DAI VOINTA IEI PUTERE

Odinioara, pe cand Marele Antonie se sihastrea in pustie, a venit diavolul la miezul noptii, lovind in usa chiliei, ca sa-i deschida. Marele Antonie, sculandu-se si nestiind cine este cel ce bate, a deschis usa. Atunci, iata, pe negandite, vede un om ciudat ce statea afara. Sfantul, vazandu-l, ii zise: “Cine esti tu, care bati la miezul noptii in usa mea, si ce voiesti?” Necuratul drac i-a raspuns: “Eu sunt diavolul.” Sfantul l-a intrebat: “Cum ai indraznit de ai venit aici, preainrautatitule?” “Am venit, i-a raspuns diavolul, ca sa-ti spun cum se lupta monahii si ceilalti crestini, ocarandu-ne in tot ceasul si cum pe mireni ii intorc lesne la voia mea.” Sfantul: “Preaimpielitatule, pentru ce faci aceasta?” Dracul: “Aceasta o fac, pentru ca eu urasc pe monahi, fiindca si Lucifer, stapanul meu (Satana), preamult ii uraste, fiindca Dumnezeu vrea ca din acestia sa alcatuiasca, adica sa completeze locurile din care am cazut noi, facand ingeri in locul nostru din Preotii cei buni si din Monahii cei smeriti. Pentru aceasta, dar, avem noi atata uraciune asupra lor.”

Cuviosul Antonie leaga pe diavolul

Evlaviosul Antonie, auzind acestea de la diavol, l-a legat cu puterea lui Dumnezeu, zicand: “Fiindca ai venit aici, diavole, te jur pe Numele Dumnezeului tuturor, Cel ce a facut toate, sa stai aici pana cand imi vei marturisi toate cate ai facut si cate le faci in fiecare zi crestinilor.” Dracul, ingrozindu-se, a zis: “Pentru ce m-ai legat, Antonie? Eu am venit numai ca sa-ti spun lauda mea, cum luptam noi pe monahi si pe ceilalti crestini, si tu m-ai legat?” Sfantul: “Spune-mi lucrarile dracilor, ce fac ei monahilor si celorlalti crestini. Dracul: “Asculta, Antonie, noi, mai inainte, eram ingeri insa Lucifer, incepatorul nostru, cazand pentru mandria lui, fiindca a voit a-si pune scaunul sau mai presus decat al lui Dumnezeu, cugetand in sine a se face asemenea lui Dumnezeu: “In cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu, sedea-voi pe muntele cel inalt, peste muntii cei inalti, care sunt spre miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preainalt.” (Is. 14; 12-14) Indata ce a gandit aceasta, a si cazut din cer jos, in cele mai dedesubt ale pamantului, urmand si noi dupa dansul. Din aceasta pricina, noi, din ingeri luminati, ne-am facut diavoli intunecati, pentru care lucru avem multa uraciune asupra preotilor, a monahilor si a drept-credinciosilor crestini, pe care ii suparam neincetat. Sa stii insa ca nimic altceva nu ne omoara mai mult decat rugaciunea, postul si smerenia, pe care le au monahii si unii dintre ceilalti crestini. Pentru aceasta, noi ne silim foarte mult sa-i facem ca nici sa se roage, nici sa posteasca si nici sa se smereasca, ci sa se leneveasca, sa nu posteasca si sa se mandreasca. Asa, de pilda: sa zica unii ca sunt frumosi, fiind urati; altii, ca sunt invatati, nestiind buchiile… Apoi bagam multa vrajba intre unii si altii din ei, ca sa se sfadeasca. Pentru aceste pricini, mergem din loc in loc si pe unii ii facem de se leapada de Hristos, pe altii, sa lase viata monahiceasca si sa se faca mireni si cu acest chip ii luam impreuna cu noi in munca cea vesnica. Mai asculta inca: Sa stii iarasi ca nu ne supara atat de mult nici postul si nici rugaciunea, precum ne supara smerenia, pe care o vedem la multi monahi si la oarecare din mireni, pe care ne silim foarte mult a-i trage la noi, in slujbele noastre. Precum viermele care, hranindu-se din lemn, se sileste a-l usca pe acesta si a-l face netrebnic de a mai aduce rod, in acest chip ne silim si noi ca sa uscam inimile lor, de a nu mai rodi fapte bune lui Dumnezeu. Dupa aceea, ii aruncam in munca cea vesnica.

“Diavolul sileste pe crestini la betii si ucideri

Cuviosul Antonie, auzind acestea, iarasi l-a intrebat pe diavol: “Dar pe mireni pentru ce ii suparati?” Diavolul: “Fiindca Hristos, prin Adam, a aruncat din cer pe incepatorul nostru si pentru aceasta avem mare uraciune asupra lor. Antonie, vezi tu aceste cutite mari pe care le tin la braul meu? Toate acestea pentru dansii le am. Cand ei se imbata de vin si, mai ales, de alte bauturi betive, eu ii indemn la bataie. Atunci ei, din cuvant in cuvant, se aprind de manie si, mai indemnandu-i si eu, incep a se injunghia. Dar nu numai eu singur fac aceasta, ci si toti ceilalti frati ai mei.” Sfantul: “Si unde sunt fratii tai?” Diavolul: “Sunt dusi la oarecare loc unde se face targ mare (iarmaroc). S-au dus acolo, ca sa faca tulburari.” Sfantul: “Si cum se numesc ei?” Dracul: “Unul se numeste desert, adica dracul slavei desarte, iar celalalt, manios, adica dracul maniei, fiindca invrajbeste pe oameni, de se bat, facand si alte multe rautati, adica sa mearga oamenii la judecati, cheltuindu-si averile lor, de unde avem si noi multa dobanda, adica: parte. Numai pe aceia ii avem vrajmasi care nu vor sa mearga la judecati. Pentru aceea si noi, pe acei crestini care nu voiesc sa faca voile noastre, ii suparam foarte mult, luptandu-ne cu ei insa adeseori nu facem nimic. Si, cand mergem la incepatorul nostru, ne cearta foarte mult si ne ocaraste, pentru aceste nereusite ale noastre.

Cand sunt pedepsiti sau cinstiti diavolii

Extenuat de ciuda, necaz si chinuri in nevazutele legaturi, diavolul s-a rugat Sfantului Antonie, zicand: “Rogu-te, Antonie, lasa-ma sa ma duc, fiindca am sezut multa vreme aici si am intarziat, deci nu ma mai intreba, ca am sa fiu pedepsit mult de stapanul meu.” Sfantul: “Cati ani aveti, preainrautatitilor vrajmasi, de cand suparati lumea si inca tot nu v-ati saturat? Pentru aceasta, iarasi te jur pe Atotputernicul Dumnezeu, ca sa-mi spui adevarul, rasounzand la tot ce te voi intreba.” Dracul: “Antonie, pentru ce m-ai legat iarasi? Nu vezi ca eu ma grabesc sa ma duc, fiindca am intarziat prea mult aici? In acest timp, pierdut aici, as fi intors la voia mea pe multi oameni. Daca tu nu ma lasi, cand ma voi duce, groaznic ma va certa stapanul meu. Intreaba-ma degrab’, fiindca toti fratii mei se duc cu ceva daruri la incepatorul si stapanul nostru si numai eu n-am cu ce ma arata, ca m-ai facut lipsit de darul meu si ma vor ocari fratii mei, care s-au dus la targ.” Sfantul: “Care este sminteala cea mai mare pe care o aduceti voi oamenilor? ” Dracul: “Slava desarta, ca intr-aceasta cuprinzandu-i, ei innebunesc, pana se apuca la sfada unul cu altul. Apoi, ajungand si fratele meu, maniosul, le da indoita manie si slava desarta. Atunci, intunecandu-se cu totul, fac toate, orice voim noi, adica: batai, varsari de sange, ba, pana si omoruri. Dupa aceea, mergem la stapanul nostru care, bucurandu-se mult de noi, ne invredniceste de mai mare cinste. ” Sfantul: “Dar cum de nu va temeti voi de Dumnezeu si indrazniti sa aduceti atata sminteala crestinilor?” Dracul: “Antonie, noi avem de la Dumnezeu slobozenie sa facem oricate vom vrea, precum si Ingerii ne lasa sa facem orice voim. Aceasta slobozenie ni s-a dat de la Dumnezeu, pentru ca sa se cunoasca cei credinciosi din cei necredinciosi, pentru ca cei ce au credinta statornica nu fac voile noastre. Mergem inca si la mesele (nunti, cumetrii, priveghiuri, inmormantari, sezatori, serbari, unde se nasc jocuri, deoarece nimeni nu ne opreste, fiindca acolo sunt teritoriile imparatiei noastre – a beznei si a intunericului – si ne bucuram si noi impreuna cu dansii. Ba inca, facandu-i robi ai nostri, lasa pe Dumnezeu si ni se inchina noua. Desi crestinii de mult eori ne ocarasc pe noi, cand incep a bea vin si joaca, iarasi fac voile noastre.

Diavolii intuneca pe crestini in zile de sarbatoare

Uimit de cele ce auzea descoperindu-i-se, omul lui Dumnezeu i-a zis apasat: “Diavole, te jur iarasi pe Numele lui Dumnezeu sa-mi spui mai spui si aceasta: Duminica, ce faceti voi crestinilor?” Dracul: “Noi niciodata nu ne odihnim, nici nu incetam in toata vremea tulburarile si smintelile; ci totdeauna ne aflam inr-insele, dar, mai ales Duminica si in alte sarbatori, multe sminteli aducem si facem crestinilor: pe unii, ii facem sa coase, pe altii, sa croiasca, pe unii, sa vanda si sa cumpere, pe altii, sa cante cantece lumesti, sa joace, pe unii, sa rada si sa barfeasca. Pe unele femei, le silim sa lucreze, pe altele, sa targuiasca; dar, mai ales, si pe barbati, si pe femei, iidoarma mult Duminica si sa nu mearga la Biserica. Le dam dureri la cap si la trup, ca sa aiba pricina sa spuna ca nu pot sa mearga la Biserica. Iarna, le dam caldura in vremea somnului, iar vara le dam somn dulce. Astfel, le ingreuiem capul mult, ca sa nu poata a se destepta si a merge la Biserica – si asa ei implinesc voile noastre. Pe acei crestini binecredinciosi, care se intorc la cunostinta lui Dumnezeu, ii parasim si, fugind de la dansii, ne ducem la cei ce fac voile noastre si iubesc mai de aproape viata aceasta si banii pentru care lucreaza Duminica si sarbatorile.
Sa mai stii, Antonie, si aceasta, ca cei care cinstesc pe Sfinti – si Sfintii se roaga lui Dumnezeu pentru dansii si li se iarta pacatele lor. Acestia, fugind de noi, si noi plangem cu amar pentru pierderea lor, fiindca mult se mahneste incepatorul nostru pentru dansii. Atunci, face sobor mare stapanul nostru si, chemand pe toti dracii, foarte mult ne ocaraste si ne cearta, pentru ca n-am fost in stare a aduce in partea noastra pe toti acei crestini si monahi pe care ii aveam mai inainte. Atunci, noi, aprinzandu-ne mai mult de manie si de zavistie asupra lor, iarasi ne ducem la ei si atat ii incurcam si-i tulburam, incat ei iarasi se intorc catre stapanul nostru, facand toata voia noastra. Drept aceea, mai marele nostru se bucura foarte mult si, invrednicindu-ne de mai mare cinste, iarasi trimite pe fiecare dintre noi la felurite slujbe, adica: pe unii, pe mare, ca sa indemne pe corabieri sa jefuiasca pe negutatorii (pasagerii) lor si sa-i arunce in mare, pe altii, in rauri. Apoi, trimite pe unul mai mare cu 150 de draci, ca, tulburand marea, sa primejduiasca corabiile si, intaratand pe corabieri, sa se deznadajduiasca si sa-si blesteme credinta, zicand si alte multe hule, sudalme si injuraturi de Cele Sfinte. Pe altii, ca sa-i omoare pe oameni, altii sa mearga la jocuri de carti sau la alte sminteli ca acestea, vatamatoare de suflet, ca sa se certe si sa se ocarasca unii pe altii. Pe aceia, putin cate putin intaratandu-i noi, se iau la bataie si asa fac voia noastra. Noi le dam lor inca multa manie, ca sa-si piarda plata de la Sfantul acela pe care ei il praznuiesc. Alti draci, frati de-ai mei, se baga intre barbati si femeile casatorite, aducand in casa multa tulburare si sfada, pana ce, de multe ori, se bat. Alti draci se duc la acei care au multa avere, carora le impietresc inimile, ca sa nu le fie mila nicidecum de cei saraci, ba inca, mai vartos ii silesc pe bogati a rapi viile si tarinile sarmanilor. La acestea, noi ne ostenim luptand foarte mult, pentru a nu se milostivi bogatii spre cei saraci.” Sfantul: “Juru-te pe tine iarasi pe Dumnezeul cerului si al pamantului, ca sa-mi spui si aceasta: ce aveti voi, dracii, cu cei saraci?” Dracul: “Noi, de la cei saraci care fura, avem mare folos si bucurie, fiindca devin si raman robi ai nostri.; iar de la cei ce-si pazesc credinta lor n-avem niciun castig. ” Sfantul: “Dar pe cei care dau argintul lor cu camata cum ii aveti?” Dracul: “Aceia sunt prietenii nostri.”

Propovaduitorii diavolului

Toate acestea auzindu-le avva Antonie, a zis: “Diavole inrautatit si necurat, cum ii aveti voi pe aceia care fac farmece, descanta, ghicesc?” Dracul: “Acestia sunt ca niste propovaduitori ai nostri, care inseala lumea, de vine catre noi. De la acestia, avem mult castig, caci, lepadandu-se de Dumnezeu, ei intorc spatele Bisericii Lui si fac voile noastre (adica vraji), facandu-ne pe noi dumnezei si asa, cu aceste slujbe ale noastre, ne cheama pe noi pentru a da la vreun bolnav sanatate. Atunci, dracul farmecelor trimite 18 slujitori, ca sa faca naluciri cum ca prin farmece s-a sculat bolnavul. Indata dupa aceasta, dracul farmecelor scrie in condica sa pe toti acei care sunt partasi acestui pacat, pentru care lucru, stapanul nostru se bucura foarte mult de dansii si ii invredniceste de mai mare cinste. ” Sfantul: “Pe acei care nu cinstesc Sfanta Duminica, cum ii aveti?” Dracul: “Ca parintii pe copiii lor, pentru ca in ziua Duminicii ne-a rapit Hristos pe toti pe care ii aveam in iad.” Sfantul: “Pentru ce ati indemnat voi pe evrei de au rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos?” Dracul: “N-am stiut ca este Dumnezeu, ci L-am socotit de prooroc, dar ne-am inselat, caci nimenea nu poate sti Tainele lui Dumnezeu.”

Uraciunea intre crestini

Astfel, dracul, tremurand de frica raspunderii si a pedepsei, s-a rugat Sfantului Antonie, zicand: “Antonie, te rog, lasa-ma sa ma duc, pentru ca prea mult am zabovit si nu voi mai avea de-acum pace cu fratii mei.” Sfantul: “Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu te voi lasa pana ce nu-mi vei spune toate viclesugurile diavolilor. ” Dracul: “Prea mult rau mi-ai facut, Antonie, ca ma intarzii si, tinandu-ma aici fara niciun castig, foarte mult ma pagubesc, pierzand si cinstea mea de la stapanul meu.” Sfantul: “Spune-mi si aceasta: pe cei care nu se iubesc unii pe altii, cum ii aveti?” Dracul: “Acestia sunt cumetrii nostri, fiindca nici noi nu avem dragoste intre noi si acolo unde este dragoste nu putem intra ca sa facem cele ce voim noi. Uraciunea dintre crestini e foarte mult placuta stapanului nostru, fiindca Dumnezeu nu cere nimic altceva de la oameni  fara numai dragoste. Pentru aceasta, noi stam departe de cei care au dragoste catre vecinii lor.” Sfantul: “Dar pe cei care dau milostenie la saraci, cum ii aveti?” Dracul: “Acestia infig multe cutite in inimile noastre, caci toti aceia care se milostivesc spre saraci aduc spre milostivire pe Insusi Dumnezeu si indata cand dau milostenie la saraci, se sterg din condica noastra pacatele lor si pierdem atunci toate ostenelile si castigul nostru.
Sfantul: “Dar, pe cei ce opresc dreptul saracilor, cum ii aveti?” Dracul: “Acestia sunt zarafii nostri, fiindca, pe de o parte, ei opresc dreptul saracilor, iar pe de alta, noi il rapim de la ei. Pentru aceasta, ei niciodata nu se mai satura, de care lucru, noi foarte ne bucuram. O, Antonie! Cum de n-am stiut eu ca ai avut de gand sa ma tii aici atata vreme, ca as fi fugit departe de tine.” Sfantul: “Si eu ma mir cum faceti voi, dracii, atata raulumii!” Dracul: “Fiindca Dumnezeu ne-a blestemat ca sa nu mai avem niciun bine, ci de la bine totdeauna sa fim departati. Pentru aceasta, orice rau de tot felul lucram in lume, pana si la imparati, patriarhi, mitropoliti, preoti, monahi si cuviosi, la bogati, la saraci si, in scurt, la toti le dam iubirea de argint, ravna amara, zavistie, uraciune si toate celelalte rele pentru care ei se fac prieteni ai nostri. Si ce inca sa-ti mai spun, Antonie? Mestesugurile noastre sunt nenumarate.”

Diavolul impiedica pe copii a invata carte

Toate acestea auzindu-le Marela Antonie, l-a intrebat: “Dar copiilor ce le faceti cand se joaca?” Dracul: “Acolo, avem noi darul nostru si facem multe mestesuguri, ca sa se taie, sa-si scoata ochii, sa-si franga mainile si picioarele si multe alte rele facem, ca sa se manie unul asupra altuia, sa se duca parintii lor pe la judecati si pe la stapanitori, cheltuindu-si averile lor in zadar, din care avem si noi castig, caci ne folosim dintr-amandoua partile.” Sfantul: “La scoala, unde invata dascalul pe copii, va duceti si acolo, ca sa faceti sminteli?” Dracul: “Mergem si acolo insa stam departe, pentru ca tin in mainile lor carti bune, prin care ne osandesc foarte mult si ne clevetesc. Pentru aceasta, nu ne ducem aproape de ei, ci numai, cand inceteaza de a mai citi, atunci ne apropiem de dansii si le punem in minte multe ganduri, ca sa urasca invatatura si sa nu mai citeasca, adica sa urasca cuvintele lui Dumnezeu si sa faca voia noastra, fiindca, din citire, multi copii vin la cunostinta de Dumnezeu, de la care, pe urma, prea mult ne nedreptatim. Aceasta suferind-o noi adeseori, ne silim a-i rasplati pe copiii de scoala, punandu-le in minte mustrarile, pedepsele si multele batai ce le sufar ei cand nu-si invata lectiile ori cand fac nebunii. Deci, dupa ce astfel departam de la ei Darul lui Dumnezeu, ii trecem in condica noastra. Fiindca cei care invata carte prea mult ne ocarasc si ne prabusesc groaznic prin luminare si bunele purtari crestinesti,  pentru aceea si noi, dracii, facem pe copii sa urasca invatatura si sa nu vioasca nici macar sa vada cartea. Pe parintii lor, de-asemeni ii facem a se lenevi si a nu-i pedepsi ca sa invete carte, fiindca prin sfintele carti Se slaveste Dumnezeu din Darul ce au intr-insele.”
Acestea auzindu-le Sfantul de la diavolul, a zis catre dansul: “Sa te osandeasca Domnul Dumnezeu pe tine, duh inrautatit si necurat, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui.” Acestea zicand Marele Antonie, indata s-a facut nevazut dracul. Sfantul, ramanand uimit in acel ceas, s-a rugat in duh si in adevar cu lacrimi fierbinti, zicand aceasta rugaciune: “Doamne, Atotiitorule, Dumnezeul milei, Cel ce ai facut cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt intr-insele, Insuti Stapane, Iubitorule de oameni, Doamne, izbaveste-ma de cursele vicleanului diavol…” Astfel rugandu-se Sfantul, a adormit putin. Atunci, venind ingerul Domnului si apropiindu-se de dansul, i-a zis: “Antonie, vazut-ai pe vicleanul?” “Asa, l-am vazut, a raspuns Sfantul, dar cine esti tu care imi graiesti?” Ingerul a zis: “Eu sunt Arhanghelul Gavriil si am venit aici, ca sa-ti spun sa scrii toate viclesugurile dracilor pe care le-ai vazut si auzit si sa le dai la iveala in lume.”
Avva Antonie, desteptandu-se, si-a adus aminte de cuvintele Ingerului si, laudand pe Dumnezeu, a zis: “Multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul Puterilor, ca ai trimis pe Ingerul Tau poruncindu-mi sa scriu toate rautatile si viclesugurile dracilor, cum ei savarsesc ucideri, pizmuiri, zavistii si razboaie intre crestini, facandu-i a se uri unul pe altul si sa nu cinsteasca Sfanta Duminica intru care s-a facut Invierea Ta, a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.”
Iubitii mei fii si fiice in Hristos Dumnezeu Cuvantul, rogu-va, urmati aceasta sfatuire a mea si fugiti de orice jocuri si neoranduieli, fiindca acestea bucura foarte mult pe draci, care pricinuiesc oamenilor nenumarate pacate. Rugati-va zilnic lui Dumnezeu ca sa va izbaveasca de toate relele  mestesugiri cu viclesuguri si lupte infernale ale necuratului vrajmas diavol, avand pe Dumnezeu intr-ajutor, a Caruia este Stapanirea, Puterea si Slava si Lui Se cuvine cinstea si inchinaciunea acum si pururea si in vecii vecilor. Amin
Protos. Nicodim Mandita: “Dai vointa, iei putere”

Marturisirea unui intemnitat

Va scrie un om care se afla in inchisoare. Insa nu trebuie sa va speriati de acest cuvant. Martor imi este Dumnezeu, sunt curat in fata Lui si a oamenilor. Pacatul pentru care ma aflu aici nu este al meu. Poate ca Dumnezeu imi trimite o incercare, nu stiu…

Doar rugaciunea si cartile ma salveaza, insa cu cat mai mult citesc, cu atat mai multe intrebari imi apar. Doresc sa va povestesc ce mi s-a intamplat in oraselul Lopatki, regiunea Sverdlovsk.

In primavara anului 1994, in inchisoare pelagra a inceput sa faca ravagii. In fiecare zi aparea un nou sicriu: boala nu cruta pe nimeni, nici pe cei batrani, nici pe cei tineri. Mi-a venit si mie randul. Mi-a slabit vederea, picioarele mi s-au umflat, dintii au inceput sa mi se clatine, incat nu mai puteam manca. Dar, mai ales, au aparut vestitorii mortii – paduchii. In infirmerie nu mai erau medicamente. Am inteles ca nu mai aveam mult timp de stat aici pe pamant. Doar o minune ma putea salva. Si ea s-a intamplat. In Dumnezeu nu credeam, insa intelegeam ca boala mea era plata pentru viata pe care o dusesem inainte. Un om bun mi-a adus o iconita de carton a Sfantului Nicolae si mi-a spus: “Roaga-te si caieste-te. El te va ajuta“. Eu nu cunosteam nicio rugaciune, insa acest om mi-a explicat: “Vorbeste-i! vorbeste-i ca si cum ai vorbi cu mine. Spune-i tot ce ai mai tainic, tot ce ai pe suflet, ceea ce nu poti sa spui altcuiva. Marturiseste-i toata viata ta pacatoasa“.

Noaptea care a urmat a fost o noapte cumplita. Intelegeam ca nu voi mai ajunge pana dimineata si am inceput sa ma rog. Incet, putin cate putin, imi deschideam sufletul inaintea Sfantului Nicolae. Nu stiu daca aceasta a fost aievea, in vis sau in delir, insa vedeam in fata mea doi ochi mari care ma priveau si de care nu ma puteam ascunde si un zambet, incadrat intr-o barba alba. Privind acesta fata blanda, am jurat ca, daca voi ramane in viata, nu ma voi abate de la drumul pe care am apucat.

A venit si dimineata cu mult soare – prima dupa multe zile ploioase. M-a coplesit o dorinta mare sa traiesc, sa ma bucur de soare, de iarba, de oameni. Sufletul mi-era invaluit de multumire pentru faptul ca traiesc in aceasta lume minunata. Am inteles ca rezistasem. Mi-au reaparut puterile, aspiratiile, dorintele, de parca renascusem. Sprijinit intr-un bat, am iesit afara, sa ma bucur de caldura soarelui. Spre marea mea mirare, am vazut ca ma pot lipsi de toiag. Cu fiece ora ma simteam din ce in ce mai bine. Aceasta s-a intamplat pe data de 28 aprilie 1994. Am renascut. Dar cel mai important este faptul ca am gasit sensul vietii mele nemernice si pacatoase. Doar credinta il salveaza pe om, il face mai curat, mai bun, mai sensibil la durerea aproapelui.

V.N.Piscun, orasul Neviansk, regiunea Sverdlovsk


Nu a ingaduit batjocura

O femeie a relatat o intamplare care avusese loc in familia sa cand ea implinise abia sase ani. Mama ei era o femeie foarte credincioasa, dar tatal ei, comunist, se purta cu dusmanie fata de biserica. Mama era nevoita sa tina ascunsa de el, intr-un sifonier, printre haine, icoana Sfantului Nicolae, pe care o primise ca binecuvantare de la mama ei.

Intr-o zi ea a venit de la serviciu si a vrut sa aprinda focul in soba. Lemnele erau deja puse si trebuiau doar apirnse, insa nu reusea nicidecum. Cat n-a incercat – dar lemnele nu luau foc si pace!

Atunci s-a gandit sa le scoata din soba si o data cu ele a scos si icoana sfantului, pe care sotul o gasise in sifonier si hotarase s-o distruga cu mainile sotiei.


“Cine se roaga pentru tine?”

Cand eram mica, in satul nostru venea deseori un capitan de cursa lunga pentru a-si vizita parintii. Istorisirea lui mi-a ramas intiparita in minte toata viata:

“Corabia noastra – povestea el – a iesit in larg, ca de obicei, la pescuit. Marea era linistita, cand deodata a inceput sa bata un vant naprasnic. S-a starnit furtuna. Panzele s-au rupt, corabia nu mai putea fi manevrata si s-a alunecat pe o parte. Valurile mari o aruncau ca pe o cutie de chibrite. Nimeni nu putea sa ne vina in ajutor si cu totii am simtit ca moartea era inevitabila…

Am alergat spre puntea corabiei si, cu mainile ridicate catre cer, cu lacrimi in ochi, am inceput sa ma rog Sfantului Nicolae, cerandu-i ajutor. Cat timp a trecut, nu stiu, insa am observat ca furtuna a inceput sa se potoleasca.  Eu insa insistam. In cateva clipe toti trei am intins panzele, desi de obicei nu reuseam sa facem acest lucru nici in zece oameni. Furtuna se potolea. Cand am coborat in cala, am ramas uluiti: un peste mare astupase gaura.

Cu lacrimi in ochi m-au inconjurat marinarii si ma intrebau: <> Era in vremurile cand credinta se persecuta. Le-am raspuns: <>, si am scos din buzunar portofelul unde pastram iconita Sfantului Nicolae Facatorul de minuni.

Conducerea ne-a rasplatit cu un concediu, iar marinarii m-au rugat sa le cumpar iconite cu Sfantul Nicolae si sa platesc la biserica o slujba de multumire. Toti care erau pe corabie au transmis salutari calduroase bunicii si mamei mele pentru rugaciunea lor”.

L.N.Goncearova, regiunea Volgograd

Sfantul Ioan Rusul, Din viata si minunile sale

Cea mai probabila data a nasterii Sfantului Ioan Rusul este anul 1690. Si aceasta pentru ca, la razboaiele care  au inceput la 1711 si s-au  terminat in 1718, a  fost soldat in Armata Tarista a lui Petru cel Mare al Rusiei.

Oastea otomana neinvinsa, trecand din victorie in victorie, raspandise frica in toate neamurile. Sf. Ioan Rusul, alaptat cu izvorul Ortodoxiei de catre parintii sai crestini, lupta acum sa-si apere tara - Rusia, fiind  profund  zguduit de oroarea razboiului - miile de tineri, femei, copii, batrani, care raman morti acolo pe unde trece vijelia, nebunia vrajmasilor iubitori de razboi.

PRIZONIER DE RAZBOI

In luptele pentru dezrobirea Azofului este facut  prizonier impreuna cu mii de alti compatrioti si dus la Constantinopol, iar de aici in tinutul Procopie, aproape de Cezareea Palestinei, in Asia Mica, si este dat in stapanirea unui Aga (ofiter superior) turc, care conducea o tabara militara de ieniceri.

ESTE SILIT A SE LEPADA DE HRISTOS

Osandit sufleteste la dispret, pentru ura turcilor, el nu este decat un "ghiaur", un "necredincios" vrednic de aspre chinuri: il bat cu bete groase de lemn, il lovesc cu picioarele, il scuipa, ii ard parul si pielea capului, il arunca in gunoiul grajdului si il obliga sa traiasca cu animalele.

Suporta toate chinurile cu o staruinta si o barbatie vrednica de mirare. Straluceste astfel pretiosul  sau caracter crestin, lumineaza asemenea soarelui frumusetea cea dinlauntru a celui ce din copilarie s-a predat lui Hristos. La loviturile cu bete, la ocarile si la loviturile cu picioarele ale turcilor, raspunde cu cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Cine poate sa ma desparta de dragostea Hristosului meu? Tristetea sau stramtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Am convingere, credinta si dragoste catre Domnul meu Iisus Hristos, unul  nascut Fiu al lui Dumnezeu si nimic nu ma va desparti de dragostea Lui. Ca rob ascult poruncile Tale, in treburile slugarniciei" - spune Sfantul ofiterului care il silea sa se lepede de Hristos. "Insa in credinta mea in Mantuitorul Hristos, nu-mi esti stapan".

"Imi amintesc coroana de spini, scuiparile, loviturile, palmuirile si moartea pe cruce si sunt bucuros sa primesc si eu cele mai mari si cumplite chinuri; de al meu Iisus Hristos insa nu ma lepad."

Astfel, Sf. Ioan primeste asprele conditii ale vietii martirice, torturile, sederea impreuna cu animalele in staulul care ii amintea de staulul Betleemului, nevointele, posturile, privegherile, rugaciunile fara de numar, incat a imblanzit salbaticia turcilor care, uimiti, il numesc "Sfant".

Prin ingerul Domnului a trimis mancare intr-o farfurie de arama din Procopie, din Asia Mica, la stapanul taberei, Aga, care in acea  vreme se afla la Mecca, in Arabia, iar acesta a mancat-o acolo calda. Intorcandu-se  dupa 3 luni, acesta a aratat celorlalti ofiteri farfuria cu insemnele taberei pe ea.

Aceasta minune facuta de sfantul cu ingaduinta Domnului a oprit ura si neinduplecata manie a chinuitorilor sai. Stralucirea Sa sufleteasca si morala a potolit in cele din urma cruzimea turcilor.

SFARSITUL

Un reazim avea sfantul la toate luptele si o mangaiere in aspra viata a torturilor. Se retragea la rugaciuni, inghenuncheri, privegheri si se impartasea pe ascuns, fata de turci, cu Preacuratele Taine ale Domnului. Sfanta impartasanie din fiecare sambata era marea lui odihna. Stiind ca i s-a apropiat sfarsitul acestei vieti trecatoare, la 27 mai 1730 l-a instiintat pe preotul care avea grija de el, iar acesta i-a adus Sfanta Impartasanie inlauntrul unui mar pe care il scobise. S-a impartasit acolo in grajd pentru ultima data. Robia lui trecatoare si cumplita patimire au luat sfarsit. Sfantul Ioan a trecut catre vesnica bucurie si fericire de indata ce a primit Preacuratele Taine.

INMORMANTAREA

Preotii si crestinii mai de vaza din Procopie au luat trupul sfantului cu invoirea turcilor. Cu emotie si cu lacrimi de adanca cucernicie si evlavie, cel pana mai ieri rob si sclav este ingropat de crestini, turci, armeni asemeni unui stapan. Au ridicat pe umeri acel mult trudit trup si cu lumanari si tamaieri, cu atentie si evlavie l-au dus in cimitirul crestin, la mormantul pregatit, intorcand astfel trupul pamantului mama.

VEDENIA DUMNEZEIASCA

Batranul preot care in fiecare sambata ii asculta suferinta si torturile si care il impartasea cu Sfintele Taine, a vazut in vis pe Sfantul Ioan in noiembrie 1733. Acesta i-a spus ca trupul sau a ramas, cu harul lui Dumnezeu, intact, intreg, neputrezit asa precum il ingropasera; sa-l scoata si sa il aiba ca binecuvantare vesnica a lui Dumnezeu. Dupa sovaielile preotului, din ingaduinta lui Dumnezeu, o lumina cereasca a stralucit deasupra mormantului, asemeni unui stalp de foc. Crestinii au deschis mormantul si o, minune! Trupul sfantului se gasea intact, neputrezit, inmiresmat cu acel parfum dumenzeiesc pe care continua sa-l aiba pana astazi. Cu mare bucurie sufleteasca si evlavie l-au ridicat, au luat in bratele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaste si l-au dus in biserica unde obisnuia sa privegheze sfantul.

OSAMA PASA ARDE SFINTELE MOASTE

Intr-o infruntare dintre Sultan si Ibrahim al Egiptului, Osama Pasa, trecand prin Procopie - ca trimis al sultanului, arde sfintele moaste, vrand a se razbuna pe crestini. Vazand insa Sfantul trup miscandu-se in mijlocul focului, turcii s-au ingrozit si au fugit, parasind acest lucru nelegiuit pe care il faceau. Dupa plecarea turcilor, in cealalta zi, crestinii au imprastiat carbunii si cenusa si au gasit trupul sfant intreg. Nu patise nimic, era tot mladios si inmiresmat ca si mai inainte. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care o pastreaza pana astazi.

* * *

Un baston!

Cel ce merge in biserica ce adaposteste moastele Sfantului Ioan Rusul vede acolo un dar simplu si saracacios: un baston! Este agatat la locul de inchinaciune din fata raclei Sfantului. Bastonul este al batranei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boala asa de grava la coloana, incat era nevoita sa umble cu fata foarte apropiata de pamant.

La 11 august 1978 aproape o suta de locuitori din Cipru organizeaza un pelerinaj la Sfantul Ioan Rusul si este adusa Maria Siaca de catre rudele ei. Aici, la racla sfantului, este ridicata de ceilalti pe brate pentru a se putea inchina sfintelor moaste. Indurerata, batrana priveste fericitul trup al sfintului si plange, cerand putin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei batraneti. I-a vazut Sfantul durerea, i-a vazut maretia sufletelui, i-a vazut si credinta.

In fata ochilor tuturor, ceva asemeni unei maini nevazute a apucat-o cu putere de umeri si, incet a inceput sa-i indrepte trupul. Ii trosneste mijlocul si iata! - batrana sta acum dreapta! Consatenii ei plang. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugaciune de multumire de catre toti cipriotii, care nu-si mai pot stapani lacrimile. Numai cel ce s-a intamplat sa fie acolo in ceasul in care s-a petrecut minunea poate intelege cu adevarat aceste clipe.

La sfarsit se aude glasul batranei: "Feciorul meu, Sfantul meu, nu am ce sa-ti dau, sunt saraca. Iti las bastonul meu, ca nu-mi mai trebuie pan' la moarte!"

In Cipru ziarele au zis: "Maria Siaca, dupa pelerinajul facut in Grecia la Sfantul Ioan Rusul poate sa-si priveasca acum consatenii in fata, pentru ca aproape 20 de ani era garbovita si nu vedea decat pamantul. Prin minunea Sfantului insa s-a indreptat, iar acum este cu desavarsire bine!"

Apoi Moise a pus toiegele inaintea Domnului, in cortul marturiei. (Numerii 17,7)


Minune intamplata unui om de stiinta

Povesteste domnul doctor Matzuros din orasul Limni (de pe aceeasi insula pe care se afla si biserica cu sfintele moaste ale Sfintului Ioan) catre I.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei.

"Prea Sfintite, nu sunt un habotnic, un nestiutor de carte; sunt medic, iar mai inainte eram ateu. M-am imbolnavit. Analize, examinatii, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confratii doctori imi spun adevarul: am cancer in forma avansata (metastaza), intr-un loc care aproape sigur conduce la moarte.

Ma gaseam in cladirea fundatiei "Pantocrator" din Atena, unde sint ingrijiti bolnavii de cancer. Dupa instiintarea pe care am primit-o despre boala mea, pe cind ma gaseam singur, intins pe pat, mi-am venit in sine si mi-am intors mintea, sufletul si inima catre Dumnezeu, in care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, ma rugam lui Dumnezeu, ii ceream sa ia aminte la mine: "Dumnezeul meu, am spus, nu credeam in Tine, spuneam ca totul este un basm. Omul si stiinta imi spuneam ca sint totul. Primeste pocainta mea si, daca ma consideri vrednic, vindeca-mi boala prin sfintul al carui trup intreg il avem aici, aproape de noi." Cineva bate la usa. Il poftesc sa intre. Usa se deschide si intra un medic tinar, frumos, binevoitor.
- Ce faci ,doctore, m-a intrebat, cum iti merge?
- Ce sa fac, frate, sa spun adevarul - mor.
- Nu, doctore, nu mori. O sa iau eu tot ce ai rau inauntru.
- Cine esti tu tinere? Mie mi-a albit parul in aceasta stiinta si cunosc ce am.
- Sint acela pe care l-ai cerut mai inainte. La revedere, doctore!

Am iesit imediat pe hol si am intrebat daca a vazut cineva pe acel doctor tinar. Ceilalti medici mi-au spus: "Confrate draga, din necazul pe care il ai, intr-o clipa ai vazut acel vis". Insa nu, eram sigur ca dupa rugaciune il vazusem pe Sfintul. Vazind ca nu glumesc si ca insist, mi s-au facut iarasi analizele si examinari. La urmatoarele analize cancerul disparuse. Citi si citi n-au vazut apoi cele doua plicuri cu analizele: cele cu cancer si, dupa intimplarea istorisita mai sus,fara cancer!

" Prea Sfintite, nu sint habotnic... Am vazut pe Sfintul... M-a vindecat..."

10 aprilie 1964

"Dumnezeu insusi a dat oamenilor stiinta vindecarii, ca sa se mareasca intru leacurile Sale cele minunate... In boala ta nu fi nebagator de seama, ci te roaga Domnului si El te va tamadui." (Intelepciunea lui Iisus Sirah 38,6-9)


Ca in cartea de religie

Intr-unul din cele doua spitale pentru copii din Atena, o mama sta zi si noapte la capatiiul copilului sau pe care l-au adus urgent din Patra deoarece afectiunea cronica a acestuia - paralizia membrelor inferioare - s-a agravat in ultimele zile. La spital insa, de ani de zile se aplica permanent tratamentul cunoscut (lipseste calciul din organismul copilului)...

Intr-o dupa-amiaza, cind soarele era aproape de apus si foarte putine raze mai luminau salonul spitalului, mama si-a amintit cum mergea la o bisericuta a Maicii Domnului, pe o inaltime afara din Patra, si se ruga aprinzind candelele, citeodata cu sotul, citeodata cu copiii... Mintea ei zboara la bisericuta si se roaga: "Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, Maica dulce care si tu ai suferit, ajuta-mi copilul. Trimite un sfint, vezi-l pe sarmanul meu cum se chinuieste, neputind sta pe picioarele lui. Ajuta-l Preasfinta, pe copilasul meu chinuit".
- Mama, ce spui, cu cine vorbesti?
- Gheorghita, copilul mamei, iti amintesti cum citeai la religie ca Domnul nostru cind traia acolo, in Palestina, deschidea ochii orbilor, ridica pe cei paralizati si-i facea sa mearga, invia morti? Spune-i Gheorghita, ca pe tine te asculta, ca tu esti copil bun, spune-i lui Hristos sa te faca bine.

Copilul suferind se uita cu privirea lui nevinovata la mama, la soarele care apune; priveste sus si privirea i se pierde catre ceruri. Noaptea urmatoare Gheorghita a vazut in vis un cavaler frumos, calare pe o mindrete de cal. S-a oprit in fata lui si i-a spus:
- Ridica-te, fa un salt si urca pe calul meu!
- Dar eu sint paralizat, nu ma pot ridica si nu ma pot tine drept pe picioarele mele.
- Da-mi mina, Gheorghita, urca pe calul meu. Eu sint Sfintul Ioan din Rusia. M-a trimis Domnul sa-ti aduc harul Sau si puterea Lui sa te vindeci.

Pe jumatate adormit, copilul se chinuie sa se ridice in picioare. Se trezeste mama si-l prinde in brate ca sa nu cada de pe pat.
- Mama, tine-ma, Sfintul Ioan din Rusia mi-a spus sa ma ridic.
Dimineata, asistenta care fusese de serviciu in acea noapte ii spune profesorului doctor ca acel copil paralizat din Patra, acum paseste. Doctorul vine, il examineaza: loveste cu ciocanelul genunchii copilului, ii inteapa picioarele cu acul si organismul reactioneaza exact.
Copilul era vindecat.
"Mergeti, le-a spus profesorul, si Dumnezeu sa fie cu voi".

Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor... De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor. (Matei 19,14;18,3)


"Sfinte Ioane, ma urasti?"

Au trecut 8 ani de la ziua nuntii lor. In zadar au asteptat insa domnul Ghiorgos K. si sotia sa sa le vina pe lume un copil. Inima lor este arsa de o tristete adinca si de nevindecat. Ce jalnica este viata pentru o femeie care nu are copii, care nu este mama! Sotul, intristat si el, incearca sa-i dea curaj: "Ai rabdare, ii spune, asta-i voia Domnului; cu lacrimi si suparare nu poti sa schimbi nimic. Scopul nuntii nu este numai dobindirea copiilor, ci si cresterea noastra duhovniceasca, unirea aici si in vesnicie cu Dumnezeu ".

Doamna Arhondula staruia insa sa se roage, sa se roage din toata puterea sufletului ei. De mica, mama o invatase sa se roage totdeauna pentru ca, spunea, adevaratii oameni se roaga din toata inima si rugaciunea ii inarmeaza cu rabdare si perseverenta in luptele grele ale vietii. Mersese de multe ori cu familia si la biserica Sfintului Ioan. Dupa casatorie se ruga adesea:

"Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijloceste catre Domnul nostru si roaga-L sa ma invredniceasca sa devin si eu mama. Oamenii si stiinta lor mi-au spus ca eu nu voi fi niciodata mama. Bratele mele vor ramine goale, casa intunecoasa, inima mea indurerata. Eu, Sfinte Ioane, voi astepta raspunsul din Ceruri, sa-mi daruiasca Dumnezeu un copilas, sa-mi umple casa, inima si viata intreaga de bucurie. O sa astept, Mare Sfinte Ioane..."

Iarna lui 1979. Posomorita, doamna Arhondula incearca sa-si adune gindurile si sa se roage. Nu poate insa, este istovita si simte ceva urit inauntrul ei. Ar vrea sa plinga, sa strige, sa ameninte. Se intoarce, vede pe perete icoana Sfintului Ioan si izbucneste in lacrimi: "Ce ti-am facut eu, Sfinte Ioane, de ce ma urasti? De ce Dumnezeu nu vrea sa-mi dea aceasta bucurie? Sfinte Ioane, ma urasti?"

Noaptea urmatoare se aud pasi urcind scarile ce duc catre casa lor si cineva bate la usa. S-au trezit amindoi, si ea si sotul. A iesit doamna sa deschida. In intunericul de afara vede o lumina avind chipul Sfintului Ioan:

"Arhondula, ce rugaciune a fost aceea pe care ai facut-o aseara? Sfintii nu urasc pe nimeni. Nu este insa voia lui Dumnezeu sa dobindesti acum copii. Vor mai trece doi ani si va veni si aceasta bucurie".

A disparut lumina, s-a stins si ecoul glasului Sfintului. Au trecut cei doi ani, apoi a venit si bucuria de la Dumnezeu: primul, al doilea si al treilea copil. Glasurile lor duioase au umplut de fericire casa si inimile parintilor.

"Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit, si din toate necazurile lor i-a izbavit." (Psalmul 33,16)


"Asa sunt uitati prietenii?"

De fiecare data cind imi amintesc sau aud aceste cuvinte, povesteste preotul bisericii, ma cuprinde veselia si rid impreuna cu batrinul pensionar Nicolae, fost muncitor la o fabrica din zona Pireului. Mos Nicolae (purtind de mai bine de 20 de ani niste ochelari cu lentile groase si vechi, aproape fara nici un fir de par in cap), in discutiile lui, in rugaciunile lui, il numeste pe Sfintul Ioan prieten si intr-adevar il are ca pe un prieten. Este asa de copilareasca simplitatea si naivitatea lui!

"Am venit si anul asta, parinte, am venit sa-l salut pe Prietenul meu. De ani de zile sintem prieteni! Si cum sa nu fie asa, daca imi implineste imediat tot ceea ce ii cer?"

Intr-un an batrinul Nicolae a venit suparat, cu o adinca mihnire in suflet. A intrat in biserica, nu ne-a salutat ci s-a dus direct la racla cu sfintele moaste. Cind si-a terminat de spus "of"-ul catre Sfintul a venit si mi-a zis: "Ce vreti, azi am mare suparare, adica ce zic eu astazi, ca o am de ieri dimineata. Ieri, pe la ora 10, am cumparat
o bucata de ficat de miel si i-am spus nevestei sa-l puna la tigaie, iar eu am alergat la bacanie sa cumpar putin vin. La semafor, unde m-am oprit si asteptam sa se faca verde, am auzit in spatele meu un glas:
- Asa sint uitati prietenii?
Eram singur. Ma uit in spate - nimeni. Sus la balcoane - nimeni; glasul insa il auzisem foarte aproape de mine. S-a aprins lumina verde, am traversat, am intrat in bacanie; aici se auzeau niste cintari bisericesti minunate.
- Frumoasa caseta cu cintari - ii zic vinzatorului.
- Nu-i caseta mos Nicolae, se transmite Sfinta Liturghie la radio. Astazi este sarbatoarea Sfintului Ioan Rusul, in Evvia, slujesc acolo 6 arhierei, dupa cum a spus prezentatorul.
N-am mai cumparat nimic. Am iesit, am traversat pe rosu. Si acum am in urechi claxoanele, frinele, strigatele soferilor. Am ridicat amindoua miinile in sus si le-am facut semn sa opreasca toti, sa pot traversa.
Ce sa fac? N-am mincat de ieri nimic, nici nu vreau sa maninc. Putin lucru este sa-ti spuna un sfint ca l-ai uitat?
Pot sa-i mai zic acuma prieten?

Da, mos Nicolae, i-ai fost si ii vei fi prieten. Macar sa ajungem si noi la simplitatea si la curatia inimii tale.

11 aprilie 1985

" Voi sinteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc. De acum nu va mai zic slugi, ...ci v-am numit pe voi prieteni, pentru ca toate cite am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute." (Ioan 15,14-15)


"Ioan Rusul"

Aproape 2 ore se rugase plingind dl. Constantin Polihronie, mare functionar de stat, in fata raclei cu moastele Sfintului. Era imbracat numai in pijama si un taxi il astepta la poarta bisericii.

Cind a terminat, a pornit incet spre iesire, tirindu-si pantofii pe podea. L-am oprit putin, povesteste preotul bisericii, sa-l intreb, daca vrea sa ne spuna, de ce a plins atita, de ce venise asa imbracat la biserica si daca nu cumva dorea o camera sa se odihneasca putin.

- Nu, parinte, m-a odihnit pentru multi ani Sfintul, acest mare si facator de minuni doctor caruia ii slujiti. Astazi de dimineata a venit la spital sotia mea sa ma vada. De mai bine de 10 ani nu mai stateam drept, asa cum sint acum. Din cauza unei afectiuni cronice a sistemului nervos si a unei boli prin care am trecut, mi-am subrezit atit de mult sanatatea incit am fost nevoit sa ies la pensie inainte de termen si sa ma internez in spital. La 2 ani dupa aceasta aveam picioarele paralizate mai mult de 80%. Paralizia, starea sufleteasca rea, deznadejdea ma dusesera aproape de moarte.
Astazi, asadar, cind a venit sotia la spital sa ma vada, m-a gasit dormind si nu m-a trezit, ci s-a asezat pe un scaun alaturi de patul meu. Pentru citeva clipe a prins-o somnul. Vede in vis cum in salonul vecin se facea vizita doctorilor. In mijlocul lor a zarit pe unul tinar, strain. Sotia mea s-a apropiat de el si i-a zis:
- Doctore, sinteti strain? Va vad pentru prima data la spital. Va rog, in salonul de alaturi zace sotul meu, paralizat de 10 ani. Doctorii mi-au spus adevarul: o sa- mi pierd tovarasul de viata, o sa-mi pierd singurul sprijin. Sotul meu o sa moara.
- Mergeti doamna, asteptati, il voi vedea si pe sotul dumneavoastra.
- Da, doctore, astept; spuneti-mi daca vreti numele dumneavoastra.
- Ioan Rusul, i-a raspuns.
S-a trezit si a sarit de pe scaun! Ma vede cum incerc singur sa ma ridic, sprijinit pe coate.
- Ajuta-ma, ii zic, cineva ma tine de subsuori si ma ridica, ajuta-ma si tu.
M-am ridicat in picioare, pe podea. Plinsul sotiei a facut sa se adune in jurul nostru doctorii si asistentele medicale. Doctorul responsabil al sectiei, un crestin cu adevarat credincios, a fost profund miscat cind a auzit de la sotia mea cele petrecute si mi-a spus:
- Domnule Polihronie, nu cereti sa va schimbati pijamaua, luati un taxi si mergeti la biserica vindecatorului dumneavoastra, la sfintul Ioan, in Evvia, unde se afla sfintele moaste intregi. Mergeti, multumiti-i din suflet si veniti apoi sa va facem externarea care de aceasta data - lucru rar, desigur - este semnata nu de un doctor ci de un sfint. Cred tot ceea ce spun si ca crestin si ca medic. Deasupra stiintei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu si a Sfintilor Sai...
Acestea mi-a spus, parinte. Acestea le vedeti. Dati-mi si sfintia voastra binecuvintare.

Acestea le-a spus, acestea le-am vazut la acest om binecuvintat care, cu ochii plini de lacrimi nu stia cum sa-i mai multumeasca Sfintului.

22 februarie 1984

* * *

Dupa multe peregrinari, moastele Sfintului Ioan au ajuns pe insula Evvia, in actualul oras Procopie. Aici s-a ridicat o noua biserica, a carei constructie s-a terminat in anul 1951 si care adaposteste astazi racla cu sfintele moaste ce izvorasc tuturor celor ce alearga cu credinta la ajutorul Sfintului, nesecat riu de tamaduiri si alinari ale suferintelor celor trupesti si sufletesti.

Pomenirea Sfintului Ioan se savirseste in fiecare an la data de 27 mai.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Lacasul ingerilor

Undeva, la marginea Bucurestiului, exista un loc de ingrijire si mangaiere pentru bolnavii de cancer, carora drumurile vietii li se inchid. Patronat de un om cu inima aprinsa de bunatate, dr. Pavel Chirila, si de un duhovnic care stie sa imblanzeasca moartea, parintele Zosima, la Centrul "Sf. Irina" iubirea ia chipul lui Dumnezeu

Privesti in jur stingher si iti vine sa mergi doar in varful picioarelor. E limpede ca esti un intrus, ca deranjezi. In asezamantul medical "Sf. Irina", pe holuri sau in saloane, nimeni nu scoate o vorba, cufundand micul spital de la marginea Bucurestiului intr-o liniste grea si prelunga, ca noptile geroase ale unei ierni ce pare sa nu se mai sfarseasca.
La "Sf. Irina", unde se ingrijesc bolnavii de cancer in stare terminala, durerea e la ea acasa - vie si palpabila. Cu putin curaj, poti pune mana pe ea. In intensitatea ei acuta, durerea are adancime, culoare si contur. E aspra si are muchii ascutite. Dincolo de ea, ca o binemeritata

rasplata, se intampla ca pe unii bolnavi sa-i astepte la capat lumina si impacarea sufleteasca, cu tot ce se cuvine a fi implinit pentru marea pregatire a intalnirii cu Dumnezeu.
La "Sf. Irina", afli multe despre durere, singuratate, mangaiere si speranta. Afli, mai ales, despre credinta in Dumnezeu. La "Sf. Irina", nimeni nu-si povesteste viata cu cele bune sau rele ale ei, ci asculta. In vecinatatea insistenta a mortii, aici se preda cea mai tacuta si cutremuratoare lectie de viata. Poate, ultima.

Pe patul mortii, incepi sa-ti inveti viata

De cum pasesti in asezamantul medical "Sf. Irina", simti o emotie aparte, ca atunci cand te-ai afla intr-un paraclis sau o pestera de pustnic. Ceva special, dincolo de vointa ta, te impiedica sa inaintezi dezinvolt, sa vorbesti altcumva decat in soapta sau sa pui intrebari nelalocul lor. In spitalul celor fara mari sanse de vindecare, durerea si suferinta atroce, pe care le banuiesti dincolo de usile mereu inchise ale saloanelor, par a se desfasura intr-o alta incapere a timpului, intr-o alta tacere - una religioasa, liturgica parca. Parintele Zosima, duhovnicul asezamantului, ii spune cumva la fel, dar cu alte cuvinte, numind-o "liniste lichefiata", palpabila, unduita si sonora parca; "tacere inrourata", ce umezeste buzele uscate de arsita suferintei, inainte ca somnul final si fara vise sa-i cuprinda pe cei bolnavi, osteniti si insetati de dreptate.
De cate ori vine vorba de "Sf. Irina" si de rabdarea uneori sfanta a celor pe care ii ingrijeste spiritual, zi de zi si la orice ora din noapte, parintele pare sa devina usor contemplativ si filosof. Moartea e un bun profesor. Mereu ai ce invata in preajma ei. E ca intunericul care sporeste orbitor tasnirea luminoasa a unei simple scanteieri. Inveti ca duhovnic, inveti ca simplu om. "Pe patul mortii, incepi sa ai timp", constata parintele. "In acele clipe, timpul incetineste si se dilata in bulboane adanci, pe care le umpli cu amintiri si regrete. Nu e o simpla vorba ca prin fata ochilor iti trece, fragmentar si pe sarite, filmul vietii... Pe patul mortii, incepi sa-ti inveti viata".

Parintele Zosima, duhovnicul asezamantului

Ca un crestin adevarat, in timp ce viziteaza cele noua saloane ale asezamantului, parintele se intareste pe sine si ii incurajeaza pe bolnavi cu vorbele Apostolului Pavel, care spune raspicat ca moartea nu e pedeapsa, ci "castig"; nu e sfarsit, ci inceput. E plansul si durerea femeii inainte de a naste. E graul pus de cu toamna sub brazda. Trebuie sa moara clipa prezenta, pentru a da roada vie si bogata celei viitoare.
E adevarat ca uneori parintele isi umezeste ochii a regret, atunci cand vine vorba despre unii bolnavi care ii intorc invartosati spatele si vor sa moara nespovediti, fara lumanare la capatai, fara ultima Impartasanie. Nu intelege acest refuz al celor sfinte, dar tot el se intareste, alunga gandul judecarii aproapelui si se imbarbateaza, rostind frumos, aproape filocalic: "Noi, ortodocsii, nu avem certitudini. Noi avem doar nadejde".
Aceeasi nadejde, desigur, a iscat la "Sf. Irina" o regula nescrisa, dar respectata cu sfintenie de toata lumea - nimanui nu-i este ingaduit sa pronunte cuvintele "moarte", "cancer" sau "faza terminala". In micul spital, numele bolii e prezent doar in perifraza si alint. E asa cum sta scris la intrarea strajuita de doi mesteceni alburii si nostalgici: Centru de ingrijiri paliative, Fundatie ortodox caritabila sau, mai simplu, Hospice "Sf. Irina".

Tacerea care naste urlete

Elegant, cu ferestre largi si pline de lumina, ascuns discret privirilor de orice fel si mirosind inca de la intrare a curat si a tamaie, micul spital fondat de doctorul Pavel Chirila e o picatura de mangaiere intr-un ocean de suferinta. La "hospis" vin toti dezmostenitii soartei - oameni batrani, saraci si, mai ales, singuri. Oameni alungati din alte spitale. Oameni ai strazii, deci ai nimanui. Oameni care nu au nici o ruda, decat pe "aproapele" pomenit generic de Hristos - un parinte duhovnic si o echipa de asistente voluntare, miloase si pline de afectiune. Elena Tacu e una din ele. Daca o intrebi de ce si-a ales povara acestei meserii, isi coboara inocent privirea in pamant, de parca s-ar rusina de slabiciunea ei pentru suferinta altora. Daca o iscodesti si insisti sa afli de la ea tulburatoare povesti de viata, se incrunta putin suparata si vocea ei devine neasteptat de taioasa: "Aici nu se implinesc povesti, ci destine... Aici si numai aici gasesti cuvintele din Pateric: "Sa stai mereu cu gandul la moarte si sa cugeti". Vezi cu ochii tai si traiesti aievea aceste cuvinte. Nu mai e ca atunci cand le auzi rostite de altii".

Dr. Pavel Chirila

Imbracata in haine simple si cernite, aproape monahale, Elena Tacu are o privire de om iluminat. Se vede ca sederea indelunga la capataiul bolnavilor i-a limpezit multe din gandurile si ezitarile ei de adolescent intarziat. Se vede ca acum socoteste altfel pretul vietii. Nu vorbeste prea mult si nici nu face caz de toate descoperirile ei, dar refugiul ei de odihna o arata asa cum este ea in realitate - sensibila, iubitoare de pictura si frumos, dar, mai ales, credincioasa, cu multa ravna la Sfantul Serafim de Sarov si Sfantul Nectarie, cel ajutator in multe boli fara de leac.
Sfioasa, ne indeparteaza laudele si abia intr-un tarziu, dupa lungi insistente, accepta sa recunoasca ceea ce putea sa vada oricine cu ochiul liber - ca pentru ea, frumosul, poezia sau pictura nu sunt o simpla joaca artistica, ci chiar felul ei de a se salva de durerea din jur, felul ei de a se ruga Domnului sa o intareasca, pentru ca la randul ei sa intareasca si ea pe altii. Trebuie sa fii puternic ca sa poti sprijini pe umarul tau fruntea transpirata a unui muribund. Trebuie sa ai multa stapanire de sine sa constati ca tacerea unui copil de noua ani poate umple un intreg salon de urlete, asa cum trebuie sa stai neclintit in credinta ca sa auzi strigatul de ajutor al acelui copil si sa vezi ca nu poti face nimic pentru el.
Intr-un caiet obisnuit, de etern elev in ale vietii, Elena Tacu si-a notat unele ganduri si cate ceva din intamplarile traite la "Sf. Irina". Caietul acesta e o confesiune si un jurnal de front, un omagiu adus clipei, dar si o tulburatoare marturie a felului in care luptam, ne pregatim si murim, uneori invingand chiar moartea.

Intalnire cu ingerul

Fiecare paraseste viata in felul sau - unii incruntati si incercati de ispite; altii senin, cu iertarea si rugaciunea lui Iisus pe buze. Nu suntem tipare intru nimic, dar un lucru e sigur si comun tuturor - la Centrul de ingrijiri paliative "Sf. Irina" se sufera greu, muceniceste, intr-o lupta din care razbate miraculos o invatatura, o lumina salvatoare, un acord final plin de optimism
si incredere. Unora, Dumnezeu le da rabdare, pocainta si lacrimi. Altora, li se arata ingerul Domnului atat de aievea incat pot discuta cu el fata catre fata, asa cum a patit nu de mult o femeie care l-a intrebat cand o sa mai vina, pentru ca doua zile mai tarziu sa moara, asa cum ii promisese ingerul: "Am sa te ajut. Ce-a fost mult acum s-a facut putin".

Asezamantul "Sfanta Irina"

La "Sf. Irina" ceea ce nu mai poate face morfina sau calmantele cele mai puternice reuseste rugaciunea. Reuseste o vorba buna sau chiar o singura mangaiere. Parintele Zosima isi aminteste si acum, cu inima stransa de emotie, cum o batrana, o nemtoaica de 102 ani, refugiata la Bucuresti in timpul primului razboi, avea niste dureri atat de mari, incat asistenta, nemaistiind ce sa faca, a luat-o in brate si, leganand-o, a sarutat-o pe fruntea imbrobonita de sudoarea suferintei. Brusc, ca un miracol, durerile au incetat, facand-o pe batrana sa multumeasca intr-o germana confuza si sa-i intoarca suav sarutul asistentei. Asa a murit, cu buzele lipite de fruntea unei straine, ce-i oferise ultimul dar de care avea nevoie ca sa plece linistit si frumos din aceasta lume - un gest tandru, de iubire.
Multe intamplari te pot impresiona la "Sf. Irina", in linistea durerii intretaiate arar de un geamat, un fosnet sau un oftat prelung. O batrana profesoara de 70 de ani s-a chinuit mai multe luni, pana cand a cerut intr-o zi sa vina sotul ei, si preotul Zosima sa le faca nunta de aur. Trei zile mai tarziu, femeia a murit. A plecat impacata si cu un mic buchetel de mireasa in brate. Un alt batran, evreu fiind, a cerut sa se boteze si, dupa Sfanta Impartasanie, si-a dat ultima suflare cu rugaciunea inimii pe buze. Cu adevarat cutremurator la "Sf. Irina" este insa altceva - lectia data de cei tacuti si intariti in rabdare; felul demn, neclintit si impacat cu sine in care unii bolnavi suporta zvarcolirile finale ale bolii. E o lectie din care multi ar avea de invatat - chiar si monahii cei mai intariti. Sau cum frumos spune parintele Zosima: "E o lectie vie a Sfintilor Parinti. Ei vorbesc despre bolile cele grele ce duc in rai... Sa nu-i judecam pe cei bolnavi si chinuiti. S-ar putea ca unii din acesti dezmosteniti ai soartei sa fure inaintea noastra raiul, asa cum a furat raiul talharul pe cruce".

P.S. Nu am scris aproape nici un cuvant despre doctorul Pavel Chirila si minunata sa lucrare de la "Sf. Irina". Tacerea noastra e omagiu si evlavie pentru discretia cu care se strecoara pe holurile hospisului, nu pentru a verifica sau a da ordine, ci doar pentru a vedea ce lipsuri si nevoi mai sunt de acoperit. Din zi in zi, sunt tot mai multe.

Cine vrea sa ajute Asezamantul "Sf. Irina" poate dona bani in contul RO11PIRB4201700750001000, deschis la Piraeus Bank Bucuresti, sucursala Carol.

Foto: Horia Turcanu (2)

articol preluat din formula AS

http://www.formula-as.ro/2010/907/spiritualitate-39/lacasul-ingerilor-12170

Sfanta Irina

 

Sfanta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege in cetatea Maghedon. Sfanta Mucenita Irina s-a nascut pagana, iar numele ei a fost la inceput Penelope. Cand a implinit sase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost inchisa in acest turn, impreuna cu 13 fecioare, o invatatoare cu numele Caria si cu Apelian, un batran intelept.

Intr-o noapte, i-a aparut in vis ingerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina ("pace"), si vei fi multora scapare si adapostire si prin tine se vor mantui multe suflete, iar numele tau va fi mare in toata lumea”.

Sfanta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian si a primit botezul de la Sfantul Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.

Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatal ei, motiv pentru care a dorit sa o supuna la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfanta Irina il va converti in chip minunat pe tatal ei la crestinism.

A fost supusa la multe chinuri in vremea a patru imparati. Regele Sedechia a ingropat-o pana la gat intr-o groapa umpluta cu serpi si cu scorpioni, dar ingerul Domnului a pazit-o pe sfanta fecioara mucenita intreaga. Apoi regele a incercat sa o taie in doua cu fierastraul, dar fierastraul s-a frant de trupul ei ca si cand trupul ar fi fost de marmura. Acelasi rege a legat-o de o roata de moara sub o moara de apa si a dat drumul suvoiului, nadajduind ca asa fecioara mucenita se va ineca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a ramas vie si nevatamata.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus in picioare incaltaminte de fier, i-a incarcat in spate un sac de nisip, a inhamat-o la o caruta si a pus sa fie manata ca un animal cale lunga dincolo de cetate. "Cu adevarat sunt ca o vita inaintea Ta, O Doamne!" a rostit mucenita, alergand legata in urma tortionarilor ei. Dar ingerul Domnului a cutremurat pamantul, iar pamantul s-a deschis si i-a inghitit pe chinuitori. Supravietuind tuturor torturilor, multi pagani au lepadat paganismul si au alergat la Hristos crezand si botezandu-se.

Irina a intrat in cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetatii, Numerian, a aruncat-o consecutiv in trei tauri din metal incins. Dar ea nu a murit.

Cand Irina a sosit in cetatea Mesembria, a fost omorata de regele Sapur, dar Dumnezeu a inviat-o. Regele si multi din popor, vazand aceasta, au crezut in Hristos si s-au botezat.

In cele din urma, Sfanta Mucenita Irina s-a intins intr-un sicriu si i-a poruncit lui Apelian sa-l inchida. Dupa patru zile, cand au deschis sicriul, au vazut ca trupul Irinei nu mai era in el. Asa a proslavit-o Dumnezeu in veci pe Sfanta Mare Mucenita Irina.

Tot astazi, Biserica face pomenirea Sfintilor Mucenici Neofit, Gaie si Gaian.

Maine, facem pomenirea Sfantului si Dreptului Iov.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

RUGACIUNEA SFANTULUI ISAAC SIRUL

• Sfantul Isaac Sirul: “Calea lui Dumnezeu e Crucea de fiecare zi, căci ni­menea nu s-a suit la cer cu răsfăţul”

“Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Carele ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si de milostivire ai varsat pentru dansul, primeste lacrimile mele. Cu patimile Tale vindeca patimile mele, cu ranile Tale tamaduieste ranile mele, cu sangele Tau curateste sangele meu si patrunde-mi trupul cu misreasma trupului Tau, celui de viata facator. Fierea cu care vrajmasii Te-au adapat sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul ma adapa. Trupul Tau intins pe cruce sa intinda catre Tine mintea mea cea trasa-n jos de catre diavoli. Capul Tau, pe care L-ai aplecat pe cruce, sa inalte capul meu palmuit de potrivnici. Preasfintele Tale maini, pironite de necredinciosi pe cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum preasfanta gura Ta a fagaduit. Fata Ta, cea batjocorita cu palmuiri si scuipari, sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Sufletul Tau, pe care L-ai dat Tatalui cand erai pe cruce, sa ma povatuiasca spre Tine prin darul Tau.
Nu am inima indurerata ca sa Te caut, nu am pocainta si nici umilinta care-i intoarce pe fii la mostenirea lor, nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. Intunecatu-s-a mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. Racitu-s-a inima mea de-atatea ispite si nu poate sa se-nfierbante cu lacrimile dragostei de Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima indurerata ca sa pornesc cu tot sufletul in cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele.
Da-mi asadar, Bunule, darul Tau. Tatal, Carele mai inainte de veci Te-a nascut din sanurile Sale cele mai presus de timp, sa innoiasca in mine inchipuirea icoanei Tale. Te-am parasit, nu ma parasi; am iesit de la Tine, iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile turmei Tale celei preaalese. Hraneste-ma impreuna cu ele, din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata este salasul Tau si intr-insa se vede stralucirea descoperirilor Tale. Stralucirea Ta este mangaierea si odihna celor ce S-au ostenit pentru Tine in necazuri si in tot felul de chinuri. Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine, nevrednicul, cu darul si cu iubirea Ta de oameni, in vecii vecilor. Amin”.

Darul lacrimilor

Povestit-a Avva Iosif ca a zis Avva Isaac: Sedeam odata cu Avva Pimen si l-am vazut uimindu-se. Si fiindca aveam multa indrazneala catre dansul, am pus lui metanie si m-am rugat, zicand: Spune-mi, unde erai? Iar el, fiind silit, a zis: Gandul meu era unde a stat Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, si plangea la Crucea Mantuitorului; si eu voiam pururea asa sa plang.

 Sa ne sfintim noi mai mult,si prin darul lui Dumnezeu ,se sfintesc si apropiatii nostri si chiar si raufacatorii nostri. Cine rabda pe aproapele lui,chiar de ar fi si omorat de el ,este pus alaturi de martiri! La fel ca Sf.Filofteia de la Curtea de Arges (omorata chiar de tatal ei ,ptr. ca facea bine saracilor )si ca si alte mii si mii de martiri, sclavi sau liberi, chinuiti de-a lungul mileniilor. Cine le mai stie numele ,rabdarea sau chinurile indurate? Numai Dumnezeu nu a uitat nimic,gand ,vorba ,fapta ! Nici macar un oftat ,sau o vorba indurata de cineva ! Toate le va rasplatit candva , fiecaruia in parte! Sa nu-i abandonam pe apropiatii nostri cazuti in pacate ,cautand doar scapare noastra si avantajul nostru propriu. Si asa facand ,sacrificandu-ne pentru bine

 Peste cativa ani nu vom avea voie sa ne mai numim ortodocsi,nu vom mai avea dreptul nici la viata ,daca nu ne lepadam de credinta. Biblia si sfintii asa profetesc pentru viitor,persecutie religioasa si greutati mari. 201o a fost profetit ca un an cu turburari,2011 se asteapta un an sangeros. E slobozit Satana pe pamant sa isi faca si el lucrarea lui,spune Biblia.
"Domnul isi arata indelunga rabdare fata de lume, se arata milostiv tocmai pentru ca inca se mai savarseste Sfanta Liturghie. Daca lumea nu ar fi avut preacuratul Trup si preacuratul sange al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevarata viata si de darul sfintirii. Liturghia este adevaratul ferment al vietii duhovnicesti, ceresti si sfinte care lucreza in omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nadejdea si taria noastra" Sf Ioan de Kronstadt

Sfantul Nectarie vindecă o sora de manastire muribunda

coltisorul meu de acasa....

În Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul o maică s-a îmbolnăvit foarte grav. Avea doar 24 de ani şi se numea Veronica. La început avea dureri de cap, apoi a început să o doară mâna dreaptă. Maicile au dus-o la un spital din Atena unde a stat patru luni şi jumătate şi, cu toate străduinţele medicilor, nu s-a văzut nici o îmbunătăţire. A fost adusă din nou la mănăstire, dar situaţia se înrăutăţea pe zi ce trecea. A fost dusă din nou la spital, dar, după o perioadă, medicii au spus că nu mai au ce-i face, deoarece nu mai are mult de trăit şi dacă vor, maicile pot să o ia la mănăstire.

Îi paralizaseră picioarele, o mână, iar capul nu mai putea să-l ridice. Permanent avea crize, iar temperatura nu scădea sub 39°. Doctorii au zis că măduva picioarelor se topise, transformându-se într-un lichid. Maica stareţă, împreună cu toate maicile, ştiind că nu mai are mult de trăit, s-au hotărât să o tundă în schima mare.
Dar iată ce ne-a povestit chiar maica Veronica:

„Era în Duminica Ortodoxiei, având o criză şi dureri mari, am văzut-o pe fosta stareţă a noastră care adormise întru Domnul. A venit la mine, m-a luat în braţe şi m-a dus într-o biserică a Maicii Domnului din Patra. În biserică era o Doamnă preaslăvită. Stareţa m-a lăsat într-un colţ şi s-a dus la acea Doamnă, pentru a vorbi cu ea. Am auzit şi eu discuţia lor. Stareţa a întrebat-o: «Doamna mea, ce se va întâmpla cu acest copil şi ce va fi cu crizele?». «Nu fi supărată, aceste crize nu o să le mai aibă». «Vai ce bucurie! a zis stareţa. Dar febra şi durerile de care suferă aşa tare, ce va fi cu ele?». «Să facă puţină răbdare; nu vezi cât se întristează maicile pentru dânsa? Ia gândeşte-te, dacă o vom lua, cât se vor mâhni! Nu fi tristă; nu va păţi nimic!». Şi zicând acestea, a plecat fără să o mai văd.

Apoi, fosta stareţă s-a întors spre mine şi a zis: «Copilul meu, să-i spui stareţei să facă cât mai repede ceea ce s-a hotărât, deoarece va ajuta mult. Ai grijă să nu uiţi ce ţi-am spus». Era vorba despre tunderea în schima mare, dar eu nu ştiam, deoarece în ultimele zile suferisem atât de mult de pe urma durerilor, încât nu mai ştiam ce se întâmpla în jurul meu şi nu mai recunoşteam pe nimeni. Durerile au continuat, iar doctorii au zis maicilor că duminică voi muri.

Sâmbătă am avut dureri foarte mari, iar pe la patru după-amiază am rugat-o pe maica Euniki să-mi facă o injecţie calmantă şi, în curând, am adormit. Nu după mult timp am auzit bătaie în uşă, dar nu am răspuns. M-am gândit în sinea mea: «Oare maica Euniki nu le-a spus că sunt obosită şi vreau să mă odihnesc? Oare cine să fie? m-am întrebat».

Deodată se deschide uşa şi văd intrând o Doamnă preaslăvită, un episcop şi un bărbat înalt care era îmbrăcat cu o manta (astăzi nu se mai obişnuieşte să se poarte aşa ceva). Doamna, văzându-mi privirea mirată, mi-a zis:

– Cred că te întrebi cine suntem şi de unde venim la ora aceasta. Eu sunt de la Mănăstirea Malevi şi de acolo vin, iar Preasfinţitul este Sfântul Nectarie din Eghina, iar el este ucenicul cel iubit al Domnului nostru şi locuieşte aici, este ocrotitorul vostru.

Între timp, s-a apropiat de mine şi mi-a zis:

– Eu am venit şi duminică. Aveam de gând să vin peste câteva zile ca să te ajut, dar ştiind că mâine vei lua schima mare, m-am gândit să vin astăzi şi să te ajut să te ridici, ca să poţi să-ţi începi rânduiala ta şi să te pregăteşti.

– Eu, Doamna mea, nu pot să stau pe picioarele mele, nu pot să mă mişc. Vin câte două-trei maici şi nu pot să mă facă bine. Dar dumneavoastră cum o să mă ajutaţi? Cum pot să-mi fac rânduiala mea, dacă mă doare aşa de tare?

– Copilul meu, de multe ori când copilul are o durere, un necaz, inima mamei doare şi mai mult. Pe mine m-au strigat atâţia copii pentru tine şi inima mea m-a durut. Chiar dacă Dumnezeu avea în planul Lui să te lase mulţi ani la pat, eu m-am rugat Stăpânului Hristos să vin să te vindec astăzi, pentru că inima mea nu mai suporta. Oare nu crezi în puterea lui Dumnezeu?

- Cred, i-am zis eu.

- Cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu, mi-a răspuns ea.

- Atunci de ce, Doamna mea, nu m-aţi făcut bine când aţi venit cu câteva zile în urmă, după cum mi-aţi spus?

- Nu te-am făcut bine, a zis Doamna, pentru că lumea ar fi zis că criza prin care ai trecut te-a adus la sănătate când ţi-ai revenit. De aceea am lăsat pe astăzi, ca să se slăvească mai mult numele lui Dumnezeu.

În chilie aveam un dulăpior şi pe el aveam diferite iconiţe. Ducându-se, Doamna a luat o iconiţă şi venind lângă mine, a zis:

- Uite! Ia această iconiţă ca să înţelegi cine sunt!

Era a Maicii Domnului de la Malevi. În continuare mi-a zis:

– Veronico, acum ai să-mi aprinzi candela?

Asta mi-a zis-o pentru că atunci când eram în spital, am văzut în somn că mă aflam pe un loc înalt şi necunoscut. Era o bisericuţă a Maicii Domnului. Am vrut să merg, dar nu am putut şi atunci am zis: «Preasfânta mea, dacă nu mă faci bine, nu-ţi voi mai aprinde candela». Pentru aceasta mi-a zis cele de mai sus.
Atunci eu, ca şi cum mi-aş fi revenit, am strigat:

– Preasfânta mea, tu eşti?

Zicând aceasta, s-a întors zâmbind, şi apoi a dispărut. În momentul acela revenindu-mi, nu-mi dădeam seama dacă am dormit sau nu, dar am văzut în mâinile mele iconiţa Maicii Domnului de la Malevi. Această iconiţă mi-o adusese un arhimandrit, pe când eram bolnavă în spital.

După ce mi-am revenit, m-am ridicat în picioare, iar în clipa aceea trecea prin dreptul geamului meu maica Nectaria. Am strigat-o să vină înăuntru. În clipa aceea, am sărit în picioare şi am îmbrăţişat-o, înţelegând că s-a făcut o minune cu mine.

Atunci maica Nectaria s-a dus să vestească şi maicilor minunea, dar nu era de găsit niciuna, căci erau toate la Vecernie. În cele din urmă s-a dus în biserică şi a strigat: «Maicilor, veniţi! S-a făcut o minune cu maica Veronica! Este complet sănătoasă!».

Când au venit să mă vadă, eu stăteam în uşă, iar ele au început să plângă şi se pierdeau de emoţie. M-am dus în biserică şi am stat la Vecernie, iar când am ieşit, au tras clopotele ca să-i mulţumim Maicii Domnului. Au fost anunţate rudele şi toţi cunoscuţii. Apoi s-a făcut Acatistul Maicii Domnului şi alte slujbe de mulţumire. În ziua următoare am fost tunsă în schima mare, primind numele de Magdalena”.

După câteva zile a mers toată obştea de la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, împreună cu maica Magdalena, la Mănăstirea Malevi, ca să mulţumească Maicii Domnului pentru minunea făcută.

Material preluat de pe http://www.ortodoxradio.ro/ortodox/2007/08/27/minunile-de-la-malevi/

O operaţie a Sfântului Nectarie

SFINTE NECTARIE ..ROAGA-TE PENTRU NOI PACATOSII!

Pentru că în această zi îl pomenim pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, vă voi povesti o întâmplare adevărată. Eram la Mânăstirea Cernica, la unul din parastasele ce s-au săvârşit întru pomenirea Părintelui nostru Visarion. După slujbă, s-a apropiat de grupul nostru de pelerini o creştină necunoscută, care împărţea gratuit pliante religioase. Am primit cu plăcere materialele oferite în dar şi am schimbat şi câteva cuvinte cu dânsa. Printre altele, ne-a spus: „Să ştiţi, fraţilor, că pe mine m-a operat Sfântul Nectarie. Mi-au apărut nişte chisturi la sân; am fost la medic, la doctoriţa mea şi, în urma investigaţiilor, mi s-a stabilit, clar, diagnosticul: cancer la sân. Mi s-a spus că trebuie să mă operez de urgenţă. Nu mi-a fost uşor să aud vestea cea rea, dar, având credinţă în Dumnezeu şi ştiind de darurile pe care le-a dat, El, Sfinţilor Lui, am alergat cu lacrimi şi m-am rugat la racla Sfântului Nectarie din Bucureşti. Noaptea, în vis, a venit la mine Sfântul Nectarie şi mi-a zis: „Am venit să te operez. După operaţie să te duci să te arăţi şi doctoriţei tale şi s-o rogi să-ţi mai facă un tomograf”. Când m-am trezit din somn – o, minunile Tale, Doamne! – eram operată, eram vindecată. Tremuram de bucurie. Aşa cum am putut, m-a dus la doctoriţă şi i-am spus că mai vreau să fac un tomograf, după cum mi-a zis Sfântul. Când s-a uitat doctoriţa la sânul meu, m-a întrebat cu mirare: „Dar când v-aţi operat aşa de repede, căci operaţia e şi cicatrizată?”. Atunci i-am spus adevărul: „M-a operat Sfântul Nectarie!”. Şi i-am povestit visul. Nu pot să vă descriu în cuvinte care a fost reacţia doctoriţei, care a izbucnit în plâns şi după aceea şi-a schimbat viaţa. Ea, care era o femeie modernă, care se purta după moda lumii acesteia, care nu frecventa biserica, iată că a devenit o bună creştină, mişcată de această minune, făcută cu mine de Sfântul Nectarie. Ea îmi ştia cu exactitate starea mea dinainte şi mă vedea acum vindecată complet. Această minune a determinat-o să creadă cu toată fiinţa că este Dumnezeu şi că El, care l-a creat pe om, foarte uşor îl poate şi vindeca, repara.” Iată cum, operând o singură dată, Sfântul Nectarie a vindecat două persoane. A vindecat-o trupeşte pe femeia care ne-a povestit minunea, dar a vindecat-o sufleteşte şi pe doctoriţă. Această din urmă vindecare este mai grozavă decât prima, fiindcă a înviat un suflet. Sfântul putea să o vindece doar pe femeia bolnavă de cancer şi gata, dar a trimis-o la doctoriţă, fiindcă doctoriţa era şi mai bolnavă (sufleteşte) decât pacienta ei. Iată ce face credinţa, nădejdea şi rugăciunea! Iată judecăţile lui Dumnezeu!  COLTISORUL MEU DE RUGACIUNI, DE UNDE NU LIPSESTE ICOANA SF. NECTARIE....

MINUNI ALE SF. PARASCHEVA

Aceste minuni sunt însemnate de către o păcătoasă creştină - Blondina -, după porunca Sfintei Paraschiva, care i-a spus în vis să scrie toate minunile făcute de ea, pe care le ştia această ucenică a Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă Paraschiva cu tinerii şi cu toţi care se roagă ei cu credinţă.

1. O studentă dentistă, făcând practică într-o clinică, şi-a lăsat pe masă, în cabinetul de lucru, poşeta în care avea bani mulţi şi un ceas de mână, de mare valoare. Când să plece acasă, a observat că lipsesc banii şi ceasul. Ea, fiind foarte credincioasă, imediat a venit la Sfânta Paraschiva şi i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea bani. După trei zile vine un om în vârstă la cabinetul medical şi îi aduce ceasul şi banii, cerând mii de scuze pentru feciorul său, care era un golan şi - fiind chiar clientul ei - a profitat când ea a ieşit din cabinet şi i le-a furat. Tatăl băiatului i le-a găsit ascunse, l-a bătut până i-a spus de unde le-a luat, apoi a venit de i le-a adus înapoi.
2. O femeie tânără de 33 de ani dintr-un sat de lângă Iaşi, a intrat într-o zi în Sfânta Mitropolie. Părea abătută, nervoasă şi chiar nebună. S-a închinat la multe icoane şi a venit la moaştele Sfintei Paraschiva. S-a închinat, însă când a vrut să sărute sfânta raclă, o putere a izbit-o şi ea a căzut la pamant . A inceput sa strige: "draci, diavoli..". Oricine venea către dansa, ea ii împingea, şi la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei Mitropolii - un diacon cu viaţă frumoasă călugărească -, a apucat-o de mână şi a întrebat-o: "Spune, ce păcat ai făcut?" Ea a spus că a umblat cu farmece, că a auzit că soţul ei o înşeală.
A întrebat-o de unde este şi cum o cheamă? Nu ştia, ci se văieta de cei trei copilaşi ai săi. Atunci părintele diacon a întrebat-o dacă ştie să citească. Ea a spus că ştie; el i-a dat acatistul Sfintei Paraschiva ca să-1 citească. Ea s-a aşezat în genunchi la picioarele sfintei şi a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit şi a văzut că ea s-a limpezit la minte.
A mărturisit-o şi, fiindcă ea a spus că de trei zile n-a luat în gură nici un strop de apă, a împărtăşit-o. Femeia a plecat acasă sănătoasă.
3. Într-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus că lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat şi s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soţ, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.
Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul şi a plecat. Peste trei luni am intalnit-o pe strada, sănătoasă, voioasă. Am întrebat-o cum se simte, îmi spune: "Bine! Dar să vedeţi cum s-a întâmplat. La vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă".
5. O maică din Cheile Bicazului a venit la Sfânta Paraschiva, fiind bolnavă de urechi de nu mai auzea nimic şi avea şi dureri. A stat trei zile în rugăciuni cu lacrimi şi a plecat complet sănătoasă.
6. Mi-a povestit un preot din Ardeal că în parohia lui a fost o fată care trebuia să se căsătorească cu un băiat. O fată cuminte, însă băiatul a fost rău, a lăsat-o şi s-a căsătorit cu alta. Ea, fiind foarte necăjită, a venit la preotul paroh şi i-a povestit durerea sa. Preotul a sfătuit-o să meargă la Iaşi, să se închine la moaştele Sfintei Paraschiva şi să dea un pomelnic. L-a ascultat. Peste o lună s-a căsătorit cu un băiat foarte bun şi e fericită.
7. Un alt preot, tot din Ardeal, mi-a povestit: A fost bolnav de plămâni - T.B.C. -, i s-au făcut multe antibiotice şi el a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acela i-a confirmat această nenorocire. Preotul imediat s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora zece seara şi Sfânta Mitropolie era închisă. Atunci el a stat în genunchi afară lângă peretele unde stau moaştele Sfintei Paraschiva, s-a rugat câteva ceasuri plângând. A doua zi a simţit că e sănătos şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii, slujeşte şi azi Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal.
8. A venit o doamnă de la Bucureşti aducând în dar Sfintei Paraschiva un covor persan mare şi frumos. Am întrebat-o ce înseamnă acest dar. Mi-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit. Cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui şi i-au jspus să se pregătească de moarte, că are cancer, într-o zi vine la ei acasă un prieten evreu şi le spune că el pleacă la Iaşi şi îi sfătuieşte să-i dea bani şi pomelnic să ducă el la Sfânta Paraschiva. Şi l-au ascultat şi i-au dat. Peste două luni soţul ei s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, ea personal a adus acest covor la Sfânta Paraschiva.
9. O femeie de la ţară, foarte disperată, a venit la Sfânta Paraschiva că i s-a furat vaca. A dat un pomelnic şi a plecat. Peste o săptămână a venit să-i mulţumească Sfintei Paraschiva, că a găsit vaca în al treilea sat.
10. Vine o mamă foarte necăjită la Sfânta Mitropolie şi-mi spune că are o fată cam leneşă şi putin credincioasa si ca are in fata bacalaureatul si admiterea în facultate. Am sfătuit-o să o aducă şi pe fată la Sfânta Paraschiva. Când a venit cu fata, am întrebat fata dacă ştie rugăciuni, mi-a răspuns că nu ştie nici o rugăciune. Am dus-o în faţa sfintei racle a Cuvioasei Paraschiva şi i-am zis să stea în genunchi să se roage cum ştie. Ea a spus sfintei că are frică de română şi ştie numai despre Eminescu. Exact aceasta a întrebat-o la bacalaureat şi fata a reuşit bine.
Vine altă grijă şi mai grea: admiterea la facultate. Fetiţa vine de acuma singură la Biserică şi mai des. Iar în ziua examenului la admitere vine şi îi spune Sfintei Paraschiva că ea ştie la chimie mai bine oxigenul. Asta a întrebat-o şi a luat media şapte. Dar nu avea loc, pentru că au intrat cu cea mai mică medie de 7,50.
Mama sa vine iarăşi cu lacrimi la Sfânta Paraschiva şi iarăşi sfânta o ajută. Au rămas patru copii fără locuri, însă unul din ei era băiatul unui şef mare al oraşului şi acesta face demersuri la Bucureşti şi se mai aprobă patru locuri, în care intră şi fetiţa în cauză. Aşa a ajutat-o cuvioasa să intre şi fetiţa ei şi de atunci fata şi mama vin foarte des la cuvioasa să-i mulţumească.
11. Într-o seară a venit la Sfânta Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Paraschiva. După ce s-a mai liniştit am întrebat-o ce are. Şi a zis că e foarte fericită şi a venit să-i mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Paraschiva. Mi-a povestit: "Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa, venind în drum spre Iaşi la examenul de admitere, m-am întâlnit pe tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Paraschiva să-i cerem ajutorul. Domnişoara, foarte mândră, mi-a răspuns că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine. Eu totuşi am venit la Sfânta Paraschiva şi i-am cerut ajutorul şi mi l-a dat. La examen cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc Cuvioasei".
12. O doamnă din Bacău voia neapărat să se mute la Iaşi. Mulţi ani s-a chinuit cu această problemă, dar nu putea să reuşească. Şi atunci, după sfatul cuiva, a venit la Sfânta Paraschiva, s-a închinat şi a lăsat pomelnic. Au trecut câteva luni şi ea nu numai că a fost mutată la Iaşi, ci a căpătat şi locuinţă.
13. Două cumnate trăiau într-o casă, în buna înţelegere, într-o zi la una din ele au dispărut 200 de lei. Ea a reproşat cumnatei sale că aceea i-a luat, cea învinuită s-a jurat că nu ştie nimica, dar degeaba... Atunci a venit la Sfânta Paraschiva, a dat pomelnic în care s-a rugat ca Sfânta Paraschiva să arate cine este vinovat, ea sau cea care cleveteşte. După două săptămâni copilul de nouă ani al păgubaşei, jucându-se pe stradă, a fost omorât de o maşină. S-a adeverit că acuzaţia era nedreaptă, femeia care acuza era mincinoasă.
14. Pe ziua de 16 octombrie 1968 vine o mamă într-o stare de nebunie, ţipă, strigă, plânge, îşi rupe părul... Am intrebat-o ce are. Mi-a spus că e foarte vinovată faţă de Sfânta Paraschiva.
În ziua hramului, Sfânta Paraschiva, 14 octombrie, ea s-a apucat să facă pregătiri pentru iarnă. Mama ei, o femeie bătrână şi credincioasă, îi spune: "Draga mea, să nu faci asta, căci astăzi este o mare sărbătoare - ziua Sfintei Paraschiva".
Ea îi răspunde: "în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi". La o oră după acesta discuţie, şi-a trimis fetiţa ei de nouă ani să cumpere ulei de la alimentară, dar, luându-se cu treaba, n-a observat că a trecut un ceas şi fetiţa nu mai vine. în cele din urmă, o vecină a venit şi i-a spus că fetiţa e dusă cu salvarea la spital, deoarece a dat peste ea un autobuz. Dar pocăinţa mamei a fost sinceră şi fetiţa s-a făcut sănătoasă, fără nici o complicaţie.
15. În casa unui profesor universitar era o mare păgânătate. în ziua de 14 octombrie - hramul Sfintei Paraschiva - soţia profesorului i-a spus femeii din casă: "Astăzi să faci săpun". Aceea, fiind creştină, i-a răspuns: "Eu nu fac asta, că e mare sărbătoare. Astăzi e Cuvioasa Paraschiva şi mă duc la Sfânta Mitropolie la slujbă". Şi g-a dus la sfintele slujbe.
Stăpâna, foarte supărată, s-a apucat singură să facă săpunul. A aşezat un cazan afară şi acolo a clocotit grăsimea cu soda caustică şi cu apa. Ea a intrat în casă, iar fetiţa ei unică, de 12 ani, fugea în jurul cazanului şi la un moment-dat, a căzut în el şi a murit imediat.
16. Fiica unei doctoriţe de aici din Iaşi a căzut la un examen şi era ameninţată să rămână repetentă. A venit mama ei la mine şi mi-a spus necazul ei, desigur rugându-se Sfintei Paraschiva cu lacrimi. Doctoriţa mi-a făcut mie mult bine. Am rugat-o şi eu pe Sfânta Paraschiva s-o ajute, s-o scoată din acest necaz spunându-i: "Tu ştii, Sfântă Paraschiva, cât de mult m-a ajutat doctoriţa pe mine, te rog ajut-o şi tu pe ea, că eu nu pot". Noaptea am visat-o pe Sfânta Paraschiva, care mi-a spus: "Şi ce datoare sunt eu doctoriţei, dacă te-a ajutat pe tine? Dar hai să fie cum vrei tu!" Şi a continuat: "Eu îţi trimit pe fiul tău, care-i prieten cu profesorul fetei, să vorbească el cu profesorul s-o mai examineze o dată, iar eu o voi ajuta la examen". Peste două zile a venit băiatul meu de la Bucureşti - nechemat -, a aranjat toate şi fata a luat examenul şi a trecut în anul trei.
17. O fată farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. Prin mine a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva şi la 1 ianuarie 1968 a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela începe s-o curteze, dar ceva serios nu spunea. Apoi o lasă şi se duce la altele. Ea, disperată, tot vine şi mi se plânge, iar eu îi spun: "Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Paraschiva".
Şi într-o duminică, pe neaşteptate, vine doctorul la familia fetei şi o cere în căsătorie. Peste zece zile s-a făcut nunta şi sunt fericiţi.
18. În anul 1968, prin luna martie, într-o dimineaţă, Părintele Stareţ loanichie din Sfânta Mitropolie se apropie de mine şi-mi spune, arătând spre o doamnă: "Vezi, doamna aceea a venit din Bulgaria şi nu ştie româneşte, matale ştii ruseşte, încearcă să vorbeşti ruseşte cu ea să vedem ce doreşte - dacă ştie şi ea ruseşte", într-adevăr, doamna ştia ruseşte. S-a bucurat că poate să-şi spună durerea ei şi plângând mi-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul doi şi subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă că-1 ţine într-o cuşcă.
Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este un ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi înjura pe Dumnezeu. Ea mereu se ducea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei. într-o noapte visează o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care-i spune: "Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine". Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o.
Peste vreo două luni iarăşi visează aceeaşi femeie care-i spune acelaşi lucru ca prima dată. Atunci ea o întreabă: "Dar cine eşti şi unde să mă duc?". Ea a răspuns: "Sunt Sfânta Paraschiva din Iaşi!"
Doamna din Bulgaria locuia chiar în capitala ţării - Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, căpătând paşaportul, a venit la Sfânta Paraschiva. M-a întrebat ce să facă, cum s-o roage pe Sfânta Paraschiva pentru fiul ei? Am învăţat-o, a dat pomelnic pentru un an de zile, asta din proprie iniţiativă. Toată ziua nu s-a dezlipit de la sfânta raclă până seara, apoi a plecat.
După un an a venit cu mama ei de 90 de ani să-i mulţumească Sfintei Paraschiva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi continuă studiile la facultate.
19. O femeie care a lucrat mulţi ani în Sfânta Mitropolie mi-a povestit că o durea un picior tare rău. Ea s-a rugat mereu la Sfânta Paraschiva să-i aline durerea, într-o noapte a visat pe Sfânta Paraschiva care s-a atins de piciorul ei şi i-a spus: "Acuma n-are să te mai doară". Şi, într-adevăr, aşa a fost.
20. O femeie a venit la Sfânta Paraschiva cu rugăciuni pentru soţul ei care a fost condamnat la zece ani de închisoare. După doi ani s-a întors acasă. Ea a venit şi a mulţumit Cuvioasei Paraschiva.
21. În duminica de 21 februarie a venit o femeie şi a întrebat cu ce poate ea mulţumi Sfintei Paraschiva pentru ajutorul primit. Avea o singură fată studentă, care a fost condamnată de doctori la moarte, găsindu-i-se cancer în sânge - leucemie. Dar mama sa a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva şi fiica ei s-a vindecat, este sănătoasă şi-şi continuă studiile. Am sfătuit-o să dea rugăciuni de mulţumire şi să vină şi ele cât de des la biserică să-i mulţumească Sfintei Paraschiva şi lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.
22. Cu doi ani în urmă, într-o dimineaţă, a venit în Sfânta Mitropolie o doamnă bătrână şi a stat toată slujba lângă Sfânta Paraschiva. Apoi m-a rugat să-i dau adăpost să se odihnească, căci la noapte pleacă acasă. Am luat-o la mine. Mi-a povestit că e din Craiova, are un fiu membru al guvernului, dar nu vrea să ştie de ea că este săracă. De mult are dorinţa să vină să se închine Sfintei Paraschiva şi s-a rugat mult pentru aceasta, dar n-avea bani cu ce veni. într-o noapte visează pe Sfânta Paraschiva care-i spune: "Te voi ajuta să vii la mine". A trecut o săptămână şi pe neaşteptate primeşte de la fiul său suma de cinci sute de lei şi cu banii aceştia imediat a venit la Sfânta Paraschiva să-i mulţumească că i-a împlinit dorinţa.
23. O fată voia să dea la medicină. Vine la Sfânta Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. Eu o sfătuiesc să se ducă la racla Sfintei Paraschiva să se roage cum ştie şi ea îi va ajuta.
La examen intră trei candidaţi. Li se dă cutia cu bileţele, trag primii doi bileţelele şi la urmă trage şi ea cu strângere de inimă, şi mare-i fu mirarea că-i vine pe bileţel splina. A ştiut perfect şi a luat zece.
A doua zi a venit la Sfânta Mitropolie să-i mulţumească Cuvioasei Paraschiva. De la uşă a început să plângă şi să strige: "Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă..., nu eu...". Şi de atunci era nedespărţită de la Sfânta Mitropolie la toate slujbele. A terminat cu bine facultatea de medicină şi acum e medic în Iaşi.
24. În ultimul război mondial ostaşii români şi ruşi au povestit următoarele: Când frontul era în jurul laşului şi când ruşii porneau atac, apărea o femeie de statură uriaşă, oprindu-se între cele două tabere de duşmani, ostaşii se simţeau sleiţi de puteri şi nu puteau să mai lupte. Astfel oraşul Iaşi a fost scutit de mari distrugeri. Era Cuvioasa Paraschiva - ocrotitoarea.
25. Mi-a povestit Preotul Popovici Laurenţiu, care a luat parte la cele ce urmează: "în anul 1946 a fost mare foamete în Moldova. Nu plouase doi ani. Soborul de preoţi şi diaconi s-au pornit în pelerinaj cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Paraschiva; ne-am oprit în satul Mogoşeşti şi am început Sfântul Maslu, eram în frunte cu episcopul-vicar Valeriu Moglan. La începutul Sfântului Maslu a venit o ploaie torenţială".
26. Tot părintele de mai sus povesteşte că a fost de rând la Cuvioasa Paraschiva şi citea acatistul sfintei la raclă, la picioarele sfintei. O femeie cerşetoare, făcându-se că se închină, a pus mâna pe banii care erau la sfânta în raclă. Dar a ţipat grozav, că mâna ei se încleştase şi nu putea să o scoată din sfânta raclă. S-au făcut rugăciuni pentru iertarea ei şi ea şi-a scos mâna, făgăduind că niciodată nu va mai fura bani, ori alte obiecte.
27. A venit o femeie necăjită că soţul ei are pe faţă nişte bube care supurează şi-1 dor - toată faţa îi era cuprinsă de acestea. A încercat la mulţi doctori, cu diferite tratamente şi alifii, dar totul era în zadar, ba parcă după fiecare tratament se înfocau şi se extindeau mai tare. Atunci soţia lui a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat la cuvioasa şi a dat pomelnic. Cu o batistă curată ce avea la ea, a desfăcut-o şi a şters sfintele moaşte.
Când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului şi i s-au mai potolit durerile, iar după o săptămână au dispărut bubele, în fiecare zi stătea câteva ore cu batista pe faţă. Soţia a venit şi a mulţumit Cuvioasei Paraschiva şi lui Dumnezeu şi a spus minunea.
28. În nordul Ardealului era un preot cu soţia şi doi copii, foarte credincioşi. Fiind un sat mic cu 120 de familii şi foarte sărac, cu o biserică de lemn, foarte dărăpănată, iarna nu se făcea foc deloc în ea, iar vara era mâncată toată pe dinafară de ciocănitori, încât în fiecare vară trebuia lipită pe dinafară cu pământ şi până toamna era din nou găurită de ciocănitori.
Preotul şi credincioşii au făcut demersuri şi cereri la superiori să aprobe să facă biserică nouă, dar fiind sub regim comunist, nu le dădea voie. Era prin anul 1969.
Atunci preotul s-a apucat de făcut biserica fără autorizaţie. Au ridicat-o din temelii, au acoperit-o cu tablă, au tencuit-o pe dinăuntru, dar nu mai aveau putere s-o termine. Atunci soţia preotului a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat, a lăsat pomelnic şi a cerut ajutorul cuvioasei şi la urmă mi-a spus mie ce necaz are.
Eu ştiam o maică care avea ceva bani şi tot voia să facă o faptă bună, eventual să facă undeva o fântână, să fie pomană la cei morţi. Aşa se gândea dânsa, că toţi care vor bea apă din acea fântână vor zice o vorbă bună pentru cel ce a făcut-o. M-am dus la ea şi i-am zis: "Uite, a venit o preoteasă din Ardeal unde construiesc o biserică şi nu mai au putere s-o termine. Lasă fântâna şi dă banii la biserică că-i mai mare pomană".
Maica aşa a făcut - a dat o sumă mare de bani de au făcut iconostasul, electrificarea şi jumătate din pictură, apoi după câteva luni a mai dat o sumă de bani de au terminat pictura şi pavimentul pe jos. Acest lucru a însufleţit pe credincioşi şi au terminat Biserica. Banii aceştia i-a socotit direct de la Cuvioasa Paraschiva şi de la Maica Domnului.
Drept mulţumire, preotul a pus pe pictori s-o picteze în biserică pe Cuvioasa Paraschiva şi pe Sfânta Muceniţă Sebastiana, al cărui nume îl purta maica milostivă. Aceasta a fost minunea Cuvioasei Paraschiva de la Iaşi.
29. A venit preotul din Ardeal cu soţia la Iaşi să-i mulţumească Cuvioasei Paraschiva de ajutorul primit, că din greu impas i-a scos şi, drept răsplătire, Cuvioasa Paraschiva i-a încărcat cu multe daruri pentru sfânta biserică. Maica care a dat banii pentru pictură a mai dat un rând de veşminte preoţeşti. Preoţi şi credincioşi au pus bani şi au luat un potir şi cele necesare pentru slujit Sfânta Liturghie, au mai donat icoane, covoare şi alte lucruri necesare sfintei biserici. Tot o minune a Cuvioasei Paraschiva este şi împodobirea sfintei biserici(Biserica aceasta este în localitatea Bogata de Sus, judeţul Cluj, protopopiatul Dej, iar preotul se numeşte Ramba Gheorghe şi a stat acolo 15 ani.).
Mi-a mai povestit părintele Laurenţiu Popovici că în tinereţea lui a văzut două minuni ale Cuvioasei Paraschiva:
1) Într-un sat din apropierea laşului au apărut omizi care rodeau tot; atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat.
Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. In apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi căruţe. Când s-a terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac, şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva.
Au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută.
2) Prin anii 1950-1954 comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic.
S-au sfătuit în secret, într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la mitropolie să se roage Cuvioasei Paraschiva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit. Intre timp au venit vreo 6 bărbaţi care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Paraschiva le-a arătat că nu ei conduc Iaşul.
Văzând minunea, mulţi s-au întors la Dumnezeu şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu şi au mulţumit cuvioasei că a rămas în mijlocul lor, să le fie ajutătoare şi grabnic folositoare în necazuri.
Multe, mari şi minunate minuni face Cuvioasa Paraschiva în fiecare zi, cine le poate număra? Acestea scrise de mine, păcătoasa, sunt numai o picătură din oceanul milostivirii sale către oameni. Ea ajută pe toţi care-o cheamă în ajutor şi aleargă la ea cu credinţă şi dragoste, nădejde şi smerenie.
Sfântă Cuvioasă Maică Paraschiva, roagă-te lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi în această viaţă ajută-ne să trecem cu bine peste greutăţile şi ispitele zilnice. Amin.
Bucură-te, Paraschivo, mult folositoare!
Bucură-te, Mireasă, Pururea Fecioară, că Fiul Tău a înviat a treia zi din mormânt!
Lăudat şi Preamărit să fie Dumnezeu întru sfinţii săi. Amin!
Alte minuni ale Cuvioasei Paraschiva, povestite de credincioşi:
După al II-lea război mondial, cam prin anul 1946, fiind secetă mare, la cererea credincioşilor s-a făcut procesiune cu rugăciuni şi deplasarea moaştelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afectate. Convoiul cu sfintele moaşte, preoţi şi credincioşi cu prapori şi lumânări aprinse a pornit de la Iaşi spre nord, către Ştefăneşti, făcând popasuri şi rugăciuni în mai multe sate.
Ajungând în satul Călăraşi, carul cu boi care ducea sfintele moaşte s-a oprit şi boii n-au mai putut fi urniţi din loc. Timp de două ore au făcut rugăciuni, neştiind care e cauza. După acest timp au văzut că din partea cealaltă de deal venea un alt convoi cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Botoşani, însoţit de preoţi şi mulţi credincioşi, făcând de asemenea rugăciuni pentru ploaie. Icoana Maicii Domnului venea din direcţia Botoşani-Ştefăneşti-Ilişeni-Bogdăneşti şi s-au întâlnit la Călăraşi. La întâlnirea celor două procesiuni s-au făcut rugăciuni şi Sfântul Maslu, iar apoi convoiul cu icoana Maicii Domnului şi-a continuat drumul spre sud.
Deci Cuvioasa s-a oprit din smerenie, aşteptând pe Impărăteasa Cerului şi dându-i întâietate să treacă ea mai întâi, şi abia după aceea a pornit şi convoiul Cuvioasei spre nord.
Ca şi în alte daţi când au fost scoase sfinte moaşte sau icoane făcătoare de minuni, Dumnezeu s-a milostivit şi a trimis ploi binecuvântate.
în amintirea acestei minuni, credincioşii au ridicat o troiţă pe dealul de lângă satul Călăraşi, care poate fi văzută şi azi.
Elena G. din Iaşi, la vârsta de 22 ani, fiind în Roman, a visat într-o noapte pe Sfânta Paraschiva în biserică, cu mai multă lume, unde parcă toţi aşteptau ca sfânta să se scoale şi să vorbească cu cineva, într-adevăr, sfânta s-a ridicat din raclă şi i s-a adresat astfel: "Fetiţo, tu eşti însărcinată, dar să nu te duci să avortezi, că apoi o să ai mari greutăţi în continuare şi o să mori. Dacă o să mă asculţi, o să naşti o fată frumoasă, deşteaptă şi milostivă şi o să-ţi meargă bine în continuare şi nu o să ai necazuri prea mari în viaţă".
Soţul o îndemna la avort, dar nişte rude o sfătuiau să nu facă aceasta. Acest vis l-a avut în noaptea dinainte de a se duce la doctor. A doua zi a plecat totuşi la doctor, dar cu oarecare frică şi nehotărâre. Ajungând la doctor, a luat-o frica pe sală când trebuia să intre şi s-a întors acasă. Apoi a născut o fetiţă de 4,5 kg, foarte frumoasă, care acum are 34 de ani şi este foarte inteligentă (ştie cinci limbi străine), deşteaptă şi cu adevărat milostivă şi credincioasă, încă de când era mică împărţea tot la săraci, iar acum este doctoriţă şi orice rugăciune care o face ea la Sfânta Paraschiva, în orice necaz ar fi, imediat este ascultată. Aşa a scăpat Sfânta Paraschiva pe această mamă de la moarte - ea însăşi fiind credincioasă de mică copilă - şi pe această fiică care este de folos celor din jur cu inteligenţa sa, cu mila de săraci şi cu celelalte fapte bune.
NOTA:: Din "SUFERINTELE MAMEI BLONDINA - O MARTIRA A SIBERIEI" - EDITURA MANASTIREA SIHASTRIA 2005

* * *

Mărturisesc părintii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla Sfintei Parascheva de la Iasi, la 14 octombrie 1951. De hram, pe când oamenii asteptau la rând să se închine, au venit si două crestine bătrâne din Focsani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa:
- Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasa Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, si să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat!
- Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeti si vă închinati!
În clipa aceea, preotii si credinciosii au văzut un lucru cu totul sfânt si minunat. Cuvioasa si-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă si s-au închinat, Sfânta Parascheva si-a lăsat iarăsi capul pe pernă.
Din Viata Pr. Cleopa