Un sătean călătorea într-o zi spre târg; trecând printr-un sat, iată că i se rupse o roată de la căruţă şi începu şi ploaia. Un copil din sat îl întrebă:
- Unde te duci nene?
Cum omul era necăjit şi prea puţin credincios, îi răspunse:
- Mă duc la dracu!
Copilul, înţelept, nu zise nimic şi se duse la treburile sale.
Omul, după ce îşi drese căruţa, plecă spre târg şi-şi vându marfa pe care o avea. La întoarcere l-a apucat noaptea pe drum şi iată că în dreptul unei păduri îi ieşi un hoţ în cale. Săteanul întrebă:
- Cine eşti?
Hoţul răspunse:
- Sunt dracu!
Şi cu arma întinsă îi luă toţi banii din buzunar şi dispăru în noapte.
Dând bice cailor, săteanul îşi aduse aminte de vorba ce o spusese şi acum se mustra zicându-şi: “Iată am zis că mă duc la dracu şi la dracu m-am dus; bine că nu m-am dus de tot!
Şi din acel moment a luat hotărârea să nu mai spună sau să cheme cuvântul acesta spurcat. Venindu-şi în fire, omul nostru s-a vindecat de acest păcat pentru toată viaţa.
