Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei

Plecand de la Cernavoda spre sud in directia Ostrov, pe drumul care serpuieste printre coline, aproape de cursul Dunarii, ajungi dupa mai multe localitati cu specific pescaresc in comuna Ion Corvin.

Un indicator, la iesirea din sat, te indruma sa mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge dupa 3-4 kilometri la Manastirea "Pestera Sfantului Apostol Andrei". La capatul drumului ce trece prin padure se afla manastirea cu cele trei biserici si corpul de chilii, situate intr-un frumos cadru natural.

Pestera Sfantului Andrei - prima biserica crestina de la noi

Primul loc care se viziteaza in manastire este pestera Sfantului Apostol Andrei, o biserica adevarata sapata in stanca, amplasata la baza unui mic munte impadurit. Pe peretii bisericii din pestera sunt multe icoane ce pot fi admirate la lumina candelelor si a lumanarilor. In locul altarului se afla acum o icoana mare a Sfantului Apostol Andrei la care se inchina toti credinciosii care vin aici la pestera.

Despre cum a fost descoperita pestera nu se stiu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani, pana la Razboiul de Independenta din anul 1877, sub stapanire otomana.

Ceea ce se stie sigur insa, este urmatoarea intamplare petrecuta in anul 1918, an in care un mare avocat din Constanta, pe nume Jean Dinu, in timp ce era in calatorie prin aceasta zona, in urma unui vis care s-a repetat, a descoperit Pestera Sfantului Apostol Andrei intr-o stare deteriorata.

Pestera era inconjurata de padure, copacii ajungeau pana aproape de intrarea in pestera, intrarea era mult mai mica iar inauntru crescusera buruieni, nu locuia nimeni aici in pestera. Dupa ce a curatat pestera a construit un mic corp de chilii.

Odata cu primele chilii ridicate s-au adunat si primii calugari. Acestia slujeau sfintele slujbe in pestera. Au construit mai apoi turla de deasupra pesterii care la anul 1936, dupa cum spun unele persoane avea 40 de metri si se vedea de la drumul mare. Altii spun ca avea doar 18 metri.

In anul 1943 Episcopul Chesarie Paunescu a sfintit pentru prima data pestera. A venit al doilea razboi mondial si apoi a fost perioada comunista, perioada foarte grea pentru biserica ortodoxa iar comunistii, mai precis rusii, bolsevicii, au distrus totul aici. Pestera a devenit staul pentru oi. Taranii din aceasta zona isi adaposteau aici oile cand era vreme urata.

Perioada mai senina pentru pestera a venit abia dupa 1990 atunci cand parintele Nicodim Dinca, ctitorul acestei Sfintei Manastiri, monah fiind de la manastirea Sihastria din judetul Neamt, impreuna cu parintele ieromonah Victorin Ghindaoanu, un preot tot de acolo, cu binecuvantarea IPS Lucian au inceput din nou lucrarile de reamenajare a pesterii si construirea sfintei manastiri. Si vedeti si dvs. unde s-a ajuns pana in acest moment.

Pestera are forma unei biserici. In fata a fost altarul pana la hram anul trecut. A fost adusa icoana mare a Sfantului Andrei care a fost plasata in locul catapetesmei. Avem apoi naosul si pronaosul. Totul este in stanca.

Preotii cultului local, numiti in balada Pestera Sfantului Andrei "sfinti", l-au primit cu dragoste in mijlocul lor pe Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care ajunsese pe aceste meleaguri propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. Ei i-au oferit gazduire in grota venerata astazi de crestini.

In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest "pat al Sfantului Andrei".

Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi "cel dintai chemat" al Domnului, in decursul anilor, acesta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este "casa" despre care se vorbeste in balada Pestera Sfantului Andrei.

Pestera nu a suferit modificari decat la intrare unde s-a construit acel zid, dupa modelul celui din 1918 iar aici deasupra locului in care ne aflam s-a construit aceasta turla care are doar 4 metri inaltime.

Prin stradania micii obsti de calugari, pastorite pana acum de trei stareti - Sava, Neofit si Ioachim - si sprijinite de doi inalti ierarhi, IPS Lucian si IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ca si cu ajutorul substantial al unor crestini evlaviosi, la Pestera Sfantului Andrei au fost ridicate doua biserici.

Manastirea are acum si o biserica mica situata la cativa zeci de metri de pestera. Construirea ei a inceput in 1994 in luna martie si s-a terminat in luna septembrie 1995, a durat deci un an si jumatate. Tot in 1995, pe data de 1 octombrie a fost sfintita cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului. Pictura bisericii mici a fost finalizata in 1999.

A treia biserica este biserica mare a carei constructie a inceput in 1998, s-a terminat in 2002. Pictura a fost inceputa in 2004.

In biserica mica se pastreaza o sfanta lacra cu moastele Sfantului Andrei. Este o cruce in forma de X, in fata Sfantului Altar, in partea stanga. In centrul crucii se afla o particica din degetul Sfantului Apostol Andrei, adusa acum doi ani de la Mitropolia Trifiliei din Grecia iar in cele patru laturi ale crucii sunt particele de sfinte moaste ale sfintilor dobrogeni: Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos sfintii martiri de la Niculitel, Epictet preotul si Astion monahul.

In apropiere se mai gaseste si Izvorul Sfantului Apostol Andrei. Traditia spune ca atunci cand Sfantul Apostol Andrei a ajuns aici, in aceasta zona nu exista apa. Atunci a lovit cu toiagul in stanca si a izvorat apa si se pastreaza Izvorul Sfantului Apostol Andrei ca marturie pana in zilele noastre, nesecand niciodata.

Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait dumnezeiescul apostol. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare.

Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu.

Aici, in decursul anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea sfintitoare a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har ale cuviosilor parinti au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra. La fiecare hram, la Pestera Sfantului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevarat Bethleem al romanilor.

Sfantul Apostol Andrei - scurta biografie

Sfantul Apostol Andrei era fiul lui Iona pescarul din cetatea Betsaidei de pe malul lacului Ghenizaret. Era fratele Sfantului Apostol Petru si era din aceeasi cetate cu Sfantul Apostol Filip. Sfantul Apostol Andrei a fost mai intai ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul impreuna cu Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan.

Dupa patimile Mantuitorului, dupa Rastignire, dupa Inviere, Inaltare si Pogorarea Sfantului Duh, Sfintii Apostoli au tras la sorti fiecare in ce zona sa propovaduiasca credinta. Astfel Sfantului Apostol Andrei i-au cazut sorti sa propovaduiasca in general in tarile din jurul Marii Negre, aici incluzand si Scythia Minor din acea vreme sau Dobrogea de astazi.

Sfantul Apostol Andrei a ajuns in cetatea Tomisului, cum se numea atunci Constanta de astazi, intre anii 60 si 63. Cetatea fiind foarte aglomerata si am putea spune, intr-o oarecare masura, de frica romanilor care pe atunci ii prigoneau pe crestini, ei deja facandu-si prezenta in Tomis, Sfantul Apostol Andrei impreuna cu doi ucenici pe care i-a ales din cetate si care cunosteau foarte bine zona Dobrogei s-a retras aici la aceasta pestera.

Dupa ce i-a botezat pe primii crestini, pe primii martiri, daca vreti, ai Dobrogei, de aici impreuna cu cei doi ucenici a plecat si a propovaduit credinta in toata Dobrogea, pestera fiind folosita am putea spune noi ca "sediu".

De aici Sfantul Apostol Andrei a plecat spre regiunile Ucrainei si Kievului de astazi. Dar acolo, spre deosebire de poporul dac, a intampinat foarte mari greutati deoarece a intalnit un popor salbatic, mai bine zis triburi care l-au tinut inchis si care l-au batut atat de tare pe Sfantul Apostol incat erau strujite sau erau sfaramate toate madularele trupului. Dar noaptea, venind Mantuitorul si vindecandu-l, scotandu-l din temnita, a doua zi Sfantul Apostol Andrei era din nou sanatos in cetate. Vazand toate acestea, numai asa, acei salbatici au crezut in cuvantul spus de Sfantul Apostol Andrei.

Intorcandu-se din zona Kievului iarasi in Dobrogea si vazand ca aici toate lucrurile sunt bune Sfantul Apostol Andrei a plecat de-aici spre sudul peninsulei balcanice, mai precis a ajuns la Patras, in Grecia unde a fost rastignit pe o cruce in forma de X.

Manastirea Prislop (Silvasul de Sus)

 

Manastirea Prislop (Silvasul de Sus) - Sec.  XIII-XVIII

 

Aceasta sihastrie de la poala Muntilor Parang si Prislop este numarata printre cele mai vechi si mai renumite asezari monahale din Transilvania. Primii sihastri s-au stabilit in padurile Silvasului pe la sfarsitul secolului XIII si inceputul secolului XIV. Ei veneau, fie de la Manastirea Ramet din Muntii Apuseni, unde era o vestita traditie de viata eremita, fie de la Manastirea Hodos-Bodrog de pe Valea Muresului, amandoua existente in secolul XIII.

Sihastrii din padurile Silvasului se nevoiau in colibe de lemn, iar rugaciunile de obste le faceau intr-o mica biserica de lemn cu hramul "Sfantul Ioan Teologul", pe care si-au inaltat-o cu mainile lor pe valea paraului Prislop. Aceasta mica asezare isihasta era cunoscuta la inceput sub numele de Sihastria Prislop sau Sihastria Sfantul Ioan Teologul. Alegerea acestui hram oglindeste lucrarea si masura vietii duhovnicesti la care tindeau sihastrii din Muntii Parang si Prislop. Fara indoiala, calugarii acestei sihastrii erau iscusiti lucratori ai rugaciunii lui Iisus si cunoscatori ai vietii monahale din Tara Romaneasca si Muntele Athos. Se considera ca unii dintre ei s-ar fi nevoit un timp si la Athos, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Nicodim cel Sfintit.

 

Odata cu intemeierea Manastirii Tismana (1377-1378), Sihastria Prislop intra sub supravegherea duhovniceasca a Sfantului Nicodim, el insusi mare sihastru si dascal al linistii. Valea Jiului forma o punte directa de legatura intre mica sihastrie din Tara Hategului si Tismana. Pe aici urca cuviosul spre Prislop si cerceta pe calugarii de peste munti, apoi se intorcea din nou in lavra. Aceste vizite erau legate si de Manastirea Visina, intemeiata de Sfantul Nicodim pe valea superioara a Jiului.

 

Prin anul 1400, din motive necunoscute, Cuviosul Nicodim se stabileste pentru cativa ani la Prislop. Aici innoieste biserica si chiliile cu ajutoare de la Mircea cel Batran, aduna in jurul sau peste 30 de sihastri, afara de cei care se nevoiau singuri in poienile muntilor, si introduce viata de obste. in anul 1405 marele staret se afla inca la Prislop, dupa cum reiese din insemnarea de pe Evangheliarul sau: "Aceasta Sfanta Evanghelie a scris-o popa Nicodim in Tara Ungureasca in 6913 (1404-1405)".

Sub influenta directa si personala a SF NICODIM , Sihastria Prislop a cunoscut cea mai inalta traire duhovniceasca din istoria sa, situandu-se in fruntea tuturor sihastriilor din Transilvania. Totodata Prislopul devine metoc pentru multa vreme al Manastirii Tismana.

Pe la jumatatea secolului XVI, Sihastria Prislop ajungand aproape in ruina, in anul 1564 a fost zidita "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Tara Romaneasca. De la aceasta data Sihastria Prislop devine manastire si este cunoscuta un timp sub numele de "Silvasul", dupa numele satului din apropiere. Cei doi egumeni, Ioan si Teofil, sporesc mult viata duhovniceasca la Prislop si incurajeaza nevointa isihasta in padurile si muntii din jurul manastirii, unde se nevoiau sihastri renumiti. Ei maresc obstea calugarilor si intemeiaza la Prislop scoala de invatatura bisericeasca pentru tinerii care urmau sa devina preoti la sate. in anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Alba Iulia (Balgrad), iar Teofil devine in 1615 episcop la Vad.

In prima jumatate a secolului XVII s-a nevoit in jurul Manastirii Prislop un sihastru sfant, anume Ioan, de loc din satul vecin Silvasul de Sus. Acest cuvios, luand din tinerete jugul lui Hristos si dorind sa urmeze nevointei Sfantului Nicodim de la Tismana,  s-a facut calugar in Manastirea Prislop. Apoi, sapandu-si pestera intr-o stanca sub munte, asemenea altor sihastri, s-a nevoit acolo singur pana la moarte cu grele si nestiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplacand lui Dumnezeu si umplandu-se de darul Duhului Sfant, s-a savarsit in acea pestera in ultimele decenii ale secolului XVII, proslavindu-se dupa moarte ca facator de minuni.

Dupa anul 1700, din cauza tulburarilor religioase aduse de uniatie in Transilvania, moastele cuviosului Ioan Sihastrul au fost duse la o manastire din Tara Romaneasca, probabil la Tismana, unde mai tarziu s-au instrainat. Despre acest sihastru sfant vorbeste atat traditia locala cat si calugarul anonim, autor al "Plangerii Manastirii Silvasului", scrisa dupa anul 1762, prin urmatoarele versuri:
 

Si atunci, un tanar oarecare din sat

Numele lui Ioan, Sfantului Nicodim a urmat;

Din lume si rudenii cu totul au iesit

De aici la mine au venit.

Intr-o stanca chilie si-au facut

In care slujind, lui Dumnezeu a placut

Si pe el dupa sfarsit Dumnezeu l-a proslavit;

Pestera si acum se gaseste

Si "Chilia Sfantului" se numeste.

Iara dupa oarecare intamplare,

Cu a lui Dumnezeu inainte aparare,

Rudele sfantului cele din sat

Moastele cu totul le-au ridicat

Si in Tara Romaneasca le-au adus

La oarecare manastire le-au pus.

Insa la neamul lui pururea se pomeneste

Fiindca si o particica din moastele lui se gaseste.
 

In prima jumatate a secolului XVIII Manastirea Prislop, ca metoc si fiica duhovniceasca a Manastirii Tismana, a rezistat cu tarie impotriva uniatiei. Apoi, fiind distrusa din ordinul imparatesei de la Viena, calugarii si sihastri de la Prislop se risipesc prin munti si se retrag la manastirile din nordul Olteniei, fara a se ma sti nimic despre ei. In prezent Prislopul este manastire de calugarite.

 

Arhimandrit Ioanichie Balan

 

VA ATASEZ AICI CATEVA POZE FACUTE ... CU TELEFONUL..LA SFANTA MANASTIRE..

Biserica Colt

Biserica Colt este situata in satul Suseni al comunei "Raul de Mori" din judetul Hunedoara. Biserica functioneaza ca schit cu obste de calugari si poarta hramul "Duminica Tuturor Sfintilor". Tot aici se gaseste si Cetatea Colt, aflata astazi intr-o totala stare de ruina.

Rau de Mori este o straveche asezare de cneji romani, locul de origine al familiei Candea, amintita la inceputul veacului al XIV-lea, care a avut un mare rol in viata sociala si politica a Transilvaniei si tinutului Hateg.

Cnejii din tara Hategului, de origine romana, au avut un rol important in construirea bisericilor si manastirilor din zona. Una dintre primele manastiri atestate pe teritoriul Romaniei a fost ctitorita de cneazul Cande, langa una dintre cetatile sale aflate la poalele Retezatului.

Pe drumul ce duce de la localitatea hunedoreana Rau de Mori spre Rausor, una dintre portile de intrare in Parcul National Retezat, se afla ruinele cetatii Colt, si biserica cu acelasi nume. Cetatea, cocotata in varful unei stanci ce strajuieste drumul si biserica de piatra l-au inspirat pe Jules Verne sa scrie romanul "Castelul din Carpati".

Manastirea si cetatea Colt sunt inconjurate de fascinante povestiri si un mister aparte. Castelul, subiect al romanului "Castelul din Carpati" al lui Jules Verne, avea rol de refugiu, a fost construit in jurul anului 1280.

Biserica si Cetatea apartin Familiei Candestilor. Biserica a fost construita la inceputul secolului al XIV-lea, intre anii 1310-1315 si se remarca din doua elemente deosebite: in primul rand prin amplasarea unui turn peste altar si apoi prin resturile de pictura murala din interior. Inca de la inceput, biserica de aici a fost ortodoxa.

Biserica Colt - scurt istoric

Traditia locului, sustinuta si de sapaturile arheologice, demonstreaza ca, in trecutul indepartat, a existat in aceste locuri viata monahala. Cativa sihastri s-au asezat aici in a doua jumatate a secolului al XV-lea si au intemeiat o mica pustniceasca, cunoscuta sub numele de "Raul de Mori". Mica asezare sihastra de aici tinea aceeasi randuiala de viata duhovniceasca ca la Manastirea Prislop, sub a carei influenta se afla.

In prima jumatate a secolului al XVII-lea, calvinii i-au izgonit pe calugari din manastire. Aici a fost descoperit mormantul unui egumen pe a carui piatra funerara - care se pastreaza si azi - este inscris numele de "popa Kir Ghenadie". In secolele XVI-XVII, au vietuit aici calugari. In apropiere se intinde o vale cunoscuta sub numele de "Valea Calugarilor".

In arhiva familiei Kendefi s-a pastrat, pana in secolul al XVIII-lea, un document care-l numea Nicodim pe Nicolae, fiul lui Ioan Candea din Raul de Mori, numele de Nicodim fiind de rezonanta monahala. Tanarul Nicolae Candea a trait in secolul al XIV-lea.

Dupa alungarea calugarilor de catre calvini, manastirea ajunge in paragina. In urma Revolutiei din anul 1989, Episcopia Aradului a hotarat sa reinfiinteze viata monahala la Cetatea Colt, dar abia in anul 1995 schitul a capatat viata, prin formarea primului nucleu de calugari. Conducerea obstii i-a fost incredintata ieromonahului Calinic.

Biserica din piatra, ctitorita in secolul al XIV-lea de familia Candestilor, a fost transformata in grajd de animale in perioada comunista, ajungand intr-o stare de degradare totala.

Obstea manastirii a trecut si ea prin mari greutati, in special financiare, ca sa-i poata reda adevaratul statut. Au fost inaltate zidurile, pentru ca ramasese in picioare numai turnul, s-a facut sarpanta acoperisului si a fost acoperita, apoi s-a tencuit in interior si a fost inzestrata cu obiectele de cult.

Pentru viata monahilor de aici, langa biserica a fost ridicata o constructie din zid, cu cinci chilii si bucatarie. Biserica, fiind construita la o altitudine de 60 de metri fata de drumul de circulatie pietruit, pana la aceasta s-a construit o scara de beton.

Biserica Colt - arhitectura si podoabe

Biserica a fost construita cu elemente caracteristice bisericilor din zona Hategului: acoperis piramidal al turnului din piatra, contraforturi, arce cu material din piatra fatuita. Biserica Colt este o constructie din zid de piatra, cu o grosime de 1,20 metri, in forma de nava, si compartimentata in altar si naos. Catapeteasma, pentru inceput alcatuita ca improvizatie, este din lemn de brad.

Turnul de deasupra altarului are forma patrata, cu o terminatie piramidala acoperita cu piatra. Turnul, care a folosit ca turn de aparare, a avut in interior trei camere. Scarile turnului sunt verticale si anevoioase. In ultimele doua incaperi, cele mai de sus, locuiau odinioara calugarii. Chiliile calugarilor se aflau in aceste camere si se pare ca viata monahala a inceput aici odata cu edificarea bisericii.

Nu aveau nevoie de chilii, nici de acareturi, coborau direct din turla pentru slujbe. Biserica isi era suficienta siesi. Constructia turnului respecta o tehnica intalnita la mai multe biserici din piatra construite numai in satele din inprejurimi.

Intrarea in biserica se face prin partea de nord, pe o usa din lemn de stejar, nesculptata. Lumina patrunde prin doua ferestre in altar si prin alte doua ferestre in naos. Ferestrele sunt inalte si inguste, cu ancadramente de piatra in exterior.

Pardoseala este lucrata din bucati masive de marmura, iar acoperisul este confectionat din solzi de tigla. In exterior, Biserica Colt, prezentand elemente gotice, are tencuiala lucrata in praf de marmura.

Stranele sunt insirate la perete, sunt pustii. Lespedea sub care-a fost zidit trupul calugarului sfant e acoperita cu un covor visiniu, ponosit, prafuit. Peretii bisericii sunt albi si goi, cu hasuri haotice brazdate in cimentul rece.

Pictura bisericii nu s-a pastrat in mod satisfacator. In Sfantul Altar se mai pastreaza doar urmele unei fresce mai vechi. Cercetarile facute de Virgil Vetisanu au dus la concluzia ca aceasta a fost executata intr-un interval de un secol. Se crede ca intre anii 1350-1450. Naosul bisericii, tencuit in intregime, nu mai prezinta nici o urma de pictura.

Pictura interioara a fost facuta in jurul anului 1350 de acelasi pictor Stefan, care a pictat si Bisericile din Ostrov si Densus. Apar cateva elemente etnografice specifice zonei Hategului, elemente comice, oarecum in contradictie cu doctrina bisericeasca, ceea ce demonstreaza ca mesterul zugrav era localnic sau cunostea foarte bine etnologia zonei.

Din punct de vedere tehnic, pictura este cu totul originala, gletul care constituie suportul acesteia fiind armat cu coaja de copac, ace de brad, samburi de cires salbatic si nu cu calti, asa cum se obisnuieste. Chipuri abia zarite ale sfintilor pictati peste aceasta tencuiala imprastie miresme in aerul din jur.

Se are in vedere inceperea lucrarilor de restaurare a picturii in tot spatiul interior al bisericii. Biserica schitului si castelul Colt, ce alcatuiesc impreuna doua povesti minunate legate de atat de frumosul Retezat, merita stradania si efortul de a li se reda stralucirea de altadata.

Biserica Colt - batranul duhovnic nevoitor

Pe langa cei cativa calugari, la Biserica Colt mai exista inca unul. Acest ultim si ascuns calugar este unul foarte batran. El "nu se vede". Sihastrul ascuns traieste undeva prin muntii din jur. Toti calugarii stiu unde este, dar nici unul nu spune ceva despre aceasta.

Pana in ultima vreme, calugarul cel batran se adapostea intr-o vizuina de urs, dintr-o spinare aproape verticala de cremene, mancand radacini de copaci, rugandu-se neincetat. De acolo, putea privi manastirea. Insa din pricina gurilor prea slobode, oamenii au descoperit vizuina si atunci Batranul Daniel a trebuit sa plece mai departe, mult mai departe, la cateva zeci de kilometri in munti, dupa cum imi spune Gruita Batraneantu, taran din Suseni.

Acelasi taran marturiseste: "Tipam ca pasarile. Cand ma apropii de chilia lui sa-i duc ceva de mancare, ii dau semn. Si el imi raspunde ca pasarile, daca vrea sa iasa din rugaciune, si abia atuncea urc. Stiu unde-i e sihastria. Au venit oamenii cu banii, uite-asa, in mana: Uite-asa mi-o dat cu banul pe la nas. Eu am zis asa: Nu zic nimic, pentru ca-i un legamant. Am promis." Gruita Batraneantu si alti cativa localnici cu care am vorbit considera c-ar fi "un pic cam sfant".

Batranul a venit de la Bodrogul Aradului, o manastire de-aceeasi varsta cu Coltul, luand dupa el pe viitorul staret si pe tanarul Dimitrie. El mai intemeiase cateva manastiri prin anii 1970, prin partile Banatului, si de fiecare data, dupa ce le punea pe picioare, pleca, fugea in pustie. A facut multe acest monah, doar ca el "nu se vede".

Manastirea Colt - sfantul necunoscut din strana stanga

In interiorul bisericii, deasupra altarului, se afla trei incaperi suprapuse. La capatul primei camere, intr-un dulap de lemn masiv se afla niste sfinte oseminte. Despre acestea monahii spun urmatoarele:

"In momentul in care s-a descoperit craniul si celelalte oseminte, s-a gasit in biserica, acolo unde e azi strana din stanga altarului, un trup neputrezit. Trupul era intreg, cu carne pe oase, uscat si frumos mirositor.

Erau atunci insa probleme mari cu refacerea manastirii, multe piedici de la Culte, multe dusmanii, si, ca sa nu se mai faca zarva cu descoperirea unor moaste, monahii au hotarat sa ascunda totul. Au astupat trupul neputrezit, l-au inchis in pamant in acelasi loc, acolo unde este strana din stanga altarului, si-au spus ca, dac-o fi sa fie, moastele vor iesi din nou la iveala, daca va vrea Dumnezeu.

Sihastrul Daniel a vrut sa ia atunci o particica din trupul acela. A luat o bucatica din trup si a ascuns-o sub rasa, langa inima. Iar cand a dat sa plece, deodata au inceput sa-l doara picioarele, de la genunchi, sa-l doara tot mai tare, mai tare, si cand a ajuns in dreptul usii, a cazut la pamant, ca paralizat. Brusc!

Parintele a ramas acolo mult timp, intre ruine, nu putea sa se miste si a inceput sa planga. Abia intr-un tarziu s-a gandit sa duca particica de trup de unde-a luat-o, si imediat ce s-a gandit a inceput sa se inzdraveneasca. S-a tarat pana la groapa, a pus particica inapoi si deodata s-a facut bine."

Parintele Daniel a tinut post lung si s-a rugat la Dumnezeu pentru ca El sa-i descopere numele sfantului anonim. Tot rugandu-se neincetat, deodata asa, din senin, a auzit in gand, puternic, ca un strigat, a auzit limpede numele lui. Si atunci, deodata, mi-a venit si mie in gand, asa ca un trasnet, numele de Cande... Ioan Cande! Voievodul Tata, parintele celor doi fii care s-au luptat toata viata.

Cei doi fii se stie unde sunt ingropati, tatal insa nu. Or, de obicei, voievozii, ctitorii, se inmormanteaza in biserica, la stanga altarului. S-ar putea sa fi fost un om credincios, nu trebuie sa fii neaparat calugar pentru ca trupul tau sa se preschimbe in moaste."

Manastirea Colt - renasterea unui fierbinte colt de rugaciune

"Prin vointa Domnului si truda slujitorilor sai, la poalele Retezatului, vechea Manastire Colt traieste din nou ani de glorie intru slava lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, aidoma tuturor bisericilor vechi si noi din Tara Hategului" spunea cu mandrie Episcopul Aradului, Halmagiului si Hunedoarei Timotei Seviciu la sfintirea bisericii refacute.

Cetatea Colt

Cetatea Colt dateaza din secolul al XVI-lea si a fost construita in scopuri de aparare de catre familia Kendefy. Amplasata pe un colt de stanca, cetatea impresioneaza prin tainica sa impozantza. Datorita aspectului cetatii si numeroaselor coincidente toponimice, a fost lansata ipoteza ca aceasta ar fi sursa de inspiratie a romanului "Castelul din Carpati".

Cetatea nu are acoperis, iar din zidurile, candva semete, au mai ramas cateva bucati, pe care se mai vede nici tencuiala. Cu un plan neregulat, in forma de stea, adaptat reliefului dur pe care a fost inaltata in anul 1280, Cetatea Colt este cea mai puternica cetate cnezala din Transilvania.

Cetatea avea un turn-donjon care corespundea celui ce impodobea biserica cetatii, minastirea Colt; turnul-donjon al cetatii era incalzit de o centrala cu aburi, care functiona cu balegar.

In jurul unui turn cu baza patrata, ridicat in secolul al XIV–lea, s-au dispus incinte, incaperi si turnuri pina in secolul al XVI–lea. La piciorul cetatii a fost si o curte medievala, iar pe malul raului inca mai exista cateva resturi arheologice ale acesteia.

Ctitorul ei, cneazul Nicolae Candea, se pare ca s-ar fi dusmanit si s-ar fi luptat toata viata cu fratele lui, Stefan Candea. Fiul lui, Nicolae Candea, este cel care a transformat capela cetatii in biserica ortodoxa. A fost construita pentru lupta si aparare, dar pare, mai degraba, un refugiu romantic.

Urmeaza apoi maghiarizarea, cand Hategul depinde de Ungaria. Pentru a-si pastra proprietatile, in anul 1472, cnejii Candea si-au schimbat numele, devenind grofii Kendeffy. Treptat, nu mai ramane nimic din aceasta familie. Doar ruinele unui castel misterios!

La poala cetatii mai pot fi vazute ruinele unei case numita candva "Casa vanatorului", care ar fi putut fi hanul evreului Ionas, iar conul de stanca a fost strabatut de galerii ale caror urme se mai vad si astazi.

Manastirea si Cetatea Colt - localizare si cai de acces

Biserica Colt se inalta la poalele Muntelui Retezat, pe o culme despartita de culmea paralela prin firul de apa al Paraului Rausor, care, pe vremuri, purta mai multe mori de apa; vizavi se afla Cetatea cnezala Colt. Aceasta este un vechi castel fortificat, din piatra, care a fost imortalizat de Jules Verne in romanul "Castelul din Carpati".

Biserica si cetatea Colt sunt situate la intrarea pe Valea Rausorului, pe teritoriul satului Suseni, la trei kilometri distanta de satul Rau de Mori (Drumul Judetean 686). Acestea sunt situate pe soseaua Simeria - Hateg - Petrosani, la o distanta de 9 kilometri de localitatea Carnesti, ramificatie stanga Brazi -Raul de Mori, 22 de kilometri sud-est de Hateg.

Credinciosii care folosesc ca mijloc de transport trenul coboara in Gara Subcetate, de pe linia ferata Bucuresti - Petrosani - Deva, si de aici cu autobuzul la Hateg. Autobuzul asteapta, la fiecare tren, in spatele garii.

Din Hateg se pot folosi autobuzele care transporta muncitori ai Trustului de Constructii Hidrotehnice pana la Brazi. Din Brazi, se merge spre Biserica Colt, prin Raul de Mori - Suseni, o distanta de cam cinci kilometri.

 CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU...AM VIZITAT ACESTE LOCURI SFINTE...cateva fotografii facute cu telefonul...

.