marți, 20 iunie 2017

LUMÂNAREA, PICĂTURĂ DE SUFLET ROMÂNESC..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Lumânarea este simbolul Domnului Hristos, Care a zis: "Eu sunt LUMINA lumii; cel ce vine la Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții" (Ioan 8;12). De aceea nu există slujbă a Bisericii care să se facă fără o lumânare aprinsă. La Sfântul Botez, nașul ține lumânarea stinsă în mână până la întreita scufundare. După ce se botează copilașul, preotul aprinde lumânarea: l-a primit pe Hristos, a primit Lumina Cea nevăzută, noi arătăm asta prin lumina cea văzută a lumânării.
Flacăra blândă, galbenă a lumânării amintește slava lui Dumnezeu dinaintea Întrupării, după cuvintele Psalmistului: "Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină" (psalmul 103), dar și lumina care strălucea din fața Domnului Hristos, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, pe Muntele Tabor: "..Și a strălucit fața Lui ca soarele.." (Matei 17;2).
Ne amintește lumina "banalei" lumânări sau a candelei și de lumina Duhului Sfânt, Care L-a învăluit pe Domnul Hristos pe Tabor, după "schimbarea", adică transfigurara feței Sale: ".. Iată un nor luminos i-a umbrit pe ei..". Fiind simbol și al Duhului Sfânt, la slujba Sfântului Maslu lumânările se aprind cu puțin înaintea rugăciunii de sfințire a untdelemnului, ca să se înțeleagă că harul Duhului Sfânt va coborî în scurtă vreme peste materia utilizată în slujbă (uleiul).
Dacă la Botez și la Sfântul Maslu lumânările nu se aprind de la început, aprinderea lor arătând tocmai momentul precis al primirii lui Hristos și a Duhului Sfânt, la slujba Cununiei nașii intră în biserică având lumânările deja aprinse. Acest lucru indică faptul că mirii sunt "fii ai luminii" care și-au trăit viețile de până atunci în lumina credinței în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Din două mlădițe sfinte, cu binecuvântarea lui Dumnezeu primită la Cununie, vor ieși mai apoi vlăstare curate, copii bineplacuți Domnului. Pe de altă parte, cei care urmează să se cunune îndeplinesc taina unirii bărbatului cu femeia stabilită neamului omenesc chiar de la crearea primilor oameni. Iar prin venirea lui Dumnezeu-Hristos pe pământ, unirea aceasta este binecuvântată și sfințită. De aceea, lumânările aprinse ne arată binecuvântarea nunții de către Hristos și prezența Sa tainică alături de miri, la fel ca la nunta din Cana Galileei: "De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos și în Biserică" (Efeseni 5;31-32).
Putea oare să lipsească lumânarea la primirea Sfintei Împărtășanii?.. Nicidecum! Credinciosul ține lumânarea în mână, vrând să zică: "Iată, Doamne, deja ești în mine prin credința și prin faptele mele.. Intră acum și în trupul meu și vindecă-mă de neputințele mele".. Tocmai acesta este rolul ținerii lumânării aprinse în mână de către credincios: de a arăta întregii comunități parohiale aflate în biserică la Sfânta Liturghie că el este un împlinitor al poruncilor Domnului Hristos, că el trăiește o viață în Lumina-Hristos!
Lumânarea se folosește din plin la Sfânta Liturghie: astfel, înaintea celor două "Vohoade", adică ieșiri ale preotului în mijlocul bisericii, el este precedat de purtători de lumină. La Vohodul cu Sfânta Evanghelie, preotul amintește de Domnul Hristos care iese la propovăduire, iar purtătorul de lumină amintește de Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. La citirea Sfintei Evanghelii de la amvon, se așează un sfeșnic cu lumânări aprinse înaintea acestuia din urmă: lumina învățăturii Domnului, care a umplut tot pământul și a înțelepțit toate neamurile..
La Slujba Vecerniei, la Vohodul cel mic, iarăși avem un purtător de lumânare aprinsă. Astfel, în timp ce privim simbolul Luminii - Hristos, ascultăm minunata cântare: "Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Sfântului, fericitului, Iisuse Hristoase, văzând lumina cea de seară, laudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu..". Ce înălțătoare cântare!.. Devenim cu toții flăcări aprinse de harul Domnului Care este mereu în mijlocul a "doi sau trei adunați în numele Său"!
Dar Sfânta Slujbă a Învierii? Oare unde este mai clar simbolismul luminii ca în această slujbă? După ce biserica este cufundată în întuneric, arătând pe de o parte noaptea adâncă în care a înviat Domnul, iar pe de alta, noaptea păcatului în care zăcea omenirea, deodată Sfântul Altar se luminează: Hristos înviază, Lumina se arată în lume! Sfântul Altar, care de vineri seară reprezenta prin depunerea Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă Mormântul Domnului, se luminează de slava lui Hristos: "Mai înfrumusețat decât toată cămara împărătească și mai luminat s-a arătat Hristoase mormântul Tău, IZVORUL ÎNVIERII NOASTRE", așa zice preotul când depune Cinstitele Daruri pe Sfânta Masă după Vohodul cel Mare al Liturghiei.
Ce ne mai rămâne? Aprinderea lumânărilor la biserică de către credincioși, "la morți și la vii". Iată cum lumânarea umple și viața de pe pământ, și cea de după moarte.. Să aprinzi o lumânare pentru cei răposați devine un gest de extremă dragoste față de ei! În sfânta biserică, lumânarea se aprinde în colivă. Coliva simbolizează Sfânta Biserică, a celor care luptă și a celor care au biruit, trecând deja "dincolo".. În mijlocul colivei-Biserică stă pe tron Lumina-Hristos! Iată cultul ortodox! Iată credința cea mai minunată de pe pământ, nu numai prin puritatea învățăturii, ci și prin bogăția formelor de exprimare a cultului..
Apusul vieții.. Omul bătrân sau bolnav se află pe patul de moarte. Cei dragi îi stau la căpătâi, ținându-i lumânarea aprinsă.. Ca nu cumva să moară omul fără Hristos, după ce a trăit cu Hristos.. Este atât de puternică această tradiție, încât credincioșii noștri însemnează pe pomelnic cazurile în care rudele au murit fără lumină la căpătâi: "MORT FĂRĂ LUMÂNARE"!
Cum să distrugi un astfel de popor cu o astfel de tradiție? Ce poți să faci împotriva unei astfel de credințe?.. Vom dăinui, pentru că noi românii SIMȚIM ȘI TRĂIM AȘA.. OTODOX..
Moare omul.. I se pune pe piept Sfânta Cruce, o icoană, iar alături i se arde o lumânare lungă, lungă, răsucită, făcută din ceară naturală: este firul vieții omului, care tocmai s-a terminat! La cimitir se aprind apoi lumânări la mormânt. Vin rudele din străinătate: "Mă duc să aprind o lumânare la mămica"! Dragostea și dorul sunt concentrate în această palidă flacără de lumânare! Iar părinții bătrâni, pe când mai erau încă în viață, prevăzându-și obștescul sfârșit, anticipând dorul lor de copii și al copiilor față de ei, își rugau cu lacrimi în ochi copiii: "Să mai veniți, maică, să-mi mai aprindeți câte o lumânare la mormânt, CÂND N-OI MAI FI"!..
Mă opresc aici, că m-am emoționat. Și eu am o mamă undeva, într-un cimitir..
Dar.. spuneți dumneavoastră: am dreptate că lumânarea face parte din sufletul românesc?..
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

duminică, 18 iunie 2017

Era odată, nu demult, într-un oraş de provincie, un preot.

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Şi era acel preot deosebit de prosper… Oamenii îl socoteau îngânfat şi pus pe căpătuială şi clătinau din cap rânjind când treceau pe lângă vila pe care şi-o ridicase, undeva aproape de centru… În curte strălucea o maşină nouă şi scumpă, iar preoteasa era mereu foarte elegantă… Părintele îşi petrecea, în fiecare an, concediul în străinătate şi făcea mereu mare caz, în conversaţii, de călătoriile şi cunoştinţele sale…

După faţa prea intens vascularizată părea că se înţelege bine şi cu vinul, deşi nimeni nu-l văzuse beat… Era catalogat ca preot „de meserie”, uns cu toate alifiile birocratice şi administrative, care a prins o parohie bună şi s-a pus pe viaţă dulce…

Şi iată că deodată, fără ca nimic să-i prevestească sfârşitul, părintele a închis ochii. Familia l-a înmormântat ca pe un om de seamă… Parohienii l-au mai bârfit o vreme: ca pe un om de nimic… Apoi vremea, precum frunzele toamnei, a început să îngroape şi amintirea lui…

După vreo două săptămâni unul din oamenii din parohia acestui preot a mers la un pustnic. După ce şi-a mărturisit necazul, pustnicul l-a întrebat:

– Înainte de a veni la mine ai fost la preotul tău?

– Păi, n-am fost… Că preotul cel vechi abia s-a dus, iar cel nou încă n-a fost instalat… Iar răposatul nu era om duhovnicesc…

– Măi, creştine, i-a spus pustnicul cu ochi scăpărători…. Să nu mai spui aşa despre preotul acela pentru că, să ştii că el petrece acum în Rai, cu îngerii!

Omul a rămas cu gura căscată. După câteva clipe, revenindu-şi din uluială, a spus cu glas tremurat:
– Păi, cuvioase… Părintele era om lumesc, îi plăcea averea şi băutura… Iar dacă îl supărai cu ceva se mânia foarte tare şi te făcea albie de porci… Pe deasupra era foarte îngâmfat, îi plăcea să pară cel mai deştept …. Pe toţi ne trata de sus şi ne jumulea de parale….

– Măi, creştine… Asta aţi văzut voi… Dar, la marginea oraşului era o femeie văduvă, cu cinci copii, căreia , cu vre-o 10 ani în urmă i-a murit bărbatul… Şi a lăsat-o fără nici un venit şi fără casă, pentru că era ipotecată la bancă… Preotul vostru i-a plătit ipoteca şi i-a dat casa înapoi… Ba i-a şi întreţinut pe toţi până au crescut copiii şi au început să lucreze… Iar femeia a stat de vreo câteva ori în spital… Părintele i-a plătit operaţiile şi a angajat o femeie ca să stea cu copiii cât a lipsit ea….

Cu o săptămână înainte de moartea preotului, a murit această văduvă… Şi pentru că Dumnezeu a zis:” ” Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca, atunci când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.” ( Luca 19,9), aşa şi văduva cea credincioasă care cu suferinţele ei şi-a agonisit casă în cer, l-a primit pe părintele la dânsa… Căci cine are milă, are parte de milă…

Şi dacă ai şti tu, măi omule, de câte ori l-a ispitit diavolul pe părintele ca să se îndreptăţească în faţa oamenilor cu fapta lui cea bună! Dar el răbda şi tăcea, deşi toate patimile lui văzute îl chinuiau să spună binele făcut şi să-l piardă… Căci binele văzut, mai devreme sau mai târziu, îl dărâmă laudele oamenilor…

Aşa că nu mai judecaţi, măi, după cele văzute… Lăsaţi judecata Celui Care cunoaşte inimile… Si rugaţi-vă pentru fiecare suflet de om ca să-l biruiască pe vrăjmaşul diavol întru cele ascunse…

După poruncile Bisericii şi testamentul Apostolilor trebuie să respectaţi preoţii, care sunt slujitorii altarului şi ai tainelor dumnezeieşti, deoarece fără ei nu e posibil să ne mântuim, aşa că daţi-le după puterea voastră pentru nevoile lor, căci «cei ce slujesc altarului au parte de la altar» (1 Cor. 9, 13). A-i judeca după păcatele lor nu este nicicum treaba voastră. Oaia nu îl judecă pe păstor, cum ar trebui să fie el şi n-a fost. A judeca preotul înseamnă a-L judeca pe însuşi Hristos; cum e posibil să se întâmple acest lucru?
Sfântul Cuvios Macarie de la Optina

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.