joi, 18 septembrie 2014

CANONUL ŞI PRAVILA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


                      Omul, dacă calcă canonul, e vinovat, dar există şi situaţia în care omul nu poate să-şi împlinească canonul. De pildă, au venit la mine la spovedit nişte femei care au fost pe la Mănăstirea Sihăstria şi au primit acolo canon să mănânce lunea, miercurea şi vinerea fără ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru că au mâncat de dulce în post, nu ştiu când. Dar, ce se întâmplă: cei care le-au dat canonul ăsta – care poate că stau toată ziua la umbră – poate că n-au săpat niciodată la cucuruz să vadă cum e să sapi fără să mănânci, fără să te hrăneşti. „Zamă mănânci, zamă poţi!”, cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au încercat să facă ceea ce li s-a spus şi, bineânţeles, n-au putut să facă. Şi au venit la mine şi mi-au zis: „Părinte, ce ne facem, că nu ne putem săpa cucuruzul în condiţiile astea!”. Şi bineânţeles că eu am fost mai larg decât cei de la Sihăstria şi le-am spus: „Mâncaţi cum se cade. Mâncaţi cu ulei, dar mâncaţi de post, totuşi. După aceea vă vine puterea şi vă săpaţi cucuruzul”. Daţi un canon pentru pierderea fecioriei? Ad
ică cum să dau un canon, eu personal dacă dau canon? Eu personal, sau ce învaţă Biserica în chestiunea aceasta? Personal. Dragă, mai întâi de toate canonul e necazul care vine după asta şi frământarea de conştiinţă. Eu personal nu prea scormonesc prin subteranele oamenilor, dar bineânţeles dacă omul mărturiseşte, îi dau canon pentru păcate de felul acesta doi ani de zile oprire de la Sfânta Împărtăşanie. Asta nu înseamnă că neapărat trebuie să treacă doi ani. Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt, în Comentariul la Epistola II către Corinteni, în care spune: „Pe mine nu mă interesează anii, ci mă interesează vindecarea. Dacă s-a vindecat, de ce să mai aşteptăm să treacă anii, şi dacă nu s-a vindecat, ce folos că au trecut anii?”. Trebuie să găsim modalitatea să vedem în ce măsură omul se încadrează în împlinirea datoriilor pe care le are el în faţa lui Dumnezeu. Pentru că să ştiţi că păcatele nu trebuie categorisite după un şablon, ci trebuie categorisite după felul în care se raportează oamenii cu păcat la un lucru. De pildă, la mine a venit cândva un cetăţean din părţile Făgăraşului, şi zice către mine: „Părinte, eu am un păcat mare, mare de tot”. Şi eu când am auzit aşa, am zis: „Bine, dar ai putea totuşi să-l spui?” Şi a spus: „Da părinte, că îl ştie tot satul”. Şi să ştiţi că a fost ceva grav, într-adevăr grav: „Părinte, eu am omorât pe un fiu al meu”. Într-o împrejurare în care el de fapt nu a dorit să omoare. S-a bătut cu soţia lui, copilul a intrat între ei – nici nu am mai întrebat: şi cum l-ai lovit? L-a lovit şi a murit. Şi a făcut omul nouă ani de închisoare. Şi m-am gândit: a făcut nouă ani de închisoare, ce să-i mai dau eu încă nouă ani sau nu ştiu ce? Mai ales că nu a vrut. Zic către el – în gândul meu am zis: îl las să se împărtăşească, am zis eu în gând dar nu i-am spus nimic: „La biserică mergi?” Zice: „Nu, părinte”. Şi asta o ştie tot satul, probabil. „Te rogi dimineaţa şi seara?” „Nu mă prea rog”. „Posteşti?” „Nu!” Şi am zis: „Acestea care le faci tu acum sunt mai mari decât acela care l-ai făcut, că acela l-ai făcut într-o clipă, dar acestea le faci, uite, zi de zi”.
  Aşa că lucrurile nu pot fi gândite numai aşa, că acesta-i păcatul cel mai mare. Păcatul cel mai mare e păcatul care-l faci, dacă-i vorba, păcatul în care eşti. Eu nu aplic niciodată canoanele Bisericii întocmai. Pentru desfrânare să dau 5–7 ani de oprire de la Sfânta Împărtăşanie, pentru adulter să dau 14 ani. Nu. Pentru că m-am orientat după opinia Părintelui Dumitru Stăniloae, exprimată în Dogmatica, în legătură cu spovedania, unde spune că el ar recomanda ca preoţii să nu dea mai mult de 3 ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie. Şi atunci eu m-am ţinut de asta. Pentru păcatele cele mai mari dau 3 ani de oprire de la Sfânta Împărtăşanie. De exemplu: pentru avort, pentru ucidere aş da 3 ani. Dar, în cazul acesta, omul ar trebui să fie angajat în cele ale credinţei. Îmi spunea cineva că citeşte în fiecare zi o Psaltire în patru ceasuri. Păi zic: faci exerciţii de citire. Asta nu înseamnă că te rogi. Hocus pocus preparatus. Asta nu-i rugăciune. Nu trebuie să fii asuprit de propriile tale rugăciuni, ci trebuie să-ţi rânduieşti lucrurile în aşa fel încât să faci faţă şi la celelalte îndatoriri pe care le ai. Nu am pretenţia să se roage omul ore întregi, că nu are vreme. Două categorii de oameni au vreme: pensionarii şi şomerii. Da’ nici ei nu se roagă. Zicea Părintele Serafim Popescu: „Toate merg după tipic, numa-n suflet nu-i nimic”. Dumnezeu ştie neputinţele omului şi primeşte şi neputinţele în loc de pravilă. Aceasta nu înseamnă că nu-ţi faci pravila în cazul când nu poţi să ţi-o faci! E ca şi când ţi-ai făcut-o, dacă ajungi la neputinţa de a ţi-o face, dar doreşti totuşi s-o faci. În cazul acesta, fără pravilă – eşti cu pravilă! 

SURSA
Parintele Paraian Teofil ,Veniti de luati bucurie

marți, 16 septembrie 2014

CRUCEA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

             ,,Aşa cum prin ea a fost sfinţit trupul Domnului, la fel se sfinţesc prin ea trupurile noastre şi    raporturile noastre cu lumea însăşi. Noi obţinem această sfinţire prin puterea lui Hristos în care persistă crucea ca prelungire a atitudinii Sale înfrânate, răbdătoare, fără de păcat, iubitoare faţă de lume, ca laudă a lui Dumnezeu prin ea, ca dăruire de Sine Tatălui în toate raporturile Lui cu lumea. Pentru aceea, în Biserica Ortodoxă toate persoanele şi toate lucrurile sunt sfinţite prin cruce. Creştinii, însemnându-se cu semnul crucii, cer pe de o parte de la Hristos puterea de a se comporta ca şi El cu curăţie şi cu bărbăţie, faţă de lume, pe de altă parte manifestă voinţa lor de a se ridica prin efortul lor, în întâmpinarea acestei puteri, de a slăvi pe Dumnezeu, în toate faptele, şi în purtarea tuturor greutăţilor în lume şi chiar în preajma morţii lor, de a vieţui şi de a muri lui Dumnezeu, de a se manifesta în toate ca o jertfă vie oferită lui Dumnezeu. Făcându-şi semnul crucii, ei „se închină“ lui Dumnezeu, se dedică Lui, precum se dedică toate făcând semnul crucii peste ele. În acest sens, Bisericile sfinţesc toate prin cruce: apa cu care stropeşte pe credincioşi, mâncărurile, casele, grădinile şi câmpurile cu roadele lor, darurile oferite lui Dumnezeu, căci prin toate ei pot să primească în ei înşişi puterea crucii lui Hristos care să le facă viaţa înfrânată, răbdătoare, iubitoare, sfinţită, închinată lui Dumnezeu. Prin toate crucea sfinţeşte viaţa lor; prin toate e curăţită viaţa şi închinată lui Dumnezeu, întrucât aceste mijloace de existenţă sunt făcute transparente pentru Dumnezeu împreună cu ei şi mijloace prin care li se comunică puterea Lui. Crucea îi pune pe credincioşi prin toate în legătură cu Hristos Cel Care a înviat prin suportarea cu putere şi fără de păcat a morţii Lui. Prin cruce toate sunt oferite ca darul lui Dumnezeu, ca ei înşişi.Toate slujbele bisericeşti încep şi se săvârşesc prin semnul crucii, devenind sfinţitoare şi dătătoare de putere, prin puterea crucii; toate rugăciunile se termină prin semnul crucii, toate gesturile principale ale cultului sunt însoţite de semnul crucii. Căci puterea însăşi a lui Hristos coboară prin semnul crucii, întrucât El însuşi este invocat prin acest semn, în starea Lui de înviere, în care a rodit puterea crucii Lui. Şi prin acest semn credincioşii vin în întâmpinarea puterii lui Hristos, făgăduind prin el de a se oferi lui Dumnezeu ca jertfă curată, asemenea lui Hristos şi din puterea lui Hristos, a se comporta cu multă curăţie în toate faptele lor din lume. Pentru aceea, semnul crucii este însoţit întotdeauna de invocarea Sfintei Treimi. Căci Ea este aceea care lucrează mântuirea oamenilor şi de la Ea coboară puterea lucrătoare a lui Dumnezeu în lume, tot darul desăvârşit, pentru a sfinţi şi transfigura lumea şi viaţa omenească. Ea (puterea) este aceea care se face transparentă prin cruce în lume.
   Crucea este puterea purificatoare a Creaţiei lui Dumnezeu pentru că prin semnul ei făcut cu credinţă şi voinţa unei vieţi curate în lume, credinciosul se deschide puterii Duhului lui Hristos, care s-a comportat cu desăvârşită curăţie în lume şi a întărit corpul Său în sfinţenie prin puterea Duhului Sfânt, evitând păcatul în toate formele lui egoiste şi suportând moartea din iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni. Crucea ne aduce această putere a lui Hristos pentru că amintindu-ne de crucea Lui, noi voim să ne comportăm în lume asemenea Lui, eliberaţi de pasiunile egoiste, într-un duh de cumpătare, de pace, de armonie cu ceilalţi, de deschidere faţă de lucrarea lui Dumnezeu în noi.
„Crucea este armă contra diavolului“, cântă Biserica Ortodoxă. Ea este o armă contra tuturor ispitelor şi uneltirilor diavolului; contra pasiunilor noastre, care ne împing la certuri, la lupte între noi, la exclusivism. Crucea este arma contra diavolului pentru că întăreşte în noi duhul de sacrificiu, de comuniune cu Dumnezeu şi între noi înşine. Crucea, ca frână împotriva pasiunilor egoiste şi exclusiviste, ca frână contra alipirii lacome la creaţia văzută ca singura realitate, poate aduce o contribuţie de mare importanţă pentru înfăptuirea unei păci în spiritul Evangheliei, dând acesteia un fundament interior de neclintit.

      Crucea se dovedeşte singurul mijloc prin care creaţia se naşte sau trece la forma nouă de existenţă, prin care este văzut Dumnezeu ca Cel ce este totul în toate. Numai pe această cale vom ajunge la ospăţul suprem, care este cunoştinţa îmbelşugată a Logosului dumnezeiesc, deplin transparent, într-un dialog direct şi deplin clar cu El. Atunci această creaţie va fi văzută în El şi în noi, ca un conţinut comun al dialogului, ca un transparent total subţiat prin care El se va face desăvârşit cunoscut prin noi toţi în toată bogăţia Sa dată nouă şi noi înşine deplin transparenţi unii altora şi uniţi între noi. Dar această stare se va înfăptui graţie crucii lui Hristos, acceptată ca cruce a noastră. Numai în lumina şi în puterea crucii, care se va arăta pe cer ca semnul Fiului Omului, la a doua venire a Lui întru slavă (Matei 24, 30), creaţia va apărea, la sfârşit, ca „un cer nou şi ca un pământ nou“, în care locuieşte dreptatea desăvârşită (Apocalipsa 21, 1).
(Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae )

Rugaciune pentru izbavire de boala

sâmbătă, 13 septembrie 2014

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: INĂLTAREA SFINTEI CRUCI

 URMEAZA LINCUL...

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: INĂLTAREA SFINTEI CRUCI:

 FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE .... ...

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

ICOANE M.D.


Loading...

Sfantul Isaac Sirul

Zi si noapte sa nu inceteze in inima ta aceasta rugaciune:
"Doamne,izbaveste-ma de intunericul sufletului"..
Caci acesta este scopul intregii rugaciuni proprii treptei cunoasterii.Un suflet intunecos e un al doilea iad(seol),dar o inteligenta luminoasa e tovarasa serafimilor.

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.

CUM SA NE RUGAM

Intrebat-au unii pe avva Macarie, zicand: cum suntem datori sa ne rugam? Le-a zis lor batranul: nu este trebuinta a vorbi multe, ci a intinde adeseori mainile si a zice – Doamne, precum vrei si precum stii, miluieste! Iar de le sta razboi asupra, ziceti - Doamne, ajuta-mi! Si El stie ce e de folos si face cu noi mila.





O IARTA-MI TE ROG ,DOAMNE


O, iarta-mi te rog Doamne, atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu sa ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer, Iti cer intr-una sa faci Tu voia mea,
Iti cer sa alungi necazul, sa-mi lasi un loc in rai
Si sa-mi slujesti in toate sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai
Gindindu-ma ca daca Iti cint si Te slavesc
Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce-mi doresc
O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga
Si invata-ma ca altfel sa stau in fata Ta
Nu tot cerindu-Ti Tie sa fii tu robul meu
Ci Tu cerindu-mi mie, iar robul sa fiu eu
Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga
E sa doresc ca-n toate sa fie voia Ta!