Sfaturi duhovnicesti

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Sfantul Siluan Athonitul ne marturiseste:

Cum sa ne rugam

"Cel ce iubeste pe Domnul, totdeauna isi va aduce aminte de El, iar aducerea - aminte de Domnul naste rugaciunea. De nu-ti vei aduce aminte de Domnul, nici nu te vei ruga, iar fara rugaciune sufletul nu petrece in dragostea lui Dumnezeu, caci prin rugaciune vine Harul Sfantului Duh. Prin rugaciune se pazeste omul de pacat, caci mintea rugatoare se indeletniceste cu Dumnezeu, si intru smerenia Duhului sta inaintea fetei Domnului, pe carele Il cunoaste sufletul celui ce se roaga".

"Duhul Sfant foarte mult se aseamana unei maici iubite, adevarate. Maica isi iubeste pruncul si-i este mila de el; tot asa si Duhului Sfant Ii este mila de noi, iarta, tamaduieste, intelepteste si bucura, si se cunoaste Duhul Sfant in smerita rugaciune..."

Cat ne iubeste Domnul...
"In aceasta lume fiecare isi are ascultarea: unul este imparat, altul Patriarh, altul bucatar, sau fierar, sau invatator; dar Domnul pe toti iubeste, si mai mare rasplata va fi aceluia care mai mult iubeste pe Dumnezeu. Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toata inima, din toata mintea, din tot sufletul. Dar fara rugaciune cum poti iubi? De aceea mintea si inima omului trebuie sa fie totdeauna slobode pentru rugaciune.

Pe care-l iubesti, la Acela vrei sa te gandesti, despre el vrei sa vorbesti, cu el vrei sa fii. Dar pe Domnul iubeste sufletul ca pe Tatal si Ziditorul sau, si sta inaintea Lui cu teama si cu dragoste: cu teama, caci este Domnul; cu dragoste, caci sufletul Il cunoaste ca Tata; El este milostiv foarte, si Harul Sau mai dulce decat toate cele. […]

Nu am putere sa infatisez cat de mult ne iubeste Domnul; in Duhul Sfant se cunoaste aceasta iubire, iar sufletul celui ce se roaga cunoaste pe Duhul Sfant".

Despre sufletul smerit...
"Sufletul smerit are multa odihna, dar cel mandru insusi pe sine sfasie. Cel mandru nu cunoaste dragostea lui Dumnezeu si este departe de El. Se mandreste ca este bogat sau invatat, sau in slava, dar nu-si cunoaste nefericitul saracia si pierzania, caci pe Dumnezeu nu cunoaste. Dar pe cel ce se lupta impotriva mandriei, Domnul il ajuta a birui acea patima.

Mandria nu lasa sufletul sa paseasca pe calea credintei. Celui necredincios dau acest sfat: sa zica "Doamne, daca Tu esti, atunci lumineaza-ma, si-Ti voi sluji din toata inima si sufletul meu". Si pentru un astfel de gand smerit si pentru hotararea de a sluji lui Dumnezeu, Domnul negresit va lumina.

Cel stapanit de slava desarta, sau se teme de draci, sau s-a asemanat lor; dar nu trebuie sa te temi de draci, ci de slava desarta si de mandrie sa te temi, caci prin ele se pierde Harul.[…] Domnul mult ne iubeste, dar noi totusi cadem, caci nu avem smerenie".

Cum sa dojenim...
"Pe fratele trebuie sa-l dojenesti bland si cu dragoste. Pacea se pierde daca sufletul se va semeti, sau daca se va inalta mai presus de fratele, sau va osandi pe cineva, sau pe fratele va dojeni, dar nu bland si cu dragoste, daca vom manca mult, sau ne vom ruga cu moleseala - pentru acestea se pierde pacea.

Dar de ne vom deprinde a ne ruga osarduitor pentru vrajmasi si a-i iubi, pacea totdeauna va ramane in sufletele noastre; iar de vom ura sau osandi pe fratele, mintea ni se va intuneca, si pierdem pacea si indraznirea catre Dumnezeu".

Cum sa stii daca vietuiesti dupa voia lui Dumnezeu?

Iata semnul: daca te mahnesti pentru un lucru oarecare, inseamna ca nu deplin te-ai dat voii Lui, macar ca poate ti se pare ca traiesti dupa voia Lui.

Cel ce vietuieste dupa voia Lui Dumnezeu, nu se ingrijeste de nimic. Iar daca are nevoie de vreun lucru, el pune inaintea Domnului si pe sine, si acel lucru; si chiar de nu primeste lucrul de trebuinta ramane si mai departe linistit, ca si cum l-ar avea.

Sufletul care s-a dat voii lui Dumnezeu, nu se teme de nimic: nici de furtuna, nici de talhari, de nimic. Ci orice I s-ar intampla, zice: "Asa este placut lui Dumnezeu". Daca se imbolnaveste, gandeste: inseamna ca boala imi este de folos, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi dat-o. Si asa pastreaza pacea in suflet si in trup".

Cum sa iubim...
"Noi nu cuprindem in deplinatate iubirea Maicii Domnului, insa stim ca:

Cu cat mai mare este dragostea, cu atat mai mare suferinta sufletului; Cu cat mai deplina dragostea, cu atat mai deplina cunoasterea; Cu cat mai fierbinte dragostea, cu atat mai inflacarata rugaciunea; Cu cat mai desavarsita dragostea, cu atat mai sfanta viata.

Nimenea dintre noi nu ajunge deplinatatea iubirii Maicii Domnului si avem trebuinta de pocainta lui Adam; insa in parte, precum ne invata Duhul Sfant in Biserica, si noi cuprindem aceasta iubire".

O, fratilor,
"De cand mi-a dat Domnul in Duhul Sfant sa cunosc iubirea lui Dumnezeu, iata, de patruzeci de ani, ma indurerez pentru norodul Lui.

O, fratilor, nimic nu este mai bun decat dragostea lui Dumnezeu, cand Domnul incalzeste sufletul cu iubire pentru El si pentru aproapele.

Mare este mila Domnului: sufletul a cunoscut pe El, pe Ceresc Tatal sau, si plange, si se zbuciuma, de ce atat de mult am mahnit pe Dumnezeu. Si Domnul da iertare gresalelor, si bucuria si veselia de a iubi pe Facatorul sau, si de a iubi pe aproapele, si a plange pentru el; doara Milostiv Domnul va lua tot sufletul la Sine, unde El a gatit un loc prin patimile Sale.

Cel ce a cunoscut desfatarea iubirii lui Dumnezeu, cand sufletul este incalzit de har si iubeste pe Domnul si pe fratele sau, Acela cunoaste in parte ca "Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este". (Luca 17, 21)

Arhim. Siluan Visan

SOIMII

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
- Cum ai facut? si-a intrebat supusul
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.
Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

DESPRE PACATUL CARTELII

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Pacatul cartelii este unul dintre pacatele, pe care foarte putini il spun la spovedanie. Caruia dintre noi nu i s-a intamplat sa fie nemultumit, si sa carteasca referitor la unele neplaceri, pe care le-a avut in viata? Unele stari, cum ar fi: o situatie materiala mai buna, un anturaj „ales”, o pozitie cat mai sus ar putea fi cauze ale nemultumirii noastre legate de starea in care suntem.

Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne luptam cu viata, sa nu muncim, sa nu invatam, sa nu-i apreciem pe cei mai buni, si sa nu ne luptam pentru a face bine; nicidecum. Insa sa muncim cu gandul la pacatele noastre, iar nu cu gandul la inavutire sau stapanire peste altii.

Prietenii nostri sa fie si cei pe care ii ajutam noi, si nu doar cei care ne ajuta ei pe noi. Astfel, incercam sa traim echilibrat si modest, multumim pentru ce avem, nu visam la ce nu avem, nu ne rusinam de prietenii simpli, intr-un cuvant le primim pe toate cu multumire, si nu traim mereu cu visuri mari, care nu sunt decat iluzii desarte, si ne lasa doar cu pareri de rau, si cu amarul pacatului cartelii, de care noi nici nu ne dam seama.

Unii cartesc atunci cand li se pare ca au o sarcina prea grea. Sigur ca pot aparea situatii care ne depasesc, insa se intampla de multe ori, cand noi singuri supraevaluam si ne facem sarcina mai grea decat este. Tipul nostru de a fi trebuie sa fie o urmare a lui Hristos, adica un tip eroic care se lupta si se jertfeste pentru bine si adevar. Ducand o astfel de lupta, nu ar mai trebui sa luam seama la necazurile din viata de zi cu zi, care nu ar trebui sa insemne pentru noi mai mult decat niste muscaturi de tantari.

Astfel, desi parem niste fiinte mici si neimportante pentru societate, putem fi in realitate niste colosi, care nu se lasa doborati, oricate necazuri ar avea, iar, cu privirea la tinta finala, trec peste toate cele de aici si le defaima ca pe unele ce sunt trecatoare. Dupa aceasta introducere putin cam complicata referitoare la pacatul cartelii, vom trece in cuvintele urmatoare la exemple concrete din viata noastra.

Nemultumirea pentru imbracaminte

Pentru cei ce frecventeaza institutii unde se cere o imbracaminte standard, este foarte bine. Ma refer la elevii din scolile unde li se cere uniforma, dar si la cei care lucreaza in diferite institutii si au o uniforma. Lucrul acesta ne fereste de situatii neplacute, de imbracaminte indecenta, sau iesita din comun, si ne fereste de permanenta dorinta de a ne schimba hainele. Fiind calugar, ma gandeam ce bine este de mine; port de ani de zile acelasi fel de haina, si nu mai trebuie sa-mi bat capul, ce culoare sa port sau in ce stil sa fie hainele.

Atunci cand femeia nu are ce arata altceva mai bun, incepe sa-si arate formele trupului. Mai bine i-ar fi unei femei sa stea acasa, decat sa mearga in fusta scurta la biserica, caci stand acasa, pacatuieste doar ea ca nu a mers la slujba, insa mergand cu fusta scurta la biserica, pacatuiesc si altii, care cad cu gandul in pacatul desfranarii, privind-o.

Copiii si adolescentii, care nu au uniforme la scoala, se intrec in cheltuiala pe haine, pe care vor sa le schimbe mereu, si incearca sa imite tot felul de eroi din filme, exemple care in realitate nu exista, ci sunt doar mituri, care le provoaca tinerilor vise, si mai apoi deceptii. In general, lumea tinde spre o stare de anormalitate, iar ceea ce trebuie sa facem noi este sa nu ne lasam dusi dupa acest mers al lumii. Rolul hainelor este de a proteja trupul, dar au si rolul de a-l acoperi de privirea celorlalti, pentru a nu provoca ganduri de desfranare. Daca nu facem acest lucru, ne facem vinovati de pacatele multora dintre cei care ne-au vazut imbracati necorespunzator, si de aceea este bine de a inceta imediat in a mai purta imbracaminte care sa ne lase trupurile dezgolite, sau care sa ne arate formele trupului.

Daca vrem sa aratam bine, atunci sa ne fie fata luminoasa, sa raspundem celorlalti cu bunavointa si sa ne aratam dispusi in a ne jertfi pentru binele altora, toate bineinteles cu credinta in Dumnezeu. Acestea ne vor face haina sufletului stralucitoare, iar pe noi, indiferent in ce haine am fi imbracati, ingeri in trup, cu ochi scanteietori si o tarie de foc, semne ale maturitatii duhovnicesti, fiind departe de copilariile si slabiciunile acestei lumi, care are impresia ca fiind imbracata mai deosebit, ar fi si ea mai deosebita. Ce minte copilaroasa a unor oameni, care au pretentii mari in societate! O viata intreaga nu le ajunge sa-si dea seama, ca indiferent cat de ales s-ar imbraca, un nebun tot nebun ramane, si indiferent ce haine simple ar avea un om deosebit, acestea nu-i diminueaza calitatile, dimpotriva, el are altceva de aratat lumii, pe cand cei cu mintea slaba nu au ce sa arate decat goliciune si o imbracaminte asa-zis la moda, care ii face partasi la decaderea lumii de astazi.

Nemultumirea fata de mancare

Cand poporul israelit a iesit din robia Egiptului, el a calatorit vreme indelungata prin pustiuri, in locuri in care nu se gasea nimic de mancare. Atunci, Dumnezeu a facut multe minuni cu ei, iar una dintre aceste minuni era faptul ca zilnic le trimitea o paine cereasca numita mana. Ar fi fost firesc atunci, ca bucuria iesirii de sub robia egiptenilor si a minunilor facute de Dumnezeu cu ei, sa fie mai mare decat poftele lor trupesti. Nu a fost asa, si iata cum carteau israelitenii:

„Cine ne va hrani pe noi cu carne?… Ne aducem aminte de pestele pe care-l mancam in Egipt… de castraveti si de pepeni, de ceapa, de praz si de usturoi. Acum insa sufletul nostru tanjeste; nimic nu mai este inaintea ochilor nostri decat numai mana” (cf. Numerii 11,5-6).

Iar Dumnezeu le-a dat si carne, ca a ridicat vant puternic, si stoluri intregi de prepelite au fost aduse si aruncate in tabara. Ei le-au adunat si au mancat cu lacomie, si multi dintre ei au murit acolo. Aceasta este pedeapsa pacatului: moartea sau boala.

Noi sa invatam din aceasta pilda sa fugim de lacomie, sa ne multumim cu ce avem, dar mai ales sa nu punem mai presus mancarea decat dreptatea. Tot din Vechiul Testament aflam cum Isav a renuntat la dreptul sau de intai nascut pentru o fiertura de linte facuta de Iacov (cf. Facerea 25, 34). Astfel Isav s-a mainumit si Edom, care in ebraica inseamna „rosu” (adom), atat datorita faptului ca mancarea avea culoarea rosie, dar si pentru ca rosie este si aprinderea trupului pentru pacat, atat la lacomie, cat si la manie si mai ales la desfranare. Noi invatam iarasi de aici sa pretuim mai mult comoara credintei noastre si sa nu ne-o pierdem pentru a manca mai bine.

Romanii au facut multe compromisuri in defavoarea credintei, atunci cand au vrut sa traiasca si sa manance mai bine. Bine ar fi ca macar de acum inainte sa avem demnitatea sa ne aparam credinta si sa nu ne mai facem partasi cu cei care promoveaza pacatele, dar si minciuna.

(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

Feriti-va de orice infatisare a raului !

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 
Raul are limitarea lui, nu poate fi nesfirsit. Cel ce face ceva rau are limitarea lui, caci raul ce il face il macina in interior, ii tulbura linistea, sufletul, somnul. Omul ce face rau e desfigurat, se transforma frumusetea lui in oboseala, in tremur, in ascundere. Caci raul se face la intunecime, si e din intunecimea mintii. Raul are limitare in faptuire si in dainuire, caci omul ce-l faptuieste atit se va macina si se va consuma, ca va ajunge el sa nu mai poata sa duca acea rautate. Limita e si din simburele de bine si bunatate care se afla in orice suflet, oricit de inegurat ar fi.
Dar cel ce e sa-l primeasca sa nu raspunda la rau cu rau, ci poate sa se dea de-o parte, si sa astepte sa se vadeasca. Daca vede ca la prima incercare cel ce face rau nu se indreapta, ci continua, si nu accepta sa revina la bunatate, atunci cel ce e sa primeasca fapta rea, poate sa se dea mai incolo, caci spus e “Feriti-va de orice infatisare a raului”.
Sa aibe rabdare, si sa astepte, caci cel rau va fi macinat de fapta-i, si chiar de se va ascunde, va iesi de se va vadi, caci nimic din ce e facut in ascuns nu va sta ascuns ci va iesi la lumina.
Feriti-va de orice infatisare a raului. Infatisare si din cele primite de la cel aproape de tine, din dreapta ta, din dreptatea ta, simtindu-te nedreptatit, si voind sa vadesti nedreptatea ca sa te indreptatesti. Dar nu, ai rabdare, caci raul e limitat si se va vadi, si dreptatea ta e in fata lui Dumnezeu, si va fi si in fata oamenilor, daca e voia lui Dumnezeu.
Si din cele din fata ta, din cele viitoare, tulburarea ipoteticului rau din viitor – adica nu ginditi rau, nu stati sa scrutati raul din viitor, ci lasati-le in voia lui Dumnezeu, ca altcineva care sa aibe mai mare grija de toate nu exista, decit Dumnezeu.
Feriti-va de orice infatisare a raului si din cele din spatele tau, raul care il tii minte din fapte trecute si grele si tulburi din relele primite. Feriti-va sa tineti minte raul, caci e o infatisare a raului. De ai trecut de ceva greu sau rau, uita-l repede, lasa-l acolo unde e, in spatele tau, si lasa-i lui Dumnezeu puterea de a indrepta si de a pune El pe fagasul bun toate, si pentru tine si pentru cel ce-ti facu raul.
Si din cele din stinga ta, din greselile tale, iarta-te si pe tine, si cereti iertare, caieste-te, smereste-te ca ai cazut in cele ale potrivnicului, indreapta ce facusi si nu mai face, si fereste-te de cele din stinga ta, de raul ce l-ai face, sau l-ai plati ca raspuns la nedreptatile ce le-ai suferit.
Feriti-va de orice infatisare a raului, caci infatisarea raului nu e din infatisarea lui Dumnezeu, nu e voia Lui acolo, acolo e incrincenare, e durere, e tremur sufletesc, e macinare, e tulburare, e uriciune si negura.


«Nevoiţi-vă măcar un pic mai mult», ne îndemna el. «Purtaţi-vă crucea fără să cârtiţi; nu vă gândiţi că sunteţi mai deosebiţi; nu căutaţi să vă îndreptăţiţi păcatele şi slăbiciunile, ci căutaţi să vă vedeţi aşa cum sunteţi; şi, mai cu seamă iubiţi-vă unii pe alţii.»
Pentru aceea, ni se cuvine a cere de la Dumnezeu cu durerea inimii şi cu credinţă, să ne dea să aflăm bogăţia aceasta, comoara cea adevărată a lui Hristos în inimile noastre, întru puterea şi lucrarea Duhului. Şi aşa, aflând mai întâi în noi înşine pre Domnul a fi folosul nostru, şi mântuirea, şi viaţa cea vecinică, apoi şi pre alţii, după putinţă şi prilej să-i folosim, din comoara cea lăuntrică, de la Hristos, scoţând“.
«Noi suntem peregrini pe acest pământ şi nu avem nimic care să dăinuiască».
Să nu uităm nicicând acest lucru. Suntem călători. Viaţa aceasta nu este decât începutul unei continuări ce nu se va sfârşi niciodată. Suntem înclinaţi să o tratăm ca pe un lucru permanent şi grozav de important, înclinaţie ce se traduce în termeni de carieră, educaţie, întâietate etc. Însă toate acestea mor o dată cu noi, atunci când moare trupul; nu ducem nimic cu noi în lumea de apoi.
din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” de Ierom. Damaschin,

Sfanta Cruce - Dreapta invatatura despre cinstirea Sfintei Cruci

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                 

 Sfanta cruce - Dreapta invatatura despre cinstirea Sfintei Cruci

1. Imnul ortodox, despre inchinarea dreptcredinciosilor la sfanta cruce

Biserica Ortodoxa, cinstitoare a sfintei cruci, intemeiata pe dumnezeiasca invatatura, cuprinsa in Sfintele Scripturi si in Sfanta Traditie, cum vom arata, mai jos, a formulat urmatorul imn, prin care dreptcredinciosii crestini, rostindu-l si cantandu-l, isi arata simtamantul de adanc respect fata de sfanta cruce: "Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si sfanta Invierea Ta marim".

Acest imn bisericesc se canta la slujba Sfintei Liturghii, in locul trisaghionului "Sfinte Dumnezeule", de doua ori pe an, cand se savarseste slujba divina de cinstirea sfintei cruci: la 14 Septembrie si in Duminica a III-a din Postul mare.

Textul acestui imn divin este, propriu-zis, un fragment din Marturisirea de credinta a dreptcredinciosilor, dar, in acelasi timp, este si un indemn al Bisericii Ortodoxe, de a cinsti sfanta cruce, prin inchinare.

Ascultarea cantarii acestui imn scurt, cu melodia frumoasa si miscatoare a glasului a II-lea, al muzicii psaltice, ne predispune la o meditatie activa asupra cuprinsului sau, si ne face sa desprindem si sa ne fixam in mintea noastra, cele doua invataturi divine, pe care le contine: 1) universalitatea cinstirii sfintei Cruci in Biserica crestina si, prin aceasta comuniunea si fratietatea credinciosilor; 2) unitatea nedespartita dintre Cruce si Inviere, adica dintre cinstirea sfintei Cruci si preaslavirea Invierii Domnului.

Textul acestui imn este o fraza. Ambele propozitii principale din aceasta fraza folosesc verbele lor predicative, la numarul plural: "ne inchinam" si "marim". Aceasta inseamna ca cinstirea sfintei cruci, ca si preaslavirea minunii Invierii Domnului Hristos, prin inchinare, este o marturisire de credinta a intregii Biserici, "una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca". Astfel spus, aceasta marturisire de credinta este rostita, pastrata si transmisa, totdeauna, peste tot si de catre toti membrii Bisericii crestine, adica de intreaga obste sau comunitate crestina, alcatuita din credinciosii si ierarhia Bisericii, fara exceptie. De aceea, in mod firesc, cei ce se abat de la aceasta universala marturisire de credinta, adica cei ce nu cinstesc sfanta Cruce, prin inchinarea la ea si cu ea, se indeparteaza de Biserica, cu stiinta sau din nestiinta, despre a lor pierzare, fiindca "afara de Biserica nu este mantuire" (Extra Ecclesiam nulla salus). In plus, cei ce indeparteaza aceasta invatatura de credinta universala din marturisirea lor de credinta sparg unitatea sufleteasca si fraternitatea membrilor Bisericii universale, savarsesc si un rau social, si nesocotesc porunca dreptei invataturi de a avea "un Domn, o credinta si un botez" (Efes. 4, 5).

Odata cu dreapta si universala invatatura de credinta despre cinstirea sfintei Cruci, prin inchinare, acest imn ne da si dreapta invatatura despre preaslavirea sfintei Invieri din morti a Domnului Hristos: "si sfanta Inviere a Ta marim". Este o completare a marturisirii de credinta, despre cinstirea sfintei Cruci si o impreunare nedespartita a cultului sfintei Cruci cu actul divin de preaslavire a sfintei Invieri. Biserica, in predica ei, intotdeauna a unit invatatura despre cinstirea sfintei Cruci cu preaslavirea sfintei Invieri, fiindca numai adevarul Invierii din morti a Domnului Hristos a dus dupa sine cinstirea sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Domnul Hristos, adica stralucirea divina a Invierii a adus si stralucirea crucii, in Biserica. Daca actul rastignirii pe cruce n-ar fi fost urmat de minunea Invierii, crucea - obiect de dispret in antichitatea greco-romana - n-ar mai fi dobandit insusirea de "sfanta" si n-ar mai fi fost cinstita, prin inchinare, in Biserica crestina; propovaduirea Bisericii, despre Dumnezeirea religiei crestine, ca si credinta comunitatii sau obstii crestine, ar fi fost zadarnica (cf. 1 Cor. 15, 13-15).

Sfanta Traditie este plina de marturii, intaritoare, despre invatatura divina, ca cinstirea sfintei Cruci este unita cu preaslavirea Invierii, cum se arata in acest imn al crucii, si este nedespartita de ea. Dam numai doua exemple: a) "Crucea Domnului sa o laudam, sfanta ingroparea, cu cantari sa o cinstim si Invierea Lui sa o preamarim". (Sedealna Invierii, gls. 5): Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului (550-638): "O, stralucire a Inverii, o, inchinare luminata a crucii! Acestea ne sunt cele doua semne de biruinta ale mantuirii." Asadar, cunoscand puterea tainica a Invierii si a Crucii, cunoscand cat de mare bine ne-au facut ele, cunoscand si legaturile de apropiere fata de Dumnezeu, legaturi pe care ni le-au facut acestea, sa sarbatorim Invierea si Crucea, frumos si cu credinta, asa cum voiesc ele sa fie cinstite".

Daca Domnul Hristos, rastignit pe cruce, si ingropat n-ar fi inviat din morti, crucea Sa ar fi ramas, in istoria Bisericii, numai ca un instrument, prin care s-a savarsit cel mai cumplit chin trupesc (crudelissimum supplicium) asupra Sa, asa cum au ramas crucile celor doi rastigniti impreuna cu El.

2. Marturii sfinte despre prezenta Crucii in planul divin al mantuirii neamului omenesc

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne dau marturii atat despre preinchipuirea sfintei Cruci, inainte de rastignirea Domnului pe ea, cit si despre actul insemnarii cu sfanta Cruce, despre puterea ei divina, precum si despre talcuirea actului de insemnare a dreptcredinciosilor crestini, cu semnul sfintei Cruci.

Sfanta Cruce este preinchipuita de exemplu, in Vechiul Testament, de "pomul vietii", care a rasarit din pamant, din porunca lui Dumnezeu, in mijlocul raiului pamantesc, alaturi de "pomul cunostiintei binelui si raului" (cf. Facere 2, 9). "Pomul vietii" este denumirea metaforica a sfintei Cruci, denumire care apare, cum se vede, chiar pe primele pagini ale Sfintei Scripturi. Aceasta denumire a sfintei Cruci apare, deasemenea, si pe ultimile pagini ale Sfintei Scripturi, unde se face descrierea raului ceresc, ca o completarea a descrierii raiului pamantesc: "Si in mijlocul pietii din cetate, de o parte si de alta a raului, creste pomul vietii" si frunzele pomului sunt spre tamaduirea neamurilor" (Apoc. 22, 2; vezi si Apoc. 2, 7; 21, 6). Aici, cum se vede, se vorbeste, profetic, si despre puterea divina a "pomului vietii" (sfanta Cruce): "tamaduirea neamurilor" pamantului.

Biserica ne da invatatura limpede, ca pomul vietii, despre care vorbeste Sfanta Scriptura simbolizeaza sfanta Cruce. Acest lucru il infatiseaza ea, atat in scris in cartile de slujba divina, cat si in mod plastic, in pictura.

Biserica teologhiseste si canta: "O, preaslavita minune! pomul cel de viata, prea sfanta Cruce, la inaltimea ridicata, iti arata astazi"... (Stihira 1, Laude, 14 Septembrie).

De asemenea, in pictura multor Biserici ortodoxe romane, desigur ca si in alte tari ortodoxe, in pridvor, de regula se afla pictat pomul vietii, in centrul gradinii raiului. Acest pom se deosebeste de ceilalti copaci, prin inaltimea, si, mai ales, prin forma sa trifurcata, aratand capul de sus al Crucii, si cele doua brate laterale ale ei, si are, uneori, pe Domnul Hristos la radacina lui - ca in pridvorul Manastirii Cozia - iar alteori, Il are infatisat ca Miel al lui Dumnezeu (vezi Radu Cretanu, Chipul Mantuitorului Iisus Hristos reprezentat in "Pomul vietii", in rev. M. O. nr. 7-9/1980).

Cercetarea acestor fresce pictate ne da imaginea clara despre "pomul de Viata purtator", adica despre sfanta Cruce, care a purtat pe ea pe Domnul Hristos, numit si Viata, asa cum Insusi Domnul Hristos Se numeste pe Sine, de mai multe ori (Ioan 14, 6; 11, 25 etc.).

Preinchipuirea Sfintei Cruci, precum si facerea semnului sfintei cruci, de catre alesii lui Dumnezeu, semn urmat de efecte minunate, sunt descoperiri divine, in mai multe locuri ale Sfintei Scripturi. Vom cita numai doua locuri din Vechiul Testament: a) Moise a trecut poporul Israel prin Marea Rosie in mod minunat, prin puterea divina a crucii, si l-a scapat de robia politica egipteana, conducandu-l la libertate. El a ridicat toiagul, si a intins mana sa, drept inainte, peste mare, a despartit apele marii, in doua, si evreii au trecut marea ca pe uscat. Cand au intrat si egiptenii in mare, pe acelasi drum uscat, ca sa-i inrobeasca, din nou, pe evrei, Moise, tot din porunca lui Dumnezeu, a intins iarasi mana cu toiagul, si a facut semnul de intretaiere al liniei drepte, pe care o schitase la despartirea apelor marii. Apele s-au impreunat, si egiptenii au fost inecati, in mijlocul marii (vezi Iesirea 14, 21-27).

Semnul acesta, facut de Moise care a intins mana cu toiagul peste apele marii, in mod crucis, preinchipuieste sfanta cruce. Precum evreii au scapat de robia politica egipteana, prin acest semn divin, tot asa si noi crestinii am fost scapati de robia pacatului, prin sfanta cruce, robie mai crunta decat robia politica egipteana.

Biserica ne da dreapta talcuire a textului scripturistic de mai sus si glasuieste si canta: "Cruce insemnand Moisi, in drept, cu toiagul, Marea Rosie a despartit, lui Israel, celui ce, pedestru, a trecut; iar, de-a curmezis, aceeasi lovindu-o a impreunat impotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita arma" (Catavasii La Inaltarea Sfintei Cruci, Cantarea 1). Iata, aici si dreapta denumire a sfintei cruci: "nebiruita arma". b) De asemenea, binecuvantarea patriarhala, pe care a dat-o Iacob, cu mainile, celor doi fii ai lui Iosif, Efraim si Manase, binecuvantare data cu mainile incrucisate, a preinchipuit sfanta cruce, cu peste 1500 de ani inainte de Hristos. "Israel (Iacov), inadins, si-a incrucisat mainile si i-a binecuvantat. Verbul, romanesc "a incrucisa" este traducerea verbului grecesc corespunzator din Vechiul Testament (Septuaginta), verb care inseamna: a schimba un lucru cu altul a (se) impleti, a (se) intretese, dar inseamna si a incrucisa, a aseza (bratele) in forma de cruce. Asa traduce acest verb si Sfanta Scriptura, in limba franceza, editata de Scoala biblica de la Ierusalim (1961): "en croisant ses mains" - incrucisandu-si mainile sale.

Cu aceste texte scripturistice, drept talcuite de Sfanta Biserica, inlaturam parerea gresita a unor grupari crestine, ca "semnul crucii facut cu mana nu este primit de Dumnezeu". Mai adaugam aici, ca Dumnezeu voieste ca sa-L slujim cu tot trupul si cu tot sufletul, fiindca trupul este "templu al Duhului Sfant" si, impreuna cu sufetul, este si el tot al lui Dumnezeu (cf. 1 Cor. 6, 19-20).

Vorbind scolareste, si teologic, toate aceste semne preinchipuitoare ale sfintei cruci, ca si multe altele, existente in Vechiul Testament, texte din care vom mai enumera, mai jos, se numesc tipuri ale sfintei cruci, adica schite simple, nedesavarsite, iar chipul crucii, prezentat cu toate amanuntele in legatura cu ea, in Noul Testament, se numeste antitip, adica chipul desavarsit al sfintei cruci. Este, si aici, o slavita pedagogie divina, care a randuit ca Vechiul Testament sa fie calauza noastra sau pedagogul nostru catre Hristos (cf. Gal. 3, 24), potrivit cu puterea de pricepere a omenirii, in evolutia ei spre desavarsirea in credinta.

Spre completa luminare a dreptcredinciosilor crestini, dar mai ales, spre instruirea acelor grupari crestine, care au predilectie pentru cercetarea Vechiului Testament, si care afirma, contrar adevarului, ca aici nu se afla texte care sa se refere la sfanta cruce, mai facem trimiteri si la alte texte sfinte, privitoare la aceasta tema: Facere 47, 31; Iesirea 15, 25; 17, 6; 11-12; Numeri 21, 9; Deuteronomul 28, 66; Isaia 65, 2.

3. Hristos, Pace, Cruce

Iata o sfanta triada de nume proprii, nume nedespartite unul de altul, pentru ca, ori pe care l-am pronunta, ne vin in minte celelalte doua nume. Toate cele trei nume, la un loc, ne aduc in minte, de asemenea, invatatura desavarsita a Noului Testament, despre actul mantuirii, savarsit de Domnul Hristos, prin jertfa Sa pe cruce, care ne-a adus pacea cu Dumnezeu si pacea intre noi, cum vom arata, indata.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Efeseni 2, 13-22, tratand tema "Hristos este mantuirea pacatosilor", ne prezinta, in fata ochilor mintii, aceasta imagine sfanta, a lui Hristos-Pace, rastignit pe Cruce. "Hristos - iar nu altcineva - este Pacea noastra" (v. 14), "desfiintand dusmania, prin trupul Sau, (v. 15) prin cruce" (v. 16) etc. Domnul Hristos este numit cu nume propriu Pacea, pentru ca, prin jertfa Sa pe cruce, a impacat pe toti oamenii cu Dumnezeu, dar, in acelasi timp, intinzandu-si bratele, orizontal, pe cruce, a savarsit actul divin al imbratisarii parintesti a intregii lumi, adica a tuturor neamurilor de sub cer (Fapte 2, 5), salasluind si pacea si fratietatea dintre om si om. Prin cruce, deci, s-a savarsit cel mai mare act divin din istoria mantuirii neamului omenesc - impacarea omului cu Dumnezeu si impacarea dintre om si om, in istorie, invatatura mult accentuata de sfantul Apostol Pavel in Epistolele sale. Dreapta ratiune ne constrange sa credem si sa marturisim ca lemnul crucii a dobandit sfintenie, pentru ca pe el, si nu pe alt obiect, S-a jertfit Domnul Hristos, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, sfintenia suprema si absoluta, tocmai ca sa savarseasca cel mai mare act divin: mantuirea neamurilor. Crucea este sfintita, deci, prin atingerea ei de Domnul Hristos, varsat pe ea, cu un cuvant, pentru ca ea este altarul pe care S-a adus jertfa, reala, de bunavoie, universala si prisositoare (imbelsugata) Insusi Fiul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, dreptcredinciosii crestini aduc o adanca cinstire crucii, cinstire relativa, marginita, care poarta numele de venerare, arata prin inchinare si sarutare, spre deosebire de suprema cinstire, data lui Dumnezeu, cinstire care poarta numele de adorare.

Tot dreapta ratiune ne indreptateste sa credem ca acele grupari crestine, care inlatura cultul sfintei cruci, implicit, isi micsoreaza si sentimentul de adorare fata de Domnul Hristos, Care S-a rastignit pe cruce, fiindca nici in fata Lui nu-si insemneaza fata lor cu chipul sfintei cruci, si prin aceasta, se indreapta spre o grea osanda. Aceste grupari crestine, neprimind dreapta invatatura despre cinstirea sfintei cruci, inlatura si cultul icoanelor, si al mortilor, inlatura si dreapta invatatura despre ierarhia divina si despre Sfintele Taine etc., si, pornind de la calcarea unei singure invataturi divine, aluneca, fara putinta de intoarcere, pe povarnisul pacatului calcatorilor tuturor invataturilor divine, pentru ca, in Teologia crestina si in Biserica, exista un principiu, numit principiul conexiunii, care ne invata ca toate invataturile de doctrina, de morala si de cult constituie un tot unitar, adica un trup duhovnicesc, ce nu se poate dezmebra. Sfanta Scriptura ne spune ca "cine va pazi toata legea, dar va gresi o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile" (Iacov 2, 10) si a devenit calcator de lege (v. 9).

4. Temeiuri noutestamentare, pentru indatorirea dreptcredinciosilor, de a cinsti sfanta Cruce

Cum am spus, mai inainte, Noul Testament ne prezinta, mai explicit decat Vechiul Testament, dumnezeiasca invatatura despre valarea sfintei cruci, pentru drepcredinciosi, si aceasta ne ajuta mult, sa expunem, sistematic unele din temeiurile pentru indatorirea dreptcredinciosilor de a venera sfanta cruce:

a) Crucea este altarul divin real si istoric al crestinismului, altar pe care Domnul Hristos S-a adus, "o data, jertfa, ca sa ridice pacatele multora" (adica ale acelora care voiesc sa se mantuiasca) (Evrei 9, 28). Crucea este, deci jertfelnicul lui Hristos, jertfelnic pe care El a fost si Jertfa sangeroasa, si Arhiereul Care a adus-o, "pentru toti, spre iertarea pacatelor". Jertfa sangeroasa de pe cruce, se prelungeste, pana la sfarsitul veacurilor, in Biserica, prin Sfanta Liturghie, ca jertfa nesangeroasa (vezi Imnul heruvimic).

b) Crucea este "puterea lui Dumnezeu" (I Cor. 1, 18), pentru cei ce voiesc sa se mantuiasca, adica pentru cei ce cred. Cu puterea divina a crucii se lauda Sfantul Apostol Pavel, in slabiciunile sale omenesti si in necazurile si stramtorarile pe care le indura (cf. Gal. 6, 14). Ea este "pecetea divina" de pe fata dreptcredinciosilor, pecete prin care acestia au scapat si scapa de urgiile vrajmasilor vazuti si nevazuti. Roadele puterii lui Dumnezeu, putere dobandita de cei ce sunt insemnati cu pecetea lui Dumnezeu, adica au chipul sfintei cruci pe fata lor, sunt realitati istorice, descrise si prezise in Vechiul Testament, unde se descrie nimicrea locuitorilor Ierusalimului: "Treci prin mijlocul cetatii, prin Ierusalim si insemneaza cu semnul crucii" (adica cu litera "Tau", care, in alfabetul vechi, grec, avea forma unei cruci (+), pe frunte, pe oamenii care gem si plang" "dar sa nu va atingeti de nici un om care are pe frunte semnul ". (Vezi Iezechiel 9, 4-6, traducerea romaneasca, precum si textul grec, in Septuaginta, sub notitele textului).

c) Crucea este semnul Fiului Omului, la a doua venire. Insusi Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai, care doreau sa afle timpul celei de a doua veniri a Lui, precum si timpul sfarsitului Lumii (Matei 24, 3) ca, intre semnele care vor fi, "atunci se va arata pe cer" (si) "semnul Fiului Omului" (Matei 23, 30), adica sfanta cruce. Cuvintele acestea arata, pe de o parte, ca Insusi Domnul Hristos confirma valoarea sfintei cruci, in iconomia divina, in istoria mantuirii neamului omenesc, si aici, in mod special, cinstea ei cea mai mare, la Judecata din urma, iar pe de alta parte, aceste cuvinte sunt si o marturie si o recunostere, ca sfanta Cruce, "semnul Fiului Omului", pe cer, era cunoscuta de catre ascultatori, ca un real semn divin, despre care n-a mai fost nevoie sa-L intrebe pe Domnul, nimeni, nimic.

Mai indicam cateva texte noutestamentare, care ne dau marturie ca sfanta Cruce este arma sfanta, prin care noi ne-am dobandit mantuirea, in dar, de la Dumnezeu (Ioan 12, 32-39; Efes. 2, 16; Col. 1, 19-20; 1 Petru 2, 24), iar unele ne dau marturie ca Insusi Domnul Hristos, ca Om, prin Patima Sa, pe cruce, a intrat "intru slava Sa" (Luca 24, 26), slava pe care, totdeauna, a avut-o si o are, ca Dumnezeu si a fost "preinaltat", ca Om, si a patimit "nume, care este mai presus de orice nume" (Filip. 2, 8-9).

5. Despre insemnarea fetei cu semnul sfintei Cruci

Insemnarea fetei cu semnul cinstitei si de viata facatoarei cruci trebuie facuta cu profund respect si cuviinta, iar nu in batjocura si pacat.

Crucea dreapta si adevarata se face asa: se impreuneaza, cum se cuvine, primele trei degete de la mana dreapta - degetul mare, aratatorul si mijlocasul - iar cele doua degete mici le lipim, strans, de podul palmei. Dupa aceea, ducem mana la frumte, si zicem: "In numele Tatalui"; la pantece: "Si al Fiului"; la cei doi umeri, drept si stang: "Si al Sfantului Duh", iar la sfarsit lasand mana jos zicem: "Amin".

6. Talcuirea miscarilor mainii, pentru insemnarea fetei cu semnul sfintei cruci

Insemnarea dreptcredinciosilor cu semnul sfintei cruci are doua intelesuri

a) Dogmatic-istoric, care ne invata, cat se poate de scurt si de limpede, intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc, asa cum, de altfel, aceasta isotrie este rezumata in Crez sau Simbolul Credintei: Fiul lui Dumnezeu S-a coborat de sus, din ceruri (a superiori), pe pamant, la cele de jos (ad inferius) "pentru a noastra mantuire", S-a inaltat, iarasi la ceruri si sta de-a drepta Tatalui, Sfantul Duh stand de-a stanga Tatalui, cele trei persoane fiind Sfanta Treime. Cele trei degete, impreunate, de la mana drepta, inchipuie chiar Treimea cea de o fiinta si nedespartita.

b) Intelesul dogmatic-moral este ca cele doua degete mici, lipite de podul palmei, infatiseaza, pe de o parte, pe Adam si Eva, care cu smerenie si cu pocainta, se apleaca Sfintei si nedespartitei Treimi, iar pe de alta parte, inseamna si cele doua firi, cu care Fiul lui Dumnezeu a coborat pe pamant firea dumnezeiasca si firea omeneasca. Talcuind miscarile mainii, pentru desenarea semnului sfintei cruci, pe fata noastra, Sfintii Parinti spun ca fruntea inchipuie cerul, pieptul inchipuie pamantul, iar umerii inchipuie locul si semnul puterii. Sfantul Ambrozie (339-397), episcop al Milanului, vorbind despre semnul sfintei cruci, spune: "Ne insemnam fruntea - socotita sediul cugetarii (gandirii) - pentru ca totdeauna trebuie sa marturisim pe Iisus Hristos (sa ne gandim la El); inima - sediul iubirii - pentru ca totdeauna trebuie sa-L iubim); bratele (umerii) pentru ca totdeauna trebuie sa lucram pentru El". Pe scurt spus, crucea crestina, fie ca este construita din vreun material, fie ca este schitata, cuviincios, de catre crestini, pe fata lor, este semnul de aducere aminte si de marturisire ale celor mai insemnate momente din istoria mantuirii noastre: caderea in pacat a lui Adam, coborarea pe pamant a Domnului Hristos, jertfa Sa pe Cruce, inaltarea Sa la ceruri.

Semnele aducatoare aminte de fapte, care nu trebuie sa se uite, se numesc, in vorbirea pedagogica, scolareasca, mijloace mnemotehnice, cuvant de obarsie greaca - tehnica de tinere minte. Sfanta Cruce, deci, este un mijloc sfant mnemotehnic, in scoala crestina, pentru crestinii din toate veacurile, semn care ne filmeaza intreaga iconomie a mantuirii noastre, si, in acelasi timp, este un mijloc didactic hortativ adica un semn vizibil, care imboldeste, spre lucrare divina, toate cele trei laturi ale sufletului nostru de crestini: mintea, spre a cunoaste si adora pe Dumnezeu, inchinat in Treime, inima, spre a-l iubi, cu iubirea pe care ne-a aratat-o El, prin jertfiera pe cruce a Unicului Sau Fiu, si vointa, spre a lucra, aici pe pamant, toate cele bune si placute lui Dumnezeu (cf. Ioan 17, 3; Matei 22, 37; Filipeni 4, 8-9).

7. Invataturi

Inchinandu-ne sfintei Cruci si sarutand-o, noi, dreptcredinciosii crestini, ne inchinam Celui Care S-a rastignit pe sfanta cruce, adica Il cinstim pe Hristos cu inchinarea suprema, numita adorare, cum am spus mai inainte. Nici vorba nu poate fi de un cult idolatru, asa cum spun, direct sau indirect, unele grupari crestine, pentru ca dreptcredinciosii nu se inchina la materia din care este alcatuita crucea, ci se inchina la Persoana al carei chip se afla pe cruce. Eruditul ieromonah Rufin de Aquileea (Italia), 345-410, rezuma dreapta invatatura despre cinstirea sfintei cruci prin aceste cuvinte: "Noi ne inchinam oricarei cruci, dar, prin ea, noi adoram pe Insusi Acela a Caruia este crucea" (adoramus omnem crucem et per illam ipsum cuius est crux). - Crucea ne aduce mereu in minte relatia noua, divina, de pace, stabilita de Domnul Hristos, prin jertfa Sa, trupeasca, pe ea, relatie atat verticala, cat si orizontala : vertical, prin impacarea omului cu Dumnezeu, fapt care-l aduce pe om intr-o stare de nespusa fericire, cu mult mai mare decat aceea pe care o traieste un fiu, care se impaca cu tatal sau, pe care l-a suparat mult, si de care a stat multa vreme despartit; orizontal, pentru ca sfanta cruce este semnul vazut al relatiei divine dintre om si om, cum am mai spus, relatia divina, cu totul noua, in istoria omenirii, pecetluita de Domnul Hristos, in mod intuitiv, prin intinderea bratelor pe sfanta cruce. Crucea fizca, de lemn, de pe Golgota, cu bratul sau, infipt, vertical, in pamant, impreuna cu bratul sau, orizontal, intretaind bratul vertical, ne fixeaza, in suflet, in mod pedagogic, crucea spirituala, care inseamna pecetluirea relatiei: credincios-Dumnezeu si credincios-credincios, adica, cu vorbele Sfintei Scripturi "pe pamant pace, intre oameni bunavoire" (Luca 2, 14; 1, 79); Romani 5, 1 etc.).

Cultul crucii este cultul pacii, in toate dimensiunile si directiile ei, dogmatice, morale si sociale. De aceea, dreptcredinciosii crestini, facatorii de cruci, pe fetele lor, sunt, in chip firesc, si "facatori de pace" si odata cu aceasta, ei devin, cu adevarat, "fiii lui Dumnezeu" (Matei 5, 9).

"Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si sfanta Invierea Ta marim".

Pr. Prof. Nicolae Petrescu

De ce se poartă doliu după cineva mutat din lumea aceasta

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Răspunsuri oferite de preotul paroh la Gheorghe Şurpănelu, Parohia "Sfântul Gheorghe Eternitate" Iaşi

Părinte, care este semnificaţia doliului pe care-l adoptă creştinii când dintre ei pleacă cineva la ceruri? De ce negru?

Doliul semnifică starea de întristare a cuiva, care plânge după un apropiat al său ce s-a mutat din viaţa aceasta. Negrul doliului simbolizează tristeţea celui ce îl poartă.

Cât trebuie purtat, de către cine şi de ce?

De regulă, doliul se poartă de cei apropiaţi răposatului timp de 40 de zile, pentru ca cei din jur să înţeleagă starea lor, să se roage împreună cu ei pentru cel adormit. Faţă de persoanele în doliu avem un comportament rezervat.

Cât este de important acest gest?

Importanţa doliului pentru cei care-l poartă constă în faptul că cei din jur înţeleg că trec printr-un moment de întristare şi că au nevoie de înţelegerea şi compasiunea lor.

Şi renunţarea bărbaţilor la a se bărbieri este semn al doliului? E obligatoriu?

De obicei, bărbaţii care au pierdut pe cineva apropiat, pe lângă purtarea hainelor cernite, stau nebărbieriţi, tot în semn de doliu, până la 40 de zile. Renunţarea la a se bărbieri este un doliu pe care-l respectă cei apropiaţi (soţul, copiii), nefiind obligatoriu. În armată era acceptată nebărbierirea în semn de doliu doar trei zile.
Dar despre hainele călugăreşti sau preoţeşti ce ne puteţi spune? Ce semnifică în acest caz negrul?

Hainele călugăreşti sau preoţeşti nu sunt îmbrăcăminte de doliu. Sfintele Canoane şi legiuiri bisericeşti au statornicit ca slujitorii bisericeşti să poarte chiar şi în viaţa de toate zilele costumul clerical, deosebit de cel al laicilor, atât prin formă sau croială, cât şi prin culoare. Canonul 27 al Sinodului VII Ecumenic prezintă veşmintele pe care le îmbracă persoanele bisericeşti (în afara sfintelor slujbe), precizând că se cuvine a fi lungi şi cât cu putinţă întunecate, pentru că lungimea închipuie buna-cuviinţă, iar întunecimea (culoarea neagră) este icoana smereniei

Ceşcuţa vorbitoare

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Doi soţi cărora le plăceau foarte mult antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, la aniversarea a 25 de ani de la căsătorie, au intrat într-un magazin de antichităţi unde au observat o ceaşcă de ceai foarte frumoasă şi au întrebat:
- Putem să vedem cescuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!
În timp ce vânzătoarea le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:
- Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri iar eu am strigat: Nu face asta! Nu-mi place! Lasă-mă în pace!, dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: Încă nu!

Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită... Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău! am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: Încă nu!

M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa.. Ajutor! Scoate-mă de aici!! Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: Încă nu!

Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! Ei, aşa este mult mai bine, m-am gândit.
Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot, mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. O, te rog, încetează, încetează, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: Încă nu!

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca! L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plâns, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci uşa s-a deschis şi el m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat întrebându-mă: Oare ce are de gând să-mi mai facă??
O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: Uită-te la tine! Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!

Atunci el a vorbit blând: Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti o frumuseţe. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine.

Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta Sa voie.

Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea ţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai frumoasă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu... Olarul.
(de Părintele Arsenie Boca)

Primit prin mail

GRADINA SUFLETULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un tânăr se plimba într-o zi printr-o grădină cu tatăl său. Gradina avea tot felul de pomi cu roade.

- Alege-ţi orice fel de rod din gradina aceasta, îi spuse tatăl său.

Fiul, după ce se uită şi se gândi mai mult, zise:

- Tată, din toate poamele grădinii, altceva nu mi-a plăcut decât para aceea frumoasă de acolo. Pe aceea o doresc.

- Bine fiule, eşti liber să o iei, dacă îţi place.

Fiul se duse şi rupse o pară mare, galben-roşiatică, dar când muşcă din ea, înţelese că numai coaja era roşie-aurie, pe când miezul cel cărnos era negru ca un cărbune şi amar la gust.

- Mult m-am înşelat tată. M-am bucurat numai de frumuseţea ei din afară, fără să bănuiesc măcar, că miezul era negru şi amar.

- Ia aminte fiule, îi spuse atunci tatăl. Gradina aceasta cu tot felul de pomi, este ca şi lumea cu oamenii. Deci când îţi alegi un prieten, caută mai întâi să-i cunoşti sufletul şi apoi înfăţişarea.

DE CE SE APRINDE CANDELA INAINTEA ICOANELOR

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

.Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)

Candele
În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela – fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.
În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru – fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.
În al şaselea rând, ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.
În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate Să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.
***
Rugăciune la aprinderea candelei.
Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin!
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin!
(din “Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, vol. I, Editura Sophia, 2002)(sursa: http://sfantulmunteathos.wordpress.com/)

La intrarea în Biserică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

La intrarea în Biserică trebuie să rostim: "Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă Doamne, povăţuieşte-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!“.

După ce am intrat în Biserică, trebuie să ne oprim sub policandrul din naos ca să facem trei metanii. După cele trei închinări, ne îndreptăm spre tetrapodul din partea dreaptă, pe care se află icoana hramului bisericii, a sfântului zilei, ori a Învierii. Minunat ar fi ca după ce am făcut două metanii, să rostim troparul sfântului sau al praznicului. Sărutăm icoana şi mai facem o metanie. Ajuns la icoana împărătească a Mântuitorului, pe catapeteasmă, rostim următoarea rugăciune: "Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de bună voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Care ai venit să mântuieşti lumea. Amin!“ 
Sarutăm icoanele din dreapta şi ne retragem sub policandrul din naos, fără a trece prin faţa Uşilor Împărăteşti. De aici mergem în stânga, la icoana Maicii Domnului, şi spunem următoarea rugăciune: "Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvorul milei, învredniceşte-ne şi pe noi milostivirii tale. Caută spre robul tău cel păcătos. Arată-ţi puterea ta, ca totdeauna. Căci nădăjduind întru tine îţi strigăm, cum oarecând ţi-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trup: Fecioară bucură-te!“. Sărutăm icoanele din partea stângă şi revenim sub policandru, unde facem alte trei metanii. Dacă în Biserică sunt prezente în pronaos iconostase, mergem să ne inchinăm la icoanele de acolo. După ce ne-am închinat în faţa acestor icoane, ne îndreptăm spre sfintele moaşte (dacă biserica păstrează sfinte moaşte). La ieşirea din biserică, facem trei metanii spre sfântul altar şi rostim:
"Doamne, Dumnezeul meu, Ţie-Ţi încredinţez toată viaţa mea şi pe Tine Te rog: apară-mă, mântuieşte-mă şi fă-mă părtaş îndurării Tale, dă-mi îndreptare vieţii şi purtare înţeleaptă, dăruieşte-mi sfârşit creştinesc, cinstit şi paşnic şi mă fereşte de toată răutatea şi bântuirea potrivnicului. Iar în ziua temutei Tale judecăţi să-mi fii blând mie, robului Tău, şi să mă numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca împreună cu acestea să Te slăvesc în veci. Amin“.

Pravila de rugăciune "Bogorodicinaia" (Născătoare de Dumnezeu)

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

( adică citirea de 150 de ori a cântării aduse din ceruri de către Arhanghelul Gavriil ca închinăciune Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu).

« Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te ! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre».
 Această pravilă a fost dată de Maica Domnului însăşi în veacul al VII-lea şi odinioară era săvârşită de către toţi creştinii. Mai pe urmă însă a fost dată uitării. Preacuviosul Serafim de Sarov a amintit de acestă pravilă. În chilia lui s-a găsit o cărticică veche cu descrierea minunilor petrecute cu oamenii care împlineau acestă pravilă. Citirea de 150 de ori a rugăciunii "Bogorodicinaia" îi aduce creştinului un mare folos. Domnul ne-a arătat cât de puternică este rugăciunea Preacuratei Sale Maici înaintea Lui şi cât de eficient este ajutorul acordat de Ea; în cele mai dificile împrejurări şi cu totul pe neaşteptate Ea ne-a întins mâna Sa izbăviotoare…

Citirea de 150 de ori a rugaciunii « Bogorodicinaia » indeparteaza mania lui Dumnezeu si chiar verdictul judecatorului Cunoscator-de-inimi este amanat. O, ce mare indrazneala ! « Bogorodicinaia » din focul patimilor ne scoate, din fundul beznei ne ridica; cu acesta rugaciune nicicand nu vom pieri, in foc nu vom arde, cei tulburati sufleteste ne vom tamadui, cei intinati cu pacatele ne vom curati, cei omorati de patimi vom invia si vom canta cu bucurie : « Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-Te ! »

 La începutul acestei pravile se citesc rugăciunile:

Tatăl nostru...

Usa milostivirii...

Rugaciunea pentru parintele duhovnicesc...

Si de mantuire:

 « Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pre pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita ci ne izbaveste de cel viclean. »


« Usa milostivirii deschide-o noua, Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu pierim noi, cei ce nadajduim intru Tine, ci sa ne mantuim prin Tine din nevoi, ca Tu esti mantuirea neamului crestinesc. »


«  Mantuieste, Doamne, pre parintele meu duhovnicesc (numele) si pre toti fiii lui duhovnicesti si pre fratii nostri intru Hristos si pre toate rudeniile cele dupa duh si dupa trup, intareste-i, apara-i si miluieste-i, da-le mangaiere in scarbe si vindecare de boale. Doamne ! Trimite-i lui harul Sfantului Duh si pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu ajuta-ne, Doamne, sa ne indreptam viata si sa ne mantuim sufletele noastre. Amin ! »

 Apoi, dupa fiecare 10 rugaciuni citim « Usa milostivirii », dupa care ne rugam la Maica Domnului dupa trebuintele fiecaruia cu cuvintele noastre, adaugand urmatoarele cereri :

 Dupa primele 10 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste si pazeste pre toti crestinii dreptmaritori, sporeste-le credinta si pocainta, iar pre cei adormiti odihneste-i in vesnica slava a Domnului nostru.

 Dupa 20 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-i si intoarce-i in Biserica Ortodoxa pre cei rataciti si cazuti robi ai Tai ( numele).

 Dupa 30 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, matuieste-l si pazeste-l pre parintele meu duhovnicesc (numele) si cu sfintele rugaciunile lui miluieste-ma pre mine, pacatosul.

 Dupa 40 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, potoleste intristarile noastre si trimite mangaiere celor scarbiti si bolnavi robi ai Tai (numele).

 Dupa 50 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma de ispite si de tot raul si napastuirile.

 Dupa 60 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma sa savarsesc toate lucrarile mele intru slava lui Dumnezeu spre folosul celor apropiati.

Dupa 70 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, pazeste-ma de tot raul si acopera-ma cu cinstitul Tau omofor.

 Dupa 80 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, inviaza sufletul meu si daruieste-mi rugaciune statornica, catre Tine.

 Dupa 90 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-mi cu milostivirea Fiului Tau si a Stapanului nostru, ca sa-mi trimita harul rugaciunii celei arzatoare si osardnice.

 Dupa 100 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, indupleca-L pre Domnul nostru Iisus Hristos sa ma miluiasca pre mine, pacatosul, sa-mi ierte toate pacatele si sa mantuiasca pacatosul meu suflet.

 Dupa 110 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, aprinde-ma cu iubirea Ta, intareste-ma cu credinta si lumineaza ochii mei intunecati cu pacatele.

 Dupa 120 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma de ganduri desarte si daruieste-mi cuget si inima avantate spre mantuire.

 Dupa 130 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, trimite-mi pace sufleteasca, odihna si sanatate trupeasca.

 Dupa 140 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, daruieste-mi sfarsit pasnic si netulburat si calauzeste-mi sufletul prin vamile cele infricosatoare.

 Dupa 150 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, sa-mi fii mie, Maica a lui Dumnezeu, zid nebiruit si protectoare puternica, nu ma respinge pre mine, pacatosul si nevrednicul, care alerg la imparatescul Tau acoperamant, caci Tu esti nadejdea crestinilor si adapostirea pacatosilor.

La sfarsitul Pravilei de rugaciune rostim :


«  Cuvine-Se cu adevarat sa Te fericim pre Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si preanevinovta si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pre Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pre Tine, Cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim. »


Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si  in vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieste !

( de trei ori)

 Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

 Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, acopera-ma si ma pazeste pre mine, robul Tau, de toata rautatea sufletului si a trupului si de tot vrajmasul cel nevazut si vazut.

 « Bucura-Te, Ceea ce esti cu har daruita, Marie, Domnul este cu tine ! Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre. » Bucura-Te si Te veseleste, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara si Te roaga pentru robul Tau. Doamna si Stapana a ingerilor si Maica a crestinilor, ajuta-mi mie robului Tau. O, Marie, cu totul fara de prihana, bucura-Te Mireasa nenuntita. Bucura-Te, bucuria celor necajiti si mangaierea celor scarbiti, Bucura-Te hrana celor flamanzi si limanul celor inviforati. Bucura-Te, Cea mai sfanta decat sfintii si decat toata zidirea mai cinstita. Bucura-Te, sfintenia Tatalui, lacasul Fiului si umbrirea Duhului Sfant. Bucura-Te, palatul de lumina al lui Hristos Dumnezeului nostru, Imparatul tuturor. Bucura-te, lauda crestinilor si ajutatoarea cea gata a celor ce Te cheama pre Tine.

Preasfanta Stapana mea, pazeste-ma sub acoperamantul Ta, caci in preacuratele Tale maini imi pun duhul meu. Fii ajutatoare si acoperamant sufletului meu in ziua cea infricosatoare a judecatii si roaga-Te pentru mine, nevrednicul, sa intru curat si limpezit in rai. Sa nu ma lepezi, Doamna mea, pre mine, robul Tau, ci ajuta-mi mie si da-mi implinirea cererii. Izbaveste-ma de toata primejdia, bantuiala, nevoia si neputinta si daruieste-mi pocainta mai inainte de sfarsit. Ca prin mijlocirea si ajutorul Tau, mantuindu-ma in viata aceasta de acum de tot vrajmasul vazut si nevzut, umbland cu placere de Dumnezeu in voia iubitului Tau Fiu si Dumnezeului nostru, iar la ziua cea infricosatoare a judecatii izbavindu-ma de vesnica si grozava munca, sa ma inchin, sa multumesc si sa slavesc intru tot sfant numele Tau in vecii vecilor. Amin !

Bucura-Te, Cea  plina de har !

Bucura-Te, Ceea ce esti preafericita !

Bucura-Te, Cea preabinecuvantata !

Domnul este cu Tine !

 Aceasta pravila se face in manastirea din Diveevo a Sf Serafim de Sarov in fiecare seara, la ora 21, la procesiunea de pe Kanafka ( Drumul Maicii Domnului, care inconjura manastirea).
DIN http://www.ortodoxia.md/articole-preluate/2972-pravila-de-rugciune-qbogorodicnaiaq-nsctoare-de-dumnezeu

 

Sectele- ereticii

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

http://www.parinteleilarionargatu.ro/subpagini/88/Raspunsuri-duhovnicesti--Sar--Sect/

404.- Părinte, eu sunt ortodox, dar 2 ani am fost la adventişti de ziua 7-a, nu mi-a plăcut acolo şi am plecat. Care e adevărata credinţă?
-Ortodoxă.
-Cum să le spun lor ca să mă creadă ?
-Să le spui matale, aşa :

ADEVĂRATA CREDINŢĂ ESTE ACEEA UNDE LA RUGĂCIUNILE PREOŢILOR VINE LUMINA DE SUS, DIN CER, LA ÎNVIERE!

405.- O preoteasă îi spune părintelui:
-Părinte, la noi în comună au venit nişte sectanţi, primarul i-a primit, poliţia nu le-a spus nimic şi au ţinut discurs într-o şcoală, predici de ale lor, au chemat oamenii din sate şi m-am dus şi eu. Le-am spus ce ştiam de la sfinţia voastră, despre Sfânta Împărtăşanie: “Cine nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu n-are parte cu Mine“. A venit la mine un poliţist şi mi-a spus să-mi ţin gura dacă vreau să n-o păţesc, să-i las să vorbească pentru că au aprobare. La care părintele, spune:
-Auziţi dumneavoastră, ţară ortodoxă şi laşi pe sectanţi liberi?! Acolo trebuia să fie preotul, soţul matale, el să spună asta şi matale să-l susţii. Sectanţii nu se duc acolo unde preotul este întărit în credinţă ci, caută loc slab ca să poată fi ascultaţi, nu fac munca în zadar.

406.- Părinte, vin pe la uşile noastre, tot felul de oameni, care vor să ne vorbească despre Dumnezeu, să ne dea cărţi gratis, ce să facem?
-Să-i luaţi la bătaie, să-i ruşinaţi, nu primiţi cărţi de la ei, nu-i primiţi în casă şi dacă v-au dat cărţi, le ardeţi. Sunt nişte ticăloşi, primesc bani grei ca să facă asta. Puteţi să-i bateţi, vă dau binecuvântare pentru asta. Să plece în ţara lor cu învăţătura lor cu tot, aici avem preoţi care ne explică Evanghelia şi ne vorbesc despre Dumnezeu, au şcoală şi au primit har la hirotonie, Biblia nu poate fi interpretată de omul obişnuit, că de aia au apărut sectele, fiecare a interpretat după cum îl duce capul şi mai vrea să ducă în eroare şi pe alţii.

407.- Se numesc “pocăiţi”, dar sub acest cuvânt se ascunde altceva, ei sunt de fapt “lepădaţi”. Ei nu cred în cruce, în Maica Domnului, nu se botează. Nu se împărtăşesc, nu merg la Biserică, deci se leapădă de toate acestea şi de aceea sunt lepădaţi.

408.- Nu-mi amintesc împrejurarea în care ne-a spus dar, ne-a spus că la sfârşitul veacului vom fi doi ani fără Biserică. Sectanţii, pentru că li se dă apă la moară, li se vor da voie în Biserică, în cimitirele noastre să îngroape de-ai lor, într-o zi ne vor lua cheia Bisericii şi se vor instala ei, o vor socoti de a lor.

409.- Părinte, pot să citesc singur Scriptura ?
-Poţi, sigur că poţi dar, unde nu înţelegi întrebi preotul, numai el ştie să o explice, el are pregătire pentru asta, este apostolul de altă dată. Omul fără pregătire poate înţelege greşit cuvântul din Scriptură. Aşa au apărut sectele.
-Cum, părinte?
-Luther poartă toată vina, el a spus să fie lăsat omul să-şi explice singur Scriptura şi aşa s-a umplut pământul de secte. Diavolul a început să lucreze. Dumnezeu a lăsat o singură credinţă pentru toate neamurile, acea ortodoxă, dar la vremea de apoi unii nu vor mai putea suferi învăţătura lui Dumnezeu şi-şi vor face învăţături noi după pofta inimii lor dar spre a lor pieire.

410.- Sectarii nu cred în Sfânta Cruce. Cum să nu crezi în Cruce, când pe ea a fost răstignit Mântuitorul ca să ne salveze pe noi, să ne putem mântui. Sectanţii înjură Sfânta Cruce, nici dracii n-o înjură, ei Îl ştiu pe Dumnezeu şi-l recunosc, dracii nu înjură Sfânta Cruce, se cutremură când aud de cruce, dar sectanţii şi cei care o înjură sunt mai prejos decât dracii.

411.- Sectarii nu cred în Maica Domnului. Spun că a fost o femeie de rând, că nu a fost fecioară, că a fost căsătorită şi că a mai avut copii. Ce prietenie mai poţi avea tu care spui aşa ceva, cu Mântuitorul, Fiul ei! Oare El, care ştie atât de bine cine a fost mama Lui, te va ierta vreodată pentru batjocorirea Maicii Sale?!

412.- A venit un predicator pocăit şi insista să stea de vorbă cu părintele, că el îl va convinge pe părintele care-i adevărata credinţă. Părintele îl întreabă:
-De ce-ai venit? Nu stau de vorbă cu dumneata, poţi să pleci de la mine.
-De ce părinte? Unde-i iubirea faţă de aproapele?
-Tocmai de aceia, nu stau de vorbă cu dumneata, pentru că nu pot iubi un lup, un pui de viperă, un balaur cu capete, nu aşa vă numeşte pe voi Sfânta Scriptură, sau mă înşel cumva? Nu stau de vorbă cu dumneata şi din alt motiv, pentru că nu cunoşti Scriptura din scoarţă-n scoarţă, aşa cum am studiat-o eu pe când eram student, făceam exegeza fiecărui cuvânt din ea, ştii câteva texte pe de rost cu care ameţeşti pe bieţii credincioşi şi acum crezi că ai venit să mă ameţeşti şi pe mine. Te înşeli. Nu stau de vorbă cu dumneata şi dintr-un alt motiv mai mare decât toate, nu stau la negociat credinţa şi Scriptura cu un drac.
-Eu sunt drac? Astea-s vorbe de un slujitor a lui Dumnezeu?
-Drac poate că nu eşti, dar faci ce face dracul. Ia spune-mi şi recunoaşte, dracul fuge de Cruce?
-Fuge.
-Dar voi !? Şi voi fugiţi de Cruce, nu faceţi ca el? Apoi, dracul fuge de aghiazmă, fugiţi şi voi, nu faceţi ca el? Dracul fuge de tămâie, fugiţi voi, nu faceţi ca el? Dracul fuge de Biserică, fugiţi şi voi, nu faceţi ca el? Dracul fuge de preot, fugiţi şi voi, nu faceţi ca el? Dracul fuge de lumină sau lumânare, fugiţi şi voi, nu faceţi ca el? Deci, cum fac dracii faceţi şi voi şi vrei să mai stau de vorbă cu dumneata, ce să-mi spui? Nu ai ce discuta cu mine şi-ţi poruncesc să laşi credincioşii în pace, nu-i mai momi şi trage după dumneata la iad. A plecat sectarul ca din puşcă. Aşa ar trebui să le ziceţi, când vă mai necăjesc şi vă bat sectarii pe la uşi. Sfânta Scriptură ne porunceşte că mai mult de două ori să nu stăm de vorbă cu ei, în casă să nu-i primim, la masă cu ei să nu stăm, ci să ne scuturăm încălţămintea de praf în faţa lor şi să plecăm.