BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...
Sfanta lucrare de-o viata, continuata in duhul persoanei dragi care nu se mai afla printre noi. Posibilitatea de a intelege Taina cea mare a lui Dumnezeu din relatiile ce le avem unii cu altii. Iubirea suprema fata de om, in contul celui drag care nu mai este. Pentru intelegerea concreta a vietii ne-a fost data rugaciunea "Tatal nostru". Neimpartasiti nu avem ratiunea de a zice ca suntem. Despre inima desavarsit iertatoare. Disciplina si dreapta masura a dragostei.
*
Pe Dumnezeu nu L-a vazut nimeni, in sensul ca, ce are Tatal pentru noi, nimeni nu poate vedea in afara Lui. Dragostea in care ne are Dumnezeu, acesta e nevazutul pentru oameni si vazutul numai pentru Hristos. "Uitati-va la Mine si la ceea ce fac Eu si il veti vedea pe Tatal, pentru ca Eu fac numai ce vad ca are Tatal odihna sa implinesc." El ne-a adus secretul Tatalui: iubirea Lui intru care ne-a zidit si pe care ne invata sjo avem.
Au trecut zece zile de la moartea doamnei si nu ma mai opresc de acum incolo sa ma crut de la ceva parandu-mi-se greu, fiindca valoarea ei e atat de mare incat nu mai face sa pun in cumpana alte griji. Cu gandul la atitudinea ei scumpa ce-o avea in adancul sufletului pentru noi, as cheltui orice. Nimic nu ma mai poate opri sa iubesc pe toata lumea, absolut la fel. in contul ei nu pot avea alta atitudine fata de om decat a iubirii supreme. Orice as da, nu sunt capabil sa umplu pretentia mea de a fece totul in numele ei. Ospitalitatea, cu care sunt dator, e de asa fel incat as polei totul cu ce este mai pretios, ca sa-i pot Primi pe oameni in casa, in numele ei.
Cele spuse despre sotia mea, constituie un fel de iconita a modului cum decurge relatia intre Mantuitorul si Tatal: "Voi nu-L stiti pe Tatal, Eu il stiu si pentru El Ma chinui sa fac orice, fiindca numai Eu cunosc cum vrea Tatal sa fie lucrurile. De dragul Lui, Ma silesc sa fac toate cate Mi le cere."
La Botez s-a auzit Tatal graind: "Acesta-i Fiul Meu cel iubit; il iubesc pentru ca El stie ce am pentru voi." Mantuitorul i-a spus la Botez lui Ioan Botezatorul: "Sa plinim toata dreptatea, odihnindu-L pe Tatal care ne vrea ascultandu-L."
Acestea sunt lucruri pe care, daca le intelegi, nu-ti mai vine sa te plangi ca e greu a le implini. De aceea a si zis: "Jugul Meu e bun si sarcina e usoara gandindu-Ma pentru ce fac toate cate le fac."
Iubirea Tatalui pentru oameni e de asa fel, incat orice jug e usor; nimic nu se pune-n cumpana cu valoarea pretentiei ce o are El in daruirea Sa. "Mi-ai dat sa le dau viata definitiva, desavarsita, iar viata inseamna sa ajunga ei a te cunoaste pe Tine, singurul ce detii valoarea omului, a vietii. Sa te cunoasca cum ii iubesti pe oameni, aceasta e viata vesnica; sa te cunoasca cat esti de mare in dragostea de oameni." Omul, traind, e in stare sa faca absolut totul. A trai este a cunoaste cum iubeste Tatal. Daca cunosti pe Tatal, stii sa traiesti, totul e clar in orice ai face.
Le repet acestea, cu inima arsa de incercarea asta, cand lipseste duhul celei care da valoare a ceea ce este aici, si nu pot concepe ca ar lipsi pentru ca atata convingere a adancit doamna in mine despre sensul valorii omului, incat nu socotesc ca ea nu-i prezenta acum. A plecat, dar ce stiu eu despre ea aceea nu poate lipsi de aici - duhul pretentiei ei fata de oameni - si pentru a mentine duhul ei in casa, nimic nu-mi este greu. Cum imi atrage, chiar si acum cand nu mai este in viata, doamna, atentia la exigenta care trebuie s-o am in misiunea mea, tot asa a atras atentia si Mantuitorul: "Am venit sa dau viata oamenilor si fiti atenti, viata este sa-L cunoasca oamenii pe Tatal Meu intru dragostea Lui, si pe Mine care Il stiu pe Tatal Meu".
Numai asa traieste omul cu adevarat; atunci va face totul, dandu-si cu bucurie si viata. E cutremurator lucru, cum iti tremura inima de grija ca nu esti vrednic sa stai inaintea duhului de daruire al lui Dumnezeu. Cand ai descoperit minunatia acestei daruiri dumnezeiesti, nu te mai plangi de ceva. De exemplu: de dragul valorii ce stiu ca o are pentru mine prezenta doamnei, aici, am un anumit spor in a nu-mi mai parea greu de a intelege, ingadui si iubi pe tot omul.
Inima poate deduce, dintr-un caz ca acesta, ce a spus Mantuitorul: "Uitati-va la Mine, ceea ce va aduc de la Tatal Meu e atat de minunat incat nu mai e cazul sa va mai plangeti de nimic." Tot asta ne asigura mereu.
Avem posibilitatea ca, dintr-o pilda oarecum mica, dintr-o iconita mica de traire, sa intelegem Taina cea mare. Daca exista asa ceva, apoi cum va fi de mare Taina lui Dumnezeu?! Daca de la lucrurile mici, pentru care suntem sensibili traindu-le, ne ridicam atentia la cele ce le are El gatite pentru noi, oare nu merita sa nu ne mai plangem niciodata de greutati? Daca pentru omul acesta stiu ca, toata viata oricat as face n-am facut destul, atunci in mare inseamna ca simtirea aceasta pot s-o am pentru Dumnezeu si pentru Taina Lui.
Aici sa facem legatura. "Jugul Meu e bun si sarcina usoara", acea sarcina pentru care s-a rugat: "daca se poate, sa treaca de la Mine" si pe care a socotit-o pana la urma ca e usoara, nemaifiind cazul sa se gandeasca la ea, in fata Tatalui, incat pe Cruce a spus: "Fie voia Ta", dandu-ne indemnul sa-l imprimam si sa se starneasca si in inima noastra acel "Fie voia Ta, care mi-ai dat viata!" Fata de dragostea Ta, nimic nu se poate pune in cumpana. Precum in tot cuprinsul cel necuprins al dragostei lui Dumnezeu, este duhul valorilor, asa sa fie si in inima noastra, apreciat, duhul valorii dragostei.
Rugaciunea "Tatal nostru" e duhul gandirii noastre de fiecare clipa. "Fie voia Ta, vederea Ta, aprecierea Ta fie intru toate stapana in mine", fapt pentru care, ca sa o putem implini, ne-a sugerat: da-ne impartasirea cu Tine (painea cea de toate zilele), ca sa stim aprecia valoarea vietii noastre si sa ne hranim cu parerea Ta despre viata, sa ne simtim impartasiti cu painea care esti Tu, Doamne. De loc nu se refera la painea hranei, ci la Sfanta impartasanie. Nu cu paine, ci cu tot cuvantul ce vine de la Dumnezeu, cu parerea lui Dumnezeu despre valori sa manevram in mintea noastra. Ca sa intelegem viata cum o vede Dumnezeu, ne e data rugaciunea "Tatal nostru".
Pentru ca azi sa exist corect, cum ma vede Tatal ca trebuie sa exist, da-ni-Te pe Tine noua, dupa cuvantul Tau (caci Tu ai zis: "Fara Mine nu puteti trai!"), Tu esti painea judecatilor noastre, oferita-n dar pentru a fi noi in stare sa apreciem cu Tine valoarea dragostei Tatalui nostru, care ne iubeste. Si sa nu cadem in ispita de a subaprecia aceasta parere dumnezeiasca despre viata, impachetandu-ne cu alte ratiuni.
In privinta asta, am subliniat, de la Ioan: "Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine. Cuvantul ce vi l-am spus, nu e de la Mine ci de la Tatal, care ramane in Mine si face lucrurile Sale." E un citat cu atata greutate! "Eu sunt". Ni s-a recomandat pe Sine drept viata: "Eu sunt, in masura in care sunt in Tatal. Daca n-as fi in Tatal, nu as putea zice ca sunt. Fiintarea Mea e ascultarea de Tatal. Daca nu-i prind motivul pentru care ascult, nu am dreptul sa ma consider ca sunt".
A fi, deci, inseamna a-L vedea pe Tatal in iubirea Lui, a-L vedea fiind, la care fel de-a fi sa aderam din toata inima. A zice "Hristos" inseamna a zice "in Tatal" iar eu ca om daca zic ca sunt, nu pot zice asta decat daca sunt in Fiul, care in Tatal este. Eu nu pot fi decat ce este Fiul, ce este Hristos. De aceea, dimineata, ma trezesc fiind in invierea lui Hristos, pe care o are de la Tatal. Dimineata, trebuie sa declar si eu ca sunt, numai pentru ca sunt in Hristos, altfel degeaba incepe ziua, fiindca eu nu exist. E atat de necesar, e insasi porunca vietii ca, trezindu-ma dimineata, sa ma regasesc deja traind in Hristos.
Sunt viu pentru ca este El in mine. Sa-ti aduci grabnic aminte ca esti impartasit cu Hristos; ne impartasim, ca sa putem trai real si sa putem zice dimineata ca suntem. Daca nu sunt impartasit, nu am ratiunea de-a zice ca sunt. Ma trezesc viu, dar nu pot zice de mine ca sunt, daca nu ma gasesc in El. Chiar Mantuitorul o spune: "Eu sunt in Tatal si Tatal in Mine." Infricosator de important! Nici Tatal nu ar fi, daca nu ar fi in Fiul, daca nu ar iubi. Tatal este, pentru ca e Fiul iubind cu iubirea Lui. Dupa modelul acesta si noi: "Tot ce fac, fac pentru valoarea dragostei Tatalui - o spune Mantuitorul - tot ce fac, o fac gandindu-Ma la asta."
Cum v-am zis in pilda mica de la inceput, ca ii vad pe toti oamenii cu o dragoste suprema, pentru ca ma trimite valoarea pe care-o stiu eu ca este si a ramas in sufletul meu de la cea care nu mai este printre noi. Sigur, astea nu se pot spune in vorbe, ci numai in traire. Prin vorbe, gresesti. "Nu e chiar asa cum spui" se mai plangea cateodata, saracuta, prinsa in valtoarea grijilor si a greutatilor de tot felul. Si Mantuitorul s-a plans de greutate, dar s-a biruit pe Sine si L-a pus pe Tatal in fata.
Pentru iubirea Lui de oameni, stiuta numai de El, a putut Mantuitorul rosti: Fie voia Ta! Asta o cerem si noi in "Tatal nostru": pentru a fi voia Ta in mine, da-Te pe Tine mie, ca sa-i fac voia lui Dumnezeu. Doamne, cat de departe este intelegerea acestei Taine! Cat de anemic se intelege ca nu painea e viata ta, ci Hristos cu care te-ai impartasit.
"Cuvantul pe care-L spun, de la Tatal il spun; El intru Mine ramane si face lucrurile Sale ramanand in Mine; aproba ce exprim Eu. Cum sunt Eu in Tatal ca sa pot fi ce sunt, si Tatal e ceea ce este, fiind in Mine". Sa intelegem si intorsatura asta: "Tatal face lucrurile Lui, cu gandul la Mine. El face, ceea ce-i cer pentru voi, apreciindu-Ma pe Mine, pentru ca stie ca Eu pentru voi fac tot ce-mi cere".
M-a socat acest lucru, pentru ca noi indeobste ramanem cu atentia doar pentru prima fata a problemei: "Eu sunt in Tatal", in vreme ce: "Si Tatal in Mine", neglijam complet. Realitatea ca si Tatal face la fel, asta nu o receptionam. Mantuitorul a voit sa scoata in evidenta valoarea ascultarii. Intru ascultarea Fiului lui Dumnezeu, noi ne nastem din nou, se naste viata adevarata. Ascultarea e taina vietii. Si Tatal asculta de Fiul, pentru ca vede in Fiul valoarea noastra pe care o detine in aceeasi masura ca si El. Tatal asculta de propria Sa propunere. Dupa ce-am conceput, urmeaza sa ascult de propria mea initiativa. Tatal asculta de propria Sa initiativa intru care a trimis pe Fiul sa ne dea viata.
Ma intorc la iconita despre care v-am vorbit: din felul de a gandi la ea (la sotie) imi iau forta de a face orice, pe baza a ce stiu. Dupa ce stiu cum a fost un suflet, eu nu mai pot sa ma comport altfel decat in duhul a ceea ce-am aflat despre cel care nu mai este. Asa face si Fiul cu Tatal, si Tatal cu Fiul; "Eu in Tine, Tu in Mine si ei in Noi".
Stiind valoarea ce-ti porunceste tie, in duhul acelei valori te daruiesti si tu la fel. Asta e viata: a lucra gandindu-te la valoarea celuilalt. Cand am un om in fata, ma gandesc la valoarea ce i-o da Cel care in inima lui e valoare. Fac totul, fara sa crut nimic. Dragostea are o dublura, este din doua paturi, totdeauna. Faci totul pentru altul, cu gandul la Dumnezeu. Pentru altul, faci altuia; pentru tine, de dragul tau, fac bine si celuilalt. Eu pentru tine, si tu pentru mine, cum face Tatal. "Cereti orice de la Tatal, fiindca Eu fac. Tatal face pentru ca Ma pune pe Mine sa fac."
Dragostea e impaturita. In gestul dragostei ce-l avem de la Mantuitorul, se cuprinde Sfanta Treime in ascultarea unul pentru altul: Tatal face Fiului, Fiul asculta de Tatal si Duhul Sfant sustine ceea ce face Fiul ascultand de Tatal. Persoanele Sfintei Treimi lucreaza in colaborare sustinandu-Se reciproc. Noi, in iubire, il sustinem pe Tatal care ne iubeste asa cum a aratat si inteles Fiul, Duhul Sfant ajutandu-ne sa realizam.
La Sfanta Liturghie, preotul se roaga Tatalui: "Trimite pe Duhul Tau cel Sfant ca sa faca painea aceasta Trupul Hristosului Tau, pentru a ne innoi si a ne naste din nou, iarasi si iarasi". Innoirea vietii noastre, clipa de clipa, se face prin Sfanta Impartasire a duhului nostru cu Hristos. Dimineata, deja Domnul Hristos s-a cuminecat cu valoarea mea. Sunt luat in primire, dupa voia Tatalui. Ma trezesc sub sfatul Sfintei Treimi, ma trezesc direct in motivatia vietii ce-o are Sfanta Treime pentru mine.
In acest scop, se impune a nu imi permite sa port in inima nimic murdar, ce nu corespunde cu pretuirea dumnezeiasca. In amintirea mea despre vreun om, nu am voie sa pastrez o parere rea, contrara celei pe care Dumnezeu o are. Sa nu-l port pe om murdar in inima mea, aducandu-mi aminte: "asta-i hotul, nemernicul pe care-l stiu eu". Sa nu-mi permit o astfel de simtire. Nu leg raul de persoana, ci de voia lui Dumnezeu. Pe loc imi dau seama, apreciez ca nu asa ar fi trebuit sa fie omul acesta, dar ma inteleg cu Dumnezeu asupra lui nelegand de omul in cauza murdaria ce-o vad. "Iarta-ne noua, precum si noi iertam". Ce-mi doresc eu mie, ii doresc si lui, exact. Nu port pe nimeni murdar. Asta e legea dragostei si asta-i viata cea adevarata! "Fericiti cei cu inima curata!"
- Cum il vad aceia?
- Se uita la Dumnezeu, nu la cel murdar. Sunt fericiti ca se uita la fata Lui cand vad un om. Il spal cu mine pe om, ma fac spalatoare, stergatoare; ii dezlipesc omului murdaria, nu i-o atribui lui, vad numai pe Dumnezeu. Teoretic, stiu ca murdaria nu i se potriveste omului, insa nu-l vad in inima mea afectat de propria-i rautate. Il spal cu hotararea mea, il despart de asa-zisa murdarie si astfel omul apare in fata mea asa cum il vede Dumnezeu. Nu-l vad batjocorindu-ma. Depun efortul acesta, de rupere de inima mea. Il spal cu bunavointa mea, cu care-l vad incadrat in punctul de vedere al Tatalui, care punct de vedere il are Fiul. Ma atasez vederii Lui.
Il spal pe om cu mana lui Dumnezeu, la care eu ader. Cu bunavointa Lui sterg si usuc. Il spal cu inima mea - pe care mi-o fac spalatoare - si cu bunavointa - pe care o fac stergatoare. Aceasta "stergatoare" tinteste la "Fiti desavarsiti ca Tatal Meu!" Desavarsirea ne iarta, ne spala. Mantuitorul spala picioarele ucenicilor dar le si usuca, le sterge, incat sa nu mai fie strop de murdarie. Mantuitorul ni se adreseaza noua cu increderea ca o putem face si noi. "Pe El sa-L ascultati. Sa va faceti inima desavarsit iertatoare." Tot ce ai inteles, sa pui in valoare. De aceea, in fata acestei viziuni e de inteles de ce-l apreciaza pe vames (vis-a-vis de fariseu). Nu-l defaima pe nici unul, dar spune ca atitudinea fariseului nu este deloc ceea ce trebuie sa fie omul cand intra in Biserica.
Socotesc ca-l putem pune cu litera mare acest lucru: "nu-mi permit sa port in mine pe nimeni murdar," gandind ca acela si acela e asa, sau asa. In fata lui, am numai datoria de a-i acorda valoarea Celui ce l-a pus in viata. Cand il vad viu, vad opera lui Dumnezeu, nu stricaciunea cu care el isi darama propria-i valoare. Il pastrez in inima mea, curat ca Dumnezeu. Asta vrea sa sugereze prin: "Fericiti cei curati cu inima!"
Ce grozav lucru este de a ne pastra direct din mana lui Dumnezeu. "Ai Tai erau si Mi i-ai dat Mie si Eu i-am grijit". Asa ii pastra pe oameni, luandu-ne pe noi pacatosii din mana Tatalui, cu vederea valorii noastre de la Tatal sugerata; in felul acesta ne privea Mantuitorul si asta inseamna a trai.
Spalarea picioarelor inseamna: ce fac altii, voi iertati; iertati-le greselile. "Ceea ce vedeti voi pe altii facand, spalati-le toate acestea, ca si Mine. Cu inima Mea, devenita a voastra prin Sfanta Impartasanie, spalati toate relele altora, precum fac Eu cu ale voastre". Ne-am impartasit cu El, purtam inima Lui. Numai modul acesta de-a judeca este corect.
De aceea, intr-un fel anume spus savarsim si pomenirea mortilor. In contul valorii lor, sa nu ne fie greu de a face orice, intrucat valoarea lor e infinit de mare (cum va spusei de doamna). Cam asa se intelege rostul pomenirii. Se si zice: "Fac cutare lucru, ca asa a facut el", sau: "Doamne iarta-l, asa ar fi trebuit sa faca, si eu asa il tin minte ca si cand le-a facut; socotesc ca Dumnezeu l-a izbavit". Pot sa-l despart de eventualele lui greseli, tinandu-l minte cu valoarea ce i-a dat-o Dumnezeu in viata. In contul celor adormiti, noi perfectionam ceea ce eventual a lipsit.
- Sufletul se duce la cer?
- Nu o cunoaste nimeni Taina aceasta. Esentialul este acesta: Se afla in mana lui Dumnezeu, care l-a dezlipit de tot ce nu a fost din ceea ce ar fi trebuit sa fie.
- Vedem, dupa moarte, chipul slavei lui Dumnezeu?
Parintele Miron Mihailescu - Nimeni nu-L vede, decat Hristos. "Voi incredeti-va in Mine, care va chem, iar mai departe lasati pe Mine. Ma vedeti pe Mine si astfel il vedeti pe Tatal. Apreciati ce vedeti la Mine si astfel il vedeti pe Dumnezeu."
Nu am nevoie sa ma uit la Dumnezeu, eu deja sunt in El. "Eu in voi si voi in Mine." Ma fac una cu vederea lui Dumnezeu, fiind eu in Hristos si prin aceasta vedere dumnezeiasca ii vad pe oameni ca Dumnezeu. Ne-o cere Mantuitorul: "Uitati-va la Mine si faceti si voi la fel. Atunci vedeti." Noi il vedem cu mintea, nu ca pe-o persoana distincta. Suntem in Dumnezeu si El in noi.
Astea sunt Taine, pe care nu avem nevoie sa le intelegem. Ne facem una cu El si nu mai avem trebuinta de altceva. Cu Dumnezeu, deodata, vedem totul. Ce clarificare mai strasnica e decat aceasta? Suntem in El, de aceea si cere: "Iertati si voi ca Mine. Eu ma uit la Tatal Meu, cum este El; uitati-va si voi la Tatal, prin vederile Mele, incat sa faceti ce face El, care va iarta".
Nu pot ierta, necrezandu-L pe Dumnezeu care, in inima mea, imi impune: "nu se poate sa nu ierti, fiindca Eu asa te tin pe tine, iertat. Fii si tu ca Mine". Intri pur si simplu in mentalitatea lui Dumnezeu. "Eu nu judec pe nimeni. In Dumnezeu vad pe Dumnezeu. Fara Mine nu ma puteti urma. Eu ma fac voua ceea ce trebuie sa fiti voi". Iar in ultimul Lui cuvant (din rugaciunea de la Cina cea de Taina) spune: "Eu voi fi in ei, Parinte, ca sa te vada in dragostea Ta, asa cum te vad Eu."
- Citeam undeva ca unui om induhovnicit, Mantuitorul i s-a aratat in chipul icoanei.
- Mantuitorul nu e de acord. "O singura icoana va dau: invierea. Ea sa va determine sa credeti in Mine. Vin cu promisiunea ce v-am facut-o, ca voi fi in voi cu Tatal."
Spune simplu, de ne cutremuram. Acestei minti nenorocite ii incredinteaza asemenea lucruri infricosate. "Eu inviat, voi fi in voi si nu mai aveti nevoie de nimic altceva. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut pe cuvant". Se face multa vorbarie si speculatie, pentru a ne usura oarecum raspunderea de a privi sensul vietii noastre, ca Domnul Hristos. Ne adresam cu scoboramantul acesta: "Doamne iarta-ma, ca nu pot!" Mantuitorul nu a inteles asa, ci a spus: "Desavarsit ca Tatal Meu sa iubiti, deoarece si Eu fac asa". El nu scuza nedesavarsirea. Iertarea e altceva: iertarea e desfiintarea din mine a bazei raului si inlocuirea ei cu El insusi, e transpunerea Lui in locul nostru, prin jertfa Lui.
Cand ierti, Mantuitorul pretinde sa ierti ca El. Cat de putin atenti suntem la aceste valori, pe care ni le imbie Sfanta Evanghelie, in cadrul Sfintei Liturghii in care ne impartasim cu Dumnezeu; daca ne impartasim cu El, se asteapta sa vedem cu El, deci perfect. De aceea e necesara problema impartasirii, s-o punem bine la punct si sa nu ne simtim suficienti fara intelegerea ei perfecta.
Mantuitorul nu face scoboramant. Daca nu ai putut, e altceva. Nu porti purta pe cineva in spate, de exemplu, dar ce poti, ridici. Ce ni se pare noua ca nu putem, face El. Important e sa-ti formezi inima si sa nu o mai lasi sa acumuleze uraciuni de genul: "Apoi ala, lasa ca-l stiu eu!" Pe cati nu i-ai innegrit cu parerile tale, si ei erau ai lui Dumnezeu, pentru care striga Dumnezeu la tine ("ai grija, sunt ai Mei"), atentionandu-te, asa cum v-am spus alta data ca m-a strigat omul acela necunoscut, de pe peron (in vreme ce eu ma aflam in trenul care deja se pusese in miscare): "Parinte, roaga-te pentru Mihai al meu!"
Cata grosime de greseala avem adunata, in necunostinta de cauza. Cata forta iti trebuie sa accepti pe cineva pe care nu-l poate iubi nimeni, te deranjeaza si te necajeste! Doamna, saraca, era pusa adeseori in situatia de-a primi in casa pe cate cineva, pentru care nu puteai avea decat sila. Il primea, dupa care il punea si la masa. Isi facea problema: "eu trebuie sa-l primesc cum se cuvine si nu prea sunt in stare". Voia, uneori, s-o crut de obligatia asta. Ma ingrijora, dar intotdeauna un anume bun simt biruia, desi ii era si ciuda pe el (pe bunul simt) ca o punea in situatia sa le faca acestea. Parca ii era necaz pe propria ei inzestrare. Intuia necesitatea de a ti le insusi cum trebuie, indatoririle acestea fata de om. Instinctiv simtea ca pentru om trebuie facut mult mai mult decat o cerea situatia in cauza. Era o lupta in ea, ca de altfel in noi toti. Va spun asta, ca pe-o sugestie. Chiar daca nu avea convingerea necesara, dadea pana la urma drumul la bunul simt din adanc. Ii era sila ca-i era sila. Omul are aceasta chemare de a colabora cu Dumnezeu.
Nu o pot inlocui nicicum pe doamna. Am un fel de gol permanent. Pe de alta parte, de dragul acestei taine, imi vine sa iau pe toata lumea in brate.
- Sunteti o minune, parinte !
- Daca o spui, efectul va fi asupra ta. Vei fi cu adevarat ceea ce te minunezi. Revin, deci: Cand ai impulsul de a intipari pe cineva cu vreo umbra, s-o arzi (umbra) si sa-l retii numai pe el, despre care a zis Mantuitorul: "Mi l-ai dat ca al Tau, Parinte, ca sa-l grijesc."
Mi-e asa drag de voi. Iata, pot sa ma incumet a va opri pe loc si sa discutam lucruri pe care sa le folosim in comun. "Eu in voi si voi in Mine". De pe pozitia noastra a spus-o, ca sa putem intelege Taina dragostei. Se cuvine, deci, sa stim ce avem de facut, pentru a ne salva din superficialitatea, usuratatea si desertaciunea-n care ne scufundam uneori. Cum asteapta Mantuitorul sa speli pe altul, sa te speli pe tine. "Pe noi insine si unii pe altii". Sa nu mai fie nevoie ca cineva sa-ti spuna cum sa razi, cum sa te imbraci, cum sa vorbesti, ci toate sa izvorasca din tine ca o porunca, din adancul duhului intelegerii.
Duhul e cel care face viu, trupul nu foloseste la nimic. Duhul te face sa simti: "Eu in Tine si Tu in Mine". Nu dezbatem in scoala vorba Mantuitorului: "Eu in Tine si Tu in Mine, Noi in ei si ei in Noi." Ca fulgerul se impune cuvantul Lui. Daca El zice asa, apoi numai asa e de gandit si trait.
Cum e sfatul Sfintei Treimi, asa sa fie si sfatul nostru. Tainic, in inima ta, sa-l porti pe om curat si numai asa. Te manifesti firesc fata de el, nu exagerat, fara control. Te acomodezi dupa masurile pe care le vezi. Daca nu observi intelepciune, te prezinti in masuri retinute dar deschise. Vorbesti atent, fiind gata de ajutor, sa simta ca are un suflet adevarat langa el; asta o manifesti, dar sa nu treci la gesturi exagerate (exagerate, dupa parerea oamenilor).
Sa nu te expui ca sa-si bata cineva joc de dragostea lui Dumnezeu din tine, atunci cand nu-ti pricepe gestul. Poti fi deschis si plenar la indemana omului, fara sa fii exagerat. Firescul dragostei nu supara pe nimeni. Sa nu pui in insistenta ceva exagerat si sa impui, cumva vrand sa subliniezi fortat. Sa te afli mereu in modul firesc in care ti-ai cultivat toata frumusetea dragostei. Cum e floarea frumos inflorita si nu deranjeaza pe nimeni, nu-si intoarce tendentios corola, atunci cand trece cineva, tot asa sa poti fi si tu cu fiecare, fara sa-i zgarii ochii.
Ce e omul, pe baza citatului: "Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine, reciproc?" Fiintarea noastra intru Hristos o avem de la Tatal. Noi suntem dragoste dumnezeiasca intrupata, pentru ca suntem de fapt Hristos intrupat, de aceea ne-am impartasit cu El. In fata lui Dumnezeu, noi suntem in locul lui Hristos care, fiind expresia dragostei lui Dumnezeu, de la sine inteles ca si noi impreuna cu El, in El, suntem la fel. Esti justificata in ceea ce ai afirmat adineaori, spunandu-ne ca ai vrea sa ai libertatea sa marturisesti tuturor faptul ca ii iubesti pe toti.
Dragostea dumnezeiasca se cere libera sa lucreze, nu inabusita. E minunat lucru. Acest preaplin de daruire, noi l-am cultivat luandu-l din sugestiile Mantuitorului: "Uitati-va la Mine!" Toti care ne-am uitat la El, am vazut explozia dorintei Lui de daruire. Suntem bombe, gata de explozie a manifestarii ascultarii de Dumnezeu, ravnitori de a iubi oamenii ca Dumnezeu, deci situandu-ne la inaltimea iubirii Lui, dar cu disciplina Lui. S-o folosim cum trebuie si unde trebuie, dragul meu, pentru ca simtamintele tale nobile de dragoste sunt calitati dumnezeiesti, dezvoltate in tine prin Hristos care te lucreaza.
Cele ce a dezvoltat Domnul Hristos in tine, tu sa nu le arunci, pentru a calca oamenii pe ele. Daca cineva are nevoie de dragostea ta, mori pentru el, fara masuri, dar unde intampini o rezistenta sau dispret fata de ce e Dumnezeu, acolo stai cu retinerea ingrijita, ca sa nu fii interpretat gresit, dupa rautatea lui. El nu-i cultivat de Hristos si, neavand pe Hristos in el, nu iti receptioneaza dragostea ca atare. "Daca pe Mine ma iubiti, va va iubi Tatal Meu, pentru ca va vede iubindu-Ma". Ne da de gandit.
Iubirea noastra trebuie sa fie cu disciplina dumnezeiasca; daca iubesti dumnezeieste nu cazi in exagerari, in gesturi fara duh in ele. Gesturile fara control nu sunt chiar dovezi de dragoste adevarata, nefiind disciplinate de frumusetea dragostei lui Dumnezeu. Aceea e o dragoste dezordonata; expui dezordonat frumusetea dragostei lui Dumnezeu si-L batjocoresti oarecum pe Dumnezeu. Sa existi discret, ca o floare care frumos se deschide si nu minte.
Ideea aceasta s-o retinem: Noi suntem dragoste dumnezeiasca, pentru ca omul e dragostea intrupata a Tatalui. Este intruparea lui Hristos, care El e dragostea Tatalui in, noi. Intruparea dragostei Tatalui in Hristos, o traim si noi cei care suntem intrupati in aceeasi Taina. Zice Mantuitorul atat de duios (suspect de duios pentru noi, care intoarcem pe dos lucrurile): "Eu Te-am cunoscut si acestia au cunoscut (adica tu si eu si noi toti). Le-am facut cunoscut numele Tau, Parinte, faptul ca Tu esti dragoste. Si voi mai face cunoscut numele Tau in viitor, fiind Eu dragoste in ei, pentru ca iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei".
E testamentul Lui: "suntem destinati sa fim dragoste dumnezeiasca." Asta a urmarit Mantuitorul, ca iubirea cu care L-a iubit Tatal s-o avem si noi. De aici decurg toate celelalte: te vei manifesta ca atare, fiind cu duhul tau la indemana binelui aproapelui tau. Daca esti cultivat dumnezeieste in dragoste, automat iti vei disciplina manifestarile tale, incat omul nu are ce sa vada rau la tine, exceptie facand aceia pe care ii deranjeaza dragostea, deoarece nu-L au pe Hristos in ei.
Repet, vei fi ca o floare care nu e ostentativa si inmiresmeaza pe fiecare, fara a sili pe nimeni sa o bage in seama. Intervine aici bunul tau simt: ce stii despre Hristos, aceea iti insusesti si nu sari peste ceea ce nu ai vazut la El, in Evanghelie. Daca L-ai pipait bine pe Hristos din Evanghelie, aceasta infloreste in tine in mod odihnitor. "Parinte, iti promit ca, fiind in ei, ii voi invata pe oameni sa iubeasca."
Ceea ce am inteles eu de la sotia mea, a fost o disciplina severa; nu a putut sa-si manifeste simtamintele, le-a trait in ea, doar eu i le-am citit. Era foarte sensibila pentru frumos, insa nu indraznea sa se manifeste: i se parea ca lucrurile acestea nu se inteleg printre oameni. Ce n-a putut ea, si ar fi dorit (dar nu s-a priceput) totusi sa manifeste, ma simt acum dator sa pot eu realiza pe linia dragostei de oameni.
De multe ori simtea ca vreau sa-i iau in brate pe toti si se temea de indisciplina, sa nu trec in asa ceva, dar, intr-un adanc anume, fara sa inteleaga, a inteles. A trait intr-o ascultare dura, suportandu-mi cate-un gest (vorbeam timp indelungat cu oamenii) si fiindu-i frica nu care cumva sa fie vatamat Dumnezeu prin eventuala indisciplina a sufletului meu.
Pe fiece particica din fiinta doamnei, merita sa se zideasca o biserica, asa simt. Ceea ce nu mi-a permis ea, atunci, acum ma simt dator sa manifest, sunt liber sa arat toata pretuirea mea. A fost un suflet apasat de canonul smereniei. As face odajdii din bietele ei hainute. Nu mai zic la cate ma indeamna sa fac respectul pentru ea.
Daca doamna a fost retinuta si nu a pretins nimic (nu-si permitea bucurii), as razbuna aceasta saracie de pretentii, iubind si mangaind orice fata omeneasca ivita-n cale. Vreau s-o razbun cu adevarat si imi dau drumul cu voi, in fata carora nu ma tem sa-mi arat simtamintele. Cu altii e mai greu. Poate nici nu pot fi inteles, dar voi v-ati deschis, sincer interesati, framantului meu de-o viata pentru Taina lui Dumnezeu.
Va pot spune, fiecaruia, fara teama: "te iubesc". Se impune, de fapt, ca disciplina doamnei s-o am si eu. Daca rostesc: "scumpule", o fac din plinul dragului si al respectului pentru ea, care nu s-a putut manifesta si o razbun asigurandu-te cat de drag ii era si ei de tine, chiar daca nu a afirmat-o niciodata. Ti-o spun eu acum, fara strangerea de inima ca arunc margaritarele pe jos. Ma asociez cu inaltimea disciplinei ei (in ce priveste dragostea), dar imi dau drumul acolo unde am curajul, unde mi se ofera inimi deschise..
Sa ma port pe mine - spalare, aceasta-i convingerea de ultima ora si o instalez in suflet razbunand-o pe doamna; sa-i fie si ei drag, acolo unde este, vazand cat de drag imi e de oameni, in contul ei. Numai unor inimi curate le poti spune lucrul acesta.
Vreau sa fie si testamentul meu: asa sa ma tineti minte, iubindu-va dumnezeieste, cu iubirea lui Dumnezeu pe care m-am straduit s-o afirm de la inceput pana la sfarsit, in toti anii mei de consum pentru frumusetea acestei Taine. Toata viata am trait-o in tensiunea de a scoate la iveala dragostea dumnezeiasca pe care Dumnezeu vrea s-o vada inflorind in noi. Mantuitorul, nu degeaba zice: "Parinte, sa fie si ei ca Mine iubindu-Te; pentru asta voi fi in ei."
Misiunea mea, ca preot, este de a atrage atentia asupra acestei lucrari, ca ne face dragoste dumnezeiasca cum este El, nici mai mult nici mai putin. "Fiti desavarsitii!" Am incredere cand iti spun: "dragul meu" ca tu stii ce zic si in taina imi raspunzi exact, masura pe masura. Chiar de nu mi-o poti arata, te cred, si tot asa sa ma crezi si tu pe mine, ca, nestiind pana unde sa-ti arat cum si ce sunt, tu sa fii insa incredintat cat de desavarsit eu am pentru tine dragostea lui Dumnezeu, marea Lui gingasie; sa invatati din ea daca puteti, si asa sa ma tineti minte. Maine, poate nu ne mai vedem. Sa zic acum mai departe si eu: sa ma razbunati in ceea ce n-am putut, dar voi ati simtit ca v-as fi spus.
Va dati seama ce minunat e sa pot vorbi cu voi, in "halul" acesta de desavarsit simt al increderii? In adancul Tainei in care este doamna, sa se poata bucura de simtirea mea; sa-i razbun canonul pe care si l-a purtat, de a fi mereu cu masurile grijii de a nu depasi binele.
Copilasi! Nu stiti voi cat de scumpi va vede Dumnezeu, pe tine, si pe tine, si pe toti. De o viata urmaresc taina ochiului lui Dumnezeu, in toate zilele oprindu-ma pe cuvintele Lui din Evanghelie si citindu-I dragostea. S-a acumulat asa un dor in mine, de a-i ingramadi pe toti ca-ntr-o traista si a pune capul acolo, ca pe o perina.
Iertati-ma, dar sa stiti ca nu mi-am pierdut nici mintea, nici masurile. In mod sigur, Hristos ar vrea sa-ti foloseasca sufletul si sa faca din el dragostea Lui. Disciplina Lui este de a face totul, nu Pana undeva anume. Nu aveti voi, fiecare in parte, un anume dor secret de a da tot, absolut tot, cauzei lui Dumnezeu? Sta ascuns, inca nedisciplinat complet, acest dor de a-L bucura pe Hristos, asa cum L-a bucurat Maria Magdalena cand a vazut-o cum il cauta, chiar si mort fiind El. Mantuitorul stia cat L-a inteles de bine si a raspuns dorului ei: "Maria, Ma cauti? Iata sunt"!
Va chem si eu pe nume, la fel, pe fiecare la rand, asa cum sunteti acum, ca intr-un pluton gata de a porni la atac impotriva raului din lumea aceasta. Fiecare se chinuie cu firea lui ca sa poata asculta de Hristos, si eu va citesc pe toti si imi e atat de drag de voi, atat de drag.
Parintele Miron Mihailescu
