Despre păcat

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTA !

Părintele Arsenie Boca „Rădăcina necazurilor e aceeaşi cu rădăcina răutăţilor: păcatul - înfrângerea morală a omului, când el conspiră cu diavolul contra Legii lui Dumnezeu. Atunci se transformă omul - fiul lui Dumnezeu în fiul diavolului, prin ascultarea de acesta. El îi imprimă spiritului, minţii şi inimii, pecetea firii sale: autonomia, răzvrătirea şi autoîndumnezeirea. Cu pecetea acestor caracteristici iese din împărăţia Harului sub focul mâniei lui Dumnezeu, ajungând fiul pieirii.
          Necazurile, târcoalele morţii, sunt numai primele unelte ale lui Dumnezeu, ca să-l trezească şi să-i deschidă ochii să vadă că aşa merge în întuneric, în împărăţia morţii.

Dacă omul stă prea mult în ascultarea celui viclean, pierde credinţa, i se întunecă mintea, nu mai ascultă de nimeni, face din necazuri „motiv“ de necredinţă, a cărei final e fie sinuciderea, fie nebunia.   
 
Când oamenii o apucă pe acest „drum larg“ al pieirii, când - cu timpul - relele devin deprinderi, „a doua natură“, să te ferească Dumnezeu să le stai în cale şi să-i opreşti. Te vor călca în picioare, te vor dispreţui, din retrograd nu te vor scoate, din anacronic nu vei ieşi decât suflându-te din cale sau răstignindu-te pe cruce.

 În „lumea aceasta“ nu poţi crede în Dumnezeu, să păcătuieşti şi să rămai nepedepsit. Păcatele se iartă dar se ispăşesc.

  Şi, pentru credinciosul luminat de Har, soarta aceasta e firească: viaţa lui Iisus se arată şi în ucenic. Acela e ucenic, care are iubirea de Dumnezeu şi de oameni până la cruce: Nu urăşte oamenii de pe nici o cruce pe care-l răstignesc ei. Aceasta este iubirea care nu cade niciodată. Aceasta e porunca supremă, Testamentul lui Iisus Hristos: cauza lui Dumnezeu pe pământ, pentru care ucenicii Săi nu-şi cruţă viaţa. Aşa se biruie diavolul.”

DESPRE SFÂNTA LITURGHIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI 

                                                                  PREOT IOAN

Motto:

Aşa grăieşte Domnul slavei:
În fiecare liturghie,
Eu mă cobor din nou la voi,
Deşi mi-e coasta mea străpunsă,
Şi-mi curge sângele şuvoi.

 Mă răstignesc din nou pe cruce,
 În umbra Sfântului Altar,

 Primiţi-mi Sângele si Trupul,

Să nu vin iarăşi în zadar.

                                                        IUBITI CREDINCIOSI

Acest cuvânt, LITURGHIE, întrebuinţat astăzi în Biserica şi Teologia Ortodoxă, este de origine greacă şi vine de la cuvintele LITON=POPOR şi ERGON=LUCRU, care se referă la activitatea depusă de un slujbaş, în interesul întregului popor .

CE ESTE SFÂNTA LITURGHIE?

Sfânta Liturghie, este cea mai puternică slujbă de pe pământ, şi prin fiecare asemenea slujbă, se înnoieşte jertfa de pe Cruce, prin care, Duhul Sfânt preface darurile de pâine şi vin, în însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Jertfa de pe Golgota este unică şi irepetabilă: „Căci Iisus Hristos a făcut aceasta, o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi“ (Evrei 7:27). Dar, pentru ca toate generaţiile viitoare de credincioşi, să se poată împărtăşi din roadele ei binefăcătoare, Mântuitorul ne-a lăsat un mijloc de a o face veşnic prezentă în lume, prin întemeierea jertfei celei noi, care, avea să se aducă de aici înainte pururea în Biserica sa, în locul jertfelor Legii Vechi.

 A FOST PREVESTITĂ ÎNTEMEIEREA SFÂNTEI                                                    LITURGHII?

 Da. Întemeierea Sfintei Liturghii a fost prevestită de Mântuitorul, cu mult înainte de patima Sa, şi anume, în cuvântarea ţinută mulţimilor când le-a spus: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mânâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii, este trupul Meu“ (Ioan 6:51).

CAND A FOST INSTITUITA ACEASTA SFANTA SLUJBA

Instituirea a avut loc în ajunul morţii Domnului pe cruce, adică joi seara, la Cina cea de Taină, când Iisus a luat pâinea şi mulţumind, a frânt-o şi a dat ucenicilor Săi zicând: „LuaŢi, mÂncaŢi, acesta este Trupul Meu. Şi luÂnd apoi paharul Şi mulŢumind, le-a dat, zicÂnd: BeŢi dintru acesta toŢi. CĂ acesta este sÂngele meu al legii celei noi, care pentru mulŢi se varsĂ spre iertarea pĂcatelor“ (Matei 26:26-28). Sfânta Liturghie, se săvârşeşte conform poruncii date de Mântuitorul, Sfinţilor Săi Apostoli: „Aceasta să faceţi spre pomenirea (în amintirea) mea!“ (Luca 22 : 19). Sfânta Liturghie este deci „Jertfa cea de fără de sânge“ şi ea închipuieşte, sub forma văzută a diferitelor ei acte şi ceremonii, întreaga iconomie a mântuirii noastre, de la Naşterea Domnului şi până la Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Ni se înfăţişează, am putea spune, ca într-un film religios mai toate faptele şi momentele de seamă din viaţa şi lucrarea de pe pământ a Mântuitorului: întruchiparea şi naşterea Sa, ieşirea la propovăduire, învăţătura şi minunile Lui, răstignirea, patimile şi îngroparea, învierea şi înălţarea la ceruri.

ACEASTA SFANTA SLUJBA SFANTA A MAI AVUT SI ALTE                                                                        DENUMIRI ?

Da. La început, în epoca apostolică a purtat mai multe denumiri: FRÂGEREA PÂINII (Fractio panis) (Faptele Apostolilor 2:42); CINA DOMNULUI (1Corinteni 10:21); În epoca ime­­diat următoare celei apostolice, întâlnim şi alte denumiri, cum ar fi: ÎNĂLŢARE, aducere sau ofrandĂ; euharistie sau mulŢumire; mister sau tainĂ; masĂ tainicĂ.

CARE LITURGHII SE SAVARSESC AZI IN BISERICILE ORTODOXE 

Da. La început, în epoca apostolică a purtat mai multe denumiri: FRÂGEREA PÂINII (Fractio panis) (Faptele Apostolilor 2:42); CINA DOMNULUI (1Corinteni 10:21); În epoca ime­­diat următoare celei apostolice, întâlnim şi alte denumiri, cum ar fi: ÎNĂLŢARE, aducere sau ofrandĂ; euharistie sau mulŢumire; mister sau tainĂ; masĂ tainicĂ.

Azi, în Bisericile Ortodoxe se săvârşesc: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare. De fapt, la început, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare a fost cea obişnuită în    Biserica Ortodoxă, însă cu timpul ea a fost înlocuită de prin secolul al X-lea cu cea a Sfântului Ioan. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în timpul unui an, se mai săvârşeşte numai de zece ori.

        CARE ESTE LOCUL UNDE SE POATE SAVARSI SFANTA                                                                       LITURGHIE

Sfânta Liturghie se săvârşeşte numai în Biserică, inclusiv paraclise sau capele sfinţite şi cu antimis, în Altar. Numai în cazuri cu totul excepţionale se poate săvârşi pe câmpul de luptă, sau la hramurile şi sfinţirile de biserici, când vine multă lume, şi numai cu învoirea episcopului locului se poate săvârşi Liturghia în afară de Biserică, pe o masă, curată, pe care se întinde Sfântul Antimis. Sfântul Antimis ţine locul Sfintei Mese şi fără de acesta nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie nici în Biserică, nici în afară de    Biserică. 

CARE SANT OBIECTELENECESARE PENTRU SAVARSIREA SFINTEI      LITURGHII

Sf. chivot

În afară de Antimis, care este indispensabil, ne mai sunt de trebuinţă: Sfintele Veşminte; Sfintele Vase (disc, potir, copia, linguriţa, steluţa), Acoperămintele; Prescuri; Vin curat (din struguri); Apă; Cărţile de slujbă (Sfânta Evanghelie şi Liturghier) pentru preot; Apostol şi Catavasier pentru cântăreţii de la strană, şi ne mai trebuie mai multe lumini, cel puţin două pe Sfânta Masă, una la proscomidiar şi câte una în sfeşnicele împărăteşti, iar în caz de mare lipsă, cel puţin una (fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie).

             CINE POATE SAVARSI SFANTA LITURGHIE

Sfânta Liturghie o pot săvârşi numai arhiereii sau preoţii.

Slujba Sf. Liturghii se împarte, în trei părţi mari:

        1. Proscomidia;

        2. Liturghia catehumenilor;

   3. Liturghia credincioşilor.

                           CE ESTE PROSCOMEDIA

Linguriţă

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. Termenul Proscomidie, vine de la grecescul proscomilin, care însemnează: a aduce, a pune înainte, a oferi. Proscomidia în înţelesul curent de astăzi, este ritualul pregătirii, şi al binecuvântării „Cinstitelor Daruri“, adică a materiei jertfei liturgice, şi, are forma şi întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început şi cu una de încheiere, Otpust sau Apolis, la sfârşit. 

IN CE TIMP SI UNDE SE SAVARSESTE PROSCOMIDIA

Triplotă cu tipsie

Proscomidia se face de obicei în timpul Utreniei, în partea de nord-vest a Altarului numită proscomidiar (altarul proaducerii), şi ea este săvârşită în întregime numai de preot, fără parti­ciparea credincioşilor sau cântăreţilor şi fără ca, credincioşii să vadă sau să audă ceva din ea. 

SCURTA EXPLICARE A PROSCOMIDIEI

Se numeşte astfel, deoarece credincioşii aduc, ca daruri pentru Sfânta Liturghie, pâine sub formă de prescuri şi vin. Din prescurile aduse, preotul alege una sau mai multe, pentru lucrarea celor sfinte. Pâinea folosită la Proscomidie poartă denumirea de prescuri (prosfore), având forme felurite: formă rotundă, formă de cruce, formă de trei sau cinci cornuri. După rânduială, trebuie cinci prosfore, care închipuie cele cinci pâini, cu care Mântuitorul a săturat mulţimile în pustie.

Spălarea mâinilor preotului, înainte de a începe Proscomidia, înseamnă nu numai curăţirea trupească, dar mai ales curăţia

spirituală, atât de necesară pentru săvârşirea Sfintei Liturghii: „Spăla-voi între cei nevinovaţi mâinile mele...“ (Psalm 25:6-12). În prima parte a Proscomidiei preotul scoate cu copia Agneţul (pecetea) din prima prescură, simbolizând patimile  Mântuitorului. El taie cu copia cele 4 părţi ale pecetei pe care sunt imprimate iniţiale IS, HS, NI, KA, rostind: „Ca un miel spre junghiere S-a adus...“ (Isaia 7:3), şi celelalte. Aceste cuvinte, scrise de Isaia cu 730 de ani mai înainte de Mântuitorul, arată blândeţea Mântuitorului şi îndelunga Sa răbdare, cu care s-a jertfit pentru oameni. Tăind în partea de jos, zice: „Iar neamul Lui cine-l va spune?“ (Isaia 8:3). Adică, cine va putea să pătrundă şi să înţeleagă naşterea Lui din Tatăl, mai înainte de veci, sau naşterea Lui din Sfânta Fecioară Maria?

Aşezarea sfântului Agneţ şi a părticelelor pe Sfântul Disc

Sfântul Agneţ închipuie pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care, Şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră,

iar amestecul de vin şi apă turnate de preot în sf. potir, simbolizează sângele şi apa care au curs din coasta Mântuitorului cea împunsă de ostaş cu suliţa. Scoaterea miridei pentru Maica Domnului din a doua prescură, şi aşezarea ei pe disc în dreapta Sfântului Agneţ, arată şederea Sfintei Fecioare în slava cerească, după adormirea ei cu trupul şi trecerea la ceruri.

Cele nouă miride, care se scot apoi şi se aşează în stânga Sfântului Agneţ, pe trei rânduri de câte trei miride fiecare, reprezintă cele nouă cete sau grupe ale sfinţilor care alcătuiesc ierarhia cerească: proorocii, în frunte cu Sf. Ioan Botezătorul, care a pregătit calea Domnului, apostolii în frunte cu Sfinţii Petru şi Pavel şi alte categorii de sfinţi, ca unii care au fost slugi alese ale lui Dumnezeu: marii ierarhi ai Bisericii, marii dascăli şi învăţători ai lumii (teologi), mucenicii şi muceniţele care s-au jertfit pentru dreapta credinţă, cuvioşi şi purtători de Dumnezeu părinţi pustnici şi călugări care au strălucit prin asceză, înfrânare şi sfinţenia vieţii, sfinţii doctori fără de arginţi, care au tămăduit pe săraci fără să le ia plată, ş.a.m.d.

Din a patra prescură, se scoate părticică pentru episcopul locului, pentru preoţi şi diaconi, şi pentru toţi slujitorii sfântului altar. Din aceeaşi prescură se scot şi miride pentru ctitorii, binefăcătorii şi ajutătorii Bisericii care sunt în viaţă, şi pentru credincioşii vii ale căror nume sunt înscrise pe pomelnice.

Din prescura a cincea, se scot părticele pentru iertarea păcatelor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă: ctitorii sfântului locaş, arhierei, patriarhi, conducători etc. şi tot aici se pomenesc şi alţi morţi scrişi pe pomelnice. Astfel, aşezarea părticelelor de pâine puse de-a dreapta şi  de-a stânga sfântului Agneţ înfăţişează, „Biserica biruitoare“ în ceruri, iar fărâmiturile de sub Agneţ, care s-au scos pentru credincioşii vii şi morţi, închipuie „Biserica luptĂtoare“, care luptă pentru dobândirea mântuirii. Aşadar, întreaga Biserică o vedem adunată în jurul lui Hristos, căci „mai presus de toate L-a dat pe el cap al Bisericii, ca una ce este trupul Lui“ (Efeseni 1:22-23). Miridele aflate pe Sfântul Disc, în jurul sfântului Agneţ, nu se prefac în trupul Mântuitorului, deci, nu au puterea jertfei mântuitoare, de aceea nu se dau credincioşilor spre împărtăşire.

Steluţa pe care preotul o aşază pe Sf. Disc, peste Sf. Agneţ şi miride, ne aduce aminte de steaua care a călăuzit paşii magilor spre ieslea din Betleem, proscomidiarul închipuind peştera şi ieslea naşterii. Acoperămintele cu care preotul acoperă apoi discul şi potirul, închipuie scutecele cu care a fost înfăşat la naştere Mântuitorul, iar Aerul (acoperământul cel mare), cu care se acoperă atât discul cât şi potirul, simbolizează cerul pe care s-a arătat steaua de la naştere, precum şi giulgiurile în care a fost înfăşurat trupul Mântuitorului înainte de îngropare.

                       Iată, Domnul iar S-a răstignit,

                       Iată, Mielul iarăşi S-a jertfit,

       Trup şi Sânge se amestecă-n pahar,

Golgota-i masa Sfântului Altar.

                                       Amin

COMPLETARE LA CATEHEZA ,,DESPRE SFANTA LITURGHIE„

Liturghia (de la grecescul Leiturghia = impreună slujire a episcopului, preotului si credincioşilor sau acţiunea comună, om - Dumnezeu), este cea mai însemnată slujba obştească a Sfintei Biserici, inima cultului divin, în care se săvârşeste Euharistia (Sfânta Jertfă). Prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei, credincioşii primesc în trupul şi sângele lor, Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor si viaţa veşnică.

Ce bucurie aveau oare ucenicii Domnului (Sfinţii Apostoli), când se rugau împreuna cu Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu!

Ce bucurie aveau Sfinţii Apostoli si primii creştini când stăruiau în Sfânta Liturghie prin frângerea pâinii, rugăciuni si cântări (Faptele Apostolilor 2:42).

Şi astăzi, când creştinii săvârşesc Sfânta Liturghie, cerul se coboară pe pământ, şi oamenii, împreună cu îngerii şi cu toţi Sfinţii îl slavoslovesc pe Dumnezeu.

Despre această împreună-slujire cu îngerii, ne-au rămas scrise multe mărturii din vieţile Sfinţilor, dintre care amintim pe cea relatată de Sfântul Nifon. În timpul Sfintei Liturghii, imediat ce preotul slujitor a spus Binecuvântată este Împărăţia Cerurilor... Sfântul Nifon a văzut foc coborând din cer si acoperind Sfântul Jertfelnic şi pe slujitor, fără ca acesta să-şi dea seama de nimic. Mai tarziu, când poporul a început să cânte - Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare... patru îngeri au coborât şi au cântat cu ei. La Apostol, s-a arătat Sfântul Apostol Pavel, care îi îndruma pe cântăreţi. La Aleluia, după Apostol, vocile poporului urcau împreună la cer, ca o funie de foc, şi la Sfânta Evanghelie vedea fiecare cuvânt cum ieşea din gura preotului, şi urca spre cele cereşti. Puţin înaintea intrării cu Cinstitele Daruri, Sfântul Nifon a văzut cum s-a deschis cerul şi o mireasmă cerească a acoperit întreaga Biserică.

                    INTEMEIEREA SFINTEI LITURGHII

Sfânta Liturghie a întemeiat-o Domnul nostru Iisus Hristos la „Cina cea de Taină“, în Joia mare a Sfintelor Patimi, când, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi dând ucenicilor a zis: „Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu...“ Şi luând paharul si mulţumind, le-a zis: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26:26). După instituire, el adaugă: „Aceasta să  faceţi spre pomenirea Mea şi Eu voi fi cu voi până  la sfârşitul veacurilor“ (Luca 22:19).

De aceea Sfânta Liturghie nu este o slujbă de comemorare (adică  de amintire), a morţii şi învierii Domnului, ci este o reactualizare pentru fiecare dintre noi a acestor evenimente mântuitoare. Sfânta Liturghie este o stare ideală de rugăciune, de jertfă şi de adorare a Lui Dumnezeu, prin care creştinul cu credinţa şi fapte bune se îndumnezeieşte şi sfinţeşte.

CUM TREBUIE SA MERGEM LA SFANTA LITURGHIE

La Sfânta Liturghie trebuie să mergem cu inima curată şi cu o mică jertfă în dar, spre a arăta dăruirea vieţii noastre lui Dumnezeu. După ce ducem darul nostru nostru la Sfântul Altar, ocupăm un loc în Sfânta Biserică, după caz, bărbaţii în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă şi renunţăm să ne mai gândim la problemele cotidiene, ne aducem aminte de păcatele făcute de noi, conştientizăm că suntem adevăraţi împătimiţi şi răi înaintea lui Dumnezeu şi astfel cu capul şi cu mintea plecată, şi cu inima frântă se cuvine să participăm la întâlnirea noastră cu Sfânta Treime, cu Maica Domnului, cu îngerii şi cu Sfinţii în cadrul Sfintei Liturghii. La citirea Acatistului, la Evanghelie, la Crez, la ieşirea cu Cinstitele Daruri, la Tatăl nostru să stăm cu smerenie în genunchi, fără să vorbim sau să deranjăm pe alţii.

Sfânta Liturghie este puntea de legătură cu cei adormiţi din neamurile noastre si ajutătoarea acestora.

Sfânta Liturghie este izbăvitoare de moarte năpraznică şi ajutătoare tuturor, pentru tot binele sufletesc şi trupesc.  Prin împărtaşania ce ni se oferă la Sfânta Liturghie, trupurile au ajuns să nu mai putrezească.

Dumnezeu a făcut şi face multe mişcări spre a veni la noi, dar nu sfarâmă cu forţa poarta iubirii noastre. „Iată  Eu stau la uşă şi bat; de va deschide cineva, voi cina cu el...“ (Apocalipsa 3:20). El aşteaptă răspunsul nostru. Să ne apropiem deci, cu încredere de El, ca să luăm milă şi să aflăm har spre ajutor, la timp potrivit.

             SFANTA LITURGHIE SI SFINTELE TAINE

La Sfânta Liturghie participă Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos cu Sfinţii din ceruri, deci cu toţi cei care formează Biserica Triumfătoare. Noi, cei din Biserica Luptătoare de pe pământ, avem acum prilejul să ne împărtăşim de sfinţenia lor, dacă participăm la Sfânta Liturghie şi ne rugăm împreună cu ei; intrăm astfel în posesia energiilor lor.

DIAMANTUL DE MARE PRET SI CELE 100 DE INIMI

Se zice că un împărat avea odată un diamant de mare preţ. Din admiraţie pentru acea rară bijuterie, el a poruncit să se sape pe diamant următoarele cuvinte: „Cine mă are pe mine, nu va fi sărac niciodată“. Cu mai multă dreptate putem zice noi despre Sfânta Liturghie: „Cine o are şi se împărtăşeste din harurile ei, nu va fi sărac niciodată“. Prin jertfa Sfintei Liturghii, creştinul îşi poate satisface toate năzuinţele sale, toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti, îşi poate împlini desăvârşit o sfântă datorie faţă de Dumnezeu. A-L adora pe Făcătorul cerului şi al pământului, a-L lăuda şi a-L recunoaşte ca Stăpân şi Binefăcător al tău, a-I mulţumi pentru toate binefacerile primite, iată, rostul nostru pe pământ.

Un suflet evlavios regretă odată că n-are 1000 de inimi să le închine ca prinos de dragoste lui Dumnezeu. „Ia parte la Sfânta Liturghie!“, i-a zis un tainic glas. „Ia parte la Sfânta Liturghie şi astfel îl vei preamări pe Dumnezeu mai bine decât dacă i-ai jertfi 1000 de inimi“. Într-adevăr, toate laudele ce le poate aduce omul Creatorului, toate faptele bune la un loc, nu valorează cât o Sfântă Liturghie. Căci acelea sunt lucruri omeneşti, aceasta este o lucrare dumnezeiască.

SFANTA LITURGHIE - CEA MAI IMPORTANTA SLUJBA PENTRU      ADORMITI

Moartea a fost o consecinţă a păcatului protopărinţilor, care nu au respectat porunca dată de Cel Care i-a creat: A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Facerea 3:17). Dumnezeu l-a creat pe om nu pentru a muri, ci pentru a trăi vesnic. De aceea potrivit învăţăturii creştine, Dumnezeu nu a creat moartea, ea a apărut în lume după căderea primilor oameni în păcatul neascultării. Cu toate acestea, moartea nu este o trecere în nefiinţă, ea este o „poartă“ spre viaţa veşnică. Omul, după învăţătura creştină îşi continuă, prin sufletul său, existenţa în veşnicie, după legi pe care parţial Dumnezeu ni le-a descoperit prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

 Potrivit acestora, sensul vieţii de dincolo este determinat de modul în care omul a trăit pe pământ, ţinând cont de două elemente; credinţa şi faptele bune. Acestea două sunt evaluate la Judecata particulară, care are loc la scurt timp dupa deces (patruzeci de zile), şi la Judecata Universală.

Cultul morţilor este respectat cu multă evlavie de creştinii ortodocşi şi se cuvine precizat că rugăciunile pe care le adresăm lui Dumnezeu pentru cei adormiţi au o ordine a importanţei: Sfânta Liturghie, slujba Parastasului, în cadrul căreia locul central îl ocupă rugăciunile de dezlegare rostite de arhiereu sau de preot, apoi rugăciunile particulare pentru cei adormiţi şi toate formele de milostenie.

Rugăciunile de cerere ale creştinilor sunt foarte puternice atunci când sunt adresate în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că ele se unesc cu Jerfa mijlocitoare a Domnului Iisus Hristos (Sfânta Euharistie - Trupul şi Sângele Domnului), Care Se jerfeşte pe Altarele Sfintelor Biserici Crestin Ortodoxe, cerând împlinirea cererilor adresate de cei prezenţi la slujba sfântă.  Această învăţătură ne-a fost dată de Sfantul Apostol Pavel: Având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu...., Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să  luăm mila şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.

Sfânta Liturghie este cea mai importanta slujbă în cadrul căreia creştinii pot cere coborârea milostivirii lui Dumnezeu peste cei vii şi peste cei adormiţi. Iată ce învaţă Sfântul Simeon al Tesalonicului: Celor adormiţi le sunt mai de folos Liturghiile, iar celelalte (pomenirile şi milosteniile) îi ajută mai putin; pentru că omul murind, a încetat săvârşirea păcatului, iar prin jertfa se împărtaşeşte în mod tainic cu Hristos, se umple de dumnezeiasca veselie, de dar şi se izbăveşte cu dumnezeiasca milă, de toată durerea. Deci, înainte de toate să se facă Liturghii pentru dânşii, după aceea de vor avea posibilitati materiale, milostenie saracilor, zidiri de Sfinte Biserici şi altele care sunt spre mântuirea lor.

Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur şi cea a Sfântului Vasile cel Mare - care se oficiază în Sfânta Biserică Ortodoxă - au în cuprinsul lor rugăciuni pentru cei adormiţi, iar aceste două Sfinte Slujbe au luat naştere din Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov, ruda Domnului şi primul episcop al Ierusalimului. Creştinii primelor veacuri se rugau în cadrul Sfintei Liturghii pentru cei adormiti, această practică păstrându-se până în zilele noastre. Deci putem afirma că rugăciunile pentru cei adormiţi există din vremea Sfinţilor Apostoli.

 În cadrul proscomidiei, prima parte a Sfintei Liturghii, care se oficiază în taină, preotul slujitor săvârşeste cea mai eficientă rugăciune pentru creştinii care au adormit întru Domnul. Atât la proscomidia  Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur cât şi la proscomidia Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, preotul scoate miride pentru cei adormiţi, pe care-i pomeneşte cu numele, le aşează pe Sfântul Disc, în faţa Sfântului Agneţ.

Miridele care se scot pentru cei adormiţi sunt o forma a rugăciunii de cerere, prin care mijlocim mila lui Dumnezeu în favoarea celor pe care-i pomenim şi pentru care ne rugăm, atât la proscomidie, cât şi în alte momente ale Sfintei Liturghii.

Dacă prin celelalte slujbe, care se oficiază în Sfânta Biserică, creştinii aduc lui Dumnezeu numai rugăciune - fie ea prin cerere, de laudă, de mulţumire - prin Sfânta Liturghie rugăciunile sunt însoţite şi de Jertfă: Însuşi Trupul şi Sângele Domnului, de aceea, rugăciunile adresate lui Dumnezeu pentru cei adormiţi,  în cadrul Sfintei Liturghii sunt mult mai puternice. În cadrul acestei sfinte slujbe pomenirea celor plecaţi la Domnul se face în mai multe momente.

Dacă Sângele Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de orice păcat (Ioan 1:7), El curăţă de păcat şi sufletele celor adormiţi pentru care se roagă preotul, când pune miridele în Sângele Domnului (din Sfântul Potir), zicând: Spală Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici (vii şi morţi), cu cinstit Sângele Tău, pentu rugăciunile Sfinţilor Tăi. Amin.

                                             LILIECII

O poveste din folclorul grecilor ne spune că liliecii erau odinioară şoareci care au intrat într-o Biserică şi au mâncat anafură. Ca urmare le-au crescut aripi. Comentând această istorioară am putea spune că: Şi sufletul omului a fost odată un şoarece. Dar a mâncat din Trupul lui Hristos, a băut din Sângele lui Hristos, împărtăşindu-se de Dumnezeu în Euharistie, a căpătat aripi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6:56), a spus Iisus Hristos.

ATENTIA LA SLUJBA SFINTEI LITURGHII

În ţara Aquitaniei, cu mulţi ani înaintea noastră, era un nobil şi viteaz domnitor, ce se numea Walter. Aproape întreaga viaţă şi-a petrecut-o în războaie. Îmbătrânind, a ajuns la concluzia că pacea adevărată nu este în războaie, ci numai aproape de Dumnezeu. Într-o bună zi, hotărându-se a vieţui numai pentru mântuire, a luat drumul pribegiei şi a pornit în lumea mare pentru a căuta acest loc. Pentru a găsi locul a folosit un mijloc cam ciudat, a legat în vârful unui toiag câţiva clopoţei şi intrând în multe Biserici în timpul slujbelor, înainta până în mijlocul Bisericii. Acolo lovea cu toiagul de câteva ori în pământ iar clopoţeii sunau. A observat că   închinătorii aceia lăsau rugăciunile, uitau pe Dumnezeu şi îşi aruncau privirile la dânsul. Îi veneau atunci în minte cuvintele evanghelistului: „Poporul acesta numai cu buzele Mă cinsteşte, iar inima lui departe este de Mine“ (Matei 15:8). După o alergare prin multe Biserici, schituri şi Mănăstiri, a ajuns la o Mănăstire (Novalese), în munţii Alpi. Acolo se aflau în rugăciune părinţii, fraţii împreună cu luminatul lor stareţ. A intrat în Biserică. Aici în zadar a lovit toiagul de pământ şi a sunat clopoţeii, că nimeni n-a privit la el. Bătrânul domn s-a bucurat foarte mult că a găsit ceea ce căuta şi  acolo a şi  rămas până la moarte.

Ascultătorii în timpul citirii Sfintei Evanghelii trebuie să aibă o ţinută trupească mai deosebită, decât în timpul celorlalte citiri obişnuite la serviciul divin şi anume: să stea drept în picioare, cu capul plecat spre piept ca un semn de respect şi umilinţă. Unii stau în genunchi: „ Şi ea  (Marta) avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui“ (Luca 10:39). Deci, ţinuta trupească contează, dar nu mai mult decât cea sufletească şi întrucâtva ţinuta vestimentară. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă femeile ca mai ales la rugăciuni, acasă şi la Sfânta Biserică să fie îmbrăcate modest şi cuviincios: „Podoaba voastră să nu fie cea dinafară, ci să fie omul cel ascuns al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu...Ci pe Domnul Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre...“ (1 Petru 3: 3-4,15)