DESPRE MANTUIRE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Iubiţi credincioşi, 

Marele fizician italian Marconi spunea: „Ştiinţa singură nu poate 

explica multe lucruri, mai ales taina existenţei omeneşti. De când a 

început a gândi, omul s-a muncit cu întrebările: cine este, de unde vine 

şi unde merge după moarte“. De fapt omul se teme în mod continuu ca 

viaţa lui să nu fie fără sens. Aşadar, încearcă permanent să-şi 

demonstreze lui însuşi şi altora că are valoare. Iubeşte laudele despre el 

(căzând în păcatul slavei deşarte) şi se teme de ofense (nu ştie să rabde).

Caută numai cele ale lui (egoismul este rădăcina tuturor patimilor) şi 

invidiază succesele altora (păcatul zavistiei)... Cel ce nu cunoaşte sensul 

vieţii sale (vede viaţa prin prisma trăirii de zi cu zi), se aseamănă cu acea 

persoană care ar merge în gară dorind să călătorească. Casiera l-ar 

întreaba: „Unde doriţi să mergeţi?“ Persoana ar spune: „Nu ştiu, daţi-Scopul vieţii creştineşti 

mi un bilet oriunde!“ Casiera l-ar întreba din nou: „Vă rog să vă

hotărâţi, fiindcă nu vă pot da bilet până nu-mi spuneţi clar direcţia, 

data, ora şi clasa de vagon la care doriţi să călătoriţi!“ Persoana ar 

insista spunând: „Nu contează, bilet să fie!“ Iar casiera i-ar spune în 

final, pe bună dreptate: „Domnule dragă, după câte înţeleg eu, este 

foarte clar şi deosebit de grav că dumneavoastră nu ştiţi încotro 

mergeţi!“. Mântuirea constă în mult sfat. De aceea spuneau Sfinţii 

Părinţi: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească“.

La întrebarea: „Cum să ne mântuim?“, un părinte a răspuns: „Aveţi 

învăţătura lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, împliniţi-o cu fapta şi vă

veţi mântui. Pentru mântuire înainte de toate trebuie pocăinţă

sinceră şi împlinirea poruncilor. Trebuie să căutăm, să plângem şi 

harul va veni“. Aşadar depinde de voinţa noastră dacă ne vom mântui 

sau nu. Să ne lăsăm în toate în voia lui Dumnezeu, cei care tânjim după

mântuire, să strigăm către Domnul: „Mântuieşte-mă, Doamne, aşa cum 

ştii Tu Însuţi!“ şi atunci ne va mântui Domnul nostru Iisus Hristos. De 

fapt Iisus, în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Omul 

trebuie să aibă mereu în faţa ochilor săi idealul după care tinde, să ştie de 

unde vine şi unde merge : sufletul său vine de sus din cer şi se va 

întoarce la sfârşitul vieţii tot în cer, acolo unde îşi are obârşia. După cum 

exploratorii care năzuiau spre pol erau întorşi în permanenţă cu faţa spre 

steaua polară, tot aşa şi creştinul trebuie să aibă mereu în faţă  STEAUA 

MÂNTUIRII. Aflând sensul vieţii lui, omul priveşte cu alţi ochi 

realitatea din jurul lui şi cu atât mai mult viaţa lui proprie. Toată viaţa 

creştinului trebuie să fie un efort permanent de ascensiune spirituală, 

având în faţă cele două culmi mântuitoare: Golgota şi Taborul. 

Mântuirea este o refacere în har a lumii sau, altfel spus, mântuirea 

săvârşită de Hristos înseamnă eliberarea omului din răul în care căzuse 

prin Adam şi Eva. Răul consta în alterarea firii umane, în întunecarea 

minţii cu privire la adevărul religios, în slăbirea voinţei care înclină mai 

mult spre cele rele decât spre cele bune, în ruperea legăturii harice cu 

Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos îşi înfăptuieşte opera 

mântuitoare sub întreit aspect: ca PROFET, ca ÎMPĂRAT şi ca

ARHIEREU. Aceste trei demnităţi oamenii le au doar separate şi numai 

la Hristos laolaltă şi fiecare în gradul suprem: ca profet - învăţând, adică

aducând revelaţia desăvârşită a fiinţei, voii lui Dumnezeu şi a operei lui 

mântuitoare; ca împărat - biruind puterile răului şi conducând pe om 

spre destinaţia lui adevărată; ca arhiereu - refăcând legătura dintre om Scopul vieţii creştineşti 

şi Dumnezeu, împăcând prin jertfă pe Dumnezeu cu omul. Ori 

restabilirea comuniunii dintre Dumnezeu şi om se numeşte, obişnuit, 

împăcare, mântuire. PetreŢuţea spunea că „omul care nu crede în 

Dumnezeu este un animal muritor care vine de nu ştie unde şi se duce 

nu ştie unde“. Iubiţi credincioşi, să ne cutremurăm de măreţia mântuirii 

noastre şi pentru că auzim mereu în ecteniile Sfintei Liturghii îndemnul: 

„Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“, să răspundem 

din tot sufletul „Ţie, Doamne!“ şi să ne trăim viaţa cu convingerea că

aici pe pământ totul are un rost dumnezeiesc. 

Se spune că un credincios cu mare dragoste de Dumnezeu 

mergea adesea să viziteze cimitirele spre a învăţa să folosească mai 

bine timpul şi privind mormintele zicea: „Dacă aceşti morţi ar 

putea să revină la viaţă ce n-ar face ei pentru viaţa veşnică, iar 

eu, care dispun de atâta timp, ce fac pentru mântuirea sufletului 

meu?“

DOAMNE ATOTŢIITORULE PĂRINTE, FIULE VEŞNIC ŞI 

DUHULE SFINTE, TREIME DE TREI ORI SFÂNTĂ, 

CĂLĂUZEŞTE-NE PAŞII ÎN MAREA VIEŢII CEA 

ÎNVOLBURATĂ ! AMIN!

Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Preot Liviu Brânzaş, Raza din 

Catacombă; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti,1995; 

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2006. 

Primit prin mail de la Parintele Ioan