🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Nicodim Aghioritul, ne sfătuiește așa: "Pocainta este cea mai înaltă între virtuți, deoarece prin ea omul se judecă pe sine în numele pretențiilor lui Dumnezeu, ridicându-se mai sus." Sfințitul Părinte, Profesorul, John Behr, are acest cuvânt de învațătură:
"Este imposibil să ajungi să-L cunoşti pe Dumnezeu fără a ajunge în acelaşi timp să te vezi pe tine, aşa cum eşti cu adevărat. Acestea sunt două fațete ale aceleiaşi realităţi: prin cunoaşterea lui Dumnezeu, contemplând chipul Său – pe Hristos Răstignit şi Înălţat – ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine ca păcătoşi, ştiind totuşi că suntem iertaţi în Hristos. Această realitate este inevitabilă – este adevărul; şi este mai bine să ne sfărâmăm de această piatră şi apoi să ne zidim pe ea, decât să cadă peste noi şi să ne nimicească (Matei 21: 44).
Sfântul Părinte, Siluan Athonitul, ne îndeamnă așa: "Dacă vrei să cunoşti pe Domnul, smereşte-te până la sfârşit, fii ascultător şi înfrânat în toate, iubeşte adevărul şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt; şi atunci vei şti din experienţă ce este IUBIREA LUI DUMNEZEU ŞI CE ESTE IUBIREA DE OAMENI."
Dacă spunem cât mai des posibil rugăciunea minții:
"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul (a)", sau în forma prescurtată: "Iisuse, Iisuse, iartă-mă, Iisuse, aceasta duce la liniștirea minții, după cum ne spune și Sfântul Părinte, Efrem Filotheiul: "Şi, aşa cum respiraţia dă viaţă trupului, tot astfel şi mintea, unindu-se cu rugăciunea, înviază sufletul său cel mort. Şi aceasta făcând ca un lucrător adevărat şi mila lui Dumnezeu cu multă durere căutând, începe să simtă câte puţin luminarea mângâierii dumnezeieşti. Iar aceasta este prima treaptă a celui care se însingurează, a celui care află urmele, a celui care caută să-L vadă pe Dumnezeu."
Și minunat grăiește și Sfântul Părinte, Paisie Aghioritul: "Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă."
În cartea ,,Viața din inima morții", Olivier Clement amintește de o întâmplare din viața mitropolitului Antonie de Suroj.
El avea un prieten care, adesea i se plângea că nu are timp de rugăciune, iar post nu poate să țină. Când acesta s-a îmbolnăvit de o boală necruțătoare, mitropolitul a mers să-l viziteze și i-a spus încrezător: "Acum ai timp destul. Folosește-l pentru a-ți reciti viața și pentru a o împăca Dumnezeu. Apoi, încet-încet, l-a învățăt postul, rugăciunea și l-a sfătuit cum să-și smulgă din inima, ura, l-a spovedit și l-a împărtășit. La sfârșitul vieții, agonizând, bolnavul a mărturisit: "Simt că o să mor, dar NICIODATĂ NU M-AM SIMȚIT ATÂT DE VIU.“ Afirmația ulterioară a mitropolitului Antonie este de neuitat: "ȘI A INTRAT ÎN MOARTE CA O FIINȚĂ VIE".
🙏🏽 Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
🙏🏽 Slavă lui Dumnezeu, Celui ce dorește doar, mântuirea sufletelor noastre.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu