Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă. Părintele Paisie le-a răspuns că şi el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles. Stareţul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toţi băieţii. Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, ei îl luau cu ei la seceriş, şi astfel pentru a nu plânge, au pus raki (rachiu) în laptele lui pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic. Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Maica Domnului să-l ajute să taie câte un pahar de băutură. După un an, cu pocăinţă şi luptă, a reuşit să ajungă de la 20 de pahare de băutura la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbată. Lumea a văzut un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă cu patima sa. Fără să cunoaştem ce fiecare încearcă să facă şi ceea ce vrea să facă,ce drept avem noi să judecăm efortul său?
CÂTEVA PILDE ŞI ÎNVĂŢĂTURI ALE SFINŢILOR PĂRINŢI PENTRU CA SĂ NE FERIM, SĂ NU JUDECĂM NICIODATĂ 1).
A zis avva Pafnutie: călătorind pe o cale, mi s-a întâmplat de am rătăcit din pricina negurii şi m-am aflat aproape de sat. Şi am văzut pe unii că se împreunau fără ruşine. Aşa am stat, rugându-mă pentru păcatele mele. Şi iată, îngerul a venit, având sabie şi mi-a zis: Pafnutie, toţi cei ce judecă pe fraţii lor, de această sabie vor pieri; iar tu pentru că nu ai judecat, ci te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum tu ai făcut păcatul, pentru aceasta numele tău s-a scris în Cartea celor vii.
2). Zis-a avva Pimen : scris este, că cele ce au văzut ochii tăi, acestea să mărturiseşti. Iar eu va zic vouă, că deşi veţi pipăi cu mâinile voastre, să nu mărturisiţi, că un frate a fost batjocorit cu un lucru de acest fel. Că i se părea că a văzut pe un frate al lui păcătuind cu o femeie şi mult fiind luptat, ducându-se i-a lovit cu piciorul, socotind că sunt ei, şi le-a zis : încetaţi ! Până când ? Şi de fapt erau snopi de grâu. Pentru aceasta v-am zis vouă că deşi veţi pipăi cu mâinile voastre, să nu mustraţi.
3). Un frate odată a greşit în Schit şi făcându-se adunare, a trimis către avva Moise, dar el nu voia să vină. Deci a trimis către dansul preotul zicând : vino, că te aşteaptă norodul ! Atunci, el sculandu-se, a venit şi luând o coşniţă găurită şi umplând-o cu nisip, o purta. Iar ei ieşind în întâmpinarea lui, i-au zis : ce este aceasta, părinte ? Zis-a lor bătrânul : păcatele mele sunt înapoia mea curgând jos şi eu nu le văd dar am venit astăzi să judec păcatele străine. Şi ei auzind, n-au grăit nimic fratelui, ci i-au iertat.
4). Aproape de un bătrân trăia un frate care era puţin mai trândav în nevoinţă. Lângă acesta, când trăgea să moară, şedeau unii din fraţi şi văzând bătrânul că se duce din trup vesel şi cu bucurie, vrând să-i zidească pe fraţii care şedeau aproape, i-a zis : frate, noi toţi ştim că nu erai prea osârdnic la nevoinţă şi de unde aşa cu osârdie te duci ? Şi i-a răspuns fratele : crede, părinte, adevărul îl grăieşti, însă de când m-am făcut monah, nu ştiu să fi judecat om, sau să fi ţinut pomenire de rău asupra cuiva, ci de s-a întâmplat cândva vreo prigonire cu cineva, în acel ceas m-am împăcat cu el. Deci voi să zic lui Dumnezeu : Stăpâne, Tu ai zis : nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi, ci, iertaţi, şi vi se va ierta vouă ! Deci i-a zis bătrânul : pace ţie, fiule, că şi fără osteneală te-ai mântuit !
5). Mers-a Avva Isaac Thebanul şi văzând pe un frate greşind, l-a osândit pe dânsul. Apoi ducându-se din chinovie, a intrat iarăşi în pustie. Şi îngerul Domnului a venit şi i-a stătut înaintea uşii chiliei lui şi nu-l lasa să intre. Iar stareţul îl ruga, zicând: „Care este lucrul, adică pricina [pentru care faci aceasta]?” Şi a zis îngerul către dânsul: „Dumnezeu m-a trimis pe mine, zicându-ţi ţie: «Unde porunceşti să pun pe fratele ce a greşit şi pe care l-ai judecat?»” Şi auzind stareţul, s-a pocăit îndată, zicând: „Greşit-am, iartă-mă!” Şi i-a zis îngerul: „Scoală, că Dumnezeu te-a iertat pe tine; dar păzeşte-te de a nu judeca pe cineva, până când v-a veni Domnul”.
6). A întrebat oarecare din Părinţi pe Avva Pimen, zicând: „De voi vedea pe vreun frate greşind, oare să-l mustru pe el?” Răspuns-a bătrânul: „Eu, de voi avea vreodată trebuinţă şi trecând prin oarecari locuri, văd pe vreun frate greşind, merg mai departe şi nu-l mustru”.
7). Fosta odinioară sobor(adunare) în Schit pentru un frate ce greşise; în vreme ce Părinţii grăiau, Avva Pior tăcea; iar mai pe urmă, sculându-se, a ieşit şi luând un sac, l-a umplut de nisip, şi-l purta pe umărul său dinapoia sa; şi luând şi un săculeţ mic, a pus intrânsul puţin nisip şi-l purta înainte, şi a intrat aşa în sobor. Şi întrebândul Părinţii ce este aceasta, a zis: „Sacul ce are mult nisip greşalele mele sunt, care, multe fiind şi fără de număr, le-am lăsat înapoi, ca să nu le văd pe ele şi să mă doară pentru dânsele şi să plâng, şi, iată aceste puţine [greşale] ale fratelui meu înaintea mea le-am pus şi întru dânsele îndeletnicindu-mă, îl judec pe dânsul Dar nu trebuie să fac aşa, ci mai vârtos pe ale mele să le aduc înaintea mea, şi a ruga pe Dumnezeu ca să mă ierte”. Şi sculându-se ei, au zis: „Cu adevărat, aceasta este calea mântuirii”.
8). Un bătrân a văzut pe un frate stricându-se cu oarecine şi nu l-a mustrat pe dânsul, zicând întru sine: „Dacă Dumnezeu, Cel ce i-a zidit pe dânşii, văzând nu-i arde, cine sunt eu ca să-i mustru pe dânşii?”
9). Fost-a un bătrân oarecare, ce mânca în toată ziua câte trei posmagi ( pesmeţi ). Cândva, a venit la el un frate şi şezând ei să mănânce pâine, a pus fratelui trei posmagi şi văzând bătrânul, că încă îi mai trebuie, i-a adus alţi trei posmagi. Iar dacă s-a săturat, s-au sculat. Deci, l-a judecat bătrânul pe fratele şi i-a zis : nu trebuie, frate, să slujim trupului ! Iar fratele cerând iertare de la bătrânul, a plecat. A doua zi a venit vremea să mănânce bătrânul şi s-au pus pe masă trei posmagi după obicei şi iarăşi îi era foame dar s-a înfrânat. A doua zi la fel a pătimit. Deci a început a slăbi şi a priceput bătrânul, că i s-a întâmplat depărtarea lui Dumnezeu şi s-a aruncat înaintea Domnului Dumnezeu cu lacrimi. Şi se ruga pentru depărtarea ce i s-a întâmplat şi îndată a văzut un înger care îi zicea : pentru că l-ai judecat pe fratele ţi s-a întâmplat aceasta. Să ştii dar, că cel ce poate să se înfrâneze pe sine, sau altă faptă bună oarecare face, nu de voia sa le face, ci darul lui Dumnezeu este cel care îl întăreşte pe om.
