RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL APOSTOL ANDREI - ÎNCREȘTINĂTORUL ROMÂNIEI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim. Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

Intoarcerea fiului risipitor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Autor: Costache Ioanid 

Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrăţişa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrenţuite,
prin spinii frânţi de vânt şi de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să şi-o facă.

Sfaturi Duhovnicesti

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

CEI TREI PRIETENI - cu Preot Ioan

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

„Icoana care se curata singura”

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 Am fost si eu aici...la CELIK DERE

“Icoana care se luminează singură”

... la Mănăstirea Celic-Dere din Dobrogea, aproape de Delta Dunării, se afă o icoană cu totul şi cu totul deosebită. Icoana respectivă este denumită “Icoana Mântuitorului Hristos, Făcătoarea de Minuni” sau “Icoana care se curăţă singură”. De fapt titlul corect ar fi “Icoana care se luminează singură”.

În Icoana care se care se luminează singură, chipul Mântuitorului Iisus Hristos este de o frumuseţe remarcabilă. Icoana mai are un element cu grad ridicat de stranietate: mai mult de jumătate din ea, care cuprinde mare parte din chipul Mântuitorului, este deschisă la culoare. Ea pare scăldată în lumină. A doua jumătate are o culoare închisă, părând a fi acoperită de umbră.

Tradiţia consemnată în istoricul Mănăstirii Celic-Dere, afirmă că icoana a fost adusă de un soldat austro-ungar prin anul 1816, în timpul războaielor ruso-turce, când în acele locuri exista doar o mică obşte de călugări. Mesagerul austro-ungar, care vorbea perfect româneşte, a oferit icoana unuia dintre călugării prezenţi spunând: “Părinte, ţineţi această icoană. Dacă sfinţia voastră nu veţi trăi până la sfârşit, cei ce vă urmează să păstreze icoana. Să aveţi mare evlavie, căci prin ea se va săvârşi o mare minune. Această icoană, o vedeţi că este neagră, dar până la urmă se va lumina toată, se va curăţi. Iar ochii Mântuitorului, pe care-i vedeţi că sunt închişi, se vor deschide. Când şi acest lucru se va împlini, va fi un semn că se apropie o catastrofă: că va fi un război mare, că va fi sfârşitul lumii, nu ştiu. Atât pot să vă spun, să păstraţi cu sfinţenie această icoană”. Spunând toate acestea, masagerul s-a întors de unde a venit şi nimeni nu a mai auzit vreodată de el.

De-a lungul celor aproape două secole care au trecut, o porţiune din icoană s-a luminat singură, fără nici o intervenţie omenească. Porţiunea luminoasă s-a extins treptat, iar ochii Mântuitorului s-au întredeschis; icoana a început să se lumineze înainte de începerea Războiului de independenţă din anul 1877. Partea luminată s-a extins în continuare, mai ales în timpul războaielor balcanice de la începutul secolului XX şi, apoi, înaintea fiecăreia dintre cele două conflagraţii mondiale. Ea continuă să se lumineze şi în ziua de astăzi. Treptat, ochii Mântuitorului s-au deschis din ce în ce mai mult. Actualmente, par două fante întredeschise. O altă tradiţie, vehiculată la Mănăstirea Celic-Dere, afirmă că icoana se va lumina definitiv, iar ochii Mântuitorului se vor deschide la cea de-a doua Sa venire, la Sfârştitul Lumii.

PS:

1 - icoana nu respectă nici un canon iconografic.

2 - toate copiile se luminează simultan cu icoana de la Celic Dere.

                      Ati vazut vreodata o icoana in care sa fie zugravit un chip cu ochii abia intredeschisi? O astfel de reprezentare rara este icoana facatoare de minuni a Domnului nostru Iisus Hristos care se afla in patrimoniul Manastirii Celic Dere. Ea a ajuns in aceste locuri pe vremea razboiului ruso-turc din anii 1806-1812. Este asezata spre inchinare in biserica Paraclis a manastirii. Mai este numita si „Icoana care se curata singura” deoarece, desi in trecut era in totalitate innegrita, in timp chipul Mantuitorului s-a luminat in mare parte.

Slava Tie Hristoase,Slava Tie !

La Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE..

• 

  
  Fetiță ca o Poezie,
  Măicuța ta nu întârzie,
  A-și împlini făgăduința,
  La templu a te-ncredința.
  Ești însăși jertfa, o, Marie!
  
  Cu pași de Pruncă urci. Și știe
  Arhiereul Zaharia
  Locul din templu menit ție:
  E sfânta sfintelor, Marie!
  Iar el o dată-n an intra.
  
  Ai venit tu, ce bucurie,
  Clepsidra parcă întârzie
  Minutele a număra.
  Își ține suflul, o, Marie,
  Arhanghelul și ceata sa.
  
  Sfielnic intri ca-ntr-o casă,
  Fecioară, Pruncă preafrumoasă,
  Tresaltă cerul: cea aleasă
  Va fi curând Maică-Mireasă,
  A Domnului Ce o iubea.
  
  Iar Prunca spune-o rugăciune:
  Stăpâne-Doamne, ce minune,
  Așa lumină, așa lume,
  Cu lumânări și vorbe bune,
  S-a adunat în calea mea!
  
  Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita pe 21 noiembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.
  
  Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.
  
  Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde a stat pana la varsta de 15 ani. A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina "Sfanta Sfintelor" lui Dumnezeu, salas a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Vesnic, avea sa ia trup, sa Se faca cuprins in pantecele ei.
  
  Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: "Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune".
  
  Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in "Evanghelia dupa Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifa din secolul al II-lea.
  
  Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai "Bunavestire" are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).
  
  Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. "Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria "cea noua". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica pe 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu".
  
  In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.
  
  Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: "Hristos Se naste, slaviti-L!..." Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.
  
  Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica.
  
  In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea nuielusa a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.
  
  Pentru ca bucuria sarbatorii Intrarea Maicii Domnului in Biserica sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste. 

Pilda

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Era o tristă zi de iarnă. Un băiețaș de 7-8 ani, singur și tremurând de frig, sta pe-o bancă, în gradină unui oraș. I-o fi fost tare frig, căci hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi! Buzișoarele îi erau vinete și față slabă era galbenă ca ceara. Poate o fi avut o supărare mare, căci plângea și din când în când privea spre CERUL acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulți inși fără să le pese de el. Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse părintește: Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva? Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU, să vină să mă caute. Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori? Nu, dar anul trecut, EL a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aiba în casa LUI, în CER. Iar ieri, la spital mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo și că DUMNEZEU nu mă va părăsi în nici un fel. Acum – adaugă el în lacrimi, n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la CER, să văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd nimic. Totuși, DUMNEZEU va veni desigur, dacă-l mai aștept nițel. Nu e așa, domnule? Da, copile dragă, zise domnul, podidindu-l lacrimile. Nimeni n-așteaptă-n zadar pe DUMNEZEU, EL m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine. Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii copilașului străluciră de bucurie. Și pe fața lui fu ca un fulger de biruință. Știam bine, zise el, ca DUMNEZEU va veni, sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni. Dar cât a-ți întârziat pe drum și cât a trebuit să vă aștept!

BUCURĂ-TE !

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

(Versuri: Eliana Popa)

Leagănul Iubirii de prooroci vestită
Pruncă minunată, lumii dăruită
Ingerii in ceruri strigă cu uimire :
,,Cine e aceasta ? Câtă strălucire !

Frumoasă ca luna, luminând ca zorii
Risipind in lume, umbra inserării
Aceasta-i Fecioara ce a fost aleasă
Lui Hristos Maicută, Cerului Mireasă!"

Dezlegând blestemul omului căzut
Mântuirii noastre a pus inceput
Langa Domnu-n ceruri, ingeri s-o slaveasca
Vicleanului sarpe, capul sa-i zdrobeasca !

Dumnezeu Prea Bunul te-a umplut de dar
Ti-a făcut marire , te-a-mbracat in Har
Crin neprihănit, Prea Sfanta Marie
Ingeri ti-au slujit inca din pruncie !

Ai crescut in Templu ca un trandafir
Te-au pazit arhangheli, mai ales Gavriil
Cel ce mai tarziu si-amplinit solia
Si-a binevestit pe Hristos Mesia.

Bucură-te Focul dragostei, nestins
Bucură-te Rai ce ni te-ai deschis
Maica si Fecioară, Rug nemistuit
Tie-mi plec genununchiul, pururea smerit!

( poezia face parte din volumul: ,, Cu Hristos pe drumul Crucii ")

AMIN si ALILUIA ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   Bucuria mea, un parinte calugar a scris pe unul din peretii chiliei sale doua cuvinte: AMIN! si ALILUIA! Un om mergand la acest calugar, vazand  cuvintele, la intrebat: "Parinte, spune-mi ce inseamna aceste cuvinte si de ce le-ai scris pe perete?" "Fiule, aceste doua cuvinte cuprind in ele toata TAINA FERICIRII, fiindca "AMIN!" inseamna"ASA SA FIE!", iar "ALELUIA!" inseamna "SLAVA LUI DUMNEZEU!". Apoi parintele a adaugat: Cand spunem "AMIN!" ne predam voii lui Dumnezeu, caci zicem: "ASA SA FIE, DOAMNE, CUM VOIESTI TU. Cand zicem ALILUIA!", spunem de fapt: SLAVA TIE DOAMNE, PENTRU TOT CE NE DAI! Prin acceptarea tuturor lucrurilor care ni le trimite  Dumnezeu, ne aratam SMERENIA si ASCULTAREA, iar multumind pentru toate cele ingaduite de Dumnezeu, spre bucurie sau intristare, ne aratam increderea in Creatorul  nostru". Chiar si slujba de inmormantare incepe prin a se canta la strana sau de catre preot, ALILUIA. Biserica Crestin Ortodoxa il lauda astfel pe Dumnezeu pana si in moarte, pentru ca Hristos "a calcat cu moartea pe moarte", fiindca altfel, zadarnica ar fi fost credinta noastra. Acesta este secretul mantuirii, in ascultarea desavarsita fata de  Dumnezeu, prin preotul  duhovnic si prin supunerea voii noastre, cu multumire, pentru VOIA si MILA Lui.
SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!
                                                                                                                            Preot Ioan 🛎.

B I N E C U V A N T A R E si CUVANT de INVATATURĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!
   🙏 HAR si PACE sufletului tau, de la Iisus Hristos, Dumnezeu!
   "Cine iubeste pe Domnul, acela isi aduce aminte intotdeauna de El, iar aducerea aminte de Dumnezeu, naste rugaciunea" (Sfantul Siluan Athonitul). Si trebuie sa ne rugam, fiindca, Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut sa va cearna ca graul. Dar Eu, M-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda credinta ta” (Luca 22:31). Dupa invatatura Sfantului Macarie Egipteanul: "Intreaga omenire este cernuta in sita satanei. El, raul, neincetat scutura sufletele, le agita cu ganduri inselatoare, ca pe graul care este cernut si intors pe toate partile, scuturat bine de tot. Astfel, vicleanul diavol, zguduie pe tot omul prin ganduri si pofte, calcandu-l in picioare, si buimacind tot neamul lui Adam”.



   🙏 Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, cu umilinta si cu zdrobire de inima cadem inaintea Ta si suspinand, strigam Tie: Vindeca-ne durerea, tamaduieste patimile sufletelor si a trupurilor noastre, iarta-ne toate greselile cele de voie si cele fara de voie, rugamu-ne Tie, si cu judecatile care numai Tu le stii, auzi-ne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Doamne, miluieste! Doamne, miluieste! Doamne, miluieste! Amin si Aliluia!
                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

PENTRU AVVA ANTONIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



1. Sfantul avva Antonie, sezand odata in pustie, a venit in lenevie si in multa intunecare de ganduri si zicea catre Dumnezeu : Doamne, voi sa ma mantuiesc si nu ma lasa gandurile. Ce voi face in scarba mea ? Cum ma voi mantui ?
Si, sculandu-se putin, a iesit afara si a vazut odata pe cineva ca pe sine sezand si impletind o funie, apoi sculandu-se de la lucru si rugandu-se, si iarasi sezandsi impletind funia; apoi iarasi sculandu-se la rugaciune. Acesta era ingerul Domnului, trimis spre indreptarea si intarirea lui Antonie.
Si a auzit pe inger zicand : asa fa si te mantuieste. Iar el auzind aceasta, a luat multa bucurie si indrazneala si facand asa se mantuia.

2. Zisu-ne-a noua Sfantul Antonie in invatatura sa, spre folosul nostru : un an am savarsit, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi descopere locul dreptilor si al pacatosilor.
Iar intr-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicandu-mi : Antonie, scoala si vino !
Si stiind eu pe cine mi se cade sa ascult, am iesit si uitandu-ma, am vazut pe cineva ca pe un urias, lung, negru, urat si infricosat stand si ajungand pana la nori, avand mainile intinse in vazduh, sub care era un iezer ca o mare. Si am vazut suflete zburand ca niste pasari zburand si cate treceau de la mainile lungului aceluia, se mantuiau si trecand de acolo, mergeau cealalta cale fara de grija; iar cate erau lovite de mainile lui, se opreau si cadeau in iezerul cel de foc. Si pentru cei ce zburau, scrasnea cu dintii sai, iar pentru cei ce cadeau jos, se bucura.
Si a fost glas catre mine, zicandu-mi : intelege ceea ce vezi ! Acestia, pe care-i vezi ca zboara in sus, sunt sufletele dreptilor care nu s-au supus lungului aceluia si merg in Rai. Iar cel lung ce sta, este vrajmasul, care apucandu-i pe cei vinovati, ii opreste si nu-i lasa sa treaca, surpandu-i in iad, caci au urmat voii lui si au fost stapaniti de tinerea de minte de rau.

3. Zis-a avva Antonie : parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand : Doctore, vindeca-te mai intai pe tine ( 1 ).

URMAREA aici:

https://www.sfaturiortodoxe.ro/pateric/slovaa.htm

ALTĂ ISTORIOARĂ DESPRE RAI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

+ CATEVA CARTI ORTODOXE CE POT FI CITITE ONLINE GRATUIT

O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut ( Psalmul 89, 4 ). Era un călugăr de mult într-o mănăstire şi se întreba: " Cum poate să treacă o mie de ani ca o zi ?" atât este de frumos în Rai şi atât de mare fericire, că, o mie de ani pare o zi. Călugărul era paracliser la biserică şi avea viaţă înaltă. El s-a rugat Maicii Domnului câţiva ani de zile şi zicea : " Maica Domnului, roagă-te la Mântuitorul Hristos să-mi arate cum trec o mie de ani ca o zi ? Căci ştiu că aceste cuvinte ale Duhului Sfânt sunt adevărate ". S-a rugat trei ani şi i-a arătat Dumnezeu. Fiind paracliser, după slujba de la miezul nopţii a rămas singur în biserică citind acatistul Maicii Domnului. Cheile le avea în mână şi fesul îl pusese pe o strană. Deodată a intrat în biserică un vultur şi s-a aşezat pe iconostas. Dar atât era de frumos vulturul, cum nu mai văzuse în viaţa aceasta nimeni. Era cu mii de culori, avea coc, ochii negri şi se uita prin biserică. Fiecare până era ca o piatră scumpă. Călugărul când a văzut vulturul că s-a aşezat pe iconostas, a uitat să se mai roage şi s-a gândit : " Măi, eu mă reped ca să-l prind ! Că dacă l-oi prinde pe acesta, nu-mi mai trebuie altă avere pe faţa pământului. Măcar o pană să iau de la el !" S-a repezit spre vultur, dar vulturul a zburat în mijlocul bisericii. Se făcea că nu poate zbura. Călugărul, după el. Când să-l prindă, vulturul a zburat din pridvor. " Vai de mine ! Doamne, ajută-mă să-l prind !" Dar când să pună mâna pe el, vulturul iar a zburat, dar mai mult pe jos; ieşind din biserică s-a aşezat pe gard. Când s-a repezit călugărul spre gard, vulturul a zburat în pădure. Călugărul a sărit peste gard, zicând : " Doamne, ajută-mă să-l prind !" Când să pună mâna pe el, vulturul a zburat într-o poiană mare. " Doamne, nu mă lasa. Măcar o pană să iau de la el !" Când s-a repezit în mijlocul poienii la vultur, acesta a zburat într-un brad. Atunci a început a plânge călugărul : "Doamne, n-am fost vrednic măcar o pană din el să iau ".Şi se uita la vultur." Doamne,Doamne, ce pasăre frumoasă !" Dar deodată vulturul a început să cânte, o cântare cum nu a mai auzit el pe faţa pământului. Era îngerul în chip de vultur, dar el nu ştia; şi a stat şi s-a uitat la vultur, care i-a cântat 355 de ani. Părându-i-se că a trecut doar un ceas, călugărul, în timpul acesta, nici nu a îmbătrânit, nici nu a obosit, nici nu a flămânzit, nici nu a însetat şi nimeni nu a dat peste el. Zburând vulturul, monahul fiind cu cheia bisericii în mână şi-a adus aminte : " Vai de mine, nu mi-am luat nici fesul şi biserica a rămas descuiată; mă duc să încui biserica ". A venit la mănăstire, având cheia bisericii în mână, dar mănăstirea nu o mai cunoştea. Biserica era acoperită alfel, chiliile erau altele. Se gândi întru sine : " Doamne, ori eu mi-am ieşit din minţi, ori mănăstirea asta nu-i a noastră ". Ştiind că stătuse doar un ceas şi ceva, s-a dus la portar cu cheia în mână. Portarul vede un bătrân cu barbă albă, foarte strălucit la faţă şi-i zice : - Binecuvîntează, părinte ! Cu ce drum pe la noi ? - Fiule, mă duc să încui biserica. - Dar de unde eşti ? - De aici, de la mănăstire. - Dar unde ai fost dus ? - Până aici, mai aproape. - Părinte, nu eşti de la noi. - Nu mă cunoşti, fiule, dar eu sunt călugărul cutare, sunt paracliserul şi mă duc să încui biserica ! - Stai, părinte, mă duc să-i spun stareţului. Dar stareţul a visat în noaptea aceea o descoperire şi a auzit de trei ori : " Deschideţi porţile mănăstirii, ca să între porumbelul Domnului !" - Părinte, a venit un călugăr bătrân, luminat la faţă, zicând că el vrea să încuie biserica, că el este paraclisier. - Deschide-i, fiule, că o taină mare este aceasta ! Vino cu el la mine. Când a venit la stareţ, acesta l-a întrebat : - Părinte, mă cunoşti pe mine ? - Nu. - Dar mănăstirea o cunoşti ? - Nu o mai cunosc. Biserica o cunosc, dar parcă nu mai este aşa cum era. Avea alt acoperiş. - Dar unde ai fost plecat, părinte ? - Am fost până aici, în pădure. Stareţul a pus să se tragă clopotele mănăstirii şi a adunat în biserică tot soborul, care avea 300 de călugări. Apoi l-a adus pe acest călugăr în mijlocul bisericii şi l-a pus în faţa catapetezmei să-l vadă toţi călugării şi l-a întrebat : - Părinte, dintre toţi aceşti călugări, cunoşti pe vreunul ? - Viu este Hristos, nu cunosc pe niciunul ! A răspuns el. - Dar voi, îl cunoaşteţi pe acest călugăr ? - Nu-l cunoaştem, au răspuns ei. - Părinte, dacă spui că ai plecat de un ceas de aici, cine era stareţ când ai plecat ? A întrebat atunci stareţul. - Avva Ilarion. - Cine era ecleziarhul mare ? - Avva Ambrozie. - Cine era econom ? - Avva Chiriac. - Cine era veşmântar ? - Avva Gherontie. Atunci a spus stareţul : - Mare taină s-a descoperit între noi. Să vină arhivarul mănăstirii. Şi i-a spus : Du-te şi adă arhivele mănăstirii aici pe câteva sute de ani în urmă şi caută când a fost rândul acesta de călugări. A căutat cu 50 de ani, cu 100 de ani; a căutat cu 200 de ani, cu 300 de ani şi nu se găseau. Şi a căutat cu 355 de ani şi a găsit nişte registre mâncate de carii, vechi, rătăcite prin podul mănăstirii. Când a început a citi cutare, cutare, i-a găsit. - Părinte, dar când ai plecat ? - Trebuie să fie un ceas şi ceva. - Părinte, dar care a fost lucrul pentru care te-ai rugat lui Dumnezeu ? - Eu mă rog de mult avreme şi citesc rugăciuni la Maica Domnului ca să-mi arate Mântuitorul ceea ce spune în Psaltire : O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut ! - Părinte, iată că Preasfântul şi Preabunul Dumnezeu ţi-a împlinit cererea sfinţiei tale. N-ai vrut să crezi, sau ai crezut, dar ai vrut să te convingi. Iată, de când ai plecat, au trecut 355 de ani ! Bătrânul a început a plânge. Stareţul îi vorbi : - Vezi, părinte, că ţi-a arătat Dumnezeu minunea pentru că te-ai rugat cu credinţă. Dacă 355 de ani ţi-au părut că un ceas, acum crezi că o mie de ani este ca o zi înaintea lui Dumnezeu ? - Cred, părinte ! Atunci stareţul a poruncit ca un preot să se îmbrace repede în veştminte, a adus Sfintele taine şi l-a împărtăşit pe bătrân în faţa tuturor. Bătrânul a primit Sfintele Taine şi a zis : - Părinţilor, iertaţi-mă, că mare uimire mi s-a făcut. Faţa lui lumina ca soarele. Apoi a cerut iertare de la toţi şi a murit în biserică. ATENTIE !!! ÎN RÂNDURILE CE URMEAZĂ VĂ PREZINT CÂTEVA DIN CELE MAI FRUMOASE CĂRȚI PE CARE LE PUTEȚI CITI ONLINE GRATUIT. Aceste cărţi sunt pline de învăţături, pilde şi fapte ale Sfinţilor Părinţi, foarte folositoare oricărui credincios. Fiecare titlu are un link şi fiecare link conţine cartea titlului respectiv. Pentru a citi aceste cărţi daţi click pe linkul cărţii pe care doriţi să o citiţi. Vă rog să distribuiţi pentru a vedea şi alte persoane, deoarece este spre folosul oricărui credincios. 1). EVERGHETINOSUL - VOL. I - II: https://ia601500.us.archive.org/26/items/Everghetinosul-VolumulI-ii/everghetinosul_vol_i_ii.pdf 2). EVERGHETINOSUL - VOL. III - IV: https://ia802707.us.archive.org/32/items/EverghetinosulVol.Iii-iv/everghetinosul_vol_iii_iv.pdf 3). MINUNI ALE SFINŢILOR ÎNGERI: https://drive.google.com/file/d/1V4dzUoqj3sXe5tktx8Nhk26MnHRzMVDC/view 4). PATERICUL EGIPTEAN: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pateric/pateric.htm 5). PATERICUL ATONIT: https://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2012/07/17/patericul-atonit/ 6). PATERICUL LAVREI PEȘTERILOR DE LA KIEV: http://www.pateric.ro/category/patericul-lavrei-pesterilor-de-la-kiev/ 7). VIAȚA, VEDENILE ȘI INVĂȚĂTURILE SFÂNTULUI IERARH NIFON AL CONSTANȚIANEI: http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/viata-invataturile-sfantului-ierarh-nifon/ 8). PUTEREA RUGĂCIUNII IERTAREA MORȚILOR: https://drive.google.com/file/d/1gYEigfAFgBfO49NiiCivSPvgYprVl-Ue/view 9). VIAŢA SFÂNTULUI SIMEON CEL DESCULŢ ŞI CU O SINGURĂ HAINĂ: https://drive.google.com/file/d/1BlbhhHFNOyW0H9meuGZtWsGlCqm_D_XB/view 10). VIAȚA ȘI INVĂȚĂTURILE PĂRINTELUI CLEOPA: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/viata_p_cleopa.htm 11). O MARE MINUNE DIN VREMEA NOASTRĂ: http://www.munteleathos.com/Pagina/Afisare/Intamplari_minunate_O_mare_minune_din_vremea_noastra 12). ARĂTĂRI SAU VEDENII ALE PARINTELUI ILARION ARGATU: http://www.parinteleilarionargatu.ro/pagini/10/-Aratari-sau-vedenii-ale-parintelui-Ilarion-Argatu/ 13). SEMNELE VREMII - TAINA FĂRĂDELEGII: https://prosistemhaha.wordpress.com/tag/taina-faradelegii/ 14). VIAȚA SFÂNTULUI CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS: http://logos.md/carti/teofil/teofil/teofil.htm 15). CUVIOSUL SIMEON CEL NEBUN PENTRU HRISTOS ȘI SFÂNTUL IOAN PUSTNICUL: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07-21-cv_simeon_si_sf_ioan_pustnicul.html

Afișează mai puțin

DESPRE A NU JUDECA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă. Părintele Paisie le-a răspuns că şi el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles. Stareţul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toţi băieţii. Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, ei îl luau cu ei la seceriş, şi astfel pentru a nu plânge, au pus raki (rachiu) în laptele lui pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic. Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Maica Domnului să-l ajute să taie câte un pahar de băutură. După un an, cu pocăinţă şi luptă, a reuşit să ajungă de la 20 de pahare de băutura la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbată. Lumea a văzut un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă cu patima sa. Fără să cunoaştem ce fiecare încearcă să facă şi ceea ce vrea să facă,ce drept avem noi să judecăm efortul său? CÂTEVA PILDE ŞI ÎNVĂŢĂTURI ALE SFINŢILOR PĂRINŢI PENTRU CA SĂ NE FERIM, SĂ NU JUDECĂM NICIODATĂ 1). A zis avva Pafnutie: călătorind pe o cale, mi s-a întâmplat de am rătăcit din pricina negurii şi m-am aflat aproape de sat. Şi am văzut pe unii că se împreunau fără ruşine. Aşa am stat, rugându-mă pentru păcatele mele. Şi iată, îngerul a venit, având sabie şi mi-a zis: Pafnutie, toţi cei ce judecă pe fraţii lor, de această sabie vor pieri; iar tu pentru că nu ai judecat, ci te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum tu ai făcut păcatul, pentru aceasta numele tău s-a scris în Cartea celor vii. 2). Zis-a avva Pimen : scris este, că cele ce au văzut ochii tăi, acestea să mărturiseşti. Iar eu va zic vouă, că deşi veţi pipăi cu mâinile voastre, să nu mărturisiţi, că un frate a fost batjocorit cu un lucru de acest fel. Că i se părea că a văzut pe un frate al lui păcătuind cu o femeie şi mult fiind luptat, ducându-se i-a lovit cu piciorul, socotind că sunt ei, şi le-a zis : încetaţi ! Până când ? Şi de fapt erau snopi de grâu. Pentru aceasta v-am zis vouă că deşi veţi pipăi cu mâinile voastre, să nu mustraţi. 3). Un frate odată a greşit în Schit şi făcându-se adunare, a trimis către avva Moise, dar el nu voia să vină. Deci a trimis către dansul preotul zicând : vino, că te aşteaptă norodul ! Atunci, el sculandu-se, a venit şi luând o coşniţă găurită şi umplând-o cu nisip, o purta. Iar ei ieşind în întâmpinarea lui, i-au zis : ce este aceasta, părinte ? Zis-a lor bătrânul : păcatele mele sunt înapoia mea curgând jos şi eu nu le văd dar am venit astăzi să judec păcatele străine. Şi ei auzind, n-au grăit nimic fratelui, ci i-au iertat. 4). Aproape de un bătrân trăia un frate care era puţin mai trândav în nevoinţă. Lângă acesta, când trăgea să moară, şedeau unii din fraţi şi văzând bătrânul că se duce din trup vesel şi cu bucurie, vrând să-i zidească pe fraţii care şedeau aproape, i-a zis : frate, noi toţi ştim că nu erai prea osârdnic la nevoinţă şi de unde aşa cu osârdie te duci ? Şi i-a răspuns fratele : crede, părinte, adevărul îl grăieşti, însă de când m-am făcut monah, nu ştiu să fi judecat om, sau să fi ţinut pomenire de rău asupra cuiva, ci de s-a întâmplat cândva vreo prigonire cu cineva, în acel ceas m-am împăcat cu el. Deci voi să zic lui Dumnezeu : Stăpâne, Tu ai zis : nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi, ci, iertaţi, şi vi se va ierta vouă ! Deci i-a zis bătrânul : pace ţie, fiule, că şi fără osteneală te-ai mântuit ! 5). Mers-a Avva Isaac Thebanul şi văzând pe un frate greşind, l-a osândit pe dânsul. Apoi ducându-se din chinovie, a intrat iarăşi în pustie. Şi îngerul Domnului a venit şi i-a stătut înaintea uşii chiliei lui şi nu-l lasa să intre. Iar stareţul îl ruga, zicând: „Care este lucrul, adică pricina [pentru care faci aceasta]?” Şi a zis îngerul către dânsul: „Dumnezeu m-a trimis pe mine, zicându-ţi ţie: «Unde porunceşti să pun pe fratele ce a greşit şi pe care l-ai judecat?»” Şi auzind stareţul, s-a pocăit îndată, zicând: „Greşit-am, iartă-mă!” Şi i-a zis îngerul: „Scoală, că Dumnezeu te-a iertat pe tine; dar păzeşte-te de a nu judeca pe cineva, până când v-a veni Domnul”. 6). A întrebat oarecare din Părinţi pe Avva Pimen, zicând: „De voi vedea pe vreun frate greşind, oare să-l mustru pe el?” Răspuns-a bătrânul: „Eu, de voi avea vreodată trebuinţă şi trecând prin oarecari locuri, văd pe vreun frate greşind, merg mai departe şi nu-l mustru”. 7). Fosta odinioară sobor(adunare) în Schit pentru un frate ce greşise; în vreme ce Părinţii grăiau, Avva Pior tăcea; iar mai pe urmă, sculându-se, a ieşit şi luând un sac, l-a umplut de nisip, şi-l purta pe umărul său dinapoia sa; şi luând şi un săculeţ mic, a pus intrânsul puţin nisip şi-l purta înainte, şi a intrat aşa în sobor. Şi întrebândul Părinţii ce este aceasta, a zis: „Sacul ce are mult nisip greşalele mele sunt, care, multe fiind şi fără de număr, le-am lăsat înapoi, ca să nu le văd pe ele şi să mă doară pentru dânsele şi să plâng, şi, iată aceste puţine [greşale] ale fratelui meu înaintea mea le-am pus şi întru dânsele îndeletnicindu-mă, îl judec pe dânsul Dar nu trebuie să fac aşa, ci mai vârtos pe ale mele să le aduc înaintea mea, şi a ruga pe Dumnezeu ca să mă ierte”. Şi sculându-se ei, au zis: „Cu adevărat, aceasta este calea mântuirii”. 8). Un bătrân a văzut pe un frate stricându-se cu oarecine şi nu l-a mustrat pe dânsul, zicând întru sine: „Dacă Dumnezeu, Cel ce i-a zidit pe dânşii, văzând nu-i arde, cine sunt eu ca să-i mustru pe dânşii?” 9). Fost-a un bătrân oarecare, ce mânca în toată ziua câte trei posmagi ( pesmeţi ). Cândva, a venit la el un frate şi şezând ei să mănânce pâine, a pus fratelui trei posmagi şi văzând bătrânul, că încă îi mai trebuie, i-a adus alţi trei posmagi. Iar dacă s-a săturat, s-au sculat. Deci, l-a judecat bătrânul pe fratele şi i-a zis : nu trebuie, frate, să slujim trupului ! Iar fratele cerând iertare de la bătrânul, a plecat. A doua zi a venit vremea să mănânce bătrânul şi s-au pus pe masă trei posmagi după obicei şi iarăşi îi era foame dar s-a înfrânat. A doua zi la fel a pătimit. Deci a început a slăbi şi a priceput bătrânul, că i s-a întâmplat depărtarea lui Dumnezeu şi s-a aruncat înaintea Domnului Dumnezeu cu lacrimi. Şi se ruga pentru depărtarea ce i s-a întâmplat şi îndată a văzut un înger care îi zicea : pentru că l-ai judecat pe fratele ţi s-a întâmplat aceasta. Să ştii dar, că cel ce poate să se înfrâneze pe sine, sau altă faptă bună oarecare face, nu de voia sa le face, ci darul lui Dumnezeu este cel care îl întăreşte pe om.

Muntele Tabor - Manastirea Schimbarea la Fata

                  

Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o manastire greco-ortodoxa inchinata acelui eveniment din viata Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde "Vechiul este acoperit de Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har". Muntele Tabor este unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel.

                  

Muntele Tabor - Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur, הַר תָּבוֹר‎, Όρος Θαβώρ - este un deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de Jos. Aflat la 9 kilometri est de Nazaret si la doar 17 kilometri vest de Marea Galileei, acolo unde incep hotarele lui Isahar si Zabulon, acest deal mai poarta si denumirea de Muntele Schimbarii la Fata a lui Hristos.



Datorita pozitiei sale strategice, pe cel mai important drum antic din zona (Via Maris, din nord-sudul tarii), cat si a inaltimii sale solitare, Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute printre vegetatia florala. Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca, romana si cruciata, ajungand treptat in ruina.

                    

Nu toti sunt de parere ca acesta este exact locul in care Hristos a mers cu cei trei ucenici ai Sai. Sunt pareri care sustin ca existenta aici a unui fort de armata ar fi fost o oarecare piedica in alegerea acestui munte drept loc al minunatului eveniment. In vremea Mantuitorului, acest deal numit "munte" ar fi ajuns pustiu, ceea ce a si permis Acestuia sa il foloseasca drept loc de odihna si rugaciune, in momentul Schimbarrii la Fata.

               

Incepand cu secolul al IV-lea, crestinii vor incepe sa faca adevarate pelerinaje si slujbe pe acest loc, identificand o piatra de aici drept loc al petrecerii maretului eveniment: Schimbarea la Fata. Locul este deosebit de important si pentru iudei, caci pe acesta l-a binecuvantat Moise, zicand: "Pentru Zabulon a zis: Veseleste-te, Zabulon, in caile tale si tu, Isahare, in corturile tale! Chema-vor acestia poporul pe munte si acolo vor junghia jertfele cele legiuite, caci se hranesc cu bogatia marii si cu comorile cele ascunse in nisip." (Deuteronom 33,18-19)

               

Iudeii identifica acest loc si cu acela in care s-a petrecut lupta dintre Barac si Iabin, pomenita in Vechiul Testament. Pe muntele Tabor s-au adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora, pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera, capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi da in mainile tale." (Judecatori 4,6)

          

Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind structura geologica. Desi arata ca un vulcan stins, acesta nu are nici un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica, pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita, mareata. Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar Tavor.

                

Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui.

           

Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - scurt istoric


Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii.

            

Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui Hristos, lui Moise si lui Ilie. Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec.



Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.

                  

Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113, insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie.

                   

In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.

In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare pentru memeluci.



In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII. Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al XII-lea.

In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie. Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavol.

                 

In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia bisericii Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Ostenitorul arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa termine aceasta lucrare sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26 decembrie 1863, fiind inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau, Nectarie.



Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese inzestrat de Dumnezeu.

Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.

Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - arhitectura locului

Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind sapate in piatra muntelui.

Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara varful Muntelui Tabor. Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil.

Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei biserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai veche.

In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este si ea prezenta aici. Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave, partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.

                    

Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.

Muntele Tabor - minunea anuala petrecuta la Schimbarea la Fata

Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit.

Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme. Odata cu privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu.



In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic.

Teodor Danalache

ISPITA DIN FÂNTÂNĂ…

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

De trei lucruri să te fereşti cel mai mult în viaţa ta, copile, îmi zise moşu’ într-o zi, când scotea apă din fântâna noastră adâncă şi întunecoasă.
– De care, moşule?
– Să nu sari peste garduri, să nu asculţi pe la uşi şi să nu te uiţi în fântână. Fiindcă aceste trei obiceiuri sunt foarte primejdioase.
– De ce, moşule?
– Am să-ţi spun acum ce-a păţit Linuţa ieri cu fântâna cea adâncă şi întunecoasă din uliţă. Acolo mi se pare că v-am văzut şi pe voi odată, grămadă, cum v-aţi suit pe borta de lemne şi vă uitaţi în fundul fântânii.
Parcă aruncaţi pietre, ca să vedeţi cum se încreţeşte apa ei cea neagră şi afundă…
Linuţa era şi atunci cu voi, mi se pare. Ieri a mers singură la fântână şi s-a suit pe borta de lemne, să se uite jos, la apa din afund. Nu ştiu cum a făcut că a alunecat peste bortă, gata să cadă în jos. Mama ei spunea că Ispita din fântână, când a văzut-o că se uită acolo, a întins repede gheara şi a apucat-o, trăgând-o în fântână s-o înece.
A fost o minune de la Dumnezeu că n-a căzut până în apă. Ştii tu cârligul acela în care se agaţă găleata după ce tragi apă? În cârligul acela s-a agăţat rochiţa Linuţii. Iar Linuţa a stat acolo agăţată până ce a venit un om după apă şi a scos-o. Dacă nu venea omul, poate murea acolo agăţată sau, cum se tot zbătea ea acolo, i s-ar fi rupt rochiţa şi ar fi căzut în afund.
Şi aşa, era mai moartă când a scos-o.
Am simţit că mă trec fiorii de frică…
– Ce Ispită este aia din fântână, moşule?
– Tu, dragul moşului, ştii că cel rău vrea să piardă totdeauna sufletele oamenilor. El stă în locurile primejdioase, unde poate mai uşor să-l ucidă pe om, şi de acolo îi şopteşte omului care se apropie prea mult:
– Vino, vino mai aproape. Vino şi te uită numai puţin. Vino, să vezi cât este de frumos. Vino numai puţin… Şi omul, neştiutor, merge tot mai aproape, până poate să‑l înhaţe. Atunci îl leagă şi-l trage la fund…
Aşa face şi la cârciumă, n-ai văzut tu? Îi arată omului paharul cu băutură, îi face cu ochiul: Vino şi bea… Iar omul se duce treaz şi iese beat. Se duce bun şi iese nebun. Se duce sănătos şi iese ruinat. Se duce cinstit, dar iese pierdut. Intră om şi iese animal… I se pare că merge la rai, dar ajunge la iad. Şi aşa este cu orice loc primejdios. Omul trebuie să se ferească de departe, nici să nu se apropie, căci dacă se apropie, păţeşte ca Linuţa: nu se mai poate opri până ajunge la nenorocire.
Atunci vede şi se zbate să scape, ca musca din pânza păianjenului, dar nu mai poate.
De atunci nu mă mai apropii de fântâni şi de gropoaie. De atunci mă feresc pe departe de uşile cârciumilor şi de orice loc în care Ispita cea cu gheare lungi şi cu şoapte înşelătoare m-ar putea atrage ca să mă piardă. De multe ori, când trebuie să trec pe lângă astfel de locuri, îmi fac cruce şi trec grăbit, rugându-mă Domnului Iisus aşa:
Preaputernice Iisuse Doamne, Care ai biruit pe Ispită şi ai zdrobit puterea Răului, Te rog să mă păzeşti când trebuie să trec pe lângă aceste locuri primejdioase. Acopere-mi ochii, să nu văd Ispita. Astupă-mi urechile, să n-o aud. Păzeşte-mi inima, să nu mi-o atragă. Şi fereşte-mi paşii, să n-ajung acolo. Nu mă lăsa pe mine să mă apropii de ea şi n-o lăsa nici pe ea să se apropie de mine, ci totdeauna fii Tu între mine şi ea, ca să nu-mi poată face nici un rău. Amin.
De atunci, prin astfel de locuri, oricând trebuia să trec, o luam la fugă şi nici ’napoi nu mă uitam, până când eram trecut departe.
Slăvit să fie Domnul!

Sunt creștin cam căldicel:

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Ferească Dumnezeu de asa crestin...

"Sunt creştin dar citesc horoscopul;"

"Sunt creştin dar sunt şi un pic francmason;"

"Sunt creştin dar mai fur din când în când;" 
"Sunt creştin dar în loc să-mi fac rugăciunile fac yoga, rostesc mantre"
"Sunt creştin dar fac pranoterapie şi reiki, radiestezie"
"Sunt creştin dar căsătoriile h0m0xesuale sunt ok;"
"Sunt creştin dar Biblia a fost scrisă acum câteva mii de ani şi trebuie îmbunătăţită;"
"Sunt creştin dar nu mă spovedesc niciodată că popii sunt mai păcătoşi decât mine;"
"Sunt creştin dar sărbătoresc Halloween-ul;"
"Sunt creştin şi sunt mai bun decât tine;"
"Sunt creştin dar diavolul nu există;"
"Sunt creştin dar port talismane să mă ferească de deochi;"
"Sunt creştin dar popii spun numai tâmpenii;"
"Sunt creştin dar dacă mă doare capul mă duc să-mi stingă bețe de chibrit pt deochi"
"Sunt creştin dar să nu-mi treacă mâţa neagră prin faţă;"
"Sunt creştin dar chiar există reîncarnare;"
"Sunt creştin dar animalele sunt mai importante decât oamenii;"
"Sunt creştin dar dreptul la avort ţine de demnitatea femeii;"
"Sunt creştin dar fumez iarbă;"
"Sunt creştin dar îi critic pe toţi;"
"Sunt creştin dar un weekend fără beţie nu prea are sens;"
"Sunt creştin dar nu înţeleg de ce Dumnezeu nu-i căsăpeşte pe cei răi;"
"Sunt creştin dar nu am vreme de pierdut cu biserica"
"Sunt creştin dar cele zece porunci sunt depăşite; nu mai suntem în Evul Mediu;"
"Sunt creştin dar, dacă Hristos s-ar fi născut în zilele noastre, altcumva ar fi văzut lucrurile;"
"Sunt creştin dar eu aduc de mâncare în casă, nu Dumnezeu;"
"Sunt creştin: am un bunic preot şi o mătuşă călugăriţă;"
"Sunt creştin: cred că trebuie să existe o forţă superioară care ne îndrumă paşii;"
"Sunt creştin că doar e bine să creadă omul în ceva;"
Eduard Fartan

Psalmul 61

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea;
Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.
Până când vă ridicaţi asupra omului? Căutaţi toţi a-l doborî, socotindu-l ca un zid povârnit şi ca un gard surpat!
S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau.
Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea;
Că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu; nu mă voi strămuta.
În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu.
Nădăjduiţi în El toată adunarea poporului; revărsaţi înaintea Lui inimile voastre, că El este ajutorul nostru.
Dar deşertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor; în balanţă, toţi împreună sunt deşertăciune.
Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea.
O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.