Semnificatia postului

        Mulţi dintre semenii noştri consideră rânduielile bisericeşti, între care se numără şi postul, nişte prescripţii care nu se referă în mod necesar şi la propria lor persoană, crezându-le uneori fără sens sau imposibil de respectat din cauza exigenţei lor. Dar această atitudine nu este decât efectul lipsei sau puţinătăţii credinţei şi este susţinută de necunoaşterea rostului pe care îl au rânduielile stabilite de Părinţii Bisericii pentru viaţa omului.Trebuie ştiut că toate legile bisericeşti se stabilesc spre folosul credincioşilor şi în spatele acestor legi se găseşte nevoia fiecărui om de a trăi cât mai aproape de Dumnezeu şi de a scăpa de toate răutăţile ce stau în calea comuniunii omului cu Dumnezeu.Văzând că una dintre poruncile bisericeşti ne îndeamnă să ţinem toate posturile de peste an, ar trebui să ne punem mai multe întrebări:

                                  Ce este postul?, De ce este el recomandat de Biserică?,
            Oare este folositor omului să postească?, Cum se comportă un om care posteşte? 

Vom încerca să răspundem în continuare la aceste întrebări.
Pentru creştini, postul este o poruncă, dar nu o poruncă absurdă prin care Dumnezeu voieşte să-şi arate puterea de stăpân, ci o poruncă izvorâtă din iubirea de oameni a Creatorului, Care ştie cele mai pune mijloace pentru curăţirea şi sfinţirea oamenilor.În sens general, orice om ştie că a posti înseamnă a ne abţine de la toate mâncărurile provenite de la animale, mâncăruri numite în popor „de dulce”.

Dar dacă ne-am opri la acest aspect am transforma postul într-o simplă dietă şi nu i-am descoperi semnificaţia duhovnicească. Trebuie să mergem mai departe şi, paralel cu acest „post de bucate”, să ne străduim să postim şi de păcate, mai ales că perioada postului este prielnică pentru lucrarea faptelor bune.

Omul este alcătuit din trup şi suflet şi este chemat să placă în întregime lui Dumnezeu. Nu se poate vorbi despre un om că are suflet bun, dar face numai fapte rele. 

De aceea, ştiind că toate pornirile spre rău se manifestă prin trup, iar trupul, prin componenţa sa materială înclină mai mult spre cele materiale sau lumeşti, a fost nevoie de legea postului, pentru ca, prin mâncare uşoară şi mai puţină, să potolim poftele păcătoase ale trupului, făcând din el, în loc de izvor de pofte şi păcate, o unealtă a sufletului care lucrează numai fapte bune. Astfel se pune în practică un principiu al spiritualităţii creştine care ne învaţă că trupul trebuie să fie supus sufletului, iar sufletul trebuie să se supună lui Dumnezeu.
Mâncarea grea şi în cantităţi mari, pe lângă faptul că provoacă multe boli, creează un surplus de energie folosită de oameni pentru a satisface poftele unui stomac plin: lăcomia, beţia, desfrânarea, lipsa de grijă pentru săraci, dezvoltarea orgoliului personal.

Punând restricţie mâncării vom putea înfrânge şi poftele trupeşti, iar prin înfrânarea trupuluisufletul este liber să se ridice la Dumnezeu.Postul mai poate fi văzut şi ca un exerciţiu al voinţei. Cel care reuşeşte să renunţe la un anumit fel de mâncare, va câştiga astfel puterea de a renunţa la orice fel de îndemn sau poftă ce aprinde în el păcatul.

Există în Sfânta Scriptură numeroase exemple de oameni care prin post s-au umplut de puterea lui Dumnezeu şi au ţinut piept puterii vrăjaşului. Moise a postit înaite de a primi Legea de la Dumnezeu, Ilie prin post l-a învins pe regele Ahab, Ioan Botezătorul era recunoscut prin postire şi sfinţenia vieţii şi chiar Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a ieşi în lume să vestească Evanghelia Sa a mers în pustiu şi a postit 40 de zile şi 4o de nopţi, apoi a început să vestească, plin de har şi de putere, sosirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Tot El ne îndeamnă să postim şi să ne rugăm, arătând că postul unit cu rugăciunea este singurul remediu împotriva diavolului:

 „Acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post.” (Evanghelia după Matei, cap. 17, verset 21). 

           Despre folosul postului vorbeşte în cuvinte frumoase Sfântul Vasile cel Mare: „Postul păzeşte pruncii, face curat pe tânăr, umple de vrednicie pe bătrân, căci părul alb, împodobit cu postul, este mai vrednic de respect. Postul este pentru femei podoaba cea mai potrivită, este frâu pentru oamenii în floarea vârstei, ocrotitorul căsniciei, păzitorul fecioriei. Acestea sunt binefacerile pe care le aduce postul în fiecare casă.”Tot acelaşi Sfânt Părinte arată că un post desăvârşit depăşeşte simpla renunţare la anumite mâncăruri şi trebuie să se împodobească cu toate faptele bineplăcute lui Dumnezeu: „Dar pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns să ne înfrânăm numai de la mâncăruri; trebuie să postim post primit şi bineplăcut lui Dumnezeu. Iar postul adevărat este însrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământ strâmb. Lipsa acestora este post adevărat. În ele stă postul cel bun.” Există în scrierile Părinţilor din primele veacuri creştine o pildă expresivă din care orice credincios poate învăţa ce înseamnă să posteşti cu adevărat: „Pe când posteam şi stăteam pe un munte, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut cu mine, văd pe păstor stând lângă mine şi zicându-mi acestea

: __ Pentru ce ai venit aici aşa dimineaţă?
 __ Pentru că fac de gardă, Domnule, i-am răspuns eu.
 __ Ce este aceasta gardă? m-a întrebat el.
 __ Postesc, Domnule, i-am spus.
 __ Dar ce post este acesta pe care îl postiţi? m-a întrebat el.
 __ După cum m-am obişnuit, i-am răspuns, aşa postesc!
 __ Nu ştiţi să postiţi lui Dumnezeu, mi-a zis el, şi nici nu-i folositor postul acesta, pe care îl postiţi Lui!

 __ Pentru ce spui aceasta, Domnule? l-am întrebat eu.
 __ Îţi spun, mi-a răspuns el, că nu-i post postul acesta pe care vi se pare că-l postiţi; dar eu te voi învăţa care post este bineprimit şi desăvârşit înaintea lui Dumnezeu.
 __ Da, Domnule! i-am spus. Mă vei face fericit dacă voi cunoaşte postul cel bineprimit de Dumnezeu.
 __ Ascultă, mi-a zis el. Dumnezeu nu vrea un astfel de post zadarnic; că postind aşa nu faci nici o faptă de dreptate înaintea lui Dumnezeu.

         Posteşte, dar, lui Dumnezeu, un post ca acesta: să nu faci nici o faptă rea în viaţa ta, ci slujeşte Domnului cu inimă curată, păzind poruncile Lui şi mergând pe calea hotărârilor Lui; să nu se suie în inima ta nici o poftă rea; crede lui Dumnezeu, că dacă vei face acestea, dacă te vei teme de El şi dacă te vei înfrâna de la orice lucru rău, vei trăi în Dumnezeu. Dacă vei face acestea vei posti post mare şi primit de Domnul.” După aceste scurte lămuriri, ştiind că postul este „rădăcină a nepătimirii (nepăcătuirii) şi maică a virtuţii”, să păşim cu credinţă pe drumul anevoios al postului ca să simţim cu adevărat ce înseamnă a trăi în comuniune cu Hristos. rugăciunea doamne miluieşte Category: Articole si studii Când se vorbeşte de viaţa cultică a unui creştin ortodox, inevitabil apare în faţa noastră bogăţia vieţii liturgice, cu slujbele şi rugăciunile de toată trebuinţa. Oricare ar fi slujba oficiată, o singură rugăciune se repetă de nenumărate ori, iar noi îi dăm prea puţină importanţă, fie pentru scurtimea ei, fie pentru faptul că nu-i cunoaştem pe deplin înţelesul. E vorba de răspunsul liturgic „Doamne miluieşte!”, cântat de cântăreţul bisericii împreună cu toţi credincioşii după fiecare ectenie rostită de preot.
        La o primă vedere, se poate spune că atunci când rostim „Doamne miluieşte” implorăm mila Atotputernicului Dumnezeu, de care atârnă viaţa noastră şi care susţine în armonie întreaga creaţie. 
Mila nu este altceva decât o formă a dragostei arătată de Părintele Ceresc faţă de „lucrul mâinilor Lui”, o rază din soarele orbitor al iubirii divine care ne ocroteşte şi ne poartă de grijă.Sunt foarte multe cazurile în Sfânta Scriptură în care Mântuitorul Însuşi acţionează din milă şi tămăduieşte bolnavii, sau înviază morţii, cum a fost cazul învierii fiului văduvei din Nain. Din milă faţă de poporul care-l asculta satură mulţimea şi dă vedere orbilor: „ Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui.” (Matei 20,34)

După cum explică Nicolae Cabassila, cerem cu insistenţă mila lui Dumnezeu în primul rând pentru că avem încredere în nemărginita Sa bunătate. El e totdeauna milos şi stie dinainte ce avem nevoie, însă aşteaptă de la noi să cerem aceasta, adică să fim conştienţi că la tot pasul ne abatem de la învăţătura Lui, având nevoie în permanenţă de mare milă pentru curăţirea de păcate. Este un lucru curios când auzim preotul cerând mulţime de binefaceri de la Dumnezeu, iar noi răspundem simplu şi foarte scurt doar cu „Doamne miluieşte!”.

 Acelaşi liturgist arată înţelesul desăvârşit al acestei rugăciuni, spunând că în aceasta se cuprind toate rugăciunile, deoarece, a cere mila lui Dumnezeu, este acelaşi lucru cu a chema Împărăţia Tatălui Ceresc în mijlocul nostru:
 „În primul rând aceasta rugaciune cuprinde într-însa o recunoastere a păcatelor si o marturisire a bunătăţii lui Dumnezeu. Al doilea, fiindca a cere de la Dumnezeu mila, însemneaza a cere împaratia Lui; iar daca o cerem pe aceasta Hristos a fagaduit ca toate celelalte de care avem trebuinta ni se vor adauga . Pentru aceasta e de ajuns cererea de mai sus, ca una ce poate sa dobândeasca toate dintr-o data.” După nemincinosul glas al Mântuitorului, a cere mila lui Dumnezeu înseamnă, de fapt, a cere să fim moştenitori ai împărăţiei Lui. Într-un loc zice: „Fericiti cei milostivi, ca aceia vor fi miluiti”, iar când vorbeste de înfricoşătoarea judecată, arată clar că faptele milei noastre trupeşti ne vor pregăti loc în Împărăţia Cerurilor: „Si va zice împaratul celor de-a dreapta Lui (adica celor milostivi): Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu si mosteniti împaratia cea gatită voua de la zidirea lumii”.

În afară de binefaceri, trebuie să vedem aici şi o obligaţie din partea noastră de a ne purta cu milă faţă de ceilalţi, aşa cum Dumnezeu se poartă faţă de noi chiar şi atunci când nu merităm:” Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?” (Matei 18,33) Acum, când ştim cât de mult foloseşte scurta rugăciune „Doamne miluieşte”, ar trebui să o rostim cât mai des şi cu mare băgare de seamă, pentru că rostită mecanic şi neacordându-i importanţa cuvenită, riscăm să fim lăsaţi de Mântuitorul în afara Împărăţiei Sala veşnice.

 Sebastian Marin

Lasata secului de Craciun-credinte si obiceiuri

In data de 15 noiembrie, incepe pentru crestini Postul de 40 de zile, care precede marele praznic al Nasterii Domnului - Craciunul. Acest post care inchipuie ajunarea de 40 de zile a lui Moise, pe Muntele Sinai, in asteptarea primirii Tablelor Legii, precum si ajunarile patriarhilor Legii Vechi (Avraam, Isaac si Iacov) este randuit de Biserica pentru ca venirea lui Mesia, nascut din Sfanta Fecioara Maria, se cuvine sa fie asteptata cu post si rugaciune. Postul Craciunului are 40 de zile, el incepe pe data de 15 noiembrie si se incheie in noaptea de 24 spre 25 decembrie.

Cu o zi inainte de inceputul postului, mai precis in 14 noiembrie, se sarbatoreste Lasata Secului de Craciun, zi care se petrece in familie, cu mancare si bautura. Din punct de vedere al alimentatiei, este un post mai usor fata de cel al Pastelui, fiind mult mai multe zile in care poate fi consumat peste. Abia dupa aceste 40 de zile de post si rugaciune, crestinii se pot bucura pe deplin de Nasterea Domnului

In aceasta perioada de 40 de zile, crestinii vor consuma numai produse de origine vegetala. Practicat, de mii de ani, transmis din generatie in generatie, a devenit parte integranta a vietii crestinului. Motivat sentimental si religios de exemplul lui Iisus Hristos, precum si de evenimentele legendare din viata Bisericii Crestine, postul se tine in diferite perioade ale anului, avand durate si grade de severitate diferite, in functie de evenimentul la care se face referinta. Postul Craciunului are 40 de zile, incepand la data de 15 noiembrie si se incheie pe 24 decembrie.
Indepartarea de la obiceiuri lumesti

In mod obisnuit, cuvantul sec, din sintagme precum „lasatul secului” sau „mancare de sec", este inteles ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. „Lasatul secului” ar insemna deci inceputul vremii de sec, lasatul postului. Secul pe care il lasa postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea, in sensul de mondenitate, moda, obiceiuri lumesti. De aceea, lasatul secului este mai intai de toate un indemn la reculegere, la reinnoirea vietii prin lasarea pacatelor si a preocuparilor desarte si prin intoarcerea spre Dumnezeu. Asa se spune in frumoasele cantari bisericesti de post: "Ziua postului parasire de pacate sa-ti fie, suflete, si catre Dumnezeu plecare si apropiere". Postul este prin excelenta timp de rugaciune, de cainta si marturisire a pacatelor, de infranare, de rabdare si mai ales de iertare."

Dezlegare la peste
In timpul Postului Craciunului, Biserica ingaduie in anumite zile consumarea unor alimente sau bauturi care figureaza pe lista "neagra" in aceasta perioada. Dezlegarea la peste. Pestele a fost socotit simbolul crestinilor. Astfel, se poate manca peste si preparate din peste in toate zilele de sambata si duminica cuprinse intre 21 noiembrie si 20 decembrie inclusiv,
- pe 21 noiembrie, de sarbatoarea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului,
- in zilele de praznuire a unor sfinti cu cinstire mai larga in toata lumea ortodoxa, -precum 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei),
- 4 decembrie (Sf. Varvara),
-5 decembrie (Sf. Sava), -
-6 decembrie (Sf. Nicolae),
- 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioarei Maria),
-18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul),
-20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul).
Primele mentiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si episcopul Leon cel Mare al Romei.

În tradiţia populară, Lăsatul sau Lăsata Secului este şi prilej de petrecere. Încă mai există obiceiul, păstrat mai ales în lumea satului, ca rudele să se întîlnească şi să petreacă în seara dinaintea primei zile de post. Toţi mesenii beau şi mănîncă pe săturate. Lăsatul Secului este şi prilej pentru unele practici magice: dacă fetele bătrîne reuşesc să ţină în această zi post negru, se spune că imediat după Paşte se vor mărita. În această zi, vrăjitoarele taie nuiele de alune, pe care le vor folosi în descîntecele de dragoste.

În tradiţia populară, începînd cu 10 noiembrie, timp de şapte zile, sînt celebraţi Filipii. Trei dintre ei înainte de Lăsatul Secului, iar ceilalţi patru – în primele zile din Postul Crăciunului. Se spune că Filipii au fost nişte apostoli aruncaţi într-o groapă plină cu lupi. Ca printr-o minune, ei au scăpat nevătămaţi, dovedindu-şi astfel nevinovăţia şi tăria credinţei. Altă legendă spune că Filipii au fost şase fraţi rătăcitori prin lume, ce aveau puterea de a-i poci, de a-i urîţi pe cei care nu-i cinsteau. Unul dintre ei era Filip Şchiopul şi, pentru că rămînea mereu în urma celorlalţi, era celebrat ultimul, la 21 noiembrie, de Vovidenii. El era şi cel mai greu de îmbunat, fiind mare primejdie de lupi şi accidente.

Filipii au puterea de a apăra casele de foc, de lupi, de şerpi şi de primejdii în general. În unele zone se crede că lor li se supun lupii şi alte fiare sălbatice. Atunci cînd cineva nu le cinsteşte ziua aşa cum se cuvine, Sfîntul Petru le dă voie lupilor să le atace gospodăriile. Odată cu iarna, lupii se apropie tot mai mult de sate, iar oamenii respectă şi acum vechile practici magice de apărare. Lîngă coş se atîrnă cîte o secure sau un topor, pentru a ţine lupii departe. Alteori, se lipea gura sobei, pentru ca tot aşa să stea închisă şi gura lupului.

DESPRE POST

A venit odată un fiu duhovnicesc de-al meu şi mi-a spus:
- Ştiţi, Părinte, eu nu sunt de acord cu postul. Ce înseamnă post
Şi i-am răspuns:
- Postul este o lege a Bisericii. El s-a legiferat în rai. Au postit proorocii, Moise, însuşi Domnul, Apostolii, Sfin ţii Părinţi… Dacă continui să nu posteşti şi să ai aceste idei, atunci schimbă-ţi duhovnicul. Aşa i-am spus.
Dacă însă îmi spunea: “Ştiţi, Părinte, primesc postul aşa cum îl rânduieşte Biserica, dar nu pot posti atâta. Incerc totuşi să fac ceva“, i-aş fi spus: “Sunt de acord, fiule. Incearcă cât poţi să corespunzi la cele ce le spune Biserica noas tră”. Dar să-mi spună: „Nu primesc postul?”. Cine eşti tu? Ce sunt cele ce le spui? Auzi!
Asemănător a răspuns unuia, care, la Mănăstire, a spus că posturile le-a pus în rândul lucrurilor mici şi pen tru motivul acesta nu le-a ţinut, ci “îngrijindu-se să fie în regulă cu cele de temelie ale credinţei noastre“,
- Spune-mi, ai venit aici ca un păcătos pocăit ca să iei iertare, sau ca un legislator? Dacă este valabilă prima, nu poţi aşeza postul între elementele de mâna a doua ale vieţii creştine. Dacă este valabilă a doua, atunci nu eşti ucenic al lui Hristos şi nu-ţi pot citi rugăciunea de iertare.

Păcat serios

In postul Adormirii Maicii Domnului din anul 1967, îşi aduc aminte doi tineri căsătoriţi, fiii săi duhovniceşti, am găzduit la o oarecare familie, rude cu noi, şi n-am postit, ţinând rânduiala casei aceleia. Am considerat lucrul aces ta firesc şi de la sine vrednic de iertare. După puţin timp am mers să ne mărturisim la Stareţ, dar nu i-am spus nimic despre asta. Am mărturisit alte lucruri. Ne-a citit rugăciunea de iertare şi apoi am început să discutăm despre diferite chestiuni interesante. In cursul convorbirii ajungând la post, am spus că n-am postit. Am fi preferat să ni se deschidă pământul şi să ne înghită de ruşine când ne-a spus cu asprime:
- Şi credeţi oare că v-aţi mărturisit acum, când aţi făcut un păcat atât de serios?


“Test” pentru post
Când îi spuneai că eşti bolnav şi că medicul ţi-a reco mandat să nu posteşti, îţi uşura postul până şi la dez legări complete, fără să cerceteze în mod scolastic ches tiunea. In punctul acesta se vede că unii i-au reproşat că este foarte plecat în aplicarea iconomiei. In mod concret cineva i-a spus odată:
- Numai atunci trebuie ca duhovnicul să dea binecu vântare să se dezlege postul pe motive de sănătate, când potrivit cu cele spuse de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, este în astfel de stare, încât, fiind întins pe pat şi luând foc casa din cele patru colţuri, să nu se poată scula să fugă. Atât de bolnav trebuie să fie.
Atunci Stareţul i-a răspuns:
- Sfinţii Părinţi nu spun astfel de lucruri.
- Spun, insistă acela.
- Nu spun, deoarece Sfinţii Părinţi nu scriu prostii! Eu mărturisesc ţintuiţi în pat, ce au avut comoţii cerebrale, sau infarct, sau sunt betegi din pricina diferitelor boli nervoase ereditare, care nu numai că pot posti, dar şi medical li se impune să postească datorită bolii lor. Dim potrivă, am fii duhovniceşti care par a fi sănătoşi, deoarece sunt activi şi lucrează, dar li se impune să dezlege postul, din pricina neputinţei lor ascunse, de pildă: diabetul zaharat. Aşadar, criteriul dezlegării sau nu a postului nu este dacă cineva este ţintuit în pat, sau merge, ci felul suferinţei şi părerea medicilor evlavioşi, care vor fi întrebaţi.
Şi a completat:
- Postul are ca scop să îmblânzească pornirile dezor donate şi poftele trupului şi să-l smerească pe om. Dacă boala, potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, a luat pe seama ei treaba asta, atunci ce să-i mai facă postul?
Şi a povestit, zâmbind, că odată a întrebat pe părin tele Paisie, cunoscutul pustnic din Sfântul Munte, cele despre foc, iar acela cu umorul său caracteristic i-a spus:
- Desigur, aşa să faci! Oriunde vei merge să ai cu tine un bidon cu benzină şi dacă cineva îţi cere să nu pos tească pentru motive de sănătate, să-i spui: “Aşteaptă o clipă!”. Aruncă atunci benzină în cele patru părţi ale ca merei lui şi dă-i foc. Dacă îl vei vedea că nu se poate mişca şi e în primejdie să ardă, să-i îngădui să dezlege. Dar dacă-l vei vedea că sare şi fuge să se salveze, să-i spui: „Nu! Tu trebuie să posteşti!”

Revizuirea rânduielilor de post

Faţă de încercările de mulţi ani şi insistenţele diferi telor cercuri bisericeşti laicizate de revizuire şi slăbire a rânduielilor bisericeşti privitoare la post, Stareţul era complet împotrivă. Spunea:
- Vrednicia postului e atât de mare, încât chiar dacă n-ar fi fost decretat de Biserică, ar fi trebuit s-o decreteze acum. Iar nu o lege deja stabilită de veacuri, care a aju tat pe atâţia Sfinţi, să discutăm ca s-o desfiinţăm sau s-o schimbăm.

Postul şi patimile

Aceste cercuri folosesc încă şi puncte de vedere pa tristice, care, după ei, subapreciază importanţa postului în izbânda duhovnicească a credincioşilor, în împotrivire faţă de ceea ce a impus practica Bisericii. Astfel, de pildă, ele aduc de faţă punctul de vedere patristic că postul este nefolositor când este însoţit de îngâmfarea fariseică, de clevetire, de judecare, de ura de oameni sau de răzbu nare, sau chiar de lăcomia pântecelui şi de mâncarea fără măsură, fie ea şi de post.
După părerea Stareţului poziţiile acestea ale Sfinţilor Părinţi nu scad deloc vrednicia postului. Dimpotrivă, îl înalţă, căci îl pun în aceeaşi ordine de bătaie cu astfel de mari răutăţi, precum cele de mai sus, care se mobili zează de diavolul ca să-l facă nefolositor. Nicăieri nu spun Sfinţii Părinţi că cei ce sunt cuprinşi de aceste rele şi cei ce se “împodobesc” cu potrivnicele virtuţilor sunt liberi să nu postească. Dar nici nu spun că cine are aceste patimi este de prisos să mai postească, căci în aceste cazuri postul ar fi nefolositor. Dimpotrivă, neţinerea postului în cazul acesta ajută la consolidarea acestor patimi.

Postul şi dietele

Stareţul avea de răspuns adesea la provocările legate de post. Odată l-au întrebat:
- Părinte, cine posteşte mai bine în perioada postului: cel ce mănâncă două farfurii de fasole fără untdelemn, halva etc, sau cel ce mănâncă un ou fiert?
Stareţul a răspuns fără ocolişuri:

- Primul! Al doilea ţine o simplă dietă.

Şi le-a motivat:

- Postul are două scopuri: asceza înfrânării trupului în limitarea prisosinţelor substanţelor hrănitoare din mân căruri, şi conformarea la poruncile Bisericii, care se consideră asceză pentru suflet. Cel ce mănâncă un ou în perioada postului, fără să existe motive de sănătate, cu siguranţă calcă porunca Bisericii. Ca aceia care, urmărind să aibă o dietă felurită pe motivul unei alimentaţii bune, mănâncă marţi şi joi zarzavaturi şi legume, în timp ce miercurea şi vinerea mănâncă de frupt. Acest dispreţ faţă de Biserică este provocator, pentru motivul că a se con forma faţă de cele statornicite de ea este ceva fără chel tuială şi uşor. Adică să mâncăm marţea şi joia de frupt şi miercurea şi vinerea de post. Astfel şi rezultatul din punc tul de vedere al alimentaţiei va fi la fel, şi nu se va face încălcarea postului. Este evident că există o grosolană neştiinţă şi nepăsare faţă de ceea ce decretează Biserica, asta ca să nu zic ceva şi mai rău, o îngâmfare luciferică.
Se înţelege că Stareţul nu era de acord, în timpul pos turilor, cu mâncarea multă obişnuită sau cu cea de lux şi cu gust făcută, deşi acestea erau clasificate ca mâncăruri de post. Totdeauna recomanda cumpătarea, indiferent dacă era post sau nu, şi monahilor şi mirenilor. Adeseori dădea drept pildă, spre îndreptarea acestei patimi, chi nuitoarea limitare a mâncării, căreia se supun adesea oamenii lumeşti ca să-şi păstreze silueta, şi nu, desigur, din motive de sănătate, ci pentru paradă.

Postul şi sărbătorile

S-a pus adesea întrebarea dacă se îngăduie să se servească mâncare de dulce în cazurile sărbătorilor ono mastice, evenimentelor excepţionale, întrunirilor cu prie tenii etc, din perioada posturilor. Stareţul spunea că atenţia faţă de oameni este o mare virtute, faptă care nu se poate suspenda în perioadele de post. Insă pe masă să se pună în mod obligatoriu mâncăruri de post. In cadrul unor limite, ele pot fi mai drese sau mai gustoase dacă vrem să cinstim pe cineva, însă absolut obligatoriu de post.

Postul şi primirea de străini

Este precumpănitor la mulţi punctul de vedere că pentru motive de primire de străini se îngăduie dezle garea postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoa te în evidenţă tactica Părinţilor pustiului care încetau pos tul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, când erau în călătorie.
Stareţul a limpezit lucrurile:
- Nicăieri în Pateric – spune el – nu se laudă vreun pustnic şi nu se consideră ca exemplu deoarece a dezle gat postul pe motivul primirii de străini. Ceea ce s-a spus este faptul că acei pustnici şi nevoitori sfinţi dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru decât cel rânduit de Biserică. Mâncau, de pildă, puţine crudităţi, legume muiate sau verdeţuri crude, sau puţin posmag muiat şi asta nu în fiecare zi, ci la 2-3 zile, sau mai rar.
Dacă se întâmpla, aşadar, să găzduiască pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeţurile şi dacă era zi cu dezlegare la untdelemn, puneau peste ele puţin unt delemn sau beau puţin vin. Se întâmpla să mai adauge puţină osteneală ca să mai dea puţin gust mâncării uscate pentru a cinsti astfel pe oaspeţii lor. Cu smerenie primeau şi ei înşişi o găzduire asemănătoare de foarte puţinele ori când ieşeau din chiliile lor. Iar când motivele primirii de străini dispăreau, se întorceau la postul aspru, sau la încă şi mai aspru ca să recâştige terenul pierdut, adică nu cumva să se fi înşelat pe ei înşişi, încât primirea de străini să le fi fost un pretext de a slăbi postul lor.
Când un oarecare pustnic, continuă Stareţul, mergea să cerceteze pe alţi pustnici în pustie, aceia îl cinsteau cu puţin vin (fie deoarece era dezlegare la vin, fie deoarece aplicau iconomia pentru osteneala călătoriei). Şi acesta îl bea mulţumind, din politeţe, dar când se întorcea la chi lia sa, rămânea atâtea zile fără apă câte pahare de vin pri mise în călătoria sa. Ucenicul său, căruia i se făcuse milă de el, atunci când călătoreau împreună, ruga în ascuns pe cei la care găzduiau să nu-i dea vin.
M-am spovedit la Stareţ cu mai mulţi ani înainte, îşi aduce aminte un fiu duhovnicesc al său, că un oarecare frate ne-a găzduit în casa sa. Avea cugetul puţin cam lumesc şi n-am postit în zilele de post. Stareţul însă mi-a spus cu asprime:
- Pe deoparte vărul, pe de alta cumătrul, dincolo cum natul, apoi prietenul. Bine faceţi că primiţi oaspeţi. Şi v-o recomand asta. Chiar şi în zilele de post. Dar veţi servi mâncăruri de post. Ingrijite şi gustoase dacă vreţi să cin stiţi pe cineva, dar de post. Să le-o spuneţi simplu: “Astăzi este post, de aceea vă servim mâncare de post. Nu vrem să călcăm legile Bisericii”.
Postul şi întrunirile

Mulţi dintre fiii duhovniceşti ai Stareţului aveau de în fruntat multe probleme cu postul când luau parte la întruniri prieteneşti sau de breaslă (a vechilor colegi de şcoală, de muncă, de facultate etc). Este de observat că în societăţile creştineşti contemporane de nuanţă occi dentală, astfel de întruniri se rânduiesc de regulă miercurile şi mai ales vinerile, deoarece următoarea zi, sâm bătă, este nelucrare şi se încheie săptămâna de lucru. (Stareţul în asta vedea o lucrare diavolească ascunsă. “S-au pierdut celelalte zile”, spunea el). Evident că nimeni nu ia în considerare marile perioade de post, nici nu are grijă să pună mâncăruri de post. Eventual, ceva salate, este singura rezolvare pentru cei ce vor să postească. Linia Stareţului era categorică:
- Dacă vreţi să luaţi parte la aceste întruniri, aveţi binecuvântare, dar să postiţi mâncând orice se află de post. Dacă nu v-aţi săturat, mâncaţi după aceea acasă sau la restaurant. Dacă nu puteţi ţine postul, atunci nici să nu luaţi parte.

Postul şi sminteala

Unii spun:

- Nu postim când ne aflăm la vreo întrunire ca să nu supărăm sau să smintim pe cineva cu ceea ce facem. Şi comentau, spunând: oare, Hristos n-a spus ca să nu ne arătăm că postim, precum făceau şi fariseii cei făţarnici?

Stareţul a răspuns la asta în felul următor:

- Când postim, sau şi atunci când facem orice altă faptă bună, trebuie să acţionăm cu cuget smerit, ca nişte “robi netrebnici”, ascultând de poruncile Bisericii. Şi asta indiferent dacă ne văd sau nu ne văd oamenii. Aşa cum nu trebuie nici să ne temem de dojana şi comentariile lor când ne facem datoria faţă de poruncile lui Dumnezeu. Nu este corect ca în privinţa asta să depindem de faptul că se mâhneşte sau “se sminteşte” cineva.
Dacă noi ne facem datoria noastră, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se sminteşte, care într-o ultimă analiză fie nu recunoaşte autoritatea lui Hristos şi a Bisericii Sale asupra vieţii noastre, fie că încearcă să-şi justifice propria sa slăbiciune. Ne gândim la aceia ce se vor “sminti”, când ne vor vedea că postim, şi nu ne gândim la cei ce ne văd că nu postim, eventual, că suntem creştini ortodocşi. In acest din urmă caz responsabilita tea smintelii cade în întregime asupra noastră, deoarece noi suntem călcătorii poruncii.
Pe de altă parte dacă această silogistică o aplicăm şi în celelalte porunci ale Bisericii, desfiinţăm toată legea morală a lui Dumnezeu. De pildă vreau să merg la biserică. Dar aproape întotdeauna voi întâlni oameni pe drum. Şi mă gândesc: “Dacă intru înlăuntru şi mă văd, dacă sunt atei şi potrivnici lui Hristos, se vor deranja şi se vor întărâta. Dacă sunt creştini evlavioşi, vor spune: “Ce creştin bun! Merge la biserică!” şi lauda lor îmi va răpi folosul mergerii la biserică. Aşadar, să nu merg la bise rică. Voi merge la biserică atunci când nu mă va vedea nimeni”. Şi astfel s-a dus cu mersul la biserică. Unde s-au mai auzit acestea? Care Evanghelie spune astfel de lucruri?...