Bucuria mea, Sfintitul Parinte, Arhimandritul Serafim Alexiev, ne indeamna sa alungam patimile din noi: "Oricat de slabe ni s-ar parea patimile care se ivesc in noi, in chip neinsemnat, trebuie sa ne impotrivim lor ca unora dintre cele mai mari si puternice ispite. Cand bem apa, scoatem din ea si cea mai mica musculita cazuta in pahar. Daca ni se infige in deget cel mai mic spin, ne dam mare osteneala sa scapam de acesta. Daca in ochiul nostru intra un fir de praf, nu avem liniste pana ce nu il scoatem. La fel trebuie sa faca omul duhovnicesc cu patimile sale. El are nevoie sa le izgoneasca din sufletul sau chiar si pe cele mai neinsemnate dintre ele, fiindca, greselile mici, cresc in patimi mari”.
Sfantul Teofan Zavoratul zice asa: "Voia lui Dumnezeu este si regula de viata, si inceput calauzitor, si primul stimulent la fapta. Cum sa aflam voia lui Dumnezeu? Multe in viata sunt hotarate prin porunci directe. In acest caz nu are rost sa ne razgandim, ci, pur si simplu, sa infaptuim. Cand, insa, se intampla ca, desi porunca lui Dumnezeu este clara, totusi aplicarea ei sa fie neclara, nu putem evita intrebarea: ce sa facem?
Uneori lucrul acesta se rezolva prin experientele noastre din trecut, alteori prin experientele altora, alteori prin intrebarile adresate celor ce vietuiesc bine, alteori prin concluziile trase din cuvantul lui Dumnezeu, alteori prin rugaciune, dupa efectul careia Dumnezeu hotaraste cum sa procedam. Ultima ar fi cea mai de nadejde dintre toate. Dar nu intotdeauna launtrul nostru este asa incat in el inima sa auda clar insuflarea lui Dumnezeu. Parintii au o regula: sa te rogi de trei ori si, cum se inclina inima, asa sa faci".
Cum sa te rogi?
Pai, sa zici asa: “Doamne, Dumnezeul meu, daca sunt pe o cale gresita, indreapta-ma tu pe cea buna, voia Ta vreau sa se faca, nu voia mea si apoi sa citesti Acatistul Domnului nostru Iisus.
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, in toata ziua si in tot lucrul mainilor tale. Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu