Diavolul se multumeste si cu o singura patima

Fiecare crestin este luptat intr-un mod unic.

Un vechi proverb spune cam asa: "Diavolul este un maniac. El loveste intotdeauna in acelasi loc." Si este si de inteles aceasta strategie rea. Daca diavolul l-ar lovi pe crestin in locuri diferite - cand cu o patima, cand cu o alta, foarte diferite intre ele -, omul ar avea vreme sa-si revina, pana la urmatorul atac, insa, lovind tot timpul in acelasi loc, omul nu gaseste intotdeauna puterea de a-si reveni.

Un om este lovit in invidie, iar un altul este lovit in zgarcenie, un om este lovit prin concurenta cu cei de langa el, iar un altul prin mandrie si slava de sine. Este foarte important ca fiecare om sa isi vada cea mai persistenta patima, anume aceea in fata careia este cel mai slab si usor de biruit. Atunci, el va sti unde sa se pazeasca cel mai bine.

Spun ca diavolul se multumeste si numai cu o singura patima deoarece putin rau este in stare sa strice mult bine. Daca intr-un vas cu apa curata se arunca o picatura de necuratie, toata apa va fi de lepadat.

Insa niciodata o patima nu se va salaslui singura in inima omului. Mandria va aduce slava de sine, slava de sine va aduce mania, mania va aduce cu ea judecata, judecata va aduce cu ea pizmuirea, lacomia va aduce zgarcenia, zgarcenia va aduce cu ea invidia, invidia va aduce ura si chiar violenta, etc.

Imaginea pastrata de Traditie, cu cele 24 de vami ale vazduhului, mentionata in Viata Sfintei Teodora, arata destul de clar modul in care numai si o singura patima este de ajuns spre a-l impiedica pe om sa ajunga la portile raiului.

Ceea ce este insa si mai rau, in omul care este tinut de putine patimi, fie chiar si numai de una singura, sunt gandurile insuflate de cel viclean. "Uite-l pe acela cate patimi are. Si pe celalalt. Insa tu ai numai una, ba inca si aceasta mica." Daca omul primeste asemenea ganduri, degeaba are el doar p patima, oricat de mica ar parea ea. Mai bine i-ar fi fost lui sa fie plin de patimi, insa sa se pocaiasca precum vamesul si femeia desfranata, care a uns cu mir picioarele Mantuitorului.

Cand o patima nu isi gaseste locul in inima omului, o alta patima cauta sa se nasca inlauntru. Omul nu poate trai nici macar o zi pe pamant, fara sa pacatuiasca. Drept aceea, lupta omului trebuie sa fie neincetata si indreptata pana si spre cele mai mici miscari rele ale inimii si ale mintii.

Teodor Danalache

Suferinta nu este pedeapsă divină

O conceptie intalnita tot mai des astazi in randul crestinilor ortodocsi, se refera la faptul ca inclinam sa vedem cele mai multe incercari ale vietii noastre ( boala, moarte prematura, calamitati), ca pedepse divine. La baza acestei conceptii stau doua idei, pe de-o parte, una scolastica, potrivit careia suferinta ca urmare a pedepsei divine, reprezinta o plata sau satisfactie adusa onoarei jignite a lui Dumnezeu prin pacat, iar pe de alta, o idee de vadita influenta gnostica, ce vorbeste despre o suferinta purificatoare prin care sufletul trebuie sa treaca, pentru a atinge desavarsirea.

Aceste puncte de vedere sunt straine de teologia si traditia patristica ale Bisericii Ortodoxe. In Molitfelnic (v. ed. IV, Buc. 1984, p. 248) exista o rugaciune foarte potrivita pentru ilustrarea "teologiei suferintei": "Tu care pedepsesti si iarasi tamaduiesti, si dai pedeapsa cu bunatate si cu iubire de oameni, nu ca sa pierzi zidirea mainilor Tale, ci mai mult, ca sa o aduci la frumusetea cea dintai si la starea cea aleasa de la inceput, pe care am pierdut-o prin slabiciunea mintii si prin sfatul vrajmasului, vrand iarasi a se ridica si in tot chipul purtand grija sa scapi ce a mai ramas din caderea aceea".

Chiar daca este folosit termenul scolastic "pedeapsa”, dupa cum constatam din cuprinsul rugaciunii acest act dumnezeiesc nu denota un aspect juridic, ci mai ales unul viu, relational. Pedeapsa divina se arata a fi o realitate antinomica. In cazul lui Dumnezeu, pedeapsa nu este amestecata cu ura nefiind o manifestare a razbunarii. Din contra, "Dumnezeu pedepseste si tamaduieste”. Ba chiar, "pedepseste cu bunatate si iubire de oameni”.

Ortodoxia a preferat dintotdeuana cuvantul "incercare" celui de "pedeapsa" pentru a face referire la aceasta manifestare a proniei dumnezeiesti. Dumnezeu trimite incercari asupra noastra mustrandu-ne cu dragoste de parinte: "Certand m-a certat Domnul, dar mortii nu m-a dat” (Ps. 117, 18). Nu ne da mortii deoarece "nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu". Cum se spune in rugaciune: "nu ca sa pierzi zidirea mainilor Tale, ci mai mult, ca sa o aduci la frumusetea cea dintai si la starea cea aleasa de la inceput”.

Incercarile dumnezeiesti sunt intotdeauna parte a pedagogiei divine. De aceea, gresim atunci cand ne raportam numai la incercari, pierzand din vedere binefacerile primite de la Dumnezeu prin ele. Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca Dumnezeu ingaduie "incercari, ocari peste capul nostru, cu rostul ca sa ne scarbim de noi insine si sa ni se toceasta tot gustul de cele de aici, caci altfel nu putem muri noua insine."

Tot Sfantul Maxim afirma ca "multe din cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra sau spre stingerea pacatelor trecute sau spre indreptarea neatentiei prezente sau spre ocolirea pacatelor viitoare".

Suferinta nu este mantuitoare decat atunci cand este asumata. Si poate fi asumata doar cand aduce in noi pocainta. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul ne spune: "precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintai ii fac sanatosi, iar pe ceilalti ii pregatesc spre pocainta". Termenul grec metanoia, tradus prin "pocainta”, insemana de fapt o  "schimbare a mintii”, o intoarcere a acesteia de la pacat spre Dumnezeu.

Plata pacatului este moartea, in sensul de consecinta naturala, nu de pedeapsa. Hristos Insusi a suferit si a murit pentru noi, fiind "fara de pacat”  dar si "fara de moarte”. De aceea si calea catre Imparatia Cerurilor nu ne-a fost deschisa de catre El prin pedeapsa, ci prin iubire: "Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el. Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta. In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai. (I Ioan 4; 16-19)

Numerosi sfinti au avut la randul lor de facut fata multor boli cu toate ca duceau o viata plina de sfintenie. Acestia, oricat de bolnavi erau sau oricator alte incercari erau supusi, nu se aratau lipsiti de bucurie. In aceasta se arata maretia crestinismului, in faptul ca poate exista bucurie pana si in suferinta. Impreuna cu Hristos, in fiecare dintre noi, oricat de neputinciosi am fi, se manifesta biruinta vietii asupra mortii.

Parintele Paisie Olaru ne arata in putine dar minunate cuvinte ca suferinta nu este pedeapsa: "Nu uita ca Domnul, pe cine iubeste, il incearca, ca mai mult sa fie aproape de El. Sa ne bucuram si sa multumim bunului si induratului Dumnezeu pentru toate. De frica bolii si a altor incercari "nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, caci cu noi este Dumnezeu!"

De aceea, nu atat multimea incercarilor trebuie sa ne puna pe ganduri, cat lipsa lor.

Radu Alexandru

Canon de tamaduire catre Sfantul Grigorie Palama

Canon de tamaduire catre Sfantul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului si mare facator de minuni

Cantarea l-a, glas 6

irmos "Ca pe uscat pasind"

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru mine, pacatosul.

Dupa masura multimii durerilor si a intristarilor celor din inima mea, veseleasca mangaierile tale, Sfinte al lui Dumnezeu, ticalosul meu suflet cel nemangaiat.

Nicidecum nu este mantuire in trupul meu, o, intelepte Grigorie, nici intru oasele mele, ale celui de pretutindeni impresurat foarte de dureri amare; ci tu intampinandu-ma, mantuieste-ma.

O picatura de milostivire din izvoarele bunatatii picurand, prin rugaciunile tale, peste cuptorul ispitelor mele, stinge-l pe acesta si da-mi mie tihna, o, intelepte.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Toate mainile doctoricesti si a mestesugului putinta si pricepere neputincioase si nelucratoare s-au vadit din pricina relelor mele; pentru aceasta, Maica lui Dumnezeu, tu ma tamaduieste.

Cantarea a III-a

irmos "Nu este Sfant precum Tu"

Inguste imi sunt toate si cumplite si aducatoare de dureri, ca silnica e boala si grele durerile; ci, Slujitorule al lui Hristos intelepte, minunat fa harul tau intru mine.

Suspinul meu de la tine nicidecum nu s-a ascuns, nici a inimii intristare, nici durerea sufletului; pentru aceasta, Ierarhe, dupa milostivirea ta, miluieste-ma.

Roiul pacatelor cu adevarat a adus asupra mea multimea bolilor; ca pricinile celor din urma invederat cele dintai sunt; ci de amandoua, Ierarhe, scapa-ma.

A Nascatoarei de Dumnezeu

De boala cea nascatoare de moarte amara izbaveste-ma, ceea ce ai nascut cu trup pe Pierzatorul mortii, pe Hristos Viata insasi, si sanatate, Stapana, mie daruieste-mi.

Sedealna

glas acelasi, podobie "Nadejdea lumii"

Ranile pacatelor mele sterge-le, Fericite, carele pe Hristos, pe Cel ce are multimea indurarilor, mult L-ai slujit, pe milostivul Dumnezeu si Unul tamaduitorul sufletelor, si vindecare daruieste-mi, Grigorie intelepte, podoaba Tesalonicului.

Slava.. Si acum.. Catre Nascatoarea de Dumnezeu acum cu osardie..

Cantarea a IV-a

irmos "Hristos e puterea mea"

Iata, imputitu-s-a si a putrezit, prin multa nebunia mea, multimea ranilor mele; Podoaba ierarhilor, buna mireasma sanatatii daruieste-mi-o.

Gandul iesirii ma cuprinde pururea, si grija plecarii si a sfarsitului; ci tu, Ierarhe al lui Hristos, si sanatate da-mi, si pocainta.

Putinatatea zilelor mele Tu cunoscandu-o, la jumatatea acestora, Hristoase, acum nu ma lua pe mine, indelung rabdator facandu-Te mie pentru rugaciunile Slujitorului Tau.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Suspin pururea, impungandu-ma de amarele sulite ale suferintelor si de ale durerilor cumplite sageti; de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, nu ma trece cu vederea pe mine, cel intristat.

Cantarea a V-a

irmos "Cu dumnezeiasca stralucire"

Ma arde boala cea grea, cumplit intristandu-ma, parjolindu-mi acum si covarsindu-mi inima; Dreptarule al dogmelor, intelepte Grigorie, cu lacrimile rugaciunilor tale pe aceasta stinge-o.

Nu ma voi rusina spre tine indraznind, ci bucura-ma-voi intru tine, cela ce esti de un salas cu graitorii de Dumnezeu, si va izvori mie grabnica lumina sanatatii, degrab rasarindu-mi vindecarile.

Sabia intristarii strabate, Sfinte, sufletul meu, si spada cu doua taisuri pana la maduva trimite durerile mele, pe care tamaduieste-le.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Nu am intru necazuri alta ajutatoare afara de tine; tu esti nadejdea mea de la sanul maicii mele, Curata; din pantecele maicii mele spre tine m-am indreptat; vindeca-ma, de Dumnezeu Nascatoare.

Cantarea a VI-a

irmos "Marea vietii"

Intunecandu-ma eu de noaptea bolilor celor intunecate, la vazduhul curat si ziua cea limpede a sanatatii scoate-ma pe mine, Tamaduitorule al celor bolnavi, Slujitorule al lui Hristos.

Asemanandu-te Domnului, nu departa de la mine indurarile tale, Sfinte, ci sa imi ajute mie, Facatorule de minuni, dumnezeiasca ta putere; ca rele nenumarate m-au cuprins pe mine.

Nebuneste m-am lasat purtat de placeri, eu desertul, si acum ma impung, scarbindu-ma, nesuferitele sageti ale durerilor; pentru aceasta veseleste-ma cu atingerea rugaciunilor tale, incepatorule al preotilor lui Hristos.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Pe tine, Norul cel viu si vesel si luminos, si cuvantator si insufletit, al Soarelui Celui simtit cu mintea, rogu-te, risipeste, Stapana, cu caldura indurarilor tale, raceala patimilor mele.

Cantarea a VII-a

irmos "Racoreste cuptorul"

Precum chipul nasterii Tale oarecand a racorit pe feciori in cuptor, Hristoase, astfel, rogu-ma, si pe mine cel ce bolesc cumplit, pentru rugaciunile sfintitului Tau slujitor, racoreste-ma, la odihna acum scotandu-ma.

Pe mine, cel aproape omorat si sfaramat de cumplita boala, iarasi inviaza-ma, innoieste-ma, facatorule de minuni, Grigorie fericite, rogu-ma, ca din suflet sa strig: Dumnezeule, bine esti cuvantat.

Cela ce esti dulce in cuvant si preadulce intru invatatura, mintea cea cereasca, amaraciunea bolii imblanzeste-o si da-mi sanatate, ca fara de fatarnicie sa slavesc pe Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Cea invechita si imbatranita fire a stramosului innoindu-o Cel nascut din tine, Stapana, Dumnezeul meu, prunc tanar facandu-Se mai presus de minte, si pe mine cel prin boli invechit innoieste-ma.

Cantarea a VIII-a

irmos "Din vapaia cuviosilor"

Ca al Dumnezeului Iubitor de oameni rob de oameni iubitor, obisnuita iubire de oameni a ta si indurarile si mila arata-le intru mine, intelepte, si din boala ce m-a cuprins slobozeste-ma.

In tarana patimilor mi s-a smerit acum sufletul si, prin boala, de pamant s-a lipit pantecele meu; ci tu, ca un parinte, nicidecum nu uita multa mea saracie si intristare, de trei ori Fericite.

Durerea sufletului meu, Sfinte, rogu-ma, si a trupului meu osteneala usureaza-le, imblanzeste-le, conteneste suferintele cele amare, Grigorie, stinge tanguirea si tamaduieste patimile.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Ceea ce mai presus de cuvant pe Cuvantul prin cuvant cu trup L-ai nascut, Fecioara, tu ma miluieste, ca neputincios si sarac si intru dureri sunt, si mantuirea ta sa imi ajute mie.

Cantarea a IX-a

irmos "Pe Dumnezeu a-l vedea"

Rasplatirile indelungilor tale dureri stralucit le culegi acum, pastorule al Tesalonicului, Grigorie, si sufletul tau dumnezeiesc se bucura in ceruri iar trupul tau cel cinstit conteneste bolile; pentru aceasta cu adevarat slava se cuvine lui Dumnezeu, Celui ce te-a slavit pe tine.

Ridica-ma pe mine, rogu-ma, din intunericul patimilor si al bolilor celor de multe feluri, Grigorie, cela ce cu lumina Treimii Celei de lumina incepatoare mai inainte, ca in ghicitura, te-ai luminat, Fericite, iar acum fata catre fata te desfatezi de ea.

Cu adevarat plin de intelepciune te-ai facut, si luptator al luminii celei mai presus de minte asupra potrivnicilor lui Dumnezeu, cu scrierea si limba covarsindu-i pe acestia; si marturie stau noua cartile tale, cele neincetat biruitoare a ratacirii acelora, de Dumnezeu Fericite.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Ceea ce pe Dumnezeul celor vii si al celor morti L-ai nascut, din patimile cele aducatoare de moarte, Fecioara, izbaveste-ma, si viata si sanatate mie daruieste-mi, Aducatoarea mantuirii, incingandu-ma cu putere de sus si tarie, de Dumnezeu Fericita.