Canonisirea împiedicată de cei adormiţi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
La un Preasfinţit Episcop au venit din eparhie
 Plângeri contra unui preot cu năravul la beţie.
* Şi precum aceste plângeri stăruiau necontenit,
 S-a găsit de cuviinţă să-l oprească de slujit.

 * S-a alcătuit scrisoare spre a lui canonisire,
 Ca prin asta parohia şi cei mari să aibă ştire.
 * Dar când dă să iscălească Preasfinţitul la sfârşit,
S-a făcut un vuiet mare, mii de glasuri s-au pornit:

 * „Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!” auzit-a din văzduh,
Şi scăpând din mână pana tulburatu-s-a în duh.
 * Cugetând puţin bătrânul s-a gândit că-i o părere,
Căci îi ţiuie urechea uneori de priveghere.

 La un Preasfinţit Episcop au venit din eparhie
Plângeri contra unui preot cu năravul la beţie.
* Şi precum aceste plângeri stăruiau necontenit,
S-a găsit de cuviinţă să-l oprească de slujit.

* S-a alcătuit scrisoare spre a lui canonisire,
 Ca prin asta parohia şi cei mari să aibă ştire.
 * Dar când dă să iscălească Preasfinţitul la sfârşit,
S-a făcut un vuiet mare, mii de glasuri s-au pornit:

 * „Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!” auzit-a din văzduh,
 Şi scăpând din mână pana tulburatu-s-a în duh.
 * Cugetând puţin bătrânul s-a gândit că-i o părere,
Căci îi ţiuie urechea uneori de priveghere.

 *  Deci, apucă iar condeiul ca să facă iscălire,
Dar în clipa-aceea iarăşi se aude glăsuire!
 * „Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!” se aude lămurit,
 Şi de frică Arhiereul a lăsat de iscălit.

 * Dar venindu-şi iar în fire, vrea să termine de scris,
 Socotind acele glasuri nălucire ca de vis.
* Dar a treia oară, mâna a-nceput a-i tremura,
Căci potopul cel de glasuri mai năvalnic răsuna.

 * Aruncând din mână pana a lăsat neiscălit
 Şi chemând pe cel cu vina, cu blândeţe i-a grăit:
 * „Preacucernice Părinte! iată, am aceste ştiri,
 Adevăr ne scrie lumea, Ori sunt goale uneltiri?”

 * „Toate sunt adevărate, Preasfinţitul meu stăpân,
 Mă înşel cu băutura şi de rău cu drept mă ţin!
* De la alte patimi rele Dumnezeu m-a izbăvit,
Dar năravul băuturii deseori m-a biruit.”

*  „Dar, (îi zice lui Vlădica) slujba cum ţi-o împlineşti?
 Căci de-acuma ai pedeapsă şapte ani să nu slujeşti!”
 * „Preasfinţite, eu din ziua întru care m-ai sfinţit,
N-a rămas în parohie nici un om nepomenit.

 * Mai cu seamă eu, smeritul foarte mult mă sârguiesc
Ca pe cei trecuţi din viaţă pururea să-i pomenesc.”
* Auzind Vlădica asta a-nţeles cine striga,
şi rupând scrisoarea, zice: „Mergi la parohia ta!

 * Eu asemenea persoane nu le pot canonisi,
 căci atunci pe mii de duhuri aş putea nedreptăţi!
* Cei din viaţă cer pedeapsă după faptul arătat,
 iară cei din altă lume solitor te-au câştigat!

 * Am aicea zeci de plângeri scrise doar ca să te cert,
 dar din ceruri, mii de glasuri strigă astăzi să te iert!
* Mergi la slujba ta în pace, dar să nu mai faci sminteli.
 Şi să nu mă uiţi pe mine la a slujbei rânduieli!”

* (Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, Bucureşti 2000, p. 140-142)
0