Oglinda omului celui dinlăuntru (I)

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

Nu de puţine ori ni s-a întâmplat ca părintele duhovnic să ne citească doar după figură şi să-şi dea seama în ce stare duhovnicească ne aflăm sau dacă suntem sinceri cu el sau nu. Pe de o parte, această pricepere îi vine de la Dumnezeu pentru calitatea sa de duhovnic, iar pe de altă parte, priceperea a dobândit-o în urma rugăciunilor, a postului şi a experienţei.

Oglinda omului celui dinlăuntru, al cărei autor ne rămâne necunoscut, a fost tipărită iniţial la Petersburg în 1819, apoi tradusă de către părinţii din Mânăstirea românească ,,Prodromul” din Sfântul Munte Athos şi retipărită în 1919.

Cartea include 10 figuri ce reprezintă sufletul omului în care sălăşluieşte fie Dumnezeu, fie diavolul.

Fiecare imagine cuprinde, bineînţeles, o figură de om, o inimă (a se vedea sub fiecare figură câte o inimă în care este desenat fie diavolul în diverse ipostaze, fie Iisus Hristos răstignit, fie Duhul Sfânt sub formă de porumbel şi aşa mai departe), iar de jur-împrejurul ei alte elemente sugestive. În dreptul fiecărei imagini găsim, de asemenea, o interpretare a figurilor urmată de o rugăciune.

Gusturile se schimbă, iar adevărul petrece în veci neschimbat. Duhul vremei râde acestuia. Dar Iisus Hristos şi Apostolii ne învaţă pre noi a nu ne învoi cu duhul vremei: ’Să nu vă asemănaţi chipului veacului acestuia; ci vă schimbaţi la faţă întru înnoirea minţei voastre, ca să cunoaşteţi voi care este voia lui Dumnezeu cea bună şi plăcută şi deplin’ (Romani 12, 2). [...]

Pentru aceasta, iubite cetitorule, ia seama la fiecare figură şi observă-ţi inima ta, ca să ştii, în ce fel de aşezare te afli tu: Hristos împărăţeşte în tine sau satana ? ... Al lui Dumnezeu sau al diavolului fiu eşti tu ? […] De găseşti tu ceva răutate în tine, căeşte-te pentru aceea”.

Imaginile împreună cu tâlcuirea lor au, mai degrabă, un rol duhovnicesc.

,,Acest fel de inimă arată pre omul lumean, care vieţueşte întru păcate, dupre stăpânitorul duhului veacului acestuia”.
Acest tablou arată inima unui om din lume, ceea ce numeşte Biblia „păcătos”; asta înseamnă o inimă condusă de duhul lumii şi de dorinţele şi poftele cărnii. Ăsta este adevăratul tablou al inimii, aşa cum Dumnezeu îl vede. Ochii tulburaţi vorbesc de beţie, cum scrie în Proverbe 23:29-33: „Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin cind curge roş’ şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic. Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii”Pe acest prim tablou, vezi inima omului locuită de diferite animale, care reprezintă multe păcate. Pentru că inima este locuinţa păcatelor noastre. Prin gura profetului Ieremia, Dum¬nezeu ne spune: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9). Isus Însuşi confirmă spunând: „Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om“ (Marcu 7:21-23).
,,În această inimă locueşte diavolul cu ai săi tovarăşi, cu cele şeapte păcate de moarte, ce s-au închipuit cu cele şapte jivini:

Păunul

Fiecare admiră frumuseţea lui. Aici în inima omului repre¬zintă păcatul trufiei. Lucifer, un fost înger de lumină a lui Dumnezeu, a căzut prin mândria lui şi a devenit vrăşmaşul lui Dumnezeu, Satan (Isaia 14:9-17; Ezechiel 28:12-17). Mân¬dria vine din adâncul iadului şi se manifestă în diferite feluri. Unii oameni sunt mândri de bogăţia lor, creşterea lor bună, înţel¬epciunea lor sau toaletele lor prin care îşi expun corpul lor fără ruşine. Alţii se împodobesc cu tot felul de podoabe cum scrie în Isaia 3:17-24.

Rol cu scrierea lui Isaia 3:17-24

Alţii iarăşi se mândresc cu strămoşii lor, cu naţionalitatea lor, cultura lor, sportul lor, uită însă că în 1 Petru 5:5 scrie: „Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. Dumnezeu urăşte mândria şi trufia (Proverbe 8:13). „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii“ (Proverbe 16:18).

Ţapul

Un animal rău mirositor, plin de poftă şi râvnire. El repre¬zintă desfrâul, curvia şi preacurvia. Aceste păcate întrece orice măsură în vremurile noastre moderne. Este timpul de pe urmă. Trebuie să fim conştienţi de adevărul cuvintelor lui Isus, când a spus cu 2000 de ani în urmă: …”Timpul de pe urmă va fi ca zilele Sodomei şi Gomorei”. Acest duh modern al lumii, nu a cuprins numai bărbaţi şi femei, ci a pătruns şi în familia creştină, în şcoli şi cercuri studenţeşti. Şi anume, această sâmânţă a răului este semănată draconic şi rafinat prin cinematrografe, teatre şi literatură pornografică etc. Şi aceea ce Dumnezeu clar numeşte „păcat” este pur şi simplu „moralitate modernă”.

Mii de oameni tineri îşi iau ca exemple pentru viaţa lor personaje din filme sau romane; o sfârşesc însă cu suferinţă, ruşine şi căinţă. Artişti şi artiste care duc o viaţă desfrânată sunt eroii şi eroinele generaţiei de astăzi. Localurile de dans sunt locuri de imoralitate. Însă adevăraţii eroi sfinţi cum îi arată Dumnezeu pe Iosif (Geneza 39:9) nu mai sunt luaţi ca exemplu. Chiar şi cel mai rău păgân din tribul Zulu, nu ezită a condamna la moarte curvarii, iar civilizaţia noastră, chiar de la eilar putea să înveţe ceva, căci în ziua judecăţii el ne va acuza. Dumnezeu ne spune, să nu ne jucăm cu desfrâul, ci să-l evităm. „Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Căci cei doi se vor face un singur trup. Dar cine se lipeşte de Dom¬nul, este un singur duh cu EL. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6:16-19). „Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi“ (1 Corinteni 3:17).

Porcul

El reprezintă aici beţia şi necumpătarea. Este un animal murdar care înghite tot ce găseşte în drumul său curat sau necurat. Aşa face şi o inimă păcătoasă. Ea primeşte tot ce e necurat, orice i se oferă, orice expresie atrăgătoare, orice gând rău, orice literatură sau tablou pornografic. Corpul ome¬nesc care e destinat a fi Templul Dumnezeului Viu, e murdărit cu hrană necurată, obiceuri proaste şi patimi. Fumatul stăpâneşte omenirea ca niciodată. Numai puterea lui Dumnezeu poate să elibereze aceste suflete robite de Satan. Oamenii religioşi niciodată nu şi-ar permite să fumeze într-o biserică în timpul serviciului divin; ar fi o profanare pentru Casa lui Dumnezeu. Ei nu se gândesc însă că-şi profanează trupul, care de fapt e Templul lui Dumnezeu. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu“ (1 Corinteni 3:16-17; 1 Corinteni 6:18-19).Îmbuibarea este de asemenea o urâciune înaintea lui Dum¬nezeu. Noi mâncăm pentru a trăi, nu trăim pentru a mânca. Foamea poate fi potolită cu o hrană sănătoasă. Însă pofta nesătulă strigă mereu: „Mai mult, mai mult, dă-mi, dă-mi!”

Jos in stanga se afla personajul nostru

Pofta niciodată nu e sătulă, ea niciodată nu are destul. După Vechiul Testament, beţivii şi destrăbălaţii au fost omorâţi cu pietre (Deuteronom 18:21). „Căci beţivul şi cel ce se dedă la îm¬buibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe“ (Proverbe 23:21). „…cel ce umblă cu cei desfrânaţi, face ruşine tatălui său“ (Proverbe 28:7). Aminteşte-ţi că un anumit om bogat, un destrăbălat, rob al acestei patimi a murit, şi şi-a ridicat ochii din iad, unde a fost chinuit groaznic. Nu cred că este nevoie să amintesc ce mizerie aduce beţia. Este o realitate prea mare ca să se vorbească doar superficial despre ea. Dumnezeu ne spune foarte clar că un beţiv nu va moşteni niciodată Împărăţia cerului. Cei ce prepară băuturile tari şi cei ce le vând, sunt şi ei vinovaţi, pentru că Dumnezeu spune: „Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari“ (Isaia 5:22). „Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spu¬moasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea“ (Habacuc 2:15). „…Arfa şi alăuta, timpanul, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mâinilor Lui“ (Isaia 5:12). „Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahi, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 6:9-10).Păcatele firii pământeşti ne sunt arătate în Galateni 5:19-21. „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum v-am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi „nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18).Invitaţia lui Isus spune: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!” (Isaia 55:1). „Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da EU, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va pre¬face în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică“ (Ioan 4:14).

Broasca ţestoasă

Ea întruchipează lenevia, care amână cea ce trebuie făcut, de pe o zi pe alta, şi vrăjitoria. Căci necredinţa este un păcat al vrăjitoriei. „Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile“ (Proverbe 21:25-26). Iosua a trebuit să spună copiilor lui Israel: „Nu fiţi leneşi în recoltarea pământului”. Fiinţa omenească este foarte nepăsătoare şi leneşă pentru moştenirea lucrurilor Dumnezeieşti. Isus spune: „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă“ (Luca 13:24). „Cine caută găseşte“ (Luca 11:9). „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală şi ceice dau năvală, pun mâna pe ea“ (Matei 11:12). Lenea duce în spatele ei osândirea şi ruina sufletului nostru în privinţa vindecării. Ne împiedică la rugăciune, ne împiedică să cercetăm conştiincios tainele lui Dumnezeu, şi la apucare în stăpânire a bogatelor promisiuni ale lui Dumnezeu. Ea duce la distrugere. Când Dumnezeu îţi vorbeşte şi stăruieşte să-I dai AZI inima ta, atunci diavolul spune: „Dăi-o numai MÂINE sau în altă zi” care poate nu mai vine de loc. Iar tu mori fără să fi salvat, fără Isus Cristos. Dumnezeu spune: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile“ (Evrei 3:7-8). Câţi oameni s-au prăpădit deja, deoarece au amânat ziua când se puteau vindeca în Isus, zi care însă nu a mai venit. Ziua de „MÂINE” nu îţi aparţine ţie.Carapacea broaştei ţestoase serveşte multor vrăjitori pen¬tru vrăjile lor şi arată în acest chip păcatul vrăjitoriei. Fie că e credinţa în puterile vrajei, sau practica în ghicire, în loc să ne punem toată încrederea în viul Dumnezeu. Mai ales în timpul încercărilor, bolilor sau sărăciei, Sfânta Scriptură ne spune să-L chemăm pe Dumnezeul cel viu. care este pregătit să ne ajute, nu să ne lase în voia unei întâmplări bune sau rele. „Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână“ (Psalmul 37:23-24) . „Ci Dumnezeu este Cel ce judecă. El scoboară pe unul şi înalţă pe altul“ (Psalmul 75:7-S). Dumnezeu a dat copiilor lui Israel porunci, cu urmă¬toarele cuvinte: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul. Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta“ (Deuteronom 18:10-12) . „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii,.ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apocalipsa 22:15) . „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vos¬tru“ (Levitic 19:31) . „Dacă vi se zice însă: Întrebaţi pe ceice cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, cari şoptesc şi bol¬borosesc, răspundeţi: Nu va întreba oare un popor pe Dum¬nezeul său? Va întreba el pe cei rnorţi pentru cei vii? La lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta“ (Isaia 8:19-20).În timp ce citeşti această cărticică, Dumnezeu vorbeşte cu tine şi te cheamă la căinţă şi să părăseşti drumul tău. Dar duhul broaştei ţestoase care se află în inima ta îţi şopteşte în toate felurile să-ţi părăseşti hotărârea pentru Cristos şi se osteneşte să-ţi umple inima ta cu neîncredere. „Ce vor spune ai mei, prietenii mei, lumea, dacă mă pocăiesc? Ce se va întâmpla dacă nu voi mai putea dansa şi dacă nu voi mai participa la distracţiile lumeşti?” În locul bogăţiei de nepătruns pe care o avem în Isus; a păcii Lui minunate, a bucuriei Sale de negrăit, minunăţia Lui, viaţa veşnică umplută cu fericire; tu vezi doar lucrurile pe care le-ai părăsit, pe care trebuie să le părăseşti dacă Îl primeşti pe Isus în inima ta. Atunci frica ta de oameni şi de moarte te va face un ucenic al Satanei. Isus însă a apărut, pentru că prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavol şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor“ (Evrei 2:14-15). Acest duh care te împinge să-ţi amâni legămintul de pe o zi pe alta, îţi întăreşte inima în aşa fel, încât devine atât de tare, ca şi carapacea broaştei ţestoase.

Leopardul

este un animal fioros. El reprezintă ura, mânia, proasta dis¬poziţie care conduce des inima omenească şi duce de multe ori la violenţă. Tu poţi să încerci să-ţi stăpâneşti proasta dispoziţie, şi îţi poate reuşi, până când, într-o bună zi, iar îţi explodează ca o bombă în tine. Cel mai bun lucru este atunci să o recunoşti şi să-L rogi pe Isus să te elibereze de această mânie diavolească. „Acum nu vă întristaţi!” (Geneza 45:5).„Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău“ (Psalmul 37:8). „Furia este fără milă şi mânia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei“ (Proverbe 27:4). „Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăşmăşie. de răutate, de clevetire“ (Coloseni 3:8).Sunt mulţi oameni care încearcă să-şi potolească mânia prin băutură şi fumat sau prin a se răzbuna. „Vinul lor este venin de şarpe, este otravă cumplită de aspidă” (Deuteronom 32:33). Răzbunarea este dulce pentru inima păcătoasă, dar Domnul spune: „A Mea este răzbunarea!” Isus spune: „Iubeşte pe aproapele tău, ca pe tine însuţi! Iubeşte şi pe duşmanul tău!” Dumnezeu a promis că ne iartă păcatele, dacă iertăm şi noi pe acei care ne-au jignit. Grija excesivă şi sensibilitatea ne despart de asemeni de Dumnezeu. Cheful de a începe cearta şi de a pune sângele în mişcare se găseşte în inima omului. De aceea Isus ne va dărui pacea adevărată în inima noastră, pentru întotdeauna, dacă vrem această pace. Dumnezeu eli¬berează de mânie.

Şarpele

a ademenit-o pe Eva în paradis. El a distrus cea mai frumoasă legătură de armonie cu Dumnezeu. Satana, îngerul cel căzut a fost cuprins de gelozie împotriva lui Adam şi Eva, când i-a văzut în armonie deplină cu Dumnezeu şi nu cu Lucifer. Din gelozie. Satan, s-a hotărât să distrugă minunata ar¬monie şi viaţa lor cu Dumnezeu, cea ce i-a şi reuşit. Aceeaşi gelozie drăcească şi acelaşi chef locuieşte în multe inimi, când văd pe alţii fericiţi şi mulţumiţi. „Gelozia este neînduple¬cată ca locuinţa morţilor” (Cântarea Cântărilor 8:6). Ea aduce gânduri rele în inimă şi distruge fericirea altora, ea poate duce şi la crimă. Acesta este cazul în anumite căsnicii.

Este izvorul multor suferinţe şi invidiei în viaţa comercială şi în alte laturi ale vieţii. Chiar şi lucrătorii pentru Împărăţia lui Dumnezeu, pre¬dicatori şi preoţi, nu sunt imuni la asemenea atacuri. Să facă bine să vegheze, pentru a fi plini de înţelepciune, astfel ca funcţia lor să nu fie tulburată de un duh drăcesc, de invidie, dacă Dumnezeu foloseşte cumva un alt slujitor al Său.

Broasca

se hrăneşte cu pământ şi reprezintă dragostea pentru bani şi zgârcenia. „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10). Un om zgârcit nu este pregătit să-şi deschidă mâna pentru săraci şi nenorociţi, el încearcă prin mijloace cinstite şi necinstite, să-şi adune bogăţiile acestei lumi, care însă vor fi distruse prin molii şi rugină. Isus a spus: „Nu vă strângeţi comori pe pământ unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii“ (Matei 6:19). „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră“ (Matei 6:21). Acan şi ai săi s-au prăpădit fiindcă au iubit aur, argint, pietre preţioase şi haine frumoase (Iosua 7). Iuda Iscarioteanul, ucenicul lui Cristos s-a spânzurat findcă dragostea de bani l-a făcut să-şi trădeze stăpânul. Aurul şi argintul nu sunt lucruri propriu-zis rele, dar dragostea de bani este peri¬culoasă pentru inima omului. Mii de bărbaţi şi femei îşi ruinează viaţa prin faptul că dau sume mari de bani în săli de joc sau la curse de cai pentru a se îmbogăţi, ca la urmă să piardă tot. Dorinţa de a se îmbogăţi fără multă trudă, duce de multe ori la crimă şi sinucidere. Dragostea de bani şi zgârcenia merg de multe ori împreună cu dorinţa de onoare, putere, de exemplu puterea politică, adică puterea de a stăpini peste alţii, sau puterea banului pentru a asupri pe cei săraci. Şi puterea religioasă care îi face pe oameni să râvnească organizaţiile bisericeşti, şi nu pe Dumnezeu. Cei ce fac aceste lucruri, au tupeul să-i condamne pe sfinţii lui Dumnezeu, care Îl urmează pe Cristos, dar fără să aparţină vreunei biserici oarecare (Marcu 9:38). Isus a spus: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui“ (Luca 12:15). Şi povestea omului bo¬gat: „Ţarina unui om bogat rodise.

A doua plaga asupra Egyptului-ploaia cu broaste

Şi el se gândea în sine, şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile”. „Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile şi toate bunătăţile mele. şi voi zice sufletului meu: „Suflete ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani: odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule, chiar în noaptea asta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu” (Luca 12:17-21). Şi „Ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă îşi pierde sufletul său“ (Marcu 8:36). Isus spune: „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea… nu este viaţa mai mult decât mâncarea?… Fiindcă toate aceste lucruri neamu¬rile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Pentru că unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră (Matei 6:19-
34) .

Satana

Satana – tatăl minciunii este născocitorul tuturor păca¬telor. El stăpâneşte inima. Isus spune: „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr pentru că în el nu există adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44). O minciună nevinovată este la fel de rea ca una grosolană. Există minciuni pe care le spui, le scrii sau le faci. Un făţarnic este un mincinos pentru că se vinde pentru lucruri care nu există. Dumnezeu nu poate minţi. „Dacă zicem că avem părtăşie cu EL, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul” (1 Ioan 1:6). „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, uci¬gaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună“ (Apocalipsa 22:15). „Şase lucruri urăşte Domnul: ochi trufaşi, limbă mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevi¬novat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău şi martorul mincinos care spune min¬ciuni“ (Proverbe 6:16-19).

Steaua arată conştiinţa din fiecare inimă de om.

În acest prim tablou conştiinţa este neagră, rea şi probabil pe adormite din cauza repetatelor şi conştientelor păcate. Este orbită şi stricată în aşa fel încât numai poate judeca nici propriile acţiuni. Această conştiinţă rea are câteodată linişte, dar este foarte împrăştiată. Ea acuză acolo unde trebuia să se scuze şi se scuză acolo unde trebuia să acuze. Duhul însă spune: „În vremurile din urmă unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţăr¬nicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor“ (1 Timotei 4:1-2). Conştiinţa rea este în aşa fel de parcă ar fi arsă cu un fier înroşit. Credinţa în Domnul Isus Cristos ne poate elibera de conştiinţa rea (Evrei 10:22) .

Ochiul Domnului vede tot ce se întâmplă în inimă.

Nimic nu scapă ochiului Său de foc. De aceea El vede şi toate gândurile ascunse şi toate inten¬ţiile inimii (În aceste tablouri achiul omului corespunde exact cu starea inimii lui).

        Micile limbi de foc din jurul inimii reprezintă dragostea lui Dumnezeu, care înconjoară inima păcătosului. Este adevărat că Dumnezeu urăşte păcatul, dar El ne iubeşte şi El nu vrea moartea păcătosului, ci să se pocăiască şi să trăiască. Isus a venit pentru a-i elibera pe păcătoşi. Bucurie mare este în cer, când un păcătos se căieşte. Micile limbi de foc vorbesc şi de sângele lui Isus Christos, care ne curăţă de toate păcatele. „Priveşte, acesta este Mielul lui Dumnezeu, care poartă păcatele lumii”.

Îngerul reprezintă vestitorul Cuvântului lui Dumnezeu.
Dumnezeu doreşte să vorbească cu el care este descurajat de povara păcatului, pentru ca omul să se aplece şi să se căiască, apoi lumina şi dragostea lui Dumnezeu va putea pătrunde în inima lui.

Porumbelul este simbolul Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, care dovedeşte lumea vinovată în ce priveşte păcatul. Porumbelul mai este şi simbolul dreptăţii şi a judecăţii.

Duhul Sfânt se află aici în afara inimii omului.

Nu poate locui în inimia unde mai locuieşte păcatul. Dacă acest tablou arată starea inimii tale, atunci nu mai rămâne altceva de făcut decât să strigi la Dumnezeu. Deschide¬-ţi inima şi lasă să pătrundă înăuntru lumina Cuvântului Său. „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit”. Domnul vrea doar să te ajute şi să te salveze. El a promis să-ţi dea o inimă nouă, un duh nou.

Astazi fiind textul mai mare,trebuind sa explicitez fiecare element ,am prezentat doar prima figura din cele 10 cate are cartea,ulterior urmant sa prezent trei figuri per articol.

sursa :

Marian Pios