🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Ioan de Kronstadt, zice așa:
"Când îl avem pe Hristos în inima noastră, în toate aflăm mulțumire: AMARUL, ni se pare dulce, SĂRĂCIA, ne este bogăție, FOAMEA, o simțim ca pe o îndestulare, ÎNTRISTAREA, se transformă-n bucurie! Când nu îl avem, omul este pururea nemulțumit, nimic nu îl mai face fericit: nici sănătatea, nici mâncărurile și băuturile cele mai alese, nici desfătările. Pentru ca Hristos să se sălășluiască în noi trebuie să ne ostenim să dormim mai puțin, să întâmpinăm toate cu pace, răbdare și fără duh de răutate
. Căci diavolul stă neîncetat la pândă, căznindu-se să ne lege cât mai adânc sufletul cu vre-un păcat ori vre-o patimă și, astfel, să ne răcească față de Dumnezeu.
Ce minunat, grăiește Sfântul Părinte, Porfirie Kafsokalivitul:
"Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele! Nu va fi nici-o roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce roade. Să chemaţi Harul dumnezeiesc pentru toţi! Să pătrundă harul dumnezeiesc în sufletul lor şi să-i preschimbe! Asta înseamnă creştin ortodox".
Mi-a plăcut tare mult cuvântul de învățătură al Sfințitului Părinte, Epifanie Teodoropoulos:
"Când NU NE FACEM PRAVILA DE RUGĂCIUNE, diavolul e întotdeauna biruitor. Atunci când NE-O FACEM FĂRĂ RÂVNĂ și ATENȚIE, jumătate de biruință e a diavolului, iar cealaltă jumătate este a noastră. Însă, atunci când NE FACEM RUGĂCIUNEA CU ATENȚIE, RÂVNĂ și DRAGOSTE, biruința e cu totul a noastră."
🙏🏽 O, Doamne Dumnezeule, Preabunule, ceartă vânturile păcatelor, potolește furtuna necuratelor și netrebnicelor noastre patimi, ajută-ne să făptuim binele și prin bine să biruim în numele Tău Cel Preasfânt.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Preot Ioan 🛎️.