BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
- Părinte, ce ne puteţi spune despre posibilitatea criticii în Biserică? Există critică ziditoare în Biserică?
- Păi, deh, v-aş răspunde, privind aşa cuvântul acesta “critică”: nu însemnă numaidecât a judeca pe cineva. Dar problema, cum o puneţi dumneavoastră, mi se pare că ar însemna cam asta, ca să judece. Critica încununează opera. Dar ce critică să permitem noi să existe? La ce vă referiţi?
- La orice: dacă se poate critica într-un fel ziditor în Biserică. Nu oamenii, nu în sensul de a critica oamenii, de a judeca oamenii, ci de a critica o stare de fapt, o situaţie, când s-a întâmplat un lucru.
- Adevărul trebuie apărat de orice fel de creştin. Că dacă chiar un cleric, superior, n-ar susţine adevărul – vorbesc de adevărul ortodox, adevărul mântuitor - poate să fie înfruntat. Că nu înfrunţi clericul, înfrunţi ereticul, când e vorba de adevăr. Dar dacă v-aţi referit la o serie întreagă de mişcări care se fac: că nu ştiu ce, că a vorbit, că a râs, că a făcut aia... astea sunt nişte lucruri care nu mai trebuiesc discutate, adică… iese un clişeu mâzgălit, ştiţi? E îngăduită critica, dar nu judecata. A critica pe cineva, o operă, o încununezi. Dar dacă se judecă un cleric, unde înclină toţi oamenii să critice, pentru că sunt cei care emană forţa şi harul lui
Dumnezeu – şi toată lumea este cu ochii pe ei - totuşi sunt şi ei nişte oameni, şi au posibilitatea să se mântuiască mai uşor decât tine, pentru că au harurile şi au lucrările bisericeşti în mână, şi… or avea şi ei o fărâmă de conştiinţă; dar… Doamne fereşte! Şi să ştiţi că nu s-a făcut cleric fără voia lui Dumnezeu şi Dumnezeu îl păzeşte. Dar vorbeam deja de lucrul acesta: Stai cu ochii pe celălalt, nu stai cu ochii pe tine, asta este! Te-ai dus la Hristos acolo şi acolo l-ai judecat pe preot c-a luat-o la stânga în loc s-o ia la dreapta, sau nu ştiu ce. Asta este o mare greşeală, pentru că, vă repet: dacă vinul îl bei dintr-un pahar de cristal sau dintr-unul de pământ, vinul tot vin este. El însă se serveşte de Sfântul Potir, unde este tot Sfântul Trup. Pentru că nu vrednicia preotului a făcut marea transformare din vin în Sânge, şi din pâine în Trup, ci Harul lui Dumnezeu. Deci fie vrednic, fie nevrednic preotul, nu e-n funcţie de om, e în funcţie de har, aşa că nu te grăbi să-l judeci, că faci o enorm de mare greşeală. Şi trebuie să mă întorc la o întrebare anterioară: că sigur, judecând pe un ticălos, care poate chiar a ucis, n-ai voie să-l judeci, dar pentru un preot? De ce te bagi aşa, acolo, pentru că vei fi mult mai mult osândit, pentru că te-ai băgat. Te-ai dus la Hristos, roagă-te la Hristos să-l ajute! Domnilor, repet: suntem vinovaţi de toate greşelile care se fac în lume, noi personal, fiecare! Şi trebuie să avem această poziţie de jertfă! Pentru că Taina mântuirii omului, pentru fiecare dintre noi se săvârşeşte pe Cruce, înţelegând că Crucea este cel mai mare folos al pământului. Deci jertfeşte a nu-l judeca pe acela care a făcut greşeli, iar dacă te bagi în Biserică unde e harul lui Dumnezeu şi judeci pe preot, amar greşeşti. Obişnuiţi-vă toţi să vedeţi acolo pe Hristos, pentru că spune aşa o rugăciune, pe care o citeşte preotul înainte de Heruvic: “că Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi“. Şi atunci preotul ce este? Da, dar “fără tine, preote, nu pot să fac lucrul acesta“, spune Hristos, “fără harul tău al preoţiei“. Şi ăla poate că nu e un preot lustruit, dar harul îl are, care e divin. Şi atunci tu te-ai osândit amarnic. Acela răspunde amarnic de faptele lui, dar tu o să răspunzi amarnic si de tine… şi de faptele lui, pentru că l-ai judecat. Un mare pustnic, care a primit din satul lui un credincios, acolo în pustie – şi în satul lui era un om foarte defectuos -, l-a
întrebat pustnicul: “a lui cutare tot aşa este?“. “Tot aşa este părinte!“. Şi a zis părintele (cu gând de osândire, nu de compătimire, n.n.): “Of, of, of!“. A doua zi a venit îngerul la pustnic şi a spus: “M-a trimis Dumnezeu să te întreb unde să pună sufletul omului ăla, care a murit azi-noapte, în Rai sau în iad, că tu l-ai judecat“. Sa căit toată viaţa în plâns şi amar, să-i dea Dumnezeu un semn de iertare, şi n-a primit încă. Şi ăla era defectuos, dar l-a judecat. “Doamne, miluieşte-l, Doamne apără-l!” trebuia să zică. Repet foarte mult, şi cu scuze că am făcut aceste repetări: suntem vinovaţi noi de greşelile altora. Asta este. Dacă întreaga tragedie a omenirii e în funcţie de nenorocirea vieţii noastre! Că dacă e iubire, e iubire, nu ne mai jucăm. Priviţi lucrurile adevărat, cum sunt. Adică domne sunt om, sunt om şi cu mâini, şi cu degete, şi cu nu ştiu ce, şi cu inima. Nu merge! Învăţătura creştină este integritatea fiinţei omeneşti. Aşa, şi atuncea nu trebuie să facem abateri de la o serie întreagă de lucruri care poate… sau ne ţin viaţa pe loc. Judecata asta, vă spun că nu greşesc, că am şi scris, că am impresia că cei mai mulţi din iad sunt cei care vorbesc de rău. Se scuză: “ce, numai eu vorbesc, sau: nu merita ăla?” Nu! Este vinovat cineva?, eşti vinovat şi de vinovăţia lui, pentru că nu te-ai rugat pentru el, şi bineînţeles dacă l-ai judecat, mult mai mare greşeală ai făcut.
- Privind această vină a noastră pentru toate greşelile, sau pentru răul din lume, mulţi spun că ei nu răspund decât de păcatele personale şi că ei nu se amestecă în restul.
- Nu mă interesează ce spun ei. Ce spune Hristos ne interesează, domnilor. Asta este. Şi Hristos a spus: “Să vă iubiţi unii pe alţii“, să vă iubiţi duşmanii voştri. Ăsta e răspunsul. Nu mai tot repetăm. Dumneavoastră mai întâi de toate, ocupaţi-vă de sufletele voastre, şi nu vă ocupaţi de a înregistra defectele pe ici pe colo, pentru că învăţătura creştină este cum spune Mântuitorul: faceţi ce vă spun, nu faceţi ce fac ei. Dar prin asta a vrut să spună că nu oprim viaţa pe loc. Îi priveşte. Trebuie să vă obişnuiţi să vă controlaţi propria voastră viaţă. Şi vă repet, aceste tragedii sunt şi datorită greşelilor mele personale, ale fratelui meu… Aşa cum spuneam: tragedia umanităţii, să o trăieşti ca pe propria ta nenorocire.
Vezi, nu trebuie judecat, că sunt slăbiciuni. Mai întâi de toate poţi să fii tu subiectiv când vezi că face toate lucrurile acestea. Pentru că s-ar putea ca un preot să ia o măsură care se potriveşte la salvarea lucrurilor, şi tu, care nu ştii direct care sunt lucrurile, să nu-ţi dai seama direct de tactica care se foloseşte să salveze lucrurile şi ai judecat negativ. Şi oricum ar fi de bubos, preotul ăsta, are harul să te lege şi să te dezlege, şi ca bei vin dintr-un pahar de pământ sau dintr-un pahar de cristal, vinul e tot vin. Harul e harul preoţiei. Trebuie cu orice chip, dumneavoastră să plecaţi cu gândul să nu mai judecaţi preoţimea, să nu mai judecaţi Biserica. Biserica trebuie caracterizată după spusele Mântuitorului. Nimeni n-a plecat să slujească Mântuitorului fără învăţătura Mântuitorului, dar iată că pe drum s-au întâmplat atât de multe lucruri. Un Petru s-a lepădat, dar asta nu înseamnă că învăţătura creştină nu a fost adevărată. Dar care s-a ridicat dincolo, cu totul dincolo, mai mult decât căderea lui. Mai întâi de toate, Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne urăşte dracul, care înseamnă un îndemn nemaipomenit, pe care trebuie să-l însuşim, şi cât putem a ne păzi a nu judeca pe preot, a nu-l osândi, că ne lasă în părăsire Duhul Sfânt.
- N-avem niciun drept, chiar dacă greşeşte.
- Vai, nu, nimica! Eu ca să spun mai clar: Dumnezeu nu mă întreabă ce a greşit altul. Eu când mă duc în Biserică trebuie să-mi pun în minte că toţi sunt mai buni, şi eu sunt cel mai păcătos. Şi cu cât pui în minte că eu sunt cel mai păcătos, Duhul Sfânt nu mă lasă în părăsire. Şi trebuie să ne rugăm ca Duhul Sfânt să aprindă inima noastră de dorul lui Dumnezeu, şi acel dor de Dumnezeu ne va odihni şi dincolo. Şi dorul de Dumnezeu e aşa: nu ne mai temem de moarte. Că alta e pocăinţa şi alta e dorul de Dumnezeu. Dorul de Dumnezeu îl simte cel care a dus o viaţă de pocăinţă; i s-aprinde inima de dorul de Dumnezeu. Şi Dorul acesta de Dumnezeu astfel este că noi nu mai vrem veacul acesta, îl vrem pe celălalt.
- Şi noi ce poziţie să avem faţă de ierarhii noştri, care, vedeţi, fac fel şi fel de întâlniri cu alte religii, alte confesiuni.
- Uite ceva: a ne păzi de ei.
- Fără să-i judecăm.
- Fără să-i judecăm – treaba lor – şi a ne păzi credinţa fără erezii. Că uite, cine face slujba cu ereticii, cu catolicii, [de] aceştia s-a depărtat Duhul Sfânt de ei. Că, eu ca să spun: a venit odată televiziunea pe la mine şi m-a întrebat ce părere am de ereziile astea. Aşa, şi eu i-am spus că dacă ei vor face Sfânta Liturghie cu catolicii, cu ereticii, cu acei care hulesc pe Maica Domnului, îs ca şi mine “bădie părinte”. Căci, când m-au scos din mânăstire, mi-au tăiat barba şi a trebuit să fiu… Şi nişte copii de şcoală au venit, şi mi-au cerut borcane, şi acuma când m-au văzut fără barbă, [îmi] zic: “cum să-ţi zic Părinte?“. N-aveam barbă, şi atunci or zis aşa: “bădie părinte, dă-mi nişte borcane“. Aşa sunt şi ăştia care se unesc cu sectarii, pot să fie mitropoliţi, pot să fie patriarhi, aşa sunt, ca şi mine: “bădie părinte”.
- Şi nu mai au harul Duhului Sfânt…
- Nu mai este, gata! Gata, s-o şters pe la gură. Dar aceia care s-au păzit, au păstrat credinţa cum au lăsat-o Sfinţii Apostoli, şi Mântuitorul a lăsat-o Sfinţilor Apostoli, şi Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Ierarhi au păstrat-o, şi şi-au dat viaţa pentru adevăr. Şi atuncea Duhul Sfânt aşa a făcut: că s-a retras de unde este, adică de la aceia care hulesc Biserica. Căci pentru că mulţi vor să vină la Biserică, că Biserica i-ar primi, dar nu-s cuminţi, ca să spun [aşa], că ei înţeleg tot pe dos, adevărul Bisericii. Şi adevărul Bisericii este în Biserica Ortodoxă; şi toţi care şi-au vărsat sângele pentru dragostea lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a făcut sfinţi, a făcut minuni prin ei. Uite cum e Sfântul Nicolae. Dar câţi sunt? Milioane de Sfinţi!
- Dar îl au acolo la ei în Italia, la Bari, pe Sfântul Nicolae.
- Da, dar ei dacă ar asculta de Sfântul Nicolae, Sfântul Nicolae s-ar ruga pentru ei, să vină la dreapta credinţă.
- Păi, deh, v-aş răspunde, privind aşa cuvântul acesta “critică”: nu însemnă numaidecât a judeca pe cineva. Dar problema, cum o puneţi dumneavoastră, mi se pare că ar însemna cam asta, ca să judece. Critica încununează opera. Dar ce critică să permitem noi să existe? La ce vă referiţi?
- La orice: dacă se poate critica într-un fel ziditor în Biserică. Nu oamenii, nu în sensul de a critica oamenii, de a judeca oamenii, ci de a critica o stare de fapt, o situaţie, când s-a întâmplat un lucru.
- Adevărul trebuie apărat de orice fel de creştin. Că dacă chiar un cleric, superior, n-ar susţine adevărul – vorbesc de adevărul ortodox, adevărul mântuitor - poate să fie înfruntat. Că nu înfrunţi clericul, înfrunţi ereticul, când e vorba de adevăr. Dar dacă v-aţi referit la o serie întreagă de mişcări care se fac: că nu ştiu ce, că a vorbit, că a râs, că a făcut aia... astea sunt nişte lucruri care nu mai trebuiesc discutate, adică… iese un clişeu mâzgălit, ştiţi? E îngăduită critica, dar nu judecata. A critica pe cineva, o operă, o încununezi. Dar dacă se judecă un cleric, unde înclină toţi oamenii să critice, pentru că sunt cei care emană forţa şi harul lui
Dumnezeu – şi toată lumea este cu ochii pe ei - totuşi sunt şi ei nişte oameni, şi au posibilitatea să se mântuiască mai uşor decât tine, pentru că au harurile şi au lucrările bisericeşti în mână, şi… or avea şi ei o fărâmă de conştiinţă; dar… Doamne fereşte! Şi să ştiţi că nu s-a făcut cleric fără voia lui Dumnezeu şi Dumnezeu îl păzeşte. Dar vorbeam deja de lucrul acesta: Stai cu ochii pe celălalt, nu stai cu ochii pe tine, asta este! Te-ai dus la Hristos acolo şi acolo l-ai judecat pe preot c-a luat-o la stânga în loc s-o ia la dreapta, sau nu ştiu ce. Asta este o mare greşeală, pentru că, vă repet: dacă vinul îl bei dintr-un pahar de cristal sau dintr-unul de pământ, vinul tot vin este. El însă se serveşte de Sfântul Potir, unde este tot Sfântul Trup. Pentru că nu vrednicia preotului a făcut marea transformare din vin în Sânge, şi din pâine în Trup, ci Harul lui Dumnezeu. Deci fie vrednic, fie nevrednic preotul, nu e-n funcţie de om, e în funcţie de har, aşa că nu te grăbi să-l judeci, că faci o enorm de mare greşeală. Şi trebuie să mă întorc la o întrebare anterioară: că sigur, judecând pe un ticălos, care poate chiar a ucis, n-ai voie să-l judeci, dar pentru un preot? De ce te bagi aşa, acolo, pentru că vei fi mult mai mult osândit, pentru că te-ai băgat. Te-ai dus la Hristos, roagă-te la Hristos să-l ajute! Domnilor, repet: suntem vinovaţi de toate greşelile care se fac în lume, noi personal, fiecare! Şi trebuie să avem această poziţie de jertfă! Pentru că Taina mântuirii omului, pentru fiecare dintre noi se săvârşeşte pe Cruce, înţelegând că Crucea este cel mai mare folos al pământului. Deci jertfeşte a nu-l judeca pe acela care a făcut greşeli, iar dacă te bagi în Biserică unde e harul lui Dumnezeu şi judeci pe preot, amar greşeşti. Obişnuiţi-vă toţi să vedeţi acolo pe Hristos, pentru că spune aşa o rugăciune, pe care o citeşte preotul înainte de Heruvic: “că Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi“. Şi atunci preotul ce este? Da, dar “fără tine, preote, nu pot să fac lucrul acesta“, spune Hristos, “fără harul tău al preoţiei“. Şi ăla poate că nu e un preot lustruit, dar harul îl are, care e divin. Şi atunci tu te-ai osândit amarnic. Acela răspunde amarnic de faptele lui, dar tu o să răspunzi amarnic si de tine… şi de faptele lui, pentru că l-ai judecat. Un mare pustnic, care a primit din satul lui un credincios, acolo în pustie – şi în satul lui era un om foarte defectuos -, l-a
întrebat pustnicul: “a lui cutare tot aşa este?“. “Tot aşa este părinte!“. Şi a zis părintele (cu gând de osândire, nu de compătimire, n.n.): “Of, of, of!“. A doua zi a venit îngerul la pustnic şi a spus: “M-a trimis Dumnezeu să te întreb unde să pună sufletul omului ăla, care a murit azi-noapte, în Rai sau în iad, că tu l-ai judecat“. Sa căit toată viaţa în plâns şi amar, să-i dea Dumnezeu un semn de iertare, şi n-a primit încă. Şi ăla era defectuos, dar l-a judecat. “Doamne, miluieşte-l, Doamne apără-l!” trebuia să zică. Repet foarte mult, şi cu scuze că am făcut aceste repetări: suntem vinovaţi noi de greşelile altora. Asta este. Dacă întreaga tragedie a omenirii e în funcţie de nenorocirea vieţii noastre! Că dacă e iubire, e iubire, nu ne mai jucăm. Priviţi lucrurile adevărat, cum sunt. Adică domne sunt om, sunt om şi cu mâini, şi cu degete, şi cu nu ştiu ce, şi cu inima. Nu merge! Învăţătura creştină este integritatea fiinţei omeneşti. Aşa, şi atuncea nu trebuie să facem abateri de la o serie întreagă de lucruri care poate… sau ne ţin viaţa pe loc. Judecata asta, vă spun că nu greşesc, că am şi scris, că am impresia că cei mai mulţi din iad sunt cei care vorbesc de rău. Se scuză: “ce, numai eu vorbesc, sau: nu merita ăla?” Nu! Este vinovat cineva?, eşti vinovat şi de vinovăţia lui, pentru că nu te-ai rugat pentru el, şi bineînţeles dacă l-ai judecat, mult mai mare greşeală ai făcut.
- Privind această vină a noastră pentru toate greşelile, sau pentru răul din lume, mulţi spun că ei nu răspund decât de păcatele personale şi că ei nu se amestecă în restul.
- Nu mă interesează ce spun ei. Ce spune Hristos ne interesează, domnilor. Asta este. Şi Hristos a spus: “Să vă iubiţi unii pe alţii“, să vă iubiţi duşmanii voştri. Ăsta e răspunsul. Nu mai tot repetăm. Dumneavoastră mai întâi de toate, ocupaţi-vă de sufletele voastre, şi nu vă ocupaţi de a înregistra defectele pe ici pe colo, pentru că învăţătura creştină este cum spune Mântuitorul: faceţi ce vă spun, nu faceţi ce fac ei. Dar prin asta a vrut să spună că nu oprim viaţa pe loc. Îi priveşte. Trebuie să vă obişnuiţi să vă controlaţi propria voastră viaţă. Şi vă repet, aceste tragedii sunt şi datorită greşelilor mele personale, ale fratelui meu… Aşa cum spuneam: tragedia umanităţii, să o trăieşti ca pe propria ta nenorocire.
Vezi, nu trebuie judecat, că sunt slăbiciuni. Mai întâi de toate poţi să fii tu subiectiv când vezi că face toate lucrurile acestea. Pentru că s-ar putea ca un preot să ia o măsură care se potriveşte la salvarea lucrurilor, şi tu, care nu ştii direct care sunt lucrurile, să nu-ţi dai seama direct de tactica care se foloseşte să salveze lucrurile şi ai judecat negativ. Şi oricum ar fi de bubos, preotul ăsta, are harul să te lege şi să te dezlege, şi ca bei vin dintr-un pahar de pământ sau dintr-un pahar de cristal, vinul e tot vin. Harul e harul preoţiei. Trebuie cu orice chip, dumneavoastră să plecaţi cu gândul să nu mai judecaţi preoţimea, să nu mai judecaţi Biserica. Biserica trebuie caracterizată după spusele Mântuitorului. Nimeni n-a plecat să slujească Mântuitorului fără învăţătura Mântuitorului, dar iată că pe drum s-au întâmplat atât de multe lucruri. Un Petru s-a lepădat, dar asta nu înseamnă că învăţătura creştină nu a fost adevărată. Dar care s-a ridicat dincolo, cu totul dincolo, mai mult decât căderea lui. Mai întâi de toate, Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne urăşte dracul, care înseamnă un îndemn nemaipomenit, pe care trebuie să-l însuşim, şi cât putem a ne păzi a nu judeca pe preot, a nu-l osândi, că ne lasă în părăsire Duhul Sfânt.
- N-avem niciun drept, chiar dacă greşeşte.
- Vai, nu, nimica! Eu ca să spun mai clar: Dumnezeu nu mă întreabă ce a greşit altul. Eu când mă duc în Biserică trebuie să-mi pun în minte că toţi sunt mai buni, şi eu sunt cel mai păcătos. Şi cu cât pui în minte că eu sunt cel mai păcătos, Duhul Sfânt nu mă lasă în părăsire. Şi trebuie să ne rugăm ca Duhul Sfânt să aprindă inima noastră de dorul lui Dumnezeu, şi acel dor de Dumnezeu ne va odihni şi dincolo. Şi dorul de Dumnezeu e aşa: nu ne mai temem de moarte. Că alta e pocăinţa şi alta e dorul de Dumnezeu. Dorul de Dumnezeu îl simte cel care a dus o viaţă de pocăinţă; i s-aprinde inima de dorul de Dumnezeu. Şi Dorul acesta de Dumnezeu astfel este că noi nu mai vrem veacul acesta, îl vrem pe celălalt.
- Şi noi ce poziţie să avem faţă de ierarhii noştri, care, vedeţi, fac fel şi fel de întâlniri cu alte religii, alte confesiuni.
- Uite ceva: a ne păzi de ei.
- Fără să-i judecăm.
- Fără să-i judecăm – treaba lor – şi a ne păzi credinţa fără erezii. Că uite, cine face slujba cu ereticii, cu catolicii, [de] aceştia s-a depărtat Duhul Sfânt de ei. Că, eu ca să spun: a venit odată televiziunea pe la mine şi m-a întrebat ce părere am de ereziile astea. Aşa, şi eu i-am spus că dacă ei vor face Sfânta Liturghie cu catolicii, cu ereticii, cu acei care hulesc pe Maica Domnului, îs ca şi mine “bădie părinte”. Căci, când m-au scos din mânăstire, mi-au tăiat barba şi a trebuit să fiu… Şi nişte copii de şcoală au venit, şi mi-au cerut borcane, şi acuma când m-au văzut fără barbă, [îmi] zic: “cum să-ţi zic Părinte?“. N-aveam barbă, şi atunci or zis aşa: “bădie părinte, dă-mi nişte borcane“. Aşa sunt şi ăştia care se unesc cu sectarii, pot să fie mitropoliţi, pot să fie patriarhi, aşa sunt, ca şi mine: “bădie părinte”.
- Şi nu mai au harul Duhului Sfânt…
- Nu mai este, gata! Gata, s-o şters pe la gură. Dar aceia care s-au păzit, au păstrat credinţa cum au lăsat-o Sfinţii Apostoli, şi Mântuitorul a lăsat-o Sfinţilor Apostoli, şi Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Ierarhi au păstrat-o, şi şi-au dat viaţa pentru adevăr. Şi atuncea Duhul Sfânt aşa a făcut: că s-a retras de unde este, adică de la aceia care hulesc Biserica. Căci pentru că mulţi vor să vină la Biserică, că Biserica i-ar primi, dar nu-s cuminţi, ca să spun [aşa], că ei înţeleg tot pe dos, adevărul Bisericii. Şi adevărul Bisericii este în Biserica Ortodoxă; şi toţi care şi-au vărsat sângele pentru dragostea lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a făcut sfinţi, a făcut minuni prin ei. Uite cum e Sfântul Nicolae. Dar câţi sunt? Milioane de Sfinţi!
- Dar îl au acolo la ei în Italia, la Bari, pe Sfântul Nicolae.
- Da, dar ei dacă ar asculta de Sfântul Nicolae, Sfântul Nicolae s-ar ruga pentru ei, să vină la dreapta credinţă.
