luni, 28 iulie 2014

Mândria spirituală

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

1 - Cursa mândriei spirituale

Mândria spirituală
este o cursă usoară pentru cei noi în credintă, care vin în contact cu viata monahală si care caută si se străduiesc să trăiască o viată duhovnicească cu adevărat ortodoxă. Poate fi o cursă mai ales pentru cei care vin în mănăstiri si care caută îndrumare duhovnicească, nestiind ce înseamnă o viata ortodoxă adevărată în lume, într-o parohie.

Oamenii credinciosi merg la mănăstiri si văd nevointa unor oameni si felul în care se fac lucrurile potrivit traditiei monahale, si vor să o imite - dar fără să o înteleagă. Pelerinii merg si întâlnesc stareti si monahi înduhovniciti cu vieti care, după părerea lor, sunt mult mai "duhovnicesti" decât cea a parohului lor - asa ajung să-l judece pe acesta pentru că nu răspunde cum trebuie nevoilor lor duhovnicesti. Merg la spovedanie, construiesc o relatie duhovnicească cu un părinte dintr-o mănăstire si cred că numai acela este drumul către mântuire. Primesc îndrumări duhovnicesti pe care le interpretează gresit. Uneori, oamenii primesc sfaturi nepotrivite si, din nefericire, fac din acestea criteriul ultim pentru o viată duhovnicească. Alteori oamenii merg la mănăstire sau la un bătrân care a avut probleme cu Biserica si care nu este sub ascultare. Atunci pelerinul devenit ucenic devine prins în auto-justificarea acelui bătrân rătăcit, ceea ce în unele cazuri conduce la schismă.

Nevointa exterioară excesivă, falsa smerenie, îndeletnicirea cu bârfe si cu "problemele" Bisericii, judecarea oamenilor după nevointa sau pozitia lor fată de aceste probleme, siguranta de sine că numai el stie cum stau lucrurile si - poate cel mai periculos dintre toate - idolatrizarea unei persoane sau loc ca simbol ultim al Ortodoxiei, toate acestea pot fi manifestări ale aceste boli. Toate sunt aspecte ale imaturitătii duhovnicesti. Ce lipseste din toate este Hristos si adevărata luptă cu sinele.

2 - Cucernicia excesivă

Nevointa pentru Hristos si Biserică sunt lucruri mari si minunate; dar nevointa adevărată este foarte diferită de acea nevointă care vine din patimile omului. Nevointa carnală cuprinde mereu o anumită auto-multumire sau egocentrism, prin care omul se prezintă pe sine ca adevăratul ortodox, adevăratul cucernic si "cunoscător". Nevointa adevărată nu este îndreptată către nimic altceva decât unirea cu Hristos si este împotriva slăbiciunilor personale. În nevointa adevărată nu este ipocrizie. Falsa nevointă, înselarea si mândria spirituală sunt întotdeauna ipocrite.

Cucernicia este un important mijloc de personalizare a trăirii si tainei credintei. Plecăciunile, semnul crucii, comportamentul înfrânat si toate celelalte forme primite din Traditie sunt foarte folositoare. Ele nu trebuie însă folosite decât ca o arătare a iubirii noastre de Dumnezeu. Nu trebuie folosite pentru a-i învăta pe altii că ei fac lucrurile gresit sau pentru a-i condamna pe altii pentru necucernicia lor; cu atât mai putin, pentru a le arăta altora că "eu stiu mai bine". În multe mănăstiri, regulile pentru manifestarea exterioară a cucerniciei - metaniile, semnul crucii, plecăciunile si celelalte - trebuie respectate cu mare atentie; în parohii, pe de altă parte, ele nu sunt foarte respectate. Omul nu trebuie să atragă niciodată atentia asupra sa printr-o cucernicie exterioară excesivă. Aceasta nu face decât să hrănească mândria de sine si egocentrismul din noi, în acelasi timp distrăgându-i pe ceilalti de la rugăciune.

Regulile postului intră si ele aici. În general mănăstirile urmează aceste reguli foarte strict. Nu există însă nici o deosebire între regulile de postire pentru monahi si cele pentru laici. Însă aceasta nu înseamnă că unul trebuie să judece sau să discute felul în care posteste sau nu posteste un altul. Nu numai că aceasta este de obicei o ipocrizie, dar se scapă din vedere ce este important. Postirea si toate celelalte reguli ale Bisericii sunt un mijloc si nu un scop. Dacă postim, si suntem mândri de aceasta, si judecăm pe altul care nu este asa de strict, atunci ar fi mai bine pentru noi să nu postim deloc (Romani 14:3 si următoarele).

Aceeasi regulă se aplică si vietii liturgice din Biserică. Mănăstirile, prin alcătuirea lor, tin slujbele foarte strict după vechiul Tipic al Sf. Sava. Slujbele pot dura ore în sir si uneori ocupă o mare parte din zi. Oricum, nu există nici o diferentă, cel putin în traditiile slave, între slujbele pentru mănăstiri si cele pentru parohii. Pentru pelerinul sosit la mănăstire, slujbbele pot părea la început prea lungi, ca apoi el să nu-si mai dorească nimic altceva. Slujbele din parohii, scurtate dintr-o necesitate pastorală, pot părea incomplete.

Există mai multe ispite aici. Prima este aceea de a crede că mănăstirile fac lucrurile "cum trebuie" si că parohia nu. A doua ispită este a crede că din slujbele parohiei lipseste harul si că viata liturgică/duhovnicească nu prea este luată în serios. Aceasta duce la judecarea preotului paroh ca fiind mai putin "duhovnicesc" si lenes pentru că scurtează slujbele. Nu mai tinem minte că la primele noastre slujbe de la mănăstire, abia asteptam să prindem un loc să stăm jos, ne uitam la ceas din cinci în cinci minute si ne întrebam când se mai termină odată! Parohiile scurtează slujbele din necesitate pastorală, la alegerea parohului. Nu trebuie să-l judecăm pe preot atunci când face tot ce poate.

3 - Judecarea


Cel mai mare păcat este să judeci pe cineva, mai ales pe preot. Standardul pe care îl stabilim noi pentru preot este de obicei foarte ridicat si nici măcar noi nu îl putem atinge. Orice astfel de judecare este ipocrizie. Viata unui preot paroh este foarte diferită si plină de diferite griji, preocupări si responsabilităti, în comparatie cu cea a unui ieromonah dintr-o mănăstire. Laicii văd foarte putine din viata adevărată a preotului lor. Multi cred că el lucrează numai două ore, duminica! A fi preot înseamnă de fapt cel putin opt ore pe zi. Cum de-l pot judeca laicii? În special "duhovnicia" lui?

Ieromonahul poate părea mai "duhovnicesc" pentru că stă în biserică sase-opt ore pe zi si are putine responsabilităti. Încercati să faceti aceasta cu o familie si cu zeci sau sute de enoriasi. Ascetismul traiului în lume si al slujirii lui Hristos, ca preot sau laic, este la fel de mare ca si cel al unui monah dintr-o mănăstire. Este nevoie de "duhovnicie" pentru aceasta. Detaliile însă diferă de la caz la caz.

4 - Abuzul de îndrumări duhovnicesti

Deseori oamenii merg la mănăstire pentru îndrumare duhovnicească si spovedanie. Este o veche si respectată traditie ortodoxă să ai ca duhovnic un bătrân dintr-o mănăstire si să-ti îndrumi viata după el. Uneori oamenii merg la un bătrân pentru marile probleme ale vietii. Este, de asemenea, adevărat că unii se relationează mai bine cu preotul lor paroh.

Dacă Biserica este un spital duhovnicesc, atunci mănăstirile sunt sectiile de terapie intensivă, cu specialistii aferenti. Nu mergi la medicul de familie când ai cancer si nici la neurochirurg pentru o răceală. Bătrânii sunt acei specialisti care prin ani de curătire si experientă ascetică stiu cum să trateze multe dintr marile problemel ale vietii cu care vin oamenii. Multi au daruri duhocnicesti. Multi nu au. Majoritatea monahilor nu sunt deloc bătrâni. Aceasta nu afectează capacitatea lor de a fi duhovnic, mângâietor si părinte. Fie că este preotul paroh, un ieromonah, un staret sau o maică, izvorul îndrumărilor si al mângâierii este în ultimă instantă acelasi: Dumnezeu.

Un bătrân adevărat este cel care îi transmite omului un sentiment de libertate, chiar si atunci când vorbeste despre voia Domnului. Nu există aici nici manipulare si nici un plan personal. Bătrânul pur si simplu doreste mântuirea persoanei si este un vas al dragostei si iertării lui Dumnezeu. Marea ispită aici este aceea de a-l idolatriza pe bătrân si de a-l aseza în locul lui Hristos. Un cult al personalitătii care conduce la pierderea atât a bătrânului, cât si a ucenicilor.

Ascultarea este foarte importantă în viata duhovnicească. Totusi, ea are anumite limite. Nu poate cuprinde nimic ilegal sau imoral. Adevărata ascultare duhovnicească are un tel: acela de a ne aduce în ascultare de Dumnezeu. Ea se face întotdeauna în Biserică si întotdeauna către o mai mare părtăsie, atât eclezială, atât la nivel bisericesc, cât si personal.

O mare ispită, în special pentru americani, este aceea de a încerca să găsească un bătrân (sau preot sau episcop) "vrednic de ascultarea mea". Aceasta este mândrie si înselare spirituală. Am putea crede că avem nevoie de un mare bătrân, cel mai bun, pentru a face ascultare, pentru că numai cei înzestrati ne pot întelege si pentru că "eu pot face ascultare numai de unul care îmi recunoaste si dezvoltă potentialul". Aceasta nu este altceva decât închipuire, înselare si arogantă - omul se consideră a fi în sfere înalte. În realitate, cu o asemenea gândire, întâlnirea cu un mare bătrân nu ar face decât să ne aducă cu picioarele pe pământ. Din mândrie nu am suporta aceasta si am ignora sfaturile sale.

5 - Bârfa bisericească

O ultimă mare ispită este bârfirea oamenilor, locurilor, obiceiurilor si în special a "problemelor" cu care se confruntă Biserica. Cine face ce, cine cum slujeste si cu cine, toate sunt bârfe; fie că este vorba de probleme mai mari, cum ar fi ecumenismul, calendarul sau ce se învată sau nu se învată la un seminar, toate sunt de putin folos si sunt cu păcat. Domnul a spus că vom da socoteală pentru orice cuvânt ne iese pe gură.

Nu numai că bârfa are de-a face cu judecarea oamenilor, în special a ierarhilor, clerului si învătătorilor care vor da singuri socoteală înaintea lui Dumnezeu; ea ne abate de la singurul lucru de trebuintă: căutarea mântuirii. În relatia cu Dumnezeu trebuie să urmărim mântuirea noastră, nu lucruri asupra cărora nu avem nici o putere. Unul dintre cele mai triste lucruri este acela că mănăstirile au tendinta să atragă oameni care, în numele unei anumite seriozităti fată de viata lor duhovnicească, cad în această înselare, bârfa si judecarea altora distrugându-le sufletele.

Este destul de rău că oamenii vorbesc despre asemenea lucruri; multi citesc publicatii de scandal. Internetul e cel mai mare vehicul pentru bârfe de acest fel. Aceasta nu este altceva decât pornografie eclesială. Trebuie evitată cu orice pret!


  mi s-a parut important de stiut.
sursa ...de aici: http://www.odaia.go.ro/manastire.html

duminică, 27 iulie 2014

Sufletul copilului : sincer şi curat....!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE !



„Unii oameni nu putrezesc după ce mor fără să fie îmbălsămaţi, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei“ - Sabina Dallu, 12 ani. 

„În religia noastră creştin ortodoxă, oamenii care au murit se îngroapă în pământ pentru că aşa este bine, să punem la loc ceva de unde l-am luat“. - Felix Roncea, 12 ani.

 ► „Picătura este bombată, mai ales lacrima şi sudoarea, pentru că ele sunt pline de sentimente“. - Ana Maria Pop, 14 ani.

 ► „Inima bate, bate până se stinge, că inima e ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, El ţi-o aprinde din nou în cer“. - Claudia Drăghia, 9 ani.

 ► „Ca să ne iubim semenii trebuie să ne antrenăm la nevorbit vorbe urâte“. - Arcadie Martin, 8 ani. 

„La uşa inimii cuiva nu trebuie nici să ciocăneşti, nici să năvăleşti, nici să te rogi, ci trebuie doar să cânţi“. - Florentina Stoian, 11 ani. 

 ► „Când îl ai pe Dumnezeu în suflet, toţi oamenii din jurul nostru ne sunt rude“. - Cătălina Opaina, 14 ani.

 ► „Umorul este vitamina de luat la viaţă grea“. - Raluca Bărbulescu, 14 ani. 

„Se spune despre artişti că umblă cu capul în nori, că artistul vrea mereu să-l vadă pe Dumnezeu“. - Irina Moscu, 12 ani. 

„Omul este o adevărată fabrică de dorinţe, pentru că se naşte cu dorinţa de viaţă şi moare cu dorinţa de a fi veşnic“. - Matei Filimon, 14 ani.

 ► „În bisericile ortodoxe, sfinţii sunt slabi, alungiţi la faţă şi la corp, pentru că aşa arată cei care sunt buni la suflet, că lor le-a rămas în corp doar sufletul, au ajuns numai piele şi suflet“. - Tudor Matache, 12 ani. 

„E bine ca atunci când eşti elev să înveţi poezii, pentru că aşa cum depun oamenii bani în bancă, pentru mai târziu, trebuie să aduni poezii în şcoală, ca să ai poezie când te faci mare“. - Ana Matei, 12 ani. 

„Nu-şi trăiesc viaţa, spun unii despre călugări, deoarece li se pare greşit cum călugării prea şi-au lipit viaţa de suflet şi nu şi-au lipit-o de trup, cum fac alţi oameni“. - Paul Păun, 12 ani.

 ► „Numai cel ce aude cu sufletul, se poate încânta de concertul dat de greier şi de izvor“. - Nicoleta Ştefan, 14 ani

 ► „Muzica te curăţă de urât, dar numai dacă o foloseşti ca săpunul, adică toată viaţa, nu aşa, din când în când“. - Irina Răducanu. 

► „Diferenţa dintre mama, tata şi Dumnezeu e că mama şi tata pot crea oameni, dar nu plante şi animale şi e imposibil ca ei să facă o mare“. - Roxana Chis, 10 ani.

 ► „Sfinţii învaţă la o şcoală din cer, că ei locuiesc pe pământ, dar îngerii le aduc din cer lecţii în fiecare zi, să le facă acasă“. - Leon Alexandru Guţu, 8 ani.

 ► „Dumnezeu îi iubeşte pe cei necredincioşi, dar îi iubeşte cu suferinţă“. - Ion Martin, 10 ani.

 ► „Albinele de aia ne dau nouă toată ceara lor, că au văzut ce facem noi cu ea, că facem lumânări pentru Dumnezeu, şi atunci albinele nu o mai păstrează pentru ele“. - Pavel Martin, 8 ani. 

„Dacă ar apărea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-aş întreba dacă mă poate duce la Mama Lui, că eu vreau să o întreb pe Maica Domnului cum este să ai un copil-Dumnezeu“. - Alina Andreea Zane, 8 ani.

 ► „Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu“. - Ana Maria Badea, 12 ani.

vineri, 11 iulie 2014

O r g o l i u l

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


                        Orgoliul, semn al mândriei, te face să pierzi de multe ori.

                                                                 
                                                                                                        (aranjament preot Ioan) 
               Doi soţi, s-au certat pentru nişte nimicuri. Se mai întâmplă în familie. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri.
               La un moment dat, bărbatul trebuii să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă. De obicei, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească.
              Totuşi avea nevoie să se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept“ (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie: „Te rog să mă trezeşti la ora 5!“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească. În dimineaţa următoare, bărbatul s-a trezit la ora ora 9. 
              Furios că a pierdut avionul, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă?
              Lângă hârtia pe care scrisese el seara „Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria „Este ora 5. Trezeşte-te“!.

joi, 10 iulie 2014

Sclavia modernă

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

        Sclavagismul şi robia ni se par, nouă, celor de azi, a fi noţiuni care ţin de domeniul istoriei sau geografiei; au existat cândva sau există altundeva, dar sunt incompatibile cu democraţia şi modernismul care ne caracterizează. Totuşi, să ne uităm puţin în jur.

 Bătrâneţea – vârsta înţelepciunii, se spune. Vedem însă multe bunici preocupate mai mult de intrigile stupide ale telenovelelor sau mizeria umană jucată teatral în reality-show-uri, decât de înţelepciune. Nici bunicii nu par mai înţelepţi. Interminabilele talk-show-uri politice i-au transformat în aprigi comentatori care nici măcar nu mai realizează faptul că totul este o diversiune menită să îi distragă de la lucrurile cu adevărat importante.
Adulţii – floarea vârstei, se spune. O floare cam ofilită, pentru că sistemul i-a implantat, cu acordul ei (mai mult sau mai puţin conştient) o branulă prin care îi suge sistematic viaţa – credite pentru o viaţă mai confortabilă, un televizor mai mare, o maşină mai bună. Pentru ca nu cumva să se plictisească, trebuie să se facă luntre şi punte, să muncească zi lumină pentru a câştiga banii care trebuie returnaţi băncii. Timp pentru familie, pentru copii? – „Dar le-am luat de toate, pentru asta muncesc atâta, pentru ei mă sacrific!”. Uită însă că fără dragoste totul se usucă, iar dragostea înseamnă timp petrecut împreună. 
Tinereţea vârsta entuziasmului, se spune. Însă hrănirea sistematică cu manele, alcool şi pornografie imbecilizează. Asta şi doresc de fapt cei care vor să conducă: o generaţie supusă, redusă la instincte animalice, mulţumită doar cu satisfacerea lor. Cei care sunt prea inteligenţi pentru a fi imbecilizaţi pe această cale, sunt racolaţi ca slujbaşi direcţi ai sistemului, hrăniţi cu iluzii: împlinire profesională, succes, realizare personală, faimă. Ce vedem adesea în spatele acestor noţiuni? Robie, însingurare, re- şi de-fulare, divorţuri, copiiproblemă…
 Copilăria – vârsta inocenţei, se spune. Vedem însă copii tot mai violenţi, care aplică în comportamentul lor ceea ce văd în desenele animate sau jocurile pe calculator, nemaifăcând diferenţa între virtual şi realitate. Băieţii lovesc cu putere, în închipuirea că celălalt trebuie să se scoale şi să nu aibă nimic, ca „în desene”. Fetiţele primesc cadou truse de machiaj, au ca principală preocupare moda şi „a fi ca celelalte” (nici măcar părinţii lor nu îşi dau seama că sunt simpli pioni manipulaţi pentru a susţine o industrie a consumului şi a degradării morale). Vedem copii care plâng isteric pentru a primi nu ştiu ce produs care le este subtil introdus în minte între două desene cu monştri şi roboţi sau Hannah Montana şi suple fete zburătoare, cu părul verde.
       Sigur, există şi excepţii. Dar acesta este valul care mătură majoritatea. De ce? Pentru că nu avem curajul de a ne ridica deasupra lui, de a ne agăţa de Dumnezeu pentru a putea pluti frumos, în libertate autentică şi viaţă curată. Ne e frică să ieşim din mocirla călduţă şi plăcută a micilor păcate zilnice, pentru a respira aerul tare şi curat al înălţimii duhovniceşti. Pentru că preferăm mai degrabă robia pe care o învăţăm zilnic de la lume, decât libertatea pe care o învaţă doar Dumnezeu.
        Ce să facem ca să ieşim din această sclavie în care jucăm cum ne cântă cei care vor să profite de noi? Să ne hotărâm să prindem mâna pe care ne-o ţine Dumnezeu întinsă şi să-i răspundem la chemare: „Da, Doamne! Vreau să fiu liber, vreau să fiu al Tău! Învaţă-mă Tu ce să fac!”.
 Natalia Corlean
 Apostolat în Ţara Făgăraşului,vezi http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com/2012/05/editorialsclavia- moderna.html

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

ICOANE M.D.


Loading...

Sfantul Isaac Sirul

Zi si noapte sa nu inceteze in inima ta aceasta rugaciune:
"Doamne,izbaveste-ma de intunericul sufletului"..
Caci acesta este scopul intregii rugaciuni proprii treptei cunoasterii.Un suflet intunecos e un al doilea iad(seol),dar o inteligenta luminoasa e tovarasa serafimilor.

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.

CUM SA NE RUGAM

Intrebat-au unii pe avva Macarie, zicand: cum suntem datori sa ne rugam? Le-a zis lor batranul: nu este trebuinta a vorbi multe, ci a intinde adeseori mainile si a zice – Doamne, precum vrei si precum stii, miluieste! Iar de le sta razboi asupra, ziceti - Doamne, ajuta-mi! Si El stie ce e de folos si face cu noi mila.





O IARTA-MI TE ROG ,DOAMNE


O, iarta-mi te rog Doamne, atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu sa ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer, Iti cer intr-una sa faci Tu voia mea,
Iti cer sa alungi necazul, sa-mi lasi un loc in rai
Si sa-mi slujesti in toate sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai
Gindindu-ma ca daca Iti cint si Te slavesc
Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce-mi doresc
O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga
Si invata-ma ca altfel sa stau in fata Ta
Nu tot cerindu-Ti Tie sa fii tu robul meu
Ci Tu cerindu-mi mie, iar robul sa fiu eu
Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga
E sa doresc ca-n toate sa fie voia Ta!