miercuri, 26 noiembrie 2025

... MÂNA SFINTEI MARE MUCENIȚE ECATERINA DIN MUNTELE SINAI ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                      

 Pe muntele Horeb, în Sfânta Mănăstire ce poartă numele Marii Mucenițe Ecaterina, se păstrează una dintre cele mai prețuite Sfinte Moaște ale creștinilor ortodocși:

 MÂNA STÂNGĂ A SFINTEI MARE MUCENIȚĂ ECATERINA.
 
Această mână, care a mărturisit pe Hristos, a scris înțelepciunea inspirată de Dumnezeu și a binecuvântat cu curaj în fața puterilor păgâne, a rămas întreagă și neputrezită până astăzi, răspândind bună mireasmă și dăruind nenumărate minuni celor ce se apropie cu credință. Potrivit tradiției, după Mucenicia Sfintei Ecaterina (sec. IV), Sfinții Îngerii au ridicat trupul ei și l-au așezat pe vârful Muntelui Sinai. La câteva secole după aceea, monahii au descoperit moaștele, iar partea stângă a trupului- mâna ei- a fost așezată spre închinare în Sfânta Mănăstire. Această mână, aleasă de Dumnezeu, a rămas neputrezită, păstrând o delicatețe și o frumusețe nefirească, semn al curăției și sfințeniei ei. De-a lungul veacurilor, pelerinii din toată lumea au primit prin atingerea sau apropierea de această Sfântă Relicvă vindecări de boli, luminare a minții, întărire în credință, ajutor în examene, precum și puterea de a depăși încercările vieții.
 
 Sfânta Ecaterina, protectoare a celor care studiază, a celor învățați și a celor ce caută înțelepciunea duhovnicească răspunde grabnic celor care o cheamă cu inimă smerită.

Mâna ei Sfântă rămâne mărturie vie că Dumnezeu preamărește trupurile celor care L-au iubit, iar pustia Sinaiului continuă să fie martoră la lucrarea Harului revărsat prin mijlocirea Sfintei Ecaterina.

 Sfântă Mare Muceniță, Ecaterina, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi! Amin și Aliluia!



. LACRIMI DE POCĂINȚĂ ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


   🙏 Bucuria mea, un credincios, creștin ortodox, după ce și-a mărturisit păcatele, l-a întrebat pe părintele lui duhovnic: "Sfințite părinte, având în vedere păcatele mărturisite, așa este că sunt “adâncul păcatului ”, adică, cel mai mare păcătos din lume? Iar duhovnicul i-a răspuns: "

Având în vedere că ai primit iertarea păcatelor mărturisite, sufletul tău strălucește de lumina Harului, Duhului Sfânt. 

Nu îmi amintesc cine ai fost, de vreme ce Dumnezeu, ține seama doar de ceea ce ești, cu alte cuvinte: ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU, NU CONTEAZĂ CINE AI FOST PÂNĂ IERI (până când te-ai spovedit), CONTEAZĂ CINE EȘTI DE ASTĂZI ÎNAINTE! Spune-mi: Ai icoane în casa ta? 

Da, părinte, am multe Sfinte icoane! Te îndemn ca de astăzi înainte, să-ți fie sufletul “ICOANĂ”, adică, să porți în suflet pe Dumnezeu și pe Maica Domnului, permanent, să te căiești, să te pocăiești, să faci cât mai multe fapte bune și dacă ai lacrimi să plângi pentru păcatele tale. Zice Sfântul Simeon Noul Teolog: "Așa cum fără apă, este cu neputință să fie spălată haina murdărită, tot așa și fără lacrimi, este și mai cu neputință, ca sufletul să se spele și să se curățească de pete și de întinăciuni”.

   Prieten drag, câștigă-ți plânsul,

   Și Rugăciunea lui Iisus,
   Căci PLÂNSUL, stinge focul veșnic,
   Iar RUGĂCIUNEA, te înalță sus!
Viața este prea scurtă, pentru amânări! 

ALTĂ DATĂ, poate să însemne NICIODATĂ, iar, MAI TÂRZIU, poate să însemne UN VEȘNIC PREA TÂRZIU.

      Cine ne îndeamnă să ne pocăim altă dată sau mai târziu??? Diavolul! Dar noi știm că: Diavolul ISPITEȘTE, dar, nu SILEȘTE! PROPUNE, dar, nu IMPUNE!
Moartea stă deasupra tinereții și a bătrâneții, deasupra sănătății și a bolii, deasupra râsului și a lacrimilor. EA ARE CEASUL EI, CARE, NICIDECUM NU SE POTRIVEȘTE CU CEASUL NOSTRU. Când noi zicem: "E DEVREME!" ea zice: "E VREMEA!"  Și atunci vă întreb: Dacă ai murit miercuri, JOI, CE MAI POȚI FACE PENTRU MÂNTUIREA SUFLETULUI TĂU??? ABSOLUT NIMIC! Este un veșnic PREA TÂRZIU!

        PLECĂM PE RÂND ȘI ÎN TĂCERE,
        ȘI-N LOCUL NOSTRU, ALȚII VIN,
        ÎN LUMEA ASTA DE DURERE, 
        TRĂIM, IUBIM, VISĂM, MURIM!

     Se spune că odată, la un om a venit moartea și i-a spus: "GATA, AM VENIT SĂ TE IAU! Dar omul, căutând o portiță de scapare, măcar o amânare, i-a spus: BINE, DAR HAI SĂ TE SERVESC CU O CAFEA! S-a dus, i-a pregătit o cafea și i-a pus somnifer în ea. Moartea a băut cafeaua și a adormit. Omul a luat lista și văzând ca este primul, s-a tăiat și s-a trecut ultimul. S-a trezit moartea din somn, i-a mulțumit pentru cafea și i-a spus: "Pentru cafeaua asta bună, nu mai iau pe primul, ci încep cu ultimul!" Deci, tot nu a scăpat de moarte. ESTE MAI TÂRZIU DECÂT CREDEȚI! GRĂBIȚI-VĂ,  DECI, SĂ FACEȚI LUCRAREA LUI DUMNEZEU!"

    "Îți spun ce-am învățat și eu, 
     Umblând pe-al vieții, aspru drum,
     Știu, frate, că la Dumnezeu, 
     Timpul se definește, "ACUM", 

     La oameni "IERI, sau "AZI", sau "MÂINE". 
     Deci, de-ai greșit, pornește-ndată, 

            Nimic să lași, să îți amâne, 
            Spovedania, cea curată, 
            Și fă-o AZI, fratele meu, 
           "MÂINE"-i, sfatul celui rău!"

    🙏 SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! 

                                                                                                                Amin și Aliluia!
                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

vineri, 21 noiembrie 2025

... DUMNEZEU ESTE PRETUTINDENI ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


🙏 Bucuria mea, spun unii din cei care, mimeaza credinta: "Pana Dumnezeu, te mananca Sfintii! Acestea sunt cuvinte rostite anapoda, fara noima, fiindca, Sfintii nu au mancat pe nimeni, ei chiar nu au nevoie de mancare. Ei sunt INTERCESORI, mijlocitori inaintea lui Dumnezeu, adica, rugatori pentru mantuirea sufletelor noastre. Asadar, ei zic: "pana la Dumnezeu"

Sfantul Parinte, Arsenie Boca, ne invata ca: Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape nici departe, pentru ca este pretitindeni si de aceea El este mai aproape de tine decat sufletul si trupul tau, numai sa stii sa afli aceasta apropiere, prin credinta si rugaciune."

Cat de minunat graieste Sfantul Parinte, Nicolae Velimirovici: "Cel ce-ti face rau este un slabanog, nu un viteaz. Facerea de rau este o slabiciune, nu o putere. Rau-facatorul este un slabanog, nu un viteaz.

De aceea, socoteste-l intotdeauna pe cel ce iti face rau ca fiind mai slab decat tine si, asa cum nu te razbuni pe un copil neputincios, tot asa nu cauta sa te razbuni nici pe făcătorul de rele.

Fiindca, el nu este facator de rele dupa putere, ci, dupa slabiciune. In acest fel, vei strange putere in tine si te vei asemana marii, care nu se revarsa pentru a inneca pe orice copil ce arunca in ea cu pietre." Iar Sfantul Parinte, Iosif Isihastul, ne da multa nadejde in suflet prin sfatul sau duhovnicesc: "Vezi, atat de mari si de grele erau ispitele, incat credeam ca de durere o sa-mi iasa sufletul precum fumul pe horn.

Si totusi, dupa ce trece incercarea, vine atata mangaiere, ca si cand ai fi în Rai, fara trup. Te iubeste Hristos, te iubeste Maica Domnului, te lauda Sfintii, Ingerii se minuneaza de tine. Indrazneste, deci, si intareste-te in Hristos Domnul, indurand tot ceea ce vine asupra ta, primind, impreuna cu durerea, pacea si Harul lui Dumnezeu." Amin!

🙏Binecuvantarea Domnului sa fie peste tine, cu al sau Har si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🔔.

joi, 20 noiembrie 2025

.... CAND ESTI TRIST ....

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



(Preot Cristian Alexandru)

“Cand esti trist si apasat,
De ispite-nconjurat,
O, crestine de ce stai,
Si nu iei, calea catre Rai?

Spera, roaga-te mereu,
Sa te-ajute Dumnezeu,
Ca prin mila Sa, in dar,
Sa vii la duhovnic iar!

El te-asculta rabdator,
Si se roaga Sfintilor,
La icoana ne-ncetat,
Plange pentru-al tau pacat!

El te-ndeamna sa te rogi,
Si cand simti ca nu mai poti,
Lui Iisus, Blandul Pastor,
Da-i povara grijilor!

Mare plata vei avea,
De asculti povata sa,
Caci prin Sfanta mana Lui,
Lua-vei Harul Domnului!

Toti acum sa ne rugam,
De Hristos sa ascultam!
Ca da Har dumnezeiesc,
Celor ce se spovedesc!”

Bucuria mea, sa te pazesti de duhul tristetii, fiindca, de la el incep toate relele. Homer spune asa: “Cine a ratacit si a patimit mult in lume, isi gaseste bucurii chiar si in durere”. Iar Marc Aureliu zice: “Sa te superi pe lume ar fi o prostie; ei nu-i pasa de asta”. Sfantul Parinte, Varsanufie spune ca: “Exista doua feluri de tristete. Prima este FIREASCA si provine din slabiciune, iar cealalta PROVINE DE LA DIAVOLI. Tu insa nevoieste-te prin rugaciune si vezi-ti de lucrarea ta, cu rabdare. Atunci, vrajmasul diavol vazand ca te rogi indeosebi pentru asta, se departeaza, fiindca, nu vrea sa-ti dea pricina de rugaciune”. Noi suntem nonculori si doar prin ceilalti devenim culori! Viata noastra capata culoare si profunzime doar prin prisma aproapelui. ZAMBESTE! ALUNGA TRISTETEA! ZAMBESTE! Chipul tau sa straluceasca, De bucurie duhovniceasca!


Amin si Aliluia!
Preot Ioan .


miercuri, 19 noiembrie 2025

FARA SMERENIE, NU NE PUTEM MANTUI! ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

              

https://babylenutapentrusuflet.blogspot.com/.../fara...

Bucuria mea, Sfantul Parinte, Iustin Parvu, asa ne indeamna: "Sa dam slava lui Dumnezeu in boli, pentru ca prin boala invatam smerenia, bunatatea, rabdarea si asa primim mantuirea. Toate sunt spre smerenia si mantuirea noastra. Fara smerenie nu ne putem mantui." 

Iar Sfantul Parinte, Ilarion Argatu, zice asa:

 "Ai auzit de rugaciunea mintii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul?”

 Ia zi matale in minte aceasta rugaciune si ai sa vezi ce bine adormi si ai sa te odihnesti. In timpul zilei, cand simti ca vine duhul, sufletul matale il simte cand se apropie, zici rugaciunea ca sa găseasca mintea matale ocupata. Nu lasi mintea sa alunece in ganduri necurate, o opresti." 

Sfantul Parinte, Arsenie Boca, vorbeste tare frumos despre post: "Postul este o lupta aspra cu insusi trupul tau. Daca birui, bine iti va fi, iar daca nu, sa stii ca toate relele de la stomac incep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are urmatorul rost: sa curateasca trupul pana acolo incat sa nu mai fie nici o piedica pentru suflet. Si nu luptator natang, impotriva Duhului Sfant. Fiindca, fara post trupul se face unealta a duhului rau."

Sfantul Evanghelist Matei, ne sfatuieste asa:" Cere si ti se va da cauta si vei afla... " (Matei 7:7). Asadar, daca vrem smerenie, blandete, rabdare, dreapta socoteala, milostenie... trebuie sa le cerem la Dumnezeu, fiindca, daca nu ne smerim noi ingaduie El ispite peste noi si... mai bine sa ne smerim noi!

 Sfantul Parinte, Dionisie Ignat, de la Schitul Colciu din Sfantul Munte Athos, zicea asa:

 "Daca ai smerenie si iubire, esti in rugaciune" FARA SMERENIE NU NE PUTEM MANTUI!

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau, sa te ocroteasca cu inger tare pazitor! 

                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                               Preot Ioan


luni, 17 noiembrie 2025

... SCARA VIETII....

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


http://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/

“Mi-e dor de Tine Doamne, imi este atat de dor, 
Pasesc pe scara vietii, si-n loc sa urc, cobor.
 Pe treptele virtutii, in loc sa cresc, eu scad, 
Ma prind din nou cu patos, dar tot gresesc si cad.

Cum pot zari lumina, si-apoi sa n-o ating? 
Cum sa-nteleg iubirea, cand din iubire plang?
 Intinde-mi bratul, Doamne, si-ajuta-ma Te rog!
 Cum vrei s-ajung la Tine, cu sufletul olog?

Si cred ca poti de vrei, ajuta-mi necredintei.
 Durerea sa mi-o iei, dand aripi biruintei.
 Caci stii ca suntem slabi, si nu putem lupta, 
Noi ne lasam, Parinte, in Sfanta Voia Ta!” 
(Silvia Avram).

Bucuria mea, toti crestinii ortodocsi, ne dorim mantuirea sufletului. Dar, ca sa intelegem viata, trebuie sa pricepem inselaciunea acestei lumi. Staretul Iosif Isihastul zice: “Sarmana lume, mincinoasa omenire, de noi toti iti razi, pe noi toti ne inseli, sarmana lume, mincinoasa omenire”. Acesta este duhul lumii (grijile, bogatia si placerile), care ne face sa uitam esentialul: Mantuirea sufletului. Lumea nu este ceva rau, nu trebuie s-o respingi, ci doar, sa nu te lipesti de ea. Priveste ce frumoase sunt florile, fara sa aiba vreun zbucium. Sa scoti tulburarea din sufletul tau, lasandu-te in grija lui Dumnezeu si vei fi foarte frumos.

 Daca Adam, i-ar fi spus lui Dumnezeu: “Am pacatuit, iarta-ma!” ar fi ramas in Rai si noi n-am mai spune acum: MI-E DOR DE TINE, DOAMNE!

                                                                                                                 Preot Ioan


duminică, 16 noiembrie 2025

CEL MAI BUN PRIETEN! și CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


 Bucuria mea, nimeni nu s-a căit că a tăcut, dar mulți s-au căit că au vorbit când ar fi trebuit să tacă. 

De aceea te îndemn:

SĂ AI ÎNȚELEPCIUNEA ȘI TĂRIA SUFLETEASCĂ DE A NU VORBI CU NIMENI DESPRE TINE ÎNSUȚI! 

Iată ce zice Sfântul Părinte, Serafim de Sarov:

"Nu trebuie să-ți deschizi inima în fața altora, fără trebuință! Dintr-o mie se poate găsi numai unul, care ar fi în stare să păstreze taina ta! Și când noi înșine n-o păstrăm în sufletul nostru, putem oare nădăjdui, că ea ar putea fi păstrată de alții? Cu omul simplu, trebuie să vorbeşti despre lucrurile omenești, iar cu omul înzestrat cu înțelepciune duhovnicească poți să vorbești despre cele cerești". 

PRIETENUL NOSTRU CEL MAI BUN ESTE IISUS HRISTOS, care le-a spus Sfintilor Apostoli:

"Voi sunteți prietenii mei, DACĂ, faceți ceea ce v-am poruncit eu vouă" (Ioan 15:14).

 CEA MAI BUNĂ "PRIETENĂ" NE ESTE MAICA DOMNULUI. 

Apoi, ne sunt prieteni

PĂRINȚII NOȘTRI trupești și PĂRINTELE DUHOVNIC.

În afară de aceștia, de mai sus, nimănui să nu spuneți, durerile, necazurile, căderile sufletești, ispitele voastre... Tot ce spuneți altora despre voi, VOR FI FOLOSITE ÎMPOTRIVA VOASTRĂ, când vă e lumea mai dragă. Prietenul tău "cel mai bun", sau "cea mai bună prietenă" a ta, va jura, îți va promite solemn, ba chiar se va bate cu pumnul în piept că nu va spune niciodată, absolut nimănui ceea ce a auzit de la tine, TRĂGÂNDU-TE DE LIMBĂ!

 Dar imediat, în cel mai scurt timp, va destăinui tainele sufletului tău, cu lux de amănunte, doar:

  ÎN PIAȚĂ, ÎN TÂRG și LA MOARĂ!
 
Bucuria mea, MAI ALES PĂCATELE SE SPUN DOAR PĂRINTELUI DUHOVNIC SUB EPITRAHIL și nimănui altcuiva. Amin și Aliluia!

                                                                                                        Preot Ioan 🛎️.

sâmbătă, 15 noiembrie 2025

CĂLĂTORUL DESCULȚ ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE......



"Ești bine? Cum ești? Cum te simți?
Pe-aici plouă, cad lacrimi de Sfinți,
Noiembrie aduce nori și cu brumă,
Îmi tremură viața prin straturi de humă,

Cântă un soare palid la față,
Frunzele cad pe străzi de speranță,
Te caut prin mine sentiment rătăcit,
Ce mult te iubesc, ce mult te-am iubit,

Îmi vine de dor să te strig, să te chem,
Noiembrie, tu, un pat și-un poem,
Tu, să revii din nou și să nu minți,
Că afară e soare, sub zâmbet de Sfinți"

🙏🏽 Așa zice Călătorul desculț, dar să vedem ce zice și Sfântul Părinte, Iustin Pârvu: "Trăim într-o lume plină de ură, de falsă minciună, de răutate, mila noastră numai la Hristos și Maica Domnului o avem". Măi, întoarceți-vă la credință, fiți buni și milostivi, pentru că Dumnezeu este, bunătate și dragoste! Nu tot omul care spune Doamne, Doamne se va mântui". Iar Sfântul Părinte, Varsanufie de la Mănăstirea Optina, spune așa: "Acum, creștinismul este urât peste tot, pentru că îi împiedică (pe oameni) să trăiască cum vor, să păcătuiască nestingheriți"

🙏🏽 NOAPTE BINECUVÂNTATĂ DE DUMNEZEU!

🙏🏽 ODIHNĂ PLĂCUTĂ!

Preot Ioan 🛎️.

vineri, 14 noiembrie 2025

. PARINTELE DUHOVNIC ..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




Bucuria mea, sa nu uiti ca parintele tau duhovnic iti este “calauza duhovniceasca” in drumul catre Iisus Hristos. Mana lui iti poate da, DEZLEGARE DE PACATE si SFANTA IMPARTASANIE, lucruri pe care tu nu ai de unde sa le poti lua. Preotul de aceea se cheamă duhovnic pentru ca poarta in el pe Duhul Sfant, are Harul Duhului Sfant. Inteleptul Sirah indeamna: “Nu te rusina sa-ti marturisesti pacatele”

 (Intelepciunea lui Iisus Sirah, 4: 26). Iata ce-i spune Sfantul Teodor Studitul, parintelui sau duhovnic, sfintitul parinte Platon: Parinte duhovnic: "Tu esti lumina mea, faclia mereu aprinsa care alunga gandurile intunecate ale sufletului meu. Tu esti toiagul care alunga trandavia inimii mele, leacul intristarilor mele, balsamul care imi innoieste curajul, evanghelia mea, bucuria mea, sarbatoarea mea, slava mea. Fara tine, soarele imi pare intunecat. In lipsa ta, nimic nu-mi place pe pamant. Fiindca ce este mai dorit decat un adevarat parinte, si inca un parinte dumnezeiesc?".

Dumnezeu si Maica Domnului, sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta! Maica Domnului sa te acopera sub Sfant Omoforul ei!

                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                              Preot Ioan .

joi, 13 noiembrie 2025

Recunoștința măgarului – Vasile Militaru

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Un măgăruș, odată,
Având abia un an
Și care rămăsese, de mamă și de tată,
Orfan, –
Ne mai având nici o hrană,
Nici pic de adăpost
Și numai din pomană
Trăind, mai mult în post, –
S-a îmbolnăvit, sărmanul, umblând prin vânt și ploaie
Și s-a lăsat să moară
În drumul către moară
Pe-un maldăr de gunoaie…

Trecând însă pe-acolo un cal, cu-argint pe frâu, –
Ce se plimba, ca omul sătul și fără pas,
Și avea livezi întinse, hambare mari cu grâu,
Căpițe de otavă, trifoaie și ovăs, –
Îl prinse-atâta milă de bietul băietan
Sărac, uitat de lume, bolnav, ba și orfan,
Că l-a luat îndată de pe gunoi pe sus
Și drept la el acasă milosul cal l-a dus.

Aci, dormind pe moale și cu-ngrijire bună,
S-a înzdrăvenit măgarul, în mai puțin de-o lună
Și, ca să nu-nșir vorbe prea multe și deșarte, –
Voi spune că măgarul fu dat să-nvețe carte…

La școală, măgărușul nu mai avea pereche,
De multă învățătură ce tot băga-n ureche;
Ba chiar dormind cu cartea mereu sub căpătâi, –
În fiecare clasă fu premiat întâi!
Și nu mai putea-n sine prea milostivul cal
Când fiecare dascăl îi tot spunea: „Halal…”
„Mai rar elev să aibă la carte-atâta har…”
„Mai rar
Așa măgar!…”

… Și… s-a făcut măgarul un mare cărturar!

Dar calul cu atâta nu-i mulțumit în sine
Și, ca să-l fericească, îi face și mai mult bine:
Îi caută, cu zestre, de mare neam soție,
Pornește nunta-n lege, cu-o întreagă herghelie
Și, – dar fără pereche, – îi dă a lui moșie!

E fericit măgarul cum nici nu se mai poate,
Când viața lui e plină în totul cu de toate…
Mergându-i numai bine, având în toate spor,
Cu tot mai multă vază în ochii tuturor,
Mi s-a trezit măgarul că-i mare dregător.

Și, – cum poporul zice că e sub cer o scară,
Pe care unii suie, iar alții coboară, –
În timp ce Dregătorul e tot mai cu noroc,
Spre calul plin de milă se năpustește-un foc;
Îi arde tot avutul, cu cel din urmă arac,
Și bietul cal rămâne ca nimeni de sărac…

Pe-aci, pe-aci, sărmanul să moară, de durere,
Dar i-a venit îndată o mare mângăiere:
Măgarul n-o să-l lase pe drum în vânt și ploaie,
Cum el a fost odată, pe-un maldăr de gunoaie…

„Ce bine-mi pare, Doamne, căci am putut prin Tine,
Să fac și eu pe lume măgarului un bine…
Mă duc acum la dânsul… la cine m-aș mai duce,
Pân’oi avea la creștet și eu o sfântă cruce?…
La el găsi-voi odihnă, otavă prin poiene
Și mângăieri, să-mi zvânte o lacrimă prin gene…”

Așa gândea sărmanul de cal, mergând pe drum,
Văzând în fața-i totul ca-nvăluit în fum,
Dar când bătu la poarta ce-avea să-i fie scut, –
Măgarul, fără suflet, nici nu l-a cunoscut!

Un an întreg, pe urmă, zăcu în vânt și ploaie,
Sărmănu’ cal, pe-același mormane de gunoaie,
Pe care odinioară
Găsise măgărușul bolnav, trăgând să moară…

Și-ntr-un amurg de toamnă frumoasă și târzie,
Când bietul cal intrase aproape în agonie, –
Trecu pe-acolo, mândru, măgaru’ cel bogat,
Care-ngâna un cântec domol, tărăgănat…
Dar când văzu de-aproape, pe calul muribund,
Cu răsuflarea stinsă, cu ochii duși afund, –
Măgarul zise-n sine:
„Tot moare până mâine… să-i fac și eu un bine,
Să nu se chinuiească prea mult aci în poteci…”

Și-i dete una-n frunte, de-l adormi pe veci…

---

Morala

Așa fac și unii oameni: luați de prin bordeie
Și-nveșmântați în aur, prin sfântul milei har, –
Ei nu-nțeleg pe lume recunoștința ce e,
Cum n-a înțeles aceasta nici secul de măgar!

luni, 10 noiembrie 2025

... DUMNEZEU FACE CU FIECARE OM O LEGATURA UNICA A INIMII ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



 Bucuria mea, Hristos a inviat! Am citit un cuvant al unui Sfintit Parinte, Haralambos Papadopoulos care zice: "Adevaratele schimbari se produc in interior. De multe ori credem ca se va schimba ceva in afara, ca sa se schimbe lucrurile. Si chiar daca se petrece ceva in exterior, schimbarea nu va dura in timp. E in zadar sa astepti sa se schimbe lumea aceasta, ca sa te schimbi si tu. Trebuie sa te schimbi launtric. Trebuie ca nimic exterior sa nu poata schimba starea mea launtrica. Sfantul Parinte, Isaia Pustnicul spune asa: "Cel ce voieste sa mearga pe drumul iubirii nu va fi tulburat de nici un om, fie bun, fie rau, si dorul de Dumnezeu ramane in inima lui. Dumnezeu afla respect in el si prin frica de Dumnezeu se arata iubirea in el. Si atunci, un astfel de om zice, ca si Apostolul, cu indrazneala: "Eu sunt gata, nu numai sa fiu legat, ci si sa mor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos" (Fapte Apostolilor 21:13). Fericit este sufletul care a ajuns la o astfel de iubire." Minunate si de neuitat sunt cuvintele Sfantului Parinte, Sofronie Saharov: "Niciodata nu trebuie sa te compari cu nimeni. Fiecare dintre noi oricat de mic ar fi, este mare inaintea Celui Vesnic. Dumnezeu face cu fiecare om o legatura unica a inimii". Hainele te fac domn, sufletul te face om! A fi OM e lucru mare, a fi domn e o-ntamplare! Sfantul Parinte, Iustin Parvu ne graieste mare adevar cand spune: "Toate aceste boli si infestari ale mediului in care traim, sunt ingaduite de Dumnezeu si ele vin, sa ne trezeasca cumva, sa ne aduca la o realitate. Iata ca si pamantul, si izvoarele, si apele striga impotriva nesimtirii noastre”. Sfantul Parinte, Paisie Olaru, zice: "L-am intrebat pe Dumnezeu: - De ce ma treci prin greutati? Iar Dumnezeu mi-a raspuns asa: - Nu Eu te trec, greselile tale.”
 
Binecuvantarea Domnului sa fie peste tine cu al sau Har si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.

                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                      Preot Ioan .









sâmbătă, 1 noiembrie 2025

D I S C O T E C A ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...





Bucuria mea, as vrea sa te intreb ceva: Cand va veni Iisus Hristos a doua oara, oare va mantui pe cei care isi pierd noptile si sufletul in discoteci sau va mantui, pe cei care merg in fiecare duminica la Sfanta Liturghie, postesc, se roaga, se spovedesc si se impartasesc??? Eu sunt ferm convins ca-i va ierta pe cei care merg la Sfanta Biserica Ortodoxa! BIBLIA (Fantana vietii) ar trebui sa fie in permanenta deschisa, iar DISCOTECA (Gura iadului) sa fie pentru totdeauna inchisa. Tinerii care merg la discoteca nu cunosc sensul vietii lor: MANTUIREA SUFLETULUI. Muzica rock este satanista. Iata textul melodiei "Clopotele iadului": Am clopotele mele, Te voi lua in iad, Satana te va lua, Clopotele iadului". Auziti ce canta formatia Led Zepelin in 1986: "Eu trebuie sa traiesc pentru diavolul, Vreau ca Hristos sa ingenunchieze inaintea lui Satana...".   

Formatia Flames zice asa: "Diavolul, domnul intunericului iti va da puterea... Vino si urmeaza fiara, Pacat dupa pacat, Sa glorificam pe Satana, Imparatul potrivnic lui Dumnezeu si dumnezeu"

. Si atunci de isi lasa parintii copiii sa mearga la discoteca? Acolo se consuma droguri, se face streptease si muuuulte si mari pacate. Sfantul inchisorilor, feciorelnicul Valeriu Gafencu, ne indeamna asa: "Trebuie sa infrunti pacatul pana la sange. Asa, si numai asa te nasti din nou. Nu exista in privinta aceasta cale de compromis." 

                                                                                                   Amin si Aliluia!
                                                                                                         Preot Ioan .

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină