PEDALEAZA PE DRUMUL VIETII...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


'' Într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem şi L-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu, pedalând.După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm locurile. Am fost de acord şi, din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi. Dumnezeu îi dădea vieţii mele, fericire şi emoţii. Ce s-a schimbat, când am inversat locurile?Când conduceam eu, cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte.

Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, El îmi zicea: Pedalează! Pedalează!

Când deveneam îngrijorat, Îl întrebam:

Doamne, unde mă duci?

Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.

Deodată, nu ştiu cum, am început să am încredere. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în aventură şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi, dintr-o dată, mă linişteam.

M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis:

Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele.

Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum şi, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam, eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.
La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar El cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să o încline când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşătoare. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum.

Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice:

Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează! ''
Vii si tu.....cu noi ?

Rugati-va, dar nu-L dati uitarii pe Dumnezeu!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

De cele mai multe ori, viata pe care o traim este diferita de ceea ce marturisim in rugaciune. Spunem de exemplu in rugaciunea Tatal nostru: "Si nu ne duce pe noi in ispita", iar noi nu evitam nicio ocazie de a cadea in ispita. Si pentru acest lucru, rugaciunea noastra este lipsita de putere. Dar in momentul in care stabilim o legatura intre viata si rugaciune, incepem sa simtim prezenta lui Dumnezeu.
Daca am fi cinstiti cu noi insine, am putea observa ca de putine ori, daca nu chiar deloc, ne oprim asupra unor cuvinte din rugaciune si incepem sa meditam asupra lor. Uitam ca rugaciunea transmite un mesaj pe care noi trebuie sa-l intelegem si sa-l asumam in viata noastra.
Dupa Sfintii Parinti nu ajunge sa te rogi, ci trebuie sa devii rugaciune intrupata. Ei ne marturisesc ca asa cum ne este viata, asa ne este si rugaciunea. Cu alte cuvinte, cand ai parte de o viata necurata, ratacesti si in cadrul rugaciunii. Din cauza nelepadarii grijilor si preocuparilor lumesti, devenim incapabili de a trai rugaciunea pe care o rostim. Si pentru ca nu suntem cu luare aminte la rugaciune, ca nu constientizam ca stam de vorba cu Dumnezeu, nu se intampla nimic inlauntrul nostru. Suntem aceiasi de dinainte de rugaciune. Ne ridicam de la rugaciune fara a avea ceva in plus in mintea si inima noastra, iar faptele si gandurile ne raman necurate.
Mitropolitul Antonie de Suroj spune in una din predicile sale ca trebuie sa trasformam toate cuvintele rugaciunii noastre in reguli de viata. El ne indeamna sa traim conform cuvintelor din rugaciuni. Iar daca vom reusi sa facem acest lucru, vom avea parte de o rugaciune vie. Vom ajunge sa-I slujim lui Dumnezeu prin toate: prin fapte, vorbe, ganduri. Ajungem la ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre marirea lui Dumnezeu sa le faceti" (I Corinteni 10, 31).
Rugaciunea bine placuta lui Dumnezeu nu se rezuma la a sta in fata unei icoane si a rosti cateva rugaciuni. Acestea tin de rugaciune, dar nu sunt dovada rugaciunii adevarate. Sfantul Nichita Stithatul, spune ca "Cel ce a ajuns la adevarata rugaciune si dragoste, acela nu deosebeste lucrurile. Nu-l deosebeste pe cel drept de cel pacatos, ci ii iubeste pe toti la fel si nu-i osandeste, tot asa cum face Dumnezeu, Care face sa rasara soarele si sa ploua si peste cei drepti, si peste cei nedrepti".
Indiferent de starea in care ne aflam, este important sa ne rugam. Chiar exista un indemn in acest sens: "Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!", caci a ne ruga tine de voia noastra, dar a ne ruga cu adevarat este lucrarea Duhului. Rugati-va, dar nu-L dati uitarii pe Dumnezeu in restul zilei.

Pagina de Folos: Vin Floriile cu soare…

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Pagina de Folos: Vin Floriile cu soare…: "...Si cand s-a apropiat de Ierusalim, la Betfaghe si la Betania, langa Muntele Maslinilor, Iisus a trimis pe doi dintre ucenicii Sa...ermeaza lincul...

POVESTIRI DIN PATERIC

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


. Zis-a un bătrân: oriunde vei merge, ia aminte de tine totdeauna, că lăcaşul Erodiului povăţuieşte mai înainte de ele (sau de ei). Adică, monahul se aseamănă cu Erodiul de a avea mereu de lucru şi iubirea de pustie. Oriunde va merge, lăcaşul său îl are mai înainte de dânsul, povăţuind şi tot locul îi este lăcaş. Sileşte-te, ca în orice loc te vei afla, să-ţi faci canonul şi să nu te leneveşti la rugăciunile cele rânduite! Poartă grijă încă şi de gânduri, pe cât poţi, şi tot necazul să-l ai înaintea ochilor tăi. Iar acestea nu se pot isprăvi fără de luare aminte şi multă osteneală.

 Se povestea despre avva Macarie, că mergând odată la biserică să citească pravila, a văzut în afara chiliei unuia dintre fraţi, mulţime de draci, din care unii se închipuiau în muieri ce rosteau cuvinte necuviincioase, alţii în copilandri ce vorbeau cuvinte de ocară, alţii jucau, iar alţii se schimbau în multe forme. Bătrânul fiind văzător cu mintea, a cunoscut pricina. Şi suspinând, şi-a zis: negreşit, fratele petrece în lenevire şi pentru aceasta duhurile cele viclene îi înconjoară chilia. După ce a isprăvit pravila, a intrat în chilia fratelui şi i-a zis: sunt necăjit frate şi cred că de te vei ruga pentru mine, cu adevărat mă va uşura Dumnezeu de necazul acesta. El punând metanie bătrânului, i-a zis: avvo, nu sunt vrednic să mă rog pentru tine. Însă bătrânul sta rugându-l pe frate şi zicând: nu mă duc, de nu-mi vei da cuvânt că vei face pentru mine câte o rugăciune în fiecare seară. Aşa, a ascultat fratele porunca bătrânului. Acest lucru l-a făcut bătrânul, vrând să-i dea pricină să se roage noaptea. Şi, sculându-se fratele în noaptea viitoare, a făcut o rugăciune pentru bătrânul. Apoi umilindu-se, a zis: ticălosule suflete, pentru un bătrân ca acesta te-ai rugat, dar pentru tine nu te rogi? Deci, a făcut şi pentru sine o rugăciune. Apoi aşa făcând el în fiecare noapte şi săvârşind cele două rugăciuni, în duminica următoare, bătrânul ducându-se la biserică, i-a văzut pe draci, stând afară din chilia fratelui, ca şi mai înainte, dar trişti şi posomorâţi. Şi a cunoscut că pentru rugăciunea fratelui s-au întristat dracii. Astfel, bucurându-se, a intrat la fratele şi a zis: rogu-te mai fă pentru mine încă o rugăciune! El a ascultat şi făcând pentru bătrânul două rugăciuni, iarăşi s-a umilit şi şi-a zis: o; ticălosule suflete, adaugă şi pentru tine o rugăciune! Deci, aşa petrecând el şi săptămâna aceea şi făcând în fiecare noapte câte patru rugăciuni, duminică iarăşi venind bătrânul, i-a văzut pe draci mai întristaţi şi tăcând. Şi mulţumind lui Dumnezeu, când s-a întors, a intrat iarăşi la frate şi l-a rugat să mai adauge pentru dânsul încă o rugăciune. Acesta primind şi adăugând şi pentru sine încă o rugăciune făcea în fiecare noapte şase rugăciuni. Când a trecut bătrânul, duminică i-a văzut pe draci, stând departe de chilia lui. Dar cum l-au văzut intrând la frate, l-au ocărât, mâhnindu-se pentru mântuirea fratelui. Iar bătrânul, proslăvind pe Dumnezeu, a intrat la frate şi l-a sfătuit să nu se lenevească, ci neîncetat să se roage. Şi aşa, făcându-se fratele osârduitor la rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu, s-au dus dracii cu totul de la dânsul.

CUGETARI DESPRE POST -Arhim.Ilarion Argatu

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Postul nu este plăcut omului bogat, dar este plăcut celui sărac.
Postul nu este plăcut omului leneş, dar este plăcut celui muncitor.
Postul nu este plăcut oaspeţilor, dar este plăcut drumeţilor.
Postul este lungime de viaţă.
Postul este înviorare a trupului şi înălţare a sufletului spre taine nepătrunse.
Postul este fericire a trupului şi strălucire a
sufletului.
Postul este armonie între trup şi suflet, cu sănătate îndelungată.
Prin post cunoşti pe om. Prin post cunoşti natura.
Prin post dai întâietate celui cu întâietate.
Prin post cunoşti taina lumii, prin post cunoşti pe satana, prin post cunoşti pe Dumnezeu şi pe tine însuţi.
Prin post descătuşezi trupul de lăcomie, de lene, de furt, de minciună, de pizmă, de răutate, de sudalmă, de batjocură, de fumat, de beţie, de indiferentism.
Prin post sufletul se înalţă la slavă, păşind pe culmile cele mai îndrăzneţe faţă de muritori, capabil de fapte mari faţă de tot omul ce este în suferinţă, capabil să înfrunte pe blasfemitorii de om şi de Dumnezeu, capabil să schimbe mersul de la rău spre bine, capabil să facă minuni pe pământ, precum s-a şi făcut întotdeauna şi se fac şi acum de cei ce-l respectă.
Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevărată hrană plină de viaţă.
Postul nu este pentru cei proşti, ci pentru tot omul şi mai ales pentru cel înţelept, că înţeleptul îşi iubeşte viaţa şi ca atare trebuie să iubească postul.
Postul este o scânteie pe pământ şi cine o vede îşi
va aprinde lumânarea la ea, ca prin lumina ei să poată păşi în viaţă şi să treacă din fericire în fericire.
Cine urăşte postul, se urăşte pe sine!
Postul singur nu este de ajuns niciodată, pentru ca omul să poată fi socotit ca stăpân pe sine şi a fi şi pe calea mântuirii. Luat singur, nu poate fi socotit decât ca acel om ce a desprins din funia puternică o fâşie şi a legat dobitocul, socotind a fi de ajuns, iar restul de funie a pus-o în cui. Dar dobitocul a rupt fâşia şi a intrat în grădină, i-a făcut mare stricăciune pe când omul dormea, ca apoi ducându-se în lucernă a mâncat până a crăpat. Dacă ar fi fost legat cu întreaga funie în fâşiile ei nedesprinse, nu s-ar fi întâmplat nici paguba şi nici moartea dobitocului. Astfel este şi trupul ce este legat numai cu postul şi nu cu întregimea faptelor legate de fâşia postului. De fâşia postului ştim că se învecinează şi chiar soră este cu fâşia – milostenia. Cu aceste fâşii, postul şi milostenia se învecinează şi sunt surori chiar cu dreptatea şi adevărul, iar cu acestea se învecinează lumina şi iubirea şi pe deasupra tuturor pe care le îmbrăţişează este dragostea de Dumnezeu cu toate poruncile Evangheliei. Aceste 7 viţe formează pentru creştin cea mai bună frânghie pentru a lega trupul de a nu cădea în vicii, la stricăciune şi moarte, iar sufletul se va putea înălţa pe culmile cele mai înaripate până la lumina cea mai apropiată a
Dumnezeirii.
Cine zice că le face pe toate celelalte şi numai postul nu-l poate face, nu are adevăr în gura sa iar faptele îi sunt murdare. Căci precum o fâşie din funie i se simte lipsa ei, când e luată, iar funia nu-şi mai are tăria şi nici frumuseţea chiar, tot aşa şi cel ce spune astfel de lucru. Căci una pe alta se strigă, una pe alta se cheamă şi auzul celui ce le face nu va putea să rămână surd la strigarea lor şi o va face şi pe ea. Iar, de zice că n-o poate face, nu va face nici pe una şi nici pe alta, şi-n gura lui este minciună. A văzut cineva vreo slugă care să nu facă ceea ce face stăpânul, şi ceea ce-i spune să facă şi dacă nu face să-l mai ţie pe lângă sine? Eu cred că nu! Şi dacă nu? Atunci creştinul, care este o slugă a lui Iisus după fiinţă, credinţă şi nume, de ce face altfel de cum face stăpânul său?
Iisus a postit şi postul l-a împletit cu toate celelalte: mila, adevărul, dreptatea, iubirea, lumina şi dragostea de lege şi de Dumnezeu, cu care a legat pe satan. Creştinul de ce ia numai o fâşie sau două din funie şi cu care crede că este de ajuns pentru a lega răul ce-i voieşte moartea sufletului? Iată că, şi fâşiile se rup şi se pierd, şi calea lui spre mântuire la fel, devenind un sclav al tuturor viciilor, un cuib al satanei unde împărăţeşte nestingherit. Ori se crede creştinul a fi mai presus de Stăpânul lui, Iisus? A găsit el o cale, un mijloc mai bun, de luptat mai uşor şi de învins pe satana? Dacă este aşa, atunci Iisus nu-i mai poate fi stăpân, el e Domn. Astfel de domn au voit mai înainte să fie şi satan, dar satan a căzut, iar creştinul ce crede? Nimeni nu şi-a luat fiinţa de la sine, în afară de Dumnezeu, ci de la altul şi acel altul nu poate fi pentru om, cum şi pentru tot ce este în lume, decât Dumnezeu. Şi atunci cine eşti tu creştine de zici şi faci altfel decât Stăpânul tău?

Pregătire de Paşti

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Vine Sfântul Paşti în grabă;
Toată lumea se agită;
Cheltuieşte mult, aleargă,
Se-nnoieşte, -i fericită.

Curtea, casa e curată,
Gardul este iar vopsit,
Şi maşina e spălată,
Totul este curăţit.

Doar un lucru iar rămâne,
Iar şi iar necurăţit;
Ştiţi cu toţii, ştiţi prea bine:
Sufletul - nespovedit.

Golgota

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Te vindem iar cu sărutări viclene,

Prin nepăsare oarbă şi prin lene.

Te biciuim cu vorbe de ocară,

Te pălmuim cu ură ca de fiară.

Te adăpăm cu suc de-amărăciune,

Din pofte rele şi din stricăciune.

Te ţintuim pe cruci de nedreptate,

Prin cuiele uciderii de frate.

Iar împletim blestemele de tată,

Să-ncingem, Doamne, fruntea-nsângerată.

Tu iarăşi zici, în blândă rugăminte:

”Nu ştiu ce fac. Îngăduie-i, Părinte”.

de ZOICA LAT

Inaltarea gandului: Ce este tămâia şi de ce o ardem în timpul slujbelo...

Ce este tămâia şi de ce o ardem în timpul slujbelor?

Tămâia este o răşină solidificată ce curge din nişte copaci care cresc în India şi Africa. Această răşină se strânge de pe scoarţa copacului şi, pentru a fi şi mai parfumată, se amestecă şi cu alte substanţe aromate. Tămâia este apoi pusă pe cărbuni încinşi, unde arde, degajând fum alb şi miros parfumat.
Tămâia era, pentru evrei, un element important al cultului. Când îi dă lui Moise indicaţii privind cultul de la cortul mărturiei, Dumnezeu îi spune: "Ia-ţi mirodenii: stacte, oniha, halvan mirositor şi tămâie curată, din toate aceeaşi măsură, şi fă din ele, cu ajutorul meşteşugului făcătorilor de aromate, un amestec de tămâiat, cu adaos de sare, curat şi sfânt; pisează-l mărunt şi-l pune înaintea chivotului legii, în cortul adunării, unde am să Mă arăt ţie. Aceasta va fi pentru voi sfinţenie mare. Tămâie, alcătuită în felul acesta, să nu vă faceţi pentru voi: sfinţenie să vă fie ea pentru Domnul" (Ieşire 30, 34-37). Templul de la Ierusalim avea afară, în curte, altarul pentru jertfele arderii de tot, iar în interior, în Sfânta, avea altarul tămâierii, pe care preoţii pregăteau cărbuni aprinşi şi puneau apoi tămâie.
Biserica a păstrat din iudaism simbolismul jertfelor, dar jertfa pe Cruce a Mântuitorului Hristos a împlinit scopul jertfelor de animale. Astfel, noi avem în cult doar arderea tămâiei. Când primeşte cădelniţa în care se află tămâie, preotul o binecuvântează şi se roagă, spunând: "Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Duh." Întotdeauna tămâiatul în biserică sau la noi acasă este însoţit de rugăciune. Când preotul cădeşte biserica, după rugăciunea pe care am amintit-o mai sus, el rosteşte în taină Psalmul 50.
Tămâia simbolizează, în general, prezenţa şi sfinţenia lui Dumnezeu, dar fiecare element al tămâiatului are propria semnificaţie. Astfel, fumul care se ridică către Dumnezeu semnifică faptul că jertfa de tămâie este bine primită.
Rugaciunea tamaierii:"Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."


SURSA
Inaltarea gandului: Ce este tămâia şi de ce o ardem în timpul slujbelo...:

GRADINA SUFLETULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un tânăr se plimba într-o zi printr-o grădină cu tatăl său. Gradina avea tot felul de pomi cu roade.

- Alege-ţi orice fel de rod din gradina aceasta, îi spuse tatăl său.

Fiul, după ce se uită şi se gândi mai mult, zise:

- Tată, din toate poamele grădinii, altceva nu mi-a plăcut decât para aceea frumoasă de acolo. Pe aceea o doresc.

- Bine fiule, eşti liber să o iei, dacă îţi place.

Fiul se duse şi rupse o pară mare, galben-roşiatică, dar când muşcă din ea, înţelese că numai coaja era roşie-aurie, pe când miezul cel cărnos era negru ca un cărbune şi amar la gust.

- Mult m-am înşelat tată. M-am bucurat numai de frumuseţea ei din afară, fără să bănuiesc măcar, că miezul era negru şi amar.

- Ia aminte fiule, îi spuse atunci tatăl. Gradina aceasta cu tot felul de pomi, este ca şi lumea cu oamenii. Deci când îţi alegi un prieten, caută mai întâi să-i cunoşti sufletul şi apoi înfăţişarea.

Murim... ca mâine

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.


Magda Isanos

VULTURUL

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Traia demult un om intelept.

El a aflat ca in tinutul unde traia el se afla un vultur intelept.
Vulturul era urias, batran de cand lumea si intelept, caci vazuse toate.
Si, cautand mai multa intelepciune, inteleptul nostru l-a cautat pe Vultur si l-a gasit .
L-a intrebat:
"-Vulture, intelept esti caci esti de cand lumea si multe le-ai vazut ridicandu-se si prabusindu-se, pe multi i-ai vazut nascuti si apoi murind i-ai pierdut. Caut intelepciune!”
Si vulturul a raspuns: “- Adevarat este, ce cauti?”
Inteleptul la inrebat:
”- Vulture, vreau sa vad cel mai frumos loc din lume si vreau sa-mi traiesc ultimii ani ai batranetii acolo.”
Atunci Vulturul i-a raspuns:”- Bine, asa i-ti voi face. Am sa te duc sa vezi cel mai frumos loc din lume!”
Si zicand acestea, Vulturul l-a luat in gheare si a inceput sa zboare. Si a vazut inteleptul din zbor cum trecea de tara lui. Si a vazut Roma unde statea coloseumul si palatul Caesarului, si a vazut Constantinopole cu toate minunatiile lui din aur, si a vazut Babilonul cu minunatiile lui, si a vazut Nilul si varsarea lui in delta cu milioane de paseri si vietuitoare, si multe minunatii a vazut zburand de incepuse a se intreba inteleptul:
“- Oare cum poate cineva sa se hotarasca unde este cel mai frumos loc din lume?”.
Si zburand Vulturul, au ajuns in desert. Si in desert erau niste stanci negre si acolo vulturul s-a asezat.
Cand vazu aceasta inteleptul s-a uitat in jur si nu a vazut nici apa, nici copac si nici vietuitoare cat cuprindea cu ochii. Si s-a intristat zicand:
“- De ce m-ai adus aici Vulture, oare nu mi-ai promis cel mai frumos loc din lume?”

Dar vulturul i-a zis:
“- Cum ti-am promis asa ti-am facut.
Cu adevarat acesta este cel mai frumos loc din lume. Aici m-am nascut eu.!”

PILDA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

După ce şi-a risipit în păcate întreaga sa avere, un avocat din Italia a fost lovit şi de o boală grea. Îşi mai rupsese şi un picior, dar el, în loc să se îndrepte, Îl înjura pe Dumnezeu mereu.

Dar, avocatul acesta avea un servitor credincios, un adevărat creştin, care îl îngrijea cu multă atenţie şi dragoste.

Servitorul, văzând cum toţi prietenii pe care îi avea l-au părăsit, i-a spus:

- Domnule, un prieten al dumneavoastră vrea să vă viziteze!

- Ce prieten - a întrebat revoltat avocatul - nu vezi că toţi m-au părăsit? Nu mai am nici un prieten!

Atunci servitorul, scoţând crucea pe care o purta la pieptul său, îi spuse:
 Iată, Hristos, Cel de pe cruce, nu vrea să ajungi la osândă! El te iubeşte şi nu te-a părăsit.

Atunci avocatul, începând a plânge  cu  amar, a chemat preotul la sine, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, iar puţinele zile pe care le-a mai avut de trăit după aceasta au fost cu totul deosebite faţă de viaţa pe care o trăise până atunci, viaţă trăită în necredinţă şi în desfătări.

RUGĂCIUNE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Ţi-am cerut, Doamne, putere ca să am succes în viaţă,
Dar m-ai făcut neputincios ca să învăţ să mă supun.
Ţi-am cerut sănătate ca să înfăptuiesc lucruri mari,
Dar am ajuns infirm ca să săvârşesc lucruri şi mai mari,
Şi astfel viaţa mea să primească o altă valoare.
Ţi-am cerut bogăţie ca să fiu fericit,
Dar m-ai făcut sărac ca fiu smerit.
Ti-am cerut stăpânire ca să fiu preţuit de oameni,
Dar am primit neputinţă ca să am mereu nevoie de Tine.
Ţi-am cerut prietenia celorlalţi ca să nu trăiesc singur,
Dar Tu mi-ai dat o inimă ca să-i iubesc pe toţi.
Ţi-am cerut toate lucrurile care mi-ar fi putut aduce bucurie,
Dar Tu mi-ai dat viaţa ca să mă bucur de toate lucrurile ei.
Nu am primit nimc din ce am cerut,
Dar am primit tot ceea ce nu nădăjduisem.
Fără să vreau rugăciunile pe care nu le-am rostit, au fost auzite.
Sunt cel mai fericit dintre toţi oamenii.
Îţi mulţumesc , Doamne !

Nimic nu este ce pare a fi!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Eu: Doamne, pot sa iti pun o intrebare?
Dumnezeu: Sigur!
Eu: Promite-mi ca nu te vei supara!
Dumnezeu: Promit!
Eu: De ce ai lasat sa mi se intample atat de multe lucruri rele azi?
Dumnezeu: Ce vrei sa spui?
Eu: M-am trezit tarziu!
Dumnezeu: Bine!
Eu: Masina mea nu a vrut sub nici o forma sa porneasca!
Dumnezeu: Bine!
Eu: La pranz mi-au dat un alt sandwich si a trebuit sa astept sa mi se faca altul!
Dumnezeu: Huummm
Eu: In drum spre casa, telefonul meu a ramas fara baterie, exact cand cineva m-a sunat!
Dumnezeu: Am inteles!
Eu: Si ca sa pun capac la totate astea, cand am ajuns acasa vroiam sa imi linistesc picioarele in noul aparat pentru masarea si relaxare picioarelor, dar nu a functionat!!! Nimic nu mi-a mers bine azi! De ce mi-ai facut asta?
Dumnezeu: Stai sa vad, ingerul morti a fost langa patul tau azi dimineata si a trebuit sa trimit unul din ingerii mei pentru a se lupta pentru viata ta. Te-am lasat sa dormi pana lupta s-a incheiat.
Eu (umilit): Oh!
Dumnezeu: Nu am lasat masina sa porneasca pentru ca in drumul tau era un sofer beat care trebuia sa te loveasca daca erai pe sosea.
Eu: (rusinat): Asa!
Dumnezeu: Prima persoana care ti-a facut sandwich-ul azi era bolnava si nu am vrut sa iei ceea ce el avea, stiam ca nu iti permiti sa pierzi serviciul.
Eu (jenat): Bine.
Dumnezeu: Telefonul tau nu a mai functionat pentru ca persoana de la celalalt capat al firului vroia sa iti spuna o falsa marturie despre ce vroiai sa raspunzi la acel telefon, nu te-am lasat nici macar sa le vorbesti astfel sa fi protejat.
Eu: Am inteles, Doamne!
Dumnezeu: Oh, si aparatul de masat picioarele, trebuia sa faca un scurt circuit care ti-ar fi luat toata lumina din casa in seara asta. M-am gandit ca nu iti va placea sa stai pe intuneric.
Eu: Imi pare rau Doamne!
Dumnezeu: Nu trebuie sa iti para rau, doar invata sa ai Incredere In Mine........in tot, bune sau rele
Eu: Voi avea incredere in tine!
Dumnezeu: Si fara dubii, planul Meu pentru ziua ta este mereu mai bun decat planul tau.
Eu: Nu voi uita Doamne. Lasa-ma doar sa-ti spun Doamne: - Multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine azi!
Dumnezeu: Cu placere, copile drag. A fost doar o alta zi in care te rogi la Dumnezeul tau si cu toata dragostea Eu ma uit dupa copiii mei.

Harnicul, leneşul şi...ispitele

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
- Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
- Păi, vezi, băiatul meu...! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

"Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!"

Pomelnicul de fiecare zi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Pe care este dator atat monahul cat si mireanul sa-l citeasca in fiecare zi, cu umilinta, cu osardie si cu evlavie.

PENTRU SFÂNTA BISERICA

Adu-Ti aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, de mila si de indurarile Tale cele din veac, pentru care Te-ai intrupat si de voie ai rabdat rastignire si moarte, ai inviat din morti, Te-ai inaltat la cer si ai sezut de-a dreapta lui Dumnezeu si Tatal, pentru mantuirea tuturor celor ce cred drept in Tine.

Cauta spre smerenia si rugaciunea tuturor celor ce cu toata inima Te cauta pe Tine. Pleaca-Ti urechea si auzi smerita mea rugaciune, a nevrednicului robului Tau,intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care o aduc Tie pentru poporul Tau.

Mai intai, adu-Ti aminte de soborniceasca si apostoleasca Ta Biserica, pe care ai castigat-o cu scump sangele Tau intemeiaz-o, intareste-o, lateste-o, inmulteste-o, impac-o si o pazeste nebiruita de portile iadului in veci, iar intaratarile ce se pornesc asupra ei le potoleste.

Stinge navala paganilor, pornirile ereticilor degrab le sfarama, le dezradacineaza si intru nimic le intoarce, cu puterea Sfantului Tau Duh ( o inchinaciune ).

PENTRU CEI VII

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe dreptcredinciosul tau popor. Supune sub picioarele lui pe tot vrajmasul si potrivnicul si sadeste in inima lui cele bune si de pace pentru sfanta Biserica; ca sa vietuim, prin linistea lui, viata lina si fara de galceava, in dreapta credinta, indeplina crestinatate si curatie ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe prea sfintitii patriarhi ai lumi isi Prea Sfintitul si indreptatorul Sinod, pe arhiepiscopul ( sau episcopul ) nostru ( numele ), pe toti prea sfintitii mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi ortodocsi, pe preoti, diaconi si pe tot clerul bisericesc, pe care i-ai pus sa pastoreasca turma Ta cea cuvantatoare si, pentru rugaciunile lor, miluieste-ma si ma mantuieste si pe mine pacatosul ( O inchinaciune ).

Mantuieste,Doamne, si miluieste pe dreptcredinciosii carmultori al tarii, pe mai-marii ostilor, pe capeteniile oraselor si satelor si pe toti binecredinciosii si de Hristos iubitorii ostasi ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe parintele nostru staretul ( numele ) si pe fratii nostri cei intru Hristos si, prin rugaciunile lor, mantuieste-ma si pe mine pacatosul ( Numai pentru calugari; o inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe parintele meu, duhovnicul ( numele ) si-mi iarta pacatele prin rugaciunile lui. ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe toti cei ce se ostenesc si slujesc si pe cei ce cu osardie au slujit in sfant locasul acesta, fratii nostri, cu lucrul mainilor ; pe cei pusi in ascultari ; iconomi,ajutori de iconomi si pe cei impreuna cu dansii ostenitori, pe slugile mirenesti, pe lucratorii de pamant ai acestei sfinte manastiri si pe toti ortodocsii crestini catre Tine ( O rostesc numai calugarii; o inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, sl miluieste pe parintii mei ( numele )pe fratii, surorile, pe toate rudeniile cele dupa duh si dupa trup si pe prieteni ; si le daruieste lor pacea Ta, indestulandu-i cu bunatatile cele lumesti si cu cele mal presus de lume ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste sfintele manastiri din Sfantul Munte,din Tara Romaneasca si de pretutindenea si pe parintii si fratii mei,care vietuiesc si petrec intr-insele ; si ma miluieste si pe mine,pacatosul, pentru rugaciunile lor ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste, dupa multimea indurarilor Tale, pe toti sfintii ieroschimonahi, ieromonahi, ieroschidiaconi, ierodiaconi,schimonahi si monahi, schimonahii si monahii, si pe toti cei ce cu evlavie si cu infranare vietuiesc prin manastiri, prin pustii, prin pesteri, prin munti, prin inchisori, prin crapaturile pietrelor, prin ostroavele marilor, in orice loc si latura si care slujesc si se roaga Tie cu crestineasca, dreapta si buna credinta. Usureaza-le povara,mangaie-i in necaz si-i intareste in nevointa, cu puterea Ta ; iar prin rugaciunile lor, daruieste-mi si mie iertare de pacate ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, si miluieste pe batrani si pe tineri, pe saraci si pe sarmani, pe vaduve si pe cei ce se afla in neputinte, in griji, in nevoi, in rele patimiri, in robii, in temnite si in inchisori si, mai ales, pe cei izgoniti pentru Tine si pentru dreapta credinta ortodoxa,de limbile cele fara de Dumnezeu si de cumplitii eretici, fiindca sunt robii Tai. Miluieste-i pe dansii, cerceteaza-i, intareste-i, ii mangaie si degrab, cu puterea Ta, ii slobozeste si le da izbavire de orice fel de greutati ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne, miluieste si imi iarta tot ce eu, ca un om neputincios, am gresit Tie,si m-am smintit si nebuneste m-am departat de la calea mantuirii, ia rprin desartaciunea mintii mele m-am abatut, ca un ticalos, catre fapte necuvioase. Rogu-ma dar : Intoarce-ma iarasi pe calea mantuirii, prin dumnezeiasca Ta iconomie ( O inchinaciune ).

Uneste cu sfanta, apostoleasca si soborniceasca Ta Biserica pe cei ce s-au departat de la dreapta credinta si care intunecandu-se cu eresurile, se afla intru pierzare, luminandu-i cu stralucirea cunostintei Tale ( O inchinaciune ).

Mantuieste, Doamne si miluieste pe cel ce ma urasc, ma dosadesc si ma asupresc si nu-i lasa pe dansii sa piara pentru mine ticalosul ( O inchinaciune ).


PENTRU CEI RAPOSATI

Pomeneste, Doamne, pe cel ce s-au mutat din viata aceasta :binecredinciosii imparati si domni, imparatese si doamne, preasfintiti patriarhi, mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi ortodocsi, preoti,diaconi, intregul cler bisericesc, cinul monahicesc, ctitori ai sfant locasului acestuia, si-i odihneste impreuna cu sfintii Tai in vesnicele Tale locasuri ( O inchinaciune ).

Pomeneste, Doamne, sufletele adormitilor robilor Tai parintilor mei ( numele ), fratiior, surorilor si tuturor rudentilor mele dupa duh si dupa trup,iertandu-le lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie ; daruieste-le imparatia si impartasirea vesnicelor Tale bunatati,indulcirea Ta cea fara de sfarsit si fericita viata ( O inchinaciune ).

Pomeneste, Doamne, pe toti cei ce au adormit intru nadejdea invierii si a vietii vesnice : parinti si frati at nostri si drept slavitori crestini, care odihnesc aici si pretutindeni; salasluieste-i cu sfintiiTai acolo unde straluceste lumina fetei Tale, iar pe noi miluieste-ne ca un bun si de oameni iubitor ( O inchinaciune ).

Daruieste, Doamne, iertare de pacate tuturor parintilor si fratilor nostri, care mai inainte de noi s-au mutat, intru buna credinta si intru nadejdea invierii, si le fa lor vesnica pomenire ( de trei ori ).


PENTRU TINE

Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul ( O inchinaciune ).
Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului ( O inchinaciune ).
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieste-ma ( O inchinaciune ).
Fara de numar am gresit, Doamne iarta-ma ( O inchinaciune ).

Sursa: Candela Aprinsa

„ Dar pe Iisus Îl cunoşti?”

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un credincios ajunse în ceasul morţii. Cei din jurul patului îl întrebau pe rând:
-Soţule dragă, mă cunoşti? Sunt soţia ta!…
-Tată dragă, mă cunoşti? Sunt fiul tău!…
-Socrule dragă, mă cunoşti? Sunt ginerele tău!…
-Vere dragă, mă cunoşti? Sunt vărul tău!…
-Vecine dragă, mă cunoşti? Sunt vecinul tău!…
Dar, la toate întrebările, muribundul arăta nepăsare şi necunoaştere. Nu mai cunoştea pe nimeni.
Atunci, un alt credincios se aplecă spre el şi îl întrebă cu glas dulce:
-Dar pe Domnul Iisus îl cunoşti?
În clipa aceea, cel care murea îşi deschise privirea larg, se uită în Sus, ca şi când ar vedea pe Cineva cunoscut şi, cu glas stins, grăi:
-Iisuse! Iisuse!…. Şi, cu aceste cuvinte, trecu în cealaltă lume.
Pe nimeni n-a cunoscut în clipele morţii, dar pe Iisus L-a cunoscut.

Învredniceşte-mă şi pe mine, Doamne, să Te cunosc până în clipele cele din urmă, când voi încredinţa sufletul meu în mâinile Tale!

Părintele Iosif Trifa

SFIINTII PRIETENII MEI...: Sfântul Ierarh Calinic

 urmeaza lincul...

SFIINTII PRIETENII MEI...: Sfântul Ierarh Calinic

Sfântul Ierarh Calinic

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost unul din marii părinţi duhovniceşti ai veacului al XIX-lea. Viaţa lui este descrisă pe larg de arhimandritul Anastasie Baldovin, unul din ucenicii săi.
S-a născut la Bucureşti, la 7 octombrie 1787, în familia bunilor credincioşi Antonie şi Floarea (călugărită, spre batrâneţe, la Mănăstirea Pasărea, sub numele Filoteia). A fost dat la învăţătură la una din şcolile care existau pe atunci în Bucureşti, în preajma unei biserici, poate la Colţea sau la Sfântul Gheorghe. Atmosfera de rugăciune şi aleasă viaţă creştină din familie au influenţat viaţa lăuntrică a tânărului Constantin, cum se numea din botez. De aceea, în martie 1807, deci înainte de a fi împlinit vârsta de 20 de ani, şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, unde va fi venit adeseori să ia parte la slujbe şi să asculte cuvânt de învăţătură de la stareţul Gheorghe († 1806) sau de la alţi părinţi cu viaţă aleasă. În anul următor, duhovnicul său, Pimen, a cerut stareţului Timotei să-l îmbrace în “îngerescul chip al călugăriei”. Astfel, la 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. După o lună, în biserica Sfântul Nicolae de la Cernica, episcopul bulgar Sofronie de Vrata refugiat în Bucureşti din cauza turcilor, l-a hirotonit ierodiacon. Îndrumat de duhovnicul său, a început o viaţă de aspre nevoinţe călugăreşti, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinţilor Părinţi şi scriitorilor bisericeşti. În 1812 a fost trimis la Mănăstirea Neamţ împreună cu părintele său duhovnicesc, să strângă ajutoare pentru refacerea bisericii Sfântul Nicolae distrusă de un cutremur. Cu acest prilej a cunoscut străvechea ctitorie domnească cu aleasă viaţă duhovnicească, precum şi alte mănăstiri moldoveneşti. În 1813, în biserica Batişte din Bucureşti, a fost hirotonit ieromonah de către arhiereul Dionisie Lupu, viitor mitropolit al ţării, iar după doi ani a fost hirotonit duhovnic şi rânduit mare eclesiarh al mănăstirii. În 1817 a plecat la Muntele Athos. A stat aproape un an, reuşind să cunoască îndeaproape viaţa călugărească de acolo şi să culeagă învăţătură care îi va fi de folos în ostenelile de mai târziu.
După moartea stareţului Dorotei, la 14 decembrie 1818, obştea de la Cernica a ales în locul său pe ieromonahul Calinic. La 31 de ani, pentru învăţătura lui şi mai cu seamă pentru smerenia, răbdarea, dragostea faţă de toţi, viaţa lui de rugăciune, post şi muncă neîncetată, a fost numit stareţ. Doi ani mai târziu a fost hirotonit arhimandrit.Cei 32 de ani de stăreţie la Cernica constituie o perioadă de neîncetate strădanii pentru ridicarea vieţii călugăreşti de acolo, pentru buna îndrumare a vieţuitorilor, pentru înzestrarea mănăstirii cu noi lăcaşuri de închinare şi chilii pentru şcolarizarea tinerilor. A întemeiat mai multe ateliere în care monahii îşi pregăteau singuri cele trebuitoare pentru îmbrăcăminte (rase, potcapuri etc.). Cei ştiutori de carte se ocupau cu copierea de manuscrise, mai ales din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale marilor îndrumători ai vieţii călugăreşti. Obştea monahală creştea mereu. Dacă în 1838 erau 300 de călugări, în 1850 numărul lor ajunsese la 350. Dintre ei s-au ridicat multe personalităţi ale vieţii bisericeşti: arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din Transilvania, retras spre sfârşitul vieţii la Cernica, protosinghelul Naum Râmniceanu, un cunoscut cronicar, arhimandritul Veniamin Cătulescu, profesor de Religie la Colegiul “Sf. Sava” din Bucureşti, Pimen, fost egumen la Tismana, Anastasie Baldovin, ucenicul şi biograful lui Calinic, Nicandru, urmaşul său în stăreţie şi alţii.
Stareţul Calinic era un bun îndrumător al credincioşilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât şi pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din Bucureşti şi din împrejurimi, refugiaţi la Cernica de frica turcilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părti ale ţării şi chiar peste hotare. Pentru copiii din satul Cernica a înfiinţat o şcoală cu dascăl plătit de mănăstire. A fost preocupat în permanenţă de zidirea sau de refacerea unor lăcaşuri de închinare. Încă din primii ani de stăreţie s-a ocupat de zugrăvirea bisericii Sfântul Nicolae din incinta mănăstirii. Între anii 1832-1836 a zidit din temelie biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din ostrovul mănăstirii, cu bani primiţi din partea arhiereului Ioanichie Stratonichias. Fiind distrusă la scurt timp de un cutremur, stareţul a început rezidirea ei, terminând-o în 1842. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreţie, clopotniţa, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţă. În anul 1846 a început (cu banii săi şi cu daniile unor credincioşi) zidirea bisericii cu hramul Sfânta Treime de la Pasărea, mănăstire aflată încă de la întemeiere sub oblăduirea directă a Cernicăi. Tot la Pasărea, cu câţiva ani în urmă ridicase biserica cimitirului. Din darurile testamentare ale unei credincioase, stareţul a zidit biserica Adormirea din Câmpina, întemeind şi o şcoală în jurul ei. Din banii mănăstirii, precum şi din propriile sale danii, s-au ridicat bisericile din satele Bueşti şi Sohatu, au fost ajutate mănăstirile Ghighiu şi Poiana Mărului, schitul Icoana din Bucureşti, precum şi câteva biserici săteşti.
În 1850, după 43 de ani de viaţă în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obştii monahale, stareţul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. Încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Alexandru Ghica îl sfătuise să primească scaunul mitropolitan, dar a refuzat socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. În anul 1850, când erau vacante toate cele patru scaune vlădiceşti din Ţara Românească, Barbu Ştirbei domnitorul de atunci, având o mare admiraţie faţă de Calinic stareţul mănăstirii ctitorite de strămoşul său, vornicul Cernica Ştirbei, l-a convins să accepte cârmuirea unei eparhii. La 14-15 septembrie 1850 a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea. A fost hirotonit arhiereu în catedrala mitopolitană din Bucureşti la 26 octombrie 1850 de praznicul Sfântului Dumitru. Întrucât reşedinţa episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la 26 noiembrie la Craiova. Chemat la această înaltă slujire, noul ierarh a găsit în eparhie o moştenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă de locţiitori, resedinţa şi catedrala episcopală erau distruse, numărul preoţilor era insuficient, puţin pregătiţi şi cu o stare materială grea, seminarul închis în urma revoluţiei din 1848, lăcaşurile de închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit protopopi, a hirotonit noi preoţi. În 1851 a redeschis seminarul mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis şcoli protopopeşti pentru pregătirea cântăreţilor bisericeşti.
În 1854, după mutarea reşedinţei la Râmnic, a început ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuşi, cu pictura lui Gheorghe Tăttărescu, şi a refăcut reşedinţa şi bolniţa din incinta Episcopiei. Între anii 1859-1864 a ridicat, din banii săi, o biserică nouă la schitul Frăsinei. Aici a introdus regulile aspre de vieţuire ale Muntelui Athos pe care el însuşi le respecta de când intrase în mănăstire. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredinţat-o pictorului braşovean Mişu Popp. Episcopul Calinic a intervenit pe lângă domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru a salva Mănăstirea Frăsinei de la secularizare. Domnitorul a răspuns favorabil cererii sale, schitul fiind singurul care a rămas cu toate bunurile pe care le avea.
Iubitor de carte şi sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simţit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareţ şi apoi ca episcop, a tipărit câteva cărţi la Bucureşti. Prin 1860, “cu bani împrumutaţi”, după cum mărturisea el însuşi, a pus bazele unei tipografii proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărţi de slujbă şi de învăţătură. Episcopul intenţiona să reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintaşi din secolul al XVIII-lea. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia oraşului Râmnic, cu tot inventarul şi cu toate cărţile aflate în depozit, cu condiţia ca tipografia să-i poarte numele şi ca jumătate din veniturile ei să fie folosite pentru întreţinerea şcolilor din oraş şi a elevilor săraci, precum şi a seminariştilor, iar altă jumătate pentru întreţinerea schitului Frăsinei.
Episcopul Calinic a fost şi un însufletit patriot. În calitatea sa de episcop a luat parte la lucrările Adunării obşteşti a ţării, apoi a fost ales deputat în Divanul Ad-hoc care a pregătit unirea celor două ţări româneşti. Încă din primăvara anului 1857 a trimis o circulară către protopopi şi egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni “pentru unirea românilor într-o singură voinţă şi cuget, ca să ceară pe cale legiuită viaţă patriei lor”. A făcut parte şi din Adunarea electivă a ţării care a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza. Ataşamentul său faţă de domnul unirii reiese şi dintr-o pastorală adresată protopopilor şi preoţilor din eparhie prin care-i îndemna să cinstească patria şi pe cârmuitorii ei şi să nu cruţe nici o jertfă pentru binele obştesc pentru că “cine este bun creştin este şi bun patriot”.
În chip deosebit trebuie pusă în lumină sfinţenia vieţii lui. Toţi cei care l-au cunoscut au rămas impresionaţi de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea şi blândeţea sa, de rugăciunile sale tămăduitore, de posturile şi privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărţea permanent ajutoare şi că atunci când hirotonea preoţi le dăruia cărţi şi chiar bani de drum. “Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, îşi da hainele de pe prea Sfinţia Sa şi plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi şti, ca să aibă ce să dea la fraţii lui în Hristos, pentru că aşa numea pe săraci şi neputincioşi”. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost tânăra din satul Muiereasca sau fiul meşterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnic.
Viaţa plină de înfrânări pe care o ducea (nu mânca niciodată carne, se odihnea numai pe un scaun de lemn), ca şi bătrâneţea care se simţea tot mai apăsătoare, l-au îndemnat pe episcopul Calinic să-şi scrie testamentul. Între altele, scria că nu lasă nici bani de îngropare şi nici de pomenire, pentru că tot ce a avut a împărţit celor săraci sau i-a oferit pentru refacerea clădirilor de la episcopie. În felul acesta a înţeles să pună în practică votul călugăresc al sărăciei de bunăvoie. Bătrân şi bolnav, s-a retras la Mănăstirea Cernica în mai 1867, încredinţând conducerea vremelnică a eparhiei arhimandritului Grigorie. Întrucât Guvernul de atunci i-a refuzat retragerea din scaun – în semn de înaltă preţuire – a rămas în vrednicia de episcop până la sfârşitul vieţii, trimiţând de la Cernica arhimandritului Grigorie felurite îndrumări pentru bunul mers al treburilor Episcopiei. La Cernica a mai trăit aproape un an ca un simplu monah, până în ziua de 11 aprilie 1868 când Dumnezeu l-a chemat la Sine. A fost îngropat în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, ctitoria sa.
Sf. Calinic mort în scaun la 11 aprilie 1868 imagine obţinută prin amabilitatea Doamnei Mariana Nicorici
Călugăr smerit la Cernica, apoi conducător al obştii monahale de acolo timp de 32 de ani, episcop la Râmnic peste 18 ani, marele ierarh Calinic a devenit unul din cei mai desăvârşiţi reprezentanţi ai spiritualităţii româneşti. A fost apreciat şi considerat ca un adevărat sfânt nu numai de cei care l-au cunoscut, ci şi de urmaşi. Iată ce spunea despre el marele cărturar Nicolae Iorga (1871-1940): “Trăind în sfinţenia muncii şi a înfrânării, era socotit ca sfânt de credincioşii din eparhie şi părerile de rău ale tuturora se îndreptară mult timp către mormântul lui, pe care-l voise la Cernica, locul lui de învăţătură şi de pregătire duhovnicească, unde se retrăsese. Trăind până departe, în timpuri noi, pe care el nu le mai înţelegea, nici pentru a le combate precum ar fi fost datoria sa, cruţat de dânsele, venerat pentru o vârstă ca a sa şi pentru o astfel de viaţă chiar şi de cei mai antireligioşi din noul curent
apusean care stăpânea statul cel nou, el încheie cu vrednicie şirul curaţilor călugări fără arginţi, al ctitorilor de cărţi şi de clădiri de închinare, al sufletelor de arhierei cari o clipă nu şi-au închipuit că fapta sau gândul lor scapă de sub ochiul privighetor al lui Dumnezeu” (Istoria Bisericii româneşti, vol. II, el. II, Bucureşti, 1932, p. 237-238).
Faptele prezentate demonstrează cât de îndreptăţită a fost hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din 28 februarie 1950, ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul sfinţilor. Canonizarea lui solemnă s-a făcut la Cernica în ziua de 23 octombrie 1955 în prezenţa multor ierarhi români şi străini, a numeroşi călugări, preoţi şi credincioşi; moaştele i-au fost aşezate spre cinstire şi închinare în biserica Sfântul Gheorghe, ctitoria sa. Astfel, smeritul stareţ şi ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai de seamă sfinţi ai calendarului ortodox român, pildă vrednică de urmat pentru orice fiu al Bisericii. Prăznuirea lui din neam în neam se face în ziua mutării sale la Domnul, adică la 11 aprilie. Este cinstit prin cântări de laudă, în Minei şi prin slujba Acatistului; chipul său este zugrăvit în multe biserici mănăstireşti şi parohiale, iar numele său este purtat de mulţi credincioşi care îmbracă îngerescul chip al călugăriei.
“Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi şi atingerea de racla sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţirile şi dăruieşte tămăduiri; pentru aceasta, după datorie, te cinstim pe tine şi cu bucurie iţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!” (Din Acatistul Sfântului, Condacul 1).

Sursă: "Sfinţi daco-romani şi români", Ed.Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pag. 89-94. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu.

BOTEZUL GRĂTARULUI!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un luteran s-a mutat într-un cartier catolic. Era în postul pastelor când luteranul, fără să-i pese de sentimentele vecinilor săi, si mai ales de foamea lor si de poftele trezite în ei de mirosurile din aer, se apucă să-ti frigă în fiecare zi câte un grătar din carne de porc.

Catolicii au decis că teroarea asta nu poate să mai continue astfel, asa că au trimis o comisie la luteran, să-i explice în ce cartier locuieste el, că acum este postul pastelui si nu se poate mânca altfel de carne decât de peste, si să se abtină de la grătarele sale. Ba, potrivit ar fi ca să se lepede de fosta sa credintă, si să se alinieze credintei comune a cartierului. Convins, luteranul a fost botezat într-o zi. Preotul, stropindu-l cu apă, a zis: Te-ai născut luteran, ai crescut luteran, dar astăzi te botez catolic si de acum înainte catolic vei fi.

Toată lumea a plecat acasă multumită, când a doua zi, mirosul de gratar umplu din nou cartierul. Vecinii veniti în grabă în curtea fostului luteran pentru a reclama fapta sa, rămaseră cu gura căscată, când îl văzură pe acesta frigând un ditamai grătar de porc, stropindu-l cu apă, si zicând: Te-ai născut porc, ai crescut porc, dar astăzi te botez peste si de acum înainte, peste vei fi.

Publicat de Pr. dr. Pătrascu Damian