BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Iubiţi credincioşi,
Marele fizician italian Marconi spunea: „Ştiinţa singură nu poate
explica multe lucruri, mai ales taina existenţei omeneşti. De când a
început a gândi, omul s-a muncit cu întrebările: cine este, de unde vine
şi unde merge după moarte“. De fapt omul se teme în mod continuu ca
viaţa lui să nu fie fără sens. Aşadar, încearcă permanent să-şi
demonstreze lui însuşi şi altora că are valoare. Iubeşte laudele despre el
(căzând în păcatul slavei deşarte) şi se teme de ofense (nu ştie să rabde).
Caută numai cele ale lui (egoismul este rădăcina tuturor patimilor) şi
invidiază succesele altora (păcatul zavistiei)... Cel ce nu cunoaşte sensul
vieţii sale (vede viaţa prin prisma trăirii de zi cu zi), se aseamănă cu acea
persoană care ar merge în gară dorind să călătorească. Casiera l-ar
întreaba: „Unde doriţi să mergeţi?“ Persoana ar spune: „Nu ştiu, daţi-Scopul vieţii creştineşti
mi un bilet oriunde!“ Casiera l-ar întreba din nou: „Vă rog să vă
hotărâţi, fiindcă nu vă pot da bilet până nu-mi spuneţi clar direcţia,
data, ora şi clasa de vagon la care doriţi să călătoriţi!“ Persoana ar
insista spunând: „Nu contează, bilet să fie!“ Iar casiera i-ar spune în
final, pe bună dreptate: „Domnule dragă, după câte înţeleg eu, este
foarte clar şi deosebit de grav că dumneavoastră nu ştiţi încotro
mergeţi!“. Mântuirea constă în mult sfat. De aceea spuneau Sfinţii
Părinţi: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească“.
La întrebarea: „Cum să ne mântuim?“, un părinte a răspuns: „Aveţi
învăţătura lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, împliniţi-o cu fapta şi vă
veţi mântui. Pentru mântuire înainte de toate trebuie pocăinţă
sinceră şi împlinirea poruncilor. Trebuie să căutăm, să plângem şi
harul va veni“. Aşadar depinde de voinţa noastră dacă ne vom mântui
sau nu. Să ne lăsăm în toate în voia lui Dumnezeu, cei care tânjim după
mântuire, să strigăm către Domnul: „Mântuieşte-mă, Doamne, aşa cum
ştii Tu Însuţi!“ şi atunci ne va mântui Domnul nostru Iisus Hristos. De
fapt Iisus, în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Omul
trebuie să aibă mereu în faţa ochilor săi idealul după care tinde, să ştie de
unde vine şi unde merge : sufletul său vine de sus din cer şi se va
întoarce la sfârşitul vieţii tot în cer, acolo unde îşi are obârşia. După cum
exploratorii care năzuiau spre pol erau întorşi în permanenţă cu faţa spre
steaua polară, tot aşa şi creştinul trebuie să aibă mereu în faţă STEAUA
MÂNTUIRII. Aflând sensul vieţii lui, omul priveşte cu alţi ochi
realitatea din jurul lui şi cu atât mai mult viaţa lui proprie. Toată viaţa
creştinului trebuie să fie un efort permanent de ascensiune spirituală,
având în faţă cele două culmi mântuitoare: Golgota şi Taborul.
Mântuirea este o refacere în har a lumii sau, altfel spus, mântuirea
săvârşită de Hristos înseamnă eliberarea omului din răul în care căzuse
prin Adam şi Eva. Răul consta în alterarea firii umane, în întunecarea
minţii cu privire la adevărul religios, în slăbirea voinţei care înclină mai
mult spre cele rele decât spre cele bune, în ruperea legăturii harice cu
Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos îşi înfăptuieşte opera
mântuitoare sub întreit aspect: ca PROFET, ca ÎMPĂRAT şi ca
ARHIEREU. Aceste trei demnităţi oamenii le au doar separate şi numai
la Hristos laolaltă şi fiecare în gradul suprem: ca profet - învăţând, adică
aducând revelaţia desăvârşită a fiinţei, voii lui Dumnezeu şi a operei lui
mântuitoare; ca împărat - biruind puterile răului şi conducând pe om
spre destinaţia lui adevărată; ca arhiereu - refăcând legătura dintre om Scopul vieţii creştineşti
şi Dumnezeu, împăcând prin jertfă pe Dumnezeu cu omul. Ori
restabilirea comuniunii dintre Dumnezeu şi om se numeşte, obişnuit,
împăcare, mântuire. PetreŢuţea spunea că „omul care nu crede în
Dumnezeu este un animal muritor care vine de nu ştie unde şi se duce
nu ştie unde“. Iubiţi credincioşi, să ne cutremurăm de măreţia mântuirii
noastre şi pentru că auzim mereu în ecteniile Sfintei Liturghii îndemnul:
„Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“, să răspundem
din tot sufletul „Ţie, Doamne!“ şi să ne trăim viaţa cu convingerea că
aici pe pământ totul are un rost dumnezeiesc.
Se spune că un credincios cu mare dragoste de Dumnezeu
mergea adesea să viziteze cimitirele spre a învăţa să folosească mai
bine timpul şi privind mormintele zicea: „Dacă aceşti morţi ar
putea să revină la viaţă ce n-ar face ei pentru viaţa veşnică, iar
eu, care dispun de atâta timp, ce fac pentru mântuirea sufletului
meu?“
DOAMNE ATOTŢIITORULE PĂRINTE, FIULE VEŞNIC ŞI
DUHULE SFINTE, TREIME DE TREI ORI SFÂNTĂ,
CĂLĂUZEŞTE-NE PAŞII ÎN MAREA VIEŢII CEA
ÎNVOLBURATĂ ! AMIN!
Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Preot Liviu Brânzaş, Raza din
Catacombă; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti,1995;
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2006.
Primit prin mail de la Parintele Ioan
