O bijuterie valoroasa si unica

- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun… Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…

Apoi, dupa o mica pauza adauga:

- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.

- Aaa… incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.

- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:

- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.

- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.

- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!

Flacaul incaleca si pleca in goana… Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:

- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.

- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.

- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.

- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.

Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.

- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o repezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi…

Ce este un sărindar?

Sărindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în şir. În lb. greacă „sărindar" inseamnă "patruzeci". Preotul pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvarşite duminica, in sărbatori si in alte zile, scoţând pe Sfantul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morţi - dupa cum este intocmit pomelnicul.

Sărindarul este de doua feluri: sărindarul de obşte si sărindarul individual.

Sărindarul de obste se săvarşeste prin slujirea de către preot a 40 de liturghii neintrerupt, in cinstea unui eveniment bisericesc cum ar fi: sfinţirea bisericii, hirotonie etc. La aceste slujbe se pomenesc pomelnice-sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc....... ctitorii din vechime s.a.m.d.)

Sărindarul individual este pomenirea celor vii sau morţi la 40 de Sfinte Liturghii consecutive, pentru a cere de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate. La mânăstiri unde se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, se poate da un pomelnic sărindar în orice perioadă.

Cum se dă un sărindar?

- Mai întîi scriem pe o hartie numele celor pe care dorim să-i pomenim (vii sau adormiti)

- Pomelnicul - sărindar, scris pe hărtie se însoţeşte cu ofrande băneşti (după posibilităţi), lumânări, tămâie şi produse materiale .

- În special creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari ( postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor) însoţite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahăr, făină, mirodenii şi alte daruri) necesare pregătirii colivelor şi a prescurilor din care se slujeşte Sf.Liturghie.

- Sărindarele pentru cei adormiţi sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie şi la slujba litiei pentru cei adormiţi - zilnic.

- În toate sâmbetele Postului Mare, se face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului, unde se pomenesc sărindarele depuse la altar .

- Dezlegarea sărindarelor- este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, şi se celebrează prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii şi a Parastasului.

- Credincioşii care duc un sărindar la sfânta biserică trebuie să se roage individual în această perioadă la rugăciunile particulare, dar trebuie să participe la biserică în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor şi mai ales în ziua dezlegării parastaselor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie.

- În Postul Mare dezlegarea sărindarelor se face în Sâmbăta Floriilor

Rugaciunea,icoanele si radiatiile

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Serghei Nicolaevici Lazarev, un bio­te­rapeut rus de excepţie, relatează în una dintre cărţile sale că, într-o lo­cuinţă aflată în apropierea Centralei Nucleare de la Cernobîl, unde nivelul de radiaţii era depăşit atât de mult încât nu mai era propice vreunei forme de viaţă, a fost descoperită o lo­cuinţă "curată". Nivelul de radiaţii în casa unei familii obişnuite era ino­fensiv. Ce se întâmpla în casa cu prici­na, cum se face că nişte oameni trăiau într-un focar de radiaţii, iar aerul din locuinţa lor era curat? Lazarev – fost lu­crător la Departamentul de Para­psi­hologie al KGB-ului – are "experienţa testării extrasenzoriale în diagnosticarea obiectelor nevii". El a par­ti­cipat, cum spune singur în cartea "Diagnosticarea karmei – Sistemul autoreglării câmpurilor", la experienţe de găsire pe hartă a locurilor pro­pice creşterii viţei-de-vie în Cri­meea, a locurilor favorabile pentru aşezările omeneşti, unde s-au păstrat curate apa şi aerul, a găsit prin diagnosticare extrasenzorială locuri pro­pi­ce pentru construirea sanatoriilor sau a aşezămintelor bune pentru tra­tatea anumitor boli. Lazarev a indicat cu precizie locuri în care se găsesc zăcăminte naturale şi, doar privind pe hartă sau văzând fotografii, a identificat locul în care Râul Neva era poluat în exces cu fosfor şi cu azot.

"La nivelul fin al câmpurilor, fiinţele vii şi obiectele nevii au aceleaşi caracteristici, interacţionează între ele, de aceea, orice gând negativ, orice trăire sau purtare au impact asupra obiectului neviu, putându-i pro­voca prejudicii.(...) Când omul distruge prin trăirile sale emoţionale s­tructura câmpului unui obiect, asu­pra lui se îndreaptă un răspuns de atac. Obiectul neviu poate acţiona în mod activ asupra fiinţei vii şi să fa­că schimb de informaţii cu acesta", spune Lazarev. În acest citat avem şi răspunsul la întrebarea "Cum a fost posibil ca, într-o zonă iradiată peste măsură, să existe o casă cu aer curat"? Lazarev spune că oamenii care locuiau în casa cu pricina aveau multe icoane pe pereţi şi erau lipsiţi de agresivitate subconştientă. Acei oameni simpli se rugau cu tot sufletul şi aveau un nivel de etică şi de credinţă foarte înalt; ei nu-şi pierduseră speranţa, credinţa şi iubirea în faţa intemperiilor aduse de explozia de la Cernobîl şi, prin aceste atitu­dini, păstrau o relaţie armonioasă cu toate obiectele lumii înconjurătoare, dar – în mod special – cu icoanele!

Poate că pentru noi ar fi util să înţelegem azi, când radiaţiile proveni­te din Japonia par să fie o ameninţare pentru întreaga lume, că o centrală nucleară este şi ea "un obiect neviu", dar – cum spune Lazarev – avem ­nevoie să înţelegem că noi comuni­căm la nivelul subconştientului şi cu aceste obiecte. Dacă teoria lui La­zarev este valabilă, atunci să ne în­tre­băm care ar putea fi consecinţele agre­sivităţii pe care o manifestăm fa­ţă de centralele nucleare şi, dacă ru­gă­ciunea, lipsa agresivităţii sub­con­ş­tiente, practica bunătăţii, a iubirii, a blândeţii şi a înţelegerii pot purifica aerul iradiat, n-ar fi mai înţelept din partea noastră să ne apărăm cu propriile capacităţi? Maica Tereza a spus: "Eu nu sunt împotriva războiului, eu sunt pentru pace" şi, prin aceasta, ea marca o diferenţă enormă de atitudine interioară, care ne face să avem sentimente diferite, emoţii şi comportamente diferite. Nu să luptăm împotriva centralelor nu­cleare, ci să fim atenţi la stările noastre interioare, căci iată – în relaţia cu toate obiectele lumii nevii – ele pot opera schimbări fundamentale. Chiar dacă n-ar fi adevărată teoria lui Lazarev, rugăciunea, etica interioară şi credinţa în iubire ne pot face numai bine. Dacă iubirea şi rugăciunea au efecte şi asupra radiaţiilor şi, dacă icoanele minunate din casele noastre amplifică iubirea care vine de la noi, e cu atât mai bine. Atunci, în loc să rămânem agresivi în relaţia cu centralele nucleare, poate provocând pre­judicii de care nu suntem con­ştienţi pentru că nu avem înţe­le­gerea legilor spirituale ale existenţei, în lipsa soluţiilor (vorbim aici despre oamenii obiş­nuiţi) şi a posibilităţilor de intervenţie concretă, putem alege să iubim mai mult. A gândi cu drag sau măcar cu înţelegere şi compasiune lumea, dar şi obiectele făcute de mintea omului poate deveni o atitudine înţe­leap­tă, care – cine ştie – ne poate feri şi de radiaţii, dar şi de alte calamităţi, pe care majoritatea marilor iniţiaţi şi înţelepţi ai lumii le pun în legătură cu agresivitatea subconştientă colectivă. Mai multă iubire ar putea însemna mai mult aer curat şi o soartă mai fericită pentru oameni şi obiecte. Să reflectăm la asta!