Autor.
Nicu FasolăSpune Domnul despre-o pildă, cum un om, avea odată
Doi copii, doi fii de vază şi-o moşie-nbelşugată,
Într-o zi, cel mic venise cu un gând de răzbunare
Tată!.. dă-ne partea noastră de averi la fiecare!
Tatăl, înţelept şi paşnic, le dă partea lor de-avere
Cum crezu de cuviinţă să le facă-a lor plăcere,
La un timp, cel tânăr strânse toată averea lui lăsată
Şi plecă cu ea departe unde o risipise toată,
În plăceri şi-n pofte rele cheltuise tot ce-avuse
Până când în ţara-aceea foame mare se-abătuse,
Începu a duce lipsă, iar apoi se alipise
De-un locuitor ce milă de-acel tânăr se făcuse.
Şi-l trimise să-i păzească porcii lui de pe ogoare
Mult dorind să se hrănească cu-a lor roşcove murdare,
Şi-a venit atunci în fire, şi în el şi-a zis deodată...
...Câţi argaţi ce-i are tata au o masă-nbelşugată
Au bucata lor de pâine iar eu, mor în depărtare
Mă voi duce dar acasă, să-i cer tatălui iertare!
Tată...
ţi-am greşit, ştiu asta!... nu sunt vrednic!...îi voi spune,
Mă primeşte ca pe-o slugă,ca un rob la cele bune!
S-a sculat atunci în grabă şi la tatăl lui plecase
Tatăl l-a văzut şi-n grabă pe grumaz i se-aplecase
Şi l-a sărutat cu milă mult şi lung... iar fiu-i zise:
-Tată, am greşit la ceruri de-al tău glas mă rătăcise!
Atunci,tatăl lui în grabă a zis robilor să-i pună
Haina cea strălucitoare şi-un inel pe a sa mână,
În picioare încălţămintea cea mai scumpă şi curată
Ca să vadă el căldura şi iubirea lui de tată.
Iar viţelul cel mai mare şi-ngrăşat tăiaţi la masă
Să ne veselim cu toţii!
Fiul meu s-antors acasă!
****
Fiul celălalt mai mare ce plecat era să-şi vadă
Munca lui de pe ogoare, nu putea nicicum să creadă,
Obosit şi plin de trudă când se-apropie de casă
Auzi cântând cu jocuri într-o muzică voioasă
Întrebă un rob din poartă:
-Ce se-ntâmplă-aici la curte?
Cui se-ntinde masă mare ?
Cui cântări şi jocuri multe?
Atunci, robul îi răspunse:
-Toată lumea e voioasă!
Al tău frate de prin lume, azi s-antors din nou acasă!
El, întărâtat în sine de mânie şi de ură
Depărtându-se de poartă să mai intre nu se-ndură,
Şi-n mânia lui cea mare zise tatălui în grabă:
-Tată, eu slujesc cu robii la pământ de-o viaţă-ntreagă,
Însă mie, niciodată, nici măcar un ied la masă
Nu mi-ai dat spre veselie cu-ai mei prieteni de acasă!
Iar când s-a întors din lume unde-şi cheltuise-averea
Cu femei şi desfrânate care i-au făcut plăcerea
Fiului întors din lume i-ai tăiat viţelu-ndată
Şi i-ai dat şi haină nouă!...
Asta.... nu-i dreptate tată!
-Fiul meu, i-a zis atuncea tatăl lui cu duioşie
Tu, aici ai fost cu mine, totdeauna, căci se ştie,
Tot ce am îţi aparţine, ce-i al meu şi-al tău să fie
Dar, gândeşte-te căci astăzi e o zi de bucurie!
Acest frate-al tău ce-odată era mort dar înviase
Ieri, era pierdut prin lume,
Azi s-antors din nou acasă!
***
Prin această pildă sfântă, Domnu azi ar vrea să spună
Celor ce se-ntorc la TATĂL,îi aşteaptă o cunună,
Tot aşa vă spun că este bucurie Îngerească
Pentru-un păcătos ce vine azi în Oastea Lui Cerească. Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu