PILDA PIETRELOR

Era o data intr-un tinut doi Stapini: unul bun si altul rau ,si fiecare din ei stapineau cite o tarina de care aveau grija.

Stapinul cel bun incepu a o sapa si a ara tarina sa si a o pregati ca sa fie cultivata .El curata tarina sa de ciulini si de toate spurcaciunile care se gaseau pe pamintul sau ingrijind de toate ca pamintul sau sa primeasca saminta si aceasta sa faca rod insutit si fiecare saminta la timpul ei .Pietrele pe care le gasi in tarina lui si acestea erau multe la numar le lua le curata, le spala si le varui ca acestea sa lumineze si noaptea, se griji de ele si le aseza dea dreapta si dea stinga carari pe care trecea adesea ca sa vada rasadurile pe care le sadi in tarina sa.Pe unele din aceste pietre le puse ca sa desparta diferite rasaduri care se aflau in tarina si care erau multe la numar de nu puteau fi numarate,caci multe dintre pietre fura scoase la lumina si la caldura soarelui de catre stapinul tarinei si fura puse strajuitori, si acestea se bucurau pe deplin de acestea.Cind se lasa noaptea aceste pietre dogorau caldura lor, si luminau calea pe care trecea stapinul tarinei care se bucura si el de acestea ,precum si de a acelora care desparteau rasadurile bucurindu-se de ele si era multumit de lucrul bine facut precum si de rasplata cu care acestea i-I rasplateau Lui.

Stapinul cel rau nu se griji de loc de tarina sa, nu o curata de ciulini nu o ara si nu facu nimic din cauza leneviei .Gasi si el pietre in tarina sa ,ba inca mai multe decit stapinul cel bun dar nu ingriji de ele ci din contra le ascunse sub pamint ca sa nu vada lumina si semana ciulini mai multi ca sa le ascunda mai bine de ochii stapinului cel bun si lumina soarelui sa nu o vada sau sa se bucure de caldura acestuia.

Trecu timpul si veni vremea culesului rodelor muncii. Stapinul cel bun ridica din pitrele care fura puse sa strajuiasca cararea si a acelora care desparteau rasadurile culegatori destoinici, caci ei fura paznici destoinici si ascultatori si indeplinira toate poruncile si acum se bucurau cu aceeasi caldura si lumina cu care stapinul ii lumina si ii incalzea cind trecea pe cale ,si acum stringeau cu bucurie roadele muncii lor si il puneau in hambarul stapinului lor.

Cind veni vremea culesului Stapinul cel rau lua toate pietrele pe care le gasi in tarina sa ,sapa o groapa mare si le arunca pe ele in aceasta groapa arunca peste ele pamint ca sa nu mai vada lumina ,puse peste ei si ciulinii si le dadu foc ca in caz vreo una ar indrazni sa iasa sa se arda de vapaia pusa peste ei.Pietrele sunt inimile oamenilor care dupa vointa lor vor fi ori in tarina Stapinului cel bun ,ori in tarina Stapinului cel rau ,caci inimile oamenilor sunt mai reci decit pietrele si nu pot face rod de fapte bune caci se afla in tarina Stapinului cel rau si nu au lumina si caldura si sunt incolaciti de spinii care ii inabusesc in tota vremea vietii lor.

Ioan Botezatorul spune “Daca ar vrea Dumnezeu ar ridica fii lui Avram din pietrele acestea”,deci si pietrele daca s-ar transforma in omeni prin puterea lui Dumnezeu ar fi mai calde , mai iubitoare ,si ar face fapte de pocainta ,dar noi omeni fiind nascuti, suntem mai reci decit pitrele ,nu avem iubire unul fata de altul ,urim ,ne pizmuim,iar daca vedem vreun semen cazut ii mai tragem si noi una ca sa cada si mai tare,nu i-l ridicam nu i-l mingaiem nu i-i legam ranile nu i-l dojenim, nu auzim strigatul vaduvei sau a orfanului,a celui gol ca sa i-l imbracam , a celui insetat ca sa-l adapam a celui bolnav ca sa-l vindecam,a celui inchis ca sa-l eliberam ,a celui ratacit ca sa i-l intoarcem a celui orb ca sa-I fim ochi,caci IIsus a spus daca veti face ceva unuia din acesti mai mici frati ai mei mie i-mi veti face si va veti lua raplata voastra pentru faptele voastre,dar noi rai fiind suntem cazuti in tarina Stapinului celui rau si ne vom lua rasplata care ni se cuvine pentru aceasta ,adica intunericul ,si focul vesnic care arde in tarina Stapinului celui rau.

Cei ce fac fapte demne de rasplata sunt aceia care iubesc lumina si iubesc pe Dmnezeu si pe aproapele lor ca pe ei insisi, deci acesti se sfla in tarina Stapinului celui bun ,iar cei care se lasa cuprinsi de spini ,de lenevie,de fapte rele sunt cei care se afla in tarina Stapinului celui rau caci ei iubesc intunericul.Scris este in Sfinta Scriptura “Eu am venit ca sa marturisesc despre lumina si sa vadesc intunericul ,dar oamenii au iubi mai mult intunericul decit lumina de aceea faptele lor sunt rele, iar cind va veni timpul fiecare i-si va lua plata pentru faptele sale” si va fi trimis la locul pe care i-l merita.

MANIA

 

Un credincios veni într-o zi la preot să-l întrebe ce să facă pentru a se birui pe sine, căci iată, zise el, îmi asupresc soţia. Pe când ea este bună, eu sunt rău. Pe când ea se roagă, eu înjur. Pe când ea e cuminte, eu sunt stricat. Pe când ea stă acasă, eu stau mai mult la cârciumă; eu sunt risipitor, ea-i strângătoare. Şi tot ce fac ca să mă birui, să fiu ca ea nu pot să izbutesc.

 Preotul îl ascultă şi apoi îi zise:

 - Ferice de tine, omule că-ţi dai seama de aceasta. Un singur lucru îţi mai trebuie: să spui acestea Domnului Hristos şi să-I ceri ajutorul.

- Cum părinte?

- Spovedeşte-te!

 Omul îngenunche, se  mărturisi  Domnului prin duhovnicul său şi aşa s-a biruit pe sine...

Mania - aproape sau departe de oameni
Un calugar, care traia intr-o manastire si era din fire plin de manie, se hotara sa traiasca in singuratate, caci, isi zicea el:

- Daca nu voi avea pe nimeni sa ma nacajeasca si sa ma certe, poate ca se va potoli patima mea.

Dar, pe cand locuia in pustietate, intr-o pestera, intr-o zi i se intampla ca ulciorul de apa, pe care-l aseza jos, sa se rastoarne. Il umplu din nou, iar ulciorul cu apa s-a rasturnat iarasi. Atunci, calugarul lua ulciorul si, in mania sa, il tranti la pamant, spargandu-l. Dupa ce-si veni iar in fire, recunoscu ca mania il orbise, singur fiind, si isi zise:

- Iata, acum sunt singur si totusi m-a biruit mania. Ma voi intoarce iar la manastire si, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi lupta oriunde impotriva patimii mele.

INGERUL CEL SARAC

Cuviosul Grigorie Dialogul a trăit în secolul VI. Înainte de a urca pe tronul episcopal al Romei, a înfiinţat la Mode Ţelio (în Roma), mănăstirea cu numele Sfântului Andrei unde a fost şi egumen (stareţ) pentru o lungă perioadă de timp trăind o viaţă aspră şi ascetică.

Într-o zi a bătut la poarta mănăstirii un sărac, cerând milă. Sfântul i-a dat şase monede. Săracul, peste puţin timp, s-a întors, cerând din nou. Cuviosul i-a dat alte şase monede. Acest lucru s-a repetat şi a treia oară, încât neavând ce să-i mai dea, i-a dăruit cu bunăvoinţă un disc de argint al mănăstirii.

Canoanele mănăstirii interziceau aşa ceva, dar inima iubitoare a cuviosului nu a suportat să-l lase pe plictisitorul cerşetor cu mâinile goale.

Acelaşi mod de primire a săracilor a urmat Sfântul Grigorie şi când a fost numit Patriarh al Romei.

Într-o zi a trimis să cheme doisprezece săraci să mănânce cu el.

În timpul mesei, a observat cuviosul, cum că există şi un al treisprezecelea invitat. Acesta era puţin diferit faţă de ceilalţi. Pe faţa lui se oglindea o deosebită cuvioşie a sufletului. La sfârşit la chemat şi la întrebat:

- Cine eşti şi cum ai venit aici?

- Sunt îngerul Domnului a răspuns acela. Sunt acelaşi cu cel care a venit mai demult, trimis de Dumnezeu, ca să-ţi cer milostenie şi mi-ai dat discul de argint. M-a trimis Dumnezeu ca să încerce bunătatea ta. De aceea te-a şi făcut episcop. De atunci am primit poruncă dumnezeiască să mă găsesc întotdeauna lângă tine şi să te păzesc.

BARZA HOATA

O BARZA văzu odată, de sus, de pe vârful casei, o bucată de carne pusă la fript, jos, în ograda gospodarului la care îşi avea cuibul.
Cuprinsă de ispita lăcomiei şi hoţiei, barza se repezi jos, luă carnea cu ciocul şi o duse puişorilor care se aflau în cuib. Dar, peste câteva clipe, o vedere înfricoşată! Cuibul berzei era în flăcări. Ce se întâmplase? Pe carnea friptă se luase şi un cărbune aprins, care, la rându-i, a aprins cuibul şi a ars puişorii.
Cu o bucată de carne furată, barza şi-a pierdut casa şi puişorii.

Exact aşa se întâmplă şi cu cei ce fură. Orice furătură, pe care omul o bagă în casa lui, îi aduce, pe urmă, nenoroc şi pierzarea casei.
Vai de cei care îşi închipuie că pot da înainte cu hoţia!

Incercarea credintei

Avva Agathon a venit candva sa vanda cateva lucruri si a dat peste un schilod la marginea drumului. Schilodul il intreaba: "Unde mergi?“. Avva raspunde: "In oras, ca sa vand marfa“. Acela zice: "Fa-ti mila si ia-ma cu tine“. Batranul l-a luat in spinare si l-a dus in oras. Acela i-a zis: "Unde-ti vinzi marfa, acolo sa ma pui jos“. Si a facut intocmai. Dupa ce vindea cate un cos, schilodul intreba: "Cu cat l-ai dat?“. Si el ii spunea cu cat. Atunci schilodul ii cerea: "Cumpara-mi o placinta“. Si-i cumpara. Apoi mai vindea un cos. Si acela intreba: "Cu cat l-ai dat?“. Si-i spunea: "Atat“. "Cumpara-mi cutare.“ Si batranul ii cumpara. Dupa ce si-a vandut toata marfa si vroia sa plece, schilodul il intreaba: "Pleci?“. El zice: "Da“. Celalalt:



"Mai milostiveste-te o data si du-ma in locul in care m-ai gasit“. Si luandu-l iar in spinare, l-a carat in locul de unde-l luase. La sfarsit, acela ii zice: "Binecuvantat esti, Agathon, de Dumnezeu in cer si pe pamant“. Dar cand si-a ridicat batranul ochii n-a mai vazut pe nimeni. Fusese un inger al Domnului, care venise sa-l puna la incercare.
Invatatura crestina e de la Dumnezeu,Creatorul nostru. Daca El ne-a creat,nu poate sa ne vrea raul. Toate sfaturile date sunt spre binele nostru trupesc si,mai ales,sufletesc. Aceste invataturi dumnezeiesti le numim”porunci”ptr ca vin de la Imparatul cerului si al pamantului. Mai de mult,cine nu respecta porunca unui imparat,era pedepsit aspru,chiar cu moartea. Daca omul nu respecta ce ne sfatuieste Dumnezeu,nu este pedepsit de Creator. Nu isi pune El mintea cu noi ,niste sarmane gaze, si nici nu e razbunator. Ne pedepsim singuri ,pierzand gratia si protectia divina. Nemaiavand acea luminare de la Dzeu si nici acel ceva sfant si puternic in preajma noastra,suntem slabe victime ale mintii noastre marginite si ,mai ales,suntem victime ale viclenelor forte ale intunericului !
Avva Agathon a venit candva sa vanda cateva lucruri si a dat peste un schilod la marginea drumului. Schilodul il intreaba: "Unde mergi?“. Avva raspunde: "In oras, ca sa vand marfa“. Acela zice: "Fa-ti mila si ia-ma cu tine“. Batranul l-a luat in spinare si l-a dus in oras. Acela i-a zis: "Unde-ti vinzi marfa, acolo sa ma pui jos“. Si a facut intocmai. Dupa ce vindea cate un cos, schilodul intreba: "Cu cat l-ai dat?“. Si el ii spunea cu cat. Atunci schilodul ii cerea: "Cumpara-mi o placinta“. Si-i cumpara. Apoi mai vindea un cos. Si acela intreba: "Cu cat l-ai dat?“. Si-i spunea: "Atat“. "Cumpara-mi cutare.“ Si batranul ii cumpara. Dupa ce si-a vandut toata marfa si vroia sa plece, schilodul il intreaba: "Pleci?“. El zice: "Da“. Celalalt:
"Mai milostiveste-te o data si du-ma in locul in care m-ai gasit“. Si luandu-l iar in spinare, l-a carat in locul de unde-l luase. La sfarsit, acela ii zice: "Binecuvantat esti, Agathon, de Dumnezeu in cer si pe pamant“. Dar cand si-a ridicat batranul ochii n-a mai vazut pe nimeni. Fusese un inger al Domnului, care venise sa-l puna la incercare.
Invatatura crestina e de la Dumnezeu,Creatorul nostru. Daca El ne-a creat,nu poate sa ne vrea raul. Toate sfaturile date sunt spre binele nostru trupesc si,mai ales,sufletesc. Aceste invataturi dumnezeiesti le numim”porunci”ptr ca vin de la Imparatul cerului si al pamantului. Mai de mult,cine nu respecta porunca unui imparat,era pedepsit aspru,chiar cu moartea. Daca omul nu respecta ce ne sfatuieste Dumnezeu,nu este pedepsit de Creator. Nu isi pune El mintea cu noi ,niste sarmane gaze, si nici nu e razbunator. Ne pedepsim singuri ,pierzand gratia si protectia divina. Nemaiavand acea luminare de la Dzeu si nici acel ceva sfant si puternic in preajma noastra,suntem slabe victime ale mintii noastre marginite si ,mai ales,suntem victime ale viclenelor forte ale intunericului !

Douăzeci de sfaturi pentru felul de comportare în Biserică

Înainte de a merge la Sfânta Biserică să fii împăcat cu toţi cu care te-ai certat. Lasă şi tu din inimă şi iartă tuturor celor care ţi-au greşit. Îmbracă-te într-o ţinută curată, dar modestă, ba chiar smerită, ştiind că nu mergi la teatru ci ca să te rogi lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor tale. Sileşte-te ca să duci un dar, măcar cât de mic: lumânări, tămâie curată şi un pomelnic pentru a fi pomenit tu şi toţi ai casei tale la Sfânta Liturghie; Sileşte-te după putere ca să fii la Sfânta Biserică mai înainte de a începe slujba, ca să ai timp să te închini în linişte la Sfintele Icoane şi să poţi da din vreme şi pomelnicul spre pomenire; Dacă din întâmplare ai sosit după începerea slujbei, apoi stai liniştit la locul tău ca să nu faci tulburare şi altora prin umblarea ta de colo până colo. Această sminteală este mai mare păcat decât binele ce vrei să-l faci. Pacea şi desăvârşita linişte este de absolută trebuinţă; Stând în Biserică nu privi în dreapta şi în stânga, căci aceasta te sustrage de la gândirea spre Dumnezeu; Vorbirea în Biserică e un păcat foarte mare. Nici nu te rogi şi împiedici şi pe alţii de a se ruga. De aceea starea ta în Biserică în loc să-ţi fie spre folos şi spre iertare, se va face ţie spre osândă şi păcat; Urmăreşte cu mintea tot ce se citeşte şi se cântă şi repetă şi tu în minte rugăciunile, măcar cele mai însemnate; Sileşte-te ca în timpul slubei să nu te abaţi cu mintea la nimic pământesc, pentru ca măcar două ceasuri din săptămână să trăieşti şi tu în adevărata reculegere şi rugăciune; Când te închini, fă Semnul Crucii complet şi cu luare aminte. Făcând semnul Sfintei Cruci în batjocoră, înseamnă să batjocoreşti pe Stăpânul ei în numele căruia te închini. Mai de folos e să faci Cruce o dată cum se cuvine, decât să fluturi de mai multe ori cu mâna fără să ştii nici tu, nici alţii ce voieşti să faci. Prin aceasta vei stârni râsul celor care te văd, făcând sminteală altora şi ţie îţi va fi spre păcat; Ascultă cu luare aminte toată slujba până la sfârşit. Numai aşa ţi-ai făcut datoria deplină către sufletul tău. După cum dai hrană îndestulată coprpului tău toată săptămâna, dă şi sufletului tău măcar o dată să se sature de cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă; Sfânta Evanghelie, Apostolul, Cazania şi predica ascultă-le cu luare aminte în aşa fel, încât să poţi spune şi tu altora despre folosul şi învăţătura ce ai luat din cuprinsul lor; Când se împarte Sfânta Anaforă, închină-te şi pe la Sfintele Icoane cu toată credinţa şi smerenia cuvenită; Când te închini la Sfintele Icoane, sărută chipul Sfântului la picioare, sau cel mult mâinile, dar nu la faţă; Plecând de la Biserică mergi acasă, ferindu-te de a te abate pe la baruri sau locuri unde se face vorbăraie şi vorbe nefolositoare; După ce stai la masă şi te odihneşti puţin, apoi citeşte cărţi moral-religioase şi meditează şi te roagă. Povăţuieşte pe toţi ai casei spre cele sufleteşti; Dacă ai de unde, cercetează şi bucură pe cei săraci prin milostenie, cu bani cu bucate şi haine, din toate darurile ce ţi-a dat ţie Bunul Dumnezeu. Asemenea şi cu cuvinte bune povăţuieşte pe cei neştiutori pe calea Domnului; Dacă vei serba Duminicile şi Sărbătorile în acest fel, apoi vei avea pe Dumnezeu cu tine şi-ţi va ajuta şi te va binecuvânta în toate activităţile tale şi te va bucura în toată viaţa ta cu îndestulare, cu sănătate şi cu tot binele; Dacă vei petrece viaţa ta aşa creştineşte, apoi la sfârşitul vieţii vei dobândi fericirea cea veşnică şi cerească deplină pe care Dumnezeu a pregătit-o tuturor celor ce-l ascultă pe Dânsul. Scopul vieţii tuturor creştinilor este mântuirea sufletului, şi dacă o va dobândi, destul va fi. În acest caz, viaţa aceasta va fi spre mărire şi fericire veşnică, iar nu spre judecată şi osândă. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă" (Matei 6,33)" Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii sale cât vei trăi şi vei avea în viaţa aceasta tot binele, iar în cealaltă, vei dobândi Comuniunea cu Dumnezeu.

Preotul si fata de masă...

Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila... Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba... Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si... termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral... Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)... Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar... e ultima data ca-l mai vede.. Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica... Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa... Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa... Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta... Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun... 

(Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra "misterioasele cai ale Domnului)

M-am rugat azi pentru tine si i-am cerut Domnului sa te binecuvanteze, sa-ti calauzeasca pasii si sa te protejeze. Iubirea lui este mereu cu noi; promisiunile Lui se implinesc, iar daca avem incredere sa-i prezentam problemele noastre, El are intotdeauna grija de noi.... Daca se intampla sa ai probleme aparent insolubile, nu uita ca si eu ma rog pentru tine, iar Domnul iti va da solutia..... Retrimite acest mesaj celor care crezi ca au nevoie de binecuvantarea lui Dumnezeu, inclusiv celui/celei care s-a rugat pentru tine. Numai in situatia in care crezi ca nu ti-a mai ramas decat Dumnezeu descoperi ca de fapt e singurul care te poate ajuta.... Incearca sa vezi daca este adevarat; tot ce ai de facut este sa spui urmatoarea rugaciune pentru cel/cea care ti-a trimis-o: Doamne, Tata, binecuvanteaza-mi familia si prietenii si da-le ceea ce stii Tu ca au nevoie! Umple-le vietile cu pacea Ta, cu prosperitate si cu puterea binelui, aducandu-i astfel mai aproape de Tine! Amin.... In scurt timp acestea se vor ruga pentru tine, apoi multi altii se vor ruga pentru cei apropiati. Asteapta apoi sa vezi cum lucreaza puterea Domnului in viata ta...

---

Speranta nevazută este mai puternică decat cea palpabilă

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera. Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.
 Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare
 Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.
 Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia
: Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!
 Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".
Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?
Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.
 Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei
locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor?

Telefonul de duminica seara…

“Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.

Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat “A tot sunat, dar nu am raspuns.”

In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.

Acesta i-a raspuns: “Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund.”

De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este “Dumnezeu Atotputernicul” “

Fericiri - Cuviosul Paisie Aghioritul

Poza de la manastirea Calugara...Caras severin

Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.

Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează.

Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viaţa lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei şi nu nevoinţa seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoinţelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.

Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburaţi şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul” şi de Acesta aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.

Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.

Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.

Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viaţă, fie şi fără voie şi au trăit o viaţă duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.

Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelasi timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecţiunea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.

Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.

Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi “din pântecele maicii lor” dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat dobândind împărăţia lui Dumnezeu “întru sudoarea feţii” lor.

Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi care nu au fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.

Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile, însă mai fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştrii, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau şi se îmbată mereu de vinul paradisiac.

Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foarte învăţaţi, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.
(sursa Epistole de Cuviosul Paisie Aghioritul) 

Doamne, către Tine plâng…

Doamne, către Tine plâng
când vrăjmaşii iar se strâng
şi cu vorba de ruşine
îmi rup inima din mine,
şi cu vorba de ocară
caută să-mproaşte iară,
şi cu ură se ridică,
şi n-au, Doamne, nici o frică
nici de Tine, nici de iad,
nici de vina-n care cad.

Doamne, numai către Tine
strigă sufletul din mine
când mă doare şi nu pot
nici dreptatea să mi-o scot,
nici la fel să fac şi eu,
căci mi-e milă şi mi-e greu:
milă de viaţa lor
în ce flăcări şi-o cobor,
greu de orice gând nebun
şi să-l spun, şi să nu-l spun…

Doamne-ndură-Te de noi,
nu ne mai lăsa-n noroi,
apără-ne Tu de-acei
ce n-au frica Ta în ei
şi trezeşte-i, nu-i lăsa
să mai facă mult aşa…
Căci e vai de orişicine
n-are frică, nici ruşine,
ci face ne-mpiedicat
şi vorbeşte ce-i păcat,
şi-i dă-n gura celor răi
pe nevinovaţii Tăi…

Cuvinte înţelepte

Doamne, Tu eşti Adevărul veşnic şi biruitor,
Tu Te lupţi şi aperi singur împotriva tuturor,
Tu eşti Cel ce birui totul şi-Ţi supui pe toţi la rând,
iar pe Tine nu e nimeni să Te biruie nicicând.

Traian Dorz

Darul lacrimilor

Povestit-a Avva Iosif ca a zis Avva Isaac: Sedeam odata cu Avva Pimen si l-am vazut uimindu-se. Si fiindca aveam multa indrazneala catre dansul, am pus lui metanie si m-am rugat, zicand: Spune-mi, unde erai? Iar el, fiind silit, a zis: Gandul meu era unde a stat Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, si plangea la Crucea Mantuitorului; si eu voiam pururea asa sa plang.

 Sa ne sfintim noi mai mult,si prin darul lui Dumnezeu ,se sfintesc si apropiatii nostri si chiar si raufacatorii nostri. Cine rabda pe aproapele lui,chiar de ar fi si omorat de el ,este pus alaturi de martiri! La fel ca Sf.Filofteia de la Curtea de Arges (omorata chiar de tatal ei ,ptr. ca facea bine saracilor )si ca si alte mii si mii de martiri, sclavi sau liberi, chinuiti de-a lungul mileniilor. Cine le mai stie numele ,rabdarea sau chinurile indurate? Numai Dumnezeu nu a uitat nimic,gand ,vorba ,fapta ! Nici macar un oftat ,sau o vorba indurata de cineva ! Toate le va rasplatit candva , fiecaruia in parte! Sa nu-i abandonam pe apropiatii nostri cazuti in pacate ,cautand doar scapare noastra si avantajul nostru propriu. Si asa facand ,sacrificandu-ne pentru bine

 Peste cativa ani nu vom avea voie sa ne mai numim ortodocsi,nu vom mai avea dreptul nici la viata ,daca nu ne lepadam de credinta. Biblia si sfintii asa profetesc pentru viitor,persecutie religioasa si greutati mari. 201o a fost profetit ca un an cu turburari,2011 se asteapta un an sangeros. E slobozit Satana pe pamant sa isi faca si el lucrarea lui,spune Biblia.
"Domnul isi arata indelunga rabdare fata de lume, se arata milostiv tocmai pentru ca inca se mai savarseste Sfanta Liturghie. Daca lumea nu ar fi avut preacuratul Trup si preacuratul sange al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevarata viata si de darul sfintirii. Liturghia este adevaratul ferment al vietii duhovnicesti, ceresti si sfinte care lucreza in omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nadejdea si taria noastra" Sf Ioan de Kronstadt

"FERICITI CEI MILOSTIVI,CA ACEIA SE VOR MILUI"[MateiV,7]Un copil sarac,dar cu sufletul plin de mila lui Dumnezeu,impartea mancarea pe care mama lui i-o dadea la scoala cu un orb sarman.Mama afland ii zise ca trebuie sa manance toata mancarea pentru a creste ,dar copilul i-a raspuns astfel:-Mama draga,daca nu as da jumatate din mancare acelui orb ,n-as manca cu placere ,dar asa imi foloseste mai mult decat daca as manca tot! Mama ii zise fericita:-Bine asa sa faci si de aici inainte..

CADEREA CE ADUCE MANTUIRE

E atât de minunată lumea în care trăim... Vezi copii veseli care zburdă prin zăpadă, apoi se ascund după fusta mamei care flutură prin valurile de frig, se împiedică la fiecare pas, căci gheaţa vicleană şi picioruşele grăbite se unesc într-o horă a eternităţii, o horă a unui rimt nedifinit, dar care, deşi pare inexistent, se armonizează cu şuieratul vântului năprasnic ce alungă fulgii dintr-un loc în altul...

Dar nu, nu îi alungă, ci vântul, un veşnic trubadur, adoră să-i răscolească şi din cele mai întunecate unghere (Oare fulgii zboară şi din adâncul sufletului?)... ca apoi, întinzând palma, să-mi aşterne un covor de floricele albe-albe, crăiţe ale zăpezii...Un fulg...Închid palma...şi când o deschid, văd o Primăvară...a înflorit Primăvara în suflet, în cuget şi în simţiri...

Sufletu-mi se perindă agale, ieşind din amorţeală...Ca o nălucă a iernii, într-o haină albă de lumină, se plimbă cu mine Îngerul meu...Îngerul meu de la Dumnezeu...Soarele livid începe să încălzească...

Un verde vesel aşternut pe jos şi-a smălţuit întinderea cu fluturi de azur şi flori delicate ...Flori, flori, o cunună vreau să fac din voi şi să o dăruiesc Maicii mele! Ce trandafiri minunaţi! Dar spinii voştri m-au înţepat, sângele curge...nimeni nu-mi tămăduieşte rana... daaa. ..am căzut din nou în păcat...

Viclean, vine diavolul, mă ia de mână şi-mi zice: SUNT ÎNGERUL TĂU DE LUMINĂ! Pune un deget pe rana mea...nu mai sângerează...şi eu mă încred în el...Mă ţine de mână, îl ţin şi eu de mână, ne plimbăm pe sub tei înfloriţi, mirosim liliac de April, îmi odihnesc sufletul în mâinile lui...şi stai! Mă trezesc prea târziu!

Daaa...e târziu pentru că iar am căzut din harul sfântului Duh, m-am îndepărtat ...mi-am lăsat Îngerul să plângă, cu inimă rănită, după mine...l-am lăsat să sufere, să se lupte pentru mine...dar acum??? Acum eu sunt slăbită, mi-a slăbit făptura, nu e nimeni să mă întărească...m-am trezit prea târziu...dar...Domnul e Bun! ...şi mă caută ca pe o oaie pierdută... Şi mă găseşte, căci şi drahma cea pierdută a aflat-o, iar oaia cea rătăcită a adus-o în braţele Sale la turma Sa...

Mă găseşte, şi mă bucur enorm! E o bucurie atât de mare încât inima e gata să se rupă pe la cusături şi să reverse sânge înflăcărat de dragoste...

Lacrimi de sânge cad pe suflet...Se coboară în Iad după mine, mă ia de mână...şi mă aduce la Lumină, îmi descoperă Adevărul...şi mă pune pe Cale...

Dar vine iar cel rău şi mă ia la sine...şi mă întristez...E o luptă grea, o luptă continuă...dar eu nu cred că viaţa e grea!

Viaţa e grea dacă ţi-o faci tu aşa!...

Drept aceea, e de folos a porni cu nădejdea la drum...Căci dacă flacăra credinţei se stinge, dacă flacăra dragostei se stinge, fie ca flacăra nădejdii să ardă pururea!

Şi să zicem şi noi, de pe fiecare treaptă (până ajungem în vârful urcuşului duhovnicesc), împreună cu Mântuitorul: PIEI, SATANO!

SA NU MINTI

Primul mincinos din lume a fost diavolul; el a minţit-o pe Eva că dacă vor mânca din pomul oprit, vor fi asemenea cu Dumnezeu. Iată de ce Mântuitorul a zis că diavolul este tatăl minciunii, pentru că el a scornit prima minciună. Minciuna este păcat, pentru că pricinuieşte mult rău. Să nu ne amăgim că dacă spunem o minciună mică, păcatul este mic. Orice minciună aduce după sine un rău, oricât ar fi ea de mică; ba mai mult, adeseori o minciună mică are ca urmare un păcat mare. Iată o întâmplare reală: Doi soţi tineri aveau o fetiţă de 4 ani. Bărbatul lucra la fabrică şi de câte ori pleca de acasă atrăgea atenţia soţiei lui, să nu lase copilul nesupravegheat, ca nu cumva să cadă în fântâna din grădină unde adesea se juca. Toate au mers strună, până când într-o zi, pe când bărbatul se întorcea de la lucru, intrând pe portiţa grădinii, observă că fetiţa se juca în jurul fântânii, fără a fi cineva lângă ea să o supravegheze. ,,Stai, femeie, că te învăţ eu minte”, îşi zise bărbatul şi, intrând în casă se prefăcu speriat şi zise: - Ileana, copila a căzut în fântână şi s-a înecat! Femeia s-a schimbat la faţă şi-a dus mâna la inimă şi s-a prăbuşit la pământ. În zadar a încercat bărbatul să îi explice că a glumit cu ea, că până să anunţe medicul Ileana a murit. IATĂ ISPRAVA UNEI MINCIUNI şi a unei glume proaste. Iată pentru ce Sfânta Scriptură ne spune: ,,Cel ce îşi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul.

USA INIMII

Povestea spune că uşa sufletului doar noi o putem deschide

Pictorul terminase tabloul, care îl reprezenta pe Iisus în faţa unei uşi. Şi-a chemat prietenii pentru a le auzi părerea. Toţi au admirat tabloul, frumuseţea şi blândeţea chipului lui Iisus, atitudinea lui solemnă în faţa uşii întunecate. Toţi erau încântaţi şi aveau numai cuvinte de laudă, când unul a spus:

–Maestre, mi se pare că lipseşte ceva uşii. Ea n-are clanţă, cum se poate intra?
Pictorul a răspuns:
–Uşa, la care bate Isus, se deschide numai dinăuntru...

Spunem povestea: misoginilor, şefilor, părinţilor prea aspri, egoiştilor, celor ce nu-şi deschid inima

SFANTA TREIME

Altarul de vara ..Timisoara biserica din Calea Lipovei..


Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:

- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă ?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.

Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi întelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie, însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

“Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie!”
( Sfântul Ioanichie )

SFANTA BISERICA

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:

- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum Îl vedem peste tot.
- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate. Însă, priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.”
( Sfântul Nicodim )

SFANTA BISERICA

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:

- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum Îl vedem peste tot.
- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate. Însă, priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.”
( Sfântul Nicodim )

COPILUL SI PREOTUL

Mergând prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urât cu prietenii săi de joacă şi înjurând. Oprindu-se, l-a întrebat:
- Dacă cineva ar vorbi în limba engleză, ce ai crede despre el ?
- Că este un englez, a răspuns băieţelul.
- Dar dacă cineva ar vorbi în limba spaniolă ?
- Ar fi un spaniol, desigur.
- Nu crezi că este la fel şi cu cel care vorbeşte “limba” lui Dumnezeu ? Un creştin spune doar lucruri frumoase şi folositoare. De la omul rău, dimpotrivă, nu auzi decât vorbe urâte, înjurături şi minciuni. Cum este sufletul omului, aşa sunt şi vorbele sale.

Fii atent ce spui, fiindcă, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge între cei a căror limbă o vorbeşti! Poţi ajunge între păcătoşi şi diavoli sau între îngeri şi sfinţi.

Omul este o corabie mică, în care se află lei şi balauri, otravă şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără sfârşit. Dar, tot acolo este şi Dumnezeu, sunt şi îngerii, viaţa şi Împărăţia Domnului, lumina şi Apostolii, cetăţile cereşti şi comorile de har: acolo, în sufletul omului, sunt toate.”
( Sfântul Macarie )

Povestire foarte folositoare si minunata

 despre un om cu simplitate sfanta si fara rautate
Aflandu-ma eu odata in partea Tebaidei pentru folosul si incredintarea cea de la parinti, barbati cu fapte bune, care locuiau acolo pustnicindu-se, aveam multa grija si osardie sa aud invataturile cele mantuitoare si folositoare de suflet si cuvintele cele duhovnicesti ale oamenilor celor cu adevarat ceresti si ingeri pamantesti, ca sa le am in cugetul meu si sa iau ceva roada buna. Si intre celelalte povestiri care se spuneau spre folosul celor ce ascultau, unul din batranii zisi mai sus, avva batran cu varsta si renumit in viata monahiceasca, a zis si aceasta istorioara vrednica de pomenire:

S-a intamplat odata de a trecut prin partile acelea un pustnic vestit in fapte bune. Si multi ascultandu-l si folosindu-se, isi marturiseau la el pacatele lor. Intre ei s-a aflat si un om cu simplitate si fara rautate, cu mestesugul pastor, care din copilaria lui s-a hranit si a crescut in pustie, nestiind altceva fara numai a paste oi. Pe acesta cuviosul a inceput a-l intreba si a-l cerca in chip duhovnicesc, ispitind adancul inimii ca sa cunoasca daca nu cumva si el, ca un om purtator de trup, a facut vreo greseala, ca sa-l indrepteze.

Dupa ce l-a marturisit cu de-amanuntul dupa randuiala, l-a intrebat si despre pacatele cele de moarte unul cate unul, ca sa poata sa raspunda mai usor. Dar el mereu zicea ca are dorinta sa se mantuiasca si sa ajunga cu lesnire in Rai. Atunci batranul l-a sfatuit sa se tina totdeauna de calea cea dreapta, ca sa afle ceea ce doreste. Iar acela i-a raspuns cum ca are trei zile de cand tot umbla pe cale dreapta si nu doreste altceva, fara numai mantuirea lui. Si vazand cuviosul simplitatea si nerautatea lui, a randuit sa fie primit in manastirea de acolo, de aproape. Egumenul l-a primit cu bucurie ca pe un trimis al lui Dumnezeu, l-a facut monah, imbracandu-l in chipul monahicesc si i-a randuit sa ingrijeasca biserica. Iar el a primit cu bucurie si-si facea slujba fara lenevire.

Intr-una din zile egumenul s-a dus la el si l-a aflat ca ingrijea si curata biserica si-l sfatuia ca sa faca cu grija si cu osardie slujba lui, ca sa aiba plata de la Dumnezeu si sa ajunga degraba in raiul pe care-l doreste.

Iar el a pus metanie egumenului si i-a zis:

- Iti multumesc, sfinte parinte al lui Dumnezeu si cinstite staret, ca ma sfatuiesti cele de mantuire. Insa si eu te rog pe Sfintia Ta ca sa-mi spui ceva. Acela care sade sus, deasupra, pe bolta bisericii, ca legat si nu poate sa se miste, nici sa se pogoare deloc, si care nici n-a mancat nimic de cand am venit eu in biserica, cine este ?

S1 zicea aceasta nestiind ca este Hristos, zugravit sus ca de obicei. Si mirandu-se egumenul de nevinovatia si nerautatea inimii lui, i-a zis glumind:

- Acesta pe care-L vezi acolo sus, avea in grija biserica mai inainte de tine. Si fiindca nu ingrijea cu osardie si cum se cuvenea, l-am canonisit sa stea acolo precum vezi. Pentru aceasta ia aminte si tu, sa nu patesti asemenea.

Dupa ce a auzit acestea, acel om cu adevarat binecuvantat si fara rautate a tacut, nemaizicand nimic egumenului. Dar seara, dupa ce si-a luat merticul sau de paine de la chelar, s-a inchis inauntrul bisericii. Si dupa ce s-au linistit toti parintii, el, crezand de adevarate cuvintele egumenului, pe care i le-a spus glumind, cum ca Stapanul Hristos a fost slujitorul Bisericii si pentru ca nu facuse cu osardie slujba Lui L-a canonisit sa stea acolo sus, de jos l-a chemat sa se pogoare, mahnindu-se si durandu-l inima pentru El, si i-a zis ca si catre un viu:

- Pogoara-te, frate, ca sa mancam!

Iar Cel ce locuieste in cei smeriti si blanzi si fara rautate, Domnul cel smerit, Cel ce se odihneste in inimile oamenilor blanzi si iubeste smerenia si nerautatea, a zis, o, minune!

- Ma tem sa Ma pogor, ca nu cumva sa afle egumenul si-ti va face ceva rau si vei avea necaz din pricina Mea.

Roaga-te dimineata, seara, in timpul zilei; spune o rugaciune si fa-ti cruce inaine si dupa masa, si ai sa vezi ca vor face si ei ca tine.

Mergi la biserica in duminici si sarbatori si asta-i va pune iarasi pe ganduri. Citeste din Sfanta Scriptura, din Vietile Sfintilor, din Pateric, din Psaltire, din carti de rugaciuni, din carti duhovnicesti, si-i vei vedea pe ai tai cum vor trage cu ochiul curiosi de ceea ce te intereseaza.

Nu judeca, nu barfi. Vorbeste frumos, fii cinstit, invata bine, si ai sa vezi ca vor vedea ca te-ai schimbat, vor intelege ca relatia ta cu Dumnezeu te-a ajutat sa fii mai bun.

Iarta-i daca-ti gresesc, fii ingaduitor cu greselile lor, nu-i judeca in gandul tau, pentru ca ei sunt la inceput, nu-l cunosc pe Dumnezeu, nu stiu bine ce este pacat si ce nu este.

Iubeste-i si vor simti asta cel mai mult!

Parintii tai il vor cunoaste pe Dumnezeu din faptele tale !

Nu te chinui sa-i schimbi, mai degraba roaga-te pentru ei mereu. Ai grija intotdeauna ca tu sa fii curat in fata lui Dumnezeu si usor usor vei vedea schimbari mari si la ei.

Da, sunt cazuri in care unii parinti chiar stau impotriva copiilor impiedecandu-i sa mearga la biserica, sa se roage, sa-si manifeste credinta. In aceste situatii doar Dumnezeu poate rezolva lucrurile, doar El poate inmuia inima unui tata ateu sau a unei mame necredincioase. Rugati-va pentru parintii vostri ! Acest lucru este tare bineplacut lui Dumnezeu si degrab asculta rugaciunile copiilor pentru parintii aflati in intunericul necunostintei.

Suportati vorbele urate ale parintilor sau comportamentul lor neadecvat pentru ca si ei au suportat multe suferinte si necazuri pentru ca voi sa ajungeti asa mari cum sunteti. Daca noi copiii am ajuns sa-l cunoastem pe Dumnezeu inaintea parintilor, asta e o mare responsabilitate pentru noi, si trebuie sa facem tot posibilul sa-i aducem si pe ei in Biserica, trebuie sa le rasplatim grija lor de pana acum prin iubire. Mare parte din parintii nostri au trait in vremea comunismului cand oamenii n-aveau voie sa mearga la Biserica, cand nu existau biserici in fiecare cartier, cand nu existau carti, sau biblii, ci toate publicatiile faceau propaganda doar regimului ateist. E de-nteles de ce copiii sunt atrasi mai usor la Dumnezeu decat parintii, cel putin in aceste vremuri.

Pentru toti cei care vor sa-si schimbe parintii si sa-i apropie de Dumnezeu, va puteti ruga Sfintei Cuvioasei Parascheva care contrar vointei parintilor isi dadea hainele milostenie saracilor si iubea viata alaturi de Hristos. Sau Sfintei Filoteia de la Arges care a fost omorata chiar de tatal ei, si a carei moaste se afla la Manastirea Curtea de Arges.

Totusi nu uitati ca aceste schimbari se pot petrece uneori in ani sau zeci de ani de zile. Fiti rabdatori si rugati-va Domnului Hristos, pentru ca doar El le stie cel mai bine inima, si are mijloacele de a-i schimba. Dar doar cu voia lor, bineinteles.

Doamne ajuta!

MANASTIREA ..ROMANESTI..SI EU AM FOST AICI...VRETI DOVADA? VA ARAT MAI JOS....

Poveste de trezit copiii - Micul Suflet

 

Micul Suflet [traducere de Mihaela Cristian]
[dupa Neale Donald Walsch - The Little Soul and The Sun]

O data ca niciodata, a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:
- Stiu cine sunt!
Si Dumnezeu a raspuns:
- Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?
Sufletelul a strigat :
- Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zambit cu drag:
- Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.
- Oau ! spunea Micul Suflet, aœasta e grozav!
Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :
- Acum ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?
- Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat? il intreba Dumnezeu.
- Pai, raspunse Sufletelul, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.
- Dar tu chiar Esti Lumina! ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.
- Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.
- Asa deci ? raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :
- Ar fi totusi un lucru...
- Ce? intreba Sufletelul.
- Pai, exista doar Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu, si astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa experimentezi Ceea ce Esti atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.
- Adica ? intraba confuz Micul Suflet.
- Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele fara una din lumanarile sale... si fara tine el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina cand tu esti in Lumina?
- Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie!
Dumnezeu zambi din nou si-i spuse :
- Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.
- Ce este intunericul ? intreba Micul Suflet.
- Este ceea ce tu nu esti.
- Imi va fi frica de intuneric ? intreba Micul Suflet.
- Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam ; doar ne prefacem ca e intuneric .
- Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.
Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul starii respective va trebui sa apara :
- Si asta este un mare dar, pentru ca fara aceasta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb fi Lumina in Intuneric, si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei stii Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca pentru a afla si ceilalti cat de special esti.
- Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt? intreba Micul Suflet.
- Binenteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti, special nu inseamna mai bun. Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca esti special.
- Minunat ! radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!
- Si poti sa incepi lucrul acesta chiar acum! ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba :
- In ce mod iti doresti tu sa fii special ?
- Nu inteleg, raspunse Micul Suflet.
- Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?
Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment :
- Ma pot gandi la multe feluri de a fi special! exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.
- Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.
- Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special fiind iertator. E special sa fii iertator?
- O da! e foarte special.
- Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa experimentez ce inseamna sa fii iertator.
- Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.
Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.
- Ce anume ar trebui sa stiu ? ofta Micul Suflet.
- Nu ai pe cine sa ierti!
- Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
- Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!
Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi. Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur incat Micul Suflet abia o putea privi.
- Atunci pe cine ai putea ierta ? intreba Dumnezeu.
- Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa experimentez iertarea. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.
Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist. Dar chiar atunci un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.
- Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
- Da ?!? se lumina Micul Suflet, dar cum?
- Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.
- Poti face tu acest lucru ?
- Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel incat tu sa ai pe cine ierta.
- Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta atat de perfecta! Tu, care vibrezi atat de putermic incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult incat Lumina ce-o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ? Ce te-ar putea face, pe tine - care esti atat de usor incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului, sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ?
Micul Suflet fu suprins de raspuns.
- Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, noi doi. Am dansat impreuna de-a lungul vreacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un Tot. Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost Femeia si Barbatul, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Asupritorul. Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta Ceea ce Suntem cu Adevarat. Sufletul cel Prietenos explica mai departe : Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea experimenta cum e sa fii Cel care Iarta.
- Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator? intreba Micul Suflet putin speriat.
- Pai, ne vom gandi noi impreuna la ceva, raspunse Sufletul cel Prietenos facandu-i un semn cu ochiul.
Sufletul cel Prietenos devenise deodata serios si spuse cu o voce slaba :
- Ai avut dreptate inainte, sa stii.
- La ce te referi ?
- Va trebui sa-mi incetinesc vibratiile si sa devin violent pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea placute.¦ Va trebui sa ma prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. As avea o favoare sa-ti cer.
- Cere-mi orice! striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator!
Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.
- Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger sa faci toate acestea pentru mine.
- Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit doar ingeri.
Si atunci MiculSuflet nu-si dorui nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:
- Ce pot sa fac pentru tine ?
Sufletul cel Prietenos raspunse:
- Atunci cand te voi lovi si te voi izbi in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment… aminteste-ti te rog Cine Sunt cu Adevarat.
- Oooo, imi voi aminti! plangea Micul Suflet, iti promit! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.
- Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un alt suflet sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem.
- Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar - sansa de a experimenta Cine Sunt cu Adevarat.
Si astfel cei doi cazusera de acord. Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special, si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special numit Iertare.
Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii, si sa multumeasca oricarui suflet care facea acest lucru posibil. Si ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui, chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete, dar mai ales daca ii aducea tristete Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu :
- Adu-ti aminte, eu va trimit doar ingeri. 

Viata ca un fluture albastru...

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…
Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.
La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!
Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.
-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:
-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!
Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.