sâmbătă, 15 iunie 2013

COMPLECTARE LA CATEHEZA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

COMPLECTARE LA CATEHEZA: „În fiecare duminică
 să mergem la Sfânta Biserică!“

Motto: „Adevăratul semn al morţii sufleteşti este îndepărtarea de slujbele Bisericeşti. Omul care şi-a pierdut interesul pentru Dumnezeu, mai înainte de toate începe să evite mersul la Biserică, la început tinde să vină la slujbe mai târziu, iar apoi încetează de tot să mai intre în Sfânta Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu“
        (Cuviosul Varsanufie de la mănăstirea Optina).

                               Iubiţi credincioşi,
 De foarte multe ori vine câte un credincios la mine şi îmi spune„Părinte, ce pot face că nu-mi merge bine deloc, cred că am făcături?“. Şi atunci eu îl întreb: „Ca să lămurim această problemă a făcăturilor, spuneţi-mi mai întâi dacă mergeţi în fiecare duminică la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie“.
„Nu, părinte, de ce să mint, că m-ar bate dumnezeu!“
„Dar posturile de miercuri şi vineri la ţineţi?“
„Câteodată, foarte rar, doar vinerea.
„Dar v-aţi spovedit şi v-aţi împărtăşit cel puţin de patru ori pe an, în cele patru posturi mari?“
„Nu, părinte, asta chiar n-am făcut-o din copilărie“.
„Vă rugaţi şi dumneavoastră dimineaţa, la prânz şi seara, când vă aşezaţi şi când vă sculaţi de la masă?“
„O, nu părinte, păi lucrul ăsta nici măcar n-am ştiut că trebuie făcut“.
„V-aţi făcut sfeştenie la casa unde locuiţi măcar o dată pe an?“ „N-am făcut-o niciodată“.
„Aveţi candelă în casă?
„Nu, n-avem candelă“.
„Dar icoane aveţi pe pereţii camerelor unde locuiţi?“
„Nu avem pe pereţi, avem numai din acelea mici, pe care le ţinem în portofel să ne meargă bine“. Şi atunci i-am spus:  
„Iată că nu ai făcături, ci ai puţinătate de credinţă, adică dumneata eşti creştin ortodox doar prin Taina Sfântului Botez, în rest te comporţi ca şi un păgân care nu vine duminica la Sfânta Biserică, pentru că de fapt el nici nu crede în Iisus Hristos“.
  Şi ca să fiu mai clar, iată ce ne îndemnă Sfântul Ioan Gură de Aur: 
„Rămâi în Sfânta Biserică Ortodoxă şi nu vei fi trădat de Biserică; iar de fugi din Biserică, nu este vinovată Biserica. Că de vei fi înăuntrul Bisericii, nu intră lupul; iar de vei ieşi afară te va pierde fiara. Nu este de vină stâna la aceasta, ci nerăbdarea şi necredinţa ta; că nimic nu este mai tare decât Biserica. Nădejdea ta să fie Biserica: mânturiea ta să fie Biserica; scăparea ta să fie Biserica, căci este mai înaltă decât cerurile şi mai desfătată decât pământul şi niciodată nu îmbătrâneşte, ci întotdeauna înfloreşte“.
Iată ce se spune într-una din Sfintele Evanghelii: „Atunci, intrând în corabie, Iisus a trecut înapoi şi a venit în cetatea Sa“ (Matei 9:1)Intrând în corabie... Iată şi viaţa noastră - nu este altceva decât o mare, nestatornică, furtunoasă! Nu în zadar se spune într-o cântare bisericească: „Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive!“ (irmosul glasului 6, cântarea a 6-a). Marea preînchipuie viaţa noastră, iar corabia este simbolul Sfintei Biserici Ortodoxe cu crucea pe catarg şi cu Mântuitorul Iisus Hristos la cârma sufletelor noastre.  

Porunca a patra
Moise a primit pe muntele Sinai, Tablele legii, adică cele zece porunci dumnezeieşti. Porunca a patra din Decalog spune aşa: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei (duminica, ziua Domnului), ca s-o sfinteşti“.... Aşadar, această poruncă ne cere ca în fiecare săptămâână să păstrăm o zi de odihnă închinată cinstirii lui Dumnezeu. A sfinţi ziua de odihna stă în puterea noastră, a fiecăruia, care doreşte să trăiască cu Dumnezeu. Dacă cineva ne-ar întreba: „de când se ţine duminica drept zi de sărbătoare?“, noi ar trebui să-i răspundem aşa: „Creştinii au ţinut duminica drept zi de rugăciune şi de odihnă, chiar de la Învierea Domnului. Iată cum citim în Sfânta Scriptură: „Iar în ziua cea dintâi a săptămânii (duminica), când noi – adică ucenicii – ne-am adunat să frângem pâinea, Pavel, care avea să plece a doua zi, a stat cu ei de vorbă şi şi-a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii“ (Faptele Apostolilor 20:7). „Să frângem pâinea“, înseamnă că ucenicii se adunau să săvârşească în fapt Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească, în zilele de duminică.

Unde este adevărul, la adeventişti sau la ortodocşi? Care este ziua de sărbătoare şi odihnă: sabatul sau duminica?
Duminica este ziua cinstită de creştini. Este o mare diferenţă  între serbarea duminicii - proprie creştinilor - şi odihna sabatului - proprie evreilor.  Trebuie să ştim clar că: vinerea este ziua de odihnă a musulmanilor, SÂMBǍTA ESTE ZIUA DE ODIHNǍ A  EVREILOR,  Duminica - ziua de odihnă şi sărbătoare a creştinilor.
Punem o întrebare simplă şi clară: adventiştii din ţara noastră de ce ţin sabatul??? Sunt  evrei sau sunt creştini??? Dacă sunt creştini atunci să ţină duminica !!! Adventiştii au început să ţină sabatul după 1846, când profeteasa Hellen White susţine că a primit un mesaj de la Dumnezeu prin care-i poruncea (?!?) să restituie adevărata zi de odihnă adică Sabatul. Trebuie menţionat că până în 1846 adventiştii au serbat, ca toţi creştinii, ziua de duminică.
Şi atunci, ce i-a determinat oare pe adventişti să revină la Sabat? Hellen White este cea care i-a convins pe adepţi să ţină Sabatul motivând că Hristos, care a venit în duh în 1844, nu a venit în trup pentru că nu este ţinută adevărata zi de odihnă (?!?). După aşa-zisa revelaţie a Hellenei White, o parte din adventişti părăsesc cultul şi formează grupul adventiştilor reformişti. Adepţii care au acceptat revenirea la Sabat s-a numit adventişti de ziua a şaptea (A.Z.Ş.) sau adventişti sabatişti.

Dovezi bilice ale consacrării duminicii ca zi de sărbătoare
1. Dumnezeu-Tatăl  a creat lumea şi prima zi a creaţiei este duminica  (Facerea 1:1‑5).
2. Dumnezeu-Fiul  a înviat a treia zi din morţi tot duminica (Matei 28:1).
3. Dumnezeu-Duhul Sfânt s‑a pogorât peste Sfinţii Apostoli la Rusalii tot duminica  (Fapte 2:1-4).
 Privind cu atenţie cele trei puncte de mai sus despre lucrarea Sfintei Treimi, observăm cu uşurinţă că Duminica e zi de bucurie în care prăznuim:
 ZIDIREA LUMII de către Dumnezeu-Tatăl;
 RǍSCUMPǍRAREA ei prin Dumnezeu-Fiul;
 SFINŢIREA LUMII prin Dumnezeu-Duhul Sfânt.

DUMINICA A SǍVÂRŞIT HRISTOS LUCRǍRILE SALE MÂNTUITOARE:
 Duminica -  Mântuitorul investeşte pe Sfinţii Apostoli prin viu grai şi prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor cu harul apostolesc, preoţesc şi al duhovniciei (Ioan 20:21-23).
 Duminica - se arată lui Luca şi lui Cleopa, săvârşind prima Euharistie în ziua Învieri în faţa lor şi îi împărtăşeşte în Emaus (Luca 24:13-31).
 Duminica - se arată celor şapte apostoli la Marea Tiberiadei (Ioan 21:1-22).
 Duminica - se arată lui Iacov, tuturor apostolilor şi „la cei peste cinci sute de fraţi“(1Corinteni 15:5‑7).
 Duminica - s‑a arătat Sfâântului Apostol Toma (Ioan 20:24-29).
 Duminica - s‑a făcut cea mai mare descoperire a lucrurilor care sunt în cer şi care au să vină, în vremea Sfântului Apostol Ioan (Apocalipsa 1:10).
 Duminica - Sfinţii Apostoli săvârşeau  Sfânta Liturghie (Fapte 20:6‑7; 1Corinteni 16:1‑2).
Sfântul Apostol Pavel le-a grăit evreilor din vremea sa despre „Noua zi de odihnă“ lucru care desigur este valabil şi pentru noi, cei de astăzi: „Căci dacă Iosua le‑ar fi adus odihnă, Dumnezeu n‑ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea s‑a lăsat altă zi de odihnă poporului lui Dumnezeu (Evrei 4:8‑9)Se poate vedea foarte clar, că sâmbăta a existat ca zi de odihnă pentru evrei, dar poporului lui Dumnezeu (creştinilor) i s‑a lăsat altă zi de odihnă: duminica.

Denumirea de duminică în cele patru Evanghelii
De ce nu se întâlneşte denumirea de duminică în cele patru Evanghelii? este lucru lesne de înţeles. Pentru că aceste Evanghelii au fost scrise înainte de dărâmarea Ierusalimului (anul 70 d.Hr.) şi încă nu se introduseseră numele date de romani zilelor săptămânii. Această denumire de duminică o găsim o singură dată în Noul Testament, în Apocalipsa Sfântului Ioan (scrisă în anul 94 d.Hr.). Foarte important este să remarcăm faptul că, deşi zilele săptămânii primiseră numirile romane, totuşi nu i se zice Ziua Soarelui, cum o numeau romanii, ci  Dies Domenica, adică Ziua Domnului.
Adventiştii ne reproşază că noi creştinii acceptăm o prăznuire impusă de Sfântul Împărat Constantin cel Mare în anul 321, dar nu pot aduce probe că marele Împărat Constantin cel Mare este cel care a făcut legea şi a dat porunca pentru serbarea duminicii ca zi de sărbătoare săptămânală. Iată însă adevărul: Sfântul Împărat Constantin a dat libertate mai întâi creştinilor în anul 313.
Observând că aceştia se înmulţesc zilnic şi serbează duminica drept zi de odihnă, atunci, adică în anul 321, a consfinţit ca întreg imperiul (deci şi păgânii) să serbeze Duminica. Este foarte clar că, prin decretul din anul 321, Împăratul Constantin cel Mare nu a inventat această sărbătoare, ci a recunoscut‑o, ea existând încă din secolul I în practica Bisericii, lucru pe care l‑am demonstrat. Deci, printr‑un act oficial, duminica nu a fost impusă de împărat nimănui, ci recomandată.
În ceea ce priveşte această poruncă a sabatului, să ne gândim că‑L putem asemăna pe Dumnezeu cu un stăpân care, pe teritoriul ce‑I aparţine, dă o lege şi apoi, atunci când voieşte, o anulează şi dă alta. Nimeni nu‑L poate opri. Este vorba de respectarea sâmbetei după Vechiul Testament şi respectiv serbarea Duminicii după Noul Testament .



Iubiţi credincioşi, acum să ne răspundă adventiştii
la câteva întrebări:
        1. De ce a mai venit Hristos, dacă sâmbăta şi cele ale Legii Vechi i‑au îndreptat pe oameni?
2. De ce n‑a înviat Hristos sâmbăta, pentru ca atunci să fie cu adevărat „Ziua Bucuriei“? Şi a înviat duminica!
3. Care zi este mai mare: ziua în care un singur popor a ieşit dintr‑o robie văzută, trupească, trecătoare (adică - Robia Egiptului) sau ZIUA ÎN CARE TOATE NEAMURILE, PRIN ÎNVIEREA MÂNTUITORULUI, AU SCǍPAT DE ROBIA SUFLETEASCǍ, DIN TIRANIA DIAVOLULUI, A RǍUTǍŢII ŞI A MORŢII (adică - ROBIA SATANEI)?
4. De ce Sfântul Apostol Pavel n‑a frânt pâinea sâmbăta, în sinagogi, ci numai în ziua întâi a săptămânii? (Fapte 20:7).
5. De ce nu se mai aminteşte de loc de ziua a şaptea în Noul Testament?
6. De ce au fost trimişi Sfinţii Apostoli să propovăduiască Evanghelia pe tot pământul într‑o zi de duminică, şi nu într‑o zi de sâmbătă?(Ioan 20:19).
7. Dacă sabatul e legământ veşnic şi orice legământ veşnic trebuie respectat“, de ce nu mănâncă adventiştii mielul pascal (Ieşirea 31:3) cu azimă, cu ierburi amare, stând în picioare, cu toiege în mâini, gata de plecare?
8. De ce fac adventiştii foc iarna şi sâmbăta în casele lor de rugăciune? Nu contrazic pe Moise care zice: „În ziua odihnei să nu faceţi foc în toate locaşurile voastre“? (Ieşirea 35:3).
9. De ce nu socotesc şi iarna sfântă, la fel ca sâmbăta, după cuvintele „Rugaţi‑vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta“? (Matei 24:20).
10.  De ce chiar celelalte culte religioase nu ţin sâmbăta?
11. De ce marile evenimente ale mântuirii omului s‑au petrecut Duminica?
12. Cele trei mii de suflete botezate la Cincizecime respectau ziua de sâmbătă? Nu! Dacă ar fi ţinut sâmbăta, lumea creştină de azi ar fi adventistă, dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată!



Eu am credinţa mea, nu am nevoie să merg la Biserică“
Pentru a putea demonstra că dacă nu participăm la slujba din fiecare duminică a Sfintei Liturghii avem doar o credinţă de suprafaţă, o credinţă superficială, mai întâi am să vă enunţ definiţia religiei. RELIGIA este comuniunea filială de iubire sfântă dintre Dumnezeu şi om, trăită înlăuntrul inimii şi manifestată în afară prin credinţă, cult, virtuţi şi fapte bune. Aşadar nu este de ajuns să trăim credinţa doar înlăuntrul inimii, ci şi în afară, participând la cultul divin în Sfânta Biserică. Ca preot, vă mărturisesc că am întâlnit un anumit număr de creştini ortodocşi care la întrebarea„Oare, mergeţi dumneavoastră în fiecare duminică la Biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie?“, mi-au răspuns în mai multe feluri, şi anume:
 O primă categorie de creştini ortodocşi mi-a răspuns, plin de sine aşa„Eu am credinţa mea, nu am nevoie să merg la Biserică. Am o credinţă cum n-are nimeni. Cred din tot sufletul în Dumnezeu“. Şi atunci l-am întrebat pe unul dintre ei: „Spune-ţi-mi vă rog dumneavoastră credeţi în şcoala de şoferi? Iar dânsul mi-a răspuns: „Cum să nu cred, doar toată ziua întâlnim maşinile şcolii de şoferi pe străzile oraşului“. Permis de conducere aveţi?“ Nu, nu am“. „Dar, dacă aţi conduce o maşină fără permis, oare i-aţi putea spune agentului de circulaţie: Domnule agent, eu nu am carnet, dar cred în şcoala de şoferi cum nu crede nimeni. Ce s-ar întâmpla?  Ar urma întocmirea unui dosar penal“. Iată, putem spune fără să greşim, că această categorie de creştini ortodocşi au „o credinţă goală“.
 O altă categorie de creştini ortodocşi susţin că nu vin duminica la Biserică motivând că se roagă acasă. Personal eu nu cred că se roagă nici acasă, aceasta fiind doar o scuză, dar să vedem ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur referitor la această categorie de oameni„E cu putinţă să te rogi şi acasă, dar e cu neputinţă să te rogi ca în Sfânta Biserică Ortodoxă. Nu vei fi ascultat când rogi pe Dumnezeu de unul singur, aşa cum eşti ascultat când o faci cu fraţii tăi. Căci aici e ceva mai mult: e unitatea în cuget şi în cuvinte şi legătura iubirii şi rugăciunea preoţilor“. Şi-apoi acasă chiar dacă se roagă omul,  nu are cine să spună îmbrăcat în veşminte preoţeşti: „Pace tuturor!“; „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea Lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi“; „Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi, cu al Său Har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii, vecilor. Amin...“. Dumnezeu ne-a căutat pe noi şi ne-a găsit. Noi trebuie doar să mergem şi să ne oprim în acel loc care este cât mai aproape de Dumnezeu, în locul în care El împarte cele mai minunate Daruri (Trupul şi Sângele Său, Harul Sfântului Duh...). Din moment ce Hristos ne întinde Potirul Împărtăşaniei prin uşile împărăteşti ale Bisericii, ce rost are să repetăm cu îngâmfare: „Oricum, eu îl am pe Dumnezeu în sufletul meu?“.
 O altă parte dintre creştini nu vin duminica la slujba Sfintei Liturghii de teamă că va râde lumea de ei. Nu de gura lumii ar trebui să ne fie nouă teamă, ci de judecata particulară ce ne aşteaptă şi mai ales de Înfricoşata Judecată a lui Hristos când se vor vădi în faţa întregii lumi păcatele noastre multe şi mari, inclusiv absenţele de la Sfintele slujbe bisericeşti. „Nu te teme de ei: căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul“ (Ieremia 1:8). „Dar Domnul M-a ajutat ştiind că nu voi fi dat de ruşine“ (Isaia 50:7). Ar trebui să ne ruşinăm şi să ne căim de păcatele pe care le-am făcut în viaţă, căci iată ce zice Mântuitorul nostru Iisus Hristos: Oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele... (Marcu 8:38). Şi iată ce le putem spune celor care-i batjocoresc pe cei ce merg la Biserică: Voi, care staţi veşnic nemişcaţi în credinţă, nu dispreţuiţi pe cei care merg la Biserică, chiar dacă mai greşesc şi ei uneori, fiincă scrie în Biblie: „Toţi greşim în multe chipuri“ (Iacov 3:2).
 O altă categorie de creştini ortodocşi spun că nu vin duminica la Sfânta Liturghie pentru că nu au timp. Oare aşa să fie? Dar, să gătească, să spele, să doarmă, să meargă la piaţă, la târg... cum de au timp? Ce se va întâmpla oare dacă la Înfricoşata Judecată le va zice Iisus Hristos„Nu am timp să vă iert fiindcă nici voi nu aţi avut timp să veniţi duminica la Biserică unde Eu mă jertfeam în faţă lui Dumnezeu Tatăl ca să vă mai rabde pe pământ. Mergeţi blestemaţilor în focul cel de veci, gătit vouă şi diavolilor de la întemeierea lumii...“. Unii părinţi îşi lasă copiii să meargă sâmbătă noaptea la discotecă iar duminică nu-i trezesc să meargă la Sfânta Liturghie, că doar sunt foarte obosiţi. Vai, vai, vai! Ce răspuns vor da aceşti părinţi inconştienţi care nu dau copiilor lor mărgăritarul cel mai de preţ, adică pe Iisus Hristos, care a spus: Lăsaţi copiii să vină la mine!
 O altă parte de creştini ortodocşi nu merg duminica la Sfânta Liturghie din comoditate (sau altfel spus din lene), motivând că este departe Biserica. Gândindu-ne că după această viaţă ne aşteaptă judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, iar după aceea veşnicia raiului sau a iadului, iată o istorioară lămuritoare în ceea ce priveşte distanţa până la Biserică:  
Un călugăr locuia în pustie, la o distanţă de doi Kilometri de apă. Odată mergând să scoată apă a căzut în întristare şi a spus: „Care este folosul acestor osteneli? Voi merge să mă sălăşluiesc mai aproape de apă“. Spunând acest lucru, s-a întors şi a văzut pe cineva care mergea în urma lui şi îi număra paşii. Călugărul l-a întrebat: „- Cine eşti tu? - Eu sunt îngerul Domnului - a răspuns acela - şi sunt trimis să număr paşii tăi şi să-ţi dau răsplată“. Auzind aceasta, călugărul s-a însufleţit, s-a îmbărbătat şi şi-a mutat chilia şi mai departe la cinci Kilometri de apă ...
Iată cum ne demonstrează această istorioară că cei care spun că nu merg la Sfânta Biserică, la slujba Sfintei Liturghii fiindcă stau departe de Biserică, îşi caută scuze, dar nu vor avea iertare. Cu atât mai vinovaţi sunt cei care stau aproape de Biserică. Există unii oameni pe care doar gardul îi desparte de Sfânta Biserică şi totuşi duminicile şi în sărbătorile cruce roşie le găseşte vrăjmaşul diavol de lucru numai să nu vină să-şi umple sufletele de Harul Duhului Sfânt, ca nu cumva să-şi mântuiască sufletele.

Cum să ne cercetăm dacă suntem în credinţă?
Cel mai mare păcat al lumii româneşti astăzi este păcatul necredinţei şi asta pentru că cei mai mulţi nu ştiu de Dumnezeu, îl neglijează, fără să aibă conştiinţa faptelor lor. Sunt oameni care susţin că au credinţă în Dumnezeu, dar nu ştiu să-ţi spună ce fac ei pentru credinţa lor. Sfântul Apostol Iacob spune destul de clar: „Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este“ (Iacov 2:26). Deci, dacă facem fapte de credinţă, dacă ne rugăm dimineaţa, seara şi la masă, dacă ne rugăm cu rugăciunea minţii, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, dacă spunem mereu rugăciuni în mintea noastră, dacă ne păzim mintea prin rugăciune, înseamnă că credem. Dacă postim în zilele de post, înseamnă că credem. Dacă mergem la Biserică în zilele de duminică şi de sărbători, înseamnă că credem. Aşadar, oamenii care zic că au credinţă în Domnul Iisus Hristos şi nu împlinesc poruncile Lui, aceia nu au credinţă şi nu-L iubesc pe Dumnezeu, iar Dumnezeu ne spune prin gura Sfântului Evanghelist Matei 16:26„Cei va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?“  

Cine vine la Sfânta Biserică duminica?
Iată ce-i spune Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare tale, că locul pe care calci este sfânt“ (Ieşirea 3:5). Locul acela de pe Horeb a devenit sfânt  pentru că acolo s-a arătat prezenţa lui Dumnezeu, acolo Dumnezeu a vorbit cu omul, cu Moise. Acel Rug Aprins, pentru noi creştinii, este o preînchipuire a Sfintei Biserici Ortodoxe, unde toţi ne descălţăm de răutăţi, de patimi şi de tot felul de păcate, pentru că suntem în faţa lui Dumnezeu, în faţa lui Iisus Hristos prezent acolo în Sfânta Împărtăşanie. La Sfânta Liturghie, duminica, vin cei care vor să-şi mântuiască sufletele, vin cei care-L iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos. Dragostea nostră pentru Hristos sporeşte şi se întăreşte şi prin cugetarea la patimile Sale. Pentru aceasta este bine să ne gândim în fiecare dimineaţă la una din patimile lui Hristos şi apoi pe parcursul zilei să cugetăm adeseori la ea. Prin aceasta vom dobândi darul răbdării, al blândeţii, supunerea pornirilor trupeşti şi dragostea statornică, dătătoare de har, pentru Hristos. „Cum îţi petreci timpul?“, l-au întrebat nişte călători pe un pustnic care aproape nu ştia să citească. Pustnicul le-a răspuns: „Mântuitorul mi-a dăruit vedere şi eu tot privesc. La ce priveşti? La patimile lui Hristos. Ele îmi sunt totdeauna în faţa ochilor. Găsesc în ele tot ce am nevoie şi nimic altceva nu m-a lipit atât de puternic cu dragoste de Domnul meu Iisus Hristos, precum vederea pe care El mi-a dăruit-o“. Noi toţi, fără excepţie, putem să urmăm acestui pustnic.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a întrebat pe Sfântul Apostol Petru: Simone: „Mă iubeşti?“ Sfântul Petru a răspuns: „Doamne! Tu toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc...“ (Ioan 21:15-17). Această întrebare de conştiinţă se poate pune astăzi şi fiilor Sfintei Biserici Ortodoxe (adică botezaţi ortodocşi): „Oare, îl iubiţi voi pe Iisus Hristos şi Biserica lui cea Ortodoxă, voi cei care nu veniţi să participaţi la Sfânta Liturghie???“
Un credincios a observat că atunci când se ducea la Sfânta Biserică să participe la Sfânta Liturghie, alături de paşii lui, în praf, se mai observau alţi paşi, erau paşii Mântuitorului Iisus Hristos. Credinciosul s-a îmbolnăvit şi uitându-se în praf n-a mai văzut paşii de mai înainte care-i însoţeau pe ai lui şi a zis: „Doamne, m-ai părăsit?“ „Nu, s-a auzit o voce de lângă el, acum te-am luat în braţe pentru că eşti bolnav“.
Prezenţa la Sfânta Biserică Ortodoxă este necesară şi obligatorie pentru orice creştin autentic, fiindcă aici DUMNEZEU ne vorbeşte şi ne binecuvintează prin preoţii creştin ortodocşi care slujesc acolo, după cum rezultă chiar din Sfânta Scriptură: „Cel ce pe voi vă ascultă (adică pe episcopi şi pe preoţi) pe Mine (Iisus Hristos) Mă ascultă, cel ce se leapădă de voi (adică cel ce se leapădă de episcopi şi de preoţi), de Mine (Iisus Hristos) se leapădă, iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine (adică se leapădă de Dumnezeu Tatăl, deci nu are nici-o legătură cu Sfânta Treime) (Luca 10:16).

Eu  sunt uşa...
Un părinte îmbunătăţit în cele duhovniceşti spunea că omul deschide 12.000 de uşi pe an, adică 1.000 de uşi pe lună, iar dacă printre aceste uşi se găseşte şi uşa Sfintei Biserici, omul îşi acualizează planul spiritual. Deschizând uşa Sfintei Biserici, ne îndreptăm spre uşa despre care Mântuitorul Iisus Hristos spunea„Eu sunt uşa, de va intra cineva prin Mine se va mântui“ (Ioan 10:9).

Cei şase galbeni
Un ţăran lucra într-o duminică la câmp, în timp ce vecinul său se ducea la Sfânta Liturghie la Biserică. Primul a început să-şi bată joc de cel ce mergea către Sfânta Biserică sub motiv că este habotnic. Acesta însă i-a spus:  „Prietene, ce-ai spune dacă eu n-aş avea decât şapte galbeni şi i-aş da şase unui cerşetor pe care l-aş întâlni? Aş crede că eşti foarte darnic. Şi ce-ai spune dacă acest cerşetor, în loc să-mi mulţumească, mi l-ar cere şi pe al şaptelea? Aş spune că este un om de nimic şi că merită spânzurătoarea“. Atunci vecinul a început să râdă„Ei bine, ţi-ai rostit propria osândă, căci din şapte zile câte sunt într-o săptămână, Dumnezeu ţi-a dat şase pentru lucru şi a şaptea vrea să o sfinţeşti pentru El. Dar tu o vrei şi pe a şaptea pentru tine şi faci întocmai ca acel cerşetor“.


Despre cinstirea duminicii
Doi morari erau rude şi vecini. Unul nu câştiga aproape nimic, pe când celuilalt îi mergea foarte bine. Într-o zi, morarul cel sărac îi spuse celuilalt: „Nu ştiu cum se face că tu te îmbogăţeşti necontenit, pe când afacerile mele merg din rău în mai rău. Celălalt îi zise: Moara ta are un mare defect. Ce defect are?“ întrebă săracul. „Merge şi duminica. Adu-ţi aminte de pedepsele cu care ameninţă Dumnezeu pe cei care necinstesc duminica. Pedeapsa vine încet, dar când a venit, atunci e venită!“

Diavolul în chip de iepure
Moş Nicolae Bec, localnic din Râmeţ, povestea că Sfântul Ghelasie a văzut nişte oameni care s-au dus în zi de Duminică la strâns de fân. Sfântul s-a dus şi i-a mustrat pentru fapta lor, poruncindu-le să dea foc fânului adunat. Îndată a ieşit din claia aprinsă o arătare în chip de iepure. „Iată acesta v-a îndemnat pe voi să lucraţi în ziua Domnului“, a zis Sfântul Ghelasie de la Râmeţ.

Ce faci frate, tu vorbeşti cu zidurile?
Odată, nu demult în vremurile noastre un creştin ortodox se îndrepta către casă cu maşina lui. La ieşirea dintr-un oraş, un cetaţean i-a făcut semn cu mâna să-l ia şi pe el, cum se mai spune la ocazie. L-a luat în maşină dar când au ajuns următoarea localitate, trecând prin dreptul unei Sfinte Biserici Ortodoxe soferul s-a închinat şi a spus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul cel iubit al lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale, şi ale tuturor Sfinţilor, mântuieşte-mă pe mine păcătosul robul tău“. Cel care se urcase în maşină era de altă credinţă şi l-a întrebat: „Domnule, ce faci, dumneata vorbeşti cu zidurile?“ Dar
n-a apucat să-i răspundă şoferul că a sunat telefonul pasagerului. După ce a terminat convorbirea l-a întrebat şoferul pe pasager: „Dar dumneata ce faci domnule, vorbeşti cu plasticul acela pe care-l ţii în mână, adică cu celularul? Nu domnule, eu nu vorbesc cu celularul ci prin intermediul lui vorbesc cu cel mai bun prieten al meu. Ei, vezi şi eu tot aşa nu am vorbit cu zidurile Sfintei Biserici ci prin intermediul ei am vorbit cu Dumnezeul meu prin rugăciune“.   


1000 de inimi
Un suflet evlavios regreta odată că n-are 1000 de inimi să le închine ca prinos de dragoste lui Dumnezeu. „Ia parte la Sfânta Liturghie!“, i-a zis un tainic glas. „Ia parte la Sfânta Liturghie şi astfel îl vei preamări pe Dumnezeu mai bine decât dacă i-ai jertfi 1000 de inimi!“. Într-adevăr, toate laudele ce le poate aduce omul Dumnezeului său, toate faptele bune la un loc, nu valorează cât o Sfântă Liturghie. Căci laudele sunt lucruri omeneşti, pe când Sfânta Liturghie este o lucrare dumnezeiască. Creştinul adevărat nu poate să trăiască fără participarea la Sfânta Liturghie. Duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, acesta lasă grijile lumeşti şi merge să se întâlnească cu Creatorul său, cerând de la Acesta ajutor, rugându-L  totodată să-l păzească de viclenia diavolului.

Iată câteva exemple de învăţături greşite care circulă prin popor
- Dacă munceşti în sărbători ca: Iuda, Vârtolomeu, Precupu, Pârs,covu, dă piatră, grindină şi trăsneşte.
Răspuns: În calendar nu există asemenea sărbători, nici cu cruce roşie, nici cu cruce neagră, dar oamenii le ţin cu mare grijă. Mai bine lucrează duminica şi în schimb ţin aşa zisele sărbători (Iuda, Vârtolomeu, Precupu, Pîrşcovu). Vorba românească: "Scump la tărâţe şi ieftin la făină", adică dăm importanţă zilelor fără valoare, şi nesocotim duminica. Iar dacă Domnul vrea să ne pedepsească cu piatră sau grindină, o poate face oricând vrea EI. Iar când lucrează în sfânta zi de duminica se scuză aşa: Pe lâng’-o sarbatorea I Câte o chiotorea (Adică ne iartă Dumnezeu dacă muncim duminica). Nu este adevărat. Porunca a patra nu poate fi călcată cu astfel de scuze: „Pentru că cine va păzi toată legea, dar  va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile“(Iacov 2:10).
- La o săptămână după Sfântul  Ilie este sora Sfântului Ilie.
Răspuns: Sfântul Ilie nu a avut nici o soră. Aşa ceva nu scrie nicăieri.
- La nouă joi după Paşti să nu se meargă la muncă.
Răspuns: Nici Biserica, nici Sfânta Tradiţie nu îndreptăţesc şi nici nu amintesc acest lucru. Acest lucru nu s-a pomenit nici în credinţa iudaică, nici în cea creştină. Şi atunci se naşte clar o întrebare la care vă rugăm să răspundeţi dumneavoastră: cei care au inventat aceasă sărbătoare sunt cei leneşi sau cei gospodari?

Creştine, pleacă-ţi genunchii şi înalţă o rugăciune...
 Fiind într-un pelerinaj, după ce am intrat într-o Sfântă Mănăstire Ortodoxă, am observat imediat după ce am trecut de porţi, alături de istoricul mănăstirii, următorul îndemn: „Călătorule, opreşte-te, pleacă-ţi genunchii şi înalţă o rugăciune o rugăciune cu Maica Domnului şi cu toţi Sfinţii către Milostivul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului tău!“ Căci iată ce spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Veniţi la mine cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor  voastre“ (Matei 11: 28-29).

Tinerii la Sfânta Biserică
Tinerii nu vin la Biserică pentru că nu văd rostul acestui lucru. Ei spun că se poate trăi şi fără Biserică. Nu trebuie criticaţi pentru această viziune. Nici părinţii lor nu merg la Biserică şi, evident, nu i-au învăţat de mici cele de trebuinţă despre Dumnezeu. Dacă copilul a fost crescut fără Dumnezeu, dacă a învăţat că se poate trăi şi fără Dumnezeu, evident că la maturitate se va întreba ce rost are mersul la Biserică. Însă noi trebuie să le explicăm tinerilor că mergem la Biserică pentru a ne întâlni cu Cel ce este pentru noi reperul fundamental în viaţă: Iisus Hristos. Tot omul are nevoie de repere sau principii solide în viaţă, de valori care să nu se schimbe de la o zi la alta. Toate valorile oamenilor sunt relative şi pot fi puse în discuţie. Valorile reprezentate de Hristos vin din afara sistemului omenesc, sunt dumnezeieşti şi sunt deci mai presus de măruntul cotidian al omului. Cine se întemeiază pe ele va avea stabilitate şi siguranţă în viaţă, şi ajutor de la Dumnezeu.


Şi iată ce trebuie să facă tot creştinul ortodox,
atunci când vine la Sfânta Liturghie:
 1. Să fie împăcat cu toţi.
 2. Să vină de la începutul slujbei.
 3. - Să se închini cu evlavie la Sfintele Icoane.
 4. Să sărute Sfinţii din icoane pe faţă, la icoana Maicii Domnului mâinile iar la icoana Mântuitorului numai picioarele.
 5. Femeile şi fetele să fie îmbrăcate cuviincios şi cu capul acoperit.
 6. Să aducă ( numai dacă poate) un mic dar la Sfântul Altar: prescură, lumănări, tămâie, untdelemn, vin şi un pomelnic pentru cei vii şi cei morţi.
 7. Să se aşeze la locul lui: bărbaţii în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă.
 8. Să nu vorbească în timpul slujbei.
 9. Să nu ieşe afară din Sfânta Biserică, numai în caz de mare nevoie.
10. Dacă a început Sfânta Liturghie nu mai are voie să se închini pe la Sfintele icoane pentru a nu tulbura slujba.
11. Să asculte cu multă atenţie Sfânta Liturghie.
12. Cei ce se împărtăşesc, după ce cântă la strană: „Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, se închină la chipul cel din icoana pusă Iconostas, apoi îşi cer iertare celor din jur şi se apropie de Sfântul Altar“.
13. Când preotul iese cu Sfântul Potir, să se aşeze în genunchi şi să zică în gând, o dată cu el rugăciunea: Cred Doamne şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat... şi celelalte care urmează şi apoi treci în faţa Sfântului Potir pentru a primi Sfintele Taine.
14. Să se întoarcă prin partea stângă şi să ia Anafură.
15.  Să meargă la locul său şi când ajunge acasă să nu uite să citească rugăciunile de mulţumire de după Sfânta Împărtăşanie.
16. În ziua în care s-a împărtăşit nu mai are voie să mai sărute icoanele, sau să arunce ceva din gură.
17. - După terminarea slujbei, să meargă acasă, să facă trei închinăciuni şi să zică rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat să te fericim ...“
18. Să povestească şi la cei din casă (care din motive binecuvântate n-au fost la Sfânta Biserică) tot ce-a auzit din Sfânta Evanghelie, din predica spusă de preot şi din Apostol.
19. Aşezându-se la masă să spună mai întâi rugăciunea „Tatăl nostru“.
20. Să cugete la viaţa veşnică.

                                     Iubiţi credincioşi,
Noi creştinii trebuie să mergem la Sfânta Biserică Ortodoxă cu multă dorinţă, pentru că Biserica este mama de obşte a tuturor creştinilor pe care i-a născut prin Taina Sfântului Botez şi i-a hrănit cu laptele credinţei şi cu Sfintele Taine. Creştinii încă sunt datori să meargă la Biserică cu dorinţă, pentru că Biserica Ortodoxă este casa lui Dumnezeu şi locuinţă de obşte a tuturor creştinilor. Aceasta o spune şi Sfântul Ioan Guă de Aur, zicând: Pentru tine şade preotul în Sfânta Biserică. Pentru tine stă diaconul ostenindu-se la slujbă. Deci, ce răspuns vei da, nemergând la Biserică ???“ Trebuie să mergem la Biserică cu dorinţă, fraţii mei, fiindcă Biserica este rai şi grădină. Că precum tot omul are mare bucurie să intre în vreo grădină frumoasă, cu copaci şi flori de multe feluri, spre veselia inimii lui, aşa şi creştinii se cuvine să alerge la Biserică cu mare bucurie, ca să se îndulcească de frumoasele flori şi învăţături ale dumnezeieştii Scripturi. Că zice Sfântul Ioan Gura de Aur„Ce livadă este aşa de frumoasă ca Biserica? Aici nu este Eva care împiedică, ci Biserica ce ridică şi îndreptează sufletul. Aici nu este frunza copacilor, ci rodul Sfântului Duh“.
Se cade, nouă creştinilor, să mergem cu dorinţă la Biserică, pentru că Biserica este ca un praznic unde toţi oamenii se duc să cumpere, să câştige şi să se îmbogăţească. Cu aceeaşi bucurie se cade creştinilor să meargă la Biserica lui Dumnezeu, ca să dobândească, nu aur, argint sau pietre scumpe care sunt trecătoare, ci cuvinte dumnezeieşti.
Se cade, creştinilor, să alergăm la Biserică cu dorinţă, aşa cum aleargă corăbierii la liman când vine primejdia pe mare. Căci Biserica este liman duhovnicesc, întărit şi fără furtună, şi cei ce aleargă la acest liman scapă de valurile grijilor acestei lumi.
Se cade nouă creştinilor să mergem la Biserică adeseori, adică dimineaţa şi seara, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi. Că dacă proorocul David, fiind împărat şi având grija poporului, se ruga de şapte ori în zi, precum spune psalmul 118, ce lucru mare este dacă creştinii se roagă de două ori pe zi în Biserică ? Iar dacă nu puteţi să mergeţi de două ori pe zi, fiind Biserica departe sau fiind bolnavi sau orice altă pricină binecuvântată, se cade să mergeţi în fiecare duminică şi sărbătoare spre a asculta Sfânta Liturghie şi cuvintele Evangheliei, şi să vă rugaţi împreună lui Dumnezeu.
Fiindcă este mare ruşine pentru creştini, când neamurile şi păgânii, îndată ce se scoală din somn, se duc să se închine la zeii lor cei mincinoşi, iar creştinii care se închină adevăratului Dumnezeu, nu se duc adesea la Biserică să se închine şi să dea lui Dumnezeu laudă şi mulţumirea cuvenită.
Suntem datori, noi creştinii, să mergem la Biserică ca să ne împăcăm şi să ne iertăm cu fraţii voştrii. Că de vom avea vrăşmăşie cu cineva şi nu ne cerem iertare, nu este primită la Dumnezeu jerfa şi rugăciunea voastră. Căci zice Domnul: Dacă vei aduce darul tău la altar şi acolo iţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului, şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău, apoi vino şi adu darul tău (Matei 5:23).
În sfârşit, suntem datori, noi creştinii, să mergem la Biserica lui Dumnezeu, fiindcă Biserica Ortodoxă este singura şi adevărata casă de rugăciune a lui Dumnezeu.
Unde sunt acum acei creştini care aud sunând clopotele Bisericii, care-i cheamă la sfintele slujbe, iar ei stau acasă nepăsători ? Unde sunt creştinii pe care-i cheamă Biserica la Vecernie, la Utrenie şi la Sfânta Liturghie, iar ei se dedau la beţii la jocuri, la certuri şi la judecăţi? Hristos a iubit Biserica şi s-a jerfit pe Sine pentru ea (Efeseni 5:25), iar noi creştinii lipsim de la Biserică?
Oare nu socotesc că atunci când pot şi nu se duc la Biserică, se despart de ceilalţi creştini ca nişte mădulare putrede ale Bisericii, şi prin aceasta se despart singuri de Hristos.
Deci, fraţi creştinii, să iubim Biserica lui Hristos şi dacă nu putem să mergem mai des la slujbele Bisericii, să ne ducem măcar de două ori pe săptămână, sâmbăta şi duminica, precum şi în sărbători, cum ne învaţă Sfinţii Apostoli şi Sfântul Ioan Gura de Aur.

Cele trei feluri de vieţuire
Sunt trei feluri de vieţuire:
1. Vieţuirea subfirească - este vieţuirea creştinului care face păcate mari şi este încă din această viaţă, în adâncul iadului. În această stare omul are un anturaj de oameni păcătoşi şi este sub influenţa directă a diavolilor. El nici nu vrea să audă de Dumnezeu, de Sfânta Biserică, de pocăinţă, ba chiar huleşte cele sfinte. Un astfel de creştin se află în ţara păcatelor, având pe satana ca stăpân.
2. Vieţuirea firească - este vieţuirea creştinului care trăieşte după legea morală, pe care a sădit-o Dumnezeu în inima sa.
3. Vieţuirea suprafirească - este vieţuirea în care creştinul, cu ajutorul Harului Dumnezeiesc primit prin Sfintele Taine, prin credinţă şi faptele credinţei vieţuieşte suprafiresc. Pentru un astfel de creştin, viaţa este minunată, harică. Pe cei ce merg la Sfânta Biserică şi participă la Sfânta Liturghie îi pecetluieşte tainic, cu Sfânta Cruce, Dumnezeu Duhul Sfânt prin îngerul păzitor şi preot. Aceşti creştini au gânduri, sentimente şi trăiri duhovniceşti şi alt anturaj. Cei care rămân acasă închinându-se la idoli prin televizor şi internet (cântăreţi, jocuri, artişti...) sau merg la cumpărături sau se duc la restaurant, la discotecă, la meci şi la alte distracţii, îi pecetluiesc în chip tainic diavolii, având gânduri şi trăiri păcătoare şi anturaje păcătoase.

Bibliografie: Preot Ioan de la Rarău, Frica de Dumnezeu, Editura Panaghia, Vatra Dornei, 2009;  Sfântul Nicolae Velimirovici - Simboluri şi semne, Editura Sofia, Bucureşti, 2009; Pr. Ilarion Felea, Duhul adevărului , Editura Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, 2002; Sfântul Ghelasie de la Râmeţ, Editura Orthodoxos Kypseli, Tesalonic, Grecia, 1995; Mari Stareţi ruşi, vol.1, Editura Sofia,  Bucureşti, 2008.       


Un credincios a observat că atunci când se ducea la Sfânta Biserică să participe la Sfânta Liturghie, alături de paşii lui, în praf, se mai observau alţi paşi, erau paşii Mântuitorului Iisus Hristos. Credinciosul s-a îmbolnăvit şi uitându-se în praf n-a mai văzut paşii de mai înainte care-i însoţeau pe ai lui şi a zis: Doamne, m-ai părăsit? Nu, s-a auzit o voce de lângă el, acum te-am luat în braţe pentru că eşti bolnav.
În concluzie, Duminica este adevărata zi de sărbătoare a creştinilor, este o zi de rugăciune, zi de odihnă lăsată de Dumnezeu spre a o serba cu închinare şi fapte bune şi să nu fie schimbată în zi de mers la piaţă, la târg sau la negustorie. Privatizarea, banii şi munca sunt şi ele bune, dar nu spre pângărirea zilelor sfinte. Deci, celor care lucrează duminica sub motiv că ar fi săraci, le putem spune cu certitudine că tocmai de aceea sunt săraci, pentru că lucrează duminica! Pentru a putea merita numele de creştin, nimic să nu ne împiedice de la această SFÂNTǍ DATORIE de a merge la Biserică Duminica, la Sfânta Liturghie, unde se săvârşeşte jertfa cea fără de sânge a Domnului nostru Iisus Hristos, care se aduce pe Sine jertfă în faţa lui Dumnezeu‑Tatăl, ca să ne mai rabde pe pământ!
Cei care nu vor să ţină legătura strânsă cu Sfânta Biserică Ortodoxă, care este maica noastră sufletească, şi nu vin duminicile la Sfânta Liturghie, acele suflete sunt că căzute în primejdia pierzării, întocmai ca pruncul din pântecele mamei, căruia dacă i se întrerupe legătura cu mama este în primejdie şi moare. Hristos a spus: „Cine are urechi de auzit să audă!“ Oare nu ştia Domnul că toţi au urechi? El însă a vorbit despre urechile sufletului, pe care toţi trebuie eă le deschidem, căci vai de cei ce nu vor asculta cât mai este timp, fiindcă mai târziu va fi prea târziu şi în iad în zadar vor auzi.
Se zice că un împărat avea odată un diamant de mare preţ. Din admiraţie pentru acea rară bijuterie, el a poruncit să se sape pe diamant următoarele cuvinte: „Cine mă are pe mine, nu va fi sărac niciodată“. Cu mai multă dreptate putem zice noi despre Sfânta Liturghie: „Cine o are şi se împărtăşeşte din harurile ei, nu va fi sărac niciodată“. Prin jertfa Sfintei Liturghii, creştinul îşi poate satisface toate năzuinţele sale, toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti, îşi poate împlini desăvârşit o sfântă datorie faţă de Dumnezeu. A-L adora pe Făcătorul cerului şi al pământului, a-L lăuda şi a-L recunoaşte ca Stăpân şi Binefăcător al tău, a-I mulţumi pentru toate binefacerile primite, iată, rostul nostru pe pământ.

Credinţa din suflet este asemenea unui prunc
Ce este credinţa? În ce constă ea? Cum putem verifica dacă avem credinţă? La aceste întrebări iată cum răspunde Sfântul Tihon de Zadonsk: „Iisus Hristos este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul mântuirii; fără o credinţă adevărată şi vie în El nimeni nu se va putea mântui. Pentru a crede cu adevărat şi din toată inima în Iisus Hristos trebuie să-l recunoaştem ca fiind Dumnezeu adevărat, ca fiind Mesia Cel prezis de prooroci şi trimis de Tatăl, ca fiind Mântuitorul şi Răscumpărătorul personal al fiecărui om.
Orice om trebuie să-şi însuşească dragostea Lui şi gândurile, şi faptele Lui. Acesta este izvorul credinţei adevărate, vii, născute din inimă: să-L numim Dumnezeu din tot sufletul: Dumnezeul nostru. Aşa spune spune Sfântul Apostol Pavel: trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine (Galateni 6:20).
Astfel spune şi Sfântul Apostol Toma: Domnul meu şi Dumnezeul meu, deşi El este Domnul şi Dumnezeul tuturor. Această însuşire a lui Dumnezeu se arată în multe locuri din Sfânta Scriptură, dar mai ales în psalmi, unde psalmistul David îl numeşte Dumnezeu: Împăratul meu, Dumnezeul meu, luminarea mea, apărătorul meu. Tot aşa şi Dumnezeu se numeşte pe Sine Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov, pentru credinţa acestora în El, cu toate că este Dumnezeul tuturor.
Credinţa din suflet este asemenea unui prunc care se lipeşte de mama sa (Sfânta Biserică Ortodoxă este mama noastră spirituală) şi care vrea să se afle mereu în prezenţa ei (să fie in fiecare duminică prezent la Sfânta Liturghie), întinzându-şi pentru orice trebuinţă (încercări, ispite, necazuri, strâmtorări) mânuţele spre ea. Cel care are această credinţă nu va suferi să păcătuiască, ci se va feri de săvârşirea răului, ştiind că Hristos, Răscumpărătorul său, a băut paharul amar al suferinţelor pentru păcatele tuturor“.

Cugetare“
(Proloagele de la Ohrida - Sfântul Nicolae Velimirovici)
Dacă întrebăm unii oameni de ce nu merg la Sfânta Biserică Ortodoxă să se roage, ei în general ne răspund că nu au timp, că au mult de lucru. Dar să privim vieţile acestor oameni care niciodată nu au timp, care muncesc din zori şi până în seară punându-şi toată nădejdea numai în munca lor, şi să le comparăm cu vieţile celorlalţi oameni, care fac loc mai întâi rugăciunii în viaţa lor, fără să neglijeze în plan secund nici munca. Vom vedea că aceştia din urmă nu sunt câtuşi de puţin oameni lipsiţi, iar ceea ce este şi mai important: aceştia sunt mult mai împliniţi şi mai mulţumiţi sufleteşte! Iată aici istoria a doi vecini, ambii croitori, dar care erau foarte diferiţi în atitudinea pe care o aveau faţă de muncă şi credinţă, şi de asemenea şi în privinţa îndestulării lor materiale şi a mulţumirii sufleteşti. Primul avea obiceiul să meargă la Biserică în fiecare dimineaţă să se roage, pe când burlacul nu mergea niciodată la Biserică. Numai că cel cu familie numeroasă lucra şi mai puţin, având comenzi mai puţine, dar nici măcar nu era tot aşa de priceput la meserie ca celibatarul. Şi cu toate acestea, celui cu mulţi copii nu îi lipsea nimic, pe când celuilalt îi lipseau toate. Burlacul îl întreba pe familist cum se face că are de toate, deşi lucrează mai puţin? Familistul cel credincios i-a răspuns atunci că se întâmplă aşa deoarece el când se întoarce în fiecare dimineaţă de la Biserică, găseşte pe drum aur pierdut de alţii. El l-a chemat pe burlac să vină şi el la Sfânta Biserică, spunându-i că astfel vor împărţi aurul pe care-l vor găsi la întoarcere, pe drum. Amândoi vecinii au început să meargă împreună cu regularitate la Sfânta Biserică, şi nu a trecut mult timp până burlacul a început să o ducă bine şi să fie bucuros şi mulţumit. Desigur ei nu găseau o comoară la întoarcere pe drum, dar veneaude la Sfânta Biserică cu o comoară mult mai de preţ: cu binecuvântările Sfintei Biserici odihnind un tezaur în sufletele lor, mereu mai curăţite şi mai credincioase. Căci celor care caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6:31), Dumnezeu le adaugă şi le sporeşte, cu toate cele de folos şi pentru trup, şi pentru suflet.

După cuvântul Sfântului Nicolae Velimirovici pentru ca un pom să poată creşte, are nevoie să aibă rădăcinile înfipte în pământ. Tot aşa şi sufletul omului: trebuie să fie sădit în Împărăţia cea duhovnicească, cerească, căci aceasta este temelia lui, care îl hrăneşte şi din care el creşte. Aşa cum un pom pentru a se dezvolta are nevoie să fie udat, tot aşa şi sufletul omului trebuie să fie stropit din belşug cu harul Duhului Sfânt, pentru a fi sănătos şi puternic. Unde se pot înfătui acestea? În Sfânta Biserică Ortodoxă prin slujbe, cu precădere în timpul Sfintei Liturghii.

 Negustorul bogat şi pantofarul
Un negustor bogat ştia un pantofar care lucra duminica. Întrebându-l de ce lucrează duminica, pantofarul s-a plâns că are o familie grea iar pentru a o putea susţine trebuie să lucreze şi duminica. Negustorul s-a oferit să-i plătească el, timp de o jumătate de an, banii pe care i-ar câştiga duminica. După o jumătate de an l-a întrebat: „Cum îţi merge?“. „De atunci îmi merge bine, am reuşit să-mi cumpăr şi o vacă“. Deci, ţinerea zilelor de duminică nu aduce pagubă. eu încerc să respect sarbatorile,ca dacă nu am observat că mi se întâmplă câte ceva de Sfânta Maria,de exemplu,nu am făcut nimic toată ziua dar seara,am văzut claia de haine şi am zis că trebuie călcate, nu ştiu ce mi-a căşunat pe ele. De obicei nu calc decât dacă dorm copiii sau e soţul acasă, dar de data asta nu ştiu de ce nu m-am putut abţine. La un moment dat, de curiozitate, Larisa a pus mâna pe talpa fierului de călcat şi s-a ars la degetele. În secunda aia am zis: e sărbătoare, nu trebuia să calc. Eram chiar la ultima haină, un tricou de-a lui Mircea dar şi dacă aş mai fi avut m-aş fi oprit în momentul acela. În zile de sărbătoare sau duminica spăl vase, fac mâncare dacă e cazul, dar ceva simplu, nu frământ aluat, nu coc, nu aspir, nu fac curăţenie. Soţul meu nu se tunde şi nu mă lasă nici pe mine la coafor vinerea, nu merge nici măcar la servici de Paşte şi de Crăciun, chiar dacă e chemat şi chiar dacă e plătit dublu. În Biblie se spune aşa, despre ziua de odihnă (care e duminica): Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi
nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfânta, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni, atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţarii şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea 
(Isaia 58 :13).

Despre prezenţa copiilor la Biserică
Am cunoscut pe cineva care avea 4 copii până în 7 ani şi care participa, duminică de duminică, la Sfânta Liturghie. Ajungea puţin mai târziu, pe la Apostol, dar stătea să-i împărtăşească pe toţi, la sfârşitul slujbei. Copiii aceia au crescut în Biserică, practic. Pentru ei, a frecventa Biserica era ca şi cum ar fi mers într-o casă la un prieten. Erau mititei, dar aşa cuminţei, se jucau lângă mama lor, fără prea mare zgomot.
Multe mame spun că nu-şi duc copiii la Biserică, ca să nu deranjeze slujba. Dar, dacă şi-ar duce pruncii la Biserică de când sunt – chiar şi în perioada prenatală – aceştia nu ar mai face gălăgie. Fac gălăgie în Biserică doar atunci când le e teamă de Biserică. Când merg doar o dată la nu ştiu câât timp, când îşi aduc aminte părinţii că trebuie să-i împărtăşească, iar atunci merg repede, repede la uşa din stânga, sunt împărtăşiţi şi apoi ies repede. Şi apoi se miră de ce copilul are o anumită aversiune.
Apoi, mai spun că nu merg, pentru că oricum nu pot fi atente la slujbă, că trebuie să fie atente la copii. Dacă am înţelege că participarea aceasta a noastră e mai mult decât înţelegere! Că ne împărtăşim de Dumnezeu, chiar şi în această situaţie! Că putem să nu avem copii, iar la slujbă tot să nu fim atenţi. Ba pentru că o femeie din faţa noastră are un pulover frumos, ba că ne aducem aminte că avem nu ştiu ce probleme de rezolvat. Că aşa e mintea noastră, împrăştiată, şi putem număra pe degetele de la o mână de câte ori am fost într-adevăr, trup-şi-suflet prezenţi doar la Sfâânta Slujbă a Liturghiei.
Trebuie doar să ne hotărâm, să mergem la slujbă şi să stăm cât trebuie să stăm, încercâând, cât ne stă în putere, să fim prezenţi acolo, în acel moment. Şi, încetul cu încetul, copilul nostru se va linişti, noi ne vom linişti şi vom putea primi mai mult din ce ne dăruieşte Dumnezeu în Biserică. Căci nu e vorba doar de partea noastră atunci când ne hotărâm să mergem la Biserică. Dacă vrem să începem această relaţie, Dumnezeu va pune, smerit şi nevăzut partea Lui.
Participarea la Sfânta Liturghie nu ţine de simţire. Nu trebuie să am o anumită stare de spirit ca să pot merge la slujbă, pentru că stările mele sunt ca vremea. E nevoie de hotărâre şi determinare, de a merge în ciuda oricărei stări.

Apoi, să căutăm să mergem la o Biserică la care ne putem implica şi din punct de vedere comunitar, la care să putem merge şi vara, şi iarna. Numai în felul acesta vom putea avea sentimentul că suntem parte a unui trup, pentru că vom şti ce se întâmplă cu tot acel trup, ce nevoi are, unde intervine rolul nostru specific. Nu trebuie să confundăm mersul la Biserică cu mersul la spectacol, atraşi de un cor deosebit care să ne mângâie doar auzul sau de o predică extraordinară, care să ne încâânte doar intelectul. Dacă putem, să mergem la Biserica la care avem duhovnicul, căci el este părintele nostru călăuzitor pe cale şi în felul acesta vom întări această legătură şi cu el, vom putea fi „într-un duh“ cu el şi vom înţelege mai bine ce vrea Dumenzeu să ne spună atunci când ne spovedim.
Dacă părintele duhovnic este, să zicem, din altă localitate, cred că cel mai bine e să încercăm să mergem la Biserica de la parohia din care suntem. Să presupunem că nu ne place preotul de acolo, că pot exista şi situaţii din astea. Atunci, să căutăm o Biserică la care putem merge oricâând, ne place preotul, ne place strana şi ne putem implica. Dar, oameni buni, să nu judecăm preotul. Dumnezeu ne poate vorbi nouă, fiecăruia, şi printr-un preot pentru care nu avem respect. Noi trebuie să ne vedem rolul propriu în Biserică, nu al altcuiva. Noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu la Biserică, nu altceva.
Dar fiecare avem neputinţele noastre. Din tot ce am zis pâână acum, cel mai important e să ştim că e nevoie să frecventăm Biserica. Că trebuie să primim ce ne dă Dumnezeu în Biserică, nu ce aşteptăm noi, iar în Biserică se dă Dumnezeu. Biserica e Mireasa lui Hristos. Şi spunea fericitul Augustin: „Cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată“.

Trecând prin Bucureşti cu maşina am fost nevoit să opresc la culoarea roşie a semaforului. Mi-am aruncat ochii şi am văzut o Sfântă Biserică. Pe trotuarul de vis-a-vis în dreptul Sfintei Biserici s-a oprit o femeie care venea de la piaţă, având în ambele mâini câte o plasă. Şi-a pus plasele jos, s-a întors cu faţa către Sfânta Biserică, a făcut trei metanii mici (închinăciuni cu plecare până la pământ) închinându-se, a spus cu pioşenie o rugăciune cu mâinel sub formă de cruce pe piept, apoi şi-a luat plasele şi a plecat liniştită către casă. Am fost profund impresionat de credinţa acestei femei. În tramvai, în autobuz, în maşina particulară sau pe stradă puţini călători se mai închină când trec prin dreptul Sfintelor Biserici.

Cuvântul unui mitropolit despre mersul la Sfânta Biserică
Să ai credinţa fără să te manifeşti ca atare, fără să faci parte integrantă dintr-o parohie, dintr-o comunitate, dintr-o frăţietate a creştinilor ortodocşi, care se adună în Biserica să slujească Sfânta Liturghie, adică să-L aibă pe Hristos în mijlocul lor şi în ei înşişi, este o mare înşelare. Nu e nimeni credincios şi nu poate nimeni să creadă în Dumnezeu - dacă socoteşte credinţa sa ca o relaţie personală cu Dumnezeu - în afara legăturii sale prin slujbe şi printr-o rugăciune personală, care este continuarea slujbelor.
Dar nu poţi să te rogi numai acasă şi să spui: „N-am nevoie de Biserică, fiindcă eu sunt în relaţie cu Dumnezeu numai personal“. Trebuie să te duci la Biserică, pentru că numai acolo te poţi întâlni cu toţi în starea cea mai înaltă pe care ne-o putem imagina, a comuniunii între oameni.
Niciodată în lumea aceasta oamenii nu sunt mai adunaţi, mai înfrăţiţi şi mai uniţi ca la Sfânta Liturghie. Liturghia ne uneşte unii cu alţii şi cu Hristos, ne dă puterea lui Dumnezeu ca noi să continuăm o viaţa creştină şi acasă, prin rugăciunea personală, prin faptele bune şi prin post, prin tot ceea ce facem. Sfânta Liturghie este baza, fundamentul. Nu este posibilă o viaţă creştină sănătoasă şi normală care să facă abstracţie de Sfânta Liturghie.
Poate nici nu vă daţi seama cât de superficial este creştinismul şi credinţa acelor oameni care spun că se roagă numai în casele lor. Atât de superficial încât ei nu vor fi niciodată creştini cu adevărat. Or, creştinul adevărat nu poate să facă abstracţie de slujbele Sfintei Biserici, de dumnezeiasca Liturghie şi mai cu seamă de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos (Sfânta Împărtăşanie). Iisus Hristos în Sfânta Liturghie este puntea ontologică între cer şi pământ, între Dumnezeu şi om. Cine crede că-L poate înlocui pe Hristos din Sfânta Liturghie cu unul sentimental, moral, numai aşa cum îl au cultele religioase, un Hristos pe care îl căutăm în cântece religioase, bătând din palme şi dansând în ritmul acestei muzici s.a.m.d., acela se întâlneşte cu numele lui Hristos şi nu cu puterea, cu viaţa şi cu darurile Sale pe care le primim în timpul Sfintei Liturghii.
Sigur că este posibil orice în lumea aceasta, şi tocmai de aceea sunt atâtea culte religioase (3000 de culte religioase) şi atâţia oameni care gândesc atât de diferit, pentru că au ieşit din acest centru de gravitaţie care este pentru viaţa creştină Euharistia, Liturghia, slujba Bisericii. Şi atunci, dacă nu mai este Euharistie, dacă nu mai este Sfânta Biserică Ortodoxă cu slujbele ei, care este de fapt în continuitatea Bisericii apostolice, atunci poţi să înveţi orice, poţi să-ţi permiţi orice, poţi să ţi-L imaginezi pe Hristos oricum. Te duci, deschizi Biblia şi ţi se pare că e aşa şi pe dincolo; aşa fac cei mai mulţi oameni azi. Or, singura cale normală de trăire autentică a lui Hristos este calea slujbei, calea Sfintei Liturghii, calea Sfintei Euharistii, care se continuă în viaţa noastră personală de familie şi de lucru şi de tot ceea ce facem în lumea aceasta (Inalt Prea Sfinţitul mitropolit Serafim Joantă).
 Cineva a spus odată aşa: „Mersul la Biserică dăunează grav... păcatului !“ Problema mersului la Biserică ca şi locaş de întâlnire a credincioşilor, de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi problema comunităţilor de creştini ortodocşi ce formează o Biserică, cred că este atât de greşit înţeleasă şi de neglijată din cauza faptului că la fel de greşit înţeles şi neglijat este...chiar Iisus  Hristos!
Da, argumentez cu Sfântul Său Cuvânt:„… Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.“ (Efeseni 5:23). Capul gândeşte, capul ordonă, capul transmite trupului ce trebuie să facă. Nu îmi amintesc ca ficatul meu, sau oricare alt organ al trupului să nu fi făcut vreodată ceea ce i-a dictat capul..!?!

Se cade să mergem la Sfânta Biserică
Se cade, fraţi creştini, să ne ducem la Sfânta Biserică a lui Dumnezeu: de nevoie, din dorinţă, adeseori, cu curăţenie şi din datorie.
- Se cade întâi să mergem la Sfânta Biserică de nevoie; că precum cei flămânzi şi însetaţi simt nevoia să meargă la masă şi la izvor spre a se sătura de mâncare şi de băutură, aşa şi noi creştinii, care suntem flămânzi, atât de pâinea cea duhovnicească care este trupul Domnului, cât şi de pâinea cea înţelegătoare, care este cuvântul de învăţătură. Aceasta zice şi Sfântul Grigorie Teologul: „Pâine este cuvântul lui Dumnezeu cu care se hrănesc sufletele ce flămânzesc după Dumnezeu“. La fel şi noi cei ce însetăm, atât de băutura cea fără de moarte, care este Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, cel dătător de viaţă, cât şi băutura cea duhovnicească care este cuvântul de învăţătură. Aşa şi noi, creştinii cei flămânzi şi însetaţi, suntem siliţi să mergem la Sfânta Biserică ca să ne hrănim din masa cea tainică care este acolo, adică Trupul şi cuvântul Domnului şi să ne potolim setea noastră din izvorul vieţii, care este Sângele Domnului şi învăţătura Sfintei Scripturi ce izvorăşte din Biserica lui Hristos. Căci zice Domnul: „Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi“ (Ioan 6:53). Se cade ne ducem noi creştinii la Sfânta Biserică Ortodoxă de nevoie, pentru că Biserica este ca o corabie. Că precum în vremea potopului au scăpat de la moarte numai cei ce au intrat în corabie, iar ceilalţi s-au înecat şi au pierit, aşa şi acum, câţi creştini se duc la Biserică se izbăvesc de potopul păcatelor, iar câţi rămân afară de Biserică se îneacă şi pier.

Suntem datori să mergem la Biserică, pentru că Biserica este stâna duhovnicească, iar noi suntem oi cuvântătoare ale turmei lui Hristos. Că, precum oile care rămân afară de stână se primejduiesc şi pier, ori lupul le mănâncă, ori altă fiară le răpeşte, aşa şi creştinii care nu merg la Biserică, ci rămân afară de ea, se primejduiesc şi se ucid de lupul cel nevăzut, adică de diavolul, ca şi de fiarele patimilor iar câţi se află în Biserică, scapă de primejdie.
Aceasta a spus-o şi Sfântul Ioan Gura de Aur, zicând: „Rămâi în Biserică şi nu vei fi trădat de Biserică; iar de fugi din Biserică, nu este vinovată Biserica. Că de vei fi înăuntrul Bisericii, nu intră lupul; iar de vei ieşi afară te va pierde fiara. Nu este de vină stâna la aceasta, ci nerăbdarea şi necredinţa ta; că nimic nu este mai tare decât Biserica. Nădejdea ta să fie Biserica: mânturiea ta să fie Biserica; scăparea ta sa fie Biserica, căci este mai înaltă decât cerurile şi mai desfătată decât pământul şi niciodată nu îmbătrâneşte, ci întotdeauna înfloreşte.
Sunteţi datori, creştinilor, să mergeţi la Biserică, fiindcă Biserica este spital de obşte, care vindecă pe toţi păcătoşii ce sunt răniţi de diavol. Deci, aşa cum cei ce au răni pe trupul lor merg la doctori şi la spital să se vindece, ca să nu moară, la fel şi creştinii răniţi de patimi şi păcate, fiind în primejdie de moarte, trebuie să meargă la spitalul cel de obşte, care este Biserica, pentru a-şi arăta rănile la duhovnici prin spovedanie şi a se vindeca de ele.
Întrebare: Mai trebuie să merg la Sfânta Liturghie dacă în cea mai mare parte a ei dorm? Răspuns: Neapărat! (Cuviosul Varsanufie de la Optina).

Neştiinţa nu este o scuză


Feluritele evenimente din istoria mântuirii noastre, răspândite de-a lungul anului prin calendarul liturgic, ne cer să le întâmpinăm şi să le răspundem an de an. Dacă eu am 62 de ani, înseamnă că trebuie să fi avut parte de 62 de Vineri Mari, de 62 de Săptămâni Luminate, de 62 de Liturghii din noaptea de Paşti, de 62 de Rusalii, de 62 de Posturi Mari, de 62 de pomeniri ale celei de-a Doua Veniri, despre care se citeşte în fiecare an în duminica Lăsatului de Carne. Nu am deci nici o scuză când mă voi arăta în faţa Domnului în ziua Judecăţii. Pot să-L aud cum spune celor ce zic că nu au ştiut: Oare nu aţi văzut şi nu aţi simţit iubirea Mea jertfelnic pentru voi în fiecare Vinere Mare vreme de 62 de ani? Nu
M-aţi auzit vorbind despre a Doua Venire în Evanghelia din fiecare an la Duminica a treia dinaintea Postului Mare vreme de 62 de ani? Iar dacă nu eraţi în Biserică în acele duminici, ar fi trebuit să fiţi. Deci nu spuneţi că nu aţi ştiut! (Anthony M. Coniaris, Vitamine duhovniceşti pentru întărirea sufletului, Editura Sofia, Bucureşti, 2009).
Trimiteți un comentariu

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.