.Arme împotriva diavolului

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Postul şi rugăciunea



Domnul a zis: Acest neam de draci nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post
(Matei 17, 21). Postul priveşte trupul, rugăciunea - sufletul. Astfel că avem un trup şi
un suflet, o întreagă persoană pornită împotriva diavolului.

Postul

Puterea diavolului stă în pântece. Cu alte cuvinte, atunci când oamenii beau şi
mănâncă fără măsură, acest lucru devine o armă în mâinile diavolului, care se
întoarce împotriva lor. Astfel, postul îl dezarmează pe diavol. Aceasta o mărturiseşte şi
imnograful, care scrie: „Căci nici nebuneştile năvăliri ale dracilor nu îndrăznesc să se
apropie de cei ce postesc” (Triod, Vecernia din Lunea Săptămânii Lăsatului de Sec de
Brânză).
În vietile sfintilor putem găsi multe întâmplări în care diavolul este pus pe
fugă cu arma postului.

Rugăciunea

Hai să ne aducem aminte de duhul rău care a intrat în panică la auzul numelui
lui Iisus. Mediumul, deşi se afla în „transă”, s-a prăbuşit de pe scaun, iar apoi şi-a
pierdut cunoştinta.
Este cunoscut faptul că, de regulă, demonizatii nu pot rosti numele „Hristos”.
Atunci când vorbesc despre Domnul, zic doar „El” sau „Acela”, dar nu „Hristos”.
Cereti unui demonizat să rostească cuvântul „Hristos” şi veti vedea că va refuza
cu sigurantă.
Numele Domnului are mare putere prin rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase…”.
El îi înfricoşează şi îi cutremură pe draci.


Luând agheasmă…


Apa care a fost binecuvântată de un preot prin rugăciuni speciale este un
receptacul al dumnezeiescului har şi, ca atare, este foc care îi arde pe draci.
În 1926, un demonizat a vizitat Sfânta Mănăstire Dionisiu din Sfântul Munte.
Părintele Visarion, un monah de la mănăstire, i-a dat un pahar cu apă, în care a
turnat în taină nişte agheasmă.
- „Ia de bea putin, ca să-ti potoleşti setea”, i-a zis acesta.
Demonizatul a luat paharul şi nici n-a apucat să-l pună la gură, că a urlat:
- „M-ai ars, monahule!”
După care a scuipat apa din gură.
Un locuitor din provincia Ahaia, din Grecia, mi-a zis că, odată, a stropit un
demonizat cu agheasmă. Acesta a început imediat să tipe: „M-ai ars! M-ai ars!”.

Ce a văzut un ocultist tibetan

În 1970, un ocultist din Tibet a vizitat Atena. Pe când mergea pe stradă, a văzut,
prin iconomie dumnezeiască, diavoli care se ataşau de oameni. Un diavol era pe gât,
altul la urechi, altul la nas, altul la gură şi aşa mai departe. Dar ocultistul a mai văzut
ceva care l-a pus pe gânduri, şi anume faptul că diavolii nu se puteau apropia de
preoti. Se purtau prin preajma acestora, îi încercuiau pentru a găsi o „deschizătură”,
dar nu era cu putintă.
- „Cine sunt aceşti oameni cu bărbi şi veşminte negre?”, a întrebat ocultistul un
trecător.
- „Sunt preoti ai Bisericii noastre - a explicat celălalt. Şi dacă vrei să vezi mai
multi, şi încă mai ceva decât aceştia, du-te la Sfântul Munte.”
S-a dus la Sfântul Munte, unde monahii l-au îndrumat către Părinte Paisie (†
1994). Ca urmare, ocultistul şi-a dat seama de unele lucruri. S-a pocăit. S-a botezat.
A devenit creştin şi a luat numele de Teodor.

De ce nu puteau diavolii să se apropie de preoti?
Pentru că apartineau preotiei lui Hristos.

Şi, prin această slujire, ei săvârşesc tainele, care, aşa cum vom vedea, îi fac
pe draci să se cutremure.

„De trei lucruri mă tem”

Părintii noştri s-au luptat cu diavolul cot la cot. Adesea ei vorbeau cu el şi-i aflau
tainele. Într-una din aceste discutii, diavolul a fost silit să-i mărturisească unui ascet:
„De trei lucruri mă tem. Primul, de ceea ce creştinii îşi atârnă de gât (Crucea). Al
doilea, de baia pe care o fac în biserică (spovedania), şi al treilea, ceea ce mănâncă şi
beau în biserică (Sfânta Împărtăşanie)”. Şi acum luati aminte la aceasta: atât de tare
se temeau de aceste trei lucruri încât nici nu voia să le pomenească direct. Iar diavolul
a adăugat ascetului:

„Mai presus de toate mă tem de ceea ce creştinii mănâncă şi
beau în biserică, bineînteles, cu conditia să o facă cu cuget curat”.
Atunci când ne împărtăşim, diavolii ne privesc ca pe nişte lei care varsă foc pe
nări, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.
„Ca leii care suflă foc, aşa ne despărtim de
[duhovniceasca] masă, devenind înfricoşători pentru diavoli.”

Un mesaj

„De trei lucruri mă tem”, zice diavolul. Cu toate acestea, să nu uităm că toate
aceste lucruri sunt pietre de temelie ale Creştinismului. Este ca şi cum diavolul ar
spune că din toate credintele (Budism, Islam etc.) el se teme numai de Creştinism,
căci numai creştinii au armele potrivite pentru a lupta împotriva lui
Aceasta înseamnă că numai Creştinismul îl poate lega pe diavol de mâni şi de
picioare. În celelalte religii el are mână liberă de lucru şi metode diferite. Că toti
Cf. Arhim. Ioanichie, Bătrâni Athoniti [în greacă], p. 164.
Omilia 46, 3 la Ioan.
Traditia Bisericii nu o dată a afirmat că în spatele credintelor şi ideilor necreştine se află diavolul,
căruia i se pleacă adeptii acestora. Acest lucru atât de evident este trecut cu vederea de foarte multi
creştini de astăzi [n. tr.]. 40 dumnezeii oamenilor sunt draci
; iar Domnul cerurile a făcut (Ps. 95, 5). Şi încă: Au jertfit diavolilor şi nu lui Dumnezeu (Deut. 32, 17).