Rugaciune pentru izbavire de boala

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE..

"DOAMNE IISUSE HRISTOASE, DUMNEZEUL nostru,primeste smerita mea rugaciune pentru iertarea pacatelor mele si ca un indurat, stinge cu dreapta TA cea atotputernica focul ce ma arde. Inceteaza-mi boala si cu milostivirea Ta ridica-ma din patul durerii, intru slava Numelui Tau. Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, HRISTOASE, DUMNEZEULE si TIE slava inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururi si in vecii vecilor." AMIN!

 

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: INĂLTAREA SFINTEI CRUCI

 URMEAZA LINCUL...

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: INĂLTAREA SFINTEI CRUCI:

 FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE .... ...

Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

        Unul din marile ajutoare duhovniceşti dobândite de cei care părăsesc viaţa aceasta şi merg în cea de dincolo este Sfânta Spovedanie. Şi iarăşi, o mare pierdere pentru cei ce părăsesc această viaţă şi merg în cea de dincolo este lipsa Spovedaniei. Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus Sfinţilor Apostoli şi prin aceştia, la rândul lor, până azi, episcopilor şi preoţilor, că „oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri” (Matei 18, 18). Legarea şi dezlegarea o luăm numai aici pe pământ. Dincolo vom suporta doar consecinţele.
Niciodată nu putem şti sfârşitul vieţii noastre; de aceea este bine să ne spovedim în fiecare an, în toate posturile. Iarăşi, nu putem şti vârsta la care viaţa noastră se va sfârşi. Foarte mulţi tineri mor nespovediţi. E de la sine înţeles că cea mai mare tragedie pentru un om şi urmaşii familiei sale este să moară nespovedit. Că e tânăr sau că e bătrân, este acelaşi lucru până la urmă. Mulţi cad în eroarea de a zice că se vor spovedi când vor fi mai bătrâni. Niciodată nu putem şti sfârşitul vieţii sau dacă ajungem ori nu la bătrâneţe. De aceea omul trebuie să se spovedească de la 7 ani în sus, fiecare, în timpurile rânduite de Biserică sau când simte nevoia de a se spovedi.
Spovedania înseamnă dezlegare, uşurare. Tot timpul trebuie să fim dezlegaţi şi uşuraţi de păcate prin Taina Spovedaniei. Toate păcatele nespovedite se transmit urmaşilor celui decedat. Cei care mor nespovediţi nu au parte, prin urmare, de acea mare dezlegare fundamentală pentru viaţa de dincolo. Ei trec dincolo nedezlegaţi, sunt legaţi în păcatele lor. Dincolo nu mai pot fi dezlegaţi de nimeni. Mântuirea unui creştin nu poate fi garantată fără Taina Sfintei Spovedanii.

Arhim. Ioachim Pârvulescu

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

* Sfântul Apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, a luat dragostea lui Hristos si a vorbit despre
dragoste. A împărtit dragostea, a răspândit-o în lume si lumea s-a îmbogătit prin cunoasterea iubiriide
 Dumnezeu. Ne spune: 
“Iubitilor, să ne iubim unii pe altii, pentru că dragostea este de la Dumnezeu si
oricine iubeste este născut de Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe
Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire“.

* Când dragostea există între oameni, îi uneste, le uneste inimile. Vrei să vezi dacă-L iubesti pe
Dumnezeu? Vezi asta din cât îl iubesti pe fratele tău. Dragostea adevărată se vede când aproapele tău
  nu  se poartă bine cu tine, când te învinuieste. Atunci se dovedeste cât îl iubesti tu pe acest om.

* Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El si trăieste departe, în păcat, îl vizitează în diferite
feluri, ca să-l aducă aproape de El si să-l miluiască. Dacă nu facem si noi la fel, nu avem dragoste în
sufletul nostru, nu suntem ai lui Dumnezeu.

* Omul care iubeste nu suferă. Suferă acela care urăste, care simte răutate, care este întunecat de
rele, care este cuprins de invidie si gelozie. Răutatea este apăsătoare, dragostea si virtutea sunt usoare.
Dragostea lui Dumnezeu este odihnă duhovnicească.

* Să ne rugăm la Dumnezeul iubirii să intre în noi, să-L simtim si, când Îl simtim pe Dumnezeu, ne
vom dărui si noi fratelui nostru... Pentru a ne izbăvi de datoria păcatelor noastre trebuie să ne dăruim
aproapelui nostru...

* Omul crestin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu si să ia pozitia cuvenită.
Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L multumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este
multumit când omul face voia Lui, adică atunci când împlineste poruncile Lui. Porunca dragostei si
porunca smereniei. Când omul are smerenie si dragoste rămâne în Dumnezeu si Dumnezeu în el.
Smerenia si iubirea lui Hristos trebuie să ne cutremure si să ne învete. Dacă Dumnezeu cel fără de
păcat S-a smerit într-atât, din iubire pentru noi, încât a murit pe cruce, noi, care suntem din fire umili,
oameni de lut, cât ar trebui să ne smerim si să urmăm exemplul Lui mântuitor?

* Iubirea către Dumnezeu si către aproapele sunt cele două mari virtuti pe care se sprijină tot
edificiul duhovnicesc. Dacă lipsesc aceste două mari virtuti, toate celelalte nu au nici un fundament.

* Când harul lui Dumnezeu aprinde inima, omul duhovnicesc simte dragoste nesfârsită pentru
fratele său. Simte înlăuntrul său că îi îmbrătisează pe toti, si frati, si prieteni, si dusmani, si toată  zidirea  neînsufletită.

* Dragostea cere efort la început, dar pe urmă dă multă odihnă... Când un om are îndelungă răbdare
si bunătate, acestea arată că are iubire în el. Iar când nu are îndelungă răbdare, milă si bunătate, este
   lipsit   de dragoste, lipsit de Dumnezeu. Sfântul Cosma Etolianul ne spune: “Am văzut două iubiri
    care  mântuiesc si acestea sunt iubirea către Dumnezeu si iubirea către aproapele“.
Ce ne cere Dumnezeu? Să-L iubim cu toată inima, puterea si fiinta noastră; să-l iubim pe aproapele
nostru ca pe noi însine. Să ne schimbăm purtarea si Acela ni se dăruieste nouă, ne deschide raiul. Si
 totusi   nu facem asta, si ne chinuim.

* De aceea noi, crestinii, prin iluminarea lui Dumnezeu, putem multe. Putem face multă milostenie
si îndeosebi milostenie sufletească, care are o valoare uriasă. Trebuie să începem toti o nouă cruciadă
de   milostenie pentru aproapele nostru. Să-l ajutăm pe aproapele nostru nu atât pe plan economic, cât
duhovnicesc.

* Milostenia se răsplăteste în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne îngrijim
mereu de săraci si să-i ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Milostenia are mare putere.
Suntem datori să facem mai întâi milostenie sufletească, să arătăm iubire către oameni, si apoi, cu
sinceritate, dragoste si discernământ, să-i ajutăm pe ei.

* Oamenii lui Dumnezeu trebuie să aibă dragoste. Dragostea are limbajul ei, limbajul lui Hristos, si
cine îl are pe acesta este bine călăuzit în lucrările lui.

* Milostenia formală nu are mare însemnătate. Însemnătate are când mila contine în ea dragoste si,
miscată de această dragoste, îl miluieste pe sărac.

* Domnul nu dă importantă lucrului mult sau putin, ci intentiei pentru milostivire, si pe aceasta o
preamăreste.

* Milostenia noastră trebuie să izvorască din iubirea de oameni, care au nevoie nu numai de lucruri
materiale, ci si de ajutor sufletesc. Să-i ajutăm si duhovniceste. Când îi dăm curaj si putere unui om
deznădăjduit să continue lupta sa, greaua lui încercare, si în felul acesta îl scăpăm de primejdia unei
catastrofe, această milostenie este foarte mare. De aceea orice oferim aproapelui nostru să izvorască
din inima noastră si să nu fie o faptă formală. Să cunoastem bine că răsplata milosteniei noastre, de la
Insusi Dumnezeu, este însutită. Dăruiesti ceva si Dumnezeu îti dă de o sută de ori mai mult. Orice
daruim  săracilor ni se va da înmultit în ceruri; si, când sufletul o să plece din această viată, îsi va ridica răsplata milosteniei lui.

* Noi suntem tinuti în viată de mila lui Dumnezeu. Zi si noapte cerem milă si iertare. Le vom primi
atunci când si noi le vom înfăptui la rândul nostru.

* Milostenia urcă până la tronul lui Dumnezeu. Face să coboare mila lui Dumnezeu la om. Milă
face, milă găseste. Iubire răspândeste, iubire primeste.

* La a Doua Venire, Hristos va preamări si va osândi. Îi va preamări pe cei de-a dreapta, deoarece
au arătat iubire si milostenie celor înfometani si însetani, străinilor, bolnavilor si întemnitatilor, si îi
va   osândi pe cei de-a stânga, pentru că nu au avut aceste virtuti.
Să cerem asadar de la Dumnezeu să ne dea duh de iubire, căci cel care are iubire stie cum să
miluiască.

* Noi toti să-i miluim pe semenii nostri si îndeosebi pe cei care sunt îndepărtati de Dumnezeu...
Nimic în lume nu poate sta în fata valorii si mântuirii unui suflet. Să ne străduim să-i miluim pe  oamenii care sunt săraci la suflet, si răsplata noastră va fi foarte mare înaintea lui Dumnezeu. Să-l
  ajutăm pe   aproapele nostru cât putem, pe plan material si duhovnicesc.

* Durerea preschimbă sufletul omului, îl face sensibil, si astfel primeste să asculte cuvântul lui
Dumnezeu. Asadar când durerea face pregătirea si se apropie de un om al lui Dumnezeu, ajută la
mântuirea lui...

* Milostenia nu constă doar în cele materiale, ci mai mult în cele duhovnicesti. V-ati gândit
vreodată să vă rugati pentru sufletele care sunt în asteptarea osândei lui Dumnezeu? Pentru acele
suflete   cine se va ruga? Aici este marea milostenie. Această milostenie este cea mai mare pe care o poate înfăptui crestinul.

* Hristos a murit pe cruce pentru fiecare suflet si cere pricină ca să-i miluiască pe acesti oameni.
Dumnezeiasca dreptate caută să găsească pricină pentru scăparea omului de la osândă. Iar noi,
  oamenii,    întunecati de păcat, de nestiintă, nu dăm nici un motiv pentru care iubirea lui Hristos să miluiască aceste suflete.

* Dumnezeu iubeste milostenia din sufletul omului mai mult decât orice altă virtute. Milostenie
faci? Milostenie vei găsi.
Deoarece nu avem iubire, nu havem milostenie în suflet. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea
iluminarea, harul si puterea. Să ne dea harul milosteniei, ca să miluim acele suflete care sunt în cealaltă lume. Si dacă noi nu le vom uita, nici pe noi nu ne va uita Hristos...

* Când cineva dăruieste celuilalt din putinul lui, asta are valoare. Cei doi bănuti ai văduvei au fost
lăudati, nu cei multi pe care i-au dat altii. Si dacă din tnostru dăruim celuilalt, Dumnezeu este
drept, odihna si bucuria acelor suflete ne vor aduce nouă folos. Aceia îsi află odihnă, noi primim răsplată.

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE T A I N A S F Â N T U L U I M A S L U

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                                                                   
      Articol primit de la  Preot Ioan , imagini de la Biserica VIILE TIMISOARA ,unde in fiecare zi de miercuri la ora 18 se tine slujba Sfantului Maslu...

                                         
                                                           Ce este Sfântul Maslu?

        Sfântul Maslu este o slujbă, una din cele 7 Sfinte Taine ale Sfintei Biserici Ortodoxe, în care, prin rugăciunile preoţilor şi ungerea cu untdelemn sfinţit de aceştia, se împărtăşeşte harul cel dumnezeiesc, tămăduitor de toată boala sufletească şi trupească.

 De unde vine numele?

 Cuvântul maslu este de origine slavă, din cuvântul maslo care înseamnă untdelemn sfânt. Se mai întrebuinţează şi denumirea de eleoungere - ungere cu untdelemn, denumire provenită din limba greacă.

În Vechiul Testament, se practica ungerea?

 Da şi în Vechiul Testament se practica ungerea:

 ► A făcut de asemenea mir pentru sfânta ungere şi tămâie mirositoare, curate şi cu iscusinţă alcătuite de pregătitorii de aromate (Exod 37:29).
 ► Să îmbraci pe Aaron în sfintele veşminte şi să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-mi fie preot (Exod 40:13).
► Pentru aceasta Dumnezeul tău, a turnat peste tine untdelemnul bucuriei (Psalm 44:8).
► Aflat-am pe robul meu David şi cu mirul meu cel sfânt lam uns (Exod 58:20). ► Să se curăţească preotul, care este uns ca să se preoţească (Levitic 16:32).
 ► Şi obştea trebuie să mântuiască pe ucigaş din mâinile răzbunătorului de sânge vărsat şi să-l întoarcă în cetatea lui de scăpare, unde a fugit el, ca să trăiască acolo până la moartea marelui preot, care este miruit cu mir sfinţit (Levitic 35:25).
 ► Duhului Domnului peste mine pentru că m-a uns ca să binevestesc săracilor; m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire (Isaia 61:1).

 Mărturii despre ungerea un untdelemn sfinţit în Noul Testament 

● Şi scoteau afară demoni mulţi şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i făceau sănătoşi (Marcu 6:13).
● Duhului Domnului peste mine pentru că m-a uns ca să binevestesc săracilor; m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire (Isaia 61:1).
● Adică despre Iisus din Nazaret; cum L-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere şi cum a umblat din loc în loc, binefăcând şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavol pentru că Dumnezeu era cu El (Faptele Apostolilor 10:38).
● Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacov 5: 14-15).

Când se poate face Sfântul Maslu?

 Slujba Sfântului Maslu se poate face oricând este nevoie, dar se obişnuieşte să se facă în zile de post, pentru ca fiecare credincios să fie mai pregătit sufleteşte.

Cine sunt săvârşitorii acestei Sfinte Taine? 

     Săvârşitorii acestei Sfinte Taine sunt preoţii Bisericii după cuvântul Sfântului Iacov: - Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacov 5: 14-15).

Numai bolnavilor li se face Sfântul Maslu? 

           Nu numai bolnavii au nevoie de Sfântul Maslu ci şi cei sănătoşi trupeşte, pentru tămăduirea sufletului (iertarea păcatelor) şi pentru ajutor de la Dumnezeu. În vechile Pravile Bisericeşti, se menţiona că nu trebuie să li se facă Sfântul Maslu celor ce li s-a legat limba, pruncilor până la 7 ani şi nebunilor până ce nu-şi vin în fire.

Toţi bolnavii cărora le se face slujba Sfântului Maslu se tămăduiesc? 

            Nu toţi bolnavii cărora li se face Sfântul Maslu se tămăduiesc; unii nu primesc vindecare poate din pricina nevredniciei lor, alţii poate sunt înscrişi în alt plan dumnezeiesc. Există cazuri de oameni înduhovniciţi care cer de la Dumnezeu boală pentru ca prin răbdarea lor să se mântuiască. Însă, oricum ar fi primitorul slujbei la sfârşitul ei, prin mila lui Dumnezeu, suferindul primeşte o nouă stare sufletească.

 Cum ne pregătim pentru această slujbă şi unde se săvârşeşte? 

     Este foarte bine dacă înaintea slujbei primitorul Sfintei Taine a Sfântului Maslu se curăţeşte trupeşte şi se spovedeşte curat de toate păcatele sale; apoi cheamă 7 preoţi sau 3 preoţi iar la mare nevoie se poate sluji chiar cu 2 preoţi. Tradiţia Sfintei Biserici Ortodoxe spune că, Sfântul Maslu nu se poate săvârşi de un singur preot, decât în condiţii deosebite.
 Dacă este suferind, preoţii sunt chemaţi acasă, la bolnav, unde pe o masă, se pregăteşte un vas cu apa curată pentru aghiazmă, căţuia cu tămâie, lumânări, un pahar cu ulei şi 7 beţişoare cu vată pentru ungere. Dacă sunt cazuri speciale, preoţii vor face în zile de post, Sfântul Maslu de obşte, adică atât pentru cei bolnavi cât şi pentru cei sănătoşi, în Sfânta Biserică. Acasă la bolnav, preoţii se îmbracă în epitrahil şi felon, aşează Sfânta Evanghelie pe masă şi fac mai întâi Sfeştania (aghiasma mică).

 Când se face sfinţirea uleiului? 

După începerea Sfintei Taine preoţii citesc de 7 ori rugăciunea de sfinţire a untdelemnului, moment în care, fiecare preot binecuvântează untdelemnul sfinţindu-l.

 Când se face ungerea?

 În timpul slujbei se citesc 7 Apostoli, 7 Evanghelii şi 7 rugăciuni, după care la sfârşitul fiecărei rugăciuni se face ungerea cu untdelemn sfinţit.

Cum se încheie slujba? 



Slujba se încheie prin deschiderea Sfintei Evanghelii de către slujitori, pe capul bolnavului şi citirea ultimei rugăciuni urmată de o ectenie întreită, după care se face sfârşitul slujbei, cu formula:

BOLNAVUL: Binecuvantaţi părinţi sfinţiţi şi mă iertaţi pe mine, păcătosul! 

Preoţii: Dumnezeu să te ierte şi să te binecuvânteze, sănătate trupească şi sufletească să-ţi dăruiască. 

Ce rugăciuni se mai fac unite cu această slujbă?

       Se obişnuieşte ca, odată cu această slujbă a Sfântului Maslu, să se mai facă rugăciuni de dezlegare sau chiar moliftele Sfântului Vasile cel Mare.

 Ce facem cu untdelemnul şi cu făina sfinţită?

    Untdelemnul se foloseşte la ungerea celui bolnav, iar din făină se fac turtiţe pe plită care se pot consuma cu evlavie de credincioşi.

De câte ori trebuie făcută această slujbă? 

    Această slujbă se obişnuieşte a se face de trei ori la patul suferindului, dar nu poate fi vorba de o limită; ea poate fi săvârşită ori de câte ori este necesar. Sunt Sfinte Biserici unde se face în fiecare vineri, sau în mănăstiri se săvârşeşte chiar mai des.

De Ce numărul 7 este folosit atât de des la această slujbă?

Numărul 7 este un număr simbolic, care în Vechilul Testament reprezenta plinătatea, împlinirea, astfel:
 ■ de 7 ori a fost înconjurată cetatea Ierihonului când au cucerit-o israeliţii.
■ de 7 ori s-a rugat proorocul Ilie pe muntele Carmel ca să vină ploaia.
 ■ de 7 ori s-a cufundat în Iordan, Neeman Sirianul, când s-a curăţit de lepră. De altfel, repetarea de 7 ori a rugăciunilor arată o insistenţă, pentru că, boala este de foarte multe ori o experienţă la limita dintre viaţă şi moarte.

 De ce Sfântul Maslu pentru tămăduirea bolilor? 

         Noi ştim că boala este o ispită grea venită peste om, care de multe ori îl deprimă, îl descurajează şi de multe ori mijloacele omeneşti nu sunt îndeajuns pentru a lupta. În multe cazuri, cel credincios se gândeşte că boala lui are cauza în păcatele săvârşite de el şi adeseori este şi adevărat lucrul acesta. De aceea ne gândim că, boala este un prag destul de greu, iar îngrijorarea este alimentată de faptul că omul suferind se gândeşte că poate muri în orice clipă, fără a mai putea săvârşi binele. De aceea, trebuie să credem că, mai întâi de toate, Dumnezeu este cel care a pus la îndemână posibilitatea săvârşirii acestei Taine din dorinţa divină, ca: ... nimeni să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Această Sfântă Taină deşi vindecă şi sufletul prin curăţirea păcatelor, ea este o Taină a trupului. 

Cum lucrează Harul lui Dumnezeu asupra trupului?

          Harul lui Dumnezeu lucrează asupra trupului, lucrând mai întâi în sufletul omului, ridicându-i păcatele şi liniştindu-i conştiinţa.

Ce trebuie să facă bolnavul în timpul slujbei?



        Bolnavul, în timpul slujbei trebuie să se roage, ca voinţa lui unită cu voinţa slujitorilor, să pogoare mila lui Dumnezeu. De aceea preotul se întemeiază pe această credinţă că, de la Dumnezeu sunt toate şi prin El se pot toate, credinţă pe care trebuie să o aibă şi bolnavul. Nu poţi face nimic singur ca slujitor, dacă, suferindul nu participă activ prin încordarea simţurilor către divinitate; degeaba îl ungi cu untdelemn sfinţit dacă acesta nu conştientizează şi nu vrea să creadă că acel untdelemn poartă pecetea sfinţeniei dumnezeieşti, având putere vindecătoare. Taina Sfântului Maslu ajută adeseori pe bolnavi Toţi creştinii ortodocşi care au cerut ajutorul lui Dumnezeu, pot să mărturisească în faţa tuturor necredincioşilor, că Dumnezeu ne dă orice lucru spre folos, când îl cerem cu credinţă; adeseori se fac adevărate minuni. Câţi credincioşi n-au venit aduşi pe targă, în agonie, la Moaştele vreunui Sfânt, la vreo icoană făcătoare de minuni sau la Biserica unui sat neînsemnat şi după ce li s-a făcut Sfântul Maslu, s-au întors acasă sănătoşi uneori chiar în aceeaşi zi în care au plecat bolnavi de acasă.

 Sfatul Sfintei Scripturi (Înţelepciunea lui Iisus fiul lui Sirah) Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului şi El te va tămădui. Depărtează păcatul şi întinde mâinile spre fapte drepte şi de tot păcatul curăţeşte inima ta. Dă miros cu bună mireasmă şi pomenire făină de grâu şi junghie jertfe grase, pe cât te ajută puterile. Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, că şi de el ai trebuinţă. 

Că este vreme când şi în mâinile lui este miros de bună mireasmă. Că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă.

Iubiţi credincioşi, Iisus Hristos, intrând în casă la Zaheu - vameşul (de fapt şi în alte locuri amintite în Noul Testament), ne descoperă, în mod personal, motivul întrupării Sale: „Am venit să caut, să mântuiesc pe cel pierdut“ (Luca 19:10). Toţi creştinii ortodocşi trebuie să ştie că mântuirea se dobândeşte numai în Sfânta Biserică întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos prin Jertfa de pe Cruce, prin Înviere şi prin pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli, la Cincizecime. Iar harul Sfântului Duh se dă credincioşilor spre mântuire, de către slujitorii Bisericii - EPISCOPI ŞI PREOŢI - prin cele 7 Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtăşania, Preoţia, Nunta şi SFÂNTUL MASLU. 
Dumnezeu - Iisus Hristos n-a trecut cu vederea nici suferinţele sufleteşti, nici pe cele trupeşti ale fiinţei umane. De aceea, bolnavi fiind, să ne amintim că Dumnezeu ne-a lăsat din nemărginita-i iubire pentru noi, doi doctori: UNUL PENTRU SUFLET - „Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor“ (Luca 17:14) şi UNUL PENTRU TRUP - „Cinsteşte pe doctor, cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul“ (Sirah 38:1).

Trebuie să nu uităm însă, ordinea: 



TOTDEAUNA, MAI ÎNTÂI SĂ MERGEM LA DOCTORUL DE SUFLET (preot) ŞI APOI LA DOCTORUL DE TRUP (medic).
 Taina Sfântului Maslu mai este numită în mod sugestiv Taina Mângâierii, Taina Vindecării, uneori chiar Oleo-Ungere şi se săvârşeşte în Biserica Ortodoxă pentru vindecarea bolnavilor, după învăţătura Sfântului Apostol Iacov: „Este cineva în suferinţă? Să se roage ..., Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui“ (Iacov 5:13-15).

Din aceste cuvinte rezultă că nu este vorba de o ungere  simbolică, ci de o Sfântă Taină, pentru că ungerea se face ÎN NUMELE DOMNULUI şi de aceea, în mod obişnuit, putem să-i dăm următoarea definiţie Sfântului Maslu: este Taina în care creştinul bolnav este uns cu untdelemn sfinţit, dobândind astfel prin rugăciunile preoţilor harul vindecării de boli trupeşti şi sufleteşti. „Mărturisirea ortodoxă“ a Sfântului Petru Movilă spune: „CHIAR DACĂ NU URMEAZĂ TOTDEAUNA VINDECAREA TRUPULUI, LA CEL CARE SE CĂIEŞTE CU SINCERITATE, URMEAZĂ TOTDEAUNA IERTAREA PĂCATELOR SUFLETULUI“. „Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, ŞI DE VA FI FĂCUT PĂCATE SE VOR IERTA LUI“ (Iacov 5:15). Sfântul Maslu se face de obicei în zilele de post, cu şapte, cinci sau trei preoţi şi în cazuri de extremă necesitate, chiar şi numai cu un preot. Se citesc la Sfântul Maslu şapte pericope din Evanghelie, şapte din Apostol, şapte rugăciuni, şi se fac şapte ungeri, după însemnătatea numărului şapte în Biblie.

Elisei a trimis la Neeman pe sluga sa, să-i zică: „Du-te şi te scaldă de şapte ori în Iordan, că ţi se va înnoi trupul tău şi vei fi curat!“ (IVRegi 5:10); se vorbeşte în Noul Testament de şapte peceţi (Apocalipsă 5:1), de şapte stele (Apocalipsă 7:16), de şapte coarne (Apocalipsă 5:7), de şapte îngeri (Apocalipsă 8:2).
         Pentru ca bolnavii care participă la această Sfântă Slujbă să fie miluiţi şi vindecaţi de Domnul Hristos, trebuie îndeplinite următoarele condiţii obligatorii: credinţă dreaptă (ortodoxă), spovedanie, rugăciune multă unită cu post, împăcarea cu toţi, părăsirea definitivă a păcatelor mari de moarte. Dacă nu, Sfântul Maslu şi rugăciunile de vindecare şi de izgonire a duhurilor rele nu-şi ating pe deplin scopul, iar bolnavii se întorc acasă doar uşuraţi.

      Citind Evanghelia despre vindecarea slăbănogului de 38 de ani, vedem că el era bolnav din cauza păcatelor sale din tinereţe. De aceea, când zăcea bolnav, Domnul L-a întrebat: „Voieşti să te faci sănătos?“ Iar el i-a răspuns: „Doamne, nu am om să mă arunce în scăldătoare...“ (Ioan 5:6-7). Azi, „scăldătoarea bolnavilor“ este Sfânta Spovedanie, numită şi „al doilea botez“. Iar omul prin care ni se poate spăla sufletul în această „scăldătoare“ este preotul. El este dator, ca duhovnic, să spovedească pe cei ce aşteaptă vindecare, şi numai după mărturisire aceştia să participe la slujba Sfântului Maslu cu multă credinţă, cu evlavie şi cu post.  OBIŞNUIT, Sfântul Maslu se oficiază prin mănăstiri şi în zilele de hram, în prezenţa a numeroşi credincioşi care vin în pelerinaj cu acest prilej. După ce mai întâi se face slujba de sfinţirea apei, mai mulţi preoţi săvârşesc taina Sfântului Maslu şi miruiesc pe toţi bolnavii credincioşi, stropindu-i cu aghiasmă. La urmă, fiecare duce acasă untdelemn sfinţit, aghiasmă şi făină de grâu binecuvântată, din care se fac turtiţe pe care le mănâncă bolnavii şi cei din casă, pentru sănătate, binecuvântare şi ajutor de la Dumnezeu. 
TIMPUL cel mai potrivit pentru săvârşirea Sfântului Maslu, este perioada postului, adică atât cele patru posturi, cât şi zilele de miercuri şi vineri. Cel mai bine ar fi ca acei creştini care participă la Sfântul Maslu să postească până seara, să se roage mult şi să fie mai întâi de toate spovediţi.
CEL MAI SOLEMN Sfânt Maslu în Biserica Ortodoxă, se săvârşeşte în sfânta zi de miercuri în săptămâna Sfintelor Patimi, în amintirea femeii păcătoase, care a uns cu mir picioarele Domnului, înainte de mântuitoarele Sale patimi (Matei 26:7-13). 
În această zi se face Sfântul Maslu solemn şi în Biserica Sfântului Mormânt cu şapte mitropoliţi în frunte cu patriarhul Ierusalimului, în prezenţa a mii de pelerini din toată lumea.
 ÎN TIMP DE SECETĂ se face Sfântul Maslu, dar se adaugă cele şapte rugăciuni speciale pentru ploaie. În asemenea cazuri, se rânduiesc zile speciale de post, se adună cât mai mulţi credincioşi cu preoţii lor şi merg în procesiune pe câmp, cu icoane şi cu Sfânta Cruce, de mai multe ori până dă Dumnezeu ploaie pe pământ. ÎN TIMP DE SECETĂ FOARTE MARE se face Sfântul Maslu cu şapte preoţi şi se scot în procesiune prin sate, icoanele făcătoare de minuni şi Sfintele Moaşte existente în ţară. În aceste cazuri, Dumnezeu face totdeauna minuni de vindecare a bolnavilor şi dă ploaie pe pământ. Şi este adevărat pentru că, atunci când a fost secetă mare în Oltenia şi s-au adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa, totdeauna, a doua sau a treia zi a plouat. Dreptmăritori creştini, cele mai multe vindecări le-a făcut Însuşi Fiul lui Dumnezeu cât a stat pe pământ. După înălţarea Sa la cer, şi după pogorârea Duhului Sfânt, a dat această putere de vindecare a bolilor, de izgonirea diavolilor, Sfinţilor Apostoli şi, prin ei, episcopilor şi preoţilor: „MERGEŢI ÎN TOATĂ LUMEA ŞI PROPOVĂDUIŢI EVANGHELIA LA TOATĂ FĂPTURA. CELOR CE VOR CREDE, LE VOR URMA ACESTE SEMNE: ÎN NUMELE MEU VOR IZGONI DEMONI, ÎN LIMBI NOI VOR GRĂI, ŞERPI VOR LUA ÎN MÂNĂ, ŞI DE VOR BEA CEVA DE MOARTE NU-I VA VĂTĂMA; PESTE BOLNAVI ÎŞI VOR PUNE MÂINILE, ŞI SE VOR FACE SĂNĂTOŞI“ (Marcu 16:15-18). Deci, se poate constata cu uşurinţă că Maslul este o Sfântă Taină instituită de Iisus Hristos. Domnul Hristos a vindecat pe cei bolnavi care cereau aceasta cu credinţă, atât ei cât şi rudele sau însoţitorii lor. Cel bolnav de lepră se ruga lui Dumnezeu zicând: „Doamne, dacă voieşti poţi să mă curăţeşti!“ iar Mântuitorul i-a răspuns: „Voiesc, curăţeşte-te! Şi îndată s-a curăţit de lepra sa“ (Matei 8:2-3).
Doi orbi strigau şi cereau vindecare, iar Fiul lui Dumnezeu i-a întrebat: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Da Doamne!“ au răspuns ei. „După credinţa voastră, fie vouă!“ (Matei 9: 28-29). Şi s-au vindecat ochii lor. PRIN ATINGERE cu mâna de ochii celui orb din naştere, şi prin ungere cu tină l-a vindecat de întunericul orbirii (Ioan 9:2-7).
Prin atingere cu mâna de veşmintele Domnului, s-a vindecat de curgerea sângelui, femeia bolnavă de 12 ani. Aceeaşi putere a Duhului Sfânt iese din Hristos şi o primim tainic, şi chiar văzută în noi, când ne atingem cu credinţă de El - de Sfintele Icoane, de Sfânta Cruce, de Sfânta Evanghelie şi de Sfintele Moaşte, când primin Sfânta Împărtăşanie. Trebuie să amintim cel puţin câteva nume de sfinţi: Sfântul Nicolae şi Sfântul Spiridon, mari făcători de minuni, care vindecau prin rugăciune, prin binecuvântare şi prin atingerea bolnavilor de veşmintele lor. Sfinţii Mucenici şi doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson, Diomid, Anichit, Talaleu şi Trifon tămăduiau pe cei bolnavi prin rugăciuni şi medicamente făcute de ei din ierburi. Sfântul Grigorie Decapolitul ale cărui sfinte moaşte se află la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea, a făcut şi face numeroase minuni de vindecare. Odată a venit la el un creştin bolnav şi l-a rugat să-l vindece, dar cuviosul nu voia (îi încerca doar credinţa).
 Atunci, el a intrat pe ascuns în chilia sfântului, s-a culcat în patul lui şi îndată s-a făcut sănătos. Moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi, de asemenea au făcut şi fac nenumărate minuni  de vindecare. O femeie bolnavă, a fost consultată de medici la spital şi aceştia i-au spus că are cancer. Înainte de internarea pentru operaţie, femeia s-a închinat la racla Sfintei Parascheva şi a citit cu lacrimi acatistul ei, ca să scape cu bine. După internare, la ultima consultaţie a fost găsită sănătoasă şi s-a întors acasă, mulţumind lui Dumnezeu şi Sfântei Parascheva.  
        La moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, s-au vindecat nenumăraţi bolnavi printre care şi un profesor care avea mâinile paralizate, în urma iradierii în laboratorul în care lucra. La moaştele Sfântului Calinic de la Cernica s-au vindecat mulţi creştini bolnavi printre care şi o copilă născută oarbă. CREŞTINII POSEDAŢI DE DIAVOL (DEMONIZAŢII) dintotdeauna au format o categorie specială de bolnavi, căci produc tuturor frică şi emoţie. Nimeni, în afară de Dumnezeu, nu ştie de ce intră diavolul în unii oameni. ACEASTA RĂMÂNE O TAINĂ DIVINĂ.
 Nici Mântuitorul nu ne spune din ce cauză a fost posedată fiica femeii cananeience (Matei 15:22-28), de ce au intrat o legiune de diavoli în cei doi oameni din ţinutul Gadarenilor (Matei 8:28-34), sau de ce a intrat în copilul lunatic (Matei 17:14-21). UN LUCRU ŞTIM: că diavolul intră în om numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru unele păcate mari, personale sau ale întregii familii şi că nu are voie să se atingă de sufletul omului, ci numai să-l chinuiască în trup cu dureri nevăzute şi greu de suportat. Dar, nici scoaterea diavolilor din oameni nu se face fără voia şi porunca lui Dumnezeu. Numai Sfinţii pot izgoni pe diavoli din oameni cu mai multă uşurinţă. Ei au fost dintotdeauna cei mai tari în credinţă, în rugăciune, în smerenie şi post, căci erau plini de harul Duhului Sfânt. Venind odată la Sfântul Antonie cel Mare un om demonizat, el l-a trimis să-l vindece ucenicul lui, Cuviosul Pavel cel smerit care, a postit o săptămână, repetând mereu această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile cuviosului Antonie, izgoneşte demonul din zidirea Ta!“ Şi diavolul a ieşit din om, ca un balaur uriaş şi s-a făcut nevăzut. Sfântul Vasile cel Mare este cunoscut ca cel mai mare exorcist şi izgonitor de diavoli din Biserica lui Hristos. Odată, a fost adus la el un tânăr care s-a lepădat de Hristos prin declaraţie scrisă, pentru fiica stăpânului său, pe care a luat-o de soţie. Sfântul Vasile cel Mare l-a închis într-o cameră la rugăciune şi post aspru mai multe zile, fiind cumplit chinuit de diavoli. Sfântul Vasile venea uneori la el şi îl  îmbărbăta: „Nu te teme, fiule! Numai să crezi în puterea lui Hristos!“. Apoi l-a dus în Biserică cu mult popor, cântând cu toţii „Doamne miluieşte!“. Satana răcnea cumplit împotriva Sfântului Vasile, sfâşiindu-i veşmintele cu ghiarele şi strigând: „Mă nedreptăţeşti Vasile! El a venit la mine şi s-a lepădat de Hristos!“ Iar Sfântul Vasile zicea către popor: „Înălţaţi mâinile voastre în sus şi strigaţi: Doamne miluieşte!“.
          După multă rugăciune, a căzut din văzduh scrisoarea tânărului prin care se lepădase de Hristos şi aşa a scăpat de diavol. Un sfânt părinte a fost rugat să izgonească demonul dintr-un tânăr. Dar diavolul nu voia să iasă, ba chiar îi zicea: „Dacă mă scoţi de aici, intru în tine!“ Iar cuviosul i-a zis: „Ieşi din el şi intră în mine!“ Şi astfel s-a vindecat tânărul, iar cuviosul părinte s-a ostenit mult cu rugăciunea şi cu postul până a fugit demonul din el.
 Într-o zi, la slujba Sfântului Maslu am întâlnit un vechi prieten, pe care nu-l mai văzusem de foarte mulţi ani. Văzându-mă îmbrăcat în reverendă, a fost plăcut impresionat de faptul că acum sunt preot şi, după ce m-a felicitat, şi-a manifestat dorinţa de a-mi povesti cum l-a întors Dumnezeu pe el şi familia lui la credinţă, printr-o mare minune săvârşită de Maica Domnului în anul 1995. Jucându-se pe balcon, fetiţa lor, în vârstă de numai 5 ani, a căzut de la etajul patru pe cimentul din faţa blocului. Părinţii au fugit cu ea imediat la spital şi i-au făcut toate analizele posibile. În timp ce i se făceau analizele, părinţii fetei stând în genunchi pe culoarul spitalului, cu lacrimi în ochi, şi cu mâinile ridicate către cer, s-au rugat la Dumnezeu aşa: „Doamne, te rugăm, ajută-ne să nu moară fetiţa noastră şi îţi promitem solemn, că de acum înainte ne vom ruga în fiecare dimineaţă şi seară, ne vom pune câte o icoană în fiecare cameră, ne vom cumpăra o candelă în casă, nu vom mai lipsi Duminica de la Biserică, vom posti toate miercurile şi vinerile, inclusiv şi în cele patru posturi mari ale anului, ne vom spovedi şi ne vom împărtăşi cel puţin de patru ori pe an, vom face sfeştania casei, o să spunem rugăciuni înainte şi după masă“.   După câteva ore de aşteptare a apărut un medic cu fetiţa în braţe şi le-a spus părinţilor: „Oameni buni, aceasta nu poate fi decât o minune, fetiţa este perfect sănătoasă, nu are nici măcar o zgârietură !!!“. După ce au plecat de la spital, părinţii şi fetiţa au intrat în Catedrala „Sfântul  Dumitru“, au aprins trei lumânări şi, când au ajuns la icoana Maicii Domnului de la altar, fetiţa i-a spus tatălui ei: „Tată, eu o cunosc pe femeia aceasta!“. Şi el a întrebat-o: „De unde o cunoşti, tată?“ Iar ea i-a răspuns: „M-a ţinut în braţe când am căzut de la etaj, şi m-a pus uşor pe ciment să nu mă lovesc, iar pe mâna cealaltă avea un copil nespus de frumos!“ (Desigur aţi înţeles că acel copil nespus de frumos pe care-l ţinea Maica Domnului în braţele sale nu putea fi altcineva decât Iisus Hristos). Atunci au înţeles părinţii că aceasta a fost într-adevăr o mare minune săvârşită de Maica Domnului, iar copilul de pe mâna cealaltă, era Însuşi Iisus Hristos Dumnezeul nostru. Părinţii fetei îşi ţin şi astăzi promisiunile făcute lui Dumnezeu, iar fetiţa care a împlinit 12 ani, în afară de şcoală, nu are altă bucurie mai mare decât să picteze icoane reprezentând pe Maica Domnului cu pruncul în braţe.
 Câteva soluţii biblice pentru vindecare - rugăciunea bolnavului (Psalm 29:2;40:4); - închinarea bolnavului (Matei 8:14;Marcu 5:5); - rugăciunea şi închinarea bolnavului (Luca 5:12); - lauda lui Dumnezeu şi credinţa în El (Psalm 55:1-4); - credinţa bolnavului (Marcu 5:25-34); - frica Domnului (Înţelepciunea lui Sirah 1:11); - să nu ţină mânie (Înţelepciunea lui Sirah 1:11); - rugăciunea comunităţii (Fapte 4:29-30); - punerea mâinilor (Marcu 6:5); - prin atingere (Matei 20:30-34); - prin post (Matei 17:14-21); - recunoaşterea greşelilor, pocăinţa, îndreptarea (Psalm 40:4); voinţa bolnavului de a se face sănătos (Ioan 5:12-16); - chemarea lui Iisus (Luca 13:11-17); - rugăciunea familiei (Matei 15:22-28); - propovăduind Evanghelia Împărăţiei (Matei 9:35); - prin aducerea bolnavilor la El (Matei 8:16-17); pentru că bolnavii îl urmau (Matei 19:2); - prin smerenia celor care cer vindecarea (Matei 8:5-13); 14 - prin rugăciunea omului lui Dumnezeu (proorocului), care a îmblânzit faţa Domnului (3 Regi 13:4-6); - prin ajutorarea săracilor (Psalm 40 :1-4)... 

                                          Iubiţi credincioşi,

 Să alergăm deci cât mai des la Sfântul Maslu şi să ne plecăm capetele şi inimile cu nădejde şi credinţă tare în puterea rugăciunilor acestei Sfinte Taine şi vom simţi harul Duhului Sfânt care coboară asupra noastră, aducându-ne pace şi smerenie în suflet, şi alinarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Amin !

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti,1994; Preot. Dr. Neculai Grosu, „Temeiuri ale dreptei credinţe“; Arhimandrit Ilie Cleopa, „Călăuză în credinţa ortodoxă“; Arhimandrit Ioanichie Bălan, „Sfântul Maslu“; Conf. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Preot dr. Mahai Valică, Spitalul Creştin, Editura Cristiana, Bucureşti, 2004.

CUM SA NE RUGAM

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

De ai păcătuit spune cu umilinţă şi zdrobire de inimă: “Milueşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta…”

De vrei greşi cu ceva în faţa lui Dumnezeu (şi noi greşim cu prisosinţă în fiecare zi), spune îndată în inimă, cu credinţă în Domnul, îngemănând strigătul inimii cu o conştiinţă smerită şi cu asumarea păcatelor, Psalmul 50 “Milueşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta”, spune-l până la capăt. Dacă după ce l-ai spus o dată n-ai simţit nimic, încearcă a doua oară, dar rosteşte-l cu şi mai multă căldură a inimii, cu şi mai mare simţire şi îndată ţi se va umple sufletul de lumină, de mântuire şi pace de la Domnul.

Fă aşa mereu, cu inimă zdrobită. Este un mijloc de toateă nădejdea, experimentat, de a te împotriviă păcatului. Dacă nu vei primi uşurare, înseamnă că tu eşti de vină, că nu te-ai rugat cu inimă zdrobită, cu smerenie, că n-ai fost ferm convins că Dumnezeu îţi va da iertare păcatelor şi că eşti slab, nu te poţi dezlega de păcat.

Doamne, fac mărturie înaintea Ta că energia şi sănătatea, vigoarea fizică şi spirituală nu pot fi obţinute trăind tot timpul într-o casă de vacanţă sau în pădure, ci la Tine, în biserică şi mai cu seamă în timpul Liturghiei şi prin Dătătoarele de viaţă Tale Taine! O, suprema fericire a Sfintelor Taine! O, minunată şi veşnică pronie dumnezeiască, cea care dai mântuire şi îndumnezeire prin Sfintele Taine! O, preaînchipuire a vieţii veşnice prin Sfintele Taine!

Câte binefaceri nu mi-a adus până acum credinţa în Hristos! Nu le ştiu numărul şi nu voi vorbi despre fiecare în parte, ci numai despre una: de câte ori nu mi-a adus linişte, nu mi-a scos sufletul din tulburare, nu mi-a alungat patimile! De câte ori nu mi-a îndreptat pornirile strâmbe ale inimii, de câte or nu m-a curăţat de păcate, nu mi-a scăpat sufletul de moarte! Cât de apropiat este Domnul de omul credincios! El ne este ca aerul, ca respiraţia inimii şi a sufletului nostru.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Panza si sufletul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un preot se plimba pe malul unui râu.
La un loc, întâlni pe o credincioasă de-a lui, spălând în râu.
O întrebă:
 - "Ce ai înţeles, femeie, din propovăduirea mea de duminica trecută?"
Femeia răspunse sincer:
- "N-aş putea lămuri..."       
Preotul se mâhni şi-i zise:
- "Atunci am vorbit zadarnic pentru d-ta..."
Femeia, care era o bună credincioasă, îi răspunse, arătând pânza ce spăla:
- "Pânza pe care apa o face aşa de curată, ştie ea ceva de apă? De ajuns că apa trece prin ea şi-o face albă... Aşa şi cu predica sfinţiei tale ... De ajuns că trece prin sufletul meu şi îl curăţă ...
Preotul se înveseli şi lăudă pe femeia credincioasă.

Cum ne imbrăcam cand mergem la biserică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Cum ar trebui sa fie atitudinea noastra in inchinare inaintea lui Dumnezeu,angajamentul fata de El,
 chiar si imbracamintea si muzica spirituala pe care o folosim in inchinarea noastra !
Ps.96.9 ;29.2

                    Inchinati-va inaintea Domnului cu podoabe(haine, nu bijuterii) sfinte !

Sigur, cel sarac,imbraca si el ce are, dar cine are posibilitatea, sa o faca . In audienta la Presedinte nu ne ducem imbracati oricum, nu ?
Haine sfinte,inseamna haine pe care nu trebuie sa le imbraci decat cand te duci la biserica )
Deci nu mergem la biserica in papuci,in pantaloni scurti, sau in alte haine in care stam de obicei !
Nu merge nici vopsite (atentie doamnelor si domnisoarelor),..la Dumnezeu nu venim decat in mod natural.Obiceiul acesta de a da cu ruj pe buze si alte chimicale pe la ochi ,este o caricaturizare a diavolului. El rade de se prapadeste pe seama dv. cand va vede asa. Creatia lui Dumnezeu
trebuie sa fie curata,naturala ! In mod inconstient,cea (cel ) care se machiaza, tatueaza,denota razvratire fata de modul natural in care a fost creat,si implicit fata de Dumnezeu ! Prin aceasta tu spui lui Dumnezeu ca nu a stiut cum sa te faca. Uite asa trebuia fiu; cu buze mai rosii, cu sprancene mai negre, cu parul mai roscat,sau blonda,etc, …Si nu este de ras, ci de plans !


Ni se ofera atat de mult timp sa vorbim ...nu avem timp sa ascultam...

Maxime si cugetari crestine

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

* Cand bate la usa cel rau, lasa-l pe Iisus sa raspunda.
* Cand noi lucram, noi lucram, insa cand noi ne rugam, Dumnezeu lucreaza!
* Umilinta falsa este mandrie curata.
* Fii rabdator cu greselile altora; ei trebuie sa aiba rabdare cu ale tale.
* Timpul petrecut cu Dumnezeu este o investitie in eternitate.
* Dumnezeu nu ne datoreaza nimic, dar ne daruie totul.
* Poate ca oamenii se vor indoi de ceea ce spui, dar vor crede ceea ce faci.
* Nu putem intra in Cer daca mai inainte nu a intrat Cerul in noi.
* Cereri mari duc la raspunsuri mari pentru ca rugaciunea misca mainile care misca lumea.
* Dumnezeu te are in planurile Lui, Il ai si tu pe El in ale tale?
* Nu esti gata sa traiesti pana nu esti gata sa mori.
* Noi il privim pe Dumnezeu asa cum aviatorii isi privesc parasuta; ea este acolo pentru urgente dar pilotul spera sa nu trebuiasca sa o foloseasca niciodata. (C.S. Lewis)
* Daca crestinii n-ar fi copii lui Dumnezeu, Satan n-ar incerca sa-i faca sa se indoiasca de faptul ca sunt.
* Cred in Dumnezeu asa cum cred in rasaritul soarelui. Nu pentru ca il vad ci pentru ca vad tot ce atinge. (C.S. Lewis)
* Nu exista oameni atat de buni ca sa se mantuiasca singuri - dar nici atat de rai sa nu poata fi mantuiti de Dumnezeu
* Amanarea este actul de deces al unei hotarari bune.
* Putem sluji fara iubire dar nu putem iubi fara slujire.
* Daca nu gasesti nici o cale de iesire, incearca privind in sus!
* Dumnezeu va avea grija de lucrurile prin care treci, tu ai grija cum treci prin ele!
* Prieten iti este cel ce stie totul despre tine si totusi te place.
* Prietenii sunt ca si curcubeul: iti lumineaza viata cand ai trecut printr-o furtuna.
* Prietenia este ca si vinul: se face mai buna cu trecerea timpului.
* Orice om vrea sa fie apreciat. Deci daca apreciezi pe cineva, nu pastra secret acest lucru. (Mary K. Ash)
* Invata din greselile altora; viata e prea scurta pentru a le face tu insuti pe toate.
* Cand nu-ti ramane decat Dumnezeu, vei descoperi ca Dumnezeu iti este suficient.
* Daca vezi pe cineva fara zambet, da-i unul de-al tau!
* Cei ce umbla cu Dumnezeu nu vor fi in pas cu lumea.
* Daca vrei sa faci lucruri mari trebuie sa ramai mic.
* Fiecare vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa toata fericirea si cresterea vin in timp ce il urci!
* Am tinut multe lucrui in mana si le-am pierdut, dar ceea ce am incredintat in mainile lui Dumnezeu este al meu si astazi.
* Nu te teme de moarte; cu cat murim mai repede cu atat avem mai mult timp sa fim nemuritori
* Cu Dumnezeu alaturi nu te poti pierde in multime.
* Pentru crestin cerul se pronunta: A-C-A-S-A.
* Si El a murit pentru toti, pentru ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei. ( 2 Cor 5:15)
* O Biblie uzata de mult citit e semnul unui suflet bine hranit.
* Problema pe care o constituie crestinul de rand este ca e numai un crestin de rand.
* Unii crestini nu fac nimic; dar nu exista nici un crestin care sa n-aiba nimic de facut.
sursa necunoscuta

Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august)

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

În cel de-al treilea an al propovăduirii Sale, Iisus Domnul a început a grăi ucenicilor despre patima Sa cea apropiată și despre slava ce va să urmeze răstignirii Sale pe Cruce. Pentru ca patima Sa cea grabnică să nu slăbească de tot inimile ucenicilor și să-i facă a pleca de lângă Dânsul, El, Cel Preaînțelept, a voit ca, mai înainte de patimă, să le arate o parte din slava Sa cea dumnezeiască.

Pentru aceasta a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și S-a suit noaptea în muntele Taborului, iar acolo S-a schimbat la față înaintea lor:



„Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2).

Atunci s-au arătat lângă Dânsul Moise și Ilie, proorocii cei mai ai Vechiului Testament. Văzând acestea, ucenicii au căzut în uimire. Atunci Petru zise:

„Doamne, bine este nouă să fim aici. De voiești, să facem aici trei colibe: Ție una și lui Moise una și una lui Ilie” (Matei 17, 4).



Încă grăind Petru, Moise și Ilie s-au depărtat și un nor luminos L-a umbrit pe Domnul și pe ucenicii Săi, iar din nor s-a auzit un glas zicând:

„Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L Ascultați” (Matei 17, 5).

Auzind glasul, ucenicii căzură cu fețele la pământ precum morții și rămaseră astfel, încremeniți de frică, până ce Domnul Se apropie de ei și le zise:

„Sculați-vă și nu vă temeți” (Matei 17, 7).

Domnul Își arătase și până atunci de multe ori puterea Sa dumnezeiască, însă pe muntele Tabor El Și-a arătat firea cea dumnezeiască. Vederea dumnezeirii Sale și auzirea mărturiei cerești cum că El este Fiul lui Dumnezeu avea să le slujească ucenicilor Săi în zilele când Domnul avea să fie răstignit, întărindu-le și sporindu-le credința într-Însul și în biruința Sa cea de pe urmă.



În Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Iisuse, și nor luminos, întins ca un cort, pe Apostoli cu slava Ta i-a acoperit. Pentru aceasta, se uitau în jos pa pământ, neputând să vadă strălucirea slavei celei apropiate a feței Tale, Mântuitorule, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ești fără de început. Cel care ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează și sufletele noastre. (Podobie ce se cântă la Utrenie)

Cel ce cu lumina Ta ai sfințit toată lumea, în Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Bunule, arătând ucenicilor Tăi, puterea Ta, că mântuiești lumea din călcarea poruncii. Pentru aceasta, grăim către Tine: Îndurate Doamne, mântuiește sufletele noastre. (Dintre Stihirile ce se cântă la Litie)



Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca “fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.



El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.
În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară – alături de Domnul – Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea).



Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.
Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi “neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie”. Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un “cort” mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa.



Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : “Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El”. Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl “vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi “închizând uşa simţurilor lor”, ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).



Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.



Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

SURSA

http://ro.netlog.com/artasireligie/blog

Mândria spirituală

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

1 - Cursa mândriei spirituale

Mândria spirituală este o cursă usoară pentru cei noi în credintă, care vin în contact cu viata monahală si care caută si se străduiesc să trăiască o viată duhovnicească cu adevărat ortodoxă. Poate fi o cursă mai ales pentru cei care vin în mănăstiri si care caută îndrumare duhovnicească, nestiind ce înseamnă o viata ortodoxă adevărată în lume, într-o parohie.

Oamenii credinciosi merg la mănăstiri si văd nevointa unor oameni si felul în care se fac lucrurile potrivit traditiei monahale, si vor să o imite - dar fără să o înteleagă. Pelerinii merg si întâlnesc stareti si monahi înduhovniciti cu vieti care, după părerea lor, sunt mult mai "duhovnicesti" decât cea a parohului lor - asa ajung să-l judece pe acesta pentru că nu răspunde cum trebuie nevoilor lor duhovnicesti. Merg la spovedanie, construiesc o relatie duhovnicească cu un părinte dintr-o mănăstire si cred că numai acela este drumul către mântuire. Primesc îndrumări duhovnicesti pe care le interpretează gresit. Uneori, oamenii primesc sfaturi nepotrivite si, din nefericire, fac din acestea criteriul ultim pentru o viată duhovnicească. Alteori oamenii merg la mănăstire sau la un bătrân care a avut probleme cu Biserica si care nu este sub ascultare. Atunci pelerinul devenit ucenic devine prins în auto-justificarea acelui bătrân rătăcit, ceea ce în unele cazuri conduce la schismă.

Nevointa exterioară excesivă, falsa smerenie, îndeletnicirea cu bârfe si cu "problemele" Bisericii, judecarea oamenilor după nevointa sau pozitia lor fată de aceste probleme, siguranta de sine că numai el stie cum stau lucrurile si - poate cel mai periculos dintre toate - idolatrizarea unei persoane sau loc ca simbol ultim al Ortodoxiei, toate acestea pot fi manifestări ale aceste boli. Toate sunt aspecte ale imaturitătii duhovnicesti. Ce lipseste din toate este Hristos si adevărata luptă cu sinele.

2 - Cucernicia excesivă

Nevointa pentru Hristos si Biserică sunt lucruri mari si minunate; dar nevointa adevărată este foarte diferită de acea nevointă care vine din patimile omului. Nevointa carnală cuprinde mereu o anumită auto-multumire sau egocentrism, prin care omul se prezintă pe sine ca adevăratul ortodox, adevăratul cucernic si "cunoscător". Nevointa adevărată nu este îndreptată către nimic altceva decât unirea cu Hristos si este împotriva slăbiciunilor personale. În nevointa adevărată nu este ipocrizie. Falsa nevointă, înselarea si mândria spirituală sunt întotdeauna ipocrite.

Cucernicia este un important mijloc de personalizare a trăirii si tainei credintei. Plecăciunile, semnul crucii, comportamentul înfrânat si toate celelalte forme primite din Traditie sunt foarte folositoare. Ele nu trebuie însă folosite decât ca o arătare a iubirii noastre de Dumnezeu. Nu trebuie folosite pentru a-i învăta pe altii că ei fac lucrurile gresit sau pentru a-i condamna pe altii pentru necucernicia lor; cu atât mai putin, pentru a le arăta altora că "eu stiu mai bine". În multe mănăstiri, regulile pentru manifestarea exterioară a cucerniciei - metaniile, semnul crucii, plecăciunile si celelalte - trebuie respectate cu mare atentie; în parohii, pe de altă parte, ele nu sunt foarte respectate. Omul nu trebuie să atragă niciodată atentia asupra sa printr-o cucernicie exterioară excesivă. Aceasta nu face decât să hrănească mândria de sine si egocentrismul din noi, în acelasi timp distrăgându-i pe ceilalti de la rugăciune.

Regulile postului intră si ele aici. În general mănăstirile urmează aceste reguli foarte strict. Nu există însă nici o deosebire între regulile de postire pentru monahi si cele pentru laici. Însă aceasta nu înseamnă că unul trebuie să judece sau să discute felul în care posteste sau nu posteste un altul. Nu numai că aceasta este de obicei o ipocrizie, dar se scapă din vedere ce este important. Postirea si toate celelalte reguli ale Bisericii sunt un mijloc si nu un scop. Dacă postim, si suntem mândri de aceasta, si judecăm pe altul care nu este asa de strict, atunci ar fi mai bine pentru noi să nu postim deloc (Romani 14:3 si următoarele).

Aceeasi regulă se aplică si vietii liturgice din Biserică. Mănăstirile, prin alcătuirea lor, tin slujbele foarte strict după vechiul Tipic al Sf. Sava. Slujbele pot dura ore în sir si uneori ocupă o mare parte din zi. Oricum, nu există nici o diferentă, cel putin în traditiile slave, între slujbele pentru mănăstiri si cele pentru parohii. Pentru pelerinul sosit la mănăstire, slujbbele pot părea la început prea lungi, ca apoi el să nu-si mai dorească nimic altceva. Slujbele din parohii, scurtate dintr-o necesitate pastorală, pot părea incomplete.

Există mai multe ispite aici. Prima este aceea de a crede că mănăstirile fac lucrurile "cum trebuie" si că parohia nu. A doua ispită este a crede că din slujbele parohiei lipseste harul si că viata liturgică/duhovnicească nu prea este luată în serios. Aceasta duce la judecarea preotului paroh ca fiind mai putin "duhovnicesc" si lenes pentru că scurtează slujbele. Nu mai tinem minte că la primele noastre slujbe de la mănăstire, abia asteptam să prindem un loc să stăm jos, ne uitam la ceas din cinci în cinci minute si ne întrebam când se mai termină odată! Parohiile scurtează slujbele din necesitate pastorală, la alegerea parohului. Nu trebuie să-l judecăm pe preot atunci când face tot ce poate.

3 - Judecarea

Cel mai mare păcat este să judeci pe cineva, mai ales pe preot. Standardul pe care îl stabilim noi pentru preot este de obicei foarte ridicat si nici măcar noi nu îl putem atinge. Orice astfel de judecare este ipocrizie. Viata unui preot paroh este foarte diferită si plină de diferite griji, preocupări si responsabilităti, în comparatie cu cea a unui ieromonah dintr-o mănăstire. Laicii văd foarte putine din viata adevărată a preotului lor. Multi cred că el lucrează numai două ore, duminica! A fi preot înseamnă de fapt cel putin opt ore pe zi. Cum de-l pot judeca laicii? În special "duhovnicia" lui?

Ieromonahul poate părea mai "duhovnicesc" pentru că stă în biserică sase-opt ore pe zi si are putine responsabilităti. Încercati să faceti aceasta cu o familie si cu zeci sau sute de enoriasi. Ascetismul traiului în lume si al slujirii lui Hristos, ca preot sau laic, este la fel de mare ca si cel al unui monah dintr-o mănăstire. Este nevoie de "duhovnicie" pentru aceasta. Detaliile însă diferă de la caz la caz.

4 - Abuzul de îndrumări duhovnicesti

Deseori oamenii merg la mănăstire pentru îndrumare duhovnicească si spovedanie. Este o veche si respectată traditie ortodoxă să ai ca duhovnic un bătrân dintr-o mănăstire si să-ti îndrumi viata după el. Uneori oamenii merg la un bătrân pentru marile probleme ale vietii. Este, de asemenea, adevărat că unii se relationează mai bine cu preotul lor paroh.

Dacă Biserica este un spital duhovnicesc, atunci mănăstirile sunt sectiile de terapie intensivă, cu specialistii aferenti. Nu mergi la medicul de familie când ai cancer si nici la neurochirurg pentru o răceală. Bătrânii sunt acei specialisti care prin ani de curătire si experientă ascetică stiu cum să trateze multe dintr marile problemel ale vietii cu care vin oamenii. Multi au daruri duhocnicesti. Multi nu au. Majoritatea monahilor nu sunt deloc bătrâni. Aceasta nu afectează capacitatea lor de a fi duhovnic, mângâietor si părinte. Fie că este preotul paroh, un ieromonah, un staret sau o maică, izvorul îndrumărilor si al mângâierii este în ultimă instantă acelasi: Dumnezeu.

Un bătrân adevărat este cel care îi transmite omului un sentiment de libertate, chiar si atunci când vorbeste despre voia Domnului. Nu există aici nici manipulare si nici un plan personal. Bătrânul pur si simplu doreste mântuirea persoanei si este un vas al dragostei si iertării lui Dumnezeu. Marea ispită aici este aceea de a-l idolatriza pe bătrân si de a-l aseza în locul lui Hristos. Un cult al personalitătii care conduce la pierderea atât a bătrânului, cât si a ucenicilor.

Ascultarea este foarte importantă în viata duhovnicească. Totusi, ea are anumite limite. Nu poate cuprinde nimic ilegal sau imoral. Adevărata ascultare duhovnicească are un tel: acela de a ne aduce în ascultare de Dumnezeu. Ea se face întotdeauna în Biserică si întotdeauna către o mai mare părtăsie, atât eclezială, atât la nivel bisericesc, cât si personal.

O mare ispită, în special pentru americani, este aceea de a încerca să găsească un bătrân (sau preot sau episcop) "vrednic de ascultarea mea". Aceasta este mândrie si înselare spirituală. Am putea crede că avem nevoie de un mare bătrân, cel mai bun, pentru a face ascultare, pentru că numai cei înzestrati ne pot întelege si pentru că "eu pot face ascultare numai de unul care îmi recunoaste si dezvoltă potentialul". Aceasta nu este altceva decât închipuire, înselare si arogantă - omul se consideră a fi în sfere înalte. În realitate, cu o asemenea gândire, întâlnirea cu un mare bătrân nu ar face decât să ne aducă cu picioarele pe pământ. Din mândrie nu am suporta aceasta si am ignora sfaturile sale.

5 - Bârfa bisericească

O ultimă mare ispită este bârfirea oamenilor, locurilor, obiceiurilor si în special a "problemelor" cu care se confruntă Biserica. Cine face ce, cine cum slujeste si cu cine, toate sunt bârfe; fie că este vorba de probleme mai mari, cum ar fi ecumenismul, calendarul sau ce se învată sau nu se învată la un seminar, toate sunt de putin folos si sunt cu păcat. Domnul a spus că vom da socoteală pentru orice cuvânt ne iese pe gură.

Nu numai că bârfa are de-a face cu judecarea oamenilor, în special a ierarhilor, clerului si învătătorilor care vor da singuri socoteală înaintea lui Dumnezeu; ea ne abate de la singurul lucru de trebuintă: căutarea mântuirii. În relatia cu Dumnezeu trebuie să urmărim mântuirea noastră, nu lucruri asupra cărora nu avem nici o putere. Unul dintre cele mai triste lucruri este acela că mănăstirile au tendinta să atragă oameni care, în numele unei anumite seriozităti fată de viata lor duhovnicească, cad în această înselare, bârfa si judecarea altora distrugându-le sufletele.

Este destul de rău că oamenii vorbesc despre asemenea lucruri; multi citesc publicatii de scandal. Internetul e cel mai mare vehicul pentru bârfe de acest fel. Aceasta nu este altceva decât pornografie eclesială. Trebuie evitată cu orice pret!


  mi s-a parut important de stiut.
sursa ...de aici: http://www.odaia.go.ro/manastire.html

Sufletul copilului : sincer şi curat....!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE !

► „Unii oameni nu putrezesc după ce mor fără să fie îmbălsămaţi, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei“ - Sabina Dallu, 12 ani. 

► „În religia noastră creştin ortodoxă, oamenii care au murit se îngroapă în pământ pentru că aşa este bine, să punem la loc ceva de unde l-am luat“. - Felix Roncea, 12 ani.

 ► „Picătura este bombată, mai ales lacrima şi sudoarea, pentru că ele sunt pline de sentimente“. - Ana Maria Pop, 14 ani.

 ► „Inima bate, bate până se stinge, că inima e ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, El ţi-o aprinde din nou în cer“. - Claudia Drăghia, 9 ani.

 ► „Ca să ne iubim semenii trebuie să ne antrenăm la nevorbit vorbe urâte“. - Arcadie Martin, 8 ani. 

► „La uşa inimii cuiva nu trebuie nici să ciocăneşti, nici să năvăleşti, nici să te rogi, ci trebuie doar să cânţi“. - Florentina Stoian, 11 ani. 

 ► „Când îl ai pe Dumnezeu în suflet, toţi oamenii din jurul nostru ne sunt rude“. - Cătălina Opaina, 14 ani.

 ► „Umorul este vitamina de luat la viaţă grea“. - Raluca Bărbulescu, 14 ani. 

► „Se spune despre artişti că umblă cu capul în nori, că artistul vrea mereu să-l vadă pe Dumnezeu“. - Irina Moscu, 12 ani. 

► „Omul este o adevărată fabrică de dorinţe, pentru că se naşte cu dorinţa de viaţă şi moare cu dorinţa de a fi veşnic“. - Matei Filimon, 14 ani.

 ► „În bisericile ortodoxe, sfinţii sunt slabi, alungiţi la faţă şi la corp, pentru că aşa arată cei care sunt buni la suflet, că lor le-a rămas în corp doar sufletul, au ajuns numai piele şi suflet“. - Tudor Matache, 12 ani. 

► „E bine ca atunci când eşti elev să înveţi poezii, pentru că aşa cum depun oamenii bani în bancă, pentru mai târziu, trebuie să aduni poezii în şcoală, ca să ai poezie când te faci mare“. - Ana Matei, 12 ani. 

► „Nu-şi trăiesc viaţa, spun unii despre călugări, deoarece li se pare greşit cum călugării prea şi-au lipit viaţa de suflet şi nu şi-au lipit-o de trup, cum fac alţi oameni“. - Paul Păun, 12 ani.

 ► „Numai cel ce aude cu sufletul, se poate încânta de concertul dat de greier şi de izvor“. - Nicoleta Ştefan, 14 ani. 

 ► „Muzica te curăţă de urât, dar numai dacă o foloseşti ca săpunul, adică toată viaţa, nu aşa, din când în când“. - Irina Răducanu. 

► „Diferenţa dintre mama, tata şi Dumnezeu e că mama şi tata pot crea oameni, dar nu plante şi animale şi e imposibil ca ei să facă o mare“. - Roxana Chis, 10 ani.

 ► „Sfinţii învaţă la o şcoală din cer, că ei locuiesc pe pământ, dar îngerii le aduc din cer lecţii în fiecare zi, să le facă acasă“. - Leon Alexandru Guţu, 8 ani.

 ► „Dumnezeu îi iubeşte pe cei necredincioşi, dar îi iubeşte cu suferinţă“. - Ion Martin, 10 ani.

 ► „Albinele de aia ne dau nouă toată ceara lor, că au văzut ce facem noi cu ea, că facem lumânări pentru Dumnezeu, şi atunci albinele nu o mai păstrează pentru ele“. - Pavel Martin, 8 ani. 

► „Dacă ar apărea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-aş întreba dacă mă poate duce la Mama Lui, că eu vreau să o întreb pe Maica Domnului cum este să ai un copil-Dumnezeu“. - Alina Andreea Zane, 8 ani.

 ► „Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu“. - Ana Maria Badea, 12 ani.

O r g o l i u l

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


                        Orgoliul, semn al mândriei, te face să pierzi de multe ori.

                                                                 

                                                                                                        (aranjament preot Ioan) 
               Doi soţi, s-au certat pentru nişte nimicuri. Se mai întâmplă în familie. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri.
               La un moment dat, bărbatul trebuii să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă. De obicei, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească.
              Totuşi avea nevoie să se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept“ (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie: „Te rog să mă trezeşti la ora 5!“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească. În dimineaţa următoare, bărbatul s-a trezit la ora ora 9. 
              Furios că a pierdut avionul, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă?
              Lângă hârtia pe care scrisese el seara „Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria „Este ora 5. Trezeşte-te“!.

Sclavia modernă

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

        Sclavagismul şi robia ni se par, nouă, celor de azi, a fi noţiuni care ţin de domeniul istoriei sau geografiei; au existat cândva sau există altundeva, dar sunt incompatibile cu democraţia şi modernismul care ne caracterizează. Totuşi, să ne uităm puţin în jur.

 Bătrâneţea – vârsta înţelepciunii, se spune. Vedem însă multe bunici preocupate mai mult de intrigile stupide ale telenovelelor sau mizeria umană jucată teatral în reality-show-uri, decât de înţelepciune. Nici bunicii nu par mai înţelepţi. Interminabilele talk-show-uri politice i-au transformat în aprigi comentatori care nici măcar nu mai realizează faptul că totul este o diversiune menită să îi distragă de la lucrurile cu adevărat importante.
Adulţii – floarea vârstei, se spune. O floare cam ofilită, pentru că sistemul i-a implantat, cu acordul ei (mai mult sau mai puţin conştient) o branulă prin care îi suge sistematic viaţa – credite pentru o viaţă mai confortabilă, un televizor mai mare, o maşină mai bună. Pentru ca nu cumva să se plictisească, trebuie să se facă luntre şi punte, să muncească zi lumină pentru a câştiga banii care trebuie returnaţi băncii. Timp pentru familie, pentru copii? – „Dar le-am luat de toate, pentru asta muncesc atâta, pentru ei mă sacrific!”. Uită însă că fără dragoste totul se usucă, iar dragostea înseamnă timp petrecut împreună. 
Tinereţea – vârsta entuziasmului, se spune. Însă hrănirea sistematică cu manele, alcool şi pornografie imbecilizează. Asta şi doresc de fapt cei care vor să conducă: o generaţie supusă, redusă la instincte animalice, mulţumită doar cu satisfacerea lor. Cei care sunt prea inteligenţi pentru a fi imbecilizaţi pe această cale, sunt racolaţi ca slujbaşi direcţi ai sistemului, hrăniţi cu iluzii: împlinire profesională, succes, realizare personală, faimă. Ce vedem adesea în spatele acestor noţiuni? Robie, însingurare, re- şi de-fulare, divorţuri, copiiproblemă…
 Copilăria – vârsta inocenţei, se spune. Vedem însă copii tot mai violenţi, care aplică în comportamentul lor ceea ce văd în desenele animate sau jocurile pe calculator, nemaifăcând diferenţa între virtual şi realitate. Băieţii lovesc cu putere, în închipuirea că celălalt trebuie să se scoale şi să nu aibă nimic, ca „în desene”. Fetiţele primesc cadou truse de machiaj, au ca principală preocupare moda şi „a fi ca celelalte” (nici măcar părinţii lor nu îşi dau seama că sunt simpli pioni manipulaţi pentru a susţine o industrie a consumului şi a degradării morale). Vedem copii care plâng isteric pentru a primi nu ştiu ce produs care le este subtil introdus în minte între două desene cu monştri şi roboţi sau Hannah Montana şi suple fete zburătoare, cu părul verde.
       Sigur, există şi excepţii. Dar acesta este valul care mătură majoritatea. De ce? Pentru că nu avem curajul de a ne ridica deasupra lui, de a ne agăţa de Dumnezeu pentru a putea pluti frumos, în libertate autentică şi viaţă curată. Ne e frică să ieşim din mocirla călduţă şi plăcută a micilor păcate zilnice, pentru a respira aerul tare şi curat al înălţimii duhovniceşti. Pentru că preferăm mai degrabă robia pe care o învăţăm zilnic de la lume, decât libertatea pe care o învaţă doar Dumnezeu.
        Ce să facem ca să ieşim din această sclavie în care jucăm cum ne cântă cei care vor să profite de noi? Să ne hotărâm să prindem mâna pe care ne-o ţine Dumnezeu întinsă şi să-i răspundem la chemare: „Da, Doamne! Vreau să fiu liber, vreau să fiu al Tău! Învaţă-mă Tu ce să fac!”.
 Natalia Corlean
 Apostolat în Ţara Făgăraşului,vezi http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com/2012/05/editorialsclavia- moderna.html