre comorile pastrate s-ar fi risipit ca cele din alte manastiri”, afirma Alexandru Odobescu.



Culoarul de acces in pestera

De-a lungul istoriei, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul ocroteste viata unor personalitati ilustre si ofera spatiu de pustnicie pentru numerosi calugari, retrasi in acea singuratate, unde practicau asceza monahala si creau valoroase opere culturale, iar in bisericutele din stanca, oficiau sfintele slujbe pentru folosul intregii omeniri.

Mai presus de orice, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul evoca un fragment din zbuciumata istorie a poporului roman, care a infruntat obstacolele si a biruit greutatile, strabatand cu intelepciune si darzenie drumul vietii, desi uneori a fost mai prapastios decat cel care urca peste stanci spre Pestera.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - de-a lungul istoriei

Potrivit unei traditii consemnate de arhimandritul Chiriac Ramniceanu, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul a fost descoperita de "un cioban vanator, mai inainte de a fi fost zidita sfanta Manastire Bistrita”.

Cunoscuta din vechime, documentar este mentionata abia la inceputul secolului al XVII-lea. De atunci si pana astazi, numerosi oameni de stiinta si cultura au facut interesante comunicari despre acest spatiu subteran, bogat in evenimente istorice si trairi spirituale, apartinand stramosilor nostri.



Primul care vorbeste despre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este mitropolitul Matei al Mirelor, refugiat aici din egumena de la Manastirea Dealu, fiind constrans de evenimentele provocate de navalirea in Tara Romaneasca a principelui Transilvaniei Gabriel Bathory (1608-1613), la finele anului 1610.

In Cronica sa, citim: "Iar noi, orfani de domn, in spelunci si munti, cum zice Pavel, si in gaurile pamantului ascunzandu-ne, temandu-ne de infatisarea lui Bathory Gabor; lipsiti, apasati, maltratati, asteptand vreme de bace, daca va fi voia lui Dumnezeu; stapaniti deci de aceste lipsuri grozave si luptandu-ne cu ele, mergand din loc in loc si intorcandu-ne, am venit in Manastirea zisa Bistrita, unde afland o pestera foarte mare, in care nu puteau patrunde vrajmasii.”

La mijlocul secolului al XVII-lea, pestera este vizitata de arhidiaconul Paul de Alep. In opera sa, conceputa cu ocazia calatoriei sale, ca insotitor al patriarhului Macarie al Antiohiei prin Tara Romaneasca, scrie: "Cand ne-am urcat sa vedem acea pestera, ne-am suit pe o singura poteca, unul cate unul, pe un urcus greu, avand in dreapta noastra o prapastie inspaimantatoare pana jos la albia raului. Din aceasta cauza, pe cea mai mare parte a drumului, ei pun alustrade prinse din copac in copac. Am ajuns la acel loc cu mare greutate si cu multa osteneala.



La poarta sunt doua ferestruici de fier, prin care am patruns ca animalele, in patru labe; si am continuat sa inaintam de-a lungul tunelului, unul cate unul, la lumina tortelor, pana ce eram aproape morti de oboseala. In sfarsit, am iesit intr-un loc intins si neted, unde am cercetat cu evlavie biserica cladita intr-o mare infundatura ce comunica cu exteriorul, si alaturi de ea este o chilie curata, locuita intotdeauna de un calugar.

Langa biserica, la rasarit, este o alta infundatura mare, care comunica cu exteriorul si cu valea, unde, dupa cum se spune, numai in zori patrunde o raza de soare. In pestera este un izvor cu apa limpede, care curge mereu din plin. Acest loc nu are nimic de jur imprejur, ci numai un munte inalt si rapos, care se ridica dincolo de rau.”

Calatorul antiohian mai precizeaza ca, in vremuri de primejdie, domnitorul tarii trimite aici sotia si avutiile sale, iar aprovizionarea se face prin deschizatura dinspre Cheile Bistritei, cu ajutorul unui scripet.

Ajuns mitropolit al Tarii Romanesti, Neofit I Cretanul (1738-1753), intreprinde doua calatorii pastorale prin tara, in anii 1746 si 1747, vizitand si Eparhia Ramnicului. Ierarh cu multiple preocupari culturale, redacteaza, in drumul sau un interesant "Jurnal”, care cuprinde valoroase insemnari despre monumente si localitati, precum si numeroase inscriptii si pisanii bisericesti.



In prima sa calatorie, mitropolitul ajunge si la Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, despre care noteaza: "Mai sus putin de manastire, ca la un sfert de ora, si tot pe malul drept al raului Bistrita, ce curge de la miazanoapte la miazazi, se afla o pestera foarte sigura, in care am intrat si noi, si ne-am minunat; fiindca intrarea ei este intr-un loc rapos, si inlauntru nu poate intra cineva decat plecandu-se; apoi la vreo doi stangeni de asemenea intrare, se intalneste o poarta de fier, si la alti cinci stangeni alta poarta de fier. Mergand insa cineva si mai inlauntru, afla lumina si atata spatiu ca ar putea sa incape peste doua mii de oameni. Aici se afla inlauntru si doua biserici si izvor de apa, sezand si un ieromonah pentru serviciul divin. Si ca sa zic pe scurt, aceasta pestera este o fortificatie pentru locuitorii de acolo.”
In anul 1769, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este mentionata intr-un hrisov emis de Grigorie III Ghica (1763-1769), voievodul Tarii Romanesti. Izbucnind razboiul ruso-turc (1768-1774), egumenul de la Manastirea Bistrita, ieromonahul Grigorie (1768-1774), ascunde in pestera moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, pentru a nu fi profanate sau rapite.

Tara Romaneasca intrase sub stapanirea beligerantilor, iar manastirile erau jefuite. Din aceasta cauza, la 12 septembrie, domnitorul imputerniceste conducerea manastirii sa caute "in tara” patru oameni de incredere spre "a-i randui paza la pestera, unde se afla Sfintele Moaste ale Sfantului Cuvios Parinte Grigorie Decapolitul”.



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Tot in secolul al XVIII-lea, pestera este mentionata in "Genealogia Cantacuzinilor”. Redactorul ei, banul Mihai Cantacuzino, tratand despre fondarea Manastirii Bistrita, relateaza ca este zidita la "poalele unui munte inalt, in care munte este o pestera foarte ciudata. Are intr-insa trei garliciuri, si toate razbat intr-o larga spartura in coasta muntelui, la care loc se lumineaza pestera. Dar a intra sau a iesi pe la acea spartura nu se poate, pentru ca in toate partile, si in sus si in jos, este rapa, ca si cum ar fi muntele intr-adins taiat, si impotriva sparturii este alt munte rapos, printre care munti curge apa Bistritei, cazand din piatra in piatra, are o vedere frumoasa si face un sunet nostim. In maidanul acelei sparturi, pot incapea ca la saptezeci de oameni. Sunt doua odai si doua paraclise in pestera, in care, dupa ce banul Barbu Basarab a imbatranit, s-a calugarit si acolo a schivnicit pana la moartea sa.”

Poposind la Manastirea Bistrita in anul 1858, scriitorul Alexandru Pelimon (1822-1881), cunoscut pentru calatoriile sale, este condus de ieromonahul Roman la monumentele din zona: Manastirea Bistrita, Schitul Papusa, Cheile Bistritei si Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul.

Ulterior, "pestera a fost locuita, in vremile vechi si uitate, de pustnicii de prin aceste parti, si se poate admite chiar ca, ea sa fi fost locuita, cu mult mai inainte de oameni preistorici, de asa numitii locuitori ai pesterilor".


Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

In continuare, el mentioneaza "ruinele a doua paraclise, unul zidit, avand si chilii imprejur, si altul sapat in piatra", iar "calugarii asceti, care locuiau in acel mic schit, scoteau apa cu urciorul legat de funie, din apa Bistritei care trece prin fundul acestei prapastii."

De asemenea, autorul mai precizeaza ca: "in vremuri de grea cumpana, de navaliri dusmane, de urgie si de jafuri, de sabie si foc, aici se ascundeau calugarii de la Manastirea Bistrita, cu odoarele pretioase, cu actele si documentele, cu cartile si manuscrisele Manastirii", dar acum "totul este in ruina. Pestera nu mai este astazi locuita de oameni."

Astazi a ajuns adapostul liliecilor care, ziua in numar enorm de mare, stau atarnati unul de altul ca niste candelabre si de peretele ce compune tavanul pesterii, iar noaptea, umplu spatiul dimprejur, culegand nictiridele de tot felul."

La sfarsitul secolului al XIX-lea, pestera este vizitata de scriitorul si publicistul Alexandru Vlahuta (1858-1919) care face o calatorie prin tara. Impresiile culese le publica in anul 1901 sub titlul "Romania pitoreasca”, unde scrie despre pestera urmatoarele: "Chiar din spatele manastirii intri in Cheile Bistritei, in lumea prapastiilor si valtorilor: tot muntele e crapat de sus pana jos, si pe fundul acestei taieturi, intre inaltii pereti de piatra, s-azvarle Bistrita, vijelios batandu-si apele de stanci, c-un zgomot asurzitor.



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

In peretele din dreapta, la o inaltime ametitoare, deasupra torentului se deschide Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul. O potecuta cu trepte scqbite in piatra te duce de-a lungul cheilor, pe sub creasta muntelui, la gura unei vizuini inguste, prin care de abia te strecori si mergi taras prin intunerec ca vreo zece pasi pana dai sub o bolta inalta care primeste putina lumina de afara prin crapaturile peretelui din dreapta; apoi te cobori pe sfarmituri de piatra in tinda pesterii, la paraclisul Sfantului Grigorie; de aici se despart doua hrube adanci, intunecoase; una "a liliecilor", unde intr-adevar huzuresc acesti zburatori ai noptii ca in propriul lor domeniu, alta "a chiliei", care te suie prin tot felul de cotituri la o chilioara parasita, cu icoane sterse, cu pereti afumati, acoperiti de vechi pisanii - urmele pustnicilor care, retrasi de lume, si-au inchis viata de bunavoie in tainitele acestea umede si intunecoase."

La intrare, o usa captusita cu fier, asezata in tocuri groase de stejar si intarite in stanca, infatiseaza vizitatorului, deja tulburat de inaltimile fioroase din trecere, o deschizatura intunecoasa sub stanci. Treci apoi intr-o intrare mai joasa de un stat de om, asa ca pentru a inainta trebuie pe unele locuri sa-ti incovi mult corpul.

Strans de stanci intr-un spatiu asa de mic, o icoana de nimicnicie ti se infatiseaza in minte, si o infiorare zguduitoare te cuprinde, si cand ai pierdut nadejdea de a da de sfarsitul acestei intrari subpamantene, deodata napraznic spatiul se largeste si se inalta infatisand privirii incaperi indemanatice, locuinte ale unor fiinte fantastice din pestera."



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Mai departe mergi prin intortocheatele galerii in fundul carora gasesti o biserica in miniatura, sapata in peretii grotei, in care se mai pastreaza urmele chipurilor zugravite si ale sfintelor impartiri, precum si mica ascunzatoare din dreapta tamplei. In aceasta pestera si, indeosebi, in aceasta bisericuta, de foarte multe ori s-au ascuns si pastrat Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, toate odoarele sfintite si tot avutul transportabil al sfintei Manastiri Bistrita.

Spre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul se pleaca din Manastirea Bistrita. In partea vestica a ansamblului arhitectonic, cateva coloane de piatra cioplita prefateaza gangul deasupra caruia se inalta monumentala clopotnita.

Conditiile actuale permit vizitatorului sa admire natura inconjuratoare, cu frumuseti si forme fantastice, mai ales ca "nici o zona nu se impune in relief cu atata personalitate, nu imprima peisajului vigoare si farmec ca rocile calcaroase", cum afirma un mare cunoscator al frumusetilor patriei noastre.

In fata deschiderii inguste si joase, care duce spre o lume subterana, necunoscuta, in sufletul fiecaruia se nasc sentimente si emotii greu de exprimat; traite intim, marturisite sau redate in scris, amintesc de arhidiaconul Paul de Alep care recunoaste ca: "Nu ne venea sa dam crezare simturilor noastre cand am iesit la lumina zilei si ne-am coborat din nou la manastire."



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Chiar la intrare, impresioneaza usa, pavaza contra nepoftitilor. In vechime, cand pestera adapostea numeroase obiecte artistice si culturale de valoare inestimabila, intrarea era foarte bine pazita. La mijlocul secolului al XVII-lea, mitropolitul Neofit I mentioneaza doua usi. El scrie: "La vreo doi stanjeni de la intrare se intalneste o poarta de fier, si la alti cinci stanjeni, alta poarta de fier."

Peste o suta de ani, Alexandru Pelimon relata ca "la gura grotei" se afla "o portita", despre care, francezul Lancelot zice ca era "usa ferecata cu fier". Ghenadie Enaceanu, cu ocazia vizitei din anul 1890, spune ca: "La gura, are tocul si usa ferecate in fier."

In anul 1903, o descriere mai amanuntita face episcopul Atanasie Mironescu, consemnand ca, "la intrarea in pestera, o usa captusita cu fier, asezata in tocuri groase de stejar si intarite in stanca, infatiseaza vizitatorului, deja tulburat de inaltimile fioroase din trecere, o deschizatura intunecoasa sub stanci."

Relatare asemanatoare aflam si la protoiereul Meletie Rautu, care mentioneaza "o usa stramta de stejar, captusita cu placi de fier". Un locuitor al Bistritei, Baranguta Damian, povesteste ca usa respectiva a fost azvarlita de un raufacator in albia raului, unde a stat mult timp, apoi a disparut. Ulterior a fost confectionata usa actuala din tevi metalice, cu o cruce de fier aplicata, montata intr-un toc solid, fixat intre stanci. In vechime, pentru asigurarea pazei din launtru, usile erau baricadate prin interior cu bare mari de lemn.



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Arhidiaconul Paul Alep este primul care descrie "intrarea anevoioasa" in pestera. Unii au numit-o "un fel de anticamera, cu o lature deschisa deasupra prapastiei"; altii, "un tunel foarte jos, care nu-ti permite mersul normal, ci numai foarte aplecat".

Mitropolitul Neofit I precizeaza ca "intrarea ei este intr-un loc rapos", unde nu poate patrunde "cineva, decat aplecandu-se", iar Grigore Alexandrescu spune ca "intraram pe branci ca intr-o vizuina". Alexandru Odobescu scrie ca "se intra de-a buselea printr-o crapatura ingusta", iar in Romania pitoreascacitim ca e o intrare ingusta, "prin care de-abia te strecori, si mergi taras prin intuneric ca vreo zece pasi".

Impresii asemanatoare au si ierarhii ramniceani. Episcopul Ghenadie vedea "o intrare larga numai de un metru patrat", iar episcopul Atanasie, "o intrare mai joasa de un stat de om, asa ca, pentru a intra, trebuie, pe unele locuri, sa-ti incovoi mult corpul".



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie

Emotiile traite dupa ce treci de usa de la intrare sunt pline de intensitate.
Dupa urcusul anevoios intri cu toata fiinta in pestera,simtindu-te inghitit.racoarea face bine dar elanul ti se estompeaza curand,caci culoarul este foarte ingust si plafonul jos.Strans de stanci intr-un spatiu asa de mic, o icoana de nimicnicie ti se infatiseaza in minte si o infiorare zguduitoare te cuprinde, si cand ai pierdut nadejdea de a da de sfarsitul acestei intrari subpamantene, deodata spatiul se largeste si se inalta, infatisand privirii incaperi indemanatice, locuinte ale unor fiinte fantastice din pestera.




Strabatand anevoios, in prezent ca in trecut, culoarul scund si ingust, lung de aproximativ 30 de metri, aplecat de spate pana ajunge gura la genunchi, patrundem in "Sala Mare" a Pesterii Sfantului Grigore Decapolitul. Inlauntru, adancul intunecat se mareste si vagaunile misterioase se despart in mai multe parti. Unite toate, la inceput formeaza o imensa catedrala deschisa spre rasarit.

Cert este ca, de-a lungul mileniilor, apele Bistritei au daltuit-o in stanca, la altitudinea de 850 metri.

Raportata la alte pesteri din tara noastra, este relativ mica, de 250 de metri lungime; nu are stalactite, nici stalagmite, acele minunatii subpamantene, care atrag si farmeca turistii. Se stie ca unele pesteri au fost numite chiar dupa aceste capodopere naturale, ca cea a "Pagodelor" din carstul Buila-Vanturarita, sau altele, inlauntrul carora, cercetatorii au descoperit "catedrale", "domuri", "biserici", "altare", "amvoane", ori sali ale "minunilor", ale "tacerii", sau "lumea framantata", "morminte" etc.



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie-altarul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul ofera toate acestea in realitate, anume: doua bisericute, adevarate bijuterii ale artei religioase medievale, unde s-au inchinat voievozi si ierarhi, calugari si multime de credinciosi, iar la sfintele altare au liturghisit ieroschimonahi iubitori de liniste si sfintenie, transfomand pestera intr-o adevarata "sala a tacerii" spirituale.Exista un loc de profunda meditatie, unde in noapte perpetua se zamislesc ganduri curate de viata si cultura bisericeasca. Din "amvoanele" bisericutelor s-a vestit Evanghelia Mantuitorului nostru Iisus Hristos, iar mormintele unor sihastrii pestereni se pastreaza tainic prin ungherele intunecate ale acestui spatiu subteran.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul prezinta o importanta deosebit de mare si prin elementele sale istorice, prin completarile si functionalitatile atribuite ei de catre om, caz aproape unic in tara noastra.

Odata ajunsi in Sala mare interiorul Pesterii se viziteaza fara dificultati. Culoarul de patrundere conduce intr-o "galerie principala”, asemenea unei sali spatioase. Inaintea unei "scari”, cam la 10 metri, se afla o "lespede suspendata”; de pe ea se ajunge intr-un "culoar infundat”, reprezentand "etajul superior” al pesterii. Din "galeria principala”, se urca un mic "prag” si se patrunde intr-un "culoar”, unde se gaseste "izvorul” - doua mici fire de apa.
La izvorul acesta de apa se ajunge totusi numai de catre cunoscatori,eu mergand cu maicuta sa imi arate.Astazi izvorul este secat.



De aici izvorea apa inainte

Punctele de atractie ale Pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul, in jurul carora s-a desfasurat o vasta activitate culturala si spirituala cu rezonante istorie, sunt cele doua bisericute. Din "galeria principala”, culoarul stang, duce in directia vestica, unde este situata "Bisericuta Ovidenia”, si tot in acel punct, o scara coboara spre est, catre "deschizatura mare” a pesterii, unde este amplasata "Bisericuta Sfintii Arhangheli”.

Biserica Ovidenia - Peştera Liliecilor (Sfântul Grigore Decapolitul) – Bistriţa

Cel mai vechi monument istoric aflat în Peştera Liliecilor este bisericuţa Ovidenia. Se presupune că prima biserică din peşteră a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea, aceasta ruinându-se în secolul al XIV-lea, când călugării au părăsit peştera şi au construit biserica Bolniţa, în vremea egumenului de la Tismana.

Biserica Ovidenia a fost ctitorită între anii 1633-1635, dar ultimele cercetări au stabilit că a fost construită în acelaşi timp cu aducerea moaştelor Sfântului Grigore Decapolitul la mănăstirea Bistriţa, în anul 1497. Ctitorul bisericuţei se consideră a fi egumenul Macarie, al cărui portret votiv se află pe peretele nordic, alături de cel al egumenului Daniil, ultimul dintre restauratori (1828, după altele în 1609 şi 1769). Restaurări ulterioare au mai fost făcute în anii 1944-1945 şi 1977-1978.






Biserica a fost construită atât pentru a servi drept lăcaş de cult, dar mai ales pentru a fi „tainiţă” a mănăstirii. Aici au fost ascunse, în repetate rânduri, moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, odoarele mănăstirii şi chiar bunurile de preţ ale domnitorilor acelor vremuri, când ţara se afla în pericol. În acest scop, a fost construită o firidă, între peretele galeriei peşterii şi zidul vestic al bisericii, a cărei intrare era prin altar, şi care se zidea şi se masca după ce bunurile de preţ erau ascunse acolo. Acestei ascunzători i se datorează păstrarea până în zilele noastre a numeroase cărţi de valoare şi a altor obiecte de artă cu care se mândresc muzeele de astăzi.

Biserica este construită la capătul unui mic diverticul ce se desprinde din galeria principală a peşterii, într-un loc ascuns, fiind greu de observat, şi este construită parţial din zid de cărămidă, parţial cioplită în pereţii galeriei.

Datorită conformaţiei galeriei, nu respectă specificul bisericilor ortodoxe, având altarul dispus spre nord-vest. Este alcătuită doar dintr-un naos de dimensiuni modeste (3 x 2,20 m) şi dintr-un altar, iar în pereţii laterali au fost decupate firide ce simulează ferestrele.



Dupa atata intuneric,dupa atata umezeala,dupa tata monotonie policroma,in momentul in care intri in biserica te simti ca in pictura din stanga intrarii oricarei bisericii-In rai,unde este multa lumina,reprezentata prin alb,si multa culoare.
Zidurile sunt pline de o energie fantastica,te impresoara de cum intri te simti ca in interiorul unui flux magnetic.
Este o senzatie rara,sa vezi lumina si culoare dupa atata intuneric.trebuie sa astepti putin ,sa te linistesti ,sa-i lasi pe curiosi sa plece sa vada lilieci si apoi sa imbratisezi zidurile.iti simti efectiv viata cum te inconjoara,ca si cum ai intra intr-un lichid.te cuprinde o stare de liniste si fericire si parca nu exista timp,parca ai putere de intelegere asupra timpului.
Am facut cateva foto si in altar.Desi m-au asteptat majoritatea am zabovit ceva in acesta bisericuta cu maicutele.
Este o senzatie unica,parca esti in fata Domnului la judecata si iti spune ca este un pacatos dar El in bunatatea Lui ti-a contabilizat doar faptele bune.
Cred ca de aici rezida fericirea.
Stand de vorba cu maicutele mi-au confirmat aceleasi stari.De mult nu am mai dat de asemenea oameni ai biserici,parca ne stiam de o viata,se legau frazele intre noi.
Imi dadeau o energie fantastica bunatatea si voia lor buna,discutam despre pictura,plante medicinale,sfinti cu viata lor,despre bucatarie,despre orice,ca intre vechi prieteni.



Pictura, executată în stil bizantin, este destul de prost păstrată, atât din cauza umezelii din peşteră, cât şi a turiştilor care şi-au lăsat „urmele” pe zidurile bisericii. Având în vedere anul ctitoriei, se poate presupune că ar fi opera aceloraşi meşteri zugravi care au pictat şi biserica Bolniţa (Dobromir şi ucenicii Dumitru şi Chirtop).

Dechiderea, numita "Fereastra Pesterii", aflata la 30 de metri deasupra albiei raului Bistrita, permite patrunderea luminei zilei si chiar a razelor soarelui, care incalzesc si lumineaza o parte a spatiului.

Potrivit opiniilor emise de unii specialisti in domeniul istoriei nationale si bisericesti, in Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul exista un locas de cult mult mai vechi decat cele de astazi. Virgil Draghiceanu presupune ca aici a luat fiinta una dintre cele mai vechi asezari bisericesti de la noi din tara, care ar coincide cu "inceputurile vietii noastre nationale si bisericesti", iar parintele Dumitru Balasa considera ca: "Sihastrii olteni au ridicat din timpuri necunoscute un altar de inchinaciune in aceasta pestera."



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

Ideea o gasim chiar in secolul al XVII-lea la arhidiaconul Paul de Alep care, referindu-se la inceputurile Manastirii Bistrita, scria: "Originea intemeierii sale este aceasta: un vechi pustnic, deosebit prin virtutile sale, a gasit in varful acestui munte care se ridica dinspre miaza-noapte, deasupra manastirii, gura unei pesteri si, cu indemanare si staruinta, a deschis poteci care duceau acolo si a facut in pestera o biserica spre slava Sfantului Mihail."

Pe temeiul afirmatiilor mentionate, se poate sustine ca primul altar crestin a fost zidit in "fereastra pesterii", unde pustnicii aveau unele conditii mai bune, datorita luminii si aerului curat. Semnificativ este si faptul ca, in naosul Bisericutei Sfintii Arhangheli, pe peretele nordic, langa catapeteasma, este zugravit chipul Sfantului Mare Mucenic Procopie care ne aminteste, potrivit traditiei, de un vechi schit, anterior secolului al XV-lea. N-ar fi exclus ca relatarea lui Paul de Alep sa priveasca tocmai acel schit.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

Odata insa cu noua organizare a monahismului ortodox roman, realizata de Sfantul Nicodim de la Tismana in secolul al XIV-lea, pestera isi pierde din importanta ca centru pustnicesc. Sihastrii o parasesc si zidesc in apropierea ei Bisericuta cu hramul Schimbarea la Fata, sub influenta curentului isihast adus de la Sfantul Munte Athos, iar schitul din pestera s-a ruinat odata cu trecerea anilor.

Daca numele fondatorilor bisericutelor din Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul pot fi stabilite pe temeiul documentelor, identificarea pictorilor care au zugravit sfintele locasuri ridica numeroase dificultati.

In perioada cand a fost construita Biserica Ovidenia, la Manastirea Bistrita activa renumita echipa de zugravi, formata din Dobromir si ucenicii sai, Dumitru si Chirtop. De la ei, au invatat arta picturii chiar unii dintre monahii bistriteni, ajungand la inalte nivele de perfectiune.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

Este suficient a semnala existenta celor doua "icoane imparatesti", pastrate in pronaosul bisericii mari, realizate la inceputul secolului al XVI-lea, opere remarcabile apartinand unui maestru anonim. De asemenea, impodobirea unui Tetraevanghel, donat de postelnicul Marcea in 1519, sau Tetraevanghelul scris din porunca egumenului Misail ieromonahul in 1537, sau impodobirea Evangheliarul slavon, tiparit in 1512 de ieromonahul Macarie si descoperit in fondul de carte veche din Manastiriea Bistrita; toate acestea dovedesc activitatea unor pictori si miniaturisti, formati sub indrumarea unui mare artist, stapan pe arta desenului si a culorii.

Bisericuta Sfintii Arhangheli a fost pictata in trei randuri. Profesorul Valentin Saca relateaza ca, "in extrema nordica a zonei mediane a absidei altarului, o spartura existenta in zid a dat la iveala trei straturi de pictura cu decor geometrico-floral asemanator". Primul strat de pictura dateaza din secolul al XVII-lea, contemporan cu edificarea locasului, fiind realizat de un autor necunoscut.

In decursul timpului, pictura din Biserica Sfintii Arhangheli a suferit anumite refaceri sau retusuri. Prima interventie are loc in anii 1781-1782, potrivit datei din inscriptia iui "Daniil ot Pestera": 7290. Nici autorul interventiei picturale nu este cunoscut.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

In zona, activa atunci zugravul "popa Ioan"; de la el se pastreaza o icoana cu Sfantul Grigorie Decapolitul in Biserica din Ciorobesti, realizata in anul 1775. Probabil este "Efrem zugravul", care picteaza in 1779 Biserica Schitului 44 de Izvoare din Pietreni, ctitoria ieromonahului Stefan, egumenul Bistritei. Si acolo, ca la Sfintii Arhangheli, alaturi de Stefan egumenul se afla si Grigorie proegumenul.

A doua revenire asupra picturii are loc in anul 1829, datorita unui incendiu produs in 1828, pe vremea schivnicului Ilarion, cand bisericuta si chilia cad prada flacarilor. Opinia profesorului Valentin Saca, potrivit careia, "se pare - aprecierea ramane sub rezerva - ca autorul celei de a doua refaceri mari a fost ieromonahul zugrav Partenie, care a zugravit si cele doua icoane", se adevereste, cu precizarea ca zugravul era numai "monah".

Din "Pomelnicul mare" al Manastirii Bistrita, aflam ca acest calugar, numit Partenie Zoba, a desfasurat o vasta activitate artistica. In Biserica Bolnita a Episcopiei din Ramnicu Valcea se pastreaza "icoanele imparatesti", singurele salvate in 1847, cand s-a produs devastatorul incendiu al orasului; pe una dintre ele, o inscriptie se refera la monahul zugrav, avand urmatorul cuprins: "Aceste patru icoane s-au facut cu toata cheltuiala Prea Sfintiei Sale chir Climent, episcopul Ramnicului, la leat 7257 (1748-1749), si s-au prefacut acum prin osardia lui Partenie monah, Iosif si Climent, 1819."



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

La manastire, zugraveste biserica mare, restaureaza patru icoane pastrate in "tinda bisericii" si retuseaza chipurile sfintilor care au fost degradate de turci; a spalat tampla bisericii si a zugravit cismeaua. Cu privire la pestera, se precizeaza ca monahul Partenie "a zugravit doua icoane.. si biserica si dinafara". Deci, acest document dovedeste limpede ca ultima interventie la pictura din Biserica Sfintii Arhangheli apartine monahului bistritean Partenie Zoba, terminata la 20 decembrie 1829, cand s-a consemnat in pomelnic.

Insa prima atestare documentara o avem de la arhidiaconul Paul de Alep, din anul 1657. Scriind despre Biserica Sfintii Arhangheli, noteaza ca, "alaturi de biserica se afla o chilie curata, locuita permanent de un calugar"; documentele nu i-au pastrat insa numele.

Pentru identificarea unor calugari sihastri pestereni, un mare sprijin vine de la "Pomelnicul” Manastririi Bistrita. Copiat, dupa cel vechi, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, include in cuprinsul sau si "Pomelnicul Sihastriei Pestera”; el a fost identificat dupa cel al lui Macarie ieroschimonahul si al lui Daniil, despre care exista documente ca au sihastrit acolo.



Prezentarea unor pustnici din Pestera Sfantului Grigorie infirma opinia unora, potrivit careia, "aici au trait si s-au savarsit de-a lungul secolelor cativa pustnici cu viata sfanta ale caror nume s-au uitat de urmasii lor." Evident, numarul lor este mult mai mare, dar ii prezentam pe cei pastrati in documentele de epoca: schimonahii Dionisie, Pahomie, Ionichie si Mihail; ieroschimonahul Macarie; ieromonahii Rafael si Dionisie; monahii Dosoftei si Daniil; ieroschimonahii Athanasie, Antonie si Teofil; schimonahii Leontie, Ioanichie, Cleopa si Chiriac; ieroschimonahul Ioanichie; ieroschimonahul Iacov; schimonahul Ilarion si ieromonahii Varnava Lasconi si Varlaam.

Astfel, dupa infiintarea "Institutului de Speologie din Cluj”, in anul 1920 - primul de acest gen din lume - insusi fondatorul sau, savantul Emil Racovita (1868-1947), insotit de colaboratorii sai apropiati - francezii Rene Jeannel, zoolog specialist, si Pierre-Alfred Chappuis, hidrobiolog - efectueaza aici cercetari stiintifice, incununate de rezultate exceptionale, pestera intrand in literatura de specialitate, in anul 1929.

Cercetarile de bio-speologie descopera o bogata fauna cavernicola, favorizata de marile cantitati de "guano" provenit de la coloniile liliecilor stabiliti in tavanul galeriilor; spatiile prezentand cea mai estica aparitie de fauna troglobionta din Carpatii Meridionali, fapt ce le atribuie o importanta bio-speologica deosebit de mare.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

HABITAT ÎN BEZNĂ

Traficul turistic este aproape interzis în timpul în care liliecii sunt în perioada de maternitate. Pentru a-i feri de accidente, maicile scot din circuitul turistic peştera şi nu mai ţin slujbe la cele două capele din grotă. „Puii se ţin de spatele mamelor, se agaţă cumva, iar dacă ele se sperie, există riscul ca puii să cadă şi să moară. De aceea trebuie evitată deranjarea lor“, explică Monica Huidu pericolele la care sunt expuşi nou-născuţii dintr-o colonie. Cele două luni de „maternitate“ sunt respectate întocmai şi este un moment în care speciile pot fi contorizate. „Literatura de specialitate a consemnat vreo nouă specii în urmă cu douăzeci şi ceva de ani. Acum, dacă mai sunt vreo trei, patru. La ultima monitorizare, specialiştii au observat cam 600 de exemplare într-o colonie.

Habitatul este în progres, dar au fost şi momente când se numărau 30- 40 de exemplare pe specie“, spune Florin Stoican, preşedinte al asociaţiei care a înfiinţat Parcul Naţional Buila - Vânurariţa. „Locuitorii“ constanţi din peşteră sunt greu de identificat, deoarece specialiştilor le este greu să stabilească dacă sunt chiriaşi „de-o zi“ care se adăpostesc de lumina soarelui sau dacă locul este pentru ei un fel de „acasă“.



Cunoscand valoarea si importanta acestui monument natural si ale celor doua monumente de arta bisericeasca, urmeaza ca prin purtarea de grija a conducerii sfintei manastiri sa fie restaurat intregul ansamblu si redat circuitului de valori culturale si artistice al patrimoniului spiritual din tara noastra.

Iesim tarziu din pestera,cu impresii si priviri interiorizate.Discutam despre viata in pestera si o maicuta ne marturiseste ca ea era in vizita la prietena ei novice in pictura,si ca ea se nevoia in munti,intr-o mica pestera.Mi-a crescut inima de admiratie fata de acest om,si am plecat sa culegem plante medicinale.vrem sa nu mai tinem carararea si sa ne arate splendoarea muntilor.Ajungem intr-o poiana de meri infloriti,ne arata un parau cu apa extraordinara,bem ne saturam si luam o sticla cu noi.Aoi ne arata o bisericuta veche,ne plimbam printre merii infloriti tot discutand si afland unii de la ceilalti despre viata bisericeasca.
Foarte destepte si pline de invataminte,deschise la nou ne explica tot ce pot legat de manastire.
Intr-un tarziu facem schimb de mailuri,facem reverente si ajungem jos la manastire.Deja intrarea in biserica nu mai suscita interes,iL descoperisem prin pestera pe Domnul din noi,am creat o legatura sufleteasca intre noi magica.
Si ca totul sa culmine ,una din maicute aranjeaza si mergem sa mancam impreuna.Bucurie fara margini,una ca mai stateam impreuna la discutie,doi ca mancam fiind lihniti si trei ca aveam ocazia sa mancam cu maicutele.



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril

Mancare de exceptie,bucurii nespuse.Promit ca raspund pozitiv invitatiei maicutei de a venii doua saptamani sa o ajut cand va fi de rand la bucatarie.
Ce bucurie mai mare sa am eu pacatosul decat sa fac de mancare acestor reprezentate ale Domnului.
Un vis a fost implinit in acea zi.
De aici pleaca viata mea mai departe,aceasta zi fiind o borna.
Plecam in ceruri dar cu masina pe pamant la manastire la Arnota,dar nimic parca nu mai conteaza.
Am castigat doua suflete prietene si mai mult mi-am regasit sufletul meu.
Dumnezeule iti multumesc ca ai coborat din mintea mea in inima.



Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul din biserica manastirii Bistrita,Valcea









Publicat de Cersesc lumina pentru cei din in tuneric
Trimiteți un comentariu

a

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.

c3

Lista mea de bloguri

cod

Postări populare